Fraud sentencing: legality of post-execution recidivism aggravation and continued offense limits in cassation

Deliberând asupra recursului în casaţie, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1566/2017, pronunţată de Judecătoria Iaşi, s-a dispus, printre altele, condamnarea inculpatului A., după cum urmează:

1.-la pedeapsa de un an şi 9 luni ani închisoare pentru comiterea, la 5.01.2016, a infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 48 alin. (1), art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi 43 alin. (5) C. pen., în dauna persoanei vătămate minore B. - pct. 1 din rechizitoriu;

2.-la pedeapsa de un an şi 9 luni închisoare pentru comiterea, la 5.01.2016, a infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi 43 alin. (5) C. pen., în dauna persoanei vătămate C. - pct. 2 din rechizitoriu (prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 48 alin. (1), art. 244 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.);

3.-la pedeapsa de un an şi 9 luni închisoare pentru comiterea, la 2.01.2016, a infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi 43 alin. (5) C. pen., în dauna persoanei vătămate D. - pct. 3 din rechizitoriu (prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 48 alin. (1), art. 244 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.);

4.-la pedeapsa de un an şi 9 luni închisoare pentru comiterea, la 3.01.2016, a infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi 43 alin. (5) C. pen., în dauna persoanei vătămate E. - pct. 4 din rechizitoriu (prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 48 alin. (1), art. 244 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.);

5.-la pedeapsa de un an şi 9 luni închisoare pentru comiterea, la 10.02.2016, a infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 48 alin. (1), art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi 43 alin. (5) C. pen., în dauna persoanei vătămate minore F. - pct. 6 din rechizitoriu;

6.-la pedeapsa de un an şi 9 luni închisoare pentru comiterea, la 18.02.2016, a infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 48 alin. (1), art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi 43 alin. (5) C. pen., în dauna persoanei vătămate minore G. - pct. 8 din rechizitoriu;

7.-la pedeapsa de un an şi 9 luni închisoare pentru comiterea, la 20.02.2016, a infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi 43 alin. (5) C. pen., în dauna persoanei vătămate H. - pct. 14 din rechizitoriu (prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 48 alin. (1), art. 244 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.);

8.-la pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare pentru comiterea, la 20.02.2016, a infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 48 alin. (1), art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi 43 alin. (5) C. pen., în dauna persoanei vătămate I. - pct. 15 din rechizitoriu;

9.-la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea, la 21.03.2016, a infracţiunii de complicitate la înşelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1), art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1), (36) alin. (1) C. pen., a art. 41 alin. (1) şi 43 alin. (5) C. pen., în dauna persoanei vătămate J. - pct. 17 din rechizitoriu;

10.-la pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare pentru comiterea, la 22.03.2016, a infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 48 alin. (1), art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi 43 alin. (5) C. pen., în dauna persoanei vătămate K. - pct. 18 din rechizitoriu;

11.-la pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare pentru comiterea, la 23.03.2016, a infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 48 alin. (1), art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi 43 alin. (5) C. pen., în dauna persoanei vătămate L. - pct. 19 din rechizitoriu;

12.-la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea, la 23.03.2016, a infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi 43 alin. (5) C. pen., în dauna persoanei vătămate minore M. - pct. 20 din rechizitoriu (prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 48 alin. (1), art. 244 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.), infracţiuni săvârşite în concurs, potrivit art. 38 alin. (1) C. pen.

În temeiul dispoziţiilor art. 67 alin. (1) C. pen. raportate la cele ale art. 66 lit. a), b), d), n) C. pen. s-a aplicat inculpatului A., pentru fiecare dintre infracţiunile concurente de la punctele 1 - 12, pedeapsa complementară a interzicerii, pe o perioadă de 4 ani, a exercitării următoarelor drepturi:

- dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

- dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

- dreptul de a alege;

- dreptul de a comunica, în orice mod, cu inculpatul N., ori de a se apropia de acesta.

În temeiul dispoziţiilor art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului A., pentru fiecare dintre infracţiunile concurente de la punctele 1 - 12, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) şi n) C. pen., după cum urmează:

- dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

- dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

- dreptul de a alege;

- dreptul de a comunica, în orice mod, cu inculpatul N., ori de a se apropia de acesta.

În temeiul dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului pentru infracţiunile concurente, prin adăugarea la pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicată pentru infracţiunea de la pct. 9, a unui spor de o treime din de o treime din durata totală a celorlalte pedepse, de la punctele 1 - 8, 10 - 12, de 6 ani şi 3 luni, pedeapsa principală rezultantă pentru concursul de infracţiuni fiind de 8 ani şi 9 luni închisoare.

În temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) C. pen. s-a aplicat inculpatului A., pentru întreg concursul de infracţiuni, pedeapsa complementară a interzicerii, pe o durată de 4 ani, a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), n) C. pen., anume:

- dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

- dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

- dreptul de a alege;

- dreptul de a comunica, în orice mod, cu inculpatul N., ori de a se apropia de acesta.

În temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (5) C. pen. s-a aplicat inculpatului A., pentru întreg concursul de infracţiuni, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), n) C. pen., anume:

- dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

- dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

- dreptul de a alege;

- dreptul de a comunica, în orice mod, cu inculpatul N., ori de a se apropia de acesta.

În temeiul dispoziţiilor art. 72 alin. (1) C. pen. s-a dedus din durata pedepsei principale rezultante stabilite pentru inculpatul A. timpul reţinerii şi al arestării preventive a acestuia, de la 26.03.2016 la zi.

În temeiul dispoziţiilor art. 399 alin. (1) C. proc. pen.. a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului A..

În temeiul dispoziţiilor art. 19 alin. (4), (5), art. 25 alin. (1) şi art. 397 alin. (1) C. proc. pen., raportate la dispoziţiile art. 1357 şi 1382 din C. civ., au fost admise, în parte, pretenţiile părţii civile B., formulate prin reprezentantul legal O. şi au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii N. şi A. să achite acestei părţi civile suma de 1750 de RON, cu dobânda legală până la data plăţii, cu titlul de daune materiale, şi suma de 2000 de RON, cu dobânda legală până la data plăţii, cu titlul de daune morale.

În temeiul dispoziţiilor art. 19 alin. (4), (5), art. 25 alin. (1) şi art. 397 alin. (1) C. proc. pen., raportate la dispoziţiile art. 1357 din C. civ., au fost admise pretenţiile părţii civile C. şi a fost obligat inculpatul A. să achite acestei părţi civile suma de 9.000 de RON, cu dobânda legală până la data plăţii, cu titlul de daune materiale.

În temeiul dispoziţiilor art. 19 alin. (4), (5), art. 25 alin. (1) şi art. 397 alin. (1) C. proc. pen., raportate la dispoziţiile art. 1357 din C. civ., au fost admise pretenţiile părţii civile D. şi a fost obligat inculpatul A. să achite acestei părţi civile suma de 5.000 de RON, cu dobânda legală până la data plăţii, cu titlul de daune materiale.

