Bribery solicitation by police officer via lawyer: recalculation of concurrent sentences under mixed legal regimes and conditional release eligibility

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 20 din 17 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie s-au hotărât următoarele:

I. În baza art. 386 C. proc. civ. pen..., s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 289 C. pen. cu referire la art. 6 şi 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, în infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 cu referire la art. 6 şi 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., pentru inculpatul A..

În baza art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 cu referire la art. 6 şi 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. şi art. 375 C. proc. civ. pen... a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa principală de 2 ani şi 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a, lit. b) şi c) C. pen. din 1969, pe o durată de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

Au fost interzise inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) şi c) C. pen. din 1969, pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b), art. 36 alin. (1) C. pen. din 1969 şi art. 35 alin. (3) C. pen. din 1969, a fost contopită pedeapsa aplicată în cauză cu pedeapsa închisorii de 3 ani şi 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. din 1969 pe o durată de 3 ani, aplicate prin sentinţa penală nr. 2798/10.12.2014 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin decizia penală nr. 438/18.03.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv de 3 ani şi 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a, lit. b) şi c) C. pen. din 1969, pe o durată de 3 ani, fără adăugarea vreunui spor.

În baza art. 36 alin. (3) C. pen. din 1969 a fost dedusă din durata pedepsei principale rezultante perioada executată prin reţinere, arest preventiv şi deţinere, de la 11.07.2014 la 16.01.2017.

II. În baza art. 386 C. proc. civ. pen..., s-a dispus schimbarea încadrării juridice din complicitate la infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 48 raportat la art. 289 C. pen. cu referire la art. 6 şi 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, în complicitate la infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 cu referire la art. 6 şi 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. pentru inculpatul B..

În baza art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 cu referire la art. 6 şi 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul B. ( ), la pedeapsa principală 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a, lit. b) şi c) C. pen. din 1969, pe o durată de 2 ani, pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de luare de mită.

A fost interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. din 1969, pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969.

În baza art. 861 C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea executării pedepsei principale sub supraveghere.

În baza art. 862 C. pen. din 1969, a fost stabilit un termen de încercare de 6 ani, de la data rămânerii definitive a sentinţei.

În baza art. 863 C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Bacău;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. civ. pen... s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, a fost suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale sub supraveghere.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. civ. pen... a fost menţinută măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpatul B..

În baza art. 274 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. pen..., inculpatul A. fost obligat la plata sumei de 1.700 RON, iar inculpatul B. la plata sumei de 3.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă de fond a reţinut că prin rechizitoriul nr. x/2015 din 31.03.2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

- A., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 289 C. pen. rap. la art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în perioada 12-14.01.2013, a pretins de la numitul C., în mod indirect, prin intermediul avocatului B., suma de 1.500 euro în legătură cu atribuţiile sale de serviciu, în calitate de lucrător de poliţie judiciară în cadrul secţiei 6 de Poliţie Rurală Traian, jud. Bacău, respectiv pentru soluţionarea favorabilă a sesizării penale formulate la data de 11.01.2013 împotriva acestuia, prin schimbarea declaraţiilor date de părţi sau neînregistrarea dosarului penal;

- B., pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de luare de mită prev. de art. 48 rap. la art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 6, art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în perioada 12-14.01.2013, a intermediat pretinderea sumei de 1.500 euro de către lucrătorul de poliţie judiciară A. de la numitul C. - persoană cercetată într-o sesizare penală primită în cadrul secţiei 6 de Poliţie Rurală Traian, jud. Bacău, în legătură cu atribuţiile de serviciu ale lucrătorului de poliţie, respectiv pentru soluţionarea favorabilă a sesizării penale formulate la data de 11.01.2013 împotriva acestuia, prin schimbarea declaraţiilor date de părţi sau neînregistrarea dosarului penal.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prima instanţă de fond a reţinut că, prin ordonanţa nr. 117/P/2015 din data de 02.10.2015, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Suceava a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privind pe C., B. şi A., în favoarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău, în vederea efectuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de cumpărare de influenţă, trafic de influenţă şi luare de mită prevăzute de art. 292, art. 291 şi art. 289 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Din cuprinsul sesizării a rezultat că, pe parcursul efectuării cercetărilor penale în dosarul x/2012 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Suceava, la data de 12.01.2013, s-a constatat că numitul C. - care avea calitatea de inculpat în acea cauză - a încercat prin intermediul avocatului B., din cadrul Baroului Bacău, să dea mită lucrătorului de poliţie A. - din cadrul Biroului de Poliţie Rurală Traian, jud. Bacău, pentru ca acesta din urmă să-l favorizeze în cauza pe care o instrumenta prin neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, activităţile de dare, respectiv luare de mită, nefiind concretizate datorită faptului că susnumitul nu a reuşit să facă rost de suma de bani pretinsă.

Din probele administrate în dosar, s-a reţinut că martorul C. a desfăşurat, în perioada 2012 - 2013, activităţi de comercializare a ţigaretelor cu provenienţă de contrabandă, fapt recunoscut de acesta şi constatat prin trimiterile în judecată pentru infracţiuni de contrabandă în dosarele D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bacău şi D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Suceava.

S-a arătat că la data de 11.01.2013, într-o zi de vineri, numita D. din jud. Bacău a sesizat telefonic organele de poliţie din cadrul secţiei 6 Poliţie Rurală Traian cu privire la faptul că, la locuinţa ei, s-a prezentat numitul C. care, sub pretextul vânzării unor bunuri contra sumei de 2.000 RON, i-a luat banii fără a-i remite bunurile.

Ca urmare a acestei sesizări, la aceeaşi dată, 11.01.2013, numitul C. din municipiul Bacău a fost oprit în trafic pe raza comunei Traian, jud. Bacău de către organele de poliţie din cadrul Biroului 6 de Poliţie Rurală Traian, fiindu-i ridicată suma de 2.000 RON găsită asupra sa, fiindu-i luate declaraţii sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune. Mare parte din actele din data de 11.01.2013, respectiv procesul-verbal de consemnare a denunţului, procesul-verbal de constatare a faptei, de restituire a prejudiciului părţii vătămate, procesul-verbal de prezentare pentru recunoaştere, declaraţia părţii vătămate au fost întocmite şi semnate de subinspector A., în calitatea sa de ofiţer de poliţie judiciară din cadrul secţiei 6 Poliţie Rurală Traian.

S-a mai reţinut că, după întocmirea actelor de constatare şi după audierea persoanelor implicate, lucrătorul de poliţie A. i-a dat de înţeles martorului C. că, dacă vrea să-şi rezolve favorabil problema, ar putea să contacteze a doua zi un anume avocat, dându-i în acest sens numele şi numărul de telefon al inculpatului B..

Instanţa a reţinut că aceste aspecte rezultă din coroborarea declaraţiilor martorului C. cu interceptările convorbirilor telefonice purtate în data de 12.01.2013 între martorul C. şi un prieten de-al său, identificat în persoana martorului E..

S-a arătat că din declaraţia martorului C., dată în faţa Curţii de Apel Bacău, a rezultat că i-a solicitat inculpatului A. "să o rezolve", iar acesta i-a spus că îi recomandă un avocat bun, care este prieten cu el şi să ia legătura cu acesta. Folosind numărul de telefon dat de inculpatul A., a doua zi, martorul C. l-a sunat pe inculpatul B..

Instanţa a reţinut că, din convorbirea purtată în ziua de 12.01.2013, la ora 09:54.21, de martorul C. cu martorul E. a rezultat că cei doi poartă discuţii cu privire la faptul că ofiţerul de poliţie A. i-a dat cu o seară înainte numele şi numărul de telefon al unui avocat, sugerându-i să discute cu acesta pentru a-şi rezolva problema penală, atâta vreme cât plângerea se află în instrumentarea sa.

S-a mai constatat că următoarea discuţie purtată în ziua de 12.01.2013, la ora 10:07.32, de către martorul C. cu martorul E. a confirmat faptul că ofiţerul de poliţie i-a comunicat acestuia numele avocatului cu care urma să ia legătura.

Instanţa de fond a mai reţinut, din interceptările autorizate ale convorbirilor telefonice purtate de martorul C. în ziua de 12.01.2013 că, la această dată, susnumitul a discutat "propunerea" făcută de lucrătorul de poliţie cu martorul E., comunicându-i acestuia că ofiţerul de poliţie A. i-a înmânat numele şi numărul de telefon al avocatului B., solicitându-i să-l sune a doua zi şi dându-i de înţeles că sunt prieteni şi că atât timp cât dosarul se află în instrumentarea sa, îşi poate rezolva favorabil problema.

Din cele două convorbiri menţionate anterior instanţa a reţinut că rezultă cu certitudine că martorul C. a perceput solicitarea ofiţerului de poliţie de a-l contacta, a doua zi, pe avocat pentru a-şi rezolva problema.

În continuare, curtea de apel a constatat că, după purtarea celor două discuţii cu martorul E., în ziua de 12.01.2013, la ora 10:33.45, martorul C. l-a contactat pe inculpatul B., care i-a comunicat "da, ştiu despre ce este vorba" şi au stabilit să se întâlnească în localul denumit F..

În cadrul întâlnirii ce a avut loc în cafeneaua susmenţionată, avocatul B. i-a pretins martorului C., care era însoţit de martorul E., o sumă de bani, în numele lucrătorului de poliţie A., pentru ca acesta să soluţioneze în favoarea sa plângerea formulată la data de 11.01.2013 de numita D..

S-a reţinut că martorul C. a menţionat că nu îşi mai aminteşte suma pretinsă, posibil să fi fost vorba de 1.000 euro sau chiar mai mare. În orice caz, acesta a afirmat că i-a oferit în cadrul unei alte întâlniri, din aceeaşi zi, o sumă de bani apreciată de inculpatul B. prea mică, după care i-a comunicat să îl sune doar dacă mai are, adică să mai adauge la suma oferită în cursul acelei întâlniri.

Instanţa a arătat că cele susţinute de martorul C. sunt întărite şi de prietenul său, martorul E., pe care l-a luat cu el la prima întâlnire . Astfel, avocatul B. i-a comunicat lui C. faptul că îl poate ajuta să soluţioneze favorabil plângerea înregistrată cu o seară înainte împotriva sa, în cadrul secţiei 6 Poliţie Rurală Traian, în schimbul sumei de 1.000 euro, care i-ar reveni subinspectorului A. sau la amândoi, pentru ca acesta, în virtutea atribuţiilor de serviciu să nu mai întocmească actele specifice pornirii dosarului penal. Pe lângă pretinderea acestei sume, avocatul i-a precizat martorului C. că onorariul său de avocat pentru a-l reprezenta în cauza respectivă este de 3.000 RON.

