Cassation limits on re-evaluating facts and penalties: rejection of challenges to aggravation in appellate proceedings and non-decriminalization of unlawful deprivation of liberty.

Deliberând asupra recursurilor în casaţie declarate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi de către inculpaţii A., B., C., D., E. împotriva deciziei penale nr. 1107/P din data de 7 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1433/23.12.2014 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul penal nr. x/2010, în baza art. 386 C. proc. pen., au fost respinse cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor F., A., B., G., E., C., D., H., I., J., K., L. şi M., ca neîntemeiate.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., cu aplicarea art. 4 C. pen., a fost achitat inculpatul B., pentru comiterea infracţiunii de sfidare a organelor judiciare, prevăzută de art. 2721 C. pen. 1969, ca urmare a dezincriminării faptei.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat acelaşi inculpat, pentru comiterea infracţiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1), (5) C. pen. 1969 (comisă la data de 03.11.2009, persoană vătămată N.), întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat acelaşi inculpat, pentru comiterea infracţiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1), (5) C. pen. 1969 (comisă la data de 03.11.2009 persoană vătămată O.), întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat acelaşi inculpat, pentru comiterea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. 1969 (comisă la data de 03.11.2009), întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În baza art. 189 alin. (1) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. 1969, a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată P.).

În baza art. 189 alin. (1) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. 1969, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată Q. fapta din iunie 2009).

În baza art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată R.).

În baza art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată S.).

În baza art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată T.).

În baza art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată U., fapta din 08.08.2009).

În baza art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată V., fapta din 08.08.2009).

În baza art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată W., fapta din 08.08.2009).

În baza art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată U., fapta din 14.11.2009).

În baza art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată X., fapta din 14.11.2009).

În baza art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată U., fapta din vara anului 2008).

În baza art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată V., fapta din vara anului 2008).

În baza art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată Y., fapta din 07.08.2009).

În baza art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată Z., fapta din februarie 2010).

În baza art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată X., fapta din septembrie 2009).

În baza art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată Q., fapta din iulie 2009).

În baza art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată Q., fapta de la începutul lunii septembrie 2009).

În baza art. 192 alin. (1), (2) C. pen. 1969, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu (persoană vătămată AA., fapta de la începutul lunii septembrie 2009).

În baza art. 239 alin. (1), (5) C. pen. 1969, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj (persoană vătămată BB., fapta din 03.11.2009).

În baza art. 239 alin. (1), (5) C. pen. 1969, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj (persoană vătămată CC., fapta din 03.11.2009).

În baza art. 321 alin. (1) C. pen. 1969, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice (fapta din 25.10.2008).

În baza art. 192 alin. (1), (2) C. pen. 1969, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu (persoană vătămată DD., fapta din 25.10.2008).

În baza art. 321 alin. (1) C. pen. 1969, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice (fapta din 04.03.2009).

În baza art. 239 alin. (2), (5) C. pen. 1969, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj (persoană vătămată BB., fapta din 04.03.2009).

În baza art. 239 alin. (2), (5) C. pen. 1969, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj (persoană vătămată CC., fapta din 04.03.2009).

În baza art. 239 alin. (2), (5) C. pen. 1969, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj (persoană vătămată N., fapta din 04.03.2009).

În baza art. 239 alin. (2), (5) C. pen. 1969, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj (persoană vătămată EE., fapta din 04.03.2009).

În baza art. 239 alin. (2), (5) C. pen. 1969, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj (persoană vătămată FF., fapta din 04.03.2009).

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, s-au contopit pedepsele stabilite prin prezenta sentinţă, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, care a fost sporită cu 3 ani, urmând ca în final inculpatul B. să execute pedeapsa de 9 ani închisoare, în regim de detenţie, conform art. 57 C. pen. 1969.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 şi art. 71 C. pen. 1969, s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II a şi lit. b) C. pen. 1969.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul C., pentru comiterea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 279 alin. (1) C. pen. 1969, întrucât nu există probe că inculpatul a săvârşit infracţiunea.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat acelaşi inculpat, pentru comiterea infracţiunii de tentativă la lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 20 C. pen. 1969 raportat la art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1969 (persoană vătămată Q.), întrucât fapta nu există.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat acelaşi inculpat, pentru comiterea infracţiunii de tentativă la lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 20 C. pen. 1969 raportat la art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1969 (persoană vătămată Q.), întrucât fapta nu există.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat acelaşi inculpat, pentru comiterea infracţiunii de tentativă la lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 20 C. pen. 1969 raportat la art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1969 (persoană vătămată Q.), întrucât fapta nu există.

În baza art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată Z., fapta din februarie 2010).

În baza art. 192 alin. (1), (2) C. pen. 1969, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu (persoană vătămată GG., fapta din 17.11.2009).

În baza art. 192 alin. (1), (2) C. pen. 1969, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu (persoană vătămată AA., fapta din 17.11.2009).

În baza art. 192 alin. (1), (2) C. pen. 1969, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu (persoană vătămată HH., fapta din 17.11.2009).

În baza art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată U.).

În baza art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată X.).

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, s-au contopit pedepsele stabilite prin prezenta sentinţă, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani şi 6 luni închisoare, care a fost sporită cu 1 an şi 6 luni, urmând ca în final inculpatul C. să execute pedeapsa de 7 ani închisoare, în regim de detenţie, conform art. 57 C. pen. 1969.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 şi art. 71 C. pen. 1969, s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II a şi lit. b) C. pen. 1969.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul D., pentru comiterea infracţiunii de tentativă la lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 20 C. pen. 1969 raportat la art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1969 (persoană vătămată Q.), întrucât fapta nu există.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul D., pentru comiterea infracţiunii de tentativă la lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 20 C. pen. 1969 raportat la art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1969 (persoană vătămată Q.), întrucât fapta nu există.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul D., pentru comiterea infracţiunii de tentativă la lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 20 C. pen. 1969 raportat la art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1969 (persoană vătămată Q.), întrucât fapta nu există.