În temeiul dispoziţiilor art. 19 alin. (4), (5), art. 25 alin. (1) şi art. 397 alin. (1) C. proc. pen., raportate la dispoziţiile art. 1357 din C. civ., au fost admise pretenţiile părţii civile E. şi a fost obligat inculpatul A. să achite acestei părţi civile suma de 4.000 de RON, cu dobânda legală până la data plăţii, cu titlul de daune materiale.

În temeiul dispoziţiilor art. 19 alin. (4), (5), art. 25 alin. (1) şi art. 397 alin. (1) C. proc. pen., raportate la dispoziţiile art. 1357 din C. civ., au fost admise pretenţiile părţii civile P. şi a fost obligat inculpatul A. să achite acestei părţi civile suma de 9.600 de RON, cu dobânda legală până la data plăţii, cu titlul de daune materiale.

În temeiul dispoziţiilor art. 19 alin. (4), (5), art. 25 alin. (1) şi art. 397 alin. (1) C. proc. pen., raportate la dispoziţiile art. 1357 din C. civ., au fost admise pretenţiile părţii civile F., prin reprezentantul legal P., formulate iniţial de reprezentantul Ministerului Public, şi a fost obligat inculpatul A. să achite acestei părţi civile suma de 2.000 de RON, cu dobânda legală până la data plăţii, cu titlul de daune morale.

În temeiul dispoziţiilor art. 19 alin. (4), (5), art. 25 alin. (1) şi art. 397 alin. (1) C. proc. pen., raportate la dispoziţiile art. 1357 şi 1382 din C. civ., au fost admise pretenţiile părţii civile Q. şi au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii N. şi A., să achite acestei părţi civile suma de 2.500 de RON, cu dobânda legală până la data plăţii, cu titlul de daune materiale.

În temeiul dispoziţiilor art. 19 alin. (4), (5), art. 25 alin. (1) şi art. 397 alin. (1) C. proc. pen., raportate la dispoziţiile art. 1357 şi 1382 din C. civ., au fost admise pretenţiile părţii civile G., prin reprezentantul legal Q., formulate iniţial de reprezentantul Ministerului Public, şi au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii N. şi A. să achite acestei părţi civile suma de 2.000 de RON, cu dobânda legală până la data plăţii, cu titlul de daune morale.

În temeiul dispoziţiilor art. 19 alin. (4), (5), art. 25 alin. (1) şi art. 397 alin. (1) C. proc. pen., raportate la dispoziţiile art. 1357 şi 1382 din C. civ., au fost admise în parte pretenţiile părţii civile H. şi au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii N. şi A. să achite acestei părţi civile suma de 3.000 de RON, cu dobânda legală până la data plăţii, cu titlul de daune materiale, precum şi suma de 1.000 de RON, cu dobânda legală până la data plăţii, cu titlul de daune morale.

În temeiul dispoziţiilor art. 19 alin. (4), (5), art. 25 alin. (1) şi art. 397 alin. (1) C. proc. pen., raportate la dispoziţiile art. 1357 şi 1382 din C. civ., au fost admise în parte pretenţiile părţii civile I. şi au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii N. şi A. să achite acestei părţi civile suma de 5.000 de RON, cu dobânda legală până la data plăţii, cu titlul de daune materiale.

În temeiul dispoziţiilor art. 19 alin. (4), (5), art. 25 alin. (1) şi art. 397 alin. (1) C. proc. pen., raportate la dispoziţiile art. 1357 şi 1382 din C. civ., au fost admise pretenţiile părţii civile K. şi au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii N. şi A. să achite acestei părţi civile suma de 500 de RON şi echivalentul în RON al sumei de 1.500 euro, cu dobânda legală până la data plăţii, cu titlul de daune materiale, precum şi suma de 1.000 de RON, cu dobânda legală până la data plăţii, cu titlul de daune morale.

În temeiul dispoziţiilor art. 19 alin. (4), (5), art. 25 alin. (1) şi art. 397 alin. (1) C. proc. pen., raportate la dispoziţiile art. 1357 şi 1382 din C. civ., au fost admise pretenţiile părţii civile JJ. şi au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii N. şi A. să achite acestei părţi civile suma de 5000 de RON, cu dobânda legală până la data plăţii, cu titlul de daune materiale.

În temeiul dispoziţiilor art. 19 alin. (4), (5), art. 25 alin. (1) şi art. 397 alin. (1) C. proc. pen., raportate la dispoziţiile art. 1357 şi 1382 din C. civ., au fost admise pretenţiile părţii civile M., prin reprezentantul legal JJ., formulate iniţial de reprezentantul Ministerului Public, şi au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii N. şi A. să achite acestei părţi civile suma de 2000 de RON, cu dobânda legală până la data plăţii, cu titlul de daune morale.

În temeiul dispoziţiilor art. 19 alin. (4), (5), art. 25 alin. (1) şi art. 397 alin. (1) C. proc. pen., raportate la dispoziţiile art. 1357 şi 1382 din C. civ., au fost admise pretenţiile părţii civile J. şi au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii N. şi A. să achite acestei părţi civile suma de 6000 de RON, echivalentul în RON al sumelor de 1650 EUR şi 60 GBP, cu dobânda legală până la data plăţii, cu titlul de daune materiale. Totodată, au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii N., A. şi T. să achite acestei părţi civile echivalentul în RON al sumei de 1700 EUR, cu dobânda legală până la data plăţii, cu titlul de daune materiale.

În temeiul dispoziţiilor art. 25 alin. (6) C. proc. pen.. a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă L.

S-a constatat că celelalte persoane vătămate nu au formulat pretenţii civile.

În baza dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A. în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, printre altele, că, fapta inculpatului A., care, la data de 05.01.2016, în baza unei înţelegeri anterioare cu N., s-a prezentat la domiciliul persoanei vătămate minore B. şi din faţa blocului a preluat punga în care se aflau suma de 1000 RON şi un ceas U. aruncată pe geam de persoana vătămată, cunoscând că acestea au fost date ca urmare a inducerii acesteia în eroare de către inculpatul N. cu privire la faptul că mama sa este accidentată şi că părinţii sunt încătuşaţi, bunurile fiind necesare pentru pretinsa eliberare a acestora, întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 48 alin. (1), art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi 43 alin. (5) C. pen.. În cazul acestei fapte s-a apreciat că nu se impune schimbarea încadrării juridice, întrucât inculpatul A. nu a contribuit cu nimic la inducerea sau menţinerea în eroare a persoanei vătămate.