În legătură cu afirmaţia martorilor că avocatul B. cunoştea aspecte legate de plângerea înregistrată cu o seară înainte la Biroul de Poliţie Rurală Traian împotriva lui C., instanţa a considerat că aceste informaţii puteau fi obţinute doar de la inculpatul A., cu care B. avea o relaţie de prietenie, la acea dată. De asemenea, s-a reţinut că martorii au afirmat cu certitudine că avocatul a pretins o sumă de bani în numele lucrătorului de poliţie judiciară, oferind mai multe variante de soluţionare a plângerii aflate în instrumentarea acestuia.

Prin sentinţa apelată s-a reţinut cu privire la convorbirea purtată de cei doi martori după întâlnirea cu inculpatul B. în ziua de 12.01.2013, la ora 12:59.43, că aceasta face dovada pretinderii unei anumite sume de bani de către acesta, atâta vreme cât martorul C. şi-a exprimat îngrijorarea că nu are de unde să facă rost de banii solicitaţi, suma pe care o poseda fiind insuficientă. Aceeaşi convorbire, a considerat instanţa, demonstrează faptul că martorul C. nu a făcut nicio promisiune, urmând să dea un răspuns avocatului în două - trei ore.

S-a mai constatat, potrivit convorbirii purtate în ziua de 12.01.2013, la ora 14:16.13, dintre C. şi E., că martorul C. s-a întâlnit cu inculpatul B. în apropierea locuinţei sale şi i-a spus că nu poate face rost de suma pretinsă, precizându-i că are doar suma de 3.000 RON, condiţii în care avocatul i-a comunicat că nu poate să-l ajute, pretinzându-i o sumă mai mare, respectiv 1.500 euro pentru ofiţerul de poliţie şi 3.000 RON onorariul său.

Din transcrierile convorbirilor telefonice purtate în perioada 12 - 14.01.2013 de inculpatul B. cu inculpatul A., interceptate autorizat în baza ordonanţei provizorii emise de D.I.I.C.O.T. - S.T. Suceava, confirmate de Curtea de Apel Suceava, instanţa a reţinut că între inculpaţi a existat o înţelegere prealabilă, în sensul pretinderii unei sume de bani numitului C., pentru a-l ajuta în virtutea atribuţiilor de serviciu ale lucrătorului de poliţie judiciară, în sensul soluţionării plângerii penale înregistrată pe numele C., în favoarea acestuia.

Astfel, s-a evidenţiat covorbirea din ziua de 12.01.2013, la ora 17:30:19, când inculpatul B. a luat legătura cu inculpatul A., căruia i-a spus: "Am vorbit cu jegu ăla, am discutat, i-am explicat... Urma să se hotărască într-o oră, o oră jumate, au trecut 2 ore, l-am sunat.. Are telefonu închis."

Instanţa a motivat că, dacă nu ar fi fost o înţelegere între cei doi inculpaţi nu se justificau amănuntele pe care inculpatul B. i le-a oferit inculpatului A., din această convorbire considerându-se că reiese cu claritate ceea ce martorul C. a afirmat şi în declaraţii, anume că inculpatul B. "i-a explicat", iar ca urmare a explicaţiilor date, martorul trebuia să-i ofere un răspuns.

S-a reţinut că răgazul oferit martorului se coroborează perfect cu cealaltă convorbire, menţionată anterior, în care C. se sfătuieşte cu prietenul său E., iar, în continuare, inculpatul B. şi martorul C. stabilesc, prin intermediul mesajelor telefonice scrise, să aibă următorul contact în ziua de luni, adică peste două zile.

Curtea de apel a arătat că această întâlnire nu a mai avut loc, aspect considerat dovedit, fără echivoc, din discuţiile telefonice purtate de cei doi inculpaţi în data de 14.01.2013, la ora 11:03:39, convorbire din care s-a reţinut că rezultă şi un alt aspect important, şi anume că lucrătorul de poliţie şi-a coordonat acţiunile profesionale cu răspunsurile comunicate de inculpatul B.. Astfel, când au înţeles că C. a respins oferta lor, inculpatul A. i-a comunicat activităţile pe care urmează să le întreprindă, adică acelea fireşti în cazul unei sesizări penale: încadrarea juridică a faptei descrise de numita D. şi trimiterea lucrării la procuror pentru acordarea numărului unic de dosar.

Prima instanţă a apreciat că aceste discuţii probează faptul că cei doi inculpaţi avuseseră, anterior, discuţii referitoare la subiect, respectiv că inculpatul B. nu a acţionat doar din proprie iniţiativă.

Referitor la apărarea inculpatului B. care vizează lipsa dovedirii scopului pentru care inculpatul A. ar fi solicitat mita, respectiv ce ar fi trebuit să facă acesta în schimbul mitei, fie neînregistrarea dosarului, fie schimbarea declaraţiilor din dosar, instanţa a considerat că neindicarea modalităţii concrete în care C. urma să fie favorizat în cauza penală deschisă împotriva sa nu afectează în niciun fel existenţa infracţiunii. S-a precizat că textul incriminator cere ca pretinderea banilor să aibă legătură cu actele care intră în îndatoririle de serviciu ale inculpatului, aspect luat la cunoştinţă de C., în mod direct, în seara în care a fost reclamat şi în care au fost întreprinse în dosar primele acte de către ofiţerul de poliţie, inculpatul A..

Prin urmare, instanţa a arătat că nu e nevoie ca cel care dă mita să cunoască modalitatea concretă în care va fi ajutat de către funcţionarul public, deseori aspectele de ordin tehnic fiind dificil de înţeles de părţile din dosare, fiind important să se înţeleagă că banii pretinşi au drept scop coruperea funcţionarului, în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu, într-un sens favorabil corupătorului. S-a menţionat că a cere instanţei să precizeze, în concret, modalitatea în care urma să fie favorizat C., în cazul în care ar fi dat banii, înseamnă a adăuga la lege condiţii pe care aceasta nu le prevede şi care nu prezintă relevanţă în raport de întrunirea conţinutului constitutiv al infracţiunii de luare de mită.

S-a subliniat că, la momentul în care inculpaţii au înţeles că C. a respins oferta lor, A. i-a comunicat telefonic inculpatului B. activităţile pe care urma să le întreprindă, adică acelea fireşti în cazul unei sesizări penale, instanţa considerând că, indirect, rezultă că altele ar fi fost măsurile ce s-ar fi luat în cazul în care banii ar fi fost daţi.

Instanţa a constatat că sensul mărturiilor făcute de C. şi E. în faţa procurorului este cel consemnat în declaraţiile aflate la dosar. Mai mult, s-a reţinut că pentru martorul C. cele consemnate se confirmă prin declaraţia dată în faţa instanţei de judecată, modificările de detaliu datorându-se timpului destul de mare scurs de la data faptelor.

În principal, Curtea a luat în considerare această ultimă declaraţie, despre care a apreciat că s-a coroborat perfect cu cele transcrise după convorbirile telefonice indicate.

S-a reţinut că, la momentul audierii sale de către instanţă de fond, martorul C. fusese deja condamnat definitiv pentru contrabandă cu ţigări, iar în prezentul dosar de urmărire penală primise soluţie de clasare, instanţa considerând că nu se mai poate susţine că ar fi fost interesat procesual din cauza propriei sale situaţii judiciare. În plus, s-a reiterat că cele susţinute de martor devin şi mai credibile prin coroborarea lor cu discuţiile telefonice.

Judecătorul fondului a mai arătat că martorul E. nu a putut fi găsit pentru a fi audiat în faţa instanţei, iar, deşi apărarea a susţinut că acesta nu l-a însoţit pe martorul C. la prima întâlnire din localul F., a subliniat că este de observat că însuşi inculpatul B. a confirmat prezenţa martorului E., la discuţii.

În consecinţă, instanţa a constatat că faptele inculpaţilor sunt probate, constituie infracţiuni şi atrag răspunderea penală a acestora.

În drept, curtea de apel a reţinut că fapta inculpatului A., constând în aceea că, în perioada 12-14.01.2013, a pretins de la numitul C., indirect, prin intermediul avocatului B., o sumă de bani în euro (posibil 1.500) în legătură cu atribuţiile sale de serviciu, în calitate de lucrător de poliţie judiciară în cadrul secţiei 6 de Poliţie Rurală Traian, jud. Bacău, respectiv pentru soluţionarea favorabilă a sesizării penale formulate la data de 11.01.2013 împotriva acestuia, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

Totodată, s-a reţinut că fapta inculpatului B., constând în aceea că, în perioada 12-14.01.2013, a intermediat pretinderea unei sume de bani în euro (posibil 1.500) de către lucrătorul de poliţie judiciară A., de la numitul C., persoană cercetată într-o sesizare penală primită în cadrul secţiei 6 de Poliţie Rurală Traian, jud. Bacău, în legătură cu atribuţiile de serviciu ale lucrătorului de poliţie, respectiv pentru soluţionarea favorabilă a sesizării penale formulate la data de 11.01.2013 împotriva acestuia, realizează conţinutul constitutiv al complicităţii la infracţiunea de la luare de mită, prevăzută de art. 48 raportat la art. 289 C. pen. cu referire la art. 6 şi art. , lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

În ceea ce priveşte legea penală mai favorabilă aplicabilă celor doi inculpaţi, raportat la limitele de pedeapsă prevăzute de legea penală în vigoare până la data de 01.02.2014, instanţa a constatat că dispoziţiile art. 254 alin. (2) C. pen. din 1969, constituie legea penală mai uşoară întrucât limitele de pedeapsă sunt de la 3 la 15 ani închisoare, în comparaţie cu limitele prevăzute de legea în vigoare pentru aceeaşi infracţiune, de la 4 la 16 ani închisoare.

La individualizarea pedepselor, curtea de apel a avut în vedere că cei doi inculpaţi aveau o relaţie apropiată, după cum singur a arătat inculpatul B. în declaraţiile date la urmărirea penală şi au hotărât să se folosească de funcţia publică a inculpatului A., aceea de ofiţer de poliţie judiciară, pentru a obţine venituri ilicite de la martorul C., prin realizarea atribuţiilor de serviciu într-un sens care să-l avantajeze pe cel din urmă.

S-a mai evidenţiat că luarea de mită s-a realizat în forma ei cea mai uşoară, a pretinderii, chiar dacă acest lucru nu s-a datorat atitudinii inculpaţilor, ci exclusiv împrejurării că C. nu a dispus de suma de bani care i-a fost cerută.

În ceea ce priveşte conduita procesuală a inculpaţilor, Curtea a constatat că a fost diferită, reţinând că inculpatul A. s-a folosit de procedura simplificată, prin recunoaşterea în totalitate a situaţiei de fapt expuse în actul de sesizare, potrivit prevederilor art. 375 C. proc. civ. pen... şi art. 396 alin. (10) C. proc. civ. pen..., având ca urmare reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, pe când inculpatul B. a ales să respingă acuzaţia.

Raportat la mijloacele de probă foarte concludente, în special convorbirile telefonice, care surprind întreaga desfăşurare a negocierilor pe parcursul celor trei zile de discuţii, inclusiv eşecul lor, instanţa a reţinut că atitudinea procesuală a inculpatului B. denotă o mare rezistenţă infracţională şi necesită aplicarea pedepsei închisorii în limitele prevăzute de lege.

