Murder conviction: Unimputable excess of self-defense challenged via cassation ground for acts not covered by penal law

Asupra cererii de recurs în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1327 din data de 22.11.2017, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 188 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 188 C. pen. cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a), b) C. pen., art. 41 alin. (1) C. pen., formulată de inculpat.

În baza art. 188 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen.:

A fost condamnat inculpatul A., domiciliat în judeţul Dâmboviţa, aflat în Penitenciarul Mărgineni, la pedeapsa de 11 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor.

În baza art. 188 alin. (1) C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), lit. b) C. pen. (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), lit. h) C. pen. (dreptul de a deţine şi purta orice categorie de arme) pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă care se va executa în condiţiile art. 68 din C. pen.

În baza art. 65 C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen., pedeapsă ce se va executa conform art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 372 alin. (1) lit. a) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen.:

A fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 6 luni.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.:

Au fost contopite pedepsele principale, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 11 ani şi 2 luni închisoare în regim de detenţie.

În baza art. 83 alin. (1) C. pen. anterior:

A fost revocată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 191/2012 a Tribunalului Dâmboviţa, definitivă prin decizia penală nr. 690/26.02.2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi s-a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa rezultantă aplicată prin prezenta, în total 13 ani şi 2 luni închisoare, în regim de detenţie.

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei închisorii aplicate, timpul reţinerii şi cel al arestării preventive, începând cu data de 21.07.2016 la zi.

În baza art. 399 C. proc. pen., a fost menţinută măsura arestării preventive luată faţă de inculpat, prin încheierea din 22.07.2016 pronunţată de către Tribunalul Dâmboviţa, în dosarul nr. x/2016 şi în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. X/22.07.2016.

În baza art. 162 C. proc. pen.:

S-a dispus restituirea, către părţile civile, a obiectelor vestimentare ridicate de la cadavrul victimei B., respectiv coletul nr. 2 şi către inculpat, a obiectelor vestimentare ridicate de la acesta, respectiv coletul nr. 1, la momentul soluţionării definitive a cauzei.

În baza art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen.:

S-a dispus confiscarea cuţitului de tip briceag folosit de inculpat la săvârşirea faptei şi a armei de foc ce se află depusă la Camera de corpuri delicte - I.P.J Dâmboviţa cu dovada seria x.

A fost respinsă acţiunea civilă formulată de partea civilă C., ca nedovedită.

A fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de părţile civile D., E. şi F. şi a fost obligat inculpatul la câte 10.000 euro către fiecare.

A fost obligat inculpatul la plata unei prestaţii periodice de 200 RON lunar pentru fiecare dintre minorii D. şi E., începând cu data prezentei şi până la majorat ori intervenirea vreunei cauze de modificare sau încetare a obligaţiei.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul A., domiciliat în judeţul Dâmboviţa.

În baza art. 274 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către Statul român, în sumă de 2500 RON, din care suma de 1228,80 RON reprezintă cheltuielile judiciare stabilite în faza urmăririi penale.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul A. şi părţile civile C., F., D. şi E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Apelantul inculpat a susţinut că hotărârea primei instanţe nu respectă dispoziţiile art. 403 C. proc. pen. întrucât nu descrie fapta în concret şi preia acuzaţia din rechizitoriu, fără să cuprindă o examinare a probelor care au servit la pronunţarea soluţiei de condamnare, reţinând un element de noutate care nu rezultă din mijloacele de probă administrate, cu referire la existenţa unei ţigări aprinse în mâna inculpatului.

A mai susţinut că, prin maniera în care s-a efectuat cercetarea judecătorească în faţa instanţei de fond, s-au nesocotit principiile fundamentale care guvernează această fază procesuală, respectiv principiul nemijlocirii, al contradictorialităţii şi cel al aflării adevărului.

A învederat că, deşi în cursul urmăririi penale martorii au dat declaraţii ample, la mai multe date, audierea acestora în faţa Tribunalului Dâmboviţa s-a efectuat într-o modalitate succintă, fără ca judecătorul să exercite rolul activ în vederea stabilirii unei situaţii de fapt clare şi să înlăture contradicţiile majore existente în depoziţiile martorilor. Totodată, instanţa de fond a înlăturat apărarea inculpatului şi a apreciat că fapta a fost comisă cu intenţie de către acesta, în condiţiile în care declaraţiile sale au fost constante de la debutul urmăririi penale, comparativ cu depoziţiile martorului G. şi ale părţilor civile D. şi F.

A mai susţinut apelantul inculpat că rechizitoriul realizează o analiză a imaginilor surprinse de sistemul de supraveghere a spaţiului public din comuna H., dând o interpretare eronată acestora, întrucât din vizionarea CD-ului care conţine captarea imaginilor surprinse de sistemul de supraveghere nu rezultă cele expuse de acuzare, mai exact faptul că inculpatul, în timp ce se deplasa către primărie cu ţigara aprinsă în mâna stângă, introduce mâna dreaptă în buzunarul pantalonilor, unde avea cuţitul, se opreşte în dreptul porţii de acces a căminului cultural, tot cu mâna dreaptă în buzunar pe cuţit, pleacă spre locul unde a oprit autoturismul victimei şi iese din raza camerei de supraveghere, pentru ca, la interval de un minut, să reintre în unghiul camerei şi fuge şchiopătând spre Pucioasa, urmărit fiind de un tânăr, fiul victimei, care era înarmat cu un obiect.