De asemenea, s-a reţinut că fapta inculpatului A. care, la data de 05.01.2016, s-a deplasat în parcul situat în faţa Policlinicii nr. 1 din mun. Iaşi unde s-a întâlnit cu persoana vătămată C. şi a primit de la aceasta suma de 12000 RON, contribuind nemijlocit la inducerea în eroare a persoanei vătămate C. în momentul în care a răspuns la numele M. şi a confirmat ceea ce N. îi spusese persoanei vătămate la telefon (care s-a recomandat drept medicul V. de la Unitatea de primiri urgenţe şi a convins-o să remită suma de 12000 pentru o pretinsă operaţie a fiului persoanei vătămate), întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi 43 alin. (5) C. pen.. Cu privire la această faptă, instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei, reţinând că inculpatul A. a participat la comiterea ei în calitate de coautor.

Totodată, s-a reţinut că fapta inculpatului A. care, la data de 02.01.2016, s-a deplasat la domiciliul persoanei vătămate D. din mun. Iaşi şi a primit de la aceasta suma de 5000 RON, contribuind nemijlocit la inducerea în eroare a persoanei vătămate prin faptul că s-a recomandat ca Stoleru M. şi a confirmat ceea ce N. îi spusese acesteia la telefon (respectiv că nepotul persoanei vătămate ar fi comis un accident rutier cu victimă, iar suma de 5000 RON reprezintă contravaloarea intervenţiilor chirurgicale ale pretinsei victime) întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi 43 alin. (5) C. pen. Cu privire la această faptă, instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei, reţinând că inculpatul A. a participat la comiterea ei în calitate de coautor, activităţile acestuia depăşind rolul unui simplul complice.

În ceea ce priveşte fapta din data de 03.01.2016, constând în deplasarea inculpatului A. la domiciliul persoanei vătămate E. din mun. Iaşi, unde, ca urmare a inducerii acesteia în eroare de către inculpatul N. (care s-a recomandat drept doctorul X. şi a susţinut că fiul persoanei vătămate a avut un accident rutier şi nevoie urgentă de operaţie, banii fiind necesari în acest scop), a primit suma de 7000 RON, Judecătoria Iaşi a dispus schimbarea încadrării juridice, reţinând că acesta a participat la comiterea ei în calitate de coautor. În acest sens, s-a reţinut că inculpatul A. a depăşit rolul unui simplu complice, însărcinat cu ridicarea banilor, în momentul în care s-a recomandat ca brancardier, în acest mod contribuind la menţinerea în eroare a persoanei vătămate E.. Prin urmare, instanţa de fond a apreciat că inculpatul A. a comis, nemijlocit, un act de inducere în eroare a persoanei vătămate E., care a contribuit la înşelarea acesteia, contribuţia sa absorbind contribuţia de complice. Aşadar, instanţa a constatat că inculpatul a comis infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi 43 alin. (5) C. pen.

În continuare, în hotărârea primei instanţe s-a reţinut că fapta inculpatului A. care, în data de 10.02.2016, în baza unei înţelegeri anterioare cu inculpatul N., s-a deplasat în zona Şos. Nicolina - Rond Vechi din mun. Iaşi unde s-a întâlnit cu persoana vătămată minoră F. şi a preluat de la aceasta bijuterii din aur, cunoscând că acestea au fost date ca urmare a inducerii în eroare a persoanei vătămate de către N. cu privire la faptul că tatăl ei a fost victima unui accident rutier şi că se află internat în spital, iar bunurile solicitate sunt necesare pentru o pretinsă operaţie, întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 48 alin. (1), art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi 43 alin. (5) C. pen.. În cazul acestei fapte s-a apreciat că nu se impune schimbarea încadrării juridice, din moment ce inculpatul A. nu a contribuit cu nimic la inducerea sau menţinerea în eroare a persoanei vătămate.

De asemenea, s-a reţinut că fapta inculpatului A. care, la data de 18.02.2016, în baza unei înţelegeri anterioare cu inculpatul N., s-a deplasat la domiciliul persoanei vătămate G., în vârstă de 10 ani, din mun. Iaşi, de la care a preluat punga aruncată de aceasta pe geamul de la dormitorul apartamentului, pe trotuar, şi în care se aflau suma de 1600 RON, două inele din aur, un lanţ din aur pentru copii, cu pandativ, o brăţară din aur şi un inel din metal, cunoscând că acestea au fost date ca urmare a inducerii acestuia în eroare de către inculpatul N. care s-a recomandat drept M. - poliţist şi i-a spus că tatăl său este accidentat şi că pentru a fi operat trebuie să dea toţi banii şi aurul din apartament, întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 48 alin. (1), art. 244 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

Referitor la fapta din data de 20.02.2016, constând în deplasarea inculpatului A. la domiciliul persoanei vătămate H. din mun. Iaşi de la care a primit suma de 3000 RON (cunoscând că aceasta a fost dată ca urmare a inducerii acestuia în eroare de către inculpatul N. care s-a recomandat la început fiul victimei, arătând că este la spital grav rănit în urma unui accident rutier şi apoi doctor, solicitând suma de bani pentru a fi operat de urgenţă) şi menţinerea în eroare a acesteia, în momentul în care s-a recomandat ca fiind trimis din partea spitalului şi a confirmat ceea ce îi spusese inculpatul N. la telefon, întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi 43 alin. (5) C. pen.. Instanţa de fond a dispus schimbarea schimbarea încadrării juridice a faptei, reţinând că inculpatul a participat la comiterea ei în calitate de coautor. În acest sens, s-a subliniat că A. a comis, nemijlocit, un act de inducere în eroare a victimei, şi a contribuit la înşelarea acesteia, activitatea de coautor, chiar şi de foarte scurtă durată, rezumată la câteva cuvinte, absorbind activitatea de complice.

Instanţa de fond a mai reţinut că fapta inculpatului A. din data de 20.02.2016, care, în baza unei înţelegeri anterioare cu inculpatul N., s-a deplasat la domiciliul persoanei vătămate I. din mun. Iaşi de la care a primit într-un plic suma de 5000 RON, cunoscând că aceasta a fost dată ca urmare a inducerii acesteia în eroare de către o persoană neidentificată, utilizator al postului telefonic cu numărul x, care s-a prezentat avocat şi apoi fiul ei, pretinzând că acesta a provocat un accident rutier, iar suma solicitată era necesară pentru ca victima să nu depună plângere penală, întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prevăzute de art. 48 alin. (1), art. 244 alin. (1), (2), C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi 43 alin. (5) C. pen.. Cu privire la această faptă, în hotărârea Judecătoriei Iaşi s-a reţinut că inculpatul a acţionat cu intenţie, pentru a acorda sprijin material autorului înşelăciunii, fiind irelevant dacă acesta a avut sau nu cunoştinţă că este trimis să ia banii pentru altcineva, cât timp a avut reprezentarea rezultatului urmărit şi a conţinutului contribuţiei sale.