Împotriva sentinţei penale nr. 20 din data de 17 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în termen legal, au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău şi inculpaţii A. şi B..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală sub nr. x/2016, având primul termen de judecată, pe fond, la data de 3 mai 2017.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, fiind invocate:

- greşita schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor A. din infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 289 C. pen. cu referire la art. 6 şi 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, în infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 cu referire la art. 6 şi 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., respectiv B. din complicitate la infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 48 raportat la art. 289 C. pen. cu referire la art. 6 şi 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, în complicitate la infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 cu referire la art. 6 şi 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. - atâta vreme cât fapta de luare de mită în incriminarea vechiul C. pen. avea forma agravată prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

S-a învederat că forma agravată prev. de lit. c) a art. 7 din Legea nr. 78/2000 a fost introdusă odată cu modificarea Legii nr. 78/2000 prin Legea nr. 225/19.07.2013.

- greşita înlăturare a lit. c) de la art. 7 din Legea nr. 78/2000, prin încheierea din 23.02.2017 de îndreptare a erorii materiale, arătându-se că schimbarea încadrării juridice nu poate fi apreciată ca fiind eroare materială;

- greşita contopire a pedepsei aplicate inculpatului A. pentru fapta dedusă judecăţii cu pedeapsa rezultantă aplicată acestuia pentru două infracţiuni concurente prin sentinţa penală nr. 2798/10.12.2014 a Tribunalului Bucureşti.

Parchetul a susţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b), art. 36 alin. (1) C. pen. din 1969 şi art. 35 alin. (3) C. pen. din 1969, pedepsele aplicate prin sentinţa anterioară trebuiau repuse în individualitatea lor şi, apoi, realizată contopirea acestora cu pedeapsa aplicată în cauză şi adăugarea sporului aplicat prin sentinţa rămasă definitivă.

- greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor B. şi A. atât sub aspectul cuantumului, cât şi a modalităţi de executare raportat la circumstanţele concrete de săvârşire a faptei şi poziţia procesuală adoptată.

S-a apreciat că aplicarea pedepsei de 4 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de încercare de 6 ani, inculpatului B. în condiţiile în care acesta a avut o contribuţie mai laborioasă la comiterea faptei, apare disproporţionată şi inechitabilă raportat la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare în regim de executare aplicată inculpatului A. - care a recunoscut comiterea faptei şi a solicitat aplicarea procedurii simplificate.

S-a considerat că se impune o abordare dialectică a tuturor criteriilor de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., urmând ca instanţa de apel să reevalueze modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului B. raportat la modalitatea de executare a pedepsei dispuse pentru inculpatul A., având în vedere distincţia tratamentului juridic aplicabil celor doi inculpaţi.

Procurorul a apreciat că, în cazul infracţiunilor de corupţie de natura celor deduse judecăţii în prezenta cauză, reindividualizarea pedepselor se justifică tocmai datorită scopului, mijloacelor de săvârşire, calităţii persoanelor implicate (care au fost desemnate să contribuie la înfăptuirea activităţii de justiţie) şi, nu în ultimul rând, poziţiei procesuale adoptate.

Astfel, s-a arătat că trebuie avut în vedere că inculpatul B. a comis fapta pentru care a fost trimis în judecată (complicitate la luare de mită în forma pretinderii unei sume de bani), în calitate de avocat în cadrul Baroului Bacău, folosindu-se de această calitate şi că a solicitat suma de bani unei persoane cercetate penal în legătură cu atribuţiile de serviciu ale lucrătorului de poliţie judiciară A. - desemnat cu instrumentarea plângerii formulate împotriva acelei persoane.

De asemenea, s-a solicitat să fie avut în vedere că inculpatul B. a negat comiterea faptei, formulând apărări nefondate în contradicţie cu probele administrate în cauză, în timp ce inculpatul A. a recunoscut comiterea faptei, solicitând aplicarea procedurii simplificate, precum şi faptul că primul - în calitate de complice - a desfăşurat activităţi mai laborioase decât autorul, întâlnindu-se şi discutând de mai mult ori cu martorul C. (persoana de la care s-a pretins mita).

S-a solicitat admiterea apelului desfiinţarea sentinţei şi, în rejudecare, pronunţarea unei hotărâri în sensul celor invocate.

Apelantul inculpat A., prin apărător ales, a invocat ca motive de apel:

- greşita reţinere a agravantei prevăzute de lit. c) a art. 7 din Legea nr. 78/2000, atâta vreme cât această dispoziţie legală nu exista la data săvârşirii faptei, respectiv la data de 12.01.2013, fiind introdusă prin Legea nr. 225/19.07.2013;

- greşita dispunere, prin încheierea de şedinţa din data de 23.02.2017, a unei îndreptări de eroare materială, în sensul înlăturării din încadrarea juridică a dispoziţiilor lit. c) a art. 7 din Legea nr. 78/2000, deoarece un asemenea aspect nu poate fi apreciat ca fiind o eroare materială;

- greşita contopire a pedepsei aplicate inculpatului, în sensul că ar fi trebuit să se procedeze la descontopirea pedepselor aplicate prin hotărârea definitivă, repunerea pedepselor în individualitate lor, iar apoi să se procedeze la contopirea acestora cu pedeapsa aplicata în prezenta cauza şi să se adauge sporul aplicat prin sentinţa rămasă definitivă;

- reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii acesteia la minimul special, potrivit art. 72 C. pen. din 1969, având în vedere limitele de pedeapsă raportat la procedura simplificata urmată de acesta, precum şi persoana inculpatului, care nu avea antecedente penale la data săvârşirii faptei, dar şi comportarea anterioara în societate, implicarea redusă în săvârşirea faptei, gradul redus de pericol social concret al faptei săvârşite, lipsa prejudiciului material şi urmarea produsă.

- menţinerea liberării condiţionate în raport cu dispoziţiile art. 61 C. pen. din 1969, raportat la circumstanţele personale ale inculpatului, în condiţiile în care a executat din condamnarea anterioara de 3 ani şi 8 luni o fracţie mai mare decât cea legală, nefiind sancţionat, ci recompensat şi având un comportament corespunzător, conform hotărârii judecătoreşti de liberare condiţionată. A mai învederat că, la acest moment, pedeapsa de 3 ani şi 8 luni închisoare la care a fost condamnat anterior este considerată executată, având în vedere că executarea acesteia a început la data de 11.07.2014.

S-a arătat că rolul educativ al pedepsei este îndeplinit, inculpatul şi-a format a atitudine corectă faţă de regulile sociale şi ordinea de drept, că în prezent este încadrat în muncă, s-a reintegrat în societate, iar o eventuală reîncarcerare ar echivala cu o dezintegrare socială şi materială a acestuia, efectiv prejudiciabilă pentru acesta, contrară principiului umanităţii.

În concluzie, s-a solicitat admiterea apelului, apreciindu-se că, în mod corect, se poate dispune menţinerea liberării condiţionate prin hotărârea de condamnare, avându-se în vedere şi decizia nr. 73 din 05.11.2007 pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit cu care aplicabilitatea art. 61 C. pen. din 1969 se va realiza în funcţie de particularitatea fiecărui caz.

Apelantul inculpat B., potrivit motivelor scrise de apel şi a concluziilor orale formulate în dezbateri, a solicitat prin apărător ales, admiterea apelului desfiinţarea, în parte, a sentinţei şi, în rejudecare, achitarea inculpatului în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. pen.

În esenţă, prin apelul formulat, inculpatul B. a susţinut că soluţia pronunţată de prima instanţă s-a bazat pe o interpretare a situaţiei de fapt neconformă probatoriului administrat în cauză şi pe ignorarea elementelor de tipicitate ale infracţiunii de luare de mită în formele participaţiei penale a autoratului şi complicităţii, în opinia apărării nefiind probate condiţii referitoare la:

- conduita inculpatului B. în legătură cu banii sau foloasele destinate funcţionarului public a cărui mituire se urmăreşte;

- conduita inculpatului A. în legătură cu actele de serviciu ţinând de îndatoririle sale;

- legătura dintre bani sau foloase şi actul de serviciu - respectiv contra echivalentul conduitei pe care A. s-a obligat să o aibă şi despre care B. trebuia să cunoască;

- existenţa unei înţelegeri între autorul infracţiunii de luare de mită şi complicele acestuia, ce trebuia realizată anterior săvârşirii faptei.

Apelantul inculpat a mai susţinut că prima instanţă de fond nu a motivat soluţia pronunţată prin sentinţa împotriva căreia s-a formulat apel, dar şi faptul că motivarea hotărârii este incompletă pentru că nu a răspuns tuturor apărărilor inculpatului.

Examinând apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău şi inculpaţii A. şi B. împotriva sentinţei penale nr. 20 din data de 17 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Înalta Curte constată că sunt întemeiate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

În acord cu prima instanţă de fond, Înalta Curte reţine că inculpatul A., subinspector în cadrul secţiei 6 Poliţie Rurală Traian, judeţul Bacău, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu în legătură cu o sesizare formulată de numita D. împotriva numitului C. pentru o pagubă de 2000 RON, a pretins, în perioada 12-14.01.2018, de la C., prin intermediul inculpatului B. - avocat, suma de 1500 euro pentru soluţionarea favorabilă a sesizării respective, formulate la data de 11.01.2013.

Apelantul inculpat B. (avocat) a intermediat, în perioada 12-14.01.2014, pretinderea sumei de 1500 euro, de către subinspectorul de poliţie A., în legătură cu atribuţiile de serviciu ale acestuia, în sensul rezolvării în mod favorabil martorului C. a sesizării primite la secţia 6 Poliţie Rurală Traian, judeţul Bacău, formulată de numita D., la data de 11.01.2013, pentru o pretinsă pagubă de 2000 RON cauzată de martor.

Instanţa de apel constată că situaţia de fapt rezultă din coroborarea probelor administrate în tot cursul procesului penal, respectiv: declaraţiile martorului C., E., G. şi H., declaraţiile inculpatului B., procesul-verbal de confruntare dintre inculpatul B. şi martorul E., procesele-verbale de redare a în formă scrisă a înregistrărilor convorbirilor telefonice purtate de C. cu martorul E., inculpatul B. şi un alt interlocutor în perioada 12.01.2013-15.01.2013, procesele-verbale de redare în formă scrisă a înregistrărilor convorbirilor telefonice dintre inculpaţi în perioada 12.01.2013-14.01.2013, înscrisuri constând în acte de procedură întocmite în cauza nr. x/2013 instrumentată de secţia 6 Poliţie Rurală Traian, judeţul Bacău privind pe C. pentru infracţiunea de înşelăciune în dauna persoanei vătămate D., înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău sub nr. x/2013 din 17.01.2013 (printre care, procesul-verbal de consemnare a plângerii sau denunţului telefonic din 11.01.2013, declaraţia numitei D. din 11.01.2013, procesele-verbale din 11.01.2013 de control corporal privind pe numiţii C. şi G., procesul-verbal din 11.01.2013 de ridicare bunuri de la D., procesele-verbale din 11.01.2013 de examinare a coletului predat şi de recunoaştere a lui C. de către D., procesul-verbal din 11.01.2013 de control al autoturismului x proprietatea lui G., procesul-verbal din 11.01.2013 de ridicare a sumei de 2000 RON de la C. şi predare către D., referatul din 17.01.2013 cu propunere de a se aproba înregistrare a sesizării în evidenţa operativă, referatul din 06.02.2013 de începere a urmăririi penale faţă de C. pentru infracţiunea de înşelăciune, toate semnate de subinspectorul de poliţie A.).

