Invalid cumulative penalty calculation in post-conviction recidivism due to erroneous inclusion of subsequent concurrent convictions in the first recidivism term

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 6447 pronunţată la data de 14 decembrie 2017 de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. x/2017, în baza art. 386 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică dată celor trei fapte de furt calificat, două fapte prevăzute de art. 228 alin. (1), 229 alin. (1) lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi o faptă prevăzută de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, într-o singură infracţiune de furt calificat în formă continuată şi în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (trei acte materiale) şi art. 41 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (1), alin. (2) şi alin. (10) C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A., în prezent încarcerat în Penitenciarul Timişoara, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată (trei acte materiale) şi în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 228 alin. (1)-art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare, în regim de detenţie.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.

A constatat că infracţiunea dedusă judecăţii a fost comisă de inculpat în recidivă postcondamnatorie, primul termen al recidivei fiind alcătuit din pedepsele aplicate şi contopite prin sentinţa penală nr. 3783/14.11.2016 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin decizia penală nr. 117/26.01.2017 a Curţii de Apel Timişoara (prin care au fost contopite pedepsele aplicate prin sentinţele penale nr. 2071/21.05.2014 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin decizia penală nr. 803/06.10.2014 a Curţii de Apel Timişoara, nr. 4117/26.11.2014 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 30.12.2014 şi prin sentinţa penală nr. 1590/30.06.2015 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 28.07.2015).

În baza art. 43 alin. (1) C. pen., art. 10 din Legea nr. 187/2012, a contopit pedeapsa aplicată inculpatului în cauză, pentru infracţiunea dedusă judecăţii, cu pedeapsa de 4 ani şi 10 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 3783/14.11.2016 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin decizia penală nr. 117/26.01.2017 a Curţii de Apel Timişoara, urmând ca inculpatul să execute, în final, pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare, în regim de detenţie, conform art. 60 C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (3) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen. (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen., cu aplicarea art. 45 alin. (3) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 72 alin. (1) C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată, de la 05.09.2015 la zi.

A anulat mandatul de executare a pedepsei nr. x/2017 emis de Judecătoria Timişoara şi a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei, conform celor de mai sus.

A constatat că se menţin dispoziţiile hotărârilor de mai sus, care nu au fost modificate prin prezenta.

A constatat că inculpatul se află în executarea pedepsei, în altă cauză.

În baza art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 1357 şi urm. C. civ., art. 103 din Legea nr. 71/2011, a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă B. şi a obligat inculpatul să achite părţii civile suma de 1200 RON, reprezentând daune materiale.

În baza art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 1357 şi urm. C. civ., art. 103 din Legea nr. 71/2011, a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă C. şi a obligat inculpatul să achite părţii civile suma de 1500 RON, reprezentând daune materiale.

A constatat că partea civilă D. a renunţat la pretenţiile civile formulate în cauză.

În baza art. 112 lit. e) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 900 RON, reprezentând bani şi bunuri obţinute din comiterea infracţiunii în dauna persoanei vătămate D.

În temeiul art. 272 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 1200 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 274 alin. (1) teza finală raportat la art. 272 alin. (2) C. proc. pen., onorariul în cuantum de 520 RON, cuvenit avocatului din oficiu E., a fost avansat din fondurile Ministerului de Justiţiei către Baroul Timiş şi va rămâne în sarcina statului.

Instanţa de fond a constatat că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea, în stare de recidivă postcondamnatorie şi în concurs real, a două infracţiuni de "furt calificat", prevăzute de art. 228 alin. (1), 229 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi a unei infracţiuni de "furt calificat", prevăzută de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

Reţinând situaţia de fapt, descrisă în detaliu în hotărâre, instanţa de fond a constatat că din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a săvârşit faptele în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, acţiunile inculpatului prezentând, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni de furt, motiv pentru care s-a constatat incidenţa dispoziţiilor art. 35 alin. (1) C. pen., privind unitatea infracţiunii continuate. Astfel, a constatat că pentru reţinerea formei continuate a infracţiunii, se impune a fi analizate următoarele condiţii: unitatea de subiect activ, aceeaşi persoană trebuind să realizeze toate actele de executare, indiferent de calitatea sa - autor, complice sau instigator, pluralitatea de acte de executare, care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleaşi infracţiuni, şi unitatea de rezoluţie infracţională.

Cu privire la prima condiţie, instanţa de fond a reţinut că din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a comis în calitate de autor cele trei fapte de furt deduse judecăţii. De asemenea, a reţinut că actele materiale comise de inculpat realizează conţinutul aceleaşi infracţiuni.

În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei rezoluţiei infracţionale, instanţa de fond a reţinut că aceasta decurge din împrejurarea că inculpatul a săvârşit faptele de furt calificat într-o perioadă scurtă de timp (în decursul unei luni, la o distanţă scurtă de timp una faţă de cealaltă), acţiunile de sustragere au avut ca scop însuşirea unor bunuri de acelaşi fel, respectiv a sumelor de bani, faptele au fost comise prin acelaşi modus operandi, respectiv aceleaşi metode, procedee şi mijloace, şi în aceleaşi împrejurări (în raza aceleiaşi localităţi, din autoturisme, prin spargerea geamului portierelor).

Ca urmare, instanţa de fond a constatat că faptele comise de inculpatul A., în realizarea aceleiaşi hotărâri infracţionale, în data de 07 mai 2015, în noaptea de 27/28 şi în noaptea de 29/30 mai 2015, prin spargerea geamului de la portiera autoturismelor părţilor vătămate şi pătrunderea în interiorul acestora, a sustras diferite bunuri (poşete, bani, acte), realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii unice de furt calificat în formă continuată, prevăzută de art. 228 alin. (1)-art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (trei acte materiale) şi art. 41 alin. (1) C. pen.

