Decizia nr. 295/A/2018 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Asupra apelurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 66 din 7 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2015 s-au dispus următoarele:

Asupra solicitărilor de schimbare a încadrării juridice:

1. Cu privire la inculpatul A.:

În temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen. a respins ca neîntemeiată solicitarea formulată de inculpatul A. de schimbare a încadrării juridice din infracţiunile prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată raportat la art. 297 C. pen. şi de art. 269 C. pen. cu aplicarea art. 38 C. pen. în infracţiunile prevăzute de art. 297 C. pen. şi de art. 269 C. pen. cu aplicarea art. 38 C. pen.

În temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen. a respins ca neîntemeiată solicitarea formulată de inculpatul A. de schimbare a încadrării juridice din infracţiunile prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată raportat la art. 297 C. pen. şi de art. 269 C. pen. cu aplicarea art. 38 C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 297 C. pen.

În temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor privind pe inculpatul A. din infracţiunile prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată raportat la art. 297 C. pen. şi de art. 269 C. pen. cu aplicarea art. 38 C. pen. în infracţiunile prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată raportat art. 297 alin. (1) C. pen. (abuz în serviciu) şi de art. 269 alin. (1) C. pen. (favorizarea făptuitorului), totul cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen.

2. Cu privire la inculpatul B.:

În temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor privind pe inculpatul B. din infracţiunile prevăzute de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., art. 47 C. pen. raportat la art. 273 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. (două infracţiuni), toate cu aplicarea art. 38 C. pen. (dosar de urmărire penală nr. x/2014), de art. 337 C. pen., art. 47 C. pen. raportat la art. 273 alin. (1) C. pen., art. 47 C. pen. raportat la 273 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., şi art. 38 alin. (1) C. pen. (dosar de urmărire penală nr. x/2014) în infracţiunile prevăzute de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., art. 47 C. pen. raportat la art. 273 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. (două infracţiuni), art. 337 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

3. Cu privire la inculpatul C.:

În temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 377 alin. (4) C. proc. pen. a respins ca neîntemeiată solicitarea de schimbare a încadrării juridice a faptelor privind pe inculpatul C. din infracţiunile prevăzute de art. 273 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale), art. 269 alin. (1) C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. în infracţiunile prevăzute de art. 273 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale), art. 269 alin. (1) C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 377 alin. (4) C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor privind pe inculpatul C. din infracţiunile prevăzute de art. 273 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale), art. 269 alin. (1) C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 273 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale).

4. Cu privire la inculpatul D.:

În temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 377 alin. (4) C. proc. pen. a respins ca neîntemeiată solicitarea de schimbare a încadrării juridice a faptelor privind pe inculpatul D. din infracţiunile prevăzute de art. 273 alin. (1) C. pen., art. 269 alin. (1) C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. în infracţiunile prevăzute de art. 273 alin. (1) C. pen., art. 269 alin. (1) C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 377 alin. (4) C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor privind pe inculpatul D. din infracţiunile prevăzute de art. 273 alin. (1) C. pen., art. 269 alin. (1) C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 273 alin. (1) C. pen.

Asupra fondului cauzei:

I. Cu privire la inculpatul A.:

1. În temeiul art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată raportat art. 297 alin. (1) C. pen. a condamnat pe inculpatul A. (, cetăţean român, studii superioare, căsătorit, fără antecedente penale, procuror cu grad de parchet de pe lângă judecătorie, în prezent procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede- suspendat din funcţie) la pedeapsa închisorii de 3 ani.

În temeiul art. 67 alin. (1), (2) C. pen. cu referire la art. 66 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a exercita profesia de magistrat), k) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a exercita profesia de magistrat), k) C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate.

2. În temeiul art. 269 alin. (1) C. pen. a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 3 ani.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a exercita profesia de magistrat), k) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a exercita profesia de magistrat), k) C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate.

În temeiul art. 38 alin. (2) C. pen.- art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. a contopit pedepsele principale aplicate prin prezenta hotărâre, aplicând pedeapsa de 3 ani închisoare la care a adăugat o treime din pedeapsa închisorii de 3 ani, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa închisorii de 4 ani.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) teza I C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a exercita profesia de magistrat), k) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 45 alin. (3) lit. a) teza I C. pen., raportat la art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a exercita profesia de magistrat), k) C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate.

II. Cu privire la inculpatul B.:

1. În temeiul art. 48 C. pen. raportat la art. 132 Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa închisorii de 3 ani.

În temeiul art. 67 alin. (1), (2) C. pen. cu referire la art. 66 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate.

În temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 83 alin. (1) vechiul C. pen. a revocat suspendarea condiţionată pe un termen de încercare de 3 ani şi 4 luni a pedepsei rezultante a închisorii de 1 an şi 4 luni aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr. 216/04.11.2011 pronunţată de Judecătoria Roşiori de Vede în dosarul nr. x/2011, definitivă prin nerecurare la 16.11.2011.

2. În temeiul art. 47 C. pen. raportat la art. 273 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate.

În temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 83 alin. (1) vechiul C. pen. a revocat suspendarea condiţionată pe un termen de încercare de 3 ani şi 4 luni a pedepsei rezultante a închisorii de 1 an şi 4 luni aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr. 216/04.11.2011 pronunţată de Judecătoria Roşiori de Vede în dosarul nr. x/2011, definitivă prin nerecurare la 16.11.2011.

3. În temeiul art. 47 C. pen. raportat la art. 273 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate.

În temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 83 alin. (1) vechiul C. pen. a revocat suspendarea condiţionată pe un termen de încercare de 3 ani şi 4 luni a pedepsei rezultante a închisorii de 1 an şi 4 luni aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr. 216/04.11.2011 pronunţată de Judecătoria Roşiori de Vede în dosarul nr. x/2011, definitivă prin nerecurare la 16.11.2011.

4. În temeiul art. 337 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) (dreptul de a conduce autovehicule) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) (dreptul de a conduce autovehicule) C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate.

În temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 83 alin. (1) vechiul C. pen. a revocat suspendarea condiţionată pe un termen de încercare de 3 ani şi 4 luni a pedepsei rezultante a închisorii de 1 an şi 4 luni aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr. 216/04.11.2011 pronunţată de Judecătoria Roşiori de Vede în dosarul nr. x/2011, definitivă prin nerecurare la 16.11.2011.

În temeiul art. 97 alin. (1) C. pen. a anulat suspendarea sub supraveghere pe un termen de încercare de 2 ani a pedepsei închisorii de 1 an aplicate inculpatului, pentru infracţiunea prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., prin sentinţa penală nr. 72/19.04.2016 pronunţată de Judecătoria Roşiori de Vede în dosarul nr. x/2015, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 1428/A/06.10.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în dosarul nr. x/2015.

În temeiul art. 97 alin. (1) C. pen. şi art. 43 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 38 alin. (1) C. pen.- art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă- închisoare de 3 ani, închisoare de 1 an şi 6 luni, închisoare de 1 an şi 6 luni, închisoarea de 1 an şi 6 luni- cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 72/19.04.2016 pronunţată de Judecătoria Roşiori de Vede în dosarul nr. x/2015, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 1428/A/06.10.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în dosarul nr. x/2015, aplicând pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care a adăugat o treime din celelalte pedepse, aplicând în final pedeapsa închisorii de 4 ani şi 10 luni.

În temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 83 alin. (1) vechiul C. pen. cu referire la art. 43 alin. (2) C. pen. şi art. 10 din Legea nr. 187/2012 a adăugat la pedeapsa rezultantă aplicată prin prezenta sentinţă- închisoarea de 4 ani şi 10 luni- pedeapsa rezultantă de 1 an şi 4 luni aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 216/04.11.2011 pronunţată de Judecătoria Roşiori de Vede în dosarul nr. x/2011, definitivă prin nerecurare la 16.11.2011, stabilind ca inculpatul să execute în final pedeapsa închisorii de 6 ani şi 2 luni.

În temeiul art. 45 alin. (2) Cod aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) (dreptul de a conduce autovehicule), k) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 45 alin. (2) C. pen., raportat la art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) (dreptul de a conduce autovehicule), k) C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate.

III. Cu privire la inculpatul C.:

În temeiul art. 273 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale) şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 79 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul C. la pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni.

În temeiul art. 91 alin. (1) C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 2 ani, termen stabilit conform art. 92 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen. a obligat pe inculpat ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Teleorman, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) C. pen. a impus inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat- în colaborare cu instituţii din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., a stabilit ca pe durata termenului de încercare inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la Primăria Roşiori de Vede sau Primăria Măldăieni.

A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 alin. (1), (4) C. pen., privind revocarea suspendării sub supraveghere.

IV. Cu privire la inculpatul D.:

În temeiul art. 273 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul D. la pedeapsa închisorii de 1 an.

În temeiul art. 91 alin. (1) C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 2 ani, termen stabilit conform art. 92 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen. a obligat pe inculpat ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Teleorman, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) C. pen. a impus inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat- în colaborare cu instituţii din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la Primăria Roşiori de Vede sau Primăria Măldăieni.

A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 alin. (1), (4) C. pen., privind revocarea suspendării sub supraveghere.

A luat act că PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA ROŞIORI DE VEDE s-a constituit persoană vătămată în cauză, fără a se constitui parte civilă.

A dispus avansarea şi plata, din fondul special al Ministerului Justiţiei, către Baroul Bucureşti- Oficii a sumei de 360 RON reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul D., doamna avocat E., onorariu stabilit conform art. 5 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Protocolul încheiat în anul 2015 între MJ şi UNBR şi a cărui majorare este inadmisibilă, suma acordată reprezentând valoarea maximă stabilită de Protocol.

A luat act că prin încheierea dată în cauză la 28.08.2015 s-au dispus avansarea şi plata, din fondul special al Ministerului Justiţiei către Baroul Bucureşti- Oficii a sumei de 65 RON cu titlul de onorariu parţial cuvenit doamnei avocat F., desemnat apărător din oficiu pentru inculpatul B.

A luat act că prin încheierea dată în cauză la 07.12.2015 s-au dispus avansarea şi plata, din fondul special al Ministerului Justiţiei către Baroul Bucureşti- Oficii a sumei de 100 RON cu titlul de onorariu parţial cuvenit domnului avocat G., desemnat apărător din oficiu pentru inculpatul C.

A luat act că prin încheierea dată în cauză la 26.10.2016 s-au dispus avansarea şi plata, din fondul special al Ministerului Justiţiei către Baroul Bucureşti- Oficii a sumei de 180 RON cu titlul de onorariu parţial cuvenit doamnei avocat H., desemnat apărător din oficiu pentru inculpatul B.

În temeiul art. 274 alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat- sume în care nu se includ onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu şi interpreţilor desemnaţi în cauză-, astfel:

- pe inculpatul A.- la plata sumei de 4700 RON;

- pe inculpatul B.- la plata sumei de 5600 RON;

- pe inculpatul C.- la plata sumei de 1900 RON;

- pe inculpatul D.- la plata sumei de 1900 RON.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:

La data de 26.08.2014 inculpatul B. (cunoscut ca "I."), sub influenţa băuturilor alcoolice, a condus pe raza Mun. Roşiori de Vede autoturismul marca J. de culoare albă, înmatriculat în Marea Britanie cu nr. x, autoturism care are poziţionat volanul pe partea dreaptă, ajungând în jurul orelor 21:00 în zona Gării de Nord, inculpatul fiind singur în autoturism.

Din coroborarea mijloacelor de probă rezultă că autoturismul condus de inculpatul B. executa manevre bruşte, viraje şi opriri repetate cu motorul turat, avea în autoturism muzica la un volum ridicat, fapt ce a determinat o persoană (rămasă neidentificată) să alerteze organele de poliţie, având suspiciunea că autoturismul este condus de o persoană aflată sub influenţa alcoolului, poliţiştii relatând că au fost anunţaţi că este vorba de un şofer în stare de ebrietate.

De asemenea, din coroborarea mijloacelor de probă anterior menţionate rezultă că inculpatul B., după ce a executat mai multe astfel de manevre, a discutat de la o distanţă de 5- 6 metri cu martorul K., după care şi-a continuat deplasarea către centrul oraşului.

Faptul că inculpatul B. a condus autoturismul în acel moment, că s-a aflat în acel moment în zona Gării de Nord, că s-a întâlnit cu martorul K. şi a discutat cu acest martor este recunoscut şi de acest inculpat.

Faptul că autoturismul condus de inculpat are volanul pe partea dreaptă este confirmat de toate celelalte mijloace de probă administrate în cauză, inclusiv de inculpatul B., motiv pentru care nu poate fi reţinută susţinerea martorului K. în sensul că autoturismul avea volanul pe partea stângă.

Împrejurarea că inculpatul B.- contrar propriilor susţineri, se afla încă din acel moment sub influenţa băuturilor alcoolice rezultă din coroborarea declaraţiilor date de martorii K. (martorul arătând că inculpatul părea sub influenţa băuturilor alcoolice şi retractând - sens în care, conform declaraţiei, a invocat starea de oboseală în care se afla atunci când a fost audiat iniţial- menţiunea aflată la dup x/2014 în sensul că nu ar fi putut realiza dacă inculpatul se afla în stare de ebrietate) şi L. (martorul arătând că l-a văzut anterior pe inculpat, pe parcursul aceleiaşi zile, în urmă cu câteva ore, ieşind dintr-un bar situat pe str. x, având în mână o sticlă de bere şi urcându-se la volan într-o stare euforică şi părând că se află în stare avansată de ebrietate).

Împrejurarea că inculpatul B. era singur în autoturism în acel moment rezultă din coroborarea declaraţiilor date de martorul K. şi de inculpatul D., ca şi de însuşi inculpatul B., motiv pentru care, instanţa a apreciat că nu pot fi reţinute susţinerile martorului L. în sensul că inculpatul B. ar fi fost însoţit în acel moment de inculpatul D.

Cu privire la sesizarea telefonică a organelor de poliţie instanţa de fond a reţinut faptul că aceasta a fost realizată de o persoană ce nu a putut fi identificată pe parcursul cercetărilor.

Astfel, martorul K. a arătat că bănuieşte că sesizarea a fost făcută de martorul M., dar fără a fi sigur (aspect subliniat de martor şi la dup x/2014).

Martorul L. a susţinut iniţial că sesizarea ar fi fost făcută de martorul M., ulterior a susţinut că sesizarea a fost realizată de "un şofer de taxi care staţiona în zona Gării de Nord".

Martorul M. a negat faptul că ar fi sesizat organele de poliţie.

De asemenea, martorul audiat pe parcursul cercetării judecătoreşti- N., ofiţer de serviciu în cadrul Poliţiei Roşiori de Vede la momentul sesizării- a arătat că nu poate preciza persoana ce a formulat sesizarea.

Martorii O. şi P. au confirmat faptul că ofiţerul de serviciu, martorul N., le-a comunicat faptul că sesizarea telefonică a fost făcută de o persoană de sex masculin ce nu şi-a declinat identitatea.

Din analiza procesului-verbal de constatare a infracţiunii flagrante aflat la dup x/2014 rezultă că agenţii constatatori (martorii O., P., Q.- acest din urmă martor având şi calitatea de organ de cercetare penală în acest dosar, motiv pentru care instanţa a nu a mai examinat declaraţiile date de acesta cu privire la acest dosar) au menţionat faptul că sesizarea telefonică ar fi fost realizată de martorul L.

Curtea de Apel Bucureşti a considerat că aceste aspecte nu pot fi reţinute, având în vedere atât declaraţia martorului N., anterior amintită, cât şi declaraţiile date de martorul L., martor ce a negat în mod constant, în cuprinsul declaraţiilor anterior menţionate, atât implicit (susţinând că sesizarea ar fi fost făcută de o altă persoană), cât şi explicit (fond retractând susţinerile aflate la dup x/2014) faptul că ar fi sesizat telefonic organele de poliţie.

Împrejurarea că martorul L. ar fi relatat agenţilor de poliţie O., P.- astfel cum rezultă din declaraţiile date de martorul O. la dup x/2014, dup x/2014, fond- faptul că a formulat acea sesizare telefonică nu poate conduce, în mod rezonabil, pentru argumentele anterior arătate, la concluzia că acest martor a fost cel care a formulat sesizarea.

Prin urmare, instanţa de fond a reţinut existenţa sesizării telefonice adresate de o persoană necunoscută organelor de poliţie, împrejurarea că martorul L. a comunicat agenţilor de poliţie faptul că a formulat sesizarea telefonică putând justifica exclusiv eventuala menţionare a acestui aspect în cuprinsul procesului-verbal (astfel cum au precizat şi martorii O. la fond, P. la fond), fără a putea fi reţinută ca dovedind împrejurarea că martorul L. a şi formulat efectiv acea sesizare.

În baza acestei sesizări telefonice, după ce inculpatul B. a plecat cu maşina din zona Gării de Nord din Roşiori de Vede, la scurt timp, la faţa locului, în parcarea din faţa Gării de Nord, a sosit un echipaj de poliţie compus din martorii P. şi O. (poliţişti în cadrul B.O.P.), astfel cum rezultă din declaraţiile date de către aceştia, declaraţii anterior amintite, dar şi de martorii L., K.

S-a reţinut că din mijloacele de probă mai sus menţionate rezultă că cei doi martori (poliţişti) au luat legătura cu martorul L. care le-a relatat faptul că maşina ce aparţinea inculpatul B. s-a deplasat către centrul oraşului, martorul relatând şi că inculpatul B. s-ar fi aflat sub influenţa alcoolului.

Din coroborarea aceloraşi mijloace de probă rezultă că, după discuţia purtată cu martorul L., cei doi agenţi de poliţie s-au deplasat în direcţia indicată de martorul L., fără a fi însoţiţi de acest martor (aspect confirmat şi de martorul L.- dup x/2014, fond).

Din coroborarea declaraţiilor date de martorii O., P.- declaraţii anterior amintite-, de inculpatul D. (dup x/2014, dup x/2014, fond- în parte, cu excepţia susţinerilor privind locul unde era parcat autoturismul, susţineri infirmate prin înseşi declaraţiile date anterior de inculpat) şi de martorul R., în parte rezultă că autoturismul respectiv a fost parcat de inculpatul B. pe str. x, în faţa unui bar ("S.")- în apropierea porţilor de acces şi a str. x, bar ce se învecinează cu o spălătorie auto administrată de martorul R.; autoturismul era parcat cu spatele către centrul oraşului, cu roţile din dreapta pe trotuar şi roţile din stânga pe carosabil.

Din coroborarea aceloraşi mijloace de probă rezultă că, ulterior observării autoturismului de către cei doi agenţie de poliţie, inculpatul B. s-a urcat în autoturism fiind însoţit de inculpatul D.; inculpatul B. avea în mână o sticlă de bere pe care nu o consumase în totalitate şi s-a urcat la volanul maşinii cu intenţia de a se deplasa împreună cu martorul D. la adresa unde locuieşte, imobil situat pe str. x, cerându-i inculpatului D. să-l însoţească pentru a-i da nişte haine.

De asemenea, s-a apreciat că din coroborarea mijloacelor de probă anterior arătate rezultă că inculpatul B. i-a dat inculpatului D. sticla de bere, a pornit motorul autoturismului şi a început să se deplaseze cu viteză redusă (motorul oprindu-se de mai multe ori) pe strada x înspre han (parţial pe trotuar), pe o distanţă de circa 7- 8 metri, după care a părăsit trotuarul integral, s-a poziţionat pe banda I, ulterior încercând să vireze către intersecţia cu strada x din mun. Roşiori de Vede; în momentul în care inculpatul a încadrat autoturismul către axul drumului pentru a vira, în dreptul spălătoriei auto, la stânga înspre strada x autoturismul condus de inculpat fiind poziţionat între benzile I şi II ale sensului său de mers-, autovehicul poliţiei a blocat din sens invers cu mijloace acustice şi luminoase autoturismul condus de inculpatul B., autoturismul poliţiei poziţionându-se pe banda II şi oprindu-se în faţa autoturismului condus de inculpatul B.

Pentru a reţine această situaţie de fapt instanţa de fond a înlăturat susţinerile martorului L., susţineri formulate cu ocazia audierii în faţa instanţei şi vizând evoluţia evenimentelor imediat anterioară opririi în trafic a autoturismului condus de inculpatul B.

Astfel, deşi martorul L. a avut o poziţie oscilantă privind prezenţa sa la momentul opririi autoturismului condus de inculpat, martorul O. a confirmat prezenţa martorului L. în acel moment.

Cu privire la aspectele relatate de martorul L., la modalitatea concretă în care s-au desfăşurat evenimentele, instanţa a apreciat că acestea nu pot fi reţinute; astfel, martorul L. a relatat în faţa instanţei faptul că autoturismul ar fi fost împins de inculpaţii D. şi B., aspect ce a fost infirmat de înşişi inculpaţi (cu excepţia declaraţiei date de inculpatul D. la dup x/2014- în parte-, declaraţie retractată de altfel ulterior de inculpat şi care face obiectul cercetării sale pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă).

Mai mult, martorul L. în mod evident a avut o poziţie oscilantă cu ocazia relatării evenimentelor pretinse de martor, neputând - în pofida împrejurării că a fost destul de mult timp taximetrist în Roşiori de Vede, locuind în acest oraş, suficient de mic pentru a putea fi cunoscut de martor- să precizeze localizarea sa şi a autoturismului aparţinând inculpatului B., în acele momente.

Un alt argument pentru care instanţa nu a putut reţine aceste susţineri a fost dat şi de împrejurarea că martorul a susţinut că a observat autoturismul inculpatului B. din mers, dar în acelaşi timp, a apreciat că nu poate fi neglijată nici împrejurarea că martorul a precizat faptul că nu dormise de 24 de ore.

De asemenea, instanţa a apreciat că prezintă relevanţă şi intervalul mare de timp scurs de la momentul producerii evenimentelor până la momentul relatării sale de către martor, anterior martorul nefăcând referire la aceste evenimente şi chiar negând că ar fi asistat la producerea lor.

Cu privire la modalitatea în care a rulat autoturismul condus de inculpatul B. până la momentul opririi sale de către organele de poliţie- pe trotuar, parţial pe trotuar şi parţial pe carosabil, pe carosabil- instanţa de fond a reţinut împrejurarea că acest autoturism a condus pe carosabil, pe str. x şi nu pe trotuar (integral sau parţial).

În acest sens au fost avute în vedere declaraţia dată de inculpatul D. (martor ocular) imediat după producerea evenimentelor (pe data de 26.08.2014- dup x/2914), dar şi ulterior, precum şi declaraţiile agenţilor de poliţie ce au participat la depistarea şi oprirea în trafic a autoturismului condus de inculpatul B. (martorii O., P.), declaraţii anterior menţionate (menţiuni aflate la dup x/2014, ambii martori indicând în faţa instanţei, cu ocazia audierii, locul unde se afla parcat iniţial autoturismul, direcţia de deplasare şi locul unde a fost oprit autoturismul).

Cu privire la susţinerile martorului P. în sensul că motorul autoturismului condus de inculpatul T. nu s-ar fi oprit pe parcursul deplasării, acestea nu a fost primite de către instanţă, apreciindu-se că sunt infirmate de declaraţiile date de inculpatul D. şi martorul R., aceştia arătând în mod constant (inculpatul D. încă de la momentul depistării inculpatului B.- sens în care sunt menţiunile aflate în procesul-verbal de depistare, dup x/2014) faptul că în timpul deplasării autoturismului acesta s-a oprit şi a fost repornit de mai multe ori de inculpatul B.