Probele administrate în cauză dovedesc faptul că inculpatul A. a comis infracţiunea de luare de mită în varianta normativă a pretinderii unei sume de bani, în mod indirect, prin intermediul inculpatului B., acuzaţie adusă prin actul de sesizare a instanţei şi reţinută de prima instanţă prin soluţia de condamnare pronunţată.

Pretinderea presupune o solicitare, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, a unor sume de bani sau a altor foloase necuvenite, iar fapta constituie infracţiune chiar dacă solicitarea nu a fost satisfăcută.

Instanţa de apel consideră că probele dovedesc că pretenţia inculpatului A., transmisă prin intermediul inculpatului B., avocat, a fost neechivocă, şi anume a fost formulată şi realizată de aşa manieră încât să fie înţeleasă de martorul C., în raport cu împrejurările faptice şi cu mijloacele folosite.

Solicitarea indirectă a inculpatului A. (poliţist judiciar) prin intermediul inculpatului B. a fost în măsură să fie înţeleasă de martorul C., având în vedere discuţia pe care aceştia au avut-o în seara de 11.01.2013, când C. i-a cerut inculpatului A. "să o rezolvăm", "ceva să nu mai existe dosarul, să nu mai fie o problemă", iar acest inculpat a reacţionat oferindu-i numărul de telefon "al unui prieten de-al lui" cu care să ia legătura, şi anume inculpatul B. - avocat, care, în data de 12.01.2013, i-a cerut martorului o sumă de bani pentru rezolvarea favorabilă a dosarului penal în care era cercetat, banii urmând a fi împărţiţi cu inculpatul A.. Astfel, declarând despre cuantumul sumei de bani, pretinsă prin mijlocirea inculpatului B., martorul C. a arătat, în faţa primei instanţe, că inculpatul B. i-a comunicat că "trebuie să îşi oprească şi el, să dea şi la poliţist şi la cine mai trebuie acolo, mi-a spus să mă mai gândesc şi dacă mai am să îl sun din nou".

În faza de urmărire penală, martorul C. a relatat în acelaşi mod, şi anume:

"eu am înţeles că urma să împartă cu prietentul său, ofiţerul de poliţie de la Postul de Poliţie Traian, care mi-l recomandase cu o seară înainte", " avocatul s-a exprimat de genul că sunt mai multe mâini şi că ar împărţi banii. Eu nu am înţeles dacă în afară de acel poliţist mai era vreo altă persoană. Arăt că avocatul vorbea destul de codificat, în sensul că nu mi-a spus vreun nume, însă mi-a dat de înţeles că prietenul său era cel cu care urma să discute şi să împartă banii".

Martorul E. a menţionat cu ocazia confruntării sale, în faza de urmărire penală, cu inculpatul B., că acesta din urmă i-a comunicat martorului C. că:

"i s-a întocmit dosar penal pentru înşelăciune şi că poate să-şi rezolve problema dacă dă 1000 euro pentru poliţistul care avea dosarul, plus onorariul său pe care nu mi-l aduc aminte, parcă 3000 RON, însă nu sunt sigur", "avocatul a spus clar că onorariul era una şi suma de 1000 euro pretinsă era pentru a da poliţistului sau poliţiştilor, nu îmi aduc aminte, în legătură cu ceea ce se întâmpla în dosar (...)", răspunzând la una din întrebările inculpatului B.:

"Îi spuneaţi lui C., însă eu eram la circa 20 cm distanţă". Acelaşi martor a precizat că prima întâlnire dintre inculpatul B. şi martorul C., din data de 12.01.2013, de la restaurantul "F.", "s-a încheiat urmând ca C. să se gândească la propunerea făcută de avocat".

Faptul că inculpatul B. a acţionat ca intermediar al inculpatului A. este probat şi prin transcriptul convorbirii telefonice purtate în ziua de 12.01.2013, ora 09:54:21, între martorii C. şi E., din conţinutul căreia reiese că ofiţerul de poliţie i-a dat lui C., cu o seară înainte, numele şi numărul de telefon al avocatului B., sugerându-i să discute cu acesta pentru a-şi rezolva problema plângerii penale formulate de numita D., plângerea fiind în instrumentarea sa. Relevante sunt replicile martorului C.:

"Şi mi-o dat un număr de telefon să mă-ntâlnesc cu cineva, ştii? Cică... el: Du-te şi vorbeşte cu ăsta mâine!", "El. ..boieru...Deocamdată dosaru-i la mine. Du-te şi vorbeşte cu ăsta.", " Parcă mi-o dat de înţeles, nu?", "El mi-a dat... Cică să-l sun pe ăsta. Cică-i avocat, ştii?... (...) Te duci şi te-ntâlneşti cu el.", " Şi ...ăla spune ce faci, ştii?", "O zis că: Deocamdată îi la mine.""Cred că mi-o dat de înţeles.".

Transcriptul convorbirii dintre aceiaşi martori din data de 12.02.2013, ora 10:07:32, confirmă că ofiţerul de poliţie A. i-a comunicat martorului C. numele avocatului B.:

"(...) E.:Îs curios cine-i.

C.: Aă..B..

E.: B . . . . . . . . . .Bine. Ia stai să dau eu nişte telefoane, să văd care-i treaba.

C.: Ia, vezi.

E.: Şi pe ăla cum îl cheamă? A.?

C.: Da.

E.: Bine. Hai! Ne auzim.

C.: Hai, Ia, vezi...! (...)".

Pretinderea sumei de bani de către inculpatul B. este probată şi prin procesul-verbal de transcriere a convorbirii telefonice din 12.01.2013, ora 12:54:43, dintre martorii C. şi E.:

(...) C.: Nu ştiu de unde să fac rost de bani. Că...îs zăpăcit complet.

E.: Nu înţeleg (..)

C.:Nu ştiu, mă. Am vreo 20 milioane, n-am ce să...(...)

E.: Păi...ce ai...mergi şi vorbeşti: Bă, frate! Uite, atâta am. Nu am mai mult, n-am ce ...nici de unde să iau (...) Nu ştiu . . . . . . . . . .Zi:Crede-mă, am luat împrumut, n-am găsit să iau mai mult...Înţelegi! Şi vezi ce zice.

C.: Da. Da aştept să mă sune el. N-o zis că mă sună el? (...)

E.:Nu, frate. El aşteaptă să faci rost şi să-l suni tu, înţelegi?

C.: Nu. .. Da n-o zis că mă sună el mai pe seară?

E.: Îî...Nu, mă. O zis că ne-auzim peste două-trei ore. Adică...aşteaptă să faci rost, înţelegi... ? Şi după aia să-l suni (...) Da nu . . . . . . . . . .vorbeşte că omu ştia dinainte care şi cum stă treaba. Crezi că...ei nu s-au întâlnit dinainte şi au vorbit şi cutare şi alea...Înţelegi? (...) Îs mână în mână cum ar veni. Şi omu aşteaptă acuma să te duci cu mortu".

Preocuparea inculpatului B. de a primi banii solicitaţi pentru inculpatul A. rezultă cu evidenţă şi din împrejurarea că, după întâlnirea din 12.01.2013, de la restaurantul F., îl contactează pe C. pentru o nouă întrevedere, aşa cum reiese din transcriptul convorbirii telefonice din aceeaşi zi, de la ora 14:16:13:

"(...) B.: Aa. ..! Hai să ne vedem un pic...la I., acolo (...) Sau ...hai că vin eu după tine, ca să nu mai stau după taxiuri şi de astea . . . . . . . . . .Unde stai în Şerbăneşti? (...) J . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .ş Unde-i ăla? (...) DA. Da. Da. Hai! Eu, acuma. Sunt în centru, vin spre tine. Ajung în 5 minute. (...)

C.: Bine, tată. Hai! Ne găsim acolo (...)".

Această convorbire şi faptul reîntâlnirii acestora, în maşina avocatului, în apropierea locuinţei martorului C., la iniţiativa inculpatului B., contrazice apărarea acestuia că nu era interesat decât de încheierea unui contract de asistenţă juridică cu C. căruia i-ar fi cerut numai onorariu de avocat şi că a hotârât să nu-i mai acorde asistenţă juridică constatând că martorul dorea să-l scape de dosar.

În încercarea de a crea convingerea că C. a înţeles greşit că i s-a pretins mită, inculpatul B. a declarat, în faţa instanţei de apel, că la prima lor întâlnire de la restaurantul F., "mai mult a vorbit E.", deşi la urmărire penală a declarat constant că E. "doar a asistat la discuţiile mele cu celălalt bărbat. Nu a intervenit deloc în discuţii" (declaraţia din 03.02.2016), "a stat la masă lângă C. şi a ascultat ce am discutat eu cu C. (...) Nu cred că a intervenit în discuţii" (declaraţia din 02.03.2016).

În acest context probatoriu - care demonstrează pretinderea sumei de bani cu titlu de mită şi întâlnirea repetată dintre martorul C. şi inculpatul B. - faptul că inculpatul a confirmat, prin prima declaraţie dată la urmărire penală, numai întâlnirea de la restaurantul F. cu C. la care a participat şi E., dovedeşte că inculpatul a încercat să ascundă realitatea ("cu siguranţă, nu am mai avut ulterior contact cu acea persoană, nici telefonic, nici personal" - declaraţia din 03.02.2016).

Cu prilejul unei audieri ulterioare de către organele de urmărire penală, inculpatul B. a menţionat că "după ce am văzut interceptările mi-am amintit şi de cea de a doua întâlnire de la baza sportivă" ( declaraţia din 02.03.2016).

Instanţa de apel consideră neverosimil ca inculpatul să nu-şi fi amintit de cea de a doua întâlnire cu C., în condiţiile în care a menţionat că momentul la care ar fi luat hotărârea să nu încheie contract de asistenţă juridică cu martorul C., a fost tocmai această a doua întrevedere, motivat de faptul că martorul ar fi înţeles greşit că "îl va scăpa de dosar". Or, această a doua întâlnire s-a petrecut într-un alt moment al zilei de 12.01.2013 decât cea de la restaurantul F., în altă locaţie şi fără participarea martorului E., iar o astfel de cerinţă din partea unui posibil client nu putea fi trecută cu vederea, cu uşurinţă.

Această poziţie procesuală denotă că inculpatul B. şi-a modificat declaraţiile, la urmărire penală, după cum a luat cunoştinţă de conţinutul probelor administrate în cauză, ascunzând realitatea faptelor.

