Criminal revision inadmissibility: insufficiency of unexamined intercepted communications to prove judicial error under Art. 453(1)(a) CPP

Deliberând asupra apelului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 64 din 19 septembrie 2018 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 145/4.12.2014 pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia în dosar nr. x/2011, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 114/A/24.03.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, formulată de condamnatul A.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuentul să plătească în favoarea statului suma de 200 RON cheltuieli judiciare.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 260 RON, a fost avansat din Fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 145 din data de 05.12.2014 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2011 s-a dispus în baza art. 396 alin. (1) C. proc. pen., art. 17 alin. (2), art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. achitarea inculpatului A. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat-, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

În baza art. 396 alin. (1) C. proc. pen., art. 17 alin. (2), art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea aceluiaşi inculpat de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de favorizare a infractorului, prev. de art. 264 alin. (1) C. pen. din 1969.

Această sentinţă a fost modificată prin decizia penală nr. 114/A/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 24.03.2016 în sensul că s-a dispus o soluţie de condamnare a inculpatului pentru comiterea celor două infracţiuni la pedepsele de 2 ani închisoare pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat-, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, respectiv 2 luni închisoare pentru infracţiunea de favorizare a infractorului, prev. de art. 264 alin. (1) C. pen. din 1969.

Aşa cum se arată în doctrină revizuirea a fost concepută ca o cale extraordinară de atac, cu un obiectiv precis determinat: înlăturarea erorii judiciare săvârşite de instanţa judecătorească care a pronunţat hotărârea supusă revizuirii. Eroarea judiciară - constând în reţinerea de către instanţa de judecată a unei stări de fapt care nu corespunde adevărului - poate proveni din mai multe cauze printre care şi necunoaşterea unor fapte sau împrejurări esenţiale de către instanţa de judecată.

Din economia dispoziţiilor art. 453 şi următoarele C. proc. pen., rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoaşterii de către instanţe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea şi adevărul.

Cazul de revizuire privind descoperirea de fapte sau împrejurări noi, necunoscute instanţei cu ocazia judecării cauzei, este considerat a fi cel mai tipic caz de revizuire.

Curtea a constatat că cererea revizuentului corespunde cerinţelor prevăzute de art. 456 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.. fiind formulată în termen şi de o persoana îndreptăţită să o folosească, fiind invocat unul din temeiurile prevăzute în art. 453 C. proc. pen.. şi referindu-se la o hotărâre penală definitivă care a soluţionat fondul cauzei.

Potrivit art. 453 alin. (4) C. proc. pen.. cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal, iar cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b)-d) şi f) constituie motive de revizuire dacă au dus la pronunţarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.

De asemenea, Curtea a constatat că, în vederea analizării admisibilităţii cererii de revizuire, este esenţial să se stabilească caracterul de noutate al faptelor şi împrejurărilor la care se face referire, iar apoi, cu privire la cele care întrunesc această primă cerinţă, se impune a se analiza dacă ele pot conduce la o soluţie diametral opusă celei de achitare.

În speţă, Înalta curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că există probe în sensul că data de 13.04.20011 inculpatul A. l-a informat pe inculpatul B. că a doua zi dimineaţă va avea loc acţiunea poliţiei, fiind vizate persoanele implicate în furturile şi comercializarea de utilaje furate. Aceste aspecte sunt reţinute ca rezultând din convorbirile telefonice interceptate dintre inculpatul B. cu martora C. şi cu soţia sa, D.. De asemenea, sunt invocate ca suport probator declaraţiile de martor date de C. şi D..

Curtea a reţinut că singurele fapte cu caracter de noutate sunt acele convorbiri telefonice dintre B. cu martora C. de la orele 17: 38 din data de 13.04.2011 şi cu E. de la orele 18:26 din aceeaşi dată din care ar rezulta că la acele momente inculpatul B. ştia de acţiunea operativă a DIICOT care urma să aibă loc a doua zi dimineaţă, astfel că nu revizuientul ar fi acela care l-a înştiinţat pe inculpat despre această acţiune. Aceste convorbiri au fost interceptate în cauză, dar n-au fost niciodată transcrise şi examinate de către instanţă sau părţi, astfel că se poate aprecia că ele conţin fapte şi împrejurări noi în sensul art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Revizuientul admite că aceste convorbiri nu se referă direct la fapta imputată, dar consideră că ele dovedesc că inculpatul B. a aflat de acţiunea operativă a DIICOT care urma să aibă loc a doua zi înainte de întâlnirea sa cu B. din staţia de carburant F. din Alba Iulia.