Curtea a subliniat faptul că, imediat după producerea evenimentelor, inculpatul D., în calitate de martor, a arătat faptul că autoturismul se afla în mişcare ("rula uşor") în momentul în care a fost oprit de organele de poliţie.

De altfel, această împrejurare a fost recunoscută şi de inculpatul B. cu prilejul unei audieri.

Susţinerile aceluiaşi inculpat în sensul că motorul era oprit, nici acestea nu au putut fi primite, Curtea apreciind că sunt infirmate prin mijloacele de probă anterior arătate şi chiar prin declaraţia dată de acelaşi inculpat, anterior menţionată.

Cu privire la susţinerile inculpatului B. în sensul că doar ar fi urcat autoturismul pe trotuar (inculpatul susţinând fie că avea motorul pornit- dup x/2014, fie chiar că a folosit electromotorul, fără a porni motorul- dup x/2014, dup x/2014, fond), conducând circa 2- 3 metri, instanţa de fond a arătat că acestea sunt infirmate prin mijloacele de probă anterior analizate şi care infirmă ipoteza relevată de inculpat.

De altfel, conform art. 6 pct. 14 din O.U.G. nr. 195/2002- forma în vigoare la data comiterii faptei- drumul public este definit ca fiind "orice cale de comunicaţie terestra, cu excepţia căilor ferate, special amenajată pentru traficul pietonal sau rutier, deschisă circulaţiei publice", iar conform pct. 33 al aceluiaşi articol trotuarul este definit ca fiind "spaţiul longitudinal situat în partea laterală a drumului, separat în mod vizibil de partea carosabilă prin diferenţă sau fără diferenţă de nivel, destinat circulaţiei pietonilor" prin urmare, conducerea unui autoturism pe trotuar este o conducere pe drumuri publice de natură să angajeze răspunderea conducătorului auto.

După oprirea în trafic a autoturismului condus de inculpatul B. acesta a vomitat, împrejurare confirmată de inculpatul D., dar şi de martorii O., P.

Susţinerile inculpatului B. în sensul că nu ar fi vomitat în acel moment nu pot fi primite, fiind infirmate prin probele anterior menţionate.

Instanţa a reţinut că din coroborarea declaraţiilor date de martorii P. şi O. (dup x/2014, dup x2014, respectiv fond, dup x/2014, dup x/2014) cu declaraţiile date de martorul L., de martorul R. (cu privire la aspectele observate cu ocazia vizionării înregistrărilor video), de inculpatul B. şi de inculpatul D. rezultă că, după oprirea în trafic a autoturismului condus de inculpatul B., cei doi poliţişti- martorii P. şi O.- au coborât din autoturismul poliţiei, s-au apropiat de autoturismul condus de inculpat, martorul P. solicitându-i inculpatului B. actele pentru control.

Din coroborarea aceloraşi mijloace de probă rezultă că martorul O. l-a apelat pe martorul Q.- martor a cărui declaraţie nu poate fi folosită pentru reţinerea situaţiei de fapt ce face obiectul dosarului nr. x/2014 întrucât martorul a avut în cadrul acestui dosar calitatea de organ de cercetare penală-, poliţist în cadrul Serviciului Rutier, pentru a efectua testarea cu etilotestul.

De asemenea, din coroborarea aceloraşi mijloace de probă rezultă că până la sosirea martorului Q. martorii P. şi O. au mutat autoturismul inculpatului B.- martorul P. a manevrat volanul, martorul O. a împins autoturismul- pe banda I a sensul său de mers, în apropierea spălătoriei, pentru a degaja traficul.

Din coroborarea aceloraşi mijloace de probă rezultă că după sosirea martorului Q., inculpatul B. a refuzat- în prezenţa inculpatului D. şi a martorilor L., P., O.- solicitarea martorului Q. de a se supune testării cu aparatul etilotest motivat, în esenţă, de faptul că nu ar fi condus autoturismul, motiv pentru care, împreună cu inculpatul D., s-au deplasat- împreună cu martorul O., în maşina de poliţie condusă de martorul P. şi urmată de martorul Q.- la Spitalul Municipal "Caritas" Roşiori de Vede, pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Din coroborarea aceloraşi mijloace de probă cu actele întocmite la Spitalul Municipal "Caritas" Roşiori de Vede rezultă că inculpatul B. a refuzat, la data de 26.08.2014, orele 22:00, recoltarea de probe biologice, în prezenţa medicului U., refuzând, totodată, să semneze actele întocmite cu aceeaşi ocazie.

Curtea a reţinut, din buletinul de examinarea clinică, faptul că inculpatul B. părea sub influenţa băuturilor alcoolice; subliniind faptul că însuşi inculpatul B. a recunoscut că anterior consumase băuturi alcoolice, cantitatea alcoolului ingerat de inculpat fiind, însă, conform mijloacelor de probă anterior arătate, mai mare decât cea recunoscută de acest inculpat.

De asemenea, s-a mai reţinut că la refuzul inculpatului B. de a se supune recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei la Spitalul Municipal "Caritas" Roşiori de Vede a avut loc în prezenţa medicului (astfel cum rezultă din actele medicale), a inculpatului D. (astfel cum a arătat acest inculpat, în mod constant) şi a martorului V. (astfel cum a arătat acest martor).

Cu privire la declaraţia dată de martorul V. în faţa instanţei, instanţa de fond a apreciat că acest martor nu a mai putut releva detalii, împrejurare justificată ca urmare a intervalului destul de mare de timp trecut de la momentul comiterii faptei şi momentul audierii martorului în faţa instanţei; de precizat, însă, că realitatea celor declarate de martor cu ocazia primei audieri (audiere ce a avut loc la data de 13.09.2014, deci la scurt timp după comiterea faptei) a fost subliniată de martor cu ocazia audierii sale de către instanţă.

Cu privire la martorul L., Curtea a reţinut, din declaraţia dată de acest martor în faţa instanţei coroborată cu declaraţiile date de martorii P. şi O., faptul că acest martor, posibil prezent la momentul refuzului de recoltare de probe biologice la Spitalul Municipal "Caritas" Roşiori de Vede, nu a asistat efectiv la acest refuz.

De altfel, Curtea a observat că însuşi inculpatul B. a recunoscut în mod constant faptul că a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât şi prelevarea de probe biologice, singura împrejurare contestată de acest inculpat privind conducerea autovehiculului.

Astfel, inculpatul a susţinut că nu a condus autoturismul, ci doar l-a mutat de pe carosabil pe trotuar (cu motorul pornit sau cu motorul oprit, respectiv cu ajutorul electromotorului); această împrejurare neputând fi reţinută de către instanţă întrucât este infirmată prin mijloacele de probă anterior arătate.

Declaraţiile date de inculpatul C., în calitate de martor, în sensul că altă persoană ar fi condus autoturismul, au fost înlăturate ca fiind nesincere, instanţa arătând că însuşi inculpatul C. a recunoscut, în declaraţiile date ulterior, faptul că declaraţiile menţionate nu corespund adevărului, precizând că inculpatul B. i-a solicitat să declare aceste aspecte.

De altfel, Curtea a arătat că şi din relaţiile comunicate de S.C. W. S.A. (angajator al inculpatului C.) - rezultă că acest inculpat, angajat în calitate de paznic la Stabilimentul pentru câini din str. x, Roşiori de Vede, a fost de serviciu din data de 26.08.2014, ora 16:00 până la 27.08.2014, ora 08:00, fără a părăsi postul. De asemenea, această împrejurare este confirmată şi prin declaraţia martorului X.

Curtea a constatat şi caracterul nesincer al declaraţiei date de inculpatul D. la 21.10.2014, aspect confirmat ulterior de acest inculpat, inculpatul D. precizând că nu a putut să dea o declaraţie conformă realităţii întrucât s-a temut de inculpatul B.

De altfel, însuşi inculpatul B. a recunoscut faptul că i-a instigat pe martorii (inculpaţi) D. şi C. să dea declaraţii necorespunzătoare adevărului în sensul că altă persoană ar fi condus autoturismul.

Prin urmare, instanţa de fond a reţinut caracterul incontestabil al împrejurării că pe data de 26.08.2014 inculpatul B. a fost singura persoană ce a condus autoturismul înmatriculat în Marea Britanie cu nr. x.

Din coroborarea declaraţiilor date de martorii P. şi O. cu declaraţiile date de martorul L. şi de inculpatul D., procesul-verbal rezultă că, ulterior, la data de 26.08.2014 organele de poliţie au procedat la întocmirea procesului-verbal de constatare a infracţiunii flagrante în care au consemnat refuzul inculpatul B. de a fi testat cu aparatul etilotest, precum şi refuzul acestuia de a se supune prelevării de mostre biologice în vederea determinării alcoolemiei.

Din coroborarea declaraţiilor anterior arătate rezultă că, în aceeaşi seară, la sediul Poliţiei, martorul Q. a procedat la audierea în calitate de martor a martorului L. şi a inculpatului D.

Din declaraţia dată de inculpatul D. coroborată cu declaraţia dată de inculpatul B. se reţine faptul că, a doua zi, respectiv la data de 27.08.2014, la solicitarea soţiei inculpatului B., acest inculpat s-a dus la sediul Poliţiei Mun. Roşiori de Vede, unde s-a întâlnit cu inculpatul B. şi soţia acestuia, asistând la discuţia purtată de inculpatul B. cu martorul Q. în legătură cu dosarul de urmărire penală întocmit pe numele inculpatului B., acest inculpat reproşându-i agentului de poliţie faptul că i-a întocmit dosar penal şi încercând să întreprindă, practic, demersuri pentru a obţine exonerarea sa de răspundere penală (iniţial interesându-se de o posibilitate de a-şi obţine permisul, apoi afirmând că martorul D. nu declarase adevărul şi că, în realitate, doar împinsese autoturismul).

Aspectele vizând deplasarea, pe data de 27.08.2014, a inculpaţilor B., D., împreună cu soţia inculpatului B. la secţia de poliţie au fost confirmate şi de inculpatul B.

Din actele dosarului de urmărire penală nr. x/2014 rezultă că martorul Q., în calitate de organ de cercetare penală, în baza procesului-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, prin ordonanţa din 26.08.2014, a dispus începerea urmăririi penale in rem, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice prevăzute de art. 337 C. pen., dosarul fiind înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede, unde a fost înregistrat sub nr. unic x/2014 şi fiind repartizat procurorului A., în vederea supravegherii cercetărilor, în conformitate cu nota de serviciu nr. x/27.06.2014 emise de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede.

Repartizarea lucrării în sarcina inculpatului A. este confirmată şi prin declaraţia inculpatului, şi prin condica pentru evidenţa lucrărilor procurorilor pe anul 2014, condică ridicată în copie (extras) de la inculpatul A., cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate în biroul său din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede.

Aceeaşi împrejurare rezultă şi din procesul-verbal de percheziţie informatică, rapoartele de constatare tehnico- ştiinţifice întocmite în cauză, procesul-verbal de listare a fişierelor identificate la percheziţia domiciliară, proces-verbal întocmit la 13.05.2015, relevanţă având sub acest aspect fişa dosarului nr. x/P/2014, conform căreia dosarul i-a fost repartizat inculpatului A. încă de la data de 26.08.2014.

Din actele aceluiaşi dosar de urmărire penală rezultă că la data de 17.09.2014 martorul Y.- ofiţer de poliţie judiciară din cadrul Poliţiei Mun. Roşiori de Vede- Biroul Poliţiei Rutiere-, pe baza probatoriului administrat în cauză (procesul-verbal de constatare a infracţiunii, declaraţii martori, buletinul de examinare clinică), a întocmit referatul cu propunere de dispunere a continuării urmăririi penale faţă de suspectul B. pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice prevăzute de art. 337 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

Din analiza aceloraşi acte rezultă că, la aceeaşi dată, respectiv 17.09.2014, inculpatul A., în calitate de procuror, pe baza probatoriului administrat în cauză (procesul-verbal de constatare a infracţiunii, declaraţii martori, buletinul de examinare clinică), a confirmat propunerea martorului Y., dispunând efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul B. pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice prevăzute de art. 337 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

Actele aceluiaşi dosar de urmărire penală relevă împrejurarea că la data de 23.09.2014 martorul Y.- ofiţer de poliţie în cadrul Poliţiei Mun. Roşiori de Vede- Biroul Poliţiei Rutiere- a procedat la aducerea la cunoştinţa numitului B. a calităţii de suspect şi l-a audiat în calitate de suspect.

Din actele aceluiaşi dosar se mai reţine că, ulterior, la data de 23.09.2014, martorul Y. a întocmit referatul prin care a propus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul B., solicitare considerată ca întemeiată de către inculpatul A.

Astfel, prin Ordonanţa nr. x/2014 din 23.09.2014, inculpatul A. a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice prevăzute de art. 337 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

Curtea a subliniat faptul că, inculpatul A. a fost audiat arătând că, deşi nu poate preciza dacă a întocmit cele două ordonanţe, în măsura în care acestea se regăsesc în calculatorul său- împrejurare confirmată prin procesul-verbal de percheziţie informatică, rapoartele de constatare tehnico- ştiinţifice întocmite în cauză, procesul-verbal de listare a fişierelor identificate la percheziţia domiciliară, proces-verbal întocmit la 13.05.2015 -, aceste acte au fost redactate de inculpat.

Din actele dosarului de urmărire penală se mai reţine că la data de 25.09.2014 martorul Y. a procedat la aducerea la cunoştinţa numitului B. a calităţii de inculpat, tot cu acea ocazie B. fiind audiat în calitate de inculpat.

Actele dosarului de urmărire penală nr. x/2014 confirmă faptul că, la data de 06.10.2014, martorul Y., în calitate de ofiţer de poliţie judiciară, a întocmit referatul de terminare a urmăririi penale, propunând emiterea rechizitoriului şi sesizarea instanţei de judecată competentă să judece cauza privind pe inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice prevăzute de art. 337 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., dosarul fiind înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede.

Cu privire la declaraţia dată de martorul Y., Curtea a subliniat faptul că în cauza de faţă, prin raportare la calitatea martorului în dosarul nr. x/2014, nu pot fi avute în vedere declaraţiile date cu ocazia audierii sale în dosarul nr. x/2014, cu privire la dosarul nr. x/2014.

Din procesul-verbal de percheziţie informatică, rapoartele de constatare tehnico- ştiinţifice întocmite în cauză, procesul-verbal de listare a fişierelor identificate la percheziţia domiciliară, proces-verbal întocmit la 13.05.2015 şi declaraţiile date de inculpatul A. rezultă că la data de 20.10.2014 inculpatul A., după primirea dosarului (înaintat de Poliţia Roşiori de Vede la 14.10.2014, conform vizei aflate la dup x/2014), a procedat la întocmirea rechizitoriului nr. x/2014 din data de 20.10.2014 privind pe inculpatul B., prin care dispunea trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de refuz de recoltare probe biologice prevăzute de art. 337 C. pen. în stare de recidivă postcondamnatorie.

Susţinerile inculpatului A. (f 3 verso şi 5 vol. 2 fond) în sensul că ar fi întocmit rechizitoriul fără a studia actele dosarului de urmărire penală, Curtea a considerat că nu sunt verosimile; astfel, pe de o parte, inculpatul emisese şi anterior acte în dosar (ordonanţe ce presupuneau examinarea probelor pentru a se aprecia asupra vreunui incident ce ar fi împiedicat punerea în mişcare a acţiunii penale, conform dispoziţiilor procesual- penale în vigoare la acel moment, respectiv art. 305 alin. (1) şi art. 309 alin. (1) C. proc. pen.), iar pe de altă parte cu ocazia audierii sale în faţa Parchetului chiar el a arătat că în acel moment aceea a fost convingerea sa "în raport de probele existente în dosar", precizând şi că la momentul punerii în mişcare a acţiunii penale a avut "convingerea că împotriva numitului B. erau probe pentru vinovăţia acestuia".

Din procesul-verbal de redare a convorbirilor şi comunicărilor interceptate în cauză rezultă că în ziua întocmirii acestui rechizitoriu, 20.10.2014, la ora 11:58:10, inculpatul A. a contactat-o pe soţia sa, numita Z., avocat în cadrul Baroului Teleorman, din convorbirea telefonică a celor doi rezultând faptul că inculpatul B., fost AA., este o persoană cunoscută celor doi soţi, fapt pe care A. l-a realizat la primirea dosarului penal, inclusiv după vizualizarea fotografiei acestuia.

Instanţa de apel a apreciat că această convorbire este de natură să confirme convingerea inculpatului A. cu privire la vinovăţia inculpatului B., inculpatul A. spunând soţiei sale "(…) a făcut două refuzuri (…)…"(…) O să-şi ia periuţă, pastă de dinţi, că trebuie să stea un pic acolo!", dar şi preocuparea inculpatului A. cu privire la gravitatea situaţiei inculpatului B. (discuţia relevând faptul că inculpatul A. a realizat că inculpatul B., fiind recidivist, ar fi urmat să execute în regim de detenţie pedeapsa, precum şi o anumită "compasiune" la adresa inculpatului B., inculpatul A. afirmând, în mod repetat, la adresa inculpatului B. "vai de capu' lui").

Din declaraţia dată de inculpatul A. în faţa instanţei rezultă că inculpatul B. este fratele unei foste vecine a soţiei inculpatului, deci faptul că inculpatul A. îl cunoştea pe inculpatul B.

Totodată, preocuparea deosebită a inculpatului A. pentru situaţia personală a inculpatului B. este subliniată şi prin declaraţia martorului Q., agent de poliţie, care a susţinut că, ulterior datei de 26.08.2014, s-a întâlnit întâmplător cu procurorul A. la un local din Mun. Roşiori de Vede, ocazie cu care agentul de poliţie a fost chestionat de către procuror dacă el a constatat fapta numitului B., procurorul informându-l pe Q. asupra faptului că a dispus schimbarea soluţiei propuse de către organele de poliţie, care formulaseră propunere de trimitere în judecată, întrucât martorii şi-au schimbat declaraţiile precum şi că "nu vreau să trimit pe cineva în puşcărie nevinovat şi să se spânzure în închisoare" în faţa instanţei, martorul a reiterat aceleaşi aspecte.

Martorii propuşi de inculpatul A. au fost încuviinţaţi în etapa cercetării judecătoreşti - martorii BB. şi CC. - aceştia neputând da detalii cu privire la această discuţie, pe care nici nu au confirmat-o şi nici nu au infirmat-o, relevând faptul că nu au cunoştinţă dacă această discuţie a avut loc.

Aceiaşi martori- avocaţi- au arătat că îl cunosc pe inculpatul A. şi au precizat că acesta are o imagine bună în comunitate, Curtea apreciind că aceste aspecte vor fi avute în vedere la circumstanţele personale ale inculpatului.

Instanţa a mai apreciat că aceste împrejurări, ca şi acţiunile ulterioare ale inculpatului A. confirmă intenţia sa directă în iniţierea şi ulterior parcurgerea, folosindu-se de calitatea sa profesională, a unor demersuri în sensul exonerării de răspundere penală a inculpatului B.

Susţinerile inculpatului A. în sensul că prin demersurile ulterioare ar fi încercat să evite pronunţarea unei soluţii de achitare, instanţa de fond nu le-a primit, cu atât mai mult cu cât, în faţa instanţei, însuşi inculpatul a arătat că pe parcursul carierei sale au mai existat situaţii în care au fost pronunţate astfel de soluţii în dosarele sale, fără ca acest lucru să aibă repercursiuni negative asupra situaţiei sale profesionale.

Din analiza actelor dosarului de urmărire penală rezultă că începând cu data de 20.10.2014 inculpatul A. a început să efectueze acte de urmărire penală personal în dosarul de urmărire penală nr. x/2014, fără a parcurge procedura administrativă specifică în asemenea cazuri (preluarea cauzelor în anchetă proprie), astfel cum rezultă din relaţiile comunicate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede, respectiv fără a solicita grefierului şef al Parchetului înscrierea dosarului în evidenţa activităţii de urmărire penală (R4), deci cu încălcarea dispoziţiilor art. 132 alin. (2), art. 134 alin. (5), art. 123 lit. d) din anexa OMJ nr. 2632/C/2014 (forma în vigoare la data comiterii faptei).

Astfel, din procesul-verbal de redare a convorbirilor şi comunicărilor interceptate în cauză rezultă că pe data de 20.10.2014, ora 09:58:00 (deci chiar în ziua în care întocmise rechizitoriul, chiar înainte de a o suna pe soţia sa), inculpatul A. l-a sunat pe martorul T.- socrul inculpatului B., jandarm, repartizat la acel moment la obiectivul Parchetul de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede-, solicitându-i martorului T. ca inculpatul B. să se prezinte la sediul Parchetului pentru audieri.

Această împrejurare nu a fost contestată nici de inculpatul A., nici de martorul T.

Astfel fiind, Curtea a remarcat faptul că această modalitate de îndeplinire a procedurii de citare s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor art. 257 alin. (1), (2), (5), (7) C. proc. pen.

În acest sens, din analiza actelor dosarului de urmărire penală nr. x/2014 rezultă că inculpatul A., în calitate de procuror, nu a încheiat un proces-verbal de îndeplinire a procedurii de citare telefonic, în conformitate cu dispoziţiile art. 257 alin. (1) C. proc. pen.

De asemenea, inculpatul a apelat la citarea telefonică a inculpatului B. prin martorul T., însă- astfel cum rezultă din procesul-verbal de redare a convorbirilor şi comunicărilor interceptate în cauză nu în calitatea martorului de jandarm (subofiţer al Jandarmeriei Române, asigura paza sediului Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede), ci în calitatea sa de socru al inculpatului B., calitate cunoscută de inculpatul A.

S-a mai arătat că din analiza conţinutului acestei convorbiri rezultă şi alte aspecte relevante, respectiv faptul că martorul cunoştea despre ce este vorba, dar şi faptul că inculpatul A. se afla în relaţii destul de apropiate cu inculpatul B., la adresa căruia a folosit apelativul "băiatul".

Curtea a subliniat şi faptul că martorul DD.- grefier şef în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede - a arătat că nu are cunoştinţă să fie uzitată, la nivelul instituţiei, citarea prin jandarmi, citarea fiind realizată fie în scris, fie prin poliţie.

De asemenea, Curtea a subliniat faptul că martorul T. a arătat în faţa instanţei faptul că inculpatul A. nu a mai apelat în niciun alt dosar la citarea inculpaţilor prin intermediul acestui martor, în considerarea calităţii sale de jandarm.

Din actele dosarului de urmărire penală nr. x/2014 rezultă că pe data de 21.10.2014 inculpatul A., în calitate de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede, a procedat personal la aducerea la cunoştinţa inculpatului B. a drepturilor şi obligaţiilor avute în calitate de inculpat, tot în acea zi procedând la audierea acestuia, deşi procedura fusese îndeplinită anterior de către organele de poliţie.

În cursul aceleiaşi zile, respectiv 21.10.2014, inculpatul B. a depus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede o cerere adresată prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede, prin care solicita reaudierea martorului D., precum şi audierea unui alt martor, în persoana numitului EE., "care se afla la spălătoria auto", cerere care a fost primită de procurorul A., sub semnătură, însă nu a fost prezentată spre rezoluţionare primului-procuror, respectiv înregistrare în registrul de dosare penale al Parchetului.