În baza art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, a fost condamnat inculpatul D. la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată U.).

În baza art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal persoană vătămată W.).

În baza art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată U.).

În baza art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată V.).

În baza art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal persoană (vătămată X.).

În baza art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată Q.).

În baza art. 192 alin. (1), (2) C. pen. 1969, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu (persoană vătămată AA., fapta din începutul lunii septembrie 2009).

În baza art. 26 C. pen. 1969, raportat la art. 192 alin. (1), (2) C. pen. 1969, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la violare de domiciliu (persoană vătămată GG., fapta din 17.11.2009).

În baza art. 26 C. pen. 1969, raportat la art. 192 alin. (1), (2) C. pen. 1969, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la violare de domiciliu (persoană vătămată AA., fapta din 17.11.2009).

În baza art. 26 C. pen. 1969, raportat la art. 192 alin. (1), (2) C. pen. 1969, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la violare de domiciliu (persoană vătămată HH., fapta din 17.11.2009).

În baza art. 260 alin. (1) C. pen. 1969, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, s-au contopit pedepsele stabilite prin prezenta sentinţă, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani şi 6 luni închisoare, care a fost sporită cu 2 ani, urmând ca în final inculpatul D. să execute pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare, în regim de detenţie, conform art. 57 C. pen. 1969.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 şi art. 71 C. pen. 1969, s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II a şi lit. b) C. pen. 1969.

În baza art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată W., fapta din 08.08.2009).

În baza art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată U., fapta din 08.08.2009).

În baza art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată V., fapta din 08.08.2009).

În baza art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată U., fapta din 14.11.2009).

În baza art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată X., fapta din 14.11.2009).

În baza art. 36 C. pen. 1969, s-a constatat că faptele deduse judecăţii sunt concurente cu infracţiunea prevăzută de art. 109 alin. (1) din Legea nr. 67/2004, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, pentru care, prin sentinţa penală nr. 225/19.02.2013 a Judecătoriei Constanţa, definitivă prin decizia penală nr. 366/09.05.2013 a Curţii de Apel Constanţa, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 36 alin. (1) C. pen. 1969, au fost contopite pedepsele stabilite prin prezenta sentinţă, precum şi pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 225/19.02.2013 a Judecătoriei Constanţa, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, care a fost sporită cu 1 an şi 6 luni, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare, în regim de detenţie, conform art. 57 C. pen. 1969.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 şi art. 71 C. pen. 1969, s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II a şi lit. b) C. pen. 1969.

În baza art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, a fost condamnat inculpatul E. la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată W., fapta din 08.08.2009).

În baza art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată U., fapta din 08.08.2009).

În baza art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată V., fapta din 08.08.2009).

În baza art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată U., fapta din vara anului 2008).

În baza art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată V., fapta din vara anului 2008).

În baza art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată S.).

În baza art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată X., fapta din septembrie 2009).

În baza art. 321 alin. (1) C. pen. 1969, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice (fapta din 04.03.2009).

În baza art. 239 alin. (2), (5) C. pen. 1969, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj (persoană vătămată CC., fapta din 04.03.2009).

În baza art. 239 alin. (2), (5) C. pen. 1969, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj (persoană vătămată N., fapta din 04.03.2009).

În baza art. 239 alin. (2), (5) C. pen. 1969, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj (persoană vătămată EE., fapta din 04.03.2009).

În baza art. 239 alin. (2), (5) C. pen. 1969, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj (persoană vătămată FF., fapta din 04.03.2009).

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, s-au contopit pedepsele stabilite prin prezenta sentinţă, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani şi 6 luni închisoare, care a fost sporită cu 1 an şi 6 luni, urmând ca în final inculpatul E. să execute 7 ani închisoare, în regim de detenţie, conform art. 57 C. pen. 1969.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 şi art. 71 C. pen. 1969, s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II a şi lit. b) C. pen. 1969.

Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa şi inculpaţii F., A., B., G., E., C., D., H., I., J., K., L. şi M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În esenţă, apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa a criticat hotărârea atacată în ceea ce priveşte greşita soluţie de achitare a inculpaţilor B., G., C., D., H., I., J. şi L., pentru unele dintre infracţiunile deduse judecăţii, greşita reţinere a circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen. 1968, faţă de inculpaţii B., C. şi D., precum şi greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor B., C., D., H., I., J., L. şi K., faţă de aceştia din urmă solicitându-se aplicarea de pedepse cu închisoarea cu executare în regim de detenţie.

În apelurile inculpaţilor, s-a solicitat restituirea cauzei la procuror, trimiterea spre rejudecare a cauzei la prima instanţă sau achitarea, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a), b), c) sau d) C. proc. pen., întrucât nu există probe că faptele există, constituie infracţiuni şi că inculpaţii le-ar fi săvârşit cu forma de vinovăţie cerută de lege.

În subsidiar, inculpaţii au solicitat reducerea pedepselor sub minimul prevăzut de lege, prin reţinerea art. 74-76 C. pen. din 1968, iar ca modalitate de executare, suspendarea condiţionată sau sub supraveghere a executării acestor pedepse, în condiţiile legii penale vechi sau amânarea ori renunţarea la aplicarea pedepselor, în condiţiile legii noi, în raport cu inculpaţii faţă de care această din urmă soluţie ar fi posibilă, în lumina cuantumului şi a limitelor speciale de pedeapsă din legea nouă.