Astfel, judecătoria, în baza art. 386 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică dată celor trei fapte de furt calificat, două fapte prevăzute de art. 228 alin. (1), 229 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi o faptă prevăzută de art. 228 alin. (1), 229 alin. (1) lit. b) şi d) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, într-o singură infracţiune de furt calificat în formă continuată şi în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 228 alin. (1)-art. 229 alin. (1), lit. b) şi d) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (trei acte materiale) şi art. 41 alin. (1) C. pen.

Aşadar, în baza art. 396 alin. (1), alin. (2) şi alin. (10) C. proc. pen., judecătoria a condamnat pe inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată (trei acte materiale) şi în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 228 alin. (1)-art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare, în regim de detenţie.

Judecătoria a constatat că, potrivit fişei de cazier judiciar a inculpatului, acestuia i s-a stabilit o pedeapsă rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare, prin sentinţa penală nr. 2071/14.05.2014 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin decizia penală nr. 803/A/06.10.2014, cu amânarea aplicării pedepsei.

Prin sentinţa penală nr. 4117/26.11.2014 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 30.12.2014, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare, pentru infracţiuni de furt calificat, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Prin sentinţa penală nr. 438/05.03.2015 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin necontestare la data de 17.03.2015, au fost contopite pedepsele de mai sus (sentinţa penală nr. 2071/2014, sentinţa penală nr. 4117/2014), fiind dispusă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante.

Prin sentinţa penală nr. 1590/30.06.2015 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 28.07.2015, în baza art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. b) şi d), alin. (2) lit. b) C. pen., art. 5 C. pen., inculpatul a fost condamnat la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

S-a constatat că infracţiunea este săvârşită în concurs cu infracţiunile pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 2071/14.05.2014 pronunţată în dosarul nr. x/2014 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin decizia penală nr. 803/06.10.2014 a Curţii de Apel Timişoara şi sentinţa penală nr. 4117/26.11.2014 pronunţată în dosarul nr. x/2014 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la 30.12.2014, contopite prin sentinţa nr. 438/05.03.2015 a Judecătoriei Timişoara.

În baza art. 97 C. pen., s-a dispus anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, dispuse prin sentinţa penală nr. 438/05.03.2015 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin necontestare la data de 17.03.2015, pedepsele fiind contopite în pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 10 luni închisoare.

Prin sentinţa penală nr. 3738/14.11.2016 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin decizia penală nr. 117/A/26.01.2017, inculpatul a fost condamnat la două pedepse a câte 1 an şi 6 luni închisoare.

Judecătoria a constatat că infracţiunile sunt concurente cu infracţiunile pentru care a fost condamnat prin sentinţele penale nr. 2071/21.05.2014 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin decizia penală nr. 803/06.10.2014 a Curţii de Apel Timişoara, nr. 4117/26.11.2014 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 30.12.2014 şi prin sentinţa penală nr. 1590/30.06.2015 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 28.07.2015.

S-a menţinut anularea amânării aplicării pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2071/14.05.2014 a Judecătoriei Timişoara definitivă prin decizia penală nr. 803/A/06.10.2014, şi anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, pentru care s-a stabilit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 438/05.03.2015 a Judecătoriei Timişoara.

În baza art. 40 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 10 luni închisoare, în regim de detenţie.

Analizând succesiunea faptelor comise, dar şi cea a condamnărilor dispuse, judecătoria a constatat că faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1590/30.06.2015 a Judecătoriei Timişoara au fost comise în 2013, faptele pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 3738/14.11.2016 a Judecătoriei Timişoara au fost comise în 25-28.06.2014 şi 26/27.06.2014, toate fiind săvârşite înainte de a se dispune condamnarea prin sentinţa penală nr. 4117/26.11.2014 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 30.12.2014, înainte de această din urmă condamnare fiind dispusă şi amânarea aplicării pedepsei prin sentinţa penală nr. 2071/14.05.2014 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin decizia penală nr. 803/A/06.10.2014. Toate aceste fapte au fost comise înainte de 30.12.2014, când a intervenit condamnarea prin sentinţa penală nr. 4117/26.11.2014 a Judecătoriei Timişoara, respectiv, înainte de a fi dispusă vreo condamnare definitivă pentru vreuna din ele.

S-a reţinut că dacă la momentul pronunţării sentinţei penale nr. 2071/21.05.2014 a Judecătoriei Timişoara, s-ar fi cunoscut că inculpatul mai săvârşise infracţiunile ulterioare, nu se putea dispune amânarea aplicării pedepsei. Similar, dacă la momentul pronunţării sentinţei penale nr. 4117/26.11.2014 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 30.12.2014 s-ar fi cunoscut că inculpatul mai săvârşise infracţiunile ulterioare, pentru care s-a dispus condamnarea prin sentinţa penală nr. 1590/2015 a Judecătoriei Timişoara, prin sentinţa penală nr. 3738/14.11.2016 a Judecătoriei Timişoara, nu se putea dispune suspendarea condiţionată. Pentru aceste motive, pedepsele aplicate prin toate sentinţele anterioare au fost contopite, infracţiunile fiind comise în concurs.

Având în vedere că faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţele anterioare au fost comise înainte de a fi dispusă vreo condamnare definitivă pentru vreuna dintre acestea, fiind săvârşite în concurs, odată intervenită condamnarea prin sentinţa penală nr. 4117/26.11.2014 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 30.12.2014, toate faptele comise anterior acestei hotărâri nu pot fi considerate comise în concurs cu fapta dedusă judecăţii (comisă în mai 2015).

Judecătoria a constatat că faptele deduse judecăţii au fost comise în luna mai 2015, prin urmare după ce s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentinţa penală nr. 4117/26.11.2014 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 30.12.2014, iar primul termen al recidivei este alcătuit din pedepsele aplicate şi contopite prin sentinţa penală nr. 3783/14.11.2016 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin decizia penală nr. 117/26.01.2017 a Curţii de Apel Timişoara (în care sunt contopite pedepsele aplicate prin sentinţele penale nr. 2071/21.05.2014 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin decizia penală nr. 803/06.10.2014 a Curţii de Apel Timişoara, nr. 4117/26.11.2014 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 30.12.2014 şi prin sentinţa penală nr. 1590/30.06.2015 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 28.07.2015).

