Appeal against annulment ruling on final conviction inadmissible; preliminary reference request rejected.

Deliberând asupra excepţiei inadmisibilităţii apelului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 257/A din data de 12 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2018, s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu întrebarea "dacă este constituţional să fie condamnat de trei ori pentru aceeaşi faptă", formulată de contestatorul A..

S-a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare declarată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 155/A din 19 iunie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală pronunţată în dosarul nr. x/2018.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de apel a constatat că, prin decizia nr. 155/A din 19 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte în dosarul nr. x/2018, s-a respins ca inadmisibilă calea de atac declarată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 1348 din 16 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Împotriva acestei decizii penale a formulat contestaţie în anulare contestatorul A., solicitând în esenţă, admiterea contestaţiei în anulare, desfiinţarea încheierii atacate, având în vedere că nu a beneficiat de asistenţă juridică în dosarul nr. x/2016 aflat pe rolul Curţii de Apel Bacău.

Preliminar, Înalta Curte a amintit că în conformitate cu dispoziţiile art. 475 din C. proc. civ. pen..: "dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Înalta Curte a reamintit că contestaţia în anulare este calea extraordinară de atac ce poate fi exercitată în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunţate cu încălcarea normelor procesual penale, fiind o cale de atac de retractare.

Aplicând aceste consideraţii teoretice, Înalta Curte a constatat că nu este îndeplinită prima condiţie prevăzută de art. 475 C. proc. civ. pen.. conform căreia instanţa care a formulat întrebarea să fie învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, motiv pentru care nu a mai analizat şi celelalte două condiţii, respectiv soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării şi chestiunea de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi să nu facă obiectul unui asemenea recurs în curs de soluţionare, având în vedere că admisibilitatea unei sesizări formulate în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a celor trei cerinţe anterior menţionate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 476 alin. (1) C. proc. civ. pen.., a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu întrebarea "dacă este constituţional să fie condamnat de trei ori pentru aceeaşi faptă", formulată de contestatorul A..

Examinând contestaţia în anulare formulată de contestatorul A., raportat la datele cauzei şi criticile formulate, Înalta Curte a constatat că este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Prealabil analizării motivelor invocate de contestatorul A., Înalta Curte a notat limitele şi specificul căii de atac a contestaţiei în anulare, astfel cum sunt definite în cuprinsul dispoziţiilor art. 426-432 C. proc. civ. pen.., norme care statuează că contestaţia în anulare este calea extraordinară de atac ce poate fi exercitată în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunţate cu încălcarea normelor procesual penale, fiind o cale de atac de retractare, instanţa care a pronunţat hotărârea cu încălcarea legii anulând hotărârea în scopul înlăturării erorilor de procedură (error in procedendo).

Astfel, în esenţă, s-a constatat că instanţa care procedează la judecarea contestaţiei în anulare verifică îndeplinirea următoarelor condiţii: dacă cererea se referă la o hotărâre penală definitivă supusă contestaţiei în anulare; dacă cererea a fost făcută în termenul prevăzut de lege; dacă se întemeiază pe un caz din cele prevăzute în art. 426 C. proc. civ. pen.., dacă sunt dovezile necesare sau sunt invocate dovezile care confirmă cazul de contestaţie în anulare.

Din interpretarea textelor de lege anterior invocate a rezultat că această cale extraordinară de atac a contestaţiei în anulare este inadmisibilă dacă este formulată împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, fiind fără cale de atac sau supusă contestaţiei; or, în speţă, s-a constatat că contestatorul a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei penale nr. 155/A din 19 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte prin care a fost respinsă ca inadmisibilă calea de atac formulată de contestator împotriva deciziei penale nr. 1348/16.12.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bacău; decizia nr. 155/A din 19 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte este definitivă, nefiind supusă vreunei căi de atac.

De asemenea, Înalta Curte a apreciat că motivul invocat de contestator, în sensul că i s-a încălcat dreptul la apărare în faţa instanţei de apel, întrucât nu a fost asistat de un apărător desemnat din oficiu, nu poate fi primit de instanţa de judecată, având în vedere că potrivit încheierii de amânare a pronunţării din data de 21.11.2017 în dosarul nr. x/2016 aflat pe rolul Curţii de Apel Bacău, inculpatul a fost asistat de un apărător desemnat din oficiu, respectiv avocat B. care a formulat concluzii ample cu privire la apelul declarat, solicitând admiterea acestuia şi achitarea inculpatului.

În acest context argumentativ, Înalta Curte a apreciat că aspectele invocate de contestator nu se circumscriu cazului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. f) C. proc. civ. pen.. "când judecata în apel a avut loc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii".

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat apel contestatorul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 29 octombrie 2018.

Examinând excepţia inadmisibilităţii apelului declarat, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 432 alin. (4) C. proc. civ. pen.. sentinţa dată în contestaţie în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.

Conform art. 370 alin. (1) C. proc. civ. pen.. hotărârea prin care cauza este soluţionată de prima instanţă de judecată sau prin care aceasta se dezînvesteşte fără a soluţiona cauza se numeşte sentinţă. Instanţa se pronunţă prin sentinţă şi în alte situaţii prevăzute de lege.

Art. 2 al aceluiaşi text de lege prevede că hotărârea prin care instanţa se pronunţă asupra apelului, recursului în casaţie şi recursului în interesul legii se numeşte decizie. Instanţa se pronunţă prin decizie şi în alte situaţii prevăzute de lege.

În raport de aceste consideraţii teoretice, competenţa de soluţionare a contestaţiei în anulare aparţine instanţei de apel, iar decizia pronunţată de această instanţă este definitivă.

Sub acest aspect, se constată că prin decizia penală nr. 155/A din 19 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2018 s-a respins, ca inadmisibilă, calea de atac declarată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 1348 din 16 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori prin care s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul inculpat A. împotriva sentinţei penale nr. 191 din 18.05.2017 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2016 prin care s-a dispus condamnarea la pedeapsa principală de executat de 13 ani şi 10 luni închisoare, cu executare efectivă.

Ca atare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de apel, s-a pronunţat asupra admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, iar potrivit art. 432 alin. (4) teza finală, iar decizia pronunţată de instanţa de apel este definitivă.

Deopotrivă, se notează că, dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. civ. pen.. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României, cu respectarea principiului legalităţii acesteia, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

C. proc. civ. pen.. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. pen.., va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 257/A din data de 12 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2018.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. civ. pen.., va obliga apelantul contestator la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. civ. pen.., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 257/A din data de 12 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2018.

Obligă apelantul contestator la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05 decembrie 2018.