În continuare, inculpatul a mai învederat că din hotărârea primei instanţe nu rezultă că victima era însoţită de patru persoane, care erau înarmate cu obiecte contondente, iar motivarea instanţei, preluată din rechizitoriu, în sensul că victima nu a urmărit suprimarea vieţii inculpatului, nu poate fi primită întrucât acesta era înarmat cu o armă de foc şi anterior loviturii cu obiectul înţepător tăietor de către inculpat, a tras două focuri de armă.

Întrucât lovirea victimei de către apelantul inculpat a avut loc după ce acesta a fost împuşcat, în mod greşit s-a reţinut, de către prima instanţă, că fapta de omor a fost săvârşită cu intenţie directă, în condiţiile în care riposta apelantului inculpat a intervenit după ce au fost trase două focuri de armă.

A susţinut, inculpatul apelant, că acţiunea exercitată a fost una de apărare, îndeplinind cerinţele textului de lege, respectiv următoarele condiţii: a fost realizată printr-o faptă prevăzută de legea penală şi a fost precedată atacului, în sensul că nu a mai aşteptat cel de-al treilea foc de armă, care putea să fie letal, inculpatul neavând de unde să cunoască dacă acţiunea întreprinsă de victimă putea să fie întreruptă sau epuizată. Acesta a fost considerentul pentru care inculpatul a folosit cuţitul pentru a-şi salva propria viaţă, neurmărind niciun moment suprimarea vieţii victimei. Pe de altă parte, nu s-a avut în vedere că persoanele care însoţeau victima erau înarmate şi au exercitat acte de violenţă asupra inculpatului şi după aceasta a fost împuşcat, astfel cum rezultă din imaginile surprinse de camerele de supraveghere.

Apelantul inculpat a mai susţinut că în mod greşit nu au fost reţinute dispoziţiile art. 75 lit. a) şi b) C. pen., instanţa de fond ignorând în totalitate depoziţia martorului I., care a precizat că, în seara respectivă, înainte de săvârşirea faptei, a fost agresat, urmărit cu maşina de victima care a tras asupra lui cu un pistol.

Faţă de cele expuse, a solicitat admiterea căii de atac, desfiinţarea sentinţei instanţei de fond şi achitarea sa, în temeiul art. 19 lit. h) C. proc. pen., ca urmare a existenţei un caz de nepedepsire, acţionând în legitimă apărare.

În subsidiar, a solicitat reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 75 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., cu consecinţa reducerii limitelor de pedeapsă.

Pe latură civilă, prin motivele de apel formulate în scris, apelantul inculpat a solicitat să se aprecieze asupra pretenţiilor civile, motivat de faptul că, dispunându-se executarea pedepsei, nu are cum să achite pretenţiile solicitate.

Totodată, a susţinut că trebuie să se aibă în vedere şi cheltuielile de spitalizare solicitate de unitatea spitalicească, ca urmare a internării inculpatului, întrucât nu este normal să fie achitate de acesta.

Apelantele părţi civile au solicitat admiterea căii de atac, desfiinţarea, în parte, a sentinţei şi majorarea pedepsei aplicate inculpatului, susţinând că, în raport de circumstanţele în care au fost comise infracţiunile, pedepsele aplicate sunt mult prea blânde.

Prin decizia penală nr. 276 din 9 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2016, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de inculpatul A. şi de părţile civile C., F., D. şi E. împotriva sentinţei penale nr. 1327 din data de 22 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, care a fost desfiinţată, în parte, în latură penală şi, în rejudecare:

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 13 ani şi 2 luni închisoare în pedepsele componente şi pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 191 din data de 1 iunie 2012, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, definitivă prin decizia penală nr. 690 din data de 26 februarie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., aflat în arest preventiv în Penitenciarul Mărgineni, pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 372 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen.

A fost majorată pedeapsa aplicată inculpatului în temeiul art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen., de la 11 ani închisoare la 13 ani închisoare.

A fost menţinută dispoziţia primei instanţe privind revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 191 din data de 1 iunie 2012, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, definitivă prin decizia penală nr. 690 din data de 26 februarie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a fost adăugată la pedeapsa de 13 ani închisoare, inculpatul A. executând în final pedeapsa de 15 ani închisoare.

Au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei.

S-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi a arestării preventive începând cu data de 21 iulie 2016 la zi.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, cu respectarea termenului prevăzut de dispoziţiile art. 435 C. proc. pen., a declarat recurs în casaţie inculpatul A., la data de 17 mai 2018, calea de atac fiind fundamentată pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 11 iunie 2018, termenul pentru examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie fiind stabilit pentru 3 septembrie 2018, fără citarea părţilor, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen.