Prin decizia penală nr. 1107/P din 7.11.2016, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondate apelurile declarate de apelanţii inculpaţi F. şi A. împotriva sentinţei penale nr. 1433/23.12.2014 pronunţată de către Judecătoria Constanţa în dosarul penal nr. x/2010

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa şi apelanţii inculpaţi B., G., E., C., D., H., I., J., K., L. şi M. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

A desfiinţat în parte sentinţa atacată şi, rejudecând, în baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a încetat procesul penal privind pe inculpaţii B. şi G., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. 1968, cu aplicarea art. 5 C. pen. (faptă din 25.10.2008), în urma intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a încetat procesul penal privind pe inculpatul B., sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. 1968, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi 5 infracţiuni de ultraj, prevăzute de art. 239 alin. (2), (5) C. pen. 1968, cu aplicarea art. 5 C. pen. (fapte din 04.03.2009), în urma intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a încetat procesul penal privind pe inculpaţii G., E. şi K., sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. 1968, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi 4 infracţiuni de ultraj, prevăzute de art. 239 alin. (2), (5) C. pen. 1968, cu aplicarea art. 5 C. pen. (fapte din 04.03.2009), în urma intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale.

A înlăturat dispoziţiile art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) şi c) C. pen. 1968, faţă de inculpaţii B., C., D. şi E., cu referire la infracţiunile prevăzute de art. 189 alin. (1) şi art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1968.

A majorat cele două pedepse aplicate inculpatului B., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute de art. 189 alin. (1) C. pen. 1968, asupra persoanelor vătămate P. şi Q. (faptă din iunie 2009) de la 2 ani ani închisoare la câte 5 ani închisoare.

A majorat pedepsele aplicate aceluiaşi inculpat, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute de art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1968, asupra persoanelor vătămate R., S., T., U. (faptă din 08.08.2009), V. (faptă din 08.08.2009), W. (faptă din 08.08.2009), U. (faptă din 14.11.2009), X. (faptă din 14.11.2009), U. (faptă din vara anului 2008), V. (faptă din vara anului 2008), Y. (faptă din 07.08.2009), Z. (fapta din februarie 2010), X. (faptă din septembrie 2009), Q. (faptă din iulie 2009) şi Q. (faptă din septembrie 2009) de la 6 ani închisoare la câte 8 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. 1968, a contopit pedepsele stabilite inculpatului prin prezenta decizie cu cele două pedepse de 4 ani închisoare, aplicate inculpatului prin sentinţa apelată, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu, prevăzute de art. 192 alin. (1), (2) C. pen. 1968 şi cele două pedepse a câte 2 ani închisoare aplicate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1), (5) C. pen. 1968 (fapte din 03.11.2009) în pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 1 an, urmând ca inculpatul B. să execute în final pedeapsa de 9 ani închisoare, în regim de detenţie.

A majorat pedepsele aplicate inculpatului C., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute de art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1968, asupra persoanelor vătămate Z., U. şi X. de la 5 ani şi 6 luni închisoare la câte 7 ani închisoare.

În baza art. 386 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului C. din 3 infracţiuni de tentativă la lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute de art. 20 raportat la art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1968, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 5 C. pen., într-o singură infracţiune de tentativă la lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 20 raportat la art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1968, cu aplicarea art. 5 C. pen. (persoană vătămată Q.).

În baza art. 20 raportat la art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1968, cu aplicarea art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul C. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de lipsire de libertate în mod ilegal.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. 1968, a contopit pedepsele stabilite inculpatului prin prezenta decizie cu cele trei pedepse a câte 4 ani închisoare, aplicate inculpatului prin sentinţa apelată, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu, prevăzute de art. 192 alin. (1), (2) C. pen. 1968, în pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 1 an, urmând ca inculpatul C. să execute în final pedeapsa de 8 ani închisoare, în regim de detenţie.

În baza art. 71 C. pen. 1968, a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua şi b C. pen. 1968.

A majorat pedepsele aplicate inculpatului D., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute de art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1968, asupra persoanelor vătămate U. (faptă din 08.08.2009), W., U. (faptă din 14.11.2009) V., X. şi Q. de la 5 ani şi 6 luni închisoare la câte 8 ani închisoare.

În baza art. 386 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului D. din 3 infracţiuni de tentativă la lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute de art. 20 raportat la art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1968, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 5 C. pen., într-o singură infracţiune de tentativă la lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 20 raportat la art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1968, cu aplicarea art. 5 C. pen. (persoană vătămată Q.).

În baza art. 20 raportat la art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1968, cu aplicarea art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul D. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de lipsire de libertate în mod ilegal.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. 1968, a contopit pedepsele stabilite inculpatului prin prezenta decizie cu pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa apelată, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (1), (2) C. pen. 1968, cele trei pedepse de 4 ani închisoare, aplicate inculpatului prin sentinţa apelată, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la violare de domiciliu, prevăzute de art. 26 raportat la art. 192 alin. (1), (2) C. pen. 1968 şi pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală apelată, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen. 1968, în pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 6 luni, urmând ca inculpatul D. să execute în final pedeapsa de 8 ani şi 6 luni închisoare, în regim de detenţie.

În baza art. 71 C. pen. 1968, a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua şi b C. pen. 1968.