Procedând în acest mod, inculpatul A. a încălcat dispoziţiile art. 126 alin. (3) şi art. 133 alin. (1) din anexa la Ordinul nr. 2632/C/30.07.2014- forma în vigoare la data comiterii faptei.

De altfel, cu ocazia audierii în faţa instanţei, inculpatul A. a precizat faptul că avea cunoştinţă de procedura ce trebuia urmată în cazul depunerii unei solicitări de probatorii, neputând să explice de ce nu a parcurs acea procedură.

De asemenea, din analiza actelor dosarului de urmărire penală nr. x/2014 rezultă că inculpatul nu s-a pronunţat asupra cererii probatorii formulate de inculpatul B. prin ordonanţă motivată, conform art. 100 alin. (3) C. proc. pen. şi art. 286 alin. (1) C. proc. pen.

Din declaraţiile martorului DD.- grefier şef al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede rezultă că în asemenea cazuri procedura obişnuită este aceea ca solicitarea de administrare de probe să fie prezentată spre rezoluţionare prim- procurorului, urmând ca după repartizarea către procurorul care supraveghează cercetările, acesta să se pronunţe prin ordonanţă motivată cu privire la admiterea sau respingerea cererii de administrare de probe, ordonanţa de admitere sau respingere a cererii comunicându-se părţii care a solicitat-o.

Pe parcursul aceleiaşi zile- 21.10.2014-, la aproximativ o oră după finalizarea audierii inculpatului B., fără a se pronunţa nici măcar prin viză asupra cererii inculpatului B. de reaudiere a martorului D., inculpatul A. a procedat la audierea martorului D., în intervalul orar 11:00- 11:30.

Din analiza actelor dosarului nr. x/2014 rezultă că inculpatul D. nu a fost legal citat în calitate de martor, fiind încălcate dispoziţiile art. 257 alin. (1), (2), (5), (7) C. proc. pen. de către inculpatul A. şi cu privire la acest martor.

Instanţa a considerat că această împrejurare confirmă faptul că inculpatul A.- în calitate de procuror- şi inculpatul B. aveau deja o înţelegere cu privire la modalitatea de audiere a martorilor, iar persoana în cauză era deja prezentă la sediul unităţii de parchet, la solicitarea inculpatului B., în baza celor convenite de inculpat cu procurorul A.

S-a mai apreciat că susţinerile inculpatului B. în sensul că inculpatul A. nu i-ar fi spus ce a dispus cu privire la solicitarea de probatorii sunt neverosimile în condiţiile în care, în aceeaşi zi, inculpatul B. a întreprins demersuri pentru prezentarea inculpatului D. la sediul Parchetului, chiar înainte de audierea sa, modalitatea în care s-au desfăşurat evenimentele relevând chiar existenţa unei înţelegeri anterioare a inculpaţilor A. şi B. cu privire la administrarea probatoriului în cauză.

Faptul că inculpatul D. se afla deja la sediul Parchetului este confirmat şi prin împrejurarea că, deşi audierea în sine a avut loc la o oră după audierea inculpatului B., din actele dosarului rezultă că anterior audierii a avut loc şi o discuţie liberă- astfel cum a calificat-o inculpatul A. - între procuror şi martor, astfel încât este cert faptul că inculpatul D. s-a prezentat la sediul parchetului anterior orei la care a început audierea sa.

De asemenea, instanţa a remarcat şi faptul că prezintă relevanţă sub acest aspect şi datele consemnate în registrul de intrare- ieşire al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede, date conform cărora inculpatul D. a intrat în sediul Parchetului la 35 de minute după ce inculpatul B. a părăsit acest sediu, intervalul mic de timp nepermiţând o eventuală deplasarea a inculpatului B. la domiciliul socrului său, martorul T., deplasarea celor doi la domiciliul inculpatului D. şi, ulterior, a celor trei la Parchet.

Mai mult, în condiţiile în care astfel cum s-a constatat şi pe parcursul cercetărilor în cauza de faţă, inculpatul D. nu se află în permanenţă la domiciliul său, este neverosimil ca inculpatul B. să fi avut certitudinea că îl găseşte acasă pe acest martor.

Modalitatea în care a fost adus acest martor la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede este confirmată şi prin declaraţiile date de inculpatul D., acesta arătând că inculpatul B. i-a solicitat să îşi modifice declaraţia şi, ulterior, i-a solicitat prezenţa la sediul Parchetului în vederea audierii de către inculpatul A., astfel încât inculpatul D., însoţit de inculpatul B. şi de socrul acestuia, martorul T., s-au deplasat cu autoturismul martorului T. la sediul Parchetului pentru audiere.

Această modalitate de prezentare a inculpatului D., în calitate de martor, la sediul Parchetului a fost confirmată şi prin declaraţiile date de inculpatul B. şi de martorul T.

Curtea a constatat că din declaraţiile martorilor DD. şi FF. (grefier şef, respectiv grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede) rezultă că această modalitate de "citare" a martorilor pentru a fi audiaţi este una neobişnuită la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede.

Modalitatea în care inculpatul D. a fost adus, în calitate de martor, la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede şi apoi audiat cu încălcarea normelor procesual penale incidente în materie- norme anterior expuse şi analizate (sub aspectul citării)- relevă conivenţa infracţională a inculpaţilor A. şi B.

Din analiza actelor dosarului rezultă că pe data de 21.10.2014, anterior audierii inculpatului D., inculpatul A. a avut cu acest inculpat (care urma să fie audiat în calitate de martor) o discuţie ("discuţie liberă", astfel cum a fost calificată de inculpatul A.).

Procedând astfel, instanţa de fond a apreciat că inculpatul A. a încălcat dispoziţiile art. 119- 122 C. proc. pen., dispoziţii ce reglementează modalitatea de audiere a martorului şi care nu stipulează posibilitatea unei întrevederi particulare, practic, a organului judiciar cu martorul anterior audierii.

Importanţa încălcării acestor norme este dată de faptul că, pe parcursul acestei întrevederi, astfel cum rezultă din procesul-verbal anterior menţionat, inculpatul A. i-a sugerat, practic, martorului (inculpatul D.) situaţia de fapt pe care acesta urma să o releve (e.g.: aspecte privind ameninţările adresate de poliţişti martorului, aspecte privind intenţia inculpatului B. de a urca doar autoturismul pe trotuar).

Astfel, din modul concret în care s-a purtat "discuţia liberă" rezultă că inculpatul A. s-a substituit inculpatului D. (martor în acel moment procesual) şi a făcut afirmaţii care nu reprezentau altceva decât sugestii adresate acestuia de a confirma unele aspecte pe care inculpatul A., în calitate de procuror, dorea să le evidenţieze pentru fundamentarea probatorie a soluţiei ce urma a fi pronunţată, aspecte care, însă, nu fuseseră invocate de către martor (inculpatul D.), aceeaşi fiind şi percepţia inculpatului D., conform declaraţiei, inculpatul D. apreciind că i se solicita de către procuror doar să confirme anumite aspecte.

Relevanţă prezintă, sub aspectul finalităţii urmărite de inculpatul A. prin purtarea acestei "discuţii libere", faptul că încă de la începutul discuţiei acesta a procedat la atenţionarea inculpatului D. (martor) asupra faptului că se afla în faţa unei persoane care va avea o abordare diferită faţă de cea a organelor de poliţie, sugerând astfel, pe de o parte, că atitudinea manifestată de organele de poliţie nu ar fi fost una potrivită şi, pe de altă parte, că, în persoana sa, martorul putea avea încredere:

"A.: Tu vorbeşti cu mine doar aşa ca să ştiu ce s-a întâmplat acolo! Nu eşti…Nu eşti în faţa poliţiştilor!",

De asemenea, sub acelaşi aspect, s-a apreciat că prezintă relevanţă faptul că, ulterior realizării acestui "contact psihologic" ce îi conferea martorului libertatea de a-şi modifica declaraţia dată anterior fără a se teme că ar putea fi angajată răspunderea sa penală, inculpatul A. a început să se substituie, practic, inculpatului D., solicitându-i acestuia să confirme diverse împrejurări pe care inculpatul B. îi ceruse inculpatului D. să le relateze (e.g.: faptul că poliţiştii l-ar fi ameninţat pe martor că, în cazul în care ar fi refuzat să semneze documentele întocmite de organele de poliţie cu ocazia depistării numitului B. la data de 26.08.2014, urmau ca acestuia să-i aplice o amendă contravenţională, oferindu-i astfel martorului justificarea pentru schimbarea declaraţiei iniţiale:

"A.: Ţi-au zis poliţiştii că dacă nu semnezi îţi dau amendă zece milioaneş" sugestie la care numitul D. răspunde afirmativ, confirmând a susţinerile procurorului:

"D.: Da, aşa au zis: Bă, semnează aici!" relatarea unor împrejurări pe care numai martorul ar fi putut să le cunoască, procurorul fiind iniţiatorul întrebărilor, iar martorul D. aprobând doar supoziţiile procurorului:

"A.: Ai scris cu mâna ta o declaraţie? D.: Nu, nu, n-am scris! N-am declarat nimic! Adică, n-am scris… A.: Decât ai semnat? D.: Da! A.: Fără să citeşti? D.: Fără să citesc! Am semnat mai multe foi…şi i-am spus…."Vreo amendă, ceva?").

De asemenea, relevanţă prezintă, sub acelaşi aspect (finalitatea "discuţiei libere"), şi întrebările adresate de inculpatul A. inculpatului D. (martor), întrebări ce relevă că inculpatul A., în calitate de procuror, îi sugera inculpatului D. (martor) răspunsurile şi îl şi ajuta pe acesta să-şi reamintească aspectele mincinoase în momentul în care inculpatul D. (martor) nu-şi amintea anumite amănunte, astfel că inculpatul D. (martor) şi-a reamintit unele aspecte pe care le memorase, relatând în fapt o poveste:

"A.: Tu ai fost în maşină în partea stângă? D.: Da! A.: Ai fost în maşină (neinteligibil) ? D.: Da! A.: Îhî! D.: Şi… A.: Şi ce s-a întâmplat în momentul în care acesta în care…Ce a zis.a (neinteligibil) ? D.: Da, da! El sunase la taxi, sunase la taxiu! Cineva a venit în timp ce vorbise cu taxiul, venise un alt băiat tot de acolo "ia dă maşina un pic mai încolo că vine…cică vine patronul de la spălătorie să bage…nu ştiu ce să bage acolo!"…"

De asemenea, relevanţă prezintă, în continuarea acestei "discuţii libere", şi atitudinea sugestivă manifestată de inculpatul A. care, în calitate de procuror, cu intenţie calificată prin scopul urmărit (obţinerea unei declaraţii pe care să poată fundamenta pronunţarea unei soluţii de netrimitere în judecată), a continuat să nu îl lase pe inculpatul D. (martor) să relateze liber cele cunoscute, substituindu-se acestuia, sugerându-i în continuare ce aspecte importante să confirme şi care prezentau, în esenţă, elemente ale unei construcţii logice care să permită conturarea nevinovăţiei inculpatului B., inculpatul A. chiar manifestându-şi satisfacţia în momentul în care martorul îi confirmă aspectele sugerate: " A.: Da, asta e ideea…intenţia lui a fost să urce cu maşina…să urce maşina pe trotuar? D.: Da, s-o pornească, da’ dacă n-a pornit! A.: Nici n-a pornit? A, nici n-a pornit! …".

Finalitatea unei asemenea discuţii, în contextul general al modalităţii în care inculpatul A. a înţeles, în calitate de procuror, să instrumenteze dosarul, a fost, astfel cum s-a arătat anterior, aceea de a se asigura că inculpatul D., în calitate de martor, va da o declaraţie care să permită pronunţarea, în final, a unei soluţii de netrimitere în judecată.

Curtea a subliniat că menţionarea de către inculpatul A., cu ocazia acestei discuţii libere, a împrejurării că organele de poliţie l-ar fi ameninţat pe inculpatul (martor) D. cu aplicarea unei amenzi de "zece milioane" dacă nu semnează declaraţia, confirmă existenţa unei înţelegeri între inculpaţii A. şi B. în sensul instrumentării dosarului, de către inculpatul A., într-o manieră care să permită pronunţarea unei soluţii de netrimitere în judecată.

În acest sens s-a reţinut faptul că această împrejurare nu rezulta, la data "discuţiei libere", din actele dosarului, inculpatul D. menţionând că inculpatul B. îl învăţase să spună că a fost ameninţat de poliţişti cu aplicarea acestei amenzi dacă nu semnează.

Cunoaşterea acestei apărări a inculpatului B. de către inculpatul A., în condiţiile în care această apărare nu rezulta din actele dosarului- instanţa a apreciat că se confirmă existenţa unei înţelegeri între inculpaţii A. şi B., în sensul instrumentării dosarului de către inculpatul A., într-o manieră care să permită pronunţarea unei soluţii de netrimitere în judecată.

Cu privire la modalitatea în care inculpatul D. a fost audiat în calitate de martor de către inculpatul A. Curtea a reţinut că această audiere s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor art. 123 alin. (1) raportat la art. 110 alin. (1) C. proc. pen., nefiind menţionate, în cuprinsul declaraţiei, întrebările adresate martorului; în aceeaşi modalitate a procedat inculpatul A. cu privire la toţi martorii audiaţi în cauză.

Inculpatul A. a justificat această împrejurare prin faptul că, şi după modificarea C. proc. pen., obişnuieşte să audieze conform vechiul cod, fără consemnarea întrebărilor.

Acest aspect ar putea fi plauzibil însă, în contextul în care este evidentă modificarea poziţiei martorului (prin raportare la declaraţia dată anterior de martor), în condiţiile în care se contestă prezenţa inculpatului B. la această audiere, în condiţiile în care inculpatul D. a susţinut inclusiv că prezenţa inculpatului B. pe parcursul audierii i-a creat temere, dar şi că prin modalitatea de audiere i s-a impus, de către procuror, prin întrebări închise, să susţină ipoteza prezentată de inculpatul B., avându-se în vedere şi faptul că declaraţia martorului nu a fost înregistrată (conform menţiunilor de la dup x/2014), omisiunea consemnării întrebărilor este de natură să sprijine concluzia în sensul instrumentării dosarului, de către inculpatul A., într-o manieră care să permită acestuia pronunţarea unei soluţii de netrimitere în judecată, încălcarea dispoziţiilor procesual- penale privind consemnarea întrebărilor având ca finalitate "orientarea" declaraţiei martorului într-o modalitate care să creeze aparenţa unui mijloc de probă obţinut loial.

Curtea a subliniat faptul că în mod constant inculpatul D. a susţinut că, la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede, a fost audiat de inculpatul A. chiar în prezenţa inculpatului B.

S-a mai reţinut că, din verificările efectuate, a reieşit că cea de-a doua intrare a inculpatului B. în sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede nu a fost consemnată în registrul de la intrare, ultima menţiune din 21.10.2014 cu privire la prezenţa inculpatului în sediul acestui Parchet arătând că inculpatul B. a intrat în sediu la ora 09:30 şi a ieşit la ora 10:15, însă aceasta nu este singura omisiune din registrul de intrări/ieşiri al jandarmilor de la postul respectiv de pază.

De altfel, prezenţa inculpatului B. în timpul audierii inculpatului D. în calitate de martor este confirmată şi prin declaraţia dată de inculpatul B. la 04.05.2015, acesta recunoscând- la întrebarea adresată de apărătorul inculpatului A.- faptul că a asistat la audierea, de către inculpatul A., a inculpatului D., în calitate de martor, în biroul grefierei.

Curtea a mai observat faptul că din declaraţia celor trei grefiere din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede- DD., FF., GG. rezultă că la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede nu au fost cazuri în care martorii să fi fost audiaţi în prezenţa inculpaţilor.

Din coroborarea dispoziţiilor art. 83, art. 92 alin. (1), (2), (6), art. 123 alin. (1) raportat la art. 110 alin. (1) şi art. 381 alin. (2) C. proc. pen. rezultă că în etapa urmăririi penale, spre deosebire de etapa cercetării judecătoreşti, inculpatul nu are dreptul de a asista personal la audierea martorului, acest drept fiindu-i conferit exclusiv apărătorului inculpatului.

Această diferenţă de tratament este justificată şi prin necesitatea asigurării obţinerii, în contextul specific urmăririi penale (etapă parcursă în apropierea comiterii faptei, având un caracter nepublic), a unor declaraţii sincere, fără nicio influenţă, fie şi indirectă, de natură psihologică, a inculpatului asupra martorului.

Drepturile inculpatului sunt protejate în mod corespunzător prin acordarea posibilităţii apărătorului său- profesionist în drept- de a asista la audiere.

În cauză inculpatul A. a încălcat aceste dispoziţii, acţionând de o manieră evident părtinitoare, defectuoasă, cu încălcarea normelor procedurale anterior arătate- care impuneau audierea separată a martorului-, susţinând interesele ilicite ale inculpatului, a procedat la audierea acestui martor chiar în prezenţa inculpatului B. şi astfel i-a dat posibilitatea acestui inculpat să-şi exercite în mod direct influenţa asupra martorului şi să-l determine pe acesta să declare aspecte mincinoase în scopul instrumentării dosarului, de către inculpatul A., într-o manieră care să permită pronunţarea unei soluţii de netrimitere în judecată.

În concret, încălcarea, de către inculpatul A., cu ocazia audierii inculpatului D. în calitate de martor, a dispoziţiilor procesual- penale incidente în materia audierii martorilor, dispoziţii anterior menţionate relevă maniera defectuoasă în care inculpatul A. şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu ce îi reveneau în calitate de procuror, în scopul favorizării inculpatului B., relevanţă specială prezentând faptul că, procedând la audierea martorului în prezenţa inculpatului, inculpatul A., în calitate de procuror de caz i-a creat, posibilitatea inculpatului B. de a se asigura că aspectele mincinoase induse de acesta vor fi declarate ca atare de către inculpatul D., în calitate de martor, fără a fi "omise" aspectele esenţiale disculpării acestuia.

Cu privire la demersurile privind obţinerea înregistrărilor camerelor de supraveghere de la vulcanizare, Curtea a reţinut că aceste demersuri au fost efectuate de inculpatul B. cu acordul inculpatului A., împrejurare ce este de natură a sublinia conivenţa infracţională (practic, complicitatea inculpatului B.) a celor doi inculpaţi în comiterea infracţiunii de abuz în serviciu prin încălcarea cu ştiinţă a normelor procesual- penale şi care stabilesc procedura incidentă în materie, procedură a cărei respectare îi revenea inculpatului A. ca şi obligaţie de serviciu.

În acest sens Curtea a avut în vedere declaraţia dată de inculpatul B., declaraţie în cuprinsul căreia inculpatul B. a arătat următoarele: "Arăt că am stabilit cu procurorul de caz modalitatea de înaintare a imaginilor video surprinse de către camerele video de la vulcanizare. Acesta mi-a solicitat să mă prezint la sediul vulcanizării şi să cer imaginile video".

Această declaraţie, ca şi dialogurile purtate ulterior de inculpatul A. în legătură cu aceste înregistrări video (astfel cum vor fi acestea expuse în continuare) impun înlăturarea apărării inculpatului A. (f 5 verso vol. 2 fond) în sensul că inculpatul B. s-a deplasat la spălătorie fără acordul său şi chiar fără a-l informa.

Curtea a subliniat faptul că procedura de ridicare a obiectelor sau înscrisurilor este reglementată de dispoziţiile art. 169- 171 C. proc. pen., inculpatul A. neparcurgând această procedură.

Mai mult, această procedură exclude orice implicare a înseşi persoanei cercetate (în cauză, inculpatul B.) în ridicarea de obiecte, raţiunea implicării persoanei cercetate având ca finalitate evitarea oricărei deteriorări a obiectului ce poate constitui, în sine, mijloc de probă.

Sub acest aspect instanţa de fond a reţinut că, în continuarea demersurilor de favorizare a inculpatului B., după finalizarea audierii, în calitate de martor, a inculpatului D., inculpatul A. a purtat o discuţie telefonică cu inculpatul B., acesta din urmă apelându-l pe inculpatul A. de la postul telefonic utilizat de către socrul său, martorul T., convorbirea fiind purtată la data de 21.10.2014 ora 11:44:47, deci la circa 15 minute după finalizarea audierii în calitate de martor a inculpatului D.

Acest interval de timp redus, dar şi absenţa unei reacţii minime din partea procurorului (inculpatul A.) cu privire la faptul că era sunat de inculpatul pe care tocmai îl audiase, acesta informându-l, practic, cu privire la probe ce nu fuseseră nici măcar propuse procedural, nici încuviinţate sau dispuse la acel moment în dosarul nr. x/2014 relevă faptul că, imediat după părăsirea incintei Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede, inculpatul B., în baza celor convenite cu procurorul de caz (inculpatul), s-a deplasat la sediul vulcanizării auto unde a solicitat punerea la dispoziţie a înregistrărilor video.

Din procesul-verbal de redare a convorbirilor şi comunicărilor interceptate în rezultă că subiectul acestei convorbiri viza obţinerea de către inculpatul B. a înregistrărilor video efectuate de camerele de luat vederi instalate la vulcanizarea/spălătoria auto de pe str. x.

Din analiza acestei convorbiri telefonice rezultă că, fiind informat de inculpatul B. cu privire la faptul că se afla la vulcanizarea auto însă administratorul nu era prezent, inculpatul A. s-a implicat personal şi i-a solicitat inculpatului să-l pună în legătură cu persoana de la vulcanizarea auto în vederea permiterii- prin invocarea, folosirea funcţiei inculpatului A. (funcţia de procuror)- a accesului inculpatului la înregistrările video ale camerelor de supraveghere.:

"B.: Să trăiţi domn procuror! I. sunt! Am fost aici la vulcanizare, era sora lui…mi-a spus că fratele său nu este. E plecat în Serbia"…. "A.: Deci dă-mi telef…Dă-mi telefonul sorei ei ca să-i dau eu telefon să-ţi permită accesul să iei….înregistrarea".

Din analiza aceleiaşi convorbiri rezultă că inculpatul A. a exercitat presiuni asupra martorului HH., subliniind faptul că doreşte obţinerea rapidă a înregistrării video, iar pentru a evita solicitarea prin intermediul unei adrese emise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede solicitându-i acesteia să-i permită accesul inculpatului pentru a prelua înregistrarea:

"A.: Ă…Ia fiţi atenţi: eu ca să nu mai…evit adrese de la noi, din partea unităţii şi să treacă timpul, mie-mi trebuie neapărat înregistrarea momentului din douăzeci şi şase când… august, când a fost fapta, nu mai ştiu, aşa…Îi permiteţi accesul, să intre, să ia decât înregistrarea, simplu, de acolo."

Aceste presiuni, ca şi implicarea personală a inculpatului A. sunt relevate de continuarea dialogului său cu martorul HH., în faţa imposibilităţii de predare a înregistrării relevate de martor inculpatul A. replicând:

"O să vă fac eu o adresă…specială de la parchet, dacă vreţi să o luăm pe cale… Dar…ă…sunaţi-l şi spuneţi-i că e important pentru mine, că eu nu tre…nu pot să stau, că am multe dosare, n-am numai p-ăsta. Deci, îmi trebuie numai înregistrarea momentului de atunci!".

Existenţa acestei discuţii a fost confirmată de martorul HH. în faţa instanţei.