La data de 31 iulie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 439 alin. (5) C. proc. pen., magistratul asistent a întocmit şi depus la dosar raportul asupra recursului în casaţie ce formează obiectul dosarului nr. x/2016

În motivarea cererii de recurs în casaţie inculpatul A. a invocat nelegalitatea deciziei penale atacate, din perspectiva greşitei soluţii de condamnare pentru infracţiunea de omor.

A apreciat recurentul inculpat că acţiunea sa, exercitată asupra victimei (în modalitatea descrisă în decizia recurată) se încadrează în condiţiile excesului neimputabil, astfel cum sunt stabilite prin dispoziţiile art. 26 C. pen., şi anume: a fost comisă o faptă de către o persoană aflată în stare de legitimă apărare (făptuitorul tocmai fusese împuşcat şi era posibil să fie împuşcat din nou), care, din cauza tulburării (determinată de şocul primirii unui glonţ în şold) şi a temerii (de a nu fi ucis de focurile de armă ulterioare), a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu atacul, astfel că acţiunea de ripostă/apărare a provocat decesul atacatorului.

Prin urmare, recurentul inculpat a susţinut că se impune admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei penale atacate şi a sentinţei instanţei de fond şi, în rejudecare, achitarea sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. combinat cu art. 26 C. pen., sub aspectul comiterii infracţiunii de omor având ca victimă pe numitul B., întrucât fapta a fost comisă în condiţiile excesului neimputabil, astfel că nu constituie infracţiune.

Prin încheierea din data de 3 septembrie 2018, Înalta Curte, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. şi s-a trimis cauza completului competent în vederea judecării pe fond a recursului în casaţie, constatându-se îndeplinite condiţiile de formă prev. de art. 434-437 C. proc. pen.

Examinarea cauzei în recurs în casaţie are o dublă limitare: pe de o parte, dispoziţiile ce reglementează soluţionarea pe fond a acestei căi extraordinare de atac, pe de altă parte, limitele admiterii în principiu.

În speţă, aşa cum s-a arătat, inculpatul a invocat cazul de casare prev. de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., ce a fost avut în vedere şi la examinarea admisibilităţii în principiu, aşa încât la soluţionarea pe fond a recursului în casaţie vor fi avute în vedere criticile ce se încadrează în dispoziţiile legale mai sus-menţionate.

Din această perspectivă, examinând cauza în temeiul art. 442-444 C. proc. pen. şi prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul în casaţie este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în cotinuare.

Recursul în casaţie este un mijloc de reparare a ilegalităţilor şi nu are ca obiect rezolvarea unei acţiuni penale, ci desfiinţarea sentinţelor şi deciziilor care sunt contrare legii.

Prin urmare, recursul în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului, generată de o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească deficitară/parţială/nesatisfăcătoare. În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecăţii în faţa primei instanţe ori în apel, ci se judecă, exclusiv, dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege.

Recursul în casaţie nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal - şi un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.

În motivarea cererii de recurs în casaţie inculpatul a invocat dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", caz care are în vedere situaţia în care s-a săvârşit o faptă pe care în mod greşit instanţa a considerat-o infracţiune, întrucât în realitate, fapta nu se găseşte în niciuna dintre prevederile legii penale ca infracţiune. Este situaţia faptelor care au caracter civil, comercial, ş.a. ori ipoteza dezincriminării unei fapte prevăzute de legea penală.

În analiza acestui caz de recurs în casaţie se pot supune verificării instanţei critici cu privire la corespondenţa dintre fapta concretă cu descrierea conţinută în norma de incriminare, în sensul dacă se suprapune modelului legal creat de legiuitor.

Înalta Curte apreciază că nu poate fi invocat cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, în analizarea motivelor invocate urmând a se avea în vedere situaţia de fapt deja stabilită de instanţa de apel, care are caracter definitiv.

Examinând recursul în casaţie, se constată că în cuprinsul acestuia nu se invocă critici cu privire la corespondenţa dintre fapta concretă pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului A. cu descrierea conţinută în norma de incriminare a faptei de omor, ci se formulează obiecţiuni care nu se subsumează cazului de recurs în casaţie invocat, respectiv critici cu privire la nereţinerea de către instanţa de fond şi cea de apel a dispoziţiilor art. 26 C. pen. referitoare la excesul neimputabil, recurentul susţinând că a acţionat în legitimă apărare, atacul victimei, cu o armă de foc fiind întrerupt de riposta sa.

Înalta Curte constată că natura criticilor formulate de recurent ţine de fondul cauzei, de modalitatea în care instanţele ordinare au reţinut, pe baza probelor din dosar, circumstanţele în care a fost săvârşită infracţiunea.

Or, toate aceste aspecte reprezintă chestiuni care vizează temeinicia hotărârii de condamnare, iar nu conformitatea hotărârii atacate cu dispoziţiile legii.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de către inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 276 din 9 martie 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2016.

În temeiul disp. art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de către inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 276 din 9 martie 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2016.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15.10.2018.