Totodată, s-a reţinut că fapta inculpatului A., care, la data de 21.03.2016, în baza unei înţelegeri prealabile cu inculpatul N., s-a deplasat mai întâi la Mănăstirea Frumoasa din mun. Iaşi unde s-a întâlnit cu persoana vătămată J. care i-a înmânat un plic conţinând suma de 6.000 de RON, 300 de lire sterline şi 150 de euro, iar a doua oară, în aceeaşi zi, a mers în parcul din faţa Spitalului Sf. Spiridon Iaşi unde s-a întâlnit cu aceeaşi persoană vătămată care i-a dat de această dată un plic cu suma de 1.500 euro, cunoscând că acestea au fost date ca urmare a inducerii acesteia în eroare de către inculpatul N. care s-a recomandat avocat şi i-a transmis că soţul ei a provocat un accident, iar sumele solicitate erau necesare pentru a-l scăpa de consecinţele legii penale, întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de complicitate la înşelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) raportat la art. 244 alin. (1), (2), C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 41 alin. (1) şi 43 alin. (5) C. pen.

În sentinţa instanţei de fond s-a mai reţinut că fapta inculpatului A., care, în data de 22.03.2016, în baza unei înţelegeri anterioare cu inculpatul N., s-a deplasat în parcul din faţa Policlinicii Sf. Spiridon din mun. Iaşi, unde a primit de la persoana vătămată K. suma de 1.500 euro, 500 RON şi mai multe bijuterii din aur (o pereche de cercei în formă de bilă şi două inele cu pietricele albe), cunoscând că acestea au fost date ca urmare a inducerii acesteia în eroare de către inculpatul N. care s-a prezentat ca fiind medicul V. de la un spital din Belgia şi i-a solicitat bunurile de valoare pentru o pretinsă intervenţie chirurgicală de urgenţă privind pe fiica persoanei vătămate, victimă a unui accident de circulaţie, întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prevăzute de art. 48 alin. (1) raportat la art. 244 alin. (1), (2), C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi 43 alin. (5) C. pen.

De asemenea, s-a reţinut că fapta inculpatului A., care, în data de 23.03.2016, în baza unei înţelegeri anterioare cu inculpatul N., s-a deplasat la domiciliul persoanei vătămate L. din mun. Iaşi şi a primit de la aceasta suma de 7600 RON, cunoscând că aceasta a fost dată ca urmare a inducerii în eroare a persoanei vătămate de către inculpatul N. care s-a prezentat ca fiind medicul Y. din cadrul Spitalului de Urgenţe Sf. Spiridon Iaşi, calitate în care i-a spus că fiul acestuia a fost victima unui accident de circulaţie, iar banii sunt necesari pentru o intervenţie chirurgicală de urgenţă, întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prevăzute de art. 48 alin. (1) raportat la art. 244 alin. (1), (2), C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi 43 alin. (5) C. pen.

Totodată, instanţa de fond a reţinut că fapta inculpatului A. din data de 23.03.2016, constând în deplasarea în parcarea din faţa Facultăţii de Chimie a Universităţii Ghe. Asachi din mun. Iaşi, unde a primit de la persoana vătămată minoră M. suma totală de 900 RON, 170 Euro şi mai multe bijuterii din aur, respectiv 8 inele şi o brăţară (cunoscând că acestea au fost date ca urmare a inducerii acestuia în eroare de către inculpatul N. care s-a prezentat ca fiind seful poliţiei rutiere Z., iar banii şi bijuteriile erau necesare pentru o intervenţie chirurgicală de urgenţă a mamei sale ce ar fi suferit un accident rutier) şi menţinerea în eroare a acesteia prin răspunsurile pe care i le-a dat, răspunsuri menite să confirme ce i se spusese victimei la telefon de către inculpatul N. (inculpatul A. sprijinind povestea care îi fusese spusă minorului la telefon), întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzute de art. 244 alin. (1), (2), C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi 43 alin. (5) C. pen.. Cu privire la această faptă, instanţa de fond a dispus schimbarea încadrării juridice, reţinând că inculpatul A. a participat la comiterea ei în calitate de coautor, activităţile acestuia depăşind rolul unui simplul complice.

În continuare, instanţa de fond a reţinut că inculpatul A. a comis infracţiunile reţinute în sarcina sa în stare de recidivă postexecutorie, conform art. 41 alin. (1) C. pen., întrucât a mai fost anterior condamnat la pedeapsa închisorii de 9 ani şi 8 luni, din care a fost liberat condiţionat la 15.10.2010, cu un rest neexecutat de 1364 de zile închisoare, durata pedepsei împlinindu-se anterior debutului activităţii infracţionale din prezenta cauză. Aşadar, instanţa a făcut aplicarea art. 43 alin. (5) C. pen. privind majorarea limitelor de pedeapsă în caz de recidivă postexecutorie.

În acest sens, s-a constatat că, prin sentinţa penală nr. 247 din 14.04.2006 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin decizia penală nr. 3127 din 12.06.2007 a Înaltei Curţi, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 9 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) şi c) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 40 C. pen. 1969, fiindu-i revocată o graţiere anterioară şi, în final, având de executat o pedeapsă rezultantă de 9 ani şi 8 luni închisoare. La data de 15.10.2010 a fost liberat condiţionat, cu un rest de pedeapsă de 1364 zile închisoare.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor aplicate inculpatului A., Judecătoria Iaşi s-a orientat, inclusiv în privinţa acelor fapte pentru care a dispus schimbarea încadrării juridice din complicitate la coautorat la înşelăciune, spre pedepse cu închisoarea mai reduse în cuantum prin raportare la cele care i-au fost aplicate inculpatului N., pedepse care să corespundă contribuţiei sale concrete şi trăsăturilor activităţii sale infracţionale.

De asemenea, instanţa de fond a subliniat că, deşi datele privind activitatea infracţională a inculpatului A., precum şi cazierul judiciar, respectiv împrejurarea că a mai fost anterior condamnat pentru fapte împotriva patrimoniului la o pedeapsă destul de mare, din care a fost liberat condiţionat în 2010, conturează profilul unui individ periculos, dispus să îşi asume în deplină cunoştinţă de cauză riscuri serioase pentru un câştig material rapid, pedepsele aplicate, inclusive pentru faptele la care a avut contribuţie de coautor, trebuie să reflecte diferenţa vizibilă de gravitate între activitatea acestuia şi activitatea inculpatului N., ţinând cont şi de faptul că, în cazul celui dintâi, limitele de pedeapsă se majorează cu jumătate, ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 43 alin. (5) C. pen.. Aşadar, s-a constatat că, deşi indispensabilă pentru atingerea scopului urmărit de inculpatul N., contribuţia inculpatului A. nu a fost orientată decât spre asigurarea folosului infracţiunii, nefiind declanşatoare a şocului emoţional suferit de persoanele vătămate.

Prin urmare, pentru infracţiunile de complicitate la înşelăciune instanţa de fond i-a aplicat inculpatului A. pedepse principale situate la nivelul minimului special astfel majorat, respectiv pedepse sporite peste acest minim pentru faptele comise în dauna minorilor sau în coautorat, sporite succesiv în situaţia în care aceste două elemente de agravare s-au regăsit simultan, cum a fost cazul faptei în dauna minorului M., cea mai mare pedeapsă fiindu-i aplicată pentru infracţiunea continuată de înşelăciune, alcătuită din două acte materiale, comisă în dauna persoanei vătămate J., ţinând cont, pe de-o parte, că s-a întâlnit de două ori în acea zi cu victima, în locuri diferite, şi, pe de altă parte, de suma cu care victima a fost păgubită.