Din aceeaşi perspectivă a atitudinii procesuale a inculpatului B., se constată că, în faţa instanţei de apel, a indicat într-un mod neclar scopul celei de-a doua întâlniri cu C., arătând atât că "Discuţia a fost ca să ne revedem în aceeaşi zi, moment până la care C. urma să se hotărască dacă doreşte să mă angajeze ca şi avocat", cât şi că "A doua întâlnire cu C. a avut loc tocmai pentru că după prima întâlnire nu a înţeles nimic din ceea ce i-am spus."

Transcriptul convorbirii telefonice purtate ulterior celei de-a doua întâlniri dintre B. şi C., din 12.01.2013, de la ora 15:53:15, dintre acesta din urmă şi martorul E., relevă din nou faptul pretinderii unei sume de bani cu titlu de mită şi cuantumul acestei sume:

"(...) C.: Băi! Ştii cum stă treaba? M-am întâlnit iarăşi cu ăsta... (...) Îmi cerea o mie jumătate, ca să...(...) Doar să schimbăm ...aă...declaraţiile, ştii? (...) Aşa...Şi mi-a cerut ...ăa...ca să mă apere 20 de milioane (...) 30 normal. Şi în câteva zile să-i mai dau 10 (...) Ca să...aă...vedem cum facem, ca să scoată la o amendă administrativă.

E.: Nu ştiu. Ce să zic... ? Tu ştii mai bine. Deci, cât ţi-a zis? De o mie jumătate?

C.: Da (...)" - d.u.p.

Aşadar, din coroborarea probelor administrate în cauză reiese că B. a intermediat pretinderea, iniţial, a sumei de 1000 euro în numele ofiţerului de poliţie A. şi, ulterior, în cadrul celei de-a doua întâlniri cu martorul C., a sumei de 1500 euro, cu acelaşi titlu de mită şi în aceleaşi condiţii de intermediar.

Referitor la momentul pretinderii sumei de bani, instanţa de apel constată că acesta nu a avut loc pe data de 11.01.2013, cum rezultă din coroborarea întregului material probator administrat în cauză. Relevantă este şi afirmaţia martorului C. care, răspunzând la una din întrebările ce i-au fost adresate în prima instanţă, a menţionat că:

"Nu mi-a cerut, în acea seară (n.n. 11.01.2013), inculpatul A., vreun ban, la postul de poliţie. Nu mi-a spus nici că e vorba de schimbarea declaraţiilor, ci doar mi-a dat numărul de telefon."

Şi în faza de urmărire penală, martorul C. a avut aceleaşi declaraţii, arătând:

"Nu am fost de acord să dau nicio declaraţie (...) şi în această situaţie, ofiţerul de poliţie mi-a spus că îmi recomandă el un avocat bun, care este prieten cu el şi care mă poate reprezenta. În acest timp a luat o hârtiuţă de pe birou şi a trecut un număr de telefon al avocatului, spunându-mi să îl sun a doua zi şi să iau legătura cu el pentru mai multe detalii", "mi-a indicat şi numele avocatului pe acea bucată de hârtie (...)".

Relevant sub aspectul acuzaţiilor aduse inculpaţilor este că martorul C. - chiar dacă urmărea să-şi rezolve problema juridică în contra dispoziţiilor legale, nu a oferit suma de bani, cu titlu de mită, ci i-a fost pretinsă, iar, ulterior, nici nu a remis-o. De altfel, prin actul de sesizare a instanţei nr. 200/P/2015 din 31.03.2016 al DNA - Serviciul Teritorial Bacău, faţă de martorii C. şi E. s-a dispus clasarea pentru infracţiunea de dare de mită şi complicitate la această infracţiune, pentru că faptele nu există, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. pen.

Prin urmare, discuţiile dintre C. şi martorul E. în legătură cu înmânarea sumei de bani cerută ca mită, cuantumul acesteia şi modalitatea de plată, exced elementelor constitutive ale infracţiunii de luare de mită săvârşită în varianta normativă a pretinderii, de care au fost acuzaţi cei doi inculpaţi.

Având în vedere motivele de apel ale inculpatului B., Înalta Curte mai notează că aspectele privindu-l pe martorul E. nu formează obiectul judecăţii în prezenta cauză, după cum nu se poate reţine provocarea martorului C. din partea lui E., sub imperiul căreia s-ar fi desfăşurat activitatea infracţională, atâta timp cât probele dovedesc comiterea infracţiunii de luare de mită în varianta pretinderii de către inculpatul A., în mod indirect, prin inculpatul B., iar în această variantă de realizare a elementului material, infracţiunea de luare de mită există independent de realizarea infracţiunii de dare de mită. Infracţiunea de luare de mită este corelativă cu cea de dare de mită numai când luarea de mită se comite în varianta normativă a primirii sumei de bani sau a altor foloase.

În privinţa titlului cu care inculpatul B. a solicitat suma de bani, martorul C. a relatat în faţa curţii de apel că "de la început eu i-am cerut să mă reprezinte, însă eu nu îmi aduc aminte să fi discutat ceva de onorariu", " nu îmi aduc aminte ca inculpatul B. să fi cerut să semnez un contract sau să îmi taie o chitanţă ori ceva de genul acesta", "după ce mi s-a citit o parte din declaraţia dată la urmărire penală referitor la suma cerută, arăt că nu îmi mai aduc aminte dacă era vorba despre 1000 euro, dar este posibil să fi fost chiar mai mult".

La întrebarea punctuală a apărării dacă era posibil ca sumele de bani despre care au discutat să fi fost pentru onorariu de avocat, martorul C. a declarat, fără dubiu, în faţa curţii de apel:

"Nu, ca să împartă la toţi."

În sensul că inculpatul B. a solicitat bani, ca intermediar al inculpatului A., pentru soluţionarea în mod avantajos martorului C., a plângerii penale formulate împotriva sa, a declarat martorul şi în faza de urmărire penală:

"în aceeaşi zi (n.n.12.01.2013), m-am întâlnit cu avocatul (...) şi am discutat în autoturismul acestuia. Avocatul m-a întrebat dacă am banii şi dacă sunt de acord cu propunerea sa de a interveni pentru a schimba declaraţiile, pentru a-mi fi bine. Eu i-am spus că nu am decât 3000 RON şi acesta mi-a spus că nu este suficient, că este prea puţin şi mi-a dat de înţeles că ar trebui să mai caut bani. Mi-a spus că dacă sunt de acord cu propunerea să îl contactez."

Martorul E. a relatat expres la momentul confruntării cu inculpatul B. că s-a deplasat cu C. la întâlnirea cu acesta din urmă, la indicaţia inculpatului A., şi cu siguranţă nu avea cum să perceapă greşit titlul cu care suma de bani a fost pretinsă ("cu siguranţă nu aveam cum să percep greşit solicitarea acestuia").

Acelaşi martor a mai menţionat că a aflat de la C., după a doua întâlnire cu inculpatul B., că inculpatul i-a cerut suma de 1500 euro cu titlu de mită, plus onorariu, bani pe care martorul C. nu îi avea în totalitate, deşi a încercat să se împrumute, chiar şi la martorul E..

De altfel, prin afirmaţiile de la urmărire penală, martorul C. a arătat că avocatul B. i-a zis că "dacă vreau să îl angajez, el mă poate ajuta să rezolv problema", "mi-a spus că dacă vreau să rezolv problema trebuie să îi dau 1000 euro plus onorariul lui", "am înţeles că avocatul îmi cerea 1000 euro ca să îi dea poliţistului de la Traian", "nu îmi amintesc dacă mi-a precizat separat onorariul său, ştiu că mi-a tot spus că trebuie să dea şi acolo şi trebuie să îi rămână şi lui ceva, dacă mă ajută".

Tot în faza de urmărire penală, martorul C. a declarat:

"am luat suma de 3000 RON pe care o aveam în casă (...) ne-am întâlnit (...) şi am discutat în maşina acestuia (...) Avocatul mi-a spus că este prea puţin şi că nu mă poate ajuta pentru suma respectivă. Mi-a spus să mă mai gândesc şi dacă fac rost de bani să îl contactez. Îmi amintesc că trebuia să fac rost de aproximativ 1500 euro. Ştiu asta pentru că aveam reprezentarea că trebuia să fac rost de încă aproximativ 3000 RON şi nu aveam de unde".

Aşadar, independent de faptul că martorul C. nu a fost constant în afirmaţia că inculpatul B. i-a solicitat şi onorariu avocaţial, instanţa de apel reţine, ca esenţial, din perspectiva acuzaţiilor aduse inculpaţilor, în baza materialului probator că, în mod invariabil, a susţinut că inculpatul B., în mod indirect, a solicitat o suma de bani (cuantumul de 1500 euro fiind indicat şi de martorul E.) în numele ofiţerului de poliţie A., în legătură cu neîndeplinirea corespunzătoare a atribuţiilor de serviciu de către acesta, pentru obţinerea unei rezolvări favorabile a sesizării penale formulate împotriva lui C. de numita D..

Faţă de toate aceste probe, instanţa de apel consideră că nu poate fi primită apărarea inculpatului B. că martorul C. a înţeles greşit sensul discuţiilor legate de sumele solicitate care, în opinia apărării, ar fi reprezentat doar onorariu de avocat.

Înalta Curte constată că sunt îndeplinite şi celelalte elemente constitutive ale infracţiunii de luare de mită deoarece actele în legătură cu care s-a pretins suma de bani făceau parte din sfera atribuţiilor de serviciu ale inculpatului A., ofiţer de poliţie judiciară în cadrul secţiei 6 de Poliţie Rurală Traian, din judeţul Bacău, fiind întrunită şi cerinţa legală ca subiectul activ al infracţiunii să fie funcţionar public.

Mai mult, din punct de vedere teoretic, se notează că cerinţa ca fapta funcţionarului să fie săvârşită în legătură cu îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu este realizată şi în situaţia în care îndeplinirea actului cade în atribuţiile altui funcţionar, dar făptuitorul prin modul în care îşi realizează propriile sarcini de serviciu, poate influenţa îndeplinirea actului de către funcţionarul competent.

Suma de bani a fost pretinsă în legătură cu acte ce constituiau atribuţii de serviciu ale inculpatului A., aşa cum rezultă din declaraţia martorului C. care a relatat în primă instanţă că s-au încheiat mai multe acte la postul de poliţie, în seara în care a fost surprins de organele de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Traian:

"s-au încheiat acte privind depistarea mea în trafic, ridicarea sumei de bani şi restituirea acesteia către partea vătămată, precum şi o recunoaştere a mea efectuată de către femeia respectivă".