În consecinţă, în aplicarea art. 43 alin. (1) C. pen., art. 10 din Legea nr. 187/2012, judecătoria a contopit pedeapsa aplicată inculpatului în cauză, pentru infracţiunea dedusă judecăţii, de 1 an şi 2 luni închisoare cu pedeapsa de 4 ani şi 10 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 3783/14.11.2016 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin decizia penală nr. 117/26.01.2017 a Curţii de Apel Timişoara, urmând ca inculpatul să execute, în final, pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare, în regim de detenţie, conform art. 60 C. pen.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara şi inculpatul A.

Prin decizia nr. 351/A din 27.03.2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, împotriva sentinţei penale nr. 6447 din 14.12.2017 a Judecătoriei Timişoara.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiaşi sentinţe penale, care a fost desfiinţată şi rejudecând:

A fost înlăturată contopirea de pedepse dispusă de prima instanţă prin hotărârea atacată şi pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare aplicată acestuia, fiind menţinută doar pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea ce face obiectul prezentului dosar.

Au fost menţinute dispoziţiile hotărârii atacate, care nu sunt incompatibile cu prezenta decizie.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

S-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş a sumei de 260 RON, onorariu avocat oficiu.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel, analizând apelurile declarate, prin prisma motivelor invocate, în raport cu probele de la dosar şi cu cele cuprinse în hotărârea atacată, a constatat următoarele:

Mai întâi, referitor la cuantumul pedepsei de 1 an şi 2 luni închisoare, stabilit în prezentul dosar, criticat de procuror ca fiind prea mic şi de inculpat ca fiind prea mare, s-a precizat că prima instanţă la individualizarea acestuia, a avut în vedere, cum se arată în sentinţa atacată, dispoziţiile art. 74 din C. pen. referitor la criteriile generale de individualizare a pedepselor. Totodată, având în vedere că inculpatul a precizat că este de acord să beneficieze de dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

În ce priveşte critica apelanţilor referitor la contopirea pedepsei din prezentul dosar, cu pedeapsa rezultantă de 4 ani si 10 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 3783/14.11.2016 a Judecătoriei Timişoara, ca urmare a celor susţinute de inculpatul apelant, referitor la faptul că mandatul de executare a pedepsei închisorii de 4 ani şi 10 luni închisoare contopit de prima instanţă prin sentinţa atacată, a fost anulat printr-o altă hotărâre şi nu se poate contopi şi în prezenta cauză, instanţa de apel a căutat să lămurească situaţia inculpatului din acest punct de vedere accesând aplicaţia Ecris.

Astfel, instanţa de apel a constatat că prin sentinţa penală nr. 6591/22.12.2017, pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosar nr. x/2017, definitivă prin decizia penală nr. 325/15.03.2018 a Curţii de Apel Timişoara, s-a dispus în baza art. 228-229 alin. (1) lit. b) şi d) C. pen. raportat la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., condamnarea inculpatului A. la pedeapsa închisorii de 1 (un) an închisoare, cu executare în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

S-a constatat că infracţiunea pentru care a fost condamnat inculpatul în prezenta cauză este concurentă cu infracţiunile pentru care a fost condamnat prin sentinţele penale nr. 3783/14.11.2016 a Judecătoriei Timişoara din dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia penală nr. 117/A/26.01.2017, nr. 2071/21.05.2014 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin decizia penală nr. 803/06.10.2014 a Curţii de Apel Timişoara, nr. 4117/26.11.2014 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 30.12.2014 şi prin sentinţa penală nr. 1590/30.06.2015 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 28.07.2015.

S-a menţinut anularea amânării aplicării pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2071/14.05.2014 a Judecătoriei Timişoara definitivă prin decizia penală nr. 803/A/06.10.2014 şi anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, pentru care s-a stabilit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 438/05.03.2015 a Judecătoriei Timişoara.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 10 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 3783/14.11.2016 a Judecătoriei Timişoara din dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia penală nr. 117/A/26.01.2017 şi s-au repus în individualitatea lor pedepselor componente: 2 pedepse de câte 1 an şi 6 luni fiecare, aplicate pentru faptele din sentinţa penală nr. 3783/14.11.2016 a Judecătoriei Timişoara din dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia penală nr. 117/A/26.01.2017; 2 pedepse a câte 1 an închisoare fiecare, aplicate prin sentinţa penală nr. 2071/14.05.2014 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin decizia penală nr. 803/A/06.10.2014; 2 pedepse a câte 1 an şi 9 luni închisoare fiecare, aplicate prin sentinţa penală nr. 4117/26.11.2014 pronunţată de Judecătoria Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 30.12.2014; 1 pedeapsă de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1590/30.06.2015, pronunţată de Judecătoria Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 28.07.2015; s-a înlăturat provizoriu sporul de 2 an şi 10 luni.

În baza art. 40 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepsei de 1 an închisoare aplicată pentru fapta dedusă judecăţii cu cele două pedepse a câte 1 an şi 6 luni închisoare, aplicate prin sentinţa penală nr. 3783/14.11.2016 a Judecătoriei Timişoara din dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia penală nr. 117/A/26.01.2017, cu pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1590/30.06.2015 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 28.07.2015, cu cele două pedepse a câte 1 an închisoare fiecare, aplicate prin sentinţa penală nr. 2071/14.05.2014 a Judecătoriei Timişoara definitivă prin decizia penală nr. 803/A/06.10.2014 şi cu cele 2 pedepse a câte 1 an şi 9 luni închisoare fiecare, aplicate prin 4117/26.11.2014 pronunţată de Judecătoria Timişoara definitivă prin neapelare la data de 30.12.2014, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, sporită cu 1/3 (3 ani şi 2 luni) din suma celorlalte şapte pedepse, în final pedeapsa rezultantă de 5 (cinci) ani şi 2 (două) luni închisoare, în regim de detenţie.