A majorat pedepsele aplicate inculpatului E., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute de art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1968, asupra persoanelor vătămate W., U. (faptă din 08.08.2009), V. (faptă din 08.08.2009), U. (fapta din vara anului 2008), V. (fapta din vara anului 2008), S. şi X. de la 5 ani şi 6 luni închisoare la câte 7 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. 1968, a contopit pedepsele stabilite inculpatului prin prezenta decizie în pedeapsa cea mai grea de 7 ani şi 6 luni închisoare, pe care a sporit-o cu 6 luni, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 8 ani închisoare, în regim de detenţie.

A înlăturat din cuprinsul sentinţei penale apelate dispoziţiile privind obligarea inculpaţilor H., I., J., L., K. şi M. la plata cheltuielilor judiciare către stat, precum şi celelalte dispoziţii contrare deciziei penale de faţă

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Împotriva hotărârii instanţei de apel au declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa privind pe inculpatul E. şi inculpaţii A., B., C., D. şi E.

Recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa se referă la inculpatul E., apreciindu-se că în cauză este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., respectiv s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

S-a susţinut că, în cauză au declarat apel atât parchetul, cât şi inculpatul E., însă motivele de apel ale parchetului nu l-au vizat şi pe acest inculpat şi, aşa fiind, instanţa de apel putea judeca doar apelul inculpatului, cu respectarea dispoziţiilor art. 418 alin. (1) C. proc. pen., respectiv neagravarea situaţiei acestuia în propria cale de atac.

În aceste condiţii s-a considerat că pedepsele aplicate inculpatului E. de instanţa de apel pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal şi pedeapsa rezultantă, nu puteau fi mai mari decât cele stabilite de instanţa de fond.

Reprezentantul Ministerului Public a apreciat totodată, că în mod nelegal au fost înlăturate circumstanţele atenuante reţinute de prima instanţă în favoarea inculpatului E., fiind astfel încălcat principiului neagravării situaţiei inculpatului în propria cale de atac.

În temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a solicitat admiterea recursului în casaţie formulat de Ministerul Public, menţinerea pedepselor aplicate inculpatului E. de prima instanţă pentru cele 7 infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal şi pedeapsa finală de 7 ani închisoare.

Inculpaţii, prin apărător, invocând cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7- inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală şi pct. 12 C. proc. pen. - s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au solicitat admiterea acestei căi de atac.

Prioritar, apărătorul recurenţilor inculpaţi a precizat că motivele în drept sunt aceleaşi pentru toţi inculpaţii şi că acestea vizează doar infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal.

Astfel, în temeiul cazului de casare prevăzut de pct. 7 al art. 438 C. proc. pen., s-a susţinut că forma agravată a infracţiunii prevăzută la alin. (2) a art. 189 C. pen. anterior, care incrimina săvârşirea faptei de lipsire de libertate în mod ilegal "de două sau mai multe persoane împreună" a fost dezincriminată prin intrarea în vigoare a noului C. pen., considerent pentru care s-a solicitat achitarea, în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b), teza I C. proc. pen., întrucât fapta nu mai este prevăzută de legea penală.

Au solicitat instanţei să constate că faptele pentru care au fost condamnaţi nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1968, întrucât aceste fapte nu există în materialitatea lor, apreciind că instanţa nu a încadrat din punct de vedere juridic corect faptele reţinute în sarcina lor şi în consecinţă, pentru acest motiv, au solicitat, de asemenea, să fie achitaţi.

În temeiul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., inculpaţii au solicitat admiterea recursurilor, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel pentru corecta stabilire a legii penale mai favorabile care, în opinia inculpaţilor, este legea penală nouă, întrucât aceasta prevede pedepse mai blânde pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal.

De asemenea, în temeiul aceluiaşi caz de casare, inculpaţii, prin apărător, au susţinut că instanţele inferioare au aplicat pedepsele potrivit alin. (2) al art. 189 C. pen., reţinând agravanta în modalitatea săvârşirii faptei "de două sau mai multe persoane împreună", cu limite de pedeapsă cuprinse între 7-15 ani închisoare.

Deoarece noul C. pen. nu mai incriminează infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal în modalitatea agravantă prevăzută de alin. (2) din vechiul C. pen., în opinia apărării, limitele de pedeapsă sunt cele prevăzute la alin. (1) al art. 189, respectiv 3-10 ani închisoare şi aşa fiind a apreciat că inculpaţilor li s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Pentru acest motiv inculpaţii au solicitat admiterea recursurilor, casarea deciziei pronunţate de curtea de apel şi reducerea pedepselor aplicate.

Prin încheierea din data de 23 iunie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2010 au fost admise cererile de recurs în casaţie formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi de către inculpaţii A., B., C., D., E. împotriva deciziei penale nr. 1107/P din data de 7 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Cauza a fost trimisă Completului nr. 5 în vederea judecării recursului în casaţie şi s-a fixat termen la data de 22 septembrie 2017 cu citarea recurenţilor inculpaţi şi a părţilor vătămate.

Examinând recursurile în casaţie formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa privind pe intimatul inculpat E. şi de inculpaţii A., B., C., D. precum şi de intimatul-inculpat E., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege şi numai anumite motive expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să se poată invoca şi, corespunzător Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să poată analiza, orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante.

Cu atât mai mult, recursul în casaţie nu are în vedere elementele de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, aşa încât, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate să reevalueze materialul probator şi să stabilească o situaţie de fapt diferită de cea menţinută în hotărârea atacată.

Recursul în casaţie nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal - şi un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei; atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.

Aceste consideraţii sunt aplicabile şi cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., conform căruia hotărârile sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În jurisprudenţă s-a arătat că, prin prisma cazului de casare mai sus menţionat, sintagma "nu este prevăzută de legea penală", priveşte situaţiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau a operat dezincriminarea (Decizia ÎCCJ nr. 261/RC/24.06.2016).