Raporturile inculpatului A. cu inculpatul B. sunt relevate şi de împrejurarea că, în continuarea dialogului, inculpatul A. a simţit nevoia să îl informeze pe inculpatul B. în legătură cu cele discutate cu martorul HH.

Acelaşi dialog relevă şi modalitatea în care inculpatul A. nu numai că a acceptat, ci chiar a dat sfaturi inculpatului B. cu privire la etapele de parcurs pentru obţinerea înregistrărilor, deşi acestea încălcau evident procedura legală de ridicare a obiectelor şi înscrisurilor, anterior indicată.

În continuarea demersurilor pentru obţinerea înregistrărilor video, inculpatul A. şi-a încălcat obligaţia de a păstra secretul profesional- obligaţie stabilită în sarcina sa ca procuror conform art. 91 alin. (2) din Legea nr. 303/2004-, a încălcat şi normele procesual- penale ce reglementează caracterul nepublic al urmăririi penale (art. 285 alin. (2) C. proc. pen.), comunicând martorului T. (exclusiv în calitatea acestui martor de socru al inculpatului B.) date din dosarul de urmărire penală nr. x/2014 (date privind mijloacele de probă pe care urma să le administreze) şi, practic, implicând acest martor în activitatea de cercetare penală desfăşurată în dosar, deşi martorului nu îi revenea o asemenea calitate în sensul art. 55 C. proc. pen.

Astfel, pe data de 21.10.2014, la ora 12:19:24, inculpatul A. l-a contactat pe martorul T. şi i-a solicitat acestuia să întreprindă demersurile necesare pentru a identifica adresa spălătoriei auto unde se presupunea că autoturismul marca J. condus de inculpatul B. ar fi fost parcat în seara zilei de 26.08.2014, urmând ca inculpatul A. să se adreseze acestei societăţi pentru a-i pune la dispoziţie o serie de date, inculpatul A. subliniind martorului T. faptul că acea societate nu se putea opune solicitării, este obligată să dea curs acesteia.

Curtea a apreciat faptul că, din analiza acestei convorbiri, rezultă că martorul T. nu a avut nicio reacţie- eventual de surprindere- în faţa unei asemenea solicitări, împrejurare ce dovedeşte- contrar aspectelor susţinute de martor- faptul că au existat discuţii în prealabil pe marginea acestui subiect, iar solicitarea telefonică era în continuarea unor aspecte care fuseseră deja dezbătute şi stabilite, de comun acord, în legătură cu modul de administrare a probatoriului în dosarul penal privindu-l pe inculpatul B., socrul acestuia fiind astfel informat cu probele existente în dosarul penal precum şi cu cele care urmau a fi administrate.

Existenţa acestui dialog a fost confirmată de martorul T. în faţa instanţei.

Din analiza procesului-verbal de redare a convorbirilor şi comunicărilor interceptate în cauză rezultă că, în continuarea demersurilor pentru obţinerea înregistrărilor de la camerele de supraveghere cu încălcarea dispoziţiilor art. 169- 171 C. proc. pen., în aceeaşi zi, respectiv 21.10.2014 la ora 12:52:21, inculpatul A. a fost contactat telefonic de către inculpatul B., de la postul telefonic utilizat de către inculpat, împrejurare confirmată şi de inculpatul B.

Din analiza acestei convorbiri se reţine că inculpatul B. l-a informat pe inculpatul A. cu privire la faptul că, în ciuda demersurilor efectuate, înregistrările video n-au fost stocate, inculpatul B. sugerând o presupusă intervenţie a organelor de poliţie care ar fi solicitat ştergerea înregistrărilor efectuate de camerele de supraveghere:

"B.: Uitaţi, sunt aici la vulcanizare, a venit…fratele….nu cel care este proprietarul. A.: Aşa… B.: Fratele celălalt. Zice că nu mai are înregistrarea, că le-a trosnit aparatul şi că le-a şters. Dar… A.: Da. B.: Eu cred că au venit ăia şi le-a zis să şteargă că acum zice că nu-mi identifică decât pe trei zile. Iarăşi am fost cu el sus şi-i cere o parolă, la care ei nu are parola. A.: Păi şi ce fac ei cu înregistrările astea? Unde le bagă? B.: Nu ştiu. C-a zis c-a schimbat nişte servere, nu ştiu ce, că i le-a trosnit şi că nu mai are nicio înregistrare. Decât pe trei zile are…decât duminică, luni şi astăzi. A.: Îhâm. Bine. Hai că…Văd eu ce fac."

Din analiza dosarului de urmărire penală nr. x/2014 şi din declaraţiile date de martorul R. rezultă că inculpatul A. nu a solicitat societăţii care administra vulcanizarea/spălătoria auto (S.C. II. S.R.L.) punerea la dispoziţie a înregistrărilor video.

Din actele dosarului nr. x/2014 rezultă că inculpatul A. l-a audiat pe martorul R.- administrator al societăţii-, ocazie cu care a întrebat martorul de posibilitatea obţinerii înregistrărilor camerelor de supraveghere; aceasta, însă, după ce se stabilise faptul că înregistrarea nu mai exista în materialitatea sa.

Cu privire la martorul C.- EE., astfel cum a fost indicat de inculpatul B.- se reţine că inculpatul a solicitat audierea acestuia încă din data de 21.10.2014, astfel cum s-a arătat anterior, fără ca inculpatul A.- procuror de caz- să se pronunţe cu privire la solicitarea de administrare a acestei probe în conformitate cu dispoziţiile art. 100 alin. (3) şi art. 286 alin. (1) C. proc. pen.

Şi în cazul acestui martor, astfel cum rezultă din dosarul de urmărire penală nr. x/2014, inculpatul A. nu a procedat la citare în vederea audierii, ci a acceptat ca acest martor să fie adus la sediul unităţii de parchet chiar de către inculpatul B., cu încălcarea dispoziţiilor art. 257 alin. (1), (2), (5), (7) C. proc. pen. şi chiar a practicii de la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede, astfel cum a fost relevată prin declaraţiile celor trei grefiere audiate (DD., FF., GG.), declaraţii expuse anterior, cu ocazia examinării procedurii de citare pentru inculpatul (martor) D.

Această împrejurare nu a fost contestată de inculpaţii A. şi B., nici de inculpatul C.

De asemenea, instanţa a constatat că această împrejurareîmprejurare este confirmată prin procesul-verbal de redare a convorbirilor şi comunicărilor interceptate în cauză, la data de 22.10.2014, ora 12:05:28, inculpatul B. l-a contactat telefonic (de pe telefonul personal) pe procurorul de caz- inculpatul A.-, ocazie cu care i-a comunicat acestuia că sosise la sediul Parchetului împreună cu un martor- inculpatul C.- în vederea audierii; audierea nu a avut loc la acea dată din cauza unor probleme de ordin administrativ, inculpatul A. stabilind ca această audiere să aibă loc a doua zi.

Din analiza convorbirilor telefonice purtate între inculpaţii A. şi B., pe de o parte, respectiv a convorbirilor telefonice purtate între inculpatul A. şi martorul T., pe de altă parte, Curtea a constatat faptul că inculpatul B. se prezintă în mod constant procurorului de caz folosindu-şi porecla şi nu identitatea sa, iar procurorul de caz foloseşte la adresa inculpatului B. apelativul "băiatul", aspecte ce subliniază- în pofida susţinerilor contrare formulate de inculpaţii A. şi B.- faptul că relaţia între inculpat şi procuror era relativ familiară.

Din coroborarea declaraţiilor date de inculpaţii C. şi B. rezultă că, în ziua de 23.10.2014, la domiciliul inculpatului C. s-a prezentat inculpatul B. care, în baza unei înţelegeri anterioare cu acest inculpat, i-a solicitat să se prezinte la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede în vederea audierii în calitate de martor, inculpatul B. determinându-l pe martor să facă afirmaţii mincinoase în faţa procurorului menite a-l disculpa şi spunându-i că declaraţia sa mincinoasă nu va produce consecinţe penale faţă de martor, ceea ce- în contextul general al raporturilor dintre inculpaţii A., B. şi al modalităţii de instrumentare a dosarului nr. x72014 de către inculpatul A.- este de natură să genereze presupunerea rezonabilă că între inculpatul anchetat şi anchetator exista o înţelegere, suficient de convingătoare şi pentru martor să depună mărturie în favoarea inculpatului.

Din analiza procesului-verbal de redare a convorbirilor şi comunicărilor interceptate în cauză că, la data de 23.10.2014, ora 09:56:37, martorul T. l-a contactat telefonic pe inculpatul A., cei doi stabilind ora audierii în calitate de martor a inculpatului C., respectiv ora 11:00; existenţa acestei convorbiri a fost confirmată de martorul T.

Curtea a remarcat faptul că această conversaţie dovedeşte implicarea nepermisă- cu încălcarea dispoziţiilor art. 285 alin. (2) C. proc. pen.-, de către procurorul de caz (inculpatul A.), a unei persoane fără calitate (martorul T.) în instrumentarea dosarului penal nr. x/2014, de vreme ce inculpatul A. a comunicat în mod direct martorului T. ora audierii inculpatului C. în calitate de martor, fără a-l întreba pe martor nimic cu privire la motivul pentru care îl apelase.

Potrivit înregistrărilor efectuate în registrul de evidenţă al persoanelor care au intrat/ieşit în/din incinta Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede inculpatul C. figurează ca intrat în sediul instituţiei la data de 23.10.2014, la ora 10:30 şi ieşit din sediu la ora 11:30.

Din actele dosarului de urmărire penală nr. x/2014 rezultă că, la data de 23.10.2014, la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede, în intervalul orar 11:20- 11:40, a fost audiat în calitate de martor inculpatul C., inculpatul C. precizând că în acel moment a declarat aspectele solicitate de inculpatul B.

De altfel, caracterul nesincer al acestei declaraţii este confirmat şi prin relaţiile comunicate de angajatorul său, relaţii examinate anterior.

Din analiza ordonanţei de clasare emise de inculpatul A. la 30.10.2014 rezultă că aspectul mincinos declarat de către inculpatul C. din care rezulta că autoturismul aparţinând inculpatului B. ar fi fost condus până în faţa barului "S." de către o persoană necunoscută, care l-a şi parcat în faţa acestui bar (aspect declarat inclusiv de către martorul- inculpat D. la data de 21.10.2014, tot la instigarea inculpatului B.) a fost reţinut de către inculpatul A. în motivarea soluţiei de clasare dispuse prin Ordonanţa nr. x/2014 din 30.10.2014.

De asemenea, s-a reţinut că importanţa dată acestui detaliu de către inculpatul A. rezultă şi din faptul că inculpatul A. l-a contactat telefonic pe martorul T., la data de 23.10.2014, orele 11:42:52, deci la două minute după finalizarea audierii inculpatului C. în calitate de martor.

Pe parcursul acestei convorbiri, din nou încălcând exigenţele art. 91 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 şi art. 285 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul A. i-a solicitat martorului T. ca inculpatul B. să identifice şi alte persoane care urmau a fi audiate în calitate de martor în dosar- mai exact, audierea unui martor privind persoana ce se presupunea că a condus anterior autoturismul-, sens în care a solicitat prezenţa inculpatului B. la sediul Parchetului, martorul T. asumându-şi obligaţia de a-l prezenta pe inculpat în urma acestei solicitări.

Curtea nu a putut reţine susţinerile Parchetului cu privire la audierea, de către inculpatul A., exclusiv a martorilor propuşi de inculpatul B., în condiţiile în care acest inculpat a arătat faptul că a solicitat audierea, în calitate de martori, doar a numiţilor D., C. şi L., inculpatul A. audiindu-l şi pe martorul R. (reţinând, însă, faptul că inculpatul A. l-a audiat pe acest martor după ce s-a asigurat de faptul că nu poate fi obţinută înregistrarea camerei de supraveghere; audierea acestui martor a fost realizată- astfel cum a arătat însuşi martorul).

Curtea a remarcat şi faptul că inculpatul A. şi-a încălcat obligaţiile prevăzute de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, din convorbirea anterior menţionată rezultând că inculpatul A. i-a oferit o veritabilă "asistenţă juridică" inculpatului B., cerându-i să identifice martori- în mod vădit martori mincinoşi- pentru a fi audiaţi şi a confirma apărările inculpatului în scopul exonerării sale de răspundere penală.

Instanţa de fond a reţinut conivenţa celor doi inculpaţi, inculpatul A. conducând, dirijând practic audierea martorilor C., D., astfel cum s-a arătat anterior, pentru a obţine declaraţii conforme cu apărarea inculpatului (apărare în mod paradoxal- dar ignorat de inculpatul procuror- contrazisă de însăşi declaraţia dată de inculpatul B.).

Din coroborarea declaraţiilor date de martorii HH., JJ. şi R. rezultă că la sediul spălătoriei/vulcanizării auto s-a prezentat procurorul A., care i-a pus în vedere martorului să se prezinte a doua zi la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede, pentru a fi audiat în calitate de martor.

Curtea a subliniat faptul că, procedând astfel, inculpatul A. a încălcat din nou dispoziţiile art. 257 alin. (1), (2), (5), (7) C. proc. pen. privind citarea.

Din analiza conţinutului declaraţiei date de martorul R. în faţa inculpatului A. rezultă că aceasta conţine menţiuni contradictorii cu privire la persoana ce a condus autoturismul; astfel, iniţial martorul a declarat faptul că nu a observat cine a condus autoturismul, ulterior precizând că inculpatul B. nu a condus autoturismul, fără ca inculpatul A. să depună vreo diligenţă cu privire la clarificarea acestei contradicţii.

De asemenea, Curtea a reţinut caracterul incomplet al acestei declaraţii, martorul nefiind audiat cu privire la detalii (aspect confirmat de martor) şi nici cu privire la contradicţiile existente, sub aspectul locului unde era parcat iniţial autoturismul, între declaraţiile date de inculpaţii (martori) C. şi D. (care au afirmat că autoturismul era parcat iniţial în faţa spălătoriei) şi declaraţia martorului R. (care a afirmat că autoturismul era parcat iniţial în faţa barului "S.").

Această pasivitate a inculpatului A. este explicabilă, în contextul general al instrumentării dosarului într-o modalitate care să permită pronunţarea unei soluţii de netrimitere în judecată cu privire la inculpatul B., având un caracter general, de vreme ce inculpatul nu a luat- conform actelor dosarului nr. x/2014 şi propriilor susţineri - nicio măsură nici pentru completarea probatoriului în vederea clarificării văditelor contradicţii, nici pentru tragerea la răspundere a poliţiştilor pe care îi suspecta de acţiuni abuzive sau neglijente sau a martorilor care dăduseră declaraţii contradictorii.

Curtea a mai reţinut, din actele dosarului (procesele-verbale de redare a convorbirilor şi comunicărilor interceptate în cauză, actele dosarului de urmărire penală nr. x/2014) că şi în cazul martorului L. citarea s-a realizat, de către inculpatul A., cu încălcarea dispoziţiilor art. 257 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul neîncheind un proces-verbal care să ateste modalitatea de citare a martorului.

Din procesul-verbal de redare a înregistrării audio a discuţiei purtate de martorul L. cu inculpatul A. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede rezultă că, anterior audierii numitului L. în calitate de martor, inculpatul A. a avut cu acesta o discuţie, încălcând din nou dispoziţiile art. 119- 122 C. proc. pen. privind audierea martorilor.

Din analiza modului concret în care s-a purtat dialogul de martorul L. şi inculpatul A. s-a reţinut că finalitatea acestei discuţii a fost aceea de a orienta declaraţia martorului în sensul sprijinirii, confirmării aspectelor necesare fundamentării unei soluţii de netrimitere în judecată cu privire la inculpatul B.

Astfel, încă de la începutul discuţiei inculpatul A., după ce a iniţiat un "contact psihologic" cu martorul- ca şi în cazul martorului D.-, sugerându-i martorului că acţiunile poliţiştilor, inclusiv sub aspectul identificării şi audierii martorilor ar putea fi discutabile (astfel încât martorul să perceapă că are posibilitatea ca, în acest mod, să îşi justifice modificarea declaraţiei), a exercitat presiuni asupra martorului L., în sensul că l-a atenţionat pe acesta cu privire la eventualele consecinţe la care s-ar supune martorul în raport de conţinutul declaraţiei sale:

"A.: Să şi meditezi la ceea ce spun!".

Instanţa a mai reţinut, din analiza aceleiaşi transcrieri, faptul că inculpatul A. şi-a manifestat preocuparea pentru situaţia personală a inculpatului B. (aspect confirmat de martorul L.), în sensul că i-a atras atenţia martorului că, prin declaraţiile pe care le va face va conduce la condamnarea cu executare a numitului B.:

"A.: Deci, nu te juca cu declaraţia, că e vorba de ă…Ăsta face închisoare peste doi, trei ani!".

S-a apreciat că relevarea unei asemenea preocupări, ca şi relevarea situaţiei concrete a inculpatului B. au fost de natură să sublinieze natura reală a raporturilor dintre inculpaţii A. şi B. şi că acestea ar fi putut avea un efect intimidant asupra martorului.

Curtea a mai remarcat că, din analiza aceleiaşi transcrieri, rezultă faptul că inculpatul A. l-a atenţionat pe martorul L. cu privire la intenţia sa (infirmată, de altfel, de actele dosarului nr. x/2014) de a proceda la examinarea poligraf a tuturor martorilor din dosar:

"A.: Toţi martorii din dosarul acesta vor merge la po…poligraf "…" A.: Dar asta e problema: eu, dacă nu-mi…dacă-mi ies declaraţii contradictorii, pe toţi vă duc la confruntări şi la poligraf!".

De asemenea, s-a mai reţinut că din analiza aceleiaşi transcrieri rezultă că inculpatul A., în continuarea demersurilor iniţiale prin care a încercat să discrediteze organele de poliţie pentru a conferi martorului ocazia de a-şi legitima modificarea declaraţiei, a dirijat discuţia spre o posibilă modificare a declaraţiei martorului, susţinând chiar că are cunoştinţă că declaraţia acestuia dată în calitate de martor la data de 26.08.2014 nu a fost scrisă de acesta- lucru pe care nu martorul îl afirmase şi care nu rezulta din niciun mijloc de probă administrat în dosar- insistând asupra acestui aspect:

"A.: Deci, dacă ştii că n-a corespuns- mai ales că nu e scrisă de mânuţa ta declaraţia, decât semnată…" …" A.: Dacă ştii că, domne, n-am citit-o atent, nu m-am uitat, ă…Nu ştiu, aşa….".

Mai mult, din analiza aceleiaşi transcrieri, Curtea a reţinut că, în continuarea demersurilor având ca finalitate intimidarea martorului L. şi determinarea acestuia să îşi schimbe declaraţia, inculpatul A. a comunicat martorului pretinse date din dosar, mai exact l-a dezinformat, făcând trimitere la existenţa înregistrărilor camerelor de supraveghere de la spălătoria auto- pe care nu le solicitase şi nici nu le deţinea- precum şi că, din declaraţiile martorilor R., C. şi D., reies aspecte care contrazic constatările organelor de poliţie:

"A.: Am…există înregistrarea de la camera de luat vederi din."…." A.: Aşa. Este declaraţia administratorului service-ului de acolo luată, care spune, care contrazice?…"…" A.: Aşa. Şi mai sunt încă alte două declaraţii. Deci, sunt trei declaraţii care spun altceva decât poliţiştii. Eu nu iau pe ce…poliţiştii la…la cercetat."

Curtea a subliniat faptul că, la data acestei discuţii (30.10.2014), inculpatul A. avea certitudinea că înregistrările nu existau, acest aspect fiindu-i confirmat anterior inculpatului de martorul R. cu ocazia audierii din data de 27.10.2014.

Prin urmare, finalitatea acestei dezinformări a martorului L. este în mod vădit aceea de a-l determina pe martor să îşi modifice declaraţia în sensul susţinerii unor împrejurări de natură a permite pronunţarea unei soluţii de netrimitere în judecată cu privire la inculpatul B.

De altfel, conivenţa dintre inculpaţii A., B.- respectiv complicitatea inculpatului B.-, ca şi finalitatea demersurilor întreprinse de cei doi inculpaţi (exonerarea de răspundere penală a inculpatului B.) sunt confirmate prin declaraţia martorului L. care a susţinut că a fost apelat telefonic de către inculpatul B. care i-a reproşat faptul că a acceptat să dea declaraţii în calitate de martor iar, tot cu acea ocazie, acesta i-a adus la cunoştinţă martorului faptul că urma să fie chemat de către procurorul A. pentru a fi audiat în legătură cu cele întâmplate în seara zilei de 26.08.2014, numitul B. relatându-i martorului textual:

"o să te cheme A. să dai declaraţie, să termin şi eu şi să scap de beleaua asta, să nu-mi ia permisul" martorul a precizat că imediat după această discuţie a fost sunat de inculpatul A.

Din actele dosarului nr. x/2014 rezultă că la data de 30.10.2014- în ziua audierii martorului L.- inculpatul A. a întocmit Ordonanţa nr. x/2014 prin care a dispus clasarea cauzei privind pe inculpatul B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, prevăzute de art. 337 C. pen., apreciind că în cauză este incident cazul prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. "respectiv fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege, întrucât numitul B. nu a condus autoturismul J. cu nr. de înmatriculare x pe drumurile publice ci doar a mutat vehiculul pe trotuarul de pe strada x din mun. Roşiori de Vede, jud. Teleorman, lipsind vinovăţia acestuia în comiterea faptei", întocmind, în aceeaşi zi, adresa de comunicare către inculpatul B. a unui exemplar din ordonanţa de clasare.

Curtea, analizând considerentele acestei ordonanţe, a constatat caracterul ambiguu şi contradictoriu, atât prin raportare la mijloacele de probă administrate în cauză, cât şi prin raportare la situaţia de fapt reţinută şi temeiul clasării.

Astfel, instanţa de fond a observat faptul că deşi însuşi inculpatul B. a susţinut în mod constant faptul că a condus autoturismul, şi că nu l-a împins (împrejurare confirmată şi de martorul R. în declaraţia din 27.10.2014), inculpatul A. nu a expus şi nici analizat, în considerentele acestei ordonanţe, acest aspect.

De asemenea, se observă faptul că în considerentele acestei ordonanţe nu se face referire nici la împrejurarea că trotuarul reprezintă, astfel cum s-a arătat anterior, drum public.

Se mai notează împrejurarea că în considerentele aceleiaşi ordonanţe se face referire, în fapt, la absenţa situaţiei- premisă a infracţiunii (se reţine că inculpatul B. nu a condus autoturismul pe drumurile publice, ci doar l-a mutat, fără a se clarifica dacă se afla sau nu la volanul autoturismului), în drept reţinându-se, însă lipsa vinovăţiei.

În contextul general al modalităţii în care inculpatul A. a instrumentat dosarul de urmărire penală nr. x/2014, astfel cum a fost anterior expus, Curtea a apreciat că soluţia şi motivarea ordonanţei de clasare vin să sublinieze intenţia inculpatului A. de a obţine, prin încălcarea intenţionată a atribuţiilor de serviciu ce îi reveneau (inclusiv prin încălcarea dispoziţiilor procesuale- penale, a căror obligaţie de respectare îi revenea inculpatului conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 şi art. 62 alin. (4) din Legea nr. 304/2004), exonerarea inculpatului B. de răspundere penală pentru infracţiunea comisă.