Prin urmare, cum prin sentinţa penală definitivă de mai sus, pedeapsa rezultantă de 4 ani si 10 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 3783/14.11.2016 a Judecătoriei Timişoara din dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia penală nr. 117/A/26.01.2017 a Curţii de Apel Timişoara, a fost contopită într-o altă pedeapsă rezultantă şi mandatul de executare a pedepsei închisorii, emis în baza sentinţei penale nr. 3783/14.11.2016, respectiv nr. 5223/2016 din 26.01.2017, a fost anulat prin aceeaşi sentinţă, pedeapsa a încetat să mai existe în individualitatea ei, fiind cuprinsă în pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 2 luni închisoare.

Instanţa de apel a apreciat nu va putea, însă, contopi pentru prima dată în apel, pedeapsa rezultantă, de 5 ani şi 2 luni închisoare, aplicată între timp inculpatului prin sentinţa penală nr. 6591/22.12.2017, pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosar nr. x/2017, definitivă prin decizia penală nr. 325/15.03.2018 a Curţii de Apel Timişoara, întrucât aceasta ar contraveni deciziei de recurs în interesul legii nr. 70/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, urmând ca inculpatul apelant să uzeze de această procedură, pe cale separată, potrivit art. 585 C. proc. pen.

Decizia Curţii de Apel Timişoara a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara la data de 19.04.2018.

Termenul de declarare a recursului în casaţie s-a împlinit la data de 21.05.2018 pentru procuror.

Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara la data de 18.05.2018.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată inculpatului A. la data de 29.05.2018, iar termenul de 10 zile prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen., în care putea depune concluzii scrise a expirat la data de 04.06.2018.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 07.06.2018.

Constatându-se îndeplinită procedura de comunicare prevăzută de art. 439 C. proc. pen., prin referatul din data de 07.06.2018, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea discutării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la data de 26.06.2018.

La data de 25.06.2018 a fost depus la dosar raportul întocmit de magistratul asistent desemnat. Potrivit raportului, cererea de recurs în casaţie este formulată în termenul prevăzut de lege şi respectă dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 lit. a), b), c) şi d) şi art. 438 C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte a constatat următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 440 alin. (2) C. proc. pen., în cazul în care, cu ocazia examinării admisibilităţii în principiu, se constată că cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau că nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438 C. proc. pen., instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.

De asemenea, potrivit art. 440 alin. (4) C. proc. pen., în cazul în care instanţa a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen., dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimite cauza în vederea judecării căii extraordinare de atac.

Examinând cererea de recurs în casaţie sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, Înalta Curte a constatat că decizia penală nr. 351/A din 27.03.2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie, fiind pronunţată în apel, iar calea extraordinară de atac a fost exercitată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în termenul legal, fiind aşadar respectate dispoziţiile art. 434 - art. 436 C. proc. pen. De asemenea, s-a constatat că cererea de recurs în casaţie îndeplineşte şi condiţiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen., cuprinzând numele şi prenumele procurorului care a exercitat calea de atac, precum şi organul judiciar din care face parte, hotărârea atacată şi semnătura.

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a observat că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a invocat dispoziţiile art. 438 pct. 12 C. proc. pen., iar în motivare a arătat că soluţia pronunţată în apel este nelegală, întrucât s-a aplicat inculpatului A. o pedeapsă în afara limitelor prevăzute de lege, în sensul că s-a făcut o greşită stabilire şi aplicare a pedepsei prin încălcarea principiului de stabilire a pedepsei prevăzut de art. 43 alin. (2) C. pen., potrivit căruia, mai întâi se aplică dispoziţiile de la concursul de infracţiuni, iar apoi cele de la recidivă. Astfel, s-a arătat că, în situaţia în care, înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată, sunt săvârşite mai multe infracţiuni concurente, dintre care cel puţin una se află în stare de recidivă, pedepsele stabilite se contopesc potrivit dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni, iar apoi pedeapsa rezultantă se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul neexecutat din aceasta.

Or, procurorul a menţionat că infracţiunea din prezenta cauză este săvârşită în stare de recidivă faţă de pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 2071/21.05.2014 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin decizia penală nr. 803/06.10.2014 a Curţii de Apel Timişoara şi sentinţa nr. 4117/26.11.2014 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 30.12.2014, şi în concurs cu infracţiunile pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1590/30.06.2015 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 28.07.2015, sentinţa penală nr. 3738/14.11.2016 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin decizia penală nr. 117/A/26.01.2017, şi sentinţa penală nr. 6591/22.12.2017 pronunţată în dosar nr. x/2017 definitivă prin decizia penală nr. 325/15.03.2018 a Curţii de Apel Timişoara.

Aşadar, primul termen al recidivei este o condamnare pentru un concurs de infracţiuni, pedeapsa rezultantă fiind de 3 ani închisoare, în urma contopirii a două pedepse de 1 an închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 2071/14.05.2014 pronunţată în dosarul nr. x/2014 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin decizia penală nr. 803/06.10.2014 a Curţii de Apel Timişoara, cu cele doua pedepse de 1 an şi 9 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 4117/26.11.2014 pronunţată în dosarul nr. x/2014 al Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la 30.12.2014, prin sentinţa nr. 438/05.03.2015 a Judecătoriei Timişoara, fiind aplicat un spor de 15 luni închisoare.

De asemenea, s-a menţionat că infracţiunea din prezenta cauza este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1590/30.06.2015 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 28.07.2015 (o pedeapsa de 2 ani închisoare) şi sentinţa penală nr. 3783/14.11.2016 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin decizia penală nr. 117/A/26.01.2017 (două pedepse de 1 an şi 6 luni) şi sentinţa penală nr. 6591/22.12.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2017 definitivă prin decizia penală nr. 325/15.03.2018 a Curţii de Apel Timişoara prin care a fost condamnat la 1 an închisoare.