În ceea ce priveşte pretenţiile părţilor civile, instanţa de fond a constatat că faptele inculpaţilor în formă consumată au produs un prejudiciu material imediat, o pagubă, ca urmare imediată a infracţiunii de înşelăciune, dar şi un prejudiciu nepatrimonial, de ordin moral, emoţional, tradus în şocul emoţional sub imperiul căruia victimele au fost de acord să dea bani sau bijuterii, crezând povestea spusă la telefon de N., care le-a împiedicat să analizeze situaţia şi să acţioneze de o manieră logică, şi care s-a prelungit în timp până în momentul în care şi-au dat seama că fuseseră înşelate, şoc care, mai ales în cazul persoanelor vătămate minore, a fost de natură a-şi prelungi în timp efectele, determinând sentimente de frică, insecuritate, încordare, vinovăţie.

Împotriva sentinţei penale nr. 1566/2017, pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. x/2016, au declarat apel, printre alţii, inculpatul A. şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi.

Prin decizia penală nr. 182 din 19.03.2018 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori - noul C. proc. pen., printre altele, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, de inculpaţii A. şi T. împotriva sentinţei penale nr. 1566/07.06.2017 pronunţată de Judecătoria Iaşi in dosarul nr. x/2016, care a fost desfiinţată, în parte, în latură penală şi civilă.

Rejudecând cauza, prin extindere şi cu privire la inculpatului N. în temeiul art. 419 C. proc. pen., s-au înlăturat din sentinţa penală apelată dispoziţiile de schimbare a încadrării juridice dată prin rechizitoriu faptelor reţinute în sarcina inculpatului A., dispoziţiile de condamnare a inculpaţilor N., A., T. şi dispoziţiile subsecvente condamnărilor, precum şi dispoziţiile de încetare a procesului penal cu privire la inculpatul N. sub aspectul comiterii infracţiunilor de înşelăciune, prevăzute de art. 244 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., în dauna persoanelor vătămate D., E., C., F., respectiv sub aspectul comiterii infracţiunilor de tentativă de înşelăciune, prevăzute de art. 32 alin. (1), art. 244 alin. (1), (2), art. 41 alin. (1) C. pen., asupra persoanelor vătămate AA., BB., CC.

S-a înlăturat din sentinţa penală apelată dispoziţia de prelevare a probelor biologice de la inculpatul A. în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

În baza art. 386 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor reţinute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului A. dintr-un concurs de 10 infracţiuni de complicitate la înşelăciune prev. de art. 48 alin. (1) rap. la art. 244 alin. (1), (2) cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi 43 alin. (5) C. pen., o infracţiune de complicitate la înşelăciune în formă continuată prev. de art. 48 alin. (1) rap. la art. 244 alin. (1), (2) cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi 43 alin. (5), art. 35 C. pen., o infracţiune de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1), (2) cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi 43 alin. (5) C. pen., într-o singură infracţiune de înşelăciune în formă continuată prev. de art. 244 alin. (1), (2) cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi 43 alin. (5) C. pen., art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1) C. pen.

A fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 8 (opt) ani şi 9 (nouă) luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată prev. de art. 244 alin. (1), (2) cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi 43 alin. (5) C. pen., art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1) C. pen.

În temeiul dispoziţiilor art. 67 alin. (1) C. pen. raportate la cele ale art. 66 lit. a), b), d), n) C. pen. s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii, pe o perioadă de 4 ani, a exercitării următoarelor drepturi:

- dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

- dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

- dreptul de a alege;

- dreptul de a comunica, în orice mod, cu inculpatul N., ori de a se apropia de acesta.

În temeiul dispoziţiilor art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) şi n) C. pen., după cum urmează:

- dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;

- dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;

- dreptul de a alege;

- dreptul de a comunica, în orice mod, cu inculpatul N., ori de a se apropia de acesta.

S-a dedus, în continuare, din durata pedepsei principale stabilite pentru inculpatul A. durata arestării preventive a acestuia, de la 07.06.2017 la zi (19.03.2018).

A fost majorat cuantumul daunelor morale acordate prin sentinţa penală apelată părţilor civile minore B., KK., F., G., M. la câte 10.000 RON

În baza dispoziţiilor art. 249 alin. (7) C. proc. pen.. s-a instituit măsura asiguratorie a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare ale inculpaţilor N., A., T. până la concurenţa sumelor la care au fost obligaţi inculpaţii către părţile civile minore.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen.. cheltuielile judiciare avansate de stat în apelurile declarate de Ministerul Public şi de inculpaţi au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut, printre altele, în esenţă, că apelul Ministerului Public este fondat sub aspectul nelegalei dispuneri a prelevării probelor biologice de la inculpatul A., întrucât infracţiunea de înşelăciune nu este cuprinsă în anexa la Legea nr. 76/2008 care conţine expres şi limitativ infracţiunile pentru care se dispune prelevarea de probe biologice.

De asemenea, curtea de apel a constatat fondat apelul Ministerului Public şi al inculpaţilor sub aspectul schimbării încadrării juridice date faptei prin rechizitoriu, în sensul înlăturării concursului ca formă a pluralităţii infracţiunii şi reţinerii unităţii legale a infracţiunii continuate. Astfel, s-a subliniat că, deşi sunt evident îndeplinite condiţiile actuale ale formei continuate a infracţiunii în privinţa fiecărui inculpat (pluralitate de acte materiale, unitate de încadrare juridică - fiecare act materiale întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, unitatea de rezoluţie infracţională, dată de unitatea modului de operare, de distanţa în timp a actelor materiale) prima instanţă nu a putut reţine forma continuată a infracţiunii din cauza condiţiei unităţii subiectului pasiv, condiţie care, prin Decizia nr. 368/30.05.2015 a Curţii Constituţionale, a fost declarată neconstituţională. Ca urmare a publicării acestei decizii, condiţia unităţii subiectului pasiv nu mai este prevăzută de lege, astfel că se impune reţinerea formei continuate a infracţiunii.