Curtea a mai observat faptul că, din actele dosarului rezultă că anterior inculpatul A. l-a mai cercetat pe inculpatul B. pentru o infracţiune similară şi, deşi apărările inculpatului B. au fost similare, inculpatul A. a dispus, prin rechizitoriul nr. x/2009 din data de 23.09.2011 (deci la aproximativ doi ani după data comiterii faptelor), trimiterea în judecată a inculpatului B.

S-a constatat că din analiza actelor acestui dosar reiese împrejurarea că inculpatul A. nu a administrat alte probe şi nici nu a manifestat vreo preocupare specială cu privire la soluţionarea cu celeritate a cauzei.

În opinia Curţii, aceste împrejurări circumstanţiale sunt de natură să confirme intenţia directă a inculpatului A. de a instrumenta dosarul nr. x/2014 cu încălcarea dispoziţiilor procesual- penale şi a altor norme, anterior expuse- cu privire la care îi revenea obligaţia de a le respecta, intenţia sa fiind calificată prin scop, respectiv inculpatul A. urmărind exonerarea inculpatului B. de răspundere penală pentru infracţiunea comisă pentru a evita condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii în regim de detenţie.

Curtea a mai subliniat faptul că, în pofida apărărilor inculpatului A., nu soluţia dispusă este, prin sine, aspectul ce pune în discuţie angajarea răspunderii penale a acestui inculpat, ci modalitatea în care inculpatul a instrumentat dosarul de urmărire penală, astfel cum s-a arătat anterior.

De asemenea, Curtea a reţinut faptul că, în baza ordonanţei de clasare, la data de 10.11.2014 inculpatului B. i-a fost restituit permisul de conducere, potrivit adresei nr. x/27.04.2015 a Serviciului Rutier.

Instanţa de fond mai constată faptul că din actele dosarului de urmărire penală nr. x/2014 rezultă că soluţia pronunţată prin Ordonanţa nr. x/2014 din data de 30.10.2015 a fost infirmată de către prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede prin Ordonanţa nr. x/2014 din data de 29.01.2015, dispunând totodată redeschiderea urmăririi penale, măsură care a fost confirmată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Roşiori de Vede prin încheierea nr. 19/06.02.2015 pronunţată în dosarul nr. x/2015.

În raport cu situaţia de fapt anterior expusă, cu privire la încadrarea juridică a faptelor imputate inculpaţilor, CURTEA a reţinut următoarele:

1. Cu privire la inculpatul A. Curtea a constatat că acesta a fost trimis în judecată pentru infracţiunile prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată raportat la art. 297 C. pen. şi de art. 269 C. pen. cu aplicarea art. 38 C. pen., apărarea solicitând înlăturarea incidenţei art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată.

Conform art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată "În cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime."

Prin urmare, această dispoziţie legală reglementează o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie.

În discuţie, astfel cum a arătat apărarea, este incidenţa obţinerii pentru altul a unui folos necuvenit, apreciindu-se că acest folos necuvenit ar îmbrăca forma unei contraprestaţii pe care beneficiarul abuzului în serviciu o face direct către funcţionarul care a abuzat în serviciu, în cazul folosului obţinut pentru sine, sau către un terţ în cazul folosului obţinut pentru altul

Curtea a mai notat faptul că, pe de o parte, dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată nu circumstanţiază natura acestui folos, nu înţelege să îl restrângă la un folos material şi, pe de altă parte, nu stabileşte un "circuit" al acestui folos, nu face nicio distincţie nici sub acest aspect.

Legiuitorul nefăcând nicio distincţie, nici practicianului nu îi este permis a restrânge aplicarea instituţiei, ca atare, conform principiului de drept "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus".

Prin urmare, inculpatul A. fiind trimis în judecată pentru o infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie în urma comiterii căreia inculpatul B. a obţinut în mod necuvenit restituirea permisului de conducere- în realitate inculpatul B. făcându-se vinovat, conform actului de sesizare, de comiterea unei infracţiuni ce excludea restituirea permisului de conducere-, această urmare, Curtea a apreciat că se regăseşte în noţiunea de "folos necuvenit" şi că analiza acestei urmări a comiterii infracţiunii, în sine, constituie o chestiune ce vizează elementele constitutive ale infracţiunii.

Apărarea a mai invocat, sub aspectul încadrării juridice, absorbţia infracţiunii de favorizare a făptuitorului (art. 269 C. pen.) în infracţiunea de abuz în serviciu (art. 297 C. pen.- infracţiunea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 fiind o formă specială a infracţiunii de serviciu- par. 86 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 517 din 8 iulie 2016).

Analizând conţinutul constitutiv al celor două infracţiuni, sub aspectul laturii obiective, s-a constatat faptul că în cazul ambelor infracţiuni, în cauza de faţă, elementul material- verbum regens- este comun, fiind reprezentat de îndeplinirea, prin încălcarea legii, de către inculpatul A., a unor acte în exercitarea atribuţiilor de serviciu (în sensul Deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale a României, astfel cum se va arăta în cadrul secţiunii alocate analizei cauzei în drept); acest element material se regăseşte în ajutorul dat făptuitorului (ajutor nedefinit, necircumstanţiat de legiuitor).

Continuând analiza conţinutului constitutiv al celor două infracţiuni- prin raportare la situaţia de fapt incidentă în cauză, astfel cum a fost anterior reţinută- Curtea a constatat că urmarea imediată este diferită în cazul celor două infracţiuni.

Astfel, infracţiunea de abuz în serviciu presupune, sub acest aspect, producerea unei vătămări şi vizează raporturile de serviciu, infracţiunea tip- incidentă în cauza de faţă- fiind o infracţiune de rezultat.

Infracţiunea de favorizare a făptuitorului are ca urmare imediată crearea unei stări de pericol pentru înfăptuirea justiţiei penale, legătura de cauzalitate rezultând ex re.

Diferenţa existentă între cele două infracţiuni sub urmării imediate din cadrul laturii obiective a conţinutului constitutiv exclude absorbţia invocată de apărare.

Prin urmare, Curtea a arătat că nu poate primi solicitarea apărării în sensul reţinerii absorbţiei infracţiunii de favorizare a făptuitorului în infracţiunea de abuz în serviciu.

Identitatea elementului material ce se regăseşte, în cauza de faţă, în raport cu situaţia de fapt reţinută justifică, în opinia Curţii, reţinerea concursului ideal între cele două infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului A., ca formă a pluralităţii de infracţiuni, aspect pus în discuţie din oficiu sub aspectul încadrării juridice.

De asemenea, Curtea a precizat textele legale incidente în cazul celor două infracţiuni, conform situaţiei de fapt reţinute prin Rechizitoriu, constatând că actul de sesizare nu precizează incidenţa alin. (1) al infracţiunilor prevăzute de art. 269 şi art. 297 C. pen., conform situaţiei de fapt reţinute, deşi redactarea textelor nu cuprinde un singur alineat în cazul ambelor infracţiuni.

2. Cu privire la inculpatul B., instanţa de fond a constatat că acesta a fost trimis în judecată prin două rechizitorii diferite- x/2014 şi x/2014-, cauzele fiind reunite în faţa Curţii de Apel.

Prin ambele rechizitorii, inculpatul a fost trimis în judecată şi pentru infracţiuni identice- respectiv două infracţiuni de instigare la infracţiunea de mărturie mincinoasă-, aspect ce a fost rezultatul cercetării separate, în cele două dosare de urmărire penală, a inculpatului B. pentru aceste două infracţiuni.

Prin urmare, Curtea a apreciat că în privinţa inculpatului nu pot fi reţinute în cauza de faţă patru asemenea infracţiuni, ci doar două infracţiuni.

Şi în cazul acestui inculpat Curtea a realizat o operaţiune de precizare a textelor legale incidente în cazul celor două infracţiuni, conform situaţiei de fapt reţinute prin Rechizitoriu, actul de sesizare neprecizând incidenţa alin. (1) al infracţiunii prevăzute de art. 269 C. pen. şi de art. 273 C. pen., deşi redactarea nu cuprinde un singur alineat în cazul acestei infracţiuni.

3, 4. Cu privire la inculpaţii C. şi D.

Cu privire la încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor C. şi D., Curtea a constatat că în sarcina acestora au fost reţinute două infracţiuni- infracţiunea de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 273 alin. (1) C. pen. (în formă simplă în cazul inculpatului D. şi în formă continuată în cazul inculpatului C.) şi infracţiunea de favorizare a făptuitorului prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

Verbum regens al celor două infracţiuni, în cazul ambilor inculpaţi, este reprezentat de aceeaşi acţiune, respectiv o declaraţie (în cazul inculpatului D.), respectiv mai multe declaraţii (în cazul inculpatului C.) necorespunzătoare adevărului.

Prin urmare, Curtea a arătat că se impune a se stabili dacă în cauză este incident concursul ideal sau ne aflăm în prezenţa unei singure infracţiuni, ca urmare a unei absorbţii naturale.

Conform art. 38 alin. (2) C. pen. concursul ideal (formal) este incident atunci când "o acţiune sau o inacţiune săvârşită de o persoană, din cauza împrejurărilor în care a avut loc sau a urmărilor pe care le-a produs, realizează conţinutul mai multor infracţiuni."

Conţinutul constitutiv al infracţiunii reuneşte latura obiectivă (elementul material sau verbum regens, urmarea imediată şi legătura de cauzalitate) şi latura subiectivă (vinovăţia).

În cauză, în concret, prin aceeaşi acţiune (declaraţie sau declaraţii necorespunzătoare adevărului) s-a adus atingere aceloraşi valori sociale (privind înfăptuirea justiţiei), legătura de cauzalitate rezultând ex re (infracţiuni de pericol), iar forma de vinovăţie fiind intenţia directă.

Prin urmare, Curtea a constatat că faptele reţinute în concret în sarcina celor doi inculpaţi nu întrunesc, în esenţă, conţinutul constitutiv al mai multor infracţiuni, nefiind incident concursul ideal (formal), infracţiunea de favorizare a făptuitorului fiind absorbită în infracţiunea de abuz în serviciu.

În acest sens, în doctrină (Ion Oancea în Vintilă Dongoroz, Siegfrid Kahane, Ion Oancea, Iosif Fodor, Nicoleta Iliescu, Constantin Bulai, Rodica Stănoiu, Victor Roşca- "Explicaţii teoretice ale C. pen. român", Ed. Academiei Române, Bucureşti, 2003, vol. IV, pagina 188) s-au reţinut următoarele:

"În fine, favorizarea are caracterul de incriminare generală dar subsidiară, ajutorul dat unui infractor primind calificarea de favorizare numai atunci când alte dispoziţii de lege nu incriminează ipoteze speciale de favorizare (ex. Mărturie mincinoasă, înlesnirea evadării)".

În consecinţă, instanţa de fond a reţinut incidenţa absorbţiei şi nu a concursului ideal.

Pentru considerentele arătate, cu privire la solicitările de schimbare a încadrării juridice, Curtea a dispus următoarele:

1. Cu privire la inculpatul A.:

În temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen. a respins ca neîntemeiată solicitarea formulată de inculpatul A. de schimbare a încadrării juridice din infracţiunile prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată raportat la art. 297 C. pen. şi de art. 269 C. pen. cu aplicarea art. 38 C. pen. în infracţiunile prevăzute de art. 297 C. pen. şi de art. 269 C. pen. cu aplicarea art. 38 C. pen., respectiv în infracţiunea prevăzută de art. 297 C. pen.

În temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor privind pe inculpatul A. din infracţiunile prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată raportat la art. 297 C. pen. şi de art. 269 C. pen. cu aplicarea art. 38 C. pen. în infracţiunile prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată raportat art. 297 alin. (1) C. pen. (abuz în serviciu) şi de art. 269 alin. (1) C. pen. (favorizarea făptuitorului), totul cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen.

2. Cu privire la inculpatul B.:

În temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor privind pe inculpatul B. din infracţiunile prevăzute de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., art. 47 C. pen. raportat la art. 273 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. (două infracţiuni), toate cu aplicarea art. 38 C. pen. (dosar de urmărire penală nr. x/2014), de art. 337 C. pen., art. 47 C. pen. raportat la art. 273 alin. (1) C. pen., art. 47 C. pen. raportat la 273 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., şi art. 38 alin. (1) C. pen. (dosar de urmărire penală nr. x/2014) în infracţiunile prevăzute de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., art. 47 C. pen. raportat la art. 273 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. (două infracţiuni), art. 337 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

3. Cu privire la inculpatul C.:

În temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 377 alin. (4) C. proc. pen. a respins ca neîntemeiată solicitarea de schimbare a încadrării juridice a faptelor privind pe inculpatul C. din infracţiunile prevăzute de art. 273 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale), art. 269 alin. (1) C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. în infracţiunile prevăzute de art. 273 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale), art. 269 alin. (1) C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen. şi va schimba încadrarea juridică a faptelor în infracţiunea prevăzută de art. 273 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale).

4. Cu privire la inculpatul D.:

În temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 377 alin. (4) C. proc. pen. a respins ca neîntemeiată solicitarea de schimbare a încadrării juridice a faptelor privind pe inculpatul D. din infracţiunile prevăzute de art. 273 alin. (1) C. pen., art. 269 alin. (1) C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. în infracţiunile prevăzute de art. 273 alin. (1) C. pen., art. 269 alin. (1) C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen. şi va schimba încadrarea juridică a faptelor în infracţiunea prevăzută de art. 273 alin. (1) C. pen.

Analizând cauza, CURTEA a reţinut următoarele:

I. Cu privire la inculpatul A.:

1. În drept, fapta inculpatului A. care, în perioada 20- 30.10.2014, cu complicitatea inculpatului B., în calitate de procuror de caz, cu intenţie directă, a instrumentat în mod defectuos- prin îndeplinirea unor acte, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu încălcarea legii- dosarul penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede cu scopul de a împiedica tragerea la răspundere penală a inculpatului B., cercetat în dosarul penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede sub nr. x/2014 şi de a-i procura acestui inculpat un folos necuvenit, constând în pronunţarea unei soluţii de netrimitere în judecată şi, în consecinţă, restituirea permisului de conducere, cu consecinţa atingerii grave a interesului general de înfăptuire a justiţiei şi implicit intereselor legitime ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede întruneşte, sub aspect obiectiv şi subiectiv, elementele din conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată raportat art. 297 alin. (1) C. pen.

Cu privire la natura acestei infracţiuni, instanţa a reţinut că prin considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2015, publicate în Monitorul Oficial nr. 517 din 8 iulie 2016- obligatorii, conform Deciziei nr. 415/2010 a Curţii Constituţionale a României (par. 7)-, respectiv prin par. 86 teza finală s-au reţinut următoarele:

"În continuare, Curtea reţine că infracţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000 constituie, astfel cum prevede şi titlul secţiunii din care face parte, o infracţiune asimilată celor de corupţie, prin modul în care a fost incriminată constituind o formă specială a infracţiunii de abuz în serviciu. În continuare, Curtea reţine că în legislaţia penală, în raport cu elementele componente, pot exista norme complete şi norme incomplete, acestora din urmă lipsindu-le fie dispoziţia, fie sancţiunea, fie elemente ale acestora, pe care le împrumută din conţinutul altor norme."

Art. 132 din Legea nr. 78/2000 fiind o normă de trimitere, vor fi analizate prioritar elementele din conţinutul constitutiv al infracţiunii tip, iar ulterior elementele specifice acestei forme de abuz în serviciu.

Analiza, sub aspect obiectiv, a infracţiunii de abuz în serviciu- forma tip- presupune examinarea acestei instituţii prin raportare la Decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 517 din 8 iulie 2016 (nefiind contestate în cauză celelalte elemente ce intră în structura elementului material al acestei infracţiuni).

Astfel, s-a arătat că în condiţiile în care această Decizie s-a pronunţat pe parcursul soluţionării prezentei cauze, având pentru viitor efecte obligatorii, îi revine însăşi instanţei obligaţia de a examina- chiar în absenţa unor note scrise ale Parchetului- dacă situaţia de fapt expusă în cuprinsul rechizitoriului răspunde exigenţelor stipulate de instanţa de contencios constituţional.

Prin urmare, Curtea nu şi-a însuşit susţinerile apărării vizând nulitatea notelor scrise depuse la dosar de reprezentantul Parchetului şi nici calificarea acestor note ca fiind o precizare a rechizitoriului.

Mai mult, instanţa a constatat că situaţia de fapt reţinută prin actul de sesizare conţine toate elementele pe baza cărora au fost identificate normele încălcate.

În continuare s-a arătat că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 517 din 8 iulie 2016 s-a stabilit că dispoziţiile «(.) art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii"».

Prin raportare la aceste exigenţe, Curtea a analizat, prin raportare la situaţia de fapt anterior reţinută, dispoziţiile încălcate de inculpatul A.

Astfel, conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 modificată "În activitatea judiciară Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.", iar conform art. 62 alin. (2) din acelaşi act normativ "Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiilor legalităţii, imparţialităţii şi controlului ierarhic (.)".

De asemenea, conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 modificată "Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii (.)."

Prin urmare, în sarcina procurorului este instituită obligaţia generală de respectare a dispoziţiilor legale, încălcarea acestora fiindu-le interzisă.

În cauză se reţine că inculpatul A. a preluat în fapt dosarul de urmărire penală nr. x/2014, fără a parcurge procedura administrativă specifică în asemenea cazuri (preluarea cauzelor în anchetă proprie), încălcând astfel dispoziţiile art. 132 alin. (2), art. 134 alin. (5), art. 123 lit. d) din anexa OMJ nr. 2632/C/2014 (forma în vigoare la data comiterii faptei).

Astfel fiind, Curtea a constatat faptul că acest ordin nu aparţine legislaţiei primare, însă conform par. 64 teza finală din Decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 517 din 8 iulie 2016 "(.) a reţinut că, deşi legislaţia primară poate fi detaliată prin intermediul adoptării unor acte de reglementare secundară, potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, actele normative date în executarea legilor şi a ordonanţelor Guvernului se emit doar în limitele şi potrivit normelor care le ordonă".

Obligaţia generală statuată în sarcina procurorului, ca magistrat, de a respecta principiul legalităţii şi de a asigura supremaţia legii este prevăzută în două acte normative aparţinând legislaţiei primare, anterior amintite, deci, în opinia Curţii, au fost respectate exigenţele stipulate de instanţa de contencios administrativ, cu privire la încălcarea OMJ nr. 2632/C/2014.

Instanţa de fond, în raport de situaţia de fapt reţinută, a constatat că inculpatul A. a încălcat dispoziţiile art. 257 alin. (1), (2), (5), (7) C. proc. pen. în privinţa citării inculpatului B., dar şi a inculpatului D. (având calitatea de martor în dosarul nr. x/2014), precum şi a martorului R.; sub aspectul citării martorului L. a reţinut încălcarea numai cu privire la dispoziţiile art. 257 alin. (1) C. proc. pen.

Curtea a mai reţinut, cu privire la cererea de probatorii depusă de inculpatul B. la 21.10.2014 în dosarul de urmărire penală nr. x/2014, faptul că inculpatul A., în calitate de procuror de caz, a primit această cerere sub semnătură, însă nu a prezentat cererea spre rezoluţionare prim- procurorului, respectiv înregistrare în registrul de dosare penale al Parchetului; procedând în acest mod, inculpatul A. a încălcat dispoziţiile art. 126 alin. (3) şi art. 133 alin. (1) din anexa la Ordinul nr. 2632/C/30.07.2014- forma în vigoare la data comiterii faptei.

Curtea a precizat că această încălcare va fi reţinută pentru considerente similare celei avute în vedere la analiza modalităţii de preluare a dosarului în anchetă proprie.

Cu privire la aceeaşi solicitare probatorie, Curtea a reţinut faptul că inculpatul A. a încălcat dispoziţiile art. 100 alin. (3) C. proc. pen. şi art. 286 alin. (1) C. proc. pen., nepronunţându-se prin ordonanţă asupra acesteia.

De asemenea, a mai reţinut în sarcina inculpatului A., încălcarea dispoziţiilor art. 119- 122 C. proc. pen. cu ocazia audierii inculpatului D. (având calitatea de martor în dup x/2014) şi a martorului L., dispoziţii ce reglementează modalitatea de audiere a martorului şi care nu stipulează posibilitatea unei întrevederi particulare, practic, a organului judiciar cu martorul anterior audierii.

Instanţa a mai reţinut că inculpatul A. a încălcat dispoziţiile art. 123 alin. (1) raportat la art. 110 alin. (1) C. proc. pen. cu ocazia audierii inculpaţilor D., C. (în calitate de martori), precum şi cu ocazia audierii martorilor L., R., nefiind menţionate, în cuprinsul declaraţiei fiecăruia dintre aceştia, întrebările adresate martorului.

Curtea a apreciat că prin audierea inculpatului D. (în calitate de martor) în prezenţa inculpatului B., inculpatul A. a încălcat dispoziţiile art. 83, art. 92 alin. (1), (2), (6), art. 123 alin. (1) raportat la art. 110 alin. (1) şi art. 381 alin. (2) C. proc. pen. dispoziţii din a căror analiză coroborată rezultă că în etapa urmăririi penale, spre deosebire de etapa cercetării judecătoreşti, inculpatul nu are dreptul de a asista personal la audierea martorului, acest drept fiindu-i conferit exclusiv apărătorului inculpatului.

De asemenea, instanţa de fond a constatat că, în privinţa înregistrărilor camerelor de supraveghere de la vulcanizarea/spălătoria auto administrată de martorul R., inculpatul A. a încălcat dispoziţiile art. 169- 171 C. proc. pen., dispoziţii ce reglementează procedura de ridicare a obiectelor sau înscrisurilor.

De asemenea, s-a reţinut că, în continuarea demersurilor pentru obţinerea înregistrărilor video, dar şi prin modalitatea de citare a inculpatului C. (în calitate de martor), inculpatul A. şi-a încălcat obligaţia de a păstra secretul profesional- obligaţie stabilită în sarcina sa ca procuror conform art. 91 alin. (2) din Legea nr. 303/2004-, precum şi normele procesual- penale ce reglementează caracterul nepublic al urmăririi penale (art. 285 alin. (2) C. proc. pen.), comunicând martorului T. (exclusiv în calitatea acestui martor de socru al inculpatului B.) date din dosarul de urmărire penală nr. x/2014 (date privind mijloacele de probă pe care urma să le administreze) şi, practic, implicând acest martor în activitatea de cercetare penală desfăşurată în dosar, deşi martorului nu îi revenea o asemenea calitate în sensul art. 55 C. proc. pen.

Curtea a mai apreciat că inculpatul A. şi-a încălcat obligaţiile prevăzute de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 modificată- potrivit cărora "Judecătorii şi procurorii nu pot să dea consultaţii scrise sau verbale în probleme litigioase, chiar dacă procesele respective sunt pe rolul altor instanţe sau parchete decât acelea în cadrul cărora îşi exercita funcţia şi nu pot îndeplini orice alta activitate care, potrivit legii, se realizează de avocat"-, din convorbirea sa din 23.10.2014, orele 11:42:52 cu martorul T. rezultând că inculpatul A. i-a oferit o veritabilă "asistenţă juridică" inculpatului B.

Cu privire la apărările formulate în sensul că procurorul ierarhic superior a verificat soluţia dispusă, CURTEA a apreciat că nu le poate primi, fiind evidentă împrejurarea că acesta nu avea posibilitatea de a cunoaşte modalitatea abuzivă în care procurorul de caz a înţeles, în complicitate cu însuşi inculpatul cercetat, să instrumenteze cauza.