Prin sentinţa penală nr. 3783/14.11.2016 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin decizia penală nr. 117/A/26.01.2017, inculpatul a fost condamnat la două pedepse a câte 1 an şi 6 luni închisoare şi s-a constatat că infracţiunile sunt concurente cu infracţiunile pentru care a fost condamnat prin sentinţele penale nr. 2071/21.05.2014 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin decizia penală nr. 803/06.10.2014 a Curţii de Apel Timişoara, nr. 4117/26.11.2014 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 30.12.2014 şi prin sentinţa penală nr. 1590/30.06.2015 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 28.07.2015. S-a menţinut anularea amânării aplicării pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2071/14.05.2014 a Judecătoriei Timişoara definitivă prin decizia penală nr. 803/A/06.10.2014 şi anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, pentru care s-a stabilit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 438/05.03.2015 a Judecătoriei Timişoara. în baza art. 40 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., inculpatul fiind condamnat la pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 10 luni închisoare, în regim de detenţie.

Raportat la cele menţionate mai sus, întrucât infracţiunea din prezenta cauză este în concurs cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1590/30.06.2015 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 28.07.2015 şi sentinţa penală nr. 3783/14.11.2016 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin decizia penală nr. 117/A/26.01.2017 şi în recidivă faţă de pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 2071/21.05.2014 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin decizia penală nr. 803/06.10.2014 a Curţii de Apel Timişoara şi nr. 4117/26.11.2014 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 30.12.2014, contopite prin sentinţa penală nr. 438/05.03.2015 a Judecătoriei Timişoara, Parchetul a apreciat că instanţa trebuia să respecte principiul consacrat de art. 43 alin. (2) C. pen., respectiv mai întâi trebuia stabilită pedeapsa potrivit regulilor de la concursul de infracţiuni şi apoi pedeapsa rezultantă potrivit regulilor de la recidivă.

Prin sentinţa penală nr. 6591/22.12.2017, pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia penală nr. 325/15.03.2018 a Curţii de Apel Timişoara, s-a dispus în baza art. 228-229 alin. (1) lit. b) şi d) C. pen. raportat la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., condamnarea inculpatului A. la pedeapsa închisorii de 1 an închisoare, cu executare în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. S-a constatat că infracţiunea pentru care a fost condamnat inculpatul în respectiva cauză este concurentă cu infracţiunile pentru care a fost condamnat prin sentinţele penale nr. 3783/14.11.2016 a Judecătoriei Timişoara din dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia penală nr. 117/A/26.01.2017, nr. 2071/21.05.2014 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin decizia penală nr. 803/06.10.2014 a Curţii de Apel Timişoara, nr. 4117/26.11.2014 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 30.12.2014 şi prin sentinţa penală nr. 1590/30.06.2015 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 28.07.2015. S-a menţinut anularea amânării aplicării pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2071/14.05.2014 a Judecătoriei Timişoara definitivă prin decizia penală nr. 803/A/06.10.2014 şi anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, pentru care s-a stabilit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 438/05.03.2015 a Judecătoriei Timişoara.

Aşadar, procurorul a apreciat că instanţa de apel a încălcat regulile care se aplică la stabilirea pedepsei în cazul infracţiunilor săvârşite în concurs, respectiv în stare de recidivă. În primul rând, s-a menţionat că operaţiunea de contopire s-a realizat în cea mai mare parte în primă instanţă, fiind înlăturată prin decizia recurată de Curtea de Apel, ceea ce a constatat în plus instanţa de apel fiind sentinţa penală nr. 6591/22.12.2017 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia penală nr. 325/15.03.2018 a Curţii de Apel Timişoara prin care inculpatul a mai fost condamnat pentru o faptă de furt concurentă cu cea din prezentul dosar la 1 an închisoare.

În opinia procurorului, în această situaţie erau posibile două modalităţi legale de stabilire a pedepsei: trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă faţă de situaţia survenită după pronunţarea instanţei de fond, pentru a fi stabilită pedeapsa rezultantă sau reţinerea cauzei spre rejudecare şi descontopirea pedepsei rezultante de 5 ani şi 2 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 6591/22.12.2017 definitivă prin decizia penală nr. 325/15.03.2018 a Curţii de Apel Timişoara, repunerea în individualitatea lor a pedepselor componente, contopirea pedepsei aplicate în cauză cu pedepsele aplicate prin sentinţele penale nr. 1590/30.06.2015, nr. 3783/14.11.2016 şi nr. 6591/22.12.2017 ale Judecătoriei Timişoara (infracţiuni aflate în concurs), stabilindu-se astfel al doilea termen al recidivei, iar, apoi, cumularea pedepsei rezultate în urma contopirii cu pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, primul termen al recidivei, rezultând în final o pedeapsă cu închisoarea mai mare decât cea aplicată de instanţă şi dată spre executare inculpatului.

Prin urmare, în opinia Parchetului, prin stabilirea unei pedepse de 1 an şi 2 luni închisoare pentru o faptă pe care inculpatul a săvârşit-o în concurs cu alte fapte, respectiv în stare de recidivă faţă de pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, ignorându-se că pedeapsa rezultantă în urma contopirii trebuia să fie cumulată aritmetic cu pedeapsa de 3 ani închisoare reprezentând primul termen al recidivei, s-a stabilit o pedeapsă în afara limitelor legale, fapt ce atrage incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, Parchetul a solicitat admiterea recursului în casaţie, desfiinţarea deciziei pronunţată de instanţa de apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru stabilirea unei pedepse legale şi temeinice.

Înalta Curte a subliniat că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

În cauză, s-a observat că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., susţinând că pedeapsa aplicată inculpatului A. este în alte limite decât cele prevăzute de lege. Ca atare, având în vedere că aspectele invocate de Parchet se circumscriu, formal, cazului de casare invocat (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege), sunt îndeplinite şi condiţiile prevăzute de art. 437-438 C. proc. pen.

În consecinţă, având în vedere că sunt respectate condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen., în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva deciziei penale nr. 351/A din 27 martie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală şi a trimis cauza completului competent, în vederea judecării pe fond.