Or, în cauza de faţă infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal nu a fost dezincriminată, aşa cum susţin inculpaţii, aceasta fiind prevăzută atât în Codul de la 1969 cât şi în C. pen. în vigoare.

Astfel, în vechiul C. pen. infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal era prevăzută de art. 189, potrivit căruia: "Lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani.

În cazul în care fapta este săvârşită prin simularea de calităţi oficiale, prin răpire, de o persoană înarmată, de două sau mai multe persoane împreună sau dacă în schimbul eliberării se cere un folos material sau orice alt avantaj, precum şi în cazul în care victima este minoră sau este supusă unor suferinţe ori sănătatea sau viaţa îi este pusă în pericol, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani.

Cu pedeapsa închisorii de la 7 la 15 ani se sancţionează şi lipsirea de libertate a unei persoane săvârşită în scopul de a o obliga la practicarea prostituţiei.

Dacă pentru eliberarea persoanei se cere, în orice mod, ca statul, o persoană juridică, o organizaţie internaţională interguvernamentală sau un grup de persoane să îndeplinească sau să nu îndeplinească un anumit act, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 18 ani.

Dacă faptele prevăzute la alin. (1)-(4) se săvârşesc de către o persoană care face parte dintr-un grup organizat, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani, în cazul alin. (1), închisoarea de la 7 la 18 ani, în cazul alin. (2) şi (3), închisoarea de la 10 la 20 de ani, în cazul alin. (4).

Dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani."

Art. 205 alin. (3) din actualul C. pen. cu denumirea marginală " lipsirea de libertate în mod ilegal" prevede, după cum urmează:

Conform alin. (1), lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal, se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 7 ani.

Alin. (2) prevede că se consideră lipsire de libertate şi răpirea unei persoane aflată în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa ori de a se apăra.

Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că, dacă fapta este săvârşită de către o persoană înarmată; asupra unui minor; punând în pericol sănătatea sau viaţa victimei; pedeapsa este închisoarea cuprinsă între 3 şi 10 ani.

Conform alin. (4), dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Chiar dacă art. 205 alin. (3) din actualul C. pen. nu mai prevede săvârşirea faptei de două sau mai multe persoane împreună, conform art. 77 lit. a) din C. pen. în vigoare, constituie circumstanţă agravantă săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună.

În ceea ce priveşte activitatea infracţională concretă desfăşurată de inculpaţi, atât instanţa de fond cât şi instanţa de control judiciar au reţinut că faptele săvârşite de aceştia întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior.

Întrucât, contrar susţinerilor inculpaţilor, faptele concrete astfel cum au fost reţinute de instanţele inferioare, întrunesc elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare iar infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal nu a fost dezincriminată, astfel cum rezultă din cele ce preced, aceasta fiind prevăzută în art. 205 alin. (3) din actualul C. pen., cazul de casare prevăzut de pct. 7 al art. 438 alin. (1) C. proc. pen. nu este incident în cauză.

Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor a fost stabilită de instanţele inferioare în baza unui amplu şi judicios material probator administrat în cauză, în toate fazele procesuale.

Înalta Curte constată că acest caz de casare se circumscrie doar formal cazului de recurs în casaţie indicat întrucât inculpaţii încearcă să acrediteze ideea că nu se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal pentru care au fost condamnaţi, tinzând, în realitate, la o reapreciere a probelor administrate în cauză (de exemplu, aceştia solicită să se constate că din probe nu rezultă că persoanele vătămate au fost supuse la muncă forţată sau obligatorie), cu consecinţa stabilirii unor împrejurări faptice diferite de cele reţinute de instanţele de fond şi de apel, ceea ce, aşa cum s-a arătat, nu este permis a fi realizat pe calea extraordinară a recursului în casaţie, care, potrivit art. 447 C. proc. pen., se limitează la verificarea exclusiv a legalităţii hotărârii atacate.

Criticile invocate de recurenţii inculpaţi (greşita încadrare juridică a faptelor, neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal sau faptul că inculpaţii nu au beneficiat de un proces echitabil la instanţele anterioare), vizează chestiuni de fapt stabilite cu titlu definitiv de instanţa de apel, elemente de fapt ce nu pot fi cenzurate prin prezenta cale de atac, aceste motive nefiind circumscrise cazurilor de casare prevăzute de dispoziţiile legale în materie şi nici cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Aşa cum s-a arătat, Înalta Curte, în contextul cazurilor de casare, nu poate da o nouă interpretare probelor administate şi nu poate stabili o altă situaţie de fapt care să conducă la stabilirea vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpatului, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi apel.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. invocat de inculpaţii A., B., C., D. şi de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa privind pe intimatul inculpat E., Înalta Curte constată că nici acest caz de casare nu este incident în cauză pentru următoarele considerente:

Conform art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Acest caz de recurs în casaţie reprezintă expresia principiului consacrat de art. 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Curtea de la Strasbourg a subliniat că dispoziţiile art. 7 din Convenţie nu se limitează la a interzice aplicarea retroactivă a normelor penale în detrimentul acuzatului; ele consacră, de asemenea, într-un mod general, principiul delictelor şi pedepselor.

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs în casaţie a fost invocat în mod formal faţă de împrejurarea că, în realitate, inculpaţii îşi exprimă nemulţumirea cu privire la stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile de către instanţa de apel, aceştia solicitând, în concret, stabilirea legii noi ca fiind mai favorabilă întrucât prevede limite ale pedepselor mai reduse, însă această critică nu se circumscrie cazului de recurs în casaţie prevăzut de pct. 12 al art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Constituie motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., aplicarea unei alte pedepse principale decât cea prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, aplicarea unei pedepse principale care depăşeşte limitele generale ale pedepselor sau care se situează sub aceste limite, aplicarea unei pedepse principale care depăşeşte sau care se situează sub limitele speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracţiunea săvârşită.