Cu această depoziţie se coroborează conţinutul înscrisurilor administrate, care dovedesc că ofiţerul de poliţie judiciară din cadrul secţiei de Poliţie Rurală Traian, subinspectorul A., a întocmit acte procedurale în cauza formată la sesizarea numitei D. împotriva lui C., pentru presupusa faptă de înşelăciune din 11.01.2013, prin care ar fi fost prejudiciată cu suma de 2000 RON. Astfel, la data de 11.01.2013, inculpatul a întocmit procesul-verbal de consemnare a plângerii sau denunţului telefonic, a luat declaraţie numitei D., a întocmit procesele-verbale de control corporal al numiţilor C. şi G., procesele-verbale de ridicare a 4 cartuşe de ţigări de la D., de examinare a coletului prezentat de D., de recunoaştere a lui C. de către D., de control a autoturismului cu nr. x, de ridicare a sumei de 2000 RON de la C. şi predare către numita D..

Martorul G. (taximetrist, care l-a însoţit pe martorul C., acasă la numita D., pe care ar fi înşelat-o cu 2000 RON), a declarat la urmărire penală că, în seara de 11.01.2013, s-au efectuat acte de cercetare la Postul de Poliţie Traian, ca urmare a sesizării numitei D. ("ne-au ţinut în seara respectivă vreo patru ore la sediul postului de poliţie, timp în care ne-au luat declaraţii şi au întocmit nişte procese-verbale"). În acelaşi mod a declarat şi in instanţă.

În privinţa atribuţiilor inculpatului A., în legătură cu sesizarea numitei D. privind fapta penală a lui C., martorul H., şeful secţiei 6 Poliţie Rurală Traian a declarat în faţa primei instanţe:

"pe A. l-am trimis la sediul secţiei, şi nu în echipajul de pe stradă, echipaj unde au fost alţi doi colegi (...) această cauză (n.n. privind pe C.) a fost în lucru la inculpatul A. până a fost mutat la Bucureşti, cred că circa jumătate de an".

Prin urmare, în condiţiile în care este dovedit că inculpatul A. a îndeplinit în seara de 11.01.2013 numeroase acte de cercetare în legătură cu plângerea numitei D. formulată împotriva lui C., apare verosimil, ţinând cont de celelalte probe administrate, că numărul de telefon al inculpatului B. a fost înmânat lui C., la acea dată, de inculpatul A..

Referindu-se la scopul pentru care martorul C. ar fi dat bani lui A. prin intermediul inculpatului B., martorul E. a menţionat cu ocazia confruntării cu acesta din urmă, din data de 07.03.2016:

"din câte îmi amintesc, cred să dl. avocat a precizat că banii erau pentru a nu fi înregistrat dosarul penal sau pentru a fi soluţionat favorabil pentru C. (...) Nu îmi amintesc ca C. să fi ales vreo variantă dintre cele sus menţionate, pe el îl interesa doar să-şi rezolve problema sau nu, fapt care se putea realiza dacă dădea banii sau nu", "despre această propunere de schimbare a declaraţiilor făcută de B., cred că a fost făcută atât în cadrul întâlnirii de la F., cât şi ulterior în cadrul celeilalte întâlniri cu C., la care eu nu am participat (...) Discuţiile s-au purtat la modul în care am arătat deja, lui C. i s-au prezentat mai multe variante de rezolvare a problemei legate de plângerea penală înregistrată la Postul de Poliţie Traian, fără a se alege practic una din ele", "s-a discutat despre posibilitatea de a nu se înregistra dosarul penal, nu şi despre faptul că nu s-a înregistrat cu certitudine la acea dată dosarul un dosar penal. Din câte mi-am dat seama, avocatul nu ar fi avut de unde să ştie aceste aspecte la orele 09, 10 dimineaţa, decât dacă ar fi avut vreo legătură cu poliţistul care îl depistase pe C. cu o seară înainte".

La întrebarea punctuală ce i-a fost adresată, cu prilejul confruntării, de inculpatul B., dacă i-a promis vreo soluţie lui C., martorul E. a răspuns:

"Aşa cum am precizat, aţi solicitat suma de bani, spunându-i că se rezolvă cu poliţistul". De asemenea, martorul a arătat că suma de bani a fost solicitată în legătură cu încălcarea atribuţiilor de serviciu ale poliţistului care avea în instrumentare sesizarea penală care îl privea pe C., aspect înţeles şi de acesta din urmă.

Cu aceste probe se coroborează datele care rezultă din declaraţia martorului C., de la urmărire penală, prin care a susţinut, în esenţă, că i s-a promis soluţionarea în beneficiul său a cercetării penale care îl viza, în schimbul sumei de bani pe care urma să o remită inculpatului A., care avea în instrumentare sesizarea împotriva sa.

Forma de vinovăţie a intenţiei directe cu care au acţionat inculpaţii A. şi B., în realizarea infracţiunii de luare de mită, reiese din circumstanţele faptice obiective, care dovedesc şi conivenţa infracţională a inculpaţilor.

În acest sens, se reţine că martorul C. a declarat, în primă instanţă, că atunci când l-a sunat prima dată pe inculpatul B., acesta i-a spus la telefon că "da, ştiu despre ce este vorba", martorul precizând că din discuţiile ulterioare a înţeles că "trebuie să dau bani, ca să îi dea la poliţist, să îi rămână şi lui" (declaraţia din 11.10.2016 de la curtea de apel). Tot martorul a menţionat că a înţeles în urma întâlnirilor cu inculpatul B. că acesta "ştia de problema mea, dar în mare".

Transcriptul convorbirii telefonice dintre C. şi B., din data de 12.01.2013, ora 10:33:45, se coroborează cu declaraţia martorului, relevând următorul dialog:

(...) C.: Bună ziua! Aă...Domnu Tănase?

B.: Da.

C.: Aă...Sunt băiatu...C..

B.: C..

C.: Mi-a dat număru...ăa...şefu de la Traian.

B.: Aa. ..! Da. Da. Da.

C.: Putem să...ăa..vorbim la o cafea, azi?

(...)B.: Spuneţi-mi...! Eu ştiu mai bine orasu. Spuneţi unde vă e mai uşor să...să ajungeţi şi vin acolo.

C.: Să zicem ...ăa ... la MALL, acolo, la ...ăa

B.: La F., la MALL, e bine? Vis-a-vis de MALL (...)

C.:Da. Da. OK! (...)" - d.u.p.

Cu prilejul confruntării din 07.03.2016, din faza urmăririi penale, dintre inculpatul B. cu martorul E. (care l-a însoţit pe martorul C. la prima întâlnire cu inculpatul, la restaurantul "F.", din ziua de 12.01.2013), martorul E. a confirmat existenţa unei înţelegeri dintre inculpaţi în privinţa pretinderii unei sume de bani martorului C.: "C. mi-a povestiti că la plecarea de la postul de poliţie, poliţistul care s-a ocupat de efectuarea actelor i-a dat numărul de telefon al unei persoane, spunându-i că dacă vrea să-şi rezolve problema să sune la acea persoană. Din câte reţin, C. mi-a zis că i-a dat numărul pe o bucată de hărtie sau o carte de vizită, nu reţin (...) Nu îmi amintesc cu exactitate, probabil că mi-a spus că este numărul de telefon al unui avocat".

Totodată, martorul E. a menţioant că inculpatul B. "i-a spus lui C. că i s-a întocmit dosar penal pentru înşelăciune (...) Din câte îmi aduc aminte, acesta părea că ştia ce se întâmlpase numitului C., la postul de poliţie cu o seară înainte", "din modul în care i-a prezentat lui C. aspectele legate de ce s-a întâmplat cu o seară înainte, avocaul nu avea de unde să cunoască aceste aspecte decât de la poliţistul respectiv", "impresia a fost că inculpatul B. ştia despre problema lui C.".

Martorul C. a declarat la urmărire penală:"mi-a spus că poate lua legătura cu prietenul lui, ofiţerul de poliţie care îmi dăduse numărul lui de telefon". Deopotrivă, a menţionat:

"am înţeles că avocatul îmi cerea 1000 euro ca să îi dea poliţistului de la Traian", "am fost convins după aceasta a doua discuţie cu avocatul că între acesta şi poliţistul de la Traian exista o înţelegere, pentru a-mi cere bani să-mi rezolve dosarul altfel decât legal".

Instanţa de apel consideră că probele administrate în cauză confirmă că B. cunoştea aspecte legate de plângerea înregistrată la 11.01.2013, la Biroul de Poliţie Rurală Traian, împotriva lui C., chiar dacă a solicitat detalii şi de la acesta din urmă, în timpul întâlnirilor din data de 12.01.2013, aşa cum au declarat martorii C. şi E., ceea ce înseamnă că inculpatul a discutat, prealabil contactării sale de către C., cu A., cu care dezvoltase o relaţie de prietenie la acel moment.

Acest fapt al înţelegerii dintre inculpaţi este probat şi prin conţinutul proceselor-verbale de redare a înregistrărilor convorbirilor telefonice.

Astfel, după a doua întâlnire din ziua de 12.01.2013, care a avut loc în preajma locuinţei martorului C., când i-a indicat cuantumul mitei de 1500 euro, inculpatul B. i-a transmis telefonic inculpatului A., la ora 17:30:19, următoarele:

"Am vorbit cu jegu ăla, am discutat, i-am explicat (...) Urma să se hotărască într-o oră, o oră jumate, au trecut 2 ore, l-am sunat (...) Are telefonul închis".

Faptul convenit de inculpatul B. şi C., ca acesta din urmă să-i comunice un răspuns legat de pretinderea sumei de bani, pentru soluţionarea favorabilă a dosarului, este dovedit şi prin mesajul primit, în aceeaşi zi, ora 18:09:01, de inculpatul avocat de la C.:

"Am plekat din localitate. ne auzim luni k treaba aia. sunt baiatul de la cafea k lapte". La mesajul cu întrebarea "care băiat", transmis de inculpat, i s-a răspuns: "C.".

Afirmaţia inculpatului B. că apelativul "jegul" nu se referea la C., ci "la cu totul şi cu totul altă persoană" pentru că "în acea perioadă de timp am acordat asistenţă juridică unor persoane vătămate, într-un dosar instrumentat de secţia Traian, respectiv de inculpatul A.", cum a arătat în faţa instanţei de apel, este contrazisă de probe.

Aşadar, analizând conţinutul convorbirilor telefonice, se constată că, la 12.01.2013, ora 15:53:15, martorul C. îi comunică martorului E. că s-a întâlnit din nou cu inculpatul B. (întrevedere pe care inculpatul a recunoscut-o), iar, în aceeaşi zi, la ora 17:30:19, inculpatul B. îi comunică inculpatului A. "am discutat, i-am explicat (...) Urma să se hotărască într-o oră, o oră jumate, au trecut 2 ore, l-am sunat (...) Are telefonul închis", ca apoi, la ora 18:09:01, inculpatul B. să primească un sms cu conţinutul:

"Am plekat din localitate. ne auzim luni k treaba aia. sunt baiatul de la cafea k lapte", "C.".

Ca atare, înţelegerea infracţională dintre inculpaţi este demonstrată fără dubiu, din moment ce inculpatul B. - care s-a referit la C. cu apelativul "jegul", îi transmite inculpatului A. că acesta urmează să se hotărască. Or, chestiunea asupra căreia martorul C. trebuia să ia o hotărâre şi care prezenta interes pentru inculpatul A., era cea în legătură cu mita pretinsă.

