Fraud conviction upheld; extraordinary review rejected for lack of new evidence

Asupra cauzei penale de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor de la dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 128/F din data de 21 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a dispus, în baza art. 459 C. proc. pen., respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire formulată de revizuentul A. cu privire la sentinţa penală nr. 383/19.12.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel a reţinut următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 383/19.12.2014 pronunţă de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală în dosarul nr. x/2013, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 342/A/07.10.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inculpatul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (cu referire la activitatea de avocat) C. pen. pe o durată de 1 (un) an pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

S-a dispus de asemenea, obligarea acestuia la plata sumei de 2.186.569,10 RON, actualizată cu rata inflaţiei de la data de 27.11.2008 şi până la achitarea integrală a debitului, către partea civilă S.C. B. S.R.L., cu menţinerea măsurilor asigurătorii dispuse asupra conturilor bancare ale inculpatului.

Cu privire la situaţia de fapt, s-a reţinut că la data de 12.10.2007 între inculpatul A. şi S.C. B. S.R.L., prin reprezentant C., s-a încheiat contractul de asistenţă juridică nr. x având ca obiect prezentarea şi negocierea în numele şi pe seama clientului pentru imobilul din şos. x, respectiv intermedierea vânzării terenului proprietatea persoanei vătămate, această convenţie având în fapt natura unui contract de comision.

Onorariul cuvenit a fost stabilit într-un cuantum de 2% din preţul pe care îl va încasa clientul în urma vânzării, iar termenul contractual a fost stabilit pentru două săptămâni, respectiv până la data de 30.10.2007. În perioada următoare inculpatul a purtat discuţii cu un posibil cumpărător fără însă ca până la termenul limită prevăzut să se fi îndeplinit condiţia convenită, respectiv încheierea contractului de vânzare-cumpărare, situaţie în care părţile au stabilit prelungirea convenţiei iniţiale până la data de 30.11.2007. Nici la această dată contractul de vânzare cumpărare nu s-a concretizat astfel că persoana vătămată, după o perioadă de timp în care inculpatul nu a mai prezentat alte oferte, a considerat reziliat de drept contractul încheiat cu inculpatul şi s-a orientat spre alţi intermediari.

S-a reţinut că la data de 04.03.2008 între persoana vătămată şi S.C.D. S.R.L. s-a încheiat promisiunea de vânzare-cumpărare autentificată de notarul public E. vizând mai multe imobile teren şi construcţii, preţul total al vânzării fiind stabilit la 25.098.652 euro, iar la data de 09.04.2008 a fost încheiat şi contractul de vânzare-cumpărare între cele două societăţi având ca obiect terenurile descrise în promisiunea de vânzare-cumpărare pentru preţul de 24.500.000 euro. Persoana vătămată a plătit comision aferent intermedierii acestei tranzacţii către societăţile S.C.F. S.R.L. şi S.C. G. S.A., inculpatul neavând nici o contribuţie la încheierea contractului amintit.

Cu toate acestea, începând cu luna martie 2008, inculpatul a efectuat demersuri în vederea obţinerii onorariului menţionat în convenţia încheiată cu persoana vătămată. În prealabil, acesta a adăugat pe exemplarul contractului aflat în posesia sa o menţiune suplimentară cu privire la suma cuvenită, respectiv "dar nu mai puţin de 400.000 euro la curs BNR, efectuată plata în ziua încheierii tranzacţiei respectiv încheierii contractului de vânzare-cumpărare", după care a efectuat demersuri în vederea executării silite a contractului de asistenţă juridică, depunând cererea cu acest obiect la data de 19.06.2008, la BEJ "H. ŞI I.".

S-a reţinut că în cuprinsul cererii depuse inculpatul a menţionat în mod necorespunzător realităţii că între părţi a intervenit prorogarea tacită a contractului de asistenţă juridică precum şi că ar fi asistat la negocierile purtate de către S.C. D. S.R.L., intermediind vânzarea în numele şi pe seama persoanei vătămate. Inculpatul a solicitat calcularea onorariului său prin raportarea la procentul de 2% din valoarea vânzării fără a se folosi de menţiunea adăugată ulterior ca urmare a faptului că menţiunea iniţială îi era în mod evident mai favorabilă, onorariul său astfel calculat fiind de 583.100 euro.

În baza acestei cereri executorul a pornit executarea silită şi a dispus poprirea pe contul debitoarei deschis la J. care a procedat la blocarea sumei de 2.186.569,10 RON. La data de 18.11.2008 executorul a solicitat băncii virarea sumei menţionate în contul Cabinetului de avocat A. deschis la K. precum şi a sumei de 26.714,35 RON în contul biroului executorului, sumele fiind transferate la data de 27.11.2008.