În raport de situaţiile mai-sus menţionate şi având în vedere că pedepsele stabilite inculpaţilor A., B., C. şi D. şi intimatului inculpat E., ca urmare a aplicării de către instanţa de apel a C. pen. de la 1969 ca lege penală mai favorabilă şi a regulilor privind concursul de infracţiuni prevăzute de C. pen. anterior, se încadrează în limite legale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nu este incident cazul de casare invocat prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Cu privire la inculpatul E., astfel cum s-a arătat în cele ce preced, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a susţinut că în cauză este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. întrucât instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 418 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la neagravarea situaţiei în propria cale de atac şi în consecinţă i-a aplicat inculpatului pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, solicitând menţinerea pedepselor aplicate inculpatului de prima instanţă pentru cele 7 infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal şi pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa privind pe intimatul inculpat E. este nefondat urmând a fi respins ca atare, întrucât se constată că se invocă de fapt o greşită aplicare a legii şi nu o greşită stabilire a pedepselor aplicate acestui inculpat, situaţie care nu se încadrează în cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 pct. 12 C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, inculpaţii A., B., C. şi D. şi de intimatul inculpat E. împotriva deciziei penale nr. 1107/P din data de 7 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurenţii inculpaţi A., B., C. şi D. şi recurentul intimat inculpat E. la plata sumei de câte 200 de RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de calea de atac formulată de către parchet, rămân în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenţii inculpaţi, în sumă de câte 65 RON pentru fiecare inculpat, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, inculpaţii A., B., C. şi D. şi de intimatul inculpat E. împotriva deciziei penale nr. 1107/P din data de 7 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurenţii inculpaţi A., B., C. şi D. şi recurentul intimat inculpat E. la plata sumei de câte 200 de RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare ocazionate de calea de atac formulată de către parchet, rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenţii inculpaţi, în sumă de câte 65 RON pentru fiecare inculpat, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 septembrie 2017.

OPINIE SEPARATĂ

- Opinia separată a unui membru al completului de judecată este în sensul admiterii căii de atac a recursului în casaţie exercitat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa privind situaţia inculpatului E., cale de atac exercitată în favoarea sa, aşa încât, implicit, se impune admiterea căii de atac a recursului în casaţie exercitat şi de către acest inculpat. Aşadar, judecătorul opiniei separate achiesează la argumentele ce ţin de caracterul nefondat al recursului în casaţie exercitat de toţi ceilalţi inculpaţi precum şi la cele vizând netemeinicia motivelor de recurs invocate în propria cale extraordinară de atac a inculpatului E. - în esenţă, motivele sale de recurs privesc cazul de casare separat de la pct. 7 al art. 438 C. proc. pen., iar pct. 12, deşi invocat, se îndepărtează în susţinere de acelaşi caz de casare promovat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa în ceea ce îl priveşte, se ancorează într-o prezumtivă modificare de încadrare juridică.

Motivul de recurs promovat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul E., vizează incidenţa cazului de casare de la pct. 12 al art. 438 C. proc. pen., respectiv s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În susţinerea acestui motiv de recurs se prezintă o anumită situaţie de fapt, juridică, acompaniată de soluţiile promovate de instanţa de fond şi de apel în cauză, ce au acoperire totală în realitate, fiind astfel de expus următoarele:

Judecătoria Constanţa a pronunţat sentinţa penală nr. 1433/23 dec. 2014 prin care inculpatul E. a fost condamnat la şapte pedepse de 5 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, la patru pedepse de 4 ani închisoare pentru fiecare din infracţiunile de ultraj şi la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, pedepse pe care le-a contopit în cea mai grea de 5 ani şi 6 luni închisoare care a fost sporită cu 1 an şi 6 luni, în final 7 ani închisoare.

Curtea de Apel Constanţa prin decizia penală nr. 1107/P din 7 noiembrie 2016, cu referire la inculpatul E., a dispus:

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa şi apelanţii inculpaţi B., G., E., C., D., H., I., J., K., L. şi M. împotriva aceleiaşi sentinţe penale, desfiinţează în parte sentinţa atacată şi, rejudecând, în baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., încetează procesul penal privind pe inculpaţii G., E. şi K., sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. 1968, cu aplicarea art. 5 C. pen. şi 4 infracţiuni de ultraj, prevăzute de art. 239 alin. (2), (5) C. pen. 1968, cu aplicarea art. 5 C. pen. (fapte din 04.03.2009), în urma intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale.

Înlătură dispoziţiile art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) şi c) C. pen. 1968, faţă de inculpaţii B., C., D. şi E., cu referire la infracţiunile prevăzute de art. 189 alin. (1) şi art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1968.

Majorează pedepsele aplicate inculpatului E., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute de art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1968, asupra persoanelor vătămate W., U. (faptă din 08.08.2009), V. (faptă din 08.08.2009), U. (fapta din vara anului 2008), V. (fapta din vara anului 2008), S. şi X. de la 5 ani şi 6 luni închisoare la câte 7 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. 1968, contopeşte pedepsele stabilite inculpatului prin prezenta decizie în pedeapsa cea mai grea de 7 ani şi 6 luni închisoare, pe care o sporeşte cu 6 luni, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 8 ani închisoare, în regim de detenţie.