În şedinţă publică din data de 18 septembrie 2018, cu ocazia dezbaterilor, Parchetul a susţinut că instanţa de apel nu a aplicat prevederile art. 43 alin. (1) C. pen., considerând că inculpatul a săvârşit o pedeapsă în stare de recidivă postcondamnatorie. Astfel, pedeapsa stabilită de instanţa de apel de 1 an şi 2 luni închisoare este nelegală, întrucât faptele erau săvârşite în stare de recidivă postcondamnatorie faţă de pedepsele stabilite prin sentinţele penale nr. 2071/2014 şi nr. 4117/2014, pronunţate de Judecătoria Timişoara. De asemenea, a arătat că instanţa de fond a aplicat o pedeapsă nelegală prin raportare la dispoziţiile privind recidiva, întrucât a reţinut ca prim termen al recidivei şi pedepsele stabilite prin sentinţa nr. 1590/30.06.2015, definitivă la data de 28.07.2015, după luna mai 2015 când au fost săvârşite faptele din prezenta cauză. Prin urmare, instanţa de fond a reţinut ca prim termen al recidivei o pedeapsă de 4 ani şi 10 luni închisoare care nu trebuia reţinut pentru că pedepsele aplicate prin sentinţa nr. 1590/30.06.2015 nu intrau în primul termen al recidivei, iar instanţa de apel nu a reţinut starea de recidivă, pe considerentul că nu avea posibilitatea de a contopi toate pedepsele direct în faza apelului, ceea ce nu intră nici în competenţa instanţei de recurs în casaţie. Aşadar, ambele instanţe (fond şi apel) au stabilit pedepse nelegale şi, având în vedere că instanţa de recurs în casaţie nu poate efectua contopirea în această cale extraordinară de atac, a solicitat casarea ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Timişoara, secţia penală pentru stabilirea unei pedepse legale.

Analizând recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie, în reglementarea Noului C. proc. pen., este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicţie în care părţile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurile de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor în art. 438 din C. proc. pen.

Instanţa constată că în calea de atac a recursului în casaţie este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile, în limitele prevăzute de textul de lege mai sus evocat, deci numai în ceea ce priveşte acele erori de drept care, fiind prevăzute de art. 438 C. proc. pen., dau posibilitatea reformării unei hotărâri penale definitive. O cauză definitivă nu poate fi analizată în afara limitelor cazurilor prevăzute de lege.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a susţinut cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Se observă că Parchetul a criticat modalitatea de stabilire a pedepsei în cazul reţinerii stării de recidivă postcondamnatorie, ambele instanţe (fond şi apel) aplicând o pedeapsă nelegală.

Având în vedere ca pedeapsa aplicată inculpatului este în alte limite decât cele prevăzute de lege, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul în casaţie, formulat de procuror şi întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., este fondat.

Înalta Curte reţine că aprecierea legalităţii limitelor de pedeapsă în calea de atac a recursului în casaţie se face în funcţie de încadrarea juridică reţinută/menţinută prin hotărârea atacată. Acest caz de recurs în casaţie este incident atunci când sunt încălcate limitele prevăzute în partea specială, dispoziţiile privind concursul de infracţiuni, recidivă, circumstanţe atenuante sau măsuri educative. Jurisprudenţa referitoare la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. stabileşte că o pedeapsă depăşeşte, de regulă, limitele prevăzute de lege dacă se situează în afara limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de C. pen. pentru o anumită infracţiune. Există însă situaţii, şi nu puţine, în care limitele speciale suferă modificări, în cadrul limitelor generale, datorită reţinerii unor împrejurări care au drept consecinţă reducerea sau majorarea limitelor de pedeapsă. Acestea împrejurări ţin de individualizarea legală a pedepsei şi pot fi legate de faptă, de calitatea făptuitorului sau a victimei (cum sunt circumstanţele atenuante sau agravante, unitatea sau pluralitatea de infracţiuni, unele cazuri speciale de atenuare sau agravare etc.) - Decizia nr. 113/RC/05.04.2016; Decizia nr. 226/RC/14.06.2016, Decizia nr. 63/RC/02.03.2016. Aşadar, atunci când examinează caracterul fondat al recursului în casaţie întemeiat pe art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., jurisprudenţa Înaltei Curţi se referă, la instituţii de drept material (dispoziţii privind concursul de infracţiuni, recidivă, circumstanţe atenuante sau măsuri educative). Astfel, recursul în casaţie este admisibil pentru motivul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. şi atunci când pedeapsa rezultantă este consecinţa omisiunii aplicării tratamentului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni.

În speţa de faţă, Înalta Curte constată că inculpatul A. a fost condamnat, în primă instanţă, în baza art. 396 alin. (1), alin. (2) şi alin. (10) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată (trei acte materiale) şi în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 41 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare, în regim de detenţie.

Instanţa de fond a constatat că infracţiunea dedusă judecăţii a fost comisă de inculpat în recidivă postcondamnatorie, primul termen al recidivei fiind alcătuit din pedepsele aplicate şi contopite prin sentinţa penală nr. 3783/14.11.2016 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin decizia penală nr. 117/26.01.2017 a Curţii de Apel Timişoara (prin care au fost contopite pedepsele aplicate prin sentinţele penale nr. 2071/21.05.2014 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin decizia penală nr. 803/06.10.2014 a Curţii de Apel Timişoara, nr. 4117/26.11.2014 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 30.12.2014 şi prin sentinţa penală nr. 1590/30.06.2015 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 28.07.2015). În baza art. 43 alin. (1) C. pen., art. 10 din Legea nr. 187/2012, a contopit pedeapsa aplicată inculpatului în cauză, pentru infracţiunea dedusă judecăţii, cu pedeapsa de 4 ani şi 10 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 3783/14.11.2016 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin decizia penală nr. 117/26.01.2017 a Curţii de Apel Timişoara, urmând ca inculpatul să execute, în final, pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare, în regim de detenţie, conform art. 60 C. pen.