În esenţă, instanţele au reţinut ca reprezentând o infracţiune de înşelăciune fapta inculpatului, care la data de 19.06.2008, cu ocazia formulării cererii de executare silită împotriva S.C. B. S.R.L. în baza contractului de asistenţă juridică încheiat cu aceasta din urmă, l-a indus în eroare pe executorul judecătoresc I., susţinând în mod nereal că şi-ar fi îndeplinit obligaţia prevăzută în convenţia menţionată (cea de a intermedia vânzarea unor terenuri aparţinând S.C. B. S.R.L.) şi creând, în urma derulării procedurii de executare silită, un prejudiciu în cuantum de 2.186.569,10 RON în patrimoniul S.C. B. S.R.L.

Potrivit art. 459 alin. (3) C. proc. pen., în cadrul procedurii de verificare a admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire instanţa a examinat dacă:

a) cererea a fost formulată în termen şi de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455;

b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.

c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale;

d) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv;

e) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea;

f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerinţelor instanţei dispuse potrivit art. 456 alin. (4) C. proc. pen.

Instanţa a reţinut, de asemenea, că potrivit art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză.

Raportat la dispoziţiile legale anterior menţionate, instanţa constată că cererea de revizuire este inadmisibilă, aspectele prezentate de petent în cuprinsul acesteia neîndeplinind condiţiile cazului de revizuire anterior menţionat.

Astfel, cererea formulată de petent conţine în principal o serie de critici privind hotărârea prin care s-a dispus condamnarea sa, care sunt specifice căii ordinare de atac a apelului şi în nici un caz nu se pot circumscrie cazului de revizuire invocat.

În acest sens, Curtea a avut în vedere susţinerile revizuentului cu privire la condamnarea sa pentru o altă infracţiune decât cea pentru care a fost trimis în judecată, lipsa posibilităţii de a-şi formula apărări, neîndeplinirea elementelor constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, neredactarea de către el însuşi a cererii de executare silită, modul în care instanţele au interpretat declaraţiile persoanelor audiate etc.

În mod evident, invocarea într-o cerere de revizuire a unor argumente de drept sau legate de modul de interpretare a probatoriului, chiar şi în situaţia în care unele dintre acestea nu au fost susţinute în cadrul procesului penal finalizat definitiv prin condamnarea revizuentului, nu poate reprezenta o faptă sau împrejurare nouă în sensul art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Totodată, Curtea a observat că numitul A. a formulat de-a lungul timpului şi alte cereri de revizuire a sentinţei penale nr. 383/19.12.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, care au fost respinse şi în cuprinsul cărora a invocat aspecte ce se regăsesc şi în prezenta cerere.

Instanţa a avut în vedere în acest sens susţinerile revizuentului privind imposibilitatea inducerii în eroare a executorului judecătoresc în condiţiile în care contractul de asistenţă juridică era învestit cu formulă executorie, împrejurarea că S.C. B. S.R.L. a formulat contestaţie la executare în cadrul procedurii derulate de executorul judecătoresc I. (dosar nr. x/2016 al C.A.B.), existenţa unei convenţii încheiate de revizuent la data de 15.10.2007 cu martora L. şi cu alte persoane privind modul de împărţire a onorariului (dosar nr. x/2016 al C.A.B.), nesemnarea de către revizuent a cererii de începere a executării silite (dosar nr. x/2017 al C.A.B.).

În opinia instanţei de fond, prezenta cerere de revizuire, care reiterează în principal argumente deja analizate în cadrul altor cereri de revizuire respinse definitiv şi nu prezintă nici un aspect nou, necunoscut instanţelor care au soluţionat cauza finalizată prin condamnarea revizuentului, este vădit inadmisibilă.

Împotriva acestei sentinţe penale a formulat apel revizuentul A.

În esenţă, apelantul revizuent a solicitat admiterea apelului formulat, desfiinţarea sentinţei penale atacate, admiterea în principiu a cererii de revizuire şi trimiterea cauzei Curţii de Apel Bucureşti spre soluţionare.

A susţinut că sentinţa penală atacată este nelegală şi netemeinică, întrucât nu au fost analizate dispoziţiile ce privesc instituţia revizuirii sub aspectul împrejurărilor noi sau a faptelor, încălcându-se dispoziţiile privind motivarea hotărârii; pe fondul admisibilitătţii în principiu, nu s-a reţinut că obligaţia de intermediere nu poate fi exercitată de către un avocat, astfel cum rezultă din cuprinsul dispoziţiilor Legii nr. 51/1995.