La fel de reală este afirmaţia Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul E., vizând incidenţa cazului de casare de la pct. 12 al art. 438 C. proc. pen., în sensul că se poate constata că în adresa nr. x/III/2/2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, aflată în vol. I, fila 6 dosarul Curţii de Apel Constanţa, prin care s-a formulat apel în cauză, numele inculpatului E. nu este menţionat, după cum acelaşi inculpat nu este vizat în niciunul din cele şapte puncte ale motivelor de apel ale procurorului. În aceste condiţii Curtea de Apel Constanţa avea de judecat doar apelul inculpatului, cu respectarea disp. art. 418 alin. (1) C. proc. pen., respectiv neagravarea situaţiei în propria cale de atac, deoarece apelul procurorului nu îl viza.

La aprecierea legalităţii pedepsei prin prisma art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. se pune problema, aşadar, a interpretării sintagmei "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Interpretarea rigidă a cazului de casare prevăzut la pct. 12 al art. 438 alin. (1) C. proc. pen. permite o simplă verificare matematică a cuantumului pedepselor aplicate de instanţe cu pedepsele stabilite de textele legale, iar nu şi o analizare a modului de ajungere la acestea sau de stabilire în ansamblu a sancţiunilor.

Judecătorul opiniei sepate împărtăţeşte însă formula laxă de interpretare a sintagmei iar în sprijinul unei astfel de optici vine chiar practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materie, singura instanţă de judecată naţională competentă a se pronunţa în această cale extraordinară de atac.

Astfel, prin decizia nr. 230/RC din 6 octombrie 2014 instanţa supremă nu s-a restrâns la simpla analiză a limitelor pedepselor aplicate de instanţe prin raportare la limitele prevăzute de lege ci a considerat incident cazul de casare amintit prin prisma omisiunii instanţelor de a aplica şi cuantifica o sancţiune penală - "În ipoteza în care instanţa, contrar dispoziţiilor art. 61 C. pen., a stabilit numărul zilelor-amendă, dar nu a stabilit suma corespunzătoare unei zile-amendă şi cuantumul pedepsei amenzii rezultat din înmulţirea sumei corespunzătoare unei zile-amendă cu numărul zilelor-amendă, este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. referitor la aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege."; sau, incidenţa situaţiei contrare, când s-a aplicat o sancţiune în plus decât ceea ce prevede legea - decizia nr. 522/RC din 25 noiembrie 2016 - "În ipoteza suspendării executării pedepsei sub supraveghere, dacă instanţa a impus persoanei condamnate pe durata termenului de supraveghere, în temeiul dispoziţiilor art. 93 C. pen., executarea unei obligaţii care nu este prevăzută în dispoziţiile menţionate - cum ar fi obligaţia de a nu conduce nicio categorie de vehicule - este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen." Mai mult, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat în concret chiar şi asupra unei a treia variante de lucru în materie - decizia nr. 554/RC din 19 decembrie 2016 - "În ipoteza în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa de apel a aplicat pedeapsa amenzii pentru o infracţiune pentru care legea prevede numai pedeapsa închisorii, este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. În această ipoteză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite recursul în casaţie, casează decizia şi dispune rejudecarea de către instanţa de apel, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen."

Convingătoare, raportat la subiectul abordat, este decizia nr. 543/RC din 14 decembrie 2016 - "Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. prevede că o hotărâre este supusă casării în situaţia în care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Aceste dispoziţii se referă, de asemenea, nu numai la aplicarea unei pedepse într-un cuantum situat sub minimul sau peste maximul prevăzut de lege, ci vizează regimul sancţionator în totalitate, respectiv pedepse principale, complementare sau accesorii şi modalitatea de individualizare a aplicării sau a executării pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea reţinută.

Pedepsele complementare şi accesorii au un caracter secundar, ele aplicându-se doar alăturat unei pedepse principale, rezultând aşadar că acestea, în procesul individualizării sancţiunii, trebuiau să urmeze aceeaşi cale cu cea prevăzută pentru pedepsele principale.

Astfel, se impunea ca pentru infracţiunea pentru care a fost condamnat inculpatul să se stabilească o pedeapsă principală, precum şi pedeapsa complementară şi pedeapsa accesorie.

Prin urmare, modalitatea de stabilire a pedepselor de către Curtea Militară de Apel Bucureşti în sensul omisiunii aplicării pedepselor accesorii pe lângă pedepsele principale şi complementare are semnificaţia juridică a aplicării pedepselor în afara limitelor prevăzute de lege, în sensul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen."

Formula de interpretare a cazului de casare prevăzut la pct. 12 al art. 438 alin. (1) C. proc. pen. ce nu se rezumă la o simplă verificare matematică a cuantumului pedepselor aplicate de instanţe cu pedepsele stabilite de textele legale, ci şi la o analiză a modului de ajungere la aceste sancţiuni, este promovată de decizia nr. 327/RC din 21 septembrie 2016 - "În cazul recidivei postcondamnatorii, stabilirea greşită a restului rămas neexecutat din pedeapsa anterioară, cu consecinţa aplicării unei pedepse care depăşeşte pedeapsa determinată conform art. 43 alin. (1) C. pen., se încadrează în cazul de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. referitor la aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege."

Sau, de decizia nr. 278/RC din 1 iulie 2016 - "În ipoteza în care inculpatul condamnat cu suspendarea executării pedepsei sub imperiul C. pen. anterior, pentru infracţiuni comise în timpul minorităţii, a săvârşit o nouă infracţiune în termenul de încercare, după majorat, judecată ulterior intrării în vigoare a noului C. pen., sunt aplicabile dispoziţiile art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012. În această ipoteză, dacă instanţa a reţinut în mod greşit starea de recidivă postcondamnatorie şi a aplicat dispoziţiile art. 43 alin. (1) C. pen., este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. şi, în consecinţă, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite recursul în casaţie, casează hotărârea atacată, înlătură greşita aplicare a legii şi aplică dispoziţiile art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012."