Curtea a considerat cel puţin îndoielnic că faptele relevate de aceste convorbiri telefonice pot, prin ele însele, să conducă la o soluţie diametral opusă celei de condamnare, respectiv achitare. Desigur, revizuientul invocă şi alte aspecte care i-ar fi favorabile, dintre care prezintă o importanţă deosebită eroarea de consemnare a declaraţiei martorei C. care a afirmat că, în seara zilei respective, B. i-a spus că ştie de la A. că a doua zi va fi acţiunea. O astfel de posibilă eroare nu se leagă de aspectele noi invocate. O eroare de consemnare a unei declaraţii nu se circumscrie cazului de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

De asemenea, mai invocă faptul că afirmaţia lui B. din cadrul convorbirii telefonice cu C. de la orele 22:34 că va sta la spital până la 8:30-9 până îi va da A. undă verde este neadevărată. Curtea a remarcat faptul că este o simplă contestare a unei probe, fără legătură cu vreun aspect faptic de noutate.

La fel, inexistenţa unor interceptări telefonice care să confirme discuţiile dintre inculpatul B. şi cele două martore nu reprezintă altceva decât afirmarea netemeiniciei unei acuzaţii, pe baza actelor de la dosar.

Afirmaţia revizuientului, potrivit căreia atunci când s-a întâlnit cu B. la F. acesta i-a spus "am aflat că mâine aveţi acţiune" nu este confirmată de faptele şi împrejurările noi invocate.

Nu sunt admisibile în revizuire, pentru cazul invocat, nici aspectele legate de contradicţiile din declaraţiile unor martori audiaţi şi reaudiaţi în diverse faze ale procesului penal, de subiectivismul unor anchetatori, invocarea unor procese-verbale de redare a unor convorbiri telefonice care de fapt n-ar exista, inexistenţa unor probe care să probeze anumite fapte reţinute de instanţă sau alte aspecte de administrarea şi interpretarea probaţiunii.

Curtea a conchis că faptele şi împrejurările noi invocate, deşi se leagă de aspecte esenţiale din dosar care au dus la condamnarea revizuientului, respectiv modalitatea în care a fost înştiinţat inculpatul B. în data de 13.04.2011 despre faptul că a doua zi va avea loc o acţiune DIICOT la el acasă, nu sunt suficient de convingătoare din punctul de vedere al vocaţiei de a determina o soluţie diametral opusă pentru a justifica o afectare a autorităţii de lucru judecat a sentinţei atacate prin admiterea în principiu a cererii în vedere rejudecării cauzei.

Cu privire la nelegalitatea probelor obţinute ca urmare a interceptărilor telefonice ale convorbirilor revizuientului pe baza autorizaţiei emise de preşedintele Tribunalului Hunedoara care nu era competent din punct de vedere material, dată fiind calitatea de ofiţer de poliţie judiciară a revizuientului, Curtea a reţinut că pe calea revizuirii nu este admisibilă invocarea unor nulităţi, iar pe de altă parte probele au fost administrate pe baza autorizaţiei cu nr. x/2011, prelungită ulterior, care se afla în formă scrisă la dosarul cauzei, neputând fi considerată înscris nou.

Împotriva deciziei penale nr. 64 din 19 septembrie 2018 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, a formulat apel revizuentul A., motivele apelului fiind prezentate în practicau prezentei hotărâri.

Înalta Curte, analizând apelul de faţă, raportat la actele dosarului şi la criticile formulate, constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză;

b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declaraţia unui martor, opinia unui expert sau pe situaţiile învederate de un interpret, care a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influenţând astfel soluţia pronunţată;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecăţii sau după pronunţarea hotărârii, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia;

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituţională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

Analizând cererea de revizuire formulată de petent, instanţa reţine că, în mod corect, instanţa fondului a dispus respingerea, ca inadmisibilă în principiu, a cererii de revizuire.

Din economia dispoziţiilor art. 452 şi 453 C. proc. pen., rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoaşterii de către instanţe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea şi adevărul.

Concomitent, din aceleaşi dispoziţii rezultă că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt şi de a reabilita judecătoreşte pe cei condamnaţi pe nedrept.