De asemenea, a subliniat că prezenta cerere de revizuire priveşte o împrejurare că avocatul nu poate exercita fapte de comerţ în sensul obligaţiei de a presta intermediere imobiliară.

În susţinerea cazului de revizuire invocat, a administrat proba cu un înscris nou reprezentat de adresa din 16.04.2013 emisă de Oficiul Naţional de prevenire şi combatere a spălării banilor, adresă primită şi de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti înainte de trimiterea în judecată a apelantului revizuent, fără a fi ataşată la dosarul cauzei.

Examinând apelul formulat de revizuentul A., în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge pentru considerente ce vor fi expuse:

Prealabil analizării apelului formulat de revizuentul A., Înalta Curte va nota limitele şi specificul căii de atac a revizuirii, astfel cum sunt definite în cuprinsul dispoziţiilor art. 452-459 C. proc. pen., norme care statuează că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Din coroborarea dispoziţiilor art. 453 (cazurile de revizuire), art. 455 (persoanele care pot cere revizuire), art. 459 (admiterea în principiu) C. proc. pen. rezultă că revizuirea este o cale extraordinară de atac ce priveşte exclusiv hotărârile judecătoreşti prin care s-a soluţionat fondul cauzei, în acest sens fiind şi decizia nr. 42 din 14.02.2005 pronunţată de Înalta Curte - Completul de 9 judecători, decizie prin care s-a statuat că pot fi atacate cu revizuire numai hotărârile definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei, prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, cererea de revizuire îndreptată împotriva altei hotărâri definitive fiind inadmisibilă. Această decizie îşi păstrează valabilitatea şi în raport de dispoziţiile noului C. proc. pen., cazurile de revizuire prevăzute la art. 453 şi art. 465 din noul C. proc. pen. reluând în esenţă cazurile de revizuire din legea veche.

În acest context, Înalta Curte constată că pentru a reţine incidenţa cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. ("s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză"), este necesar ca faptele sau împrejurările noi invocate sa fi fost necunoscute de către instanţă la judecarea cauzei, iar acestea singure sau coroborate cu celelalte probe din dosar să ducă la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare atacate.

În procedura prealabilă a admisibilităţii în principiu, instanţa trebuie să verifice dacă faptele ce urmează a fi dovedite, precum şi probele propuse sunt un element de noutate în economia dosarului şi sunt apte a conduce la o soluţie diametral opusă celei prin care a fost condamnat inculpatul revizuent, dacă, în coroborare cu restul materialului probator, demonstrează netemeinicia acuzaţiilor formulate.

Analizând înscrisul depus la dosar de către revizuent în susţinerea cazului de revizuire, Înalta Curte constată că acesta, precum şi împrejurările pe care doreşte să le dovedească, astfel cum au fost mentionate în cererea de revizuire, nu sunt de natură a influenţa stabilirea situaţiei de fapt şi a vinovăţiei condamnatului; înscrisul reprezentând adresa din 16.04.2013 emisă de Oficiul Naţional de prevenire şi combatere a spălării banilor priveşte operaţiunile derulate prin intermediul conturilor bancare ale persoanei juridice S.C. B. S.R.L., fără a face referire la activitatea infracţională a apelantului revizuent A., concretizată în săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen. Singura referire la inculpatul A. în cuprinsul înscrisului anterior menţionat priveşte suma de 568.531 euro ce a fost virată de executorul judecătoresc în contul cabinetului de avocatură A. cu titlu de "contravaloare adresă poprire", ori această menţiune nu este de natură a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, având în vedere că activitatea infracţională reţinută în sarcina inculpatului constă în inducerea în eroare a executorului judecătoresc I., exercitând manopere dolosive prin prezentarea ca adevărată a împrejurării că, contractul de asistenţă juridică a fost prorogat tacit de către părţi, în fapt acesta încetându-şi valabilitatea la data de 30.10.2007 potrivit clauzelor contractuale.

Mai mult, în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte subliniază că prezenta cerere de revizuire reiterează argumente deja analizate în cadrul altor cereri de revizuire respinse definitiv şi nu prezintă nici un aspect nou, necunoscut instanţelor care au soluţionat cauza finalizată prin condamnarea revizuentului.

În acest context argumentativ, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul revizuent A. împotriva sentinţei penale nr. 128/F din data de 21 iunie 2018, pronunţată Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Va obliga apelantul revizuent la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 200 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul revizuent A. împotriva sentinţei penale nr. 128/F din data de 21 iunie 2018, pronunţată Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă apelantul revizuent la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 200 RON.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23.11.2018.