Aşadar, ca urmare a reţinerii unităţii legale de infracţiune, instanţa de apel a înlăturat din sentinţa penală apelată dispoziţiile de schimbare a încadrării juridice dată prin rechizitoriu faptelor reţinute în sarcina inculpatului A., dispoziţiile de condamnare a inculpaţilor N., A., T. pentru fiecare infracţiune în parte şi dispoziţiile subsecvente condamnărilor, precum şi dispoziţiile de încetare a procesului penal cu privire la inculpatul N. sub aspectul comiterii infracţiunilor de înşelăciune, prevăzute de art. 244 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., în dauna persoanelor vătămate D., E., C., F., respectiv sub aspectul comiterii infracţiunilor de tentativă de înşelăciune, prevăzute de art. 32 alin. (1), art. 244 alin. (1), (2), art. 41 alin. (1) C. pen., asupra persoanelor vătămate AA., BB., CC.. Astfel, instanţa de apel a reţinut că unitatea legală de infracţiune nu permite scindarea actelor materiale astfel încât să poată exista încetarea procesului penal pentru unele din acele materiale (ca urmare a împăcării) şi condamnare pentru alte acte materiale. Totodată, instanţa a subliniat că, urmare a reţinerii formei continuate a infracţiunii, formele tentate a unor acte materiale sunt absorbite în forma consumată a infracţiunii, iar actele de participare sub forma complicităţii sunt absorbite în forma autoratului pe care o va primi infracţiunea continuată.

În acest sens, instanţa de apel a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului A. dintr-un concurs de 10 infracţiuni de complicitate la înşelăciune prev. de art. 48 alin. (1) rap. la art. 244 alin. (1), (2) cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi 43 alin. (5) C. pen., o infracţiune de complicitate la înşelăciune în formă continuată prev. de art. 48 alin. (1) rap. la art. 244 alin. (1), (2) cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi 43 alin. (5), art. 35 C. pen., o infracţiune de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1), (2) cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi 43 alin. (5) C. pen., într-o singură infracţiune de înşelăciune în formă continuată prev. de art. 244 alin. (1), (2) cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi 43 alin. (5) C. pen., art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1) C. pen.

De asemenea, curtea de apel a apreciat fondat apelul Ministerului Public pe latură civilă. Astfel, s-au apreciat ca întemeiate daunele morale în cuantum de 10.000 RON solicitate pentru părţile civile minore B., KK., F., G., M., întrucât acestea au fost supuse unor traume psihice deosebite prin inducerea unui sentiment de pericol grav la care sunt expuşi părinţii lor, prin sentimentul de nesiguranţă şi teamă cu privire la soarta lor în cazul decesului părinţilor, cât şi prin inevitabilul sentiment ulterior de culpă şi neîncredere când şi-au dat seamă că au fost înşelate. Un astfel de episod îşi pune în mod evident amprenta supra dezvoltării sociale ulterioare a minorilor, asupra încrederii pe care aceştia o vor acorda pe viitor în construirea relaţiilor sociale. Prin urmare, instanţa de apel a apreciat că suma de 10.000 RON este potrivită pentru compensarea acestor suferinţe psihice, sens în care a majorat cuantumul daunelor morale stabilite prin sentinţa atacată.

Tot sub aspectul daunelor civile, instanţa de apel a constatat că prima instanţă era obligată, potrivit art. 249 alin. (7) C. proc. pen., să ia măsuri asiguratorii în vederea asigurării plăţii pretenţiilor civile admise părţilor civile minore. Astfel, potrivit acestui text, măsurile asiguratorii sunt obligatorii în cazul în care persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă. În consecinţă, instanţa de apel, în baza art. 249 alin. (7) C. proc. pen., a instituit măsura asiguratorie a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare ale inculpaţilor N., A., T. până la concurenţa sumelor la care au fost obligaţi inculpaţii către părţile civile minore.

În ce priveşte criticile apelantului A. referitoare la cuantumul unor pedepse aplicate, curtea de apel a reţinut că acestea rămân fără obiect în contextul aplicării unei singure pedepse pentru infracţiunea continuată, urmând ca criticile să fie avute în vedere la cuantumul pedepsei ce urmează a fi aplicată.

De asemenea, referitor la solicitarea inculpatului A. de achitare pentru actele materiale imputate a fi comise împotriva persoanelor vătămate E., D., G., H., I., K., L., M., instanţa de apel a apreciat, aşa cum, în mod corect de altfel, a reţinut şi prima instanţă, că probele administrate dovedesc dincolo de orice îndoială rezonabilă existenţa infracţiunilor, precum şi implicarea inculpatului A..

În acest sens, s-a menţionat că, deşi persoana vătămată E. şi martorul EE. nu au mai recunoscut în cursul judecăţii pe inculpatul A. ca fiind persoana căruia i-au remis banii, acest aspect nu este decisiv, având în vedere întregul probatoriu referitor la aceste acte materiale.

Astfel, s-a reţinut că inculpatul A. a fost recunoscut după fotografii de E. în cursul urmăririi penale, iar descrierea pe care a oferit-o la acel moment coincide cu semnalmentele acestuia, astfel că este posibil ca, din cauza vârstei, memoria persoanei vătămate să se fi estompat între timp. În plus, istoricul transferurilor sumelor de bani efectuate de inculpata FF. (la care inculpatul A. a recunoscut că apela pentru trimiterea banilor către familia inculpatului N.) prin serviciul GG. indică şi suma de 4810 RON trimisă la data de 03.01.2016, sumă ce ar reprezenta exact cota ce a revenit inculpatului N. din suma de bani primită de inculpatul A. de la persoana vătămată E.. Or, în contextul în care inculpatul N. a recunoscut comiterea faptei, iar inculpatul A. reprezenta principalul său complice, s-a apreciat că dubiile exprimate de persoana vătămat/martor la o recunoaştere ulterioară nu mai sunt decisive.

Totodată, s-a reţinut că aceste argumente sunt valabile şi în cazul actului materiale vizând-o pe D. Mai mult, s-a precizat că, în acest caz, inculpatul A. a fost recunoscut în fotografie şi de persoana vătămată D., nu doar de martorul EE. (care a ezitat să îl mai recunoască în cursul judecăţii) şi a fost indicat ca şi complice la acest act material chiar de inculpatul N.. Instanţa de apel a subliniat că ezitarea martorului EE. îşi găseşte explicaţia şi în precizările fiicei acestuia, care l-a însoţit în instanţă în cursul depoziţiei, privind starea sa de sănătate, vârsta martorului. În plus, s-a reţinut că istoricul transferurilor sumelor de bani efectuate de inculpata FF. (la care A. apela în mod obişnuit) prin serviciul GG. atestă că aceasta a trimis la data de 02.01.2016 suma de 3360 RON către numita HH., ce reprezintă aproximativ 67% (adică 2/3 potrivit înţelegerii iniţiale) din suma de bani primită de inculpatul A. de la persoana vătămată D..