Sub aspectul urmării imediate a infracţiunii de abuz în serviciu- forma tip- s-a reţinut că prin considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2015, publicate în Monitorul Oficial nr. 517 din 8 iulie 2016- considerente obligatorii, conform Deciziei nr. 415/2010 a Curţii Constituţionale a României (par. 7)- respectiv în par. 41, teza finală, s-au reţinut următoarele: «CURTEA observă că, în prezent, în art. 297 din C. pen., cu denumirea marginală "abuzul în serviciu", legiuitorul a unificat într-o singură incriminare faptele de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, de abuz în serviciu contra intereselor publice şi de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, fapte prevăzute în texte diferite (art. 246, 247 şi 248) în C. pen. din 1969».

În consecinţă, şi în cazul în care prin comiterea faptei se aduce atingere bunei funcţionări a unei instituţii publice (urmare imediată ce se regăsea în conţinutul infracţiunii prevăzute de art. 248 vechiul C. pen.) fapta este incriminată în continuare, urmarea imediată regăsindu-se în aceea de vătămare a intereselor legitime ale unei persoane juridice lato sensu.

În acest sens, de altfel, se reţine şi faptul că în doctrină- Vasile Dobrinoiu, Norel Neagu- Drept penal. Partea specială, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2014, pagina 528- s-au reţinut următoarele:

"Subiectul pasiv principal nu poate fi decât autoritatea sau instituţia publică, persoana care exercită un serviciu de interes public sau orice altă persoană juridică în serviciul căreia făptuitorul şi-a îndeplinit abuziv atribuţiile de serviciu".

În cauză, această urmare imediată s-a produs, constând în atingerea adusă interesului general de înfăptuire a justiţiei şi implicit intereselor legitime ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede, fiind, totodată, necesară parcurgerea unor proceduri speciale (redeschiderea urmăririi penale).

Art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată reglementează o urmare imediată specială, suplimentară- obţinerea unui folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.

Curtea a apreciat că şi această urmare s-a produs în cauză, folosul necuvenit fiind procurat, prin fapta comisă de inculpatul A., inculpatului B. care, deşi vinovat de comiterea infracţiunii prevăzute de art. 337 C. pen., nu a fost trimis în judecată de inculpatul procuror, în consecinţă beneficiind în mod injust şi de restituirea permisului de conducere.

Instanţa a constatat că legătura de cauzalitate între elementul material şi urmarea imediată rezultă din probele administrate în dosar, astfel cum s-a reţinut cu ocazia examinării situaţiei de fapt actele abuzive (comise cu încălcarea legii) de inculpatul A. având ca rezultat o gravă atingere adusă interesului general de înfăptuire a justiţiei, activităţii unei instituţii publice (Parchetul de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede) şi, implicit intereselor acestei instituţii, dar, totodată, fiind orientate spre finalitatea dispunerii unei soluţii de netrimitere în judecată şi, implicit, restituirea permisului de conducere către inculpatul B.

Sub aspectul laturii subiective, Curtea a reţinut că inculpatul a săvârşit infracţiunea cu vinovăţie sub forma intenţiei directe, în sensul art. 16 alin. (3) lit. a) noul C. pen., întrucât acesta a prevăzut şi a urmărit un scop determinat (intenţie calificată prin scop), acela de a-l ajuta pe inculpatul B. în scopul împiedicării tragerii acestuia la răspundere penală pentru infracţiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.

Această modalitate a intenţiei reiese din modul comiterii faptei şi circumstanţele comiterii acesteia, astfel cum au fost reţinute pe parcursul examinării situaţiei de fapt.

La individualizarea pedepsei, Curtea a avut în vedere criteriile legale prevăzute la art. 74 alin. (1) C. pen.: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; motivul săvârşirii infracţiunii; natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Astfel, Curtea a constatat că inculpatul a comis infracţiunea folosindu-se de calitatea sa de magistrat, deturnând profesia exercitată de la finalitatea sa.

Astfel cum s-a reţinut cu ocazia examinării situaţiei de fapt se constată că inculpatul a conferit, de la momentul preluării cauzei în fapt în anchetă proprie, un caracter clandestin operaţiunilor efectuate, evitând toate procedurile ce implicau informarea conducătorului Parchetului cu privire la dosar (preluarea dosarului în ancheta proprie, solicitarea probatorie depusă la dosar).

De asemenea, Curtea a subliniat faptul că inculpatul a citat mai multe persoane prin intermediul martorului T., acesta fiind astfel în situaţia de a-şi depăşi atribuţiile ce îi reveneau în calitate de jandarm.

S-a mai reţinut că folosirea apelativului "băiatul", ca şi întregul mod în care inculpatul- procuror a relaţionat şi interacţionat cu însăşi persoana cercetată (e.g.: discuţii telefonice purtate între cei doi sau între inculpat şi socrul inculpatului B., permisiunea acordată inculpatului B. de a asista la audiere şi chiar de a se comporta ca un veritabil organ de cercetare penală pentru a obţine înregistrările camerelor de supraveghere de la vulcanizarea/spălătoria auto) relevă o familiaritate nepermisă, de natură a evidenţia lipsa de obiectivitate a inculpatului- magistrat, ca şi conivenţa infracţională a celor doi inculpaţi.

Curtea a subliniat şi modalitatea de "pregătire" a unora dintre martori, anterior audierii, apreciind că atitudinea inculpatului în raport cu aceşti martori fiind de la sugestivă la ameninţătoare, inculpatul chiar inducând în eroare un martor (prin comunicarea unor informaţii false), o asemenea atitudine fiind nepermisă unui magistrat.

De asemenea, s-a reţinut de către instanţă că inculpatul a invocat şi folosit calitatea sa de procuror în afara cadrului legal- cu ocazia intervenţiei sale în discuţia inculpatului B. cu martorul HH., pentru a o constrânge pe aceasta să predea înregistrarea inculpatului B.-, împrejurare de natură să confere un sentiment de impunitate inculpatului B. şi să pună în discuţie, într-o comunitate restrânsă, însăşi legalitatea procedurilor parcurse la nivelul Parchetului.

Curtea a mai reţinut faptul că inculpatul a înţeles să dea persoanei cercetate consultaţii juridice, fapt nepermis unui magistrat.

De asemenea, a apreciat că nu este de neglijat faptul că inculpatul a comunicat date din dosar, încălcând astfel obligaţia de a păstra secretul profesional şi caracterul nepublic al urmăririi penale, unei terţe persoane, fără calitate în dosar.

În mod evident prin comiterea acestei fapte s-a pus în pericol însăşi înfăptuirea actului de justiţie, s-a adus atingere imaginii justiţiei într-un context în care însăşi legitimarea justiţiei în cadrul societăţii necesită depunerea unui efort susţinut, continuu în scopul creării unei imagini de profesionalism şi obiectivitate, corespondente standardului legislativ, constituţional.

Nu este de neglijat nici faptul că, ulterior comiterii acestei fapte, a fost necesară parcurgerea unei proceduri speciale cu privire la inculpatul B.

Cu privire la motivul săvârşirii infracţiunii, instanţa a considerat că nu se poate neglija împrejurarea că inculpatul A. şi B. aparţin unei comunităţi restrânse, însă această împrejurare nu scuză, nu justifică atitudinea inculpatului- procuror, în ipoteza în care acesta, din diverse motive- inclusiv o eventuală compasiune (nejustificată obiectiv, de altfel) cu privire la inculpatul B.- aprecia că nu putea fi obiectiv, avea posibilitatea de a formula declaraţie de abţinere.

În beneficiul inculpatului A., Curtea a reţinut că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut o conduită cooperantă pe parcursul întregului proces penal- prezentându-se la toate chemările organului judiciar-, are studii superioare, este integrat social, în comunitatea profesională fiind perceput pozitiv, astfel cum rezultă din actele depuse la dosar şi martorii propuşi de inculpat, dar şi cele trei grefiere audiate din oficiu.

Curtea a subliniat, însă, lipsa oricărei internalizări a vinovăţiei, inculpatul- în pofida probatoriului administrat- adoptând în mod nefundamentat concluzia în sensul că cercetarea sa vizează exclusiv soluţia dată.

Pentru considerentele arătate, Curtea a apreciat necesară condamnarea inculpatului A. la pedeapsa închisorii.

Prin urmare, în temeiul art. 132 din Legea nr. 78/2000 modificată raportat art. 297 alin. (1) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 3 ani- orientată spre minimul special.

În completarea represiunii instituite prin pedeapsa principală aplicată, Curtea, constatând, în raport cu modalitatea în care s-a reţinut că inculpatul a comis infracţiunea, a apreciat necesară aplicarea unor pedepse complementare; de altfel, aplicarea acestora este- în parte- şi obligatorie conform art. 297 alin. (1) C. pen.

La individualizarea pedepselor complementare aplicate instanţa a avut în vedere modalitatea de comitere a infracţiunii, calitatea inculpatului.

În consecinţă, în temeiul art. 67 alin. (1), (2) C. pen. cu referire la art. 66 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a exercita profesia de magistrat- cumulul acestora fiind acceptat şi în doctrină- Vasile Dobrinoiu ş.a., Noul C. pen. comentat. Partea generală, ed. a II-a revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, 2014, pagina 421), k) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a exercita profesia de magistrat), k) C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate.

2. În drept, fapta inculpatului A. care, în perioada 20- 30.10.2014, în calitate de procuror de caz, cu intenţie directă, a instrumentat în mod defectuos- prin îndeplinirea unor acte, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu încălcarea legii- dosarul penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede acţionând pentru a împiedica tragerea la răspundere penală a inculpatului B., cercetat în dosarul penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede sub nr. x/2014, a readministrat probatoriul, dirijând în mod voit declaraţiile martorilor în scopul disculpării inculpatului, astfel încât prin ordonanţa din data de 30.10.2014 a dispus clasarea cauzei faţă de acelaşi inculpat întruneşte, sub aspect obiectiv şi subiectiv, elementele din conţinutul constitutiv al infracţiunii de favorizare a făptuitorului prevăzute de art. 269 alin. (1) C. pen.

Sub aspectul situaţiei- premise Curtea a reţinut faptul că, la data comiterii faptei, persoana favorizată (numitul B.) avea calitatea de inculpat în dosarul de urmărire penală nr. x/2014, fiind îndeplinită, prin urmare, această exigenţă.

Cu privire la elementul material, instanţa a reţinut incidenţa concursului ideal de infracţiuni între infracţiunea de abuz în serviciu şi cea de favorizare a făptuitorului, constând în ajutorul dat de inculpatul A. inculpatului B., în actele prin care inculpatul- procuror a instrumentat în mod defectuos dosarul de urmărire penală nr. x/2014.

În privinţa urmării imediate a infracţiunii de favorizare a făptuitorului, instanţa arătat că aceasta este o infracţiune de pericol, iar legătura de cauzalitate rezultă ex re.

Sub aspectul laturii subiective, Curtea a reţinut faptul că inculpatul a săvârşit infracţiunea cu vinovăţie sub forma intenţiei directe, în sensul art. 16 alin. (3) lit. a) noul C. pen., întrucât acesta a prevăzut şi a urmărit un scop determinat (intenţie calificată prin scop), acela de a-l ajuta pe inculpatul B. în scopul împiedicării tragerii acestuia la răspundere penală pentru infracţiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.

Această modalitate a intenţiei reiese din modul comiterii faptei şi circumstanţele comiterii acesteia, astfel cum au fost reţinute pe parcursul examinării situaţiei de fapt.

La individualizarea pedepsei, Curtea a avut în vedere criteriile legale prevăzute la art. 74 alin. (1) C. pen.: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; motivul săvârşirii infracţiunii; natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Astfel, Curtea având în vedere aspectele anterior expuse (în favoarea şi defavoarea inculpatului), a subliniat gravitatea deosebită a infracţiunii comise de inculpat în contextul în care persoana favorizată de inculpat este însăşi persoana cercetată de acesta, ceea ce duce în derizoriu în mod nepermis ideea de înfăptuire a justiţiei.

Prin urmare, Curtea, în temeiul art. 269 alin. (1) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 3 ani- orientată spre mediu-, apreciind-o ca fiind corespunzătoare în considerarea calităţii inculpatului raportat la calitatea persoanei favorizate.

În completarea represiunii instituite prin pedeapsa principală aplicată, instanţa, constatând, în raport cu modalitatea în care s-a reţinut că inculpatul a comis infracţiunea, a apreciat necesară aplicarea unor pedepse complementare.

La individualizarea pedepselor complementare aplicate a avut în vedere modalitatea de comitere a infracţiunii, calitatea inculpatului.

În consecinţă, în temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a exercita profesia de magistrat), k) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a exercita profesia de magistrat), k) C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate.

În temeiul art. 38 alin. (2) C. pen.- art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. a contopit pedepsele principale aplicate prin prezenta hotărâre, aplicând pedeapsa de 3 ani închisoare la care a adăugat o treime din pedeapsa închisorii de 3 ani, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa închisorii de 4 ani.

Sub aspectul individualizării executării pedepsei principale rezultante aplicate inculpatului, Curtea a dispus executarea acesteia în regim de detenţie.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reţinut, refuzul acestuia de a presta muncă în folosul comunităţii, atitudine procesuală ce exclude ab initio posibilitatea de individualizare a executării pedepsei într-o altă modalitate decât executarea în regim de detenţie.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) teza I C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a exercita profesia de magistrat), k) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 45 alin. (3) lit. a) teza I C. pen., raportat la art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a exercita profesia de magistrat), k) C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate.

Sub aspectul individualizării executării pedepsei principale rezultante aplicate inculpatului, Curtea a dispus executarea acesteia în regim de detenţie.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reţinut, alături de gravitatea sporită a infracţiunii comise de inculpat, refuzul acestuia de a presta muncă în folosul comunităţii, atitudine procesuală ce exclude ab initio posibilitatea de individualizare a executării pedepsei într-o altă modalitate decât executarea în regim de detenţie.

II. Cu privire la inculpatul B.:

1. În drept, fapta inculpatului B.- aflat în stare de recidivă postcondamnatorie (fapta fiind comisă în termenul de încercare de 3 ani şi 4 luni a pedepsei rezultante a închisorii de 1 an şi 4 luni aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr. 216/04.11.2011 pronunţată de Judecătoria Roşiori de Vede în dosarul nr. x/2011, definitivă prin nerecurare la 16.11.2011)- care, cercetat în calitate de inculpat în dosarul penal nr. x/2014 înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede pentru săvârşirea infracţiunii de refuz de recoltare de probe biologice prevăzută de art. 337 C. pen. cu aplicarea art. 41 C. pen., de conivenţă cu procurorul de caz, inculpatul A., în perioada 20- 30.10.2014, i-a determinat pe martorii D. şi C. să dea declaraţii mincinoase în favoarea inculpatului cu ocazia audierilor în dosarul penal nr. x/2014, obţinând prin ordonanţa nr. x/2014 din data de 30.10.2014 soluţia de netrimitere în judecată şi, pe cale de consecinţă, dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice întruneşte, sub aspect obiectiv şi subiectiv, elementele din conţinutul constitutiv al infracţiunii de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu prevăzute de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

Sub aspectul elementului material al laturii obiective prin raportare la exigenţele statuate prin Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale a României, Curtea a avut în vedere considerentele anterior expuse; aceleaşi considerente au fost avute în vedere şi sub aspectul urmării imediate şi a raportului de cauzalitate.

În esenţă, contribuţia inculpatului B. la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu de către procurorul A. a constat în aceea că, de comun acord cu procurorul, a identificat şi a pus la dispoziţia acestuia martori mincinoşi, C. şi D., în baza cărora procurorul a dispus o soluţie de netrimitere în judecată faţă de inculpat, procurându-i acestuia un folos ilicit, constând în netrimiterea în judecată, respectiv redobândirea dreptului de a conduce autoturisme.

Sub aspectul participaţiei concrete a inculpatului B. s-a avut în vedere faptul că, în concret, conivenţa celor doi inculpaţi sub aspectul reţinut în actul de sesizare este dovedită de faptul că inculpatul A. a condus, a dirijat practic audierea celor doi martori (în cazul martorului- inculpat D. chiar pregătind obţinerea acestei declaraţii prin folosirea unei "discuţii libere" anterior audierii), pentru a obţine din partea celor doi martori declaraţii neconforme cu realitatea, dar conforme cu apărarea inculpatului (apărare în mod paradoxal- dar ignorat de inculpatul procuror- contrazisă de însăşi declaraţia dată de inculpatul B.).

Sub acest aspect s-a apreciat ca fiind relevantă împrejurarea că, pe parcursul "discuţiei libere" cu martorul D., inculpatul A. a relevat un detaliu comunicat anterior martorului de către inculpatul B. (faptul că organele de poliţie l-ar fi ameninţat cu amenda într-un cuantum determinat), detaliu inexistent în acel moment în dosar, ceea ce relevă împrejurarea că inculpatul B. şi inculpatul A. au convenit anterior asupra acestui aspect în construcţia apărării inculpatului B.

Sub aspectul conivenţei prezintă relevanţă cu privire la cei doi martori- inculpaţi ulterior- şi modalitatea în care aceştia au fost aduşi la Parchet (martorul- inculpat D. a fost adus personal de inculpatul B., chiar înainte ca procurorul- conform propriilor susţineri ale inculpatului- să se fi pronunţat asupra acestei solicitări probatorii; martorul- inculpat C. a fost citat telefonic de procuror prin socrul inculpatului B.).

De asemenea, prezenţa inculpatului B. pe parcursul audierii martorului D. şi modalitatea în care s-a desfăşurat audierea acestui martor subliniază complicitatea inculpatului B. la comiterea infracţiunii de abuz în serviciu.

Raporturile dintre inculpaţii B. şi A. confirmă aceste aspecte, relevanţă deosebită având şi modalitatea în care au fost efectuate demersurile privind obţinerea înregistrărilor camerelor de supraveghere de la vulcanizare/spălătoria auto, discuţiile telefonice purtate direct sau prin intermediul socrului său cu inculpatul A. pentru construirea apărării, administrarea probelor.

Sub aspectul laturii subiective, Curtea a reţinut faptul că inculpatul a săvârşit infracţiunea cu vinovăţie sub forma intenţiei directe, în sensul art. 16 alin. (3) lit. a) noul C. pen., întrucât acesta a prevăzut şi a urmărit un scop determinat, acela de a nu răspunde pentru infracţiunea comisă şi a obţine restituirea permisului auto. Această modalitate a intenţiei reiese din modul comiterii faptei şi circumstanţele comiterii acesteia, astfel cum au fost acestea anterior expuse.

La individualizarea pedepsei, Curtea a avut în vedere criteriile legale prevăzute la art. 74 alin. (1) C. pen.: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; motivul săvârşirii infracţiunii; natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Astfel, Curtea a constatat că inculpatul a profitat, practic, de raporturile de serviciu pe care socrul său (martorul T., jandarm) le avea cu inculpatul A., transformând, practic, acest martor într-un veritabil "agent procedural", respectiv "avocat" în relaţia cu procurorul anchetator.

S-a mai reţinut şi faptul că inculpatul a adoptat în mod nepermis o atitudine familiară faţă de procurorul de caz, a şi afişat această relaţie cu procurorul de caz (transcrierea convorbirii cu martorul HH.), s-a erijat în mod nepermis într-un anchetator al propriei cauze, cu acordul procurorului de caz, inculpatul A.

De asemenea, Curtea a apreciat că nu poate fi neglijat nici sentimentul de impunitate pe care, în contextul acestei conivenţe infracţionale, inculpatul B. l-a dobândit şi afişat, inclusiv în relaţia cu martorii din dosar.

De asemenea, instanţa de fond a constatat că modul în care inculpatul a acţionat, a generat premisele comiterii unor infracţiuni împotriva înfăptuirii justiţiei.

Motivul săvârşirii infracţiunii este în mod cert un motiv josnic- exonerarea de răspundere penală şi restituirea nejustificată a permisului de conducere.

Curtea a reţinut, de asemenea, perseverenţa infracţională a inculpatului care, aflat în stare de recidivă, a mai suferit o condamnare definitivă până la soluţionarea prezentei cauze, aspecte care- alături de condamnarea aplicată în străinătate ce nu produce efecte sub aspectul pluralităţii de infracţiuni, conform actelor dosarului- sunt de natură să reliefeze profilul şi potenţialul criminogen al inculpatului, augmentând pericolul său social pentru ordinea publică.

Instanţa nu a reţinut în beneficiul inculpatului actele medicale depuse la dosar prin care se relevă probleme de natură psihică, probleme care, însă, sunt generate de consumul de alcool, reţinând însă în favoarea acestuia actele de stare civilă care relevă faptul că acesta este căsătorit şi are doi copii minori în întreţinere, iar conduita inculpatului pe parcursul soluţionării cauzei a fost relativ cooperantă în sensul că s-a prezentat la chemarea organelor judiciare.

În raport cu cele arătate, Curtea a apreciat necesară aplicarea unei pedepse şi, în consecinţă, în temeiul art. 48 C. pen. raportat la art. 132 Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa închisorii de 3 ani- orientată spre minimul special, apreciind-o ca fiind suficientă pentru atingerea scopului pedepsei.

În completarea represiunii instituite prin pedeapsa principală aplicată, Curtea, constatând, în raport cu modalitatea în care s-a reţinut că inculpatul a comis infracţiunea, a apreciat necesară aplicarea unor pedepse complementare; de altfel, aplicarea acestora este- în parte- şi obligatorie conform art. 297 alin. (1) C. pen.

Astfel, la individualizarea pedepselor complementare aplicate a avut în vedere modalitatea de comitere a infracţiunii, astfel cum a fost reţinută.

În consecinţă, în temeiul art. 67 alin. (1), (2) C. pen. cu referire la art. 66 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate.

Infracţiunea fiind comisă în termenul de încercare, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 83 alin. (1) vechiul C. pen. a revocat suspendarea condiţionată pe un termen de încercare de 3 ani şi 4 luni a pedepsei rezultante a închisorii de 1 an şi 4 luni aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr. 216/04.11.2011 pronunţată de Judecătoria Roşiori de Vede în dosarul nr. x/2011, definitivă prin nerecurare la 16.11.2011.

2. În drept, fapta inculpatului B.- aflat în stare de recidivă postcondamnatorie (fapta fiind comisă în termenul de încercare de 3 ani şi 4 luni a pedepsei rezultante a închisorii de 1 an şi 4 luni aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr. 216/04.11.2011 pronunţată de Judecătoria Roşiori de Vede în dosarul nr. x/2011, definitivă prin nerecurare la 16.11.2011)- care, cercetat în calitate de inculpat în dosarul penal nr. x/2014 înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede pentru săvârşirea infracţiunii de refuz de recoltare de probe biologice prevăzută de art. 337 C. pen. cu aplicarea art. 41 C. pen., l-a determinat pe martorul D. să dea declaraţii mincinoase în favoarea sa cu ocazia audierilor în dosarul penal nr. x/2014 întruneşte, sub aspect obiectiv şi subiectiv, elementele din conţinutul constitutiv al infracţiunii de instigare la infracţiunea de mărturie mincinoasă prevăzute de art. 47 C. pen. raportat la art. 273 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

Sub aspectul elementului material al laturii obiective s-a reţinut faptul că acesta constă în acţiunea inculpatului de a determina martorul să relateze aspecte esenţiale, o situaţie de fapt neconformă cu realitatea (dar conformă cu varianta apărării sale), în scopul asigurării sustragerii inculpatului B. de la răspundere penală pentru infracţiunea comisă.