De asemenea, decizia nr. 267/RC din 21 octombrie 2014 - "În cazul săvârşirii unei noi infracţiuni de către un major, în termenul de încercare al suspendării executării unei pedepse cu închisoarea aplicate pentru o infracţiune comisă în timpul minorităţii, dacă noua infracţiune comisă după majorat nu era definitiv judecată la data de 1 februarie 2014, sunt incidente dispoziţiile art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012, iar instanţa revocă suspendarea, înlocuieşte pedeapsa închisorii cu măsura internării într-un centru educativ pe o perioadă egală cu durata pedepsei închisorii a cărei executare a fost suspendată şi aplică o sancţiune rezultantă stabilită potrivit art. 129 alin. (2) C. pen. Dacă instanţa aplică pedeapsa închisorii pentru infracţiunea comisă după majorat, conform art. 129 alin. (2) lit. b) C. pen., revocă suspendarea, înlocuieşte pedeapsa închisorii cu măsura internării într-un centru educativ pe o perioadă egală cu durata pedepsei închisorii a cărei executare a fost suspendată şi aplică pedeapsa închisorii, care se majorează cu o durată egală cu cel mult o pătrime din durata măsurii internării într-un centru educativ. Într-o astfel de ipoteză, aplicarea dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 187/2012, care presupune stabilirea pedepsei rezultante prin cumul aritmetic, iar nu a dispoziţiilor art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 şi a dispoziţiilor art. 129 alin. (2) lit. b) C. pen., conduce la aplicarea unei pedepse rezultante în alte limite decât cele prevăzute de lege şi se încadrează în cazul de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. referitor la aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege."

De altfel, în jurisprudenţa secţiei penale a Înaltei Curţi aplicarea greşită a dispoziţiilor privind concursul de infracţiuni şi recidiva, cu consecinţe asupra duratei pedepsei închisorii, a fost corectată cu constanţă pe calea recursului în casaţie întemeiat pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. (de exemplu, I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 224/RC din 13 iunie 2016; I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 184/RC din 27 mai 2015).

Concluzionând, o pedeapsă depăşeşte limitele prevăzute de lege dacă se situează în afara limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de C. pen. pentru o anumită infracţiune. Există însă situaţii, şi nu puţine, în care limitele speciale suferă modificări, în cadrul limitelor generale, datorită reţinerii unor împrejurări care au drept consecinţă reducerea sau majorarea limitelor de pedeapsă. Aceste împrejurări ţin de regulă de individualizarea legală a pedepsei şi pot fi legate de faptă, de calitatea făptuitorului sau a victimei, dar pot fi incidente în speţe şi chestiuni de natură procesuală, fiind de abordat, spre exemplu, prevederile art. 418 C. proc. pen.

Inclusiv în această din urmă materie, a incidenţei prevederilor art. 418 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cunoaşte soluţii de practică judiciară - decizia nr. 115/RC din 1 aprilie 2015 - "În cazul unui concurs de infracţiuni, dacă instanţa de apel a stabilit că noul C. pen. constituie legea penală mai favorabilă - după decizia Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014 - şi a reţinut dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., dar a aplicat pedeapsa cea mai grea, fără a adăuga sporul de o treime din totalul celorlalte pedepse prevăzut în art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., cu motivarea că prin adăugarea sporului s-ar încălca prevederile art. 418 C. proc. pen., deşi pedeapsa rezultantă calculată conform noului C. pen. este inferioară pedepsei rezultante aplicate de prima instanţă pe baza C. pen. anterior, este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. referitor la aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege."

Fără a se plia întocmai pe speţa de faţă, vizând situaţia inculpatului E., pornind de la premisa că totuşi Înalta Curte acceptă, după cum se vede, analiza in concreto a măsurii în care art. 418 C. proc. pen. a avut sau nu aplicabilitate, continuând cu toate soluţiile de practică judiciară sus enunţate, considerăm că se poate afirma că judecătorii cazului de casare prevăzut la pct. 12 al art. 438 alin. (1) C. proc. pen. nu sunt simpli observatori matematici ai cuantumurilor de pedepse aplicate de instanţe prin raportare la pedepsele stabilite de textele legale.

Mai mult, păstrarea hotărârii definitive a Curţii de Apel Constanţa în cauza de faţă, prin prisma argumentării că verificarea cuantumului pedepselor aplicate de instanţe cu pedepsele stabilite de textele legale nu permite corective, fără o analiză minimală a modului în care s-a ajuns la acestea, respectiv cu încălcarea art. 418 C. proc. pen., poate conduce la o stare de incoerenţă juridică - într-o formulă de interpretare, pare că inculpatul E. nu a fost "beneficiarul" unui cuantum mai susţinut al majorărilor de pedeapsă în apel care să-l plaseze într-o depăşire a limitei maxime legale de aplicat, pentru că astfel, în recursul în casaţie promovat, s-ar fi produs cu siguranţă o corecţie ce ar fi dus la individualizarea unei pedepse a închisorii mai mici în cuantum decât chiar ceea ce are de executat în prezent.

Judecătorul opiniei separate precizează în final că, procesual, în speţă este de făcut aplicarea art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen. în contextul în care, în această ipoteză, se impune admiterea recursul în casaţie şi casarea deciziei, apreciindu-se că nelegalitatea constatată pe calea recursului în casaţie presupune chestiuni de apreciere privind individualizarea pedepsei (privind şi prin prisma intervenirii parţiale a prescripţiei speciale a răspunderii penale) ce numai printr-o rejudecare a pricinii de către instanţa de apel se poate realiza.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27.09.2017.