În ce priveşte actele materiale comise împotriva persoanelor vătămate G., H., I., K., L., M., negate de inculpatul A. şi criticate de acesta ca fiind reţinute pe baza unei simple şi insuficiente asocieri a numerelor de telefon ale inculpaţilor A. şi N., curtea de apel a constatat că prima instanţă a făcut o analiză completă a probatoriului şi a motivat justificat concluzia implicării inculpatului A. în comiterea acestor acte materiale. Astfel, s-au subliniat următoarele: în memoria telefoanelor mobile ale părţilor vătămate a fost identificat apelul efectuat de inculpatul N. de pe cartele folosite în cadrul unor acte materiale recunoscute chiar de inculpatul N. (neexistând indicii că această cartelă ar fi ajuns ulterior în posesia unei alte persoane cu preocupări similare); cartelele pe care inculpatul N. le apela în momentele comiterii faptelor erau folosite de inculpatul A.; traseul parcurs de deţinătorul acestor din urmă cartele (trasee reconstituite cu ajutorul datelor preluate de releele telefonice), traseu care pivotează către zona locuinţei inculpatului A. De asemenea, s-a reţinut că, aşa cum rezultă din conţinutul convorbirilor între cei doi inculpaţi, inculpatul A. era mereu avertizat de inculpatul N. să schimbe cât mai des cartela telefonică, pentru a nu putea fi reperat.

Mai mult, s-a constatat că, recunoaşterea selectivă (mai exact caracterul nesincer) făcută de inculpatul N. atât în privinţa propriilor fapte, cât şi în privinţa ajutorului dat de inculpatul A., rezultă din procesele-verbale de redare a discuţiei interceptate ambientale între acesta şi A. în II., în care N. îl asigura că la unele fapte a dat numele altcuiva.

În plus, s-a menţionat că inculpatul A. a fost recunoscut şi în cazul acestor acte materiale de părţile vătămate G., I., K., iar în unele cazuri implicarea inculpatului A. a fost recunoscută, iniţial, chiar de acesta (cazul persoanei vătămate I., K.).

Ca urmare a aplicării unei singure pedepse pentru o infracţiune continuată, înlăturând pedepsele aplicate de prima instanţă pentru fiecare infracţiune, instanţa de apel a procedat la o nouă individualizare a pedepsei, în raport de noile limitele speciale configurate de infracţiunea continuată dar şi de celelalte elemente de individualizare a pedepsei avute în vedere de prima instanţă.

Astfel, în privinţa inculpatului A., instanţa de apel a pronunţat condamnarea pentru o singură infracţiune de înşelăciune în formă continuată prev. de art. 244 alin. (1), (2) cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi 43 alin. (5) C. pen., art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1) C. pen.. Având în vedere limitele de pedeapsă configurate de starea de recidivă postcondamnatorie şi de infracţiunea continuată, dar şi de principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac (în lipsa unui apel al Ministerului Public în defavoarea acestuia), instanţa de apel a menţinut pedeapsa de 8 (opt) ani şi 9 (nouă) luni închisoare la care a ajuns, în final, prima instanţă, şi care reprezintă o pedeapsă situate între mediu şi limita superioară special. Totodată, s-a reţinut că în niciun caz nu se impune aplicarea unei pedepse mai mici raportat la numărul de acte materiale, la caracterul cinic şi crud al acestei infracţiuni, cât şi la atitudinea de recunoaştere parţială a faptelor.

Instanţa de apel a aplicat inculpaţilor aceleaşi pedepse complementare şi accesorii avute în vedere de prima instanţă, însă în virtutea unei singure infracţiuni continuate.

Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs în casaţie condamnatul A..

În cererea scrisă depusă la dosar, recurentul a arătat că a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 8 ani şi 9 luni închisoare, instanţa de apel aplicând legea penală mai favorabilă, respectiv art. 5 C. pen., doar inculpatului N..

Astfel, a susţinut că, pentru comiterea aceleiaşi infracţiuni, pedeapsa la care a fost condamnat a fost "îmbrăcată într-o altă formă, dar individualizată sub alt mod de încadrare", respectiv nu i s-a aplicat art. 5 alin. (1) şi (2) C. pen.. În acest sens, a invocat Decizia nr. 8 din 26 mai 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a decis că, în aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei potrivit art. 6 alin. (1) din C. pen., la maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită nu se vor lua în considerare circumstanţele atenuante sau agravante reţinute condamnatului şi care apar valorificate în pedeapsa concretă, atunci când se compară pedeapsa aplicată cu maximul special prevăzut de legea nouă.

Prin încheierea din 18 septembrie 2018, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 182 din 19 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori - noul C. proc. pen., în dosarul nr. x/2016.

Pentru a pronunţa această încheiere, Înalta Curte a reţinut că decizia recurată face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu această cale extraordinară de atac, fiind aşadar respectate dispoziţiile art. 434 - art. 436 C. proc. pen.

În ceea ce priveşte cerinţele de formă, s-a constatat că recursul în casaţie este formulat în scris şi cuprinde numele şi prenumele părţii care exercită recursul în casaţie, domiciliul părţii, hotărârea care se atacă, indicarea cazului de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestuia, conform art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.. şi semnătura persoanei care exercită recursul în casaţie.

Referitor la condiţia de formă prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a observat că în cuprinsul cererii a fost indicat temeiul de drept pe care se întemeiază calea de atac, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.. este incident în situaţia în care pedeapsa stabilită şi aplicată este nelegală. Aprecierea legalităţii limitelor de pedeapsă în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie se face în funcţie de încadrarea juridică reţinută prin hotărârea atacată, precum şi de cauzele de atenuare sau de agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de fond sau de apel.

Înalta Curte a reţinut că motivele recurentului se bazează pe Decizia nr. 8 din 26 mai 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 473 din 27.06.2014 prin care s-a stabilit că, în aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei potrivit art. 6 alin. (1) din C. pen., la maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită nu se vor lua în considerare circumstanţele atenuante sau agravante reţinute condamnatului şi care apar valorificate în pedeapsa concretă, atunci când se compară pedeapsa aplicată cu maximul special prevăzut de legea nouă.

Prin decizia mai sus evocată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat că în aplicarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din C. pen., instanţa compară pedeapsa aplicată prin hotărârea definitivă de condamnare cu maximul special prevăzut în norma de incriminare cuprinsă în legea penală nouă, fără luarea în considerare a efectelor circumstanţelor atenuante sau agravante şi, dacă pedeapsa aplicată, inclusiv prin valorificarea efectelor circumstanţelor atenuante ori agravante, depăşeşte maximul special prevăzut în norma de incriminare, reduce pedeapsa aplicată la acest maxim.

De asemenea, s-a constatat că recurentul a invocat şi chestiuni care vizează aplicarea unei pedepse nelegale în raport de efectele "circumstanţelor agravante", în realitate, fiind vorba despre tratamentul sancţionator aplicat în cazul stării de recidivă reţinută prin hotărârile recurate.

Aşadar, Înalta Curte a apreciat că motivele formulate de recurent se circumscriu cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., astfel că, fiind îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de art. 434-438 C. proc. pen., cererea de recurs în casaţie este admisibilă în principiu.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la regimul sancţionator aplicat unui coinculpat din dosar prin raportare la legea penală mai favorabilă, s-a reţinut că acestea nu pot fi analizate în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie. Reanalizarea principiului aplicării legii penale mai favorabile excede cazului de casare invocat (art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen..), întrucât acest caz de casare permite doar o verificare matematică a cuantumului pedepselor aplicate de către instanţe cu pedepsele stabilite de textele legale, iar nu şi o verificare a modului în care a fost individualizată pedeapsa respectivă, sub acest aspect, încadrarea juridică, reţinerea unor circumstanţe sau alegerea legii mai favorabile intrând în puterea lucrului judecat.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată că recursul în casaţie este nefondat.