Urmarea imediată constă într-o stare de pericol, iar legătura de cauzalitate rezultă ex re.

Sub aspectul laturii subiective, Curtea a reţinut faptul că inculpatul a săvârşit infracţiunea cu vinovăţie sub forma intenţiei directe, în sensul art. 16 alin. (3) lit. a) noul C. pen., întrucât acesta a prevăzut şi a urmărit un scop determinat, acela de a nu răspunde pentru infracţiunea comisă şi a obţine restituirea permisului auto.

Această modalitate a intenţiei reiese din modul comiterii faptei şi circumstanţele comiterii acesteia, astfel cum au fost acestea anterior expuse.

La individualizarea pedepsei, instanţa a avut în vedere criteriile legale prevăzute la art. 74 alin. (1) C. pen.: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; motivul săvârşirii infracţiunii; natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Astfel, Curtea a constatat că modul în care inculpatul a acţionat a generat premisele comiterii mai multor infracţiuni, inclusiv a unor infracţiuni împotriva înfăptuirii justiţiei.

Motivul săvârşirii infracţiunii este (cum s-a reţinut şi anterior) în mod cert un motiv josnic- exonerarea de răspundere penală şi restituirea nejustificată a permisului de conducere.

S-a mai reţinut, în defavoarea inculpatului, împrejurarea că acesta şi-a folosit ascendentul asupra martorului, profitând de pregătirea redusă a acestuia, de starea materială precară, de raporturile ce se creează în cadrul unei comunităţi restrânse.

S-au reţinut, de asemenea circumstanţele ce caracterizează- favorabil şi nefavorabil- persoana inculpatului, astfel în favoarea inculpatului s-a reţinut faptul că acesta a recunoscut comiterea infracţiunii.

În raport cu acestea, Curtea a apreciat necesară aplicarea unei pedepse şi, în consecinţă, în temeiul art. 47 C. pen. raportat la art. 273 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni- orientată spre mediu şi apreciată ca fiind suficientă pentru atingerea scopului pedepsei.

În completarea represiunii instituite prin pedeapsa principală aplicată, instanţa de fond, constatând, în raport cu modalitatea în care s-a reţinut că inculpatul a comis infracţiunea, a apreciat necesară aplicarea unor pedepse complementare.

La individualizarea pedepselor complementare aplicate a avut în vedere modalitatea de comitere a infracţiunii, astfel cum a fost acesta anterior reţinut.

În consecinţă, în temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate.

Infracţiunea fiind comisă în termenul de încercare, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 83 alin. (1) vechiul C. pen. a revocat suspendarea condiţionată pe un termen de încercare de 3 ani şi 4 luni a pedepsei rezultante a închisorii de 1 an şi 4 luni aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr. 216/04.11.2011 pronunţată de Judecătoria Roşiori de Vede în dosarul nr. x/2011, definitivă prin nerecurare la 16.11.2011.

3. În drept, fapta inculpatului B.- aflat în stare de recidivă postcondamnatorie (fapta fiind comisă în termenul de încercare de 3 ani şi 4 luni a pedepsei rezultante a închisorii de 1 an şi 4 luni aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr. 216/04.11.2011 pronunţată de Judecătoria Roşiori de Vede în dosarul nr. x/2011, definitivă prin nerecurare la 16.11.2011)- care, cercetat în calitate de inculpat în dosarul penal nr. x/2014 înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede pentru săvârşirea infracţiunii de refuz de recoltare de probe biologice prevăzută de art. 337 C. pen. cu aplicarea art. 41 C. pen., l-a determinat pe martorul C. să dea declaraţii mincinoase în favoarea sa cu ocazia audierilor în dosarul penal nr. x/2014 întruneşte, sub aspect obiectiv şi subiectiv, elementele din conţinutul constitutiv al infracţiunii de instigare la infracţiunea de mărturie mincinoasă prevăzute de art. 47 C. pen. raportat la art. 273 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

Sub aspectul elementului material al laturii obiective s-a reţinut faptul că acesta constă în acţiunea inculpatului de a determina martorul să relateze o situaţie de fapt neconformă cu realitatea (dar conformă cu varianta apărării sale), în scopul asigurării sustragerii inculpatului B. de la răspundere penală pentru infracţiunea comisă.

Urmarea imediată constă într-o stare de pericol, iar legătura de cauzalitate rezultă ex re.

Sub aspectul laturii subiective, Curtea a reţinut faptul că inculpatul a săvârşit infracţiunea cu vinovăţie sub forma intenţiei directe, în sensul art. 16 alin. (3) lit. a) noul C. pen., întrucât acesta a prevăzut şi a urmărit un scop determinat, acela de a nu răspunde pentru infracţiunea comisă şi a obţine restituirea permisului auto.

Această modalitate a intenţiei a reieşit din modul comiterii faptei şi circumstanţele comiterii acesteia, astfel cum au fost acestea anterior expuse.

La individualizarea pedepsei, Curtea a avut în vedere criteriile legale prevăzute la art. 74 alin. (1) C. pen.: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; motivul săvârşirii infracţiunii; natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

În completarea analizei similare efectuate anterior, Curtea a mai reţinut, în defavoarea inculpatului, împrejurarea că acesta şi-a folosit ascendentul asupra martorului, profitând de pregătirea vârsta destul de înaintată a acestuia, de raporturile ce se creează în cadrul unei comunităţi restrânse.

S-a reţinut în favoarea inculpatului faptul că acesta a recunoscut comiterea infracţiunii.

În raport cu acestea, Curtea a apreciat necesară aplicarea unei pedepse şi, în consecinţă, în temeiul art. 47 C. pen. raportat la art. 273 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni - orientată spre mediu şi apreciată ca fiind suficientă pentru atingerea scopului pedepsei.

În completarea represiunii instituite prin pedeapsa principală aplicată, Curtea, constatând, în raport cu modalitatea în care s-a reţinut că inculpatul a comis infracţiunea, a apreciat necesară aplicarea unor pedepse complementare.

La individualizarea pedepselor complementare aplicate s-a avut în vedere modalitatea de comitere a infracţiunii, astfel cum a fost acesta anterior reţinut.

În consecinţă, în temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate.

Infracţiunea fiind comisă în termenul de încercare, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 83 alin. (1) vechiul C. pen. a revocat suspendarea condiţionată pe un termen de încercare de 3 ani şi 4 luni a pedepsei rezultante a închisorii de 1 an şi 4 luni aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr. 216/04.11.2011 pronunţată de Judecătoria Roşiori de Vede în dosarul nr. x/2011, definitivă prin nerecurare la 16.11.2011.

4. În drept, fapta inculpatului B. - aflat în stare de recidivă postcondamnatorie (fapta fiind comisă în termenul de încercare de 3 ani şi 4 luni a pedepsei rezultante a închisorii de 1 an şi 4 luni aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr. 216/04.11.2011 pronunţată de Judecătoria Roşiori de Vede în dosarul nr. x/2011, definitivă prin nerecurare la 16.11.2011) - care pe data de 26.08.2014 s-a deplasat pe raza municipiului Roşiori de Vede la volanul autoturismului marca J., de culoare albă, înmatriculat în străinătate cu nr. x, autoturism la care volanul este poziţionat pe partea dreaptă, iar după depistarea sa în trafic de către organele de poliţie, în jurul orelor 22:00, a refuzat prelevarea de mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei după ce a condus pe drum public un autoturism întruneşte, sub aspect obiectiv şi subiectiv, elementele din conţinutul constitutiv al infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de probe biologice prevăzute de art. 337 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

Sub aspectul elementului material al laturii obiective s-a reţinut faptul că acesta constă în acţiunea inculpatului de a refuza să se supună, după ce a fost depistat şi oprit în trafic, testării cu etilotest şi, ulterior, recoltării de probe biologice, în cadrul unei unităţi sanitare, în scopul stabilirii alcoolemiei.

Urmarea imediată constă într-o stare de pericol, iar legătura de cauzalitate rezultă ex re.

Sub aspectul laturii subiective, Curtea a reţinut faptul că inculpatul a săvârşit infracţiunea cu vinovăţie sub forma intenţiei directe, în sensul art. 16 alin. (3) lit. a) noul C. pen., întrucât acesta a prevăzut şi a urmărit urmările faptei.

Această modalitate a intenţiei a reieşit din modul comiterii faptei şi circumstanţele comiterii acesteia, astfel cum au fost acestea anterior expuse.

La individualizarea pedepsei, Curtea a avut în vedere criteriile legale prevăzute la art. 74 alin. (1) C. pen.: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; motivul săvârşirii infracţiunii; natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Astfel, Curtea a constatat că inculpatul a suferit numeroase condamnări, inclusiv în timpul soluţionării cauzei, pentru infracţiuni similare, fapt ce subliniază pericolul său social concret sporit, dar şi o anumită specializare infracţională.

Curtea a mai reţinut atitudinea inculpatului după comiterea infracţiunii, inclusiv împrejurarea că acesta - aşa cum s-a arătat pe parcursul examinării situaţiei de fapt - încă de la început a dat dovadă de o atitudine sfidătoare, negând comiterea faptei, fiind ironic la adresa organelor de cercetare penală.

După acest moment inculpatul a iniţiat şi derulat demersuri lipsite de scrupule pentru exonerarea sa de la răspundere penală, inclusiv prin determinarea unor martori să dea, în favoarea sa, declaraţii necorespunzătoare adevărului, dar şi prin comiterea unor acte specifice complicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu.

Curtea a mai reţinut circumstanţele ce caracterizează - favorabil şi nefavorabil - persoana inculpatului, astfel cum au fost acestea anterior expuse.

Conduita inculpatului pe parcursul soluţionării cauzei a fost relativ cooperantă în sensul că s-a prezentat la chemarea organelor judiciare.

S-a mai reţinut în defavoarea inculpatului faptul că acesta, nu numai că nu a recunoscut comiterea infracţiunii, dar a şi încercat să inducă în eroare organele judiciare pe parcursul cercetărilor.

În raport cu acestea, Curtea a apreciat necesară aplicarea unei pedepse şi, în consecinţă, în temeiul art. 337 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni - orientată spre minimul special şi apreciată ca fiind suficientă pentru atingerea scopului pedepsei.

În completarea represiunii instituite prin pedeapsa principală aplicată, Curtea, constatând, în raport cu modalitatea în care s-a reţinut că inculpatul a comis infracţiunea, a apreciat necesară aplicarea unor pedepse complementare.

La individualizarea pedepselor complementare aplicate s-a avut în vedere modul de comitere a infracţiunii, astfel cum a fost acesta anterior reţinut.

S-a avut în vedere şi obişnuinţa inculpatului în ignorarea dispoziţiilor Codului rutier.

În consecinţă, în temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) (dreptul de a conduce autovehicule) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) (dreptul de a conduce autovehicule) C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate.

Infracţiunea fiind comisă în termenul de încercare, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 83 alin. (1) vechiul C. pen. a revocat suspendarea condiţionată pe un termen de încercare de 3 ani şi 4 luni a pedepsei rezultante a închisorii de 1 an şi 4 luni aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr. 216/04.11.2011 pronunţată de Judecătoria Roşiori de Vede în dosarul nr. x/2011, definitivă prin nerecurare la 16.11.2011.

În temeiul art. 97 alin. (1) C. pen. a anulat suspendarea sub supraveghere pe un termen de încercare de 2 ani a pedepsei închisorii de 1 an aplicate inculpatului, pentru infracţiunea prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., prin sentinţa penală nr. 72/19.04.2016 pronunţată de Judecătoria Roşiori de Vede în dosarul nr. x/2015, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 1428/A/06.10.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în dosarul nr. x/2015.

În temeiul art. 97 alin. (1) C. pen. şi art. 43 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 38 alin. (1) C. pen. - art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă - închisoare de 3 ani, închisoare de 1 an şi 6 luni, închisoare de 1 an şi 6 luni, închisoarea de 1 an şi 6 luni - cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 72/19.04.2016 pronunţată de Judecătoria Roşiori de Vede în dosarul nr. x/2015, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 1428/A/06.10.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în dosarul nr. x/2015, aplicând pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat o treime din celelalte pedepse, aplicând în final pedeapsa închisorii de 4 ani şi 10 luni.

În temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 83 alin. (1) vechiul C. pen. cu referire la art. 43 alin. (2) C. pen. şi art. 10 din Legea nr. 187/2012 - faptele deduse judecăţii în cauza de faţă fiind comise sub imperiul noului C. pen. - a adăugat la pedeapsa rezultantă aplicată prin prezenta sentinţă - închisoarea de 4 ani şi 10 luni - pedeapsa rezultantă de 1 an şi 4 luni aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 216/04.11.2011 pronunţată de Judecătoria Roşiori de Vede în dosarul nr. x/2011, definitivă prin nerecurare la 16.11.2011, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa închisorii de 6 ani şi 2 luni.

În temeiul art. 45 alin. (2) Cod a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) (dreptul de a conduce autovehicule), k) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 45 alin. (2) C. pen. raportat la art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) (dreptul de a conduce autovehicule), k) C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate.

III. Cu privire la inculpatul C.:

În drept, fapta inculpatului C. care, fiind audiat, în calitate de martor, în cursul cercetărilor efectuate în cadrul dosarului cu nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede şi în cadrul dosarului penal cu nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin declaraţiile date în datele de 23.10.2014 (dup x/2014), 30.03.2015 (dup x/2014), 01.04.2015 (dup x/2014) şi 03.04.2015 (dup x2014), a făcut afirmaţii mincinoase cu privire la aspecte esenţiale pentru stabilirea situaţiei de fapt care a făcut obiectul cercetărilor, cu scopul de a îngreuna cercetările în cauză şi a împiedica tragerea la răspundere penală a inculpatului B. sub aspectul infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, declaraţiile fiind date ulterior punerii în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul B. pentru comiterea acestei infracţiuni în dosarul nr. x/2014 întruneşte, sub aspect obiectiv şi subiectiv, elementele din conţinutul constitutiv al infracţiunii de mărturie mincinoasă în formă continuată, prevăzută de art. 273 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Sub aspectul laturii subiective, Curtea a reţinut faptul că inculpatul a săvârşit infracţiunea cu vinovăţie sub forma intenţiei directe, în sensul art. 16 alin. (3) lit. a) noul C. pen., întrucât acesta a prevăzut şi a urmărit un scop determinat, acela de a-l ajuta pe inculpatul B. în scopul împiedicării tragerii acestuia la răspundere penală pentru infracţiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.

Această modalitate a intenţiei a reieşit din modul comiterii faptei şi circumstanţele comiterii acesteia, respectiv din faptul că inculpatul C. a dat declaraţiile mincinoase la solicitarea inculpatului B., declaraţiile fiind date în faţa unor procurori, context în care - având în vedere şi împrejurarea că inculpatul C. a fost audiat în mod repetat - a luat la cunoştinţă despre situaţia juridică a inculpatului B.

La individualizarea pedepsei, Curtea a avut în vedere criteriile legale prevăzute la art. 74 alin. (1) C. pen.: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; motivul săvârşirii infracţiunii; natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Astfel, Curtea a constatat că inculpatul a comis infracţiunea în formă continuată, ceea ce denotă periculozitatea sporită a acestuia, în pofida împrejurării că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale.

De asemenea, Curtea a constatat că declaraţiile mincinoase date de inculpat au creat premisele favorabile comiterii altor infracţiuni - de serviciu, împotriva înfăptuirii justiţiei -, deci infracţiunea comisă a produs consecinţe grave, prin urmare caracterizându-se printr-un grad sporit de pericol social concret.

Cu privire la motivul săvârşirii infracţiunii Curtea a avut în vedere, în favoarea inculpatului C., raporturile relativ apropiate existente între acesta şi inculpatul B.

În beneficiul inculpatului C. Curtea a reţinut conduita sinceră a inculpatului în cursul procesului penal, vârsta destul de înaintată a inculpatului, faptul că inculpatul este integrat social, are un loc de muncă, astfel cum rezultă din actele dosarului.

De asemenea, s-a reţinut incidenţa art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

În consecinţă, văzând şi dispoziţiile art. 79 alin. (3) C. pen. (fiind incidente concomitent cauze de reducere şi agravare a răspunderii penale), Curtea a aplicat inculpatului o pedeapsă orientată spre maximul redus - respectiv pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni - pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă în formă continuată, această pedeapsă fiind aptă să răspundă scopurilor urmărite de legiuitor prin incriminarea infracţiunii, urmând a conduce la reeducarea inculpatului şi formarea de către aceasta a unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială.

În raport cu persoana inculpatului, având în vedere contextul general în care inculpatul C. a comis infracţiunea reţinută în sarcina sa, Curtea a apreciat că nu este necesară aplicarea de pedepse accesorii şi complementare.

Cu privire la individualizarea executării pedepsei, Curtea a apreciat că simpla stabilire a unei pedepse (instituţia amânării aplicării pedepsei) nu este suficientă prin raportare la gravitatea concretă a infracţiunii comise de inculpat, însă nici executarea pedepsei în regim de detenţie nu s-a impus a fi dispusă având în vedere persoana inculpatului, gradul său de integrare socială, contextul în care acesta a comis infracţiunea.

Prin urmare, Curtea, apreciind întrunite exigenţele art. 91 alin. (1) C. pen., reţinând faptul că în cauză nu sunt incidente ipotezele prevăzute de art. 91 alin. (3) C. pen., ca şi împrejurarea că inculpatul C. şi-a dat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 2 ani, termen stabilit conform art. 92 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Teleorman, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) C. pen. a impus inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat- în colaborare cu instituţii din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la Primăria Roşiori de Vede sau Primăria Măldăieni.

A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 alin. (1), (4) C. pen., privind revocarea suspendării sub supraveghere.

IV. Cu privire la inculpatul D.

În drept, fapta inculpatului D. care, fiind audiat în calitate de martor în cursul cercetărilor efectuate în cadrul dosarului cu nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede, prin declaraţia dată în data de 21.10.2014 a făcut afirmaţii mincinoase cu privire la aspecte esenţiale pentru stabilirea situaţiei de fapt care a făcut obiectul cercetărilor cu scopul de a îngreuna cercetările în cauză şi a împiedica tragerea la răspundere penală a inculpatului B. sub aspectul infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, declaraţiile fiind date ulterior punerii în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul B. pentru comiterea acestei infracţiuni în dosarul nr. x/2014 întruneşte, sub aspect obiectiv şi subiectiv, elementele din conţinutul constitutiv al infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) C. pen.

Sub aspectul laturii subiective, Curtea a reţinut faptul că inculpatul a săvârşit infracţiunea cu vinovăţie sub forma intenţiei directe, în sensul art. 16 alin. (3) lit. a) noul C. pen., întrucât acesta a prevăzut şi a urmărit un scop determinat, acela de a-l ajuta pe inculpatul B. în scopul împiedicării tragerii acestuia la răspundere penală pentru infracţiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.

Această modalitate a intenţiei a reieşit din modul comiterii faptei şi circumstanţele comiterii acesteia, respectiv din faptul că inculpatul D. a dat declaraţiile mincinoase la solicitarea inculpatului B., declaraţia fiind dată în faţa unui procuror, context în care acesta a luat la cunoştinţă despre situaţia juridică a inculpatului B.

La individualizarea pedepsei, Curtea a avut în vedere criteriile legale prevăzute la art. 74 alin. (1) C. pen.: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; motivul săvârşirii infracţiunii; natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Astfel, Curtea a constatat că declaraţia mincinoasă dată de inculpat a creat premisele favorabile comiterii altor infracţiuni - de serviciu, împotriva înfăptuirii justiţiei -, deci infracţiunea comisă a produs consecinţe destul de grave, prin urmare caracterizându-se printr-un grad relativ sporit de pericol social concret.

Cu privire la motivul săvârşirii infracţiunii Curtea a avut în vedere, în favoarea inculpatului D., raporturile existente între acesta şi inculpatul B. în cadrul unei comunităţi restrânse, nivelul redus de pregătire al inculpatului D., situaţia sa materială precară (aspecte ce caracterizează şi persoana inculpatului), aceste împrejurări fiind de natură să creeze premisele unui ascendent al inculpatului B. asupra sa.

În beneficiul inculpatului D. Curtea a mai reţinut şi conduita sinceră, cooperantă a inculpatului în cursul procesului penal, absenţa antecedentelor penale.

De asemenea, s-a reţinut incidenţa art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

În consecinţă, Curtea a aplicat inculpatului o pedeapsă orientată spre mediu, între limitele reduse - respectiv pedeapsa închisorii de 1 an - pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, această pedeapsă fiind aptă să răspundă scopurilor urmărite de legiuitor prin incriminarea infracţiunii, urmând a conduce la reeducarea inculpatului şi formarea de către aceasta a unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială.

În raport cu persoana inculpatului, având în vedere contextul în care inculpatul D. a comis infracţiunea reţinută în sarcina sa, Curtea a apreciat că nu este necesară aplicarea de pedepse accesorii şi complementare.

Cu privire la individualizarea executării pedepsei, Curtea - ca şi în cazul inculpatului C. - a apreciat că simpla stabilire a unei pedepse (instituţia amânării aplicării pedepsei) nu este suficientă prin raportare la gravitatea concretă a infracţiunii comise de inculpat, însă nici executarea pedepsei în regim de detenţie nu s-a impus a fi dispusă având în vedere persoana inculpatului, atitudinea procesuală cooperantă, contextul în care acesta a comis infracţiunea.

Prin urmare, Curtea, apreciind întrunite exigenţele art. 91 alin. (1) C. pen., reţinând faptul că în cauză nu sunt incidente ipotezele prevăzute de art. 91 alin. (3) C. pen., ca şi împrejurarea că inculpatul D. şi-a dat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 2 ani, termen stabilit conform art. 92 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Teleorman, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) C. pen. a impus inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat- în colaborare cu instituţii din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la Primăria Roşiori de Vede sau Primăria Măldăieni.

A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 alin. (1), (4) C. pen., privind revocarea suspendării sub supraveghere.

Sub aspectul cadrului procesual şi al laturii civile a cauzei, Curtea a luat act că Parchetul de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede s-a constituit persoană vătămată în cauză, fără a se constitui parte civilă.

A dispus avansarea şi plata, din fondul special al Ministerului Justiţiei, către Baroul Bucureşti - Oficii a sumei de 360 RON reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul D., doamna avocat E., onorariu stabilit conform art. 5 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Protocolul încheiat în anul 2015 între MJ şi UNBR.

Curtea a reţinut că majorarea acestui onorariu, solicitată de apărător, este inadmisibilă, suma acordată reprezentând valoarea maximă stabilită de Protocol.

În acest sens au fost avute în vedere dispoziţiile art. 82 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, modificată, conform cărora "Pentru asistenţa judiciară acordată, avocatul desemnat are dreptul la un onorariu stabilit de organul judiciar, potrivit naturii şi volumului activităţii desfăşurate, în limitele sumelor stabilite prin protocolul încheiat între U.N.B.R. şi Ministerul Justiţiei", dispoziţii din a căror analiză rezultă că suma acordată cu titlul de onorariu nu poate depăşi limita - valoarea maximă - stabilită de Protocol.