În concret, revizuentul condamnat a invocat cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Faţă de acestea, instanţa reţine că susţinerile petentului privind nelegalitatea probelor, precum şi netemeinicia soluţiei de condamnare raportat la lipsa probelor nu pot fi analizate în aceasta fază procesuală în care nu este posibilă o prelungire a probatoriului pentru fapte sau împrejurări cunoscute de instanţă şi nici o readministrare sau o reinterpretare a probatorului administrat.

Or, motivele invocate de revizuent în susţinerea cazului de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nu reprezintă fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei şi care, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi condus la pronunţarea unei hotărâri diferite, ci se referă la împrejurări pe care condamnatul le-a invocat în apărare în faţa instanţelor care s-au pronunţat cu privire la vinovăţia sa.

De asemenea, instanţa de fond, în mod corect, a reţinut că nici aspectele legate de contradicţiile din declaraţiile unor martori audiaţi şi reaudiaţi în diverse faze ale procesului penal, de subiectivismul unor anchetatori, invocarea unor procese-verbale de redare a unor convorbiri telefonice care de fapt n-ar exista, inexistenţa unor probe care să probeze anumite fapte reţinute de instanţă sau alte aspecte de administrarea şi interpretarea probaţiunii nu sunt admisibile în cazul revizuirii.

În consecinţă, toate acestea nu pot fi considerate fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză.

De altfel, din examinarea actelor dosarului, se observă că atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel, în cuprinsul deciziei penale nr. 114/A din 24 martie 2016, au evaluat probele administrate pe parcursul procesului cu referire la informaţiile ce ar fi fost comunicate de către A. lui B. şi colaborarea dintre aceştia, concluzionându-se, cu titlu definitiv, că a existat o astfel de activitate din partea revizuentului, care a fost de natură să se încadreze în elementul material al laturii obiective ale celor două infracţiuni imputate, neputându-se primi susţinerile privind existenţa unui simplu sprijin moral în virtutea relaţiilor de prietenie dintre cei doi. Or, pe calea revizuirii nu este permisă o reevaluare a mijloacelor probatorii deja administrate (interceptări, declaraţii martori) şi nici o suplimentare a probatoriului, astfel cum s-a solicitat de către apelant, întrucât, în caz contrar, s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat de care se bucură hotărârile definitive.

Elementul de noutate care este invocat de către revizuent este reprezentat de convorbirile telefonice dintre B. cu martora C. de la orele 17: 38 din data de 13.04.2011 şi cu E. de la orele 18:26 din aceeaşi dată din care ar rezulta că la acele momente inculpatul B. ştia de acţiunea operativă a DIICOT care urma să aibă loc a doua zi dimineaţă, astfel că nu revizuientul ar fi acela care l-a înştiinţat pe inculpat despre această acţiune. Aceste convorbiri au fost interceptate în cauză, dar n-au fost niciodată transcrise şi examinate de către instanţă sau părţi, astfel că se poate aprecia că ele conţin fapte şi împrejurări noi în sensul art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Cu privire la acestea, revizuientul admite că aceste convorbiri nu se referă direct la fapta imputată, dar consideră că ele dovedesc că inculpatul B. a aflat de acţiunea operativă a DIICOT care urma să aibă loc a doua zi înainte de întâlnirea sa cu B. din staţia de carburant F. din Alba Iulia.

Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa fondului a reţinut că faptele şi împrejurările noi invocate, deşi se leagă de aspecte esenţiale din dosar care au dus la condamnarea revizuientului, respectiv modalitatea în care a fost înştiinţat inculpatul B. în data de 13.04.2011 despre faptul că a doua zi va avea loc o acţiune DIICOT la el acasă, nu sunt suficient de convingătoare din punctul de vedere al vocaţiei de a determina o soluţie diametral opusă pentru a justifica o afectare a autorităţii de lucru judecat a sentinţei atacate prin admiterea în principiu a cererii în vedere rejudecării cauzei.

Având în vedere cele expuse mai sus, Înalta Curte, constatând că nu sunt îndeplinite cerinţele impuse cumulativ de art. 459 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că, în mod corect, instanţa de fond a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A.

Pentru considerentele arătate anterior, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei penale nr. 64 din 19 septembrie 2018 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat apelul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei penale nr. 64 din 19 septembrie 2018 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia Penală.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 decembrie 2018.