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Potrivit art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Aprecierea legalităţii limitelor de pedeapsă în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie se face în funcţie de încadrarea juridică reţinută în hotărârea atacată, precum şi de cauzele de atenuare sau de agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de fond sau de apel. Astfel, o pedeapsă depăşeşte, de regulă, limitele prevăzute de lege dacă se situează în afara limitelor speciale ale pedepsei prevăzute pentru o anumită infracţiune. Există însă situaţii în care limitele speciale suferă modificări, în cadrul limitelor generale, datorită reţinerii unor împrejurări care au drept consecinţă reducerea sau majorarea limitelor de pedeapsă. Aceste împrejurări ţin de individualizarea legală a pedepsei şi pot fi legate de faptă, de calitatea făptuitorului sau a victimei (circumstanţele atenuante sau agravante, unitatea sau pluralitatea de infracţiuni, unele cazuri speciale de atenuare sau agravare, etc.), dar pot fi şi de natură procesuală (judecarea cauzei în procedura recunoaşterii învinuirii).

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit că pot fi încadrate în dispoziţiile legale menţionate erorile care se produc în legătură cu aplicarea pedepsei sau a măsurilor educative, prin stabilirea unei sancţiuni neprevăzute de lege, prin nerespectarea limitelor legale ori a tratamentului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni (recidivă, concurs, etc.). În toate cazurile, legalitatea sancţiunilor a fost examinată prin raportare la încadrarea juridică dată faptei şi la legea penală mai favorabilă, astfel cum au fost stabilite prin hotărârea recurată (în acest sens, sunt relevante deciziile nr. 66, 230, 246, 249, 250, 267, 367 din 2014; nr. 27, 32, 75, 115, 124, 349, 404 din 2015; nr. 51, 63, 327, 522, 554 din 2016; nr. 23, 150, 201 din 2017 ale ICCJ, secţia penală, publicate, www.x.ro).

Raportând aceste consideraţii teoretice la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului A. care pot fi circumscrise cazului de casare invocat vizează, în esenţă, omisiunea de aplicare, în cauză, a Deciziei nr. 8 din 26 mai 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 473 din 27/06/2014 şi nelegalitatea tratamentului sancţionator aplicat în cazul stării de recidivă reţinută prin hotărârile recurate.

Examinând primul motiv invocat de recurentul A., respectiv omisiunea instanţelor de fond şi de apel de a aplica Decizia nr. 8 din 26 mai 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a statuat că, în aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei potrivit art. 6 alin. (1) din C. pen., la maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită nu se vor lua în considerare circumstanţele atenuante sau agravante reţinute condamnatului şi care apar valorificate în pedeapsa concretă, atunci când se compară pedeapsa aplicată cu maximul special prevăzut de legea nouă, se constată că acesta a fost invocat de o manieră formală, întrucât, în cauză, nu a fost necesar să se stabilească legea penală mai favorabilă în concordanţă cu decizia mai sus-menţionată.

Această decizie a vizat ipoteza aplicării legii penale mai favorabile în condiţiile prevăzute de art. 6 C. pen., respectiv când, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară.

Or, spre deosebire de această situaţie, în prezenta cauză, nu este aplicabil art. 6 C. pen., ci art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (5) C. pen., care reglementează regimul sancţionator al recidivei postexecutorii (respectiv săvârşirea unei noi infracţiuni după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată).

În acest sens, se observă că numai infracţiunile care reprezintă antecedentele penale ale inculpatului au fost săvârşite în perioada când era în vigoare C. pen. anterior.

De asemenea, se constată că infracţiunea care a format obiectul judecăţii prezentei cauze în căile ordinare de atac, a fost comisă după data de 01.02.2014, când a intrat în vigoare noul C. pen., iar pedeapsa pentru infracţiunile săvârşite anterior a fost executată. Aşadar, în cauză, nefiind incidente dispoziţiile art. 6 C. pen. privind legea penală mai favorabilă, nu se putea aplica nici decizia Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală invocată de recurent.

Examinând, în continuare, susţinerile recurentului A. privind nelegalitatea regimului sancţionator aplicat de instanţa de apel, Înalta Curte constată că acesta sunt nefondate.

În cauză, instanţa de apel a reţinut în sarcina recurentului A. săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) raportat la art. 35 alin. (1) şi art. 36 alin. (1) C. pen., faptă comisă în condiţiile art. 41 alin. (1) şi art. 43 alin. (5) C. pen. (recidivă postexecutorie), pentru care a aplicat o pedeapsă de 8 (opt) ani şi 9 (nouă) luni închisoare.

Or, reţinerea, în speţă, atât a formei continuate a infracţiunii, cât şi a recidivei postexecutorii, are ca efect majorarea succesivă a limitelor speciale de pedeapsă, în strictă conformitate cu dispoziţiile art. 79 alin. (2) C. pen.. Cu alte cuvinte, limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea de înşelăciune trebuie majorate, iniţial, potrivit art. 36 alin. (1) C. pen. şi, ulterior, conform art. 43 alin. (5) C. pen.

Astfel, Înalta Curte constată că, potrivit art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune este închisoarea de la 1 la 5 ani. De asemenea, având în vedere că, aşa cum s-a menţionat anterior, instanţa de apel a reţinut forma continuată a acestei infracţiuni, maximul la care se poate ajunge potrivit art. 36 alin. (1) C. pen. (conform căruia infracţiunea continuată se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, al cărei maxim se poate se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii), este de 8 ani închisoare.

Totodată, întrucât fapta comisă de inculpatul A. a fost săvârşită în stare de recidivă postexecutorie (a mai fost anterior condamnat la pedeapsa închisorii de 9 ani şi 8 luni, din care a fost liberat condiţionat la 15.10.2010, cu un rest neexecutat de 1364 de zile închisoare, durata pedepsei împlinindu-se anterior săvârşirii infracţiunii din prezenta cauză), potrivit art. 43 alin. (5) C. pen., limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracţiune se majorează cu jumătate. Aşadar, în cauză, se putea aplica inculpatului A. o pedeapsă cuprinsă între 1 an şi 6 luni şi 12 ani închisoare.

Prin urmare, pedeapsa de 8 (opt) ani şi 9 (nouă) luni închisoare se situează în limitele prevăzute de lege, fiind mai mică decât maximul la care se putea ajunge ca urmare a reţinerii formei continuate a infracţiunii şi a dispoziţiilor privind recidiva (respectiv 12 ani închisoare).

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 182 din 19 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori - noul C. proc. pen., în dosarul nr. x/2016.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga pe recurentul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 182 din 19 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori - noul C. proc. pen., în dosarul nr. x/2016.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 260 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02 octombrie 2018.