Astfel, din cele ce preced se constată că instanţa de fond, în procesul de contopire/adăugare a pedepselor, a reţinut ca prim termen al recidivei şi pedepsele stabilite prin sentinţa nr. 1590/30.06.2015, definitivă la data de 28.07.2015, iar în cauza ce i-a fost dedusă judecăţii fapta care a avut ca moment al epuizării noaptea de 29/30 mai 2015. Aşadar, instanţa de fond a reţinut o pedeapsă care nu putea intra în primul termen al recidivei, contopind pedeapsa de 4 ani şi 10 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală prin sentinţa penală nr. 3783/14.11.2016 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin decizia penală nr. 117/26.01.2017 a Curţii de Apel Timişoara (prin care au fost contopite şi pedepsele aplicate prin sentinţele penale nr. 2071/21.05.2014 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin decizia penală nr. 803/06.10.2014 a Curţii de Apel Timişoara, respectiv prin sentinţa penală nr. 4117/26.11.2014 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 30.12.2014 şi prin sentinţa penală nr. 1590/30.06.2015 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 28.07.2015) cu pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare pentru infracţiunea dedusă judecăţii, în final, pedeapsa rezultantă fiind de 6 ani închisoare.

Instanţa de apel a înlăturat contopirea de pedepse dispusă de prima instanţă prin hotărârea atacată şi pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare aplicată acestuia, fiind menţinută doar pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea ce face obiectul prezentului dosar. Instanţa de apel a apreciat nu poate contopi pentru prima dată în apel, pedeapsa rezultantă, de 5 ani şi 2 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 6591/22.12.2017, pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosar nr. x/2017, definitivă prin decizia penală nr. 325/15.03.2018 a Curţii de Apel Timişoara, urmând ca inculpatul apelant să uzeze de această procedură, pe cale separată, potrivit art. 585 C. proc. pen.

Motivul de recurs în casaţie are în vedere faptul că instanţa de apel a stabilit o pedeapsă strict în considerarea infracţiunii dedusă judecăţii şi a înlăturat pedeapsa rezultantă aplicată de instanţa de fond cu reţinerea stării de recidivă. Prin decizia recurată a fost înlăturată contopirea pedepselor dispusă de prima instanţă (pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare aplicată inc. A.), fiind menţinută doar pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare stabilită pentru infracţiunea ce face obiectul prezentului dosar deşi nu a fost înlăturată starea de recidivă. Raţiunea instanţei de apel, care a stabilit o pedeapsă doar pentru una dintre infracţiunile care compuneau pluralitatea, a decurs din constatarea aplicării greşite de către instanţa de fond a pedepsei rezultante precum şi din faptul că nu se poate remedia direct în calea de atac a apelului o greşeală a instanţei de fond constând în ignorarea regulilor de contopire a pedepselor sau constând în omisiunea contopirii unora dintre pedepsele componente.

Menţinându-se prin decizia recurată doar pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare şi fiind înlăturată pedeapsa rezultantă de 6 ani, a fost pronunţată de către instanţa de apel o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege, respectiv doar pentru una dintre infracţiunile care compuneau cel de-al doilea termen al pluralităţii de infracţiuni reţinută de instanţa de fond, nesocotindu-se astfel dispoziţiile referitoare la aplicarea pedepsei în cazul recidivei.

În ceea ce priveşte posibilitatea de a pronunţa o soluţie prin care să fie înlăturată soluţia instanţei de apel cu privire la pedeapsă şi menţinută hotărârea instanţei de fond cu privire la pluralitatea de infracţiuni, Înalta Curte constată că s-a susţinut ca motiv de casare şi faptul că în primul termen al recidivei reţinute de către instanţa de fond a intrat o pedeapsă stabilită pentru o infracţiune faţă de care s-a pronunţat o hotărâre de condamnare care a rămas definitivă ulterior săvârşirii infracţiunii din prezenta cauză (respectiv, sentinţa penală nr. 1590/30.06.2015 a Judecătoriei Timişoara, definitivă la data de 28.07.2015). În acest fel, Parchetul susţine că s-au încălcat şi dispoziţiile referitoare la aplicarea pedepsei pentru recidivă. Dispoziţiile legale în materie stabilesc că, în ceea ce priveşte contopirea, în primul termen intră pedepse pentru infracţiuni faţă de care s-a pronunţat o hotărâre de condamnare rămasă definitivă anterior comiterii infracţiunilor din cel de al doilea termen al pluralităţii. În consecinţă, pedeapsa aplicată de instanţa de fond este nelegală şi în considerarea restului de pedeapsă, calculat prin raportare la infracţiunea pentru care s-a pronunţat o soluţie de condamnare prin sentinţa penală nr. nr. 1590/30.06.2015 a Judecătoriei Timişoara, definitivă la data de 28.07.2015, eronat considerată de prima instanţa a fi primul termen al recidivei faţă de o infracţiune comisă la data de 29/30 mai 2015.

Fapta pentru care s-a pronunţat soluţia de condamnare prin sentinţa penală nr. 6447 pronunţată la data de 14 decembrie 2017 de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. x/2017, şi faţă de care s-a pronunţat decizia penală atacată cu recurs în casaţie a avut ca moment al epuizării data de 29/30 mai 2015 astfel că fapta a fost comisă în termenul de încercare al suspendării sub supraveghere dispusă prin sentinţa penală nr. 438 din data de 05.03.2015 pronunţată de Judecătoria Timişoara, secţia penală în dosarul nr. x/2015, definitivă prin necontestare la data de 17.03.2015, fiind concurentă cu faptele pentru care s-a pronunţat soluţia de condamnare prin sentinţa penală nr. 1590/30.06.2015 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin neapelare la data de 28.07.2015 şi cu cele ce au format obiectul condamnării dispuse prin sentinţa penală nr. 3783/14.11.2016 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin decizia penală nr. 117/26.01.2017 a Curţii de Apel Timişoara.