În aceste condiţii, nu se poate admite că inculpatul B. nu a ştiut că numărul său de telefon a fost dat de către inculpatul A., în seara de 11.01.2016, martorului C., pentru simplul motiv că martorul s-a exprimat că numărul de telefon i-a fost dat de "şefu de la Traian", iar A. nu era, la data de referinţă, şeful secţiei 6 Poliţia Rurală Traian.

Martorul H., ofiţer de poliţie şi şef al secţiei 6 Poliţie Rurală Traian a declarat, în faza de urmărire penală, că nu îl cunoaştea la data ce interesează cauza, pe inculpatul B., avocat, şi nici nu a interacţionat vreodată cu martorul C., depoziţia acestuia având relevanţă, în coroborare cu materialul probator administrat în cauză, sub aspectul implicării în activitatea infracţională a inculpatului A. care, de altfel, a recunoscut acuzaţia adusă prin actul de sesizare a instanţei, solicitând judecarea sa în procedura simplificată a recunoaşterii vinovăţiei.

Relaţia apropiată, de prietenie dintre inculpaţi şi împrejurarea că aceştia au discutat şi chiar s-au întâlnit în zilele de 12-13.01.2013 sunt dovedite prin procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice ataşate dosarului de urmărire penală.

În acest context, participarea la activitatea infracţională a inculpatului A. este confirmată şi prin convorbirea telefonică de luni, 14.01.2013, ora 11:03:39, dintre inculpaţi:

"A.: Ia zi, te-a sunat individu?

TD: Nu, nu, nu.

A.: Numic, ă?

TD: Nu.

A.: Poi mă apuc atunci să fac fişele şi alea...şi.

TD: Da, da, da.

A.: Fac încadrarea, trimit acolo pentru număr unic, pentru dosar, şi..."

Conform sms-ului mai sus enunţat, martorul C. îşi luase angajamentul să-l contacteze pe inculpatul B., în ziua de luni, 14.01.2013, ceea ce însă nu s-a mai întâmplat.

În acord cu discuţia telefonică mai sus redată sunt înscrisurile din dosarul având ca obiect plângerea numitei D. împotriva lui C., în conformitate cu care procesul-verbal de consemnare a plângerii sau denunţului telefonic, vizând fapta din 11.01.2013, a fost înregistrat la poliţie sub nr. x în data de 17.01.2013, primind număr unic de dosar penal x/2013, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, tot la data de 17.01.2013.

Aşadar, chiar dacă nu are importanţă sub aspectul comiterii infracţiunii de luare de mită dacă actul de serviciu vizat prin mita solicitată este îndeplinit sau nu, probele anterior enunţate sunt relevante prin prisma conivenţei infracţionale dintre inculpaţi.

Împrejurarea dovedită în apel, prin adresa din 21.03.2018 eliberată de Uniunea Naţională a Barourilor din România - Baroul Bacău, că inculpatul B. a fost programat, în calitatea sa de avocat, să asigure serviciul de asistenţă juridică în datele de 12.01.2013 şi 13.01.2013, în faza de urmărire penală, nu este de natură să probeze că inculpatul A. i-a comunicat lui C. numărul de telefon al lui B., din acest considerent.

Dacă asistenţa juridică a lui C. era necesară pentru zilele de 12-13.01.2013, organul de urmărire penală ar fi solicitat Baroului Bacău desemnarea unui avocat din oficiu, or, baroul a comunicat instanţei, prin aceeaşi adresă, că inculpatului B. nu i-au fost eliberate delegaţii privind asistenţa juridică obligatorie aferente acelui sfârşit de săptămână.

Oricum, dacă s-ar fi apelat la inculpatul B., în calitate de avocat din oficiu, onorariul acestuia se achita de stat, într-un cuantum standard.

Aspectul invocat de inculpatul B. - şi anume că, în ziua de 11.01.2013, când a discutat cu inculpatul A., martorul C. avea asupra sa suma de 2000 RON, iar ofiţerul de poliţie, deşi avea cunoştinţă de acea împrejurare, nu i-a solicitat mită - nu este în măsură să dovedească faptul că nu a avut o înţelegere cu inculpatul A. pentru pretinderea unei sume de bani cu titlu de mită de la C., cu atât mai mult cu cât, din actele dosarului, rezultă că suma de 2000 RON a fost restituită chiar în data de 11.01.2013, numitei D. de către C., care în instanţă a declarat:

"am fost de acord, la postul de poliţie, să îi restitui femeii suma de 2000 RON".

Faptul restituirii sumei de 2000 RON, în seara de 11.01.2013, de către C. numitei D., presupusa victimă a infracţiunii de înşelăciune, este confirmat şi de martorul G. care a perceput direct evenimentele petrecute în acea seară la secţia 6 Poliţie Rurală Traian.

Infracţiunea s-a comis în modalitatea pretinderii, la 12.01.2013, consumându-se odată cu prima acţiune de solicitare a sumei de bani de către inculpatul B., ca intermediar, chiar dacă banii nu au fost daţi de cel căruia i s-au pretins, martorul C..

Deopotrivă, instanţa de apel notează că nu are relevanţă sub aspectul momentului consumării infracţiunii de luare de mită împrejurarea că suma pretinsă iniţial, de 1000 euro, cu titlu de mită, la restaurantul F., a fost ulterior majorată la 1500 euro, cu prilejul celei de-a doua întrevederi din ziua de 12.01.2013 dintre inculpatul B. şi martorul C.. Important sub aspectul elemenetelor constitutive ale infracţiunii este faptul că suma de bani a fost pretinsă în acelaşi scop, în legătură cu atribuţiile de serviciu ale subinspectorului de poliţie A., pentru soluţionarea în mod favorabil lui C. a sesizării formulate împotriva acestuia de către numita D., relativ la faptul posibilei prejudicieri a acesteia cu suma de 2000 RON.

În drept, fapta comisă de inculpatul A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. anterior cu referire la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. civ. pen.

Cât priveşte apelantul inculpat B., fapta săvârşită de acesta întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de luare de mită prev. de art. 26 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. anterior cu referire la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 5 C. pen.

Legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatului A. este C. pen. anterior, având în vedere că instanţa de apel consideră că se justifică a fi reţinute în favoarea inculpatului dispoziţiile art. 74 alin. (2) C. pen..anterior care reglementează posibilitatea reţinerii unor împrejurări, altele decât cele prev. de art. 74 alin. (1) C. pen..anterior, ca circumstanţe atenuante judiciare, aşa încât apare ca întemeiat motivul de apel al inculpatului vizând greşita individualizare a pedepsei ce i-a fost aplicată.

Individualizarea judiciară a pedepselor presupune aplicarea cumulată a criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen..anterior referitoare la dispoziţiile părţii generale ale codului, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana infractorului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Aşadar, în principiu, criteriile generale de individualizare a pedepsei vizează gravitatea infracţiunii săvârşite, periculozitatea infractorului evaluată după împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii, scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Individualizarea pedepsei nu este un proces arbitrar, subiectiv, ci reprezintă rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probator, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate. Ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real, persoana inculpatului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.

Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei inculpatului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.

Ţinând cont de aceste criterii, instanţa de apel consideră că pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare aplicată inculpatului A. pentru infracţiunea de luare de mită se justifică a fi diminuată, în temeiul art. 74 alin. (2) C. pen..anterior, sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen..anterior cu aplicarea art. 6, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, art. 5 C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. civ. pen . . . . . . . . . ., la 1 an şi 4 luni închisoare.

Achiesând la argumentele expuse de prima instanţă pentru individualizarea pedepsei, Înalta Curte consideră că, în raport de fapta comisă şi persoana inculpatului A., trebuie să se reflecte mai pregnant în cuantumul pedepsei aplicate împrejurarea că luarea de mită s-a comis în varianta pretinderii unei sume de bani, după cum trebuie să se dea eficienţa cuvenită împrejurării că fapta ce formează obiectul prezentei cauze a fost săvârşită înaintea celor două infracţiuni pentru care a fost condamnat definitiv, anterior, prin sentinţa penală nr. 2798 din 10 decembrie 2014 a Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală, la pedepse de 3 ani închisoare şi 2 ani închisoare.

Nu lipsit de relevanţă este şi faptul că, de la data comiterii infracţiunii de luare de mită (12-14.01.2013), a trecut o perioadă semnificativă de timp, aspect care trebuie evaluat în procesul de individualizare a pedepsei.

Instanţa de apel constată ca fiind întemeiat şi motivul de apel prin care s-a criticat modalitatea în care prima instanţă a realizat contopirea pedepsei aplicate în prezenta cauză cu pedepsele aplicate inculpatului A. pentru infracţiuni concurente, însă, pentru un alt argument decât cel invocat de parchet, şi anume pentru omisiunea aplicării dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.

Astfel, potrivit art. 10 din legea amintită, tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă.

În cauză, se constată că inculpatul A. a comis infracţiunea de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. anterior cu referire la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în perioada 12-14.01.2013, adică înainte de intrarea în vigoare a noului C. pen., din 01.02.2014.

Această infracţiune, fiind săvârşită înainte de condamnarea definitivă a inculpatului pentru alte infracţiuni, este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 2798 din 10 decembrie 2014 a Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 438 din 18 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, săvârşite după intrarea în vigoare a noului C. pen. din 01.02.2014, în perioada 08.07.2014 - 11.07.2014.

Prin menţionata hotărâre, inculpatul a fost condamnat la 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen. pentru infracţiunea de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. civ. pen . . . . . . . . . .şi la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. civ. pen.

Existând ipoteza prevăzută de art. 10 din Legea nr. 187/2012, prima instanţă de fond trebuia să facă aplicarea acestor dispoziţii legale, ceea ce înseamnă, ca şi tehnică juridică, că trebuia descontopită pedeapsa rezultantă stabilită definitiv prin decizia penală nr. 438 din 18 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, pedepsele în individualitatea lor trebuiau contopite cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză conform dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., respectiv lângă pedeapsa cea mai grea să se adauge sporul de o treime din totalul celorlalte pedepse.

În concret, ţinând cont de cuantumul pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare care va fi aplicată în prezenta cauză şi pedepsele definitiv aplicate pentru infracţiuni concurente, în cuantum de 3 ani închisoare şi 2 ani închisoare, pedepsei celei mai grele de 3 ani închisoare i se va alătura sporul de o treime din totalul pedepselor de 1 an şi 4 luni închisoare şi 2 ani închisoare, respectiv sporul de 1 an, 1 lună şi 10 zile, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa de 4 ani, 1 lună şi 10 zile închisoare.

După stabilirea pedepsei principale rezultate în conformitate cu aceste dispoziţii legale, în temeiul art. 45 alin. (1) C. pen. se va menţine numai pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani, definitivă prin decizia penală nr. 438 din 18 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală.