A luat act că prin încheierea dată în cauză la 28.08.2015 s-au dispus avansarea şi plata, din fondul special al Ministerului Justiţiei către Baroul Bucureşti - Oficii a sumei de 65 RON cu titlul de onorariu parţial cuvenit doamnei avocat F., desemnat ca şi apărător din oficiu pentru inculpatul B.

A luat act că prin încheierea dată în cauză la 07.12.2015 s-au dispus avansarea şi plata, din fondul special al Ministerului Justiţiei către Baroul Bucureşti - Oficii a sumei de 100 RON cu titlul de onorariu parţial cuvenit domnului avocat G., desemnat ca şi apărător din oficiu pentru inculpatul C.

A luat act că prin încheierea dată în cauză la 26.10.2016 s-au dispus avansarea şi plata, din fondul special al Ministerului Justiţiei către Baroul Bucureşti - Oficii a sumei de 180 RON cu titlul de onorariu parţial cuvenit doamnei avocat H., desemnat ca şi apărător din oficiu pentru inculpatul B.

În temeiul art. 274 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., în raport cu soluţia dată şi având în vedere culpa procesuală a fiecărui inculpat, au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat pe parcursul urmăririi penale, a etapei camerei preliminare şi a etapei judecăţii în primă instanţă - sume în care nu s-au inclus onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu şi interpreţilor desemnaţi în cauză -, astfel:

- pe inculpatul A.- la plata sumei de 4700 RON;

- pe inculpatul B. (având în vedere faptul că a fost cercetat în două dosare de urmărire penală şi, ulterior, în două cauze distincte în etapa camerei preliminare) - la plata sumei de 5600 RON;

- pe inculpatul C. (în considerarea complexităţii reduse a cercetărilor în privinţa acestui inculpat) - la plata sumei de 1900 RON;

- pe inculpatul D. (în considerarea complexităţii reduse a cercetărilor în privinţa acestui inculpat) - la plata sumei de 1900 RON.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpaţii A. şi B. solicitând desfiinţarea acesteia şi în rejudecare, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar achitarea inculpaţilor în temeiul dispoziţiilor art. 17 raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. sau art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Cu privire la prima critică dezvoltată în motivele de apel scrise şi în susţinerile orale, inculpatul A., personal şi prin apărătorii săi au relevat următoarele:

Hotărârea pronunţată de instanţa de fond nu respectă exigenţele dispoziţiilor art. 403 C. proc. pen., în condiţiile în care din cuprinsul acesteia nu rezultă motivele de fapt şi de drept care au stat la baza hotărârii de condamnare, inculpatul fiind astfel lipsit de un grad de jurisdicţie, nemotivarea hotărârii echivalând cu lipsa acesteia şi implicit lipsa unei judecăţi pe fond sub aspectul infracţiunii de favorizare a făptuitorului.

În ceea ce priveşte fondul căii de atac exercitate, apelantul inculpat A. a susţinut că instanţa de fond, în mod greşit a reţinut incidenţa, sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu, a Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale a României, în condiţiile în care se invocă încălcarea unor norme cu caracter general, care stabilesc reguli de principiu şi care sunt reflectate în legislaţia secundară.

Pe de altă parte, pretinsele încălcări ale unor dispoziţii din legislaţia primară, sunt circumscrise, în fapt, unor norme procesual penale care sunt supuse unor condiţii de valabilitate ale actelor de procedură, încălcarea acestora atrăgând sancţiuni cum ar fi nulitatea, decăderea, tardivitatea, inadmisibilitatea.

Ca atare, în opinia apărării, nu poate fi sancţionată penal nerespectarea unei condiţii de valabilitate a actelor de procedură.

De asemenea, apărarea critică şi reţinerea în sarcina inculpatului a două infracţiuni în concurs, respectiv abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului.

În ipoteza în care acţiunea sau inacţiunea funcţionarului public nu producea niciuna din consecinţele la care se referă art. 297 alin. (1) C. pen., ci doar un folos necuvenit pentru cel favorizat, pot fi incidente doar dispoziţiile art. 269 alin. (1) C. pen. privind infracţiunea de favorizare a făptuitorului.

Apărarea susţine totodată că inculpatul A. nu a acceptat posibilitatea producerii rezultatului socialmente periculos prevăzută în norma de incriminare prin art. 297 C. pen., respectiv nu a urmărit vătămarea intereselor legitime ale unor persoane, exercitându-şi atribuţiile cu bună credinţă.

Din această perspectivă, pentru a deveni incidentă decizia Curţii Constituţionale a României, încălcarea legii trebuie să fie flagrantă, nefiind permis, ca înţelesul unei norme, să fie clarificată prin decizia judecătorului care nu se poate substitui legiuitorului. Pentru aceste ipoteze există pârghii extrapenale pentru recuperarea unor eventuale prejudicii cauzate de funcţionarii publici, prin antrenarea altor forme de răspundere, administrativă sau patrimonială.

Preluarea unui dosar în anchetă proprie nu reprezintă un act care să se poată circumscrie elementului material al infracţiunii de abuz în serviciu, după cum nici adoptarea unei soluţii de clasare, după administrarea prealabilă de probe de către procuror, nu poate atrage incidenţa legii penale.

Apărarea critică, de asemenea, şi datele cuprinse în concluziile scrise ale procurorului în sensul reţinerii încălcării de către inculpat a unor dispoziţii procesual penal (art. 100, art. 122, art. 285, art. 299, art. 62, art. 4 C. proc. pen.) la care nu s-a făcut referire în rechizitoriu, fiind astfel modificate limitele actului de sesizare al instanţei.

În ceea ce priveşte infracţiunea de favorizare a făptuitorului prevăzută de art. 269 C. pen., apărarea susţine în esenţă că, nu poate fi considerată o activitate de favorizare, activitatea derulată cu bună-credinţă de către un funcţionar.

Inculpatul A. nu a acceptat posibilitatea producerii rezultatului, constând în ajutorarea făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării pedepsei sau măsuri privative de libertate câtă vreme acesta a procedat la exercitarea atribuţiilor de serviciu cu bună-credinţă.

Prin notele de şedinţă depuse în faţa instanţei de apel, apărarea a solicitat, în temeiul disp. art. 396 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., încetarea procesului penal având în vedere lipsa actului de sesizare, iar în subsidiar, conform art. 101 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., excluderea tuturor probelor directe şi derivate care au rezultat ca urmare a stării de fapt reţinută de procuror în cadrul sesizării din oficiu, aceste date fiind preluate în urma notelor informative întocmite de S.R.I., care nu au atribuţii în cadrul procesului penal.

Inculpatul A. a solicitat, de asemenea, desfiinţarea hotărârii instanţei de fond şi pentru necesitatea punerii în discuţia părţilor a nulităţii absolute a probelor administrate împreună cu S.R.I.

Dezvoltând aceste critici, apărarea a invocat faptul că modalitatea în care a avut loc sesizarea organelor de urmărire penală, prin intermediul unui serviciu specializat care nu este organ de urmărire penală, este sancţionată cu nulitatea absolută a actului de sesizare şi implicit conduce la achitarea inculpatului conform art. 396 C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Având în vedere considerentele deciziei nr. 91/2018 a Curţii Constituţionale a României, respectiv nr. 802/2017, apărarea a apreciat că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a putea fi pusă în discuţia părţilor, în contradictoriu, nulitatea probelor administrate în mod nelegal în faza de urmărire penală.

Inculpatul B. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii şi în rejudecare, achitarea sa în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. a), b), c) C. proc. pen.

În motivele scrise şi în susţinerile orale, apărarea a arătat că nu sunt probe care să releve o conivenţă a celor doi inculpaţi care să aibă ca finalitate adoptarea de către inculpatul A. a unei alte soluţii decât cea legală în cauza în care era anchetat inculpatul B.

Probele nu confirmă faptul că inculpatul B. ar fi prezentat la parchet martori ale căror declaraţii să influenţeze soluţia din dosar.

A apreciat că niciuna dintre infracţiuni nu există, astfel încât soluţia care se impune este aceea de achitare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinând apelurile conform art. 420 şi următoarele C. proc. pen. constată următoarele:

A. Cu titlu de premisă, Înalta Curte reţine că infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 C. pen., constă în fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, obţinând, totodată şi un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.

Elementul material constă fie într-o inacţiune (omisiune), fie într-o acţiunea (comisiune) şi anume: neîndeplinirea unui act sau îndeplinirea defectuoasă a acesteia.

Noţiunea de "act" trebuie înţeleasă ca o operaţie ce trebuie efectuată de funcţionarul public potrivit solicitărilor făcute de o persoană şi conform atribuţiilor sale de serviciu.

Sintagma "nu îndeplineşte un act" trebuie înţeleasă în sensul omiterii, neefectuarea unui act care trebuie să fie îndeplinit în virtutea îndatoririlor de serviciu, adică a unui act a cărei îndeplinire cădea în sarcina funcţionarului potrivit normelor care reglementează activitatea serviciului respectiv ori care sunt inerente acestui serviciu.

Prin expresia "îndeplineşte actul în mod defectuos" se înţelege îndeplinirea făcută altfel decât se cuvenea să fie efectuată.

Defectuozitatea în îndeplinirea actului poate privi conţinutul, forma sau întinderea îndeplinirii, momentul efectuării, condiţiile de efectuare.

Pentru existenţa infracţiunii de abuz în serviciu, în forma prevăzută de legea specială, este necesar ca îndeplinirea în mod defectuos a unui act de către un funcţionar public, aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, să aibă ca urmare obţinerea unui avantaj necuvenit pentru sine sau pentru altă persoană, respectiv producerea unei pagube sau a unei atingeri a drepturilor ori intereselor altor persoane. În lipsa oricăreia dintre urmările la care se referă norma de incriminare, fapta nu va întruni elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu.

Pentru a ne afla în prezenţa infracţiunii de abuz în serviciu, legea cere existenţa unei legături de cauzalitate între acţiunea sau inacţiunea care constituie elementul material şi urmarea imediată.

Sub aspectul laturii subiective este necesar ca acţiunea sau inacţiunea, care constituie elementul material al infracţiunii şi care a produs o vătămare intereselor instituţiei de stat să fie săvârşită cu intenţie, ceea ce înseamnă că făptuitorul, cu voinţă, a efectuat acţiunea ori a rămas în pasivitate, dându-şi seama că acţiunea sau inacţiunea sa este lipsită de îndreptăţire, prevăzând că, prin săvârşirea acesteia, se cauzează o vătămare sau un prejudiciu, rezultat pe care l-a urmărit (intenţie directă), sau a acceptat producerea lui (intenţie indirectă).

Cu alte cuvinte, în situaţia în care îndeplinirea defectuoasă a actului de serviciu nu este cauzată de atitudinea conştientă şi voită a făptuitorului, nu sunt conturate elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu în varianta specială, deoarece activitatea nu a fost desfăşurată cu rea-credinţă specifică faptei cu forma de vinovăţie a intenţiei directe sau indirecte.

Pe de altă parte, atribuţiile de serviciu încălcate trebuiesc examinate, în mod obligatoriu, prin prisma legislaţiei primare (lege, ordonanţă, ordonanţă de urgenţă) astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 a Curţii Constituţionale.

În decizia menţionată, pe lângă condiţia privind încălcarea unei dispoziţii dintr-o lege, ordonanţă sau ordonanţă de urgenţă, Curtea arată că legiuitorul nu a reglementat o anumită intensitate a vătămării rezultată din comiterea faptei.

A constatat că legiuitorul a identificat şi reglementat la nivel legislativ extrapenal pârghiile necesare înlăturării consecinţelor unor fapte care, deşi, potrivit reglementării actuale se pot circumscrie săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, nu prezintă gradul de intensitate necesar aplicării unei pedepse penale.

Dreptul penal trebuie să rămână, întotdeauna, o măsură la care se recurge în ultimă instanţă.

Dat fiind faptul că inculpatul A. a fost trimis în judecată şi pentru infracţiunea de favorizarea făptuitorului, Înalta Curte opinează ca fiind necesar şi obligatoriu a analiza existenţa acestei infracţiuni alături de infracţiunea de abuz în serviciu inclusiv, din perspectiva concursului ideal de infracţiuni.

Infracţiunea de favorizare a făptuitorului este prevăzută în art. 269 C. pen. şi constă în ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate.

Elementul material constă, aşadar, în favorizarea unui infractor care se poate realiza în două moduri:

Primul vizează ajutorul dat unui infractor pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei (favorizare personală, in personam).

În această ipoteză, ajutorul dat infractorului, în acest scop poate consta în orice act comisiv sau omisiv, sub orice formă şi prin orice mijloc prin care infractorul este ajutat să se sustragă de la urmărirea penală, judecată sau executarea pedepsei, ori este protejat, i se acordă protecţia pentru a nu fi descoperit şi prins.

Al doilea mod se referă la ajutorul dat unui infractor pentru a-i asigura folosul sau produsul infracţiunii (favorizare reală, in rem). Aportul dat se poate realiza prin acte comisive sau omisive, se poate realiza în mod direct ori prin intermediul altei persoane.

Dar, esenţial este, pentru întregirea elementului material al infracţiunii de favorizare, în oricare din variantele sale, ca ajutorul dat unui infractor să nu fie urmarea unei înţelegeri anterioare intervenită înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii de către acel infractor. Dacă ajutorul dat este rezultatul unei înţelegeri anterioare, fapta se va circumscrie unui act de complicitate la infracţiunea săvârşită şi nu va constitui favorizare.

Mai mult, simplul ajutor dat unei persoane ce face obiectul unor investigaţii penale, şi prin care nu se urmăreşte zădărnicirea anchetei penale, nu se circumscrie conţinutului constitutiv al infracţiunii de favorizare a făptuitorului, nefiind îndeplinită condiţia esenţială cerută de lege pentru existenţa laturii obiective.

În cazul în care fapta de favorizare în scopul îngreunării anchetei se săvârşeşte de un funcţionar public în exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei pe care o ocupă, prin îndeplinirea defectuoasă a unui act ce intră în atribuţiile sale conferite de lege, cu consecinţa vătămării intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice, nu pot fi reţinute în concurs ideal infracţiunea de abuz în serviciu în forma specială şi infracţiunea de favorizarea făptuitorului, ci doar infracţiunea de abuz în serviciu -dacă se constată încălcarea cu ştiinţă a unor dispoziţii din legislaţia primară- în varianta prevăzută de legea specială, întrucât infracţiunea contra înfăptuirii justiţiei este absorbită în infracţiunea de abuz în serviciu, deoarece prin aceeaşi acţiune nu se produc consecinţe diferite, urmarea imediată a favorizării făptuitorului fiind identică cu beneficiul obţinut pentru altul prin exercitarea în mod defectuos a atribuţiilor de serviciu.

Potrivit dispoziţiilor art. 38 alin. (2) C. pen., există concurs formal de infracţiuni când o acţiune sau o inacţiune săvârşită de o persoană, din cauza împrejurărilor în care a avut loc sau a urmărilor pe care le-a produs, realizează conţinutul mai multor infracţiuni.

Ceea ce caracterizează această modalitate a concursului de infracţiuni este faptul că infracţiunile aflate în concurs sunt săvârşite prin aceeaşi acţiune sau inacţiune, adică prin aceeaşi manifestare fizică.

În sensul normei evocate anterior, sintagma de "acţiune" sau "inacţiune" corespunde noţiunii de element material prin care se realizează, sub aspectul obiectiv, infracţiunea. Acţiunea sau inacţiunea nu constituie, prin ea însăşi, decât un element, o parte componentă din conţinutul infracţiunii. Pentru realizarea infracţiunii este necesar să coexiste şi celelalte elemente care fac parte din conţinutul acesteia.

De aceea, pentru existenţa concursului ideal, textul prevede că acţiunea sau inacţiunea trebuie să întrunească elementele mai multor infracţiuni "din cauza împrejurărilor în care a avut loc sau a urmărilor pe care le-a produs".

Termenii "împrejurări" şi "urmări", se referă tocmai la acele elemente care fac parte din conţinuturile infracţiunilor concurente. Mai exact, trebuie înţeles acele elemente de fapt, obiective şi subiective, în care s-a realizat acţiunea sau inacţiunea într-un caz concret şi care corespunde unor elemente din conţinuturile infracţiunilor concurente, iar prin cuvântul "urmări" trebuie înţeles consecinţele vătămătoare specifice infracţiunilor săvârşite în concurs ideal.

Din această perspectivă, dacă funcţionarul public, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin aceeaşi acţiune sau inacţiune, produce o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice, cu obţinerea unui beneficiu pentru sine ori pentru o altă persoană decât cea favorizată, corelată cu urmarea imediată specifică infracţiunii de favorizarea făptuitorului, ne vom afla în prezenţa unui concurs ideal de infracţiuni şi anume infracţiunea de abuz în serviciu, respectiv infracţiunea de favorizarea făptuitorului.

Dacă însă acţiunea sau inacţiunea funcţionarului public nu produce niciuna din consecinţele la care face trimitere dispoziţiile art. 297 C. pen., ci doar un folos necuvenit pentru cel favorizat, se va putea reţine doar infracţiunea de favorizarea infractorului prevăzută de art. 269 C. pen.

Existenţa unei înţelegeri prealabile între autor şi complice -în speţă în sarcina inculpatului A., Parchetul a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 C. pen., iar în sarcina inculpatului B. s-a reţinut complicitate la aceeaşi faptă prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 C. pen., făcând referire, în mod repetat, la o conivenţă între aceştia- corelată cu împrejurarea că nu pot fi reţinute consecinţe diferite, având în vedere că urmarea imediată a activităţii de favorizare este identică cu beneficiul produs pentru altul prin exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu, exclude posibilitatea reţinerii unui concurs ideal între infracţiunea de abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului.

B. Având în vedere, pe de o parte, caracterul devolutiv al apelului -ceea ce a condus la administrarea directă şi nemijlocită de probe de către instanţa de apel-, iar pe de altă parte, că actul de sesizare reţine anumite dispoziţii legale încălcate de inculpatul A., iar în concluziile scrise ale procurorului depuse la instanţa de fond în 17 ianuarie 2017 se face trimitere şi la alte dispoziţii legale încălcate, Înalta Curte apreciază că se impune o analiză în concret a acuzaţiilor descrise, atât prin prisma dispoziţiilor art. 371 C. proc. pen. care reglementează obiectul judecăţii cât şi prin prisma reglementărilor procesual penal incidente în faza camerei preliminare, respectiv faza de judecată.

Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că precizările suplimentare formulate de procuror cu privire la alte dispoziţii încălcate după parcurgerea fazei de cameră preliminară -completările, lămuririle fiind permise până la epuizarea fazei de cameră preliminară tocmai pentru stabilirea cu rigurozitate a limitelor şi obiectului judecăţii- nu pot face obiectul analizei instanţei de fond/apel, întrucât s-ar încălca dispoziţiile art. 371 C. proc. pen., s-ar încălca dreptul la apărare al inculpatului, s-ar aduce atingere principiului separării funcţiilor judiciare în condiţiile în care inculpatul ia la cunoştinţă de noile acuzaţii nu în faza de urmărire penală sau cameră preliminară ci după cercetarea judecătorească, cu ocazia dezbaterilor ori înaintea acestora.

Astfel, Înalta Curte constată că prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut, în esenţă că, inculpatul A., în perioada 20-30.10.2014, în calitate de procuror de caz, cu ştiinţă, a instrumentat dosarul penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede- cauză ce avea ca obiect infracţiunea de refuz de recoltare probe biologice prev. de art. 337 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. săvârşită de inculpatul B.- şi după întocmirea rechizitoriului, de conivenţă cu inculpatul B. şi-a exercitat în mod defectuos atribuţiile de serviciu, urmărind împiedicarea tragerii la răspundere penală a inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunii de refuz de recoltare probe biologice, dirijând în mod voit declaraţiile martorilor, după care a dispus clasarea cauzei prin ordonanţa din 30.10.2014.

Consecinţa acestei soluţii a fost aceea a netrimiterii în judecată a inculpatului B. şi restituirea permisului de conducere, ceea ce în opinia procurorului a adus atingere interesului general al înfăptuirii justiţiei şi implicit a intereselor legitime ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede.

Prin ordonanţa nr. 163/P/2014 din 23.09.2014 inculpatul A. a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale iar la data de 06.10.2014 ofiţerul de poliţie judiciară Y. a întocmit referatul de terminare a urmăririi penale, propunând întocmirea rechizitoriului şi trimiterea în judecată a inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la preluarea de mostre biologice prevăzută de art. 337 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

La data de 20.04.2014 inculpatul A. a procedat la întocmirea rechizitoriului fără a-l finaliza -acesta rămânând în format electronic în calculatorul de serviciu- apreciind ca fiind necesară administrarea şi readministrarea de probe.

Ulterior, respectiv la 21.10.2014 inculpatul A. a procedat la reaudierea inculpatului B., reaudierea martorului D. (21.10.2014), reaudierea martorului EE., acţionând -susţine Parchetul- de o manieră evident părtinitoare, defectuoasă, cu încălcarea normelor procedurale, deontologice şi profesionale care impuneau audierea separată a martorului, susţinând interesele inculpatului B. prin audierea martorului D. în prezenţa inculpatului, dându-i posibilitatea să-şi exercite în mod direct influenţa asupra acestuia şi să-l determine să declare aspecte nereale care au fost avute în vedere, ulterior, la motivarea ordonanţei de clasare.

De asemenea, conivenţa infracţională a inculpatului A. cu inculpatul B. rezultă -arată parchetul- şi din aceea că martorul D. nu a fost citat de către procuror pentru a fi audiat ci a fost adus la sediul unităţii de parchet chiar de către inculpat, iar la audieri nu i s-a permis să relateze în mod liber împrejurările cunoscute, audierea fiind dirijată pentru obţinerea unor informaţii care să susţină clasarea.

Parchetul reţine, de asemenea, că administrarea probei cu înregistrările video de la spălătoria auto, nu a fost solicitată de inculpatul B. întrucât nu a fost menţionată în cererea de administrare de probe, fiind solicitată doar verbal de către acest inculpat şi acceptată în principiu de inculpatul A.

Şi administrarea celorlalte probe a fost apreciată de Parchet ca fiind defectuoasă, considerându-se că raţionamentul, precum şi motivarea superficială a ordonanţei de clasare dispusă de inculpatul A., se află în contradicţie cu situaţia reală în care inculpatul B. a fost oprit şi depistat de organele de poliţie în seara zilei de 26.08.2014. Au fost reţinute doar aspectele favorabile inculpatului B., inculpatul A. reinterpretându-le pe cele nefavorabile sau înlăturându-le în totalitate.

Scopul urmărit de inculpatul A. a fost acela de a-l favoriza pe inculpatul B. încălcând dispoziţiile art. 285 C. proc. pen.- urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea persoanelor care au săvârşit o infracţiune şi la stabilirea răspunderii penale a acestora, pentru a constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată- art. 99 C. proc. pen. -în acţiunea penală sarcina probei aparţine în principal procurorului-, art. 100 C. proc. pen.- în cursul urmăririi penale organul de urmărire penală strânge şi administrează probe atât în favoarea cât şi în defavoarea suspectului sau inculpatului, din oficiu sau la cerere. Cererea privitoare la administrarea de probe formulată în cursul urmăririi penale se admite sau se respinge motivat de organele judiciare-, art. 62 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor- procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, imparţialităţii şi controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