Formele pluralităţii de infracţiuni şi pedeapsa rezultantă trebuie stabilite în raport de antecedentele penale ale condamnatului. În cauză nu au fost avute în vedere în mod corect de către instanţa de fond nici pedepsele stabilite prin sentinţa penală nr. 2071/21.05.2014 a Judecătoriei Timişoara (definitivă prin decizia penală nr. 803/06.10.2014 a Curţii de Apel Timişoara) şi sentinţa penală nr. 4117/26.11.2014 a Judecătoriei Timişoara (definitivă prin neapelare la data de 30.12.2014), respectiv pedepsele pentru faptele care au format obiectul condamnării dispuse prin sentinţa penală nr. 3783/14.11.2016 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin decizia penală nr. 117/26.01.2017 a Curţii de Apel Timişoara.

Tratamentul sancţionator şi, implicit, limitele de pedeapsă prevăzute de lege sunt influenţate de situaţia particulară a pluralităţii‚ în care fie cel de-al doilea termen, fie ambii termeni ai recidivei, constau într-un concurs de infracţiuni. Fiind sesizate cu o pluralitate de infracţiuni, instanţele nu pot, în mod legal, să stabilească o pedeapsă doar pentru unul dintre termenii pluralităţii şi să omită aplicarea pedepsei rezultante, astfel cum a procedat instanţa de apel. În acelaşi timp, instanţele nu pot, în mod legal, nici să stabilească o pedeapsă rezultantă, în care să fie incluse, în mod eronat, în primul termen, sancţiuni stabilite pentru infracţiuni care fac parte din cel de-al doilea termen al pluralităţii.

În concluzie, în soluţionarea recursului în casaţie, Înalta Curte constată că nu s-a aplicat în mod corect tratamentul sancţionator în cazul pluralităţii de infracţiuni atât de către instanţa de fond, aceasta stabilind o pedeapsă rezultantă nelegală prin raportare la dispoziţiile privind recidiva postcondamnatorie, dar şi de către cea de apel, care nu a aplicat o pedeapsă pentru pluralitatea de infracţiuni cu care fusese învestită, ci doar pentru una dintre infracţiunile din cel de al doilea termen din compunerea pluralităţii de infracţiuni cu care fusese învestită.

Prin urmare, cu ocazia rejudecării, instanţa de fond va proceda la aplicarea corectă a tratamentului sancţionator în cazul pluralităţii de infracţiuni, fără a fi reluate chestiunile ce ţin de stabilirea vinovăţiei care au intrat în autoritate de lucru judecat, nefăcând obiectul prezentului recurs în casaţie. Se constată că instanţa de fond, iniţial, în urma contopirii pedepselor, a aplicat o pedeapsă nelegală, stabilind eronat incidenţa dispoziţiilor referitoare la calculul pedepsei în cazul recidivei postcondamnatorii, astfel că, în rejudecare, urmează să aibă în vedere situaţia antecedentelor penale aşa cum rezultă din dosar.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond va avea în vedere următoarea succesiune a condamnărilor, în funcţie de care, prin raportare la infracţiunea dedusă judecăţii în prezenta cauză, va stabili în mod corect tratamentul sancţionator specific, după caz, recidivei sau concursului de infracţiuni: sentinţa penală nr. 4117 din 26.11.2014 pronunţată în dosarul nr. x/2014 (definitivă prin neapelare la data de 30.12.2014); sentinţa penală nr. 2071 din 21.05.2014 pronunţată de Judecătoria Timişoara, secţia Penală în dosarul nr. x/2014 (definitivă prin decizia nr. 803/06.10.2014); sentinţa penală nr. 438 din data de 05.03.2015 pronunţată de Judecătoria Timişoara, secţia penală în dosarul nr. x/2015, definitivă la data de 17.03.2015; sentinţa penală nr. 1590/30.06.2015 a Judecătoriei Timişoara, pronunţată în dosarul nr. x/2015, definitivă prin neapelare la data de 28.07.2015; sentinţa penală nr. 3783 din 14.11.2016 pronunţată de Judecătoria Timişoara, secţia Penală în dosarul nr. x/2016 (definitivă prin decizia penală nr. 117/26.01.2017, prin care s-a respins apelul ca nefondat); sentinţa penală nr. 6591/22.12.2017, pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosar nr. x/2017, definitivă prin decizia penală nr. 325/15.03.2018 a Curţii de Apel Timişoara.

Drept urmare, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., se impune casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, în considerarea evaluării tuturor antecedentelor penale descrise mai sus şi care nu au fost avute în vedere anterior, inclusiv a pedepselor stabilite prin sentinţa penală nr. 6591/22.12.2017, pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. x/2017, definitivă prin decizia penală nr. 325/15.03.2018 a Curţii de Apel Timişoara.

Având în vedere cele ce preced, referitoare la omisiunea aplicării unei pedepse pentru pluralitatea de infracţiuni (de către instanţa de apel), precum şi referitoare la limitele sancţiunii pentru pluralitatea de infracţiuni (ai cărei termeni decurg din antecedentele penale menţionate mai sus), Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., va admite recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva deciziei penale nr. 351/A din 27 martie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2017.

Va casa decizia penală mai sus menţionată şi sentinţa penală nr. 6447/14.12.2017 a Judecătoriei Timişoara, secţia penală şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Timişoara, secţia penală numai sub aspectul aplicării tratamentului sancţionator în cazul recidivei.

Va dispune anularea formelor de executare emise pe numele inculpatului A. în baza deciziei mai sus-menţionate.

Va dispune punerea, de îndată, în libertate a inculpatului A., dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 RON pentru intimatul inculpat A., va rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva deciziei penale nr. 351/A din 27 martie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2017.

Casează decizia penală mai sus menţionată şi sentinţa penală nr. 6447/14.12.2017 a Judecătoriei Timişoara, secţia penală şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Timişoara, secţia penală numai sub aspectul aplicării tratamentului sancţionator în cazul recidivei.

Dispune anularea formelor de executare emise pe numele inculpatului A. în baza deciziei mai sus-menţionate.

Dispune punerea, de îndată, în libertate a inculpatului A., dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 RON pentru intimatul inculpat A., rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27.09.2018.