Pentru infracţiunea de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. anterior cu referire la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, ce formează obiectul prezentei cauze, nu se poate aplica pedeapsă complementară, fiind incidente dispoziţiile art. 65 alin. (1) C. pen..anterior care interzic aplicarea acestui tip de pedeapsă dacă pedeapsa principală este mai mică de 2 ani închisoare. Prin urmare, vor fi înlăturate pedepsele complementarii şi accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen..anterior, aplicate prin sentinţa apelată.

De asemenea, se va face aplicarea dispoziţiilor art. 45 alin. (5) C. pen. privind pedepsele accesorii aplicate definitiv prin aceeaşi decizie penală.

Faţă de actele şi lucrările dosarului, inclusiv sentinţa penală nr. 2683 din 15.11.2016 pronunţată în dosarul nr. x/2016 de Judecătoria Târgu - Jiu, se constată că inculpatul A. a executat din pedeapsa de 3 ani şi 8 luni aplicată prin sentinţa penală nr. 2798 din 10 decembrie 2014 a Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 438 din 18 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, de la 11.07.2014 la data de 16.01.2017, când a fost liberat condiţionat.

În consecinţă, din pedeapsa rezultantă ce va fi aplicată în cauză, în temeiul art. 72 alin. (1) C. pen., se va deduce perioada de timp de la 11.07.2014 la data de 16.01.2017.

Instanţa de apel consideră că, raportat la pedeapsa de 4 ani, 1 lună şi 10 zile închisoare, sunt îndeplinite condiţiile art. 105 alin. (2) C. pen., pentru acordarea liberării condiţionate inculpatului A. (în cauză, nu pot fi luate în discuţie, cum a solicitat apărătorul ales, dispoziţiile art. 61 alin. (1) C. pen..anterior privind menţinerea liberării condiţionate, faţă de aplicabilitatea dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012).

În acest sens, se constată executată fracţia de pedeapsă prev. de art. 100 alin. (1) lit. a) C. pen., inculpatul executând 2 ani, 8 luni şi 28 de zile, adică mai mult de două treimi din pedeapsa de 4 ani, 1 lună şi 10 zile închisoare, în perioada 11.07.2014 - 16.01.2017 cumulat cu cele 82 de zile câştigate ca urmare a muncii prestate, cum s-a reţinut definitiv prin sentinţa penală nr. 2683 din 15.11.2016 pronunţată în dosarul nr. x/2016 de Judecătoria Târgu - Jiu.

De asemenea, se constată întrunite cerinţele art. 100 alin. (3) C. pen., în sensul că, deşi la calculul fracţiei de pedeapsă pentru acordarea liberării condiţionate s-a ţinut seama de zilele câştigate prin munca prestată, din pedeapsa stabilită de 4 ani, 1 lună şi 10 zile închisoare s-a executat cel puţin jumătate din durata acesteia.

Înalta Curte nu poate face abstracţie, după cum s-a mai arătat, de împrejurarea că infracţiunea ce formează obiectul prezentei cauze a fost săvârşită înaintea celor pentru care a fost condamnat la o altă pedeapsă cu închisoarea din executarea căreia a fost liberat condiţionat, că prezenta infracţiune prezintă un grad de pericol social mai redus decât al celor pentru care fusese condamnat definitiv anterior şi că, prin sentinţa nr. 2683 din 15.11.2016 a Judecătoriei Târgu - Jiu prin care s-a dispus liberarea condiţionată a lui A., s-a arătat că acesta se poate reintegra în societate şi beneficiază de mediul de suport necesar reinserţiei sociale, în cursul judecăţii în prezenta cauză făcând dovada cu înscrisuri că este angajat, ca dispecer, pe perioadă nedeterminată începând cu data de 23.02.2017 la S.C. K. S.R.L., caracterizarea primită de la locul de muncă fiind una favorabilă.

Prin urmare, în baza art. 105 alin. (2) C. pen. se va acorda liberarea condiţionată inculpatului A. cu privire la executarea pedepsei de 4 ani, 1 lună şi 10 zile închisoare.

Aplicând aceleaşi criterii de individualizare a pedepsei în cazul inculpatului B., Înalta Curte apreciază că o justă individualizare a pedepsei impune reducerea cuantumului pedepsei aplicate de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare şi reducerea termenului de încercare al suspendării executării pedepsei sub supraveghere de la 6 ani, cât a fixat prima instanţă, la 5 ani.

Pornind de la considerentele primei instanţe referitoare la individualizarea pedepsei şi motivele de apel ale parchetului, Înalta Curte notează că opţiunea unui inculpat pentru procedura simplificată a recunoaşterii vinovăţiei nu poate constitui un motiv de sancţionare mai severă pentru inculpatul care a respins aplicarea unei asemenea proceduri.

Deopotrivă, se reţine că rolul central în activitatea infracţională l-a avut inculpatul A., care a şi iniţiat activitatea infracţională, aşa încât inculpatul B. a intermediat pretinderea mitei în legătură cu atribuţiile de serviciu ale primului inculpat, funcţionar public, într-un sens care să-l avantajeze pe martorul C..

Fără a lipsi de importanţă gravitatea faptei săvârşite - infracţiune de corupţie şi calitatea pe care o avea inculpatul la momentul de referinţă - avocat, Înalta Curte apreciază că, perioada de timp scursă de la data comiterii infracţiunii, împrejurarea că inculpatul B. este la primul conflict cu legea penală şi datele ce caracterizează persoana acestuia - dezvoltate în Raportul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune Bacău şi de martorul L. - constituie circumstanţe cărora trebuie să li se dea eficienţă sporită în sensul aplicării unei pedepse egale cu minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea comisă, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare individualizat după aceleaşi criterii.

În acest context, motivele de apel susţinute de procuror pentru majorarea pedepsei închisorii aplicate inculpatului B., cu executare în detenţie, sunt neîntemeiate, inculpatul dând dovada conştientizării situaţiei juridice în care se află prin prezenţa sa la toate termenele de judecată şi exercitarea activă a dreptului la apărare prin solicitarea de administrare de probe. Deopotrivă, se reţine că, în Raportul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune Bacău, s-a concluzionat că inculpatul dispune de disponibilitate pentru muncă, are abilităţi sociale ridicate, de comunicare şi inter-relaţionare, are studii superioare, sprijin afectiv familial şi locuinţă stabilă.

Întrucât stabilirea legii penale mai favorabile inculpaţilor nu implică o schimbare de încadrare juridică a faptei, ci presupune o recalificare juridică, instanţa supremă consideră neîntemeiat motivul de apel referitor la greşita schimbare a încadrării juridice realizată de prima instanţă, din perspectiva consemnării în încadrarea juridică a formei agravante prev. de lit. c) a art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cât timp aceasta a fost introdusă odată cu modificarea Legii nr. 78/2000 prin Legea nr. 225/19.07.2013, adică ulterior datei comiterii faptelor ce fac obiectul acestei cauze, iar legea penală mai favorabilă inculpaţilor este legea penală anterioară acestei modificări.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. civ. pen..., Înalta Curte va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău şi inculpaţii B. şi A. împotriva sentinţei penale nr. 20/2017 din data de 17 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Va fi desfiinţată, în parte, sentinţa apelată şi, rejudecând:

Se va descontopi pedeapsa principală de 3 ani şi 8 luni închisoare, aplicată inculpatului A. şi se vor repune pedepsele în individualitatea lor.

Va fi redusă pedeapsa principală aplicată inculpatului A. pentru infracţiunea de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. anterior cu referire la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. anterior, art. 396 alin. (10) C. proc. civ. pen . . . . . . . . . .şi art. 5 C. pen., de la 2 ani şi 8 luni închisoare la 1 an şi 4 luni închisoare.

Vor fi înlăturate pedepsele complementarii şi accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen..anterior.

Se va constata că infracţiunea de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. anterior cu referire la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru care inculpatul A. a fost condamnat în prezenta cauză la 1 an şi 4 luni închisoare este concurentă cu infracţiunile pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 2798 din 10 decembrie 2014 a Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 438 din 18 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală.

Va face aplicarea art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286 privind C. pen. şi, în temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., va aplica pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care se va adăuga un spor din totalul celorlalte pedepse, şi anume 1 an, 1 lună şi 10 zile închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani, 1 lună şi 10 zile închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) şi alin. (5) C. pen. se va aplica, alături de pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani şi pedeapsa accesorie prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen.

Se va deduce din durata pedepsei principale rezultante perioada executată de la 11.07.2014 la 16.01.2017.

În baza art. 105 alin. (2) C. pen. se va acorda liberarea condiţionată inculpatului A. cu privire la executarea pedepsei de 4 ani, 1 lună şi 10 zile închisoare.

Înalta Curte va reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului B. pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită prev. de art. 26 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. anterior cu referire la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 5 C. pen. de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare.

Va fi menţinută suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi va fi redus termenul de încercare prev. de art. 862 C. pen..anterior, de la 6 ani la 5 ani.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate de apelanţi care nu contravin prezentei hotărâri.

Potrivit art. 275 alin. (3) C. proc. civ. pen... cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. civ. pen... onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţi, în sumă de câte 200 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău şi inculpaţii B. şi A. împotriva sentinţei penale nr. 20/2017 din data de 17 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Desfiinţează, în parte, sentinţa apelată şi, rejudecând:

Descontopeşte pedeapsa principală de 3 ani şi 8 luni închisoare, aplicată inculpatului A. şi repune pedepsele în individualitatea lor.

Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului A. pentru infracţiunea de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. anterior cu referire la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. anterior, art. 396 alin. (10) C. proc. civ. pen . . . . . . . . . .şi art. 5 C. pen. de la 2 ani şi 8 luni închisoare la 1 an şi 4 luni închisoare.

Înlătură pedepsele complementară şi accesorie prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen..anterior.

Constată că infracţiunea de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. anterior cu referire la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru care inculpatul A. a fost condamnat în prezenta cauză la 1 an şi 4 luni închisoare este concurentă cu infracţiunile pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 2798 din 10 decembrie 2014 a Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 438 din 18 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală.

Face aplicarea art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286 privind C. pen. şi, în temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., aplică pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care adaugă un spor din totalul celorlalte pedepse, şi anume 1 an, 1 lună şi 10 zile închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani, 1 lună şi 10 zile închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) şi alin. (5) C. pen. aplică, alături de pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani şi pedeapsa accesorie prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen.

Deduce din durata pedepsei principale rezultante perioada executată de la 11.07.2014 la 16.01.2017.

În baza art. 105 alin. (2) C. pen. acordă liberarea condiţionată inculpatului A. cu privire la executarea pedepsei de 4 ani, 1 lună şi 10 zile închisoare.

Reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului B. pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită prev. de art. 26 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. anterior cu referire la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 5 C. pen. de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare.

Menţine suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi reduce termenul de încercare prev. de art. 862 C. pen..anterior de la 6 ani la 5 ani.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate de apelanţi care nu contravin prezentei.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţi, în sumă de câte 200 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11 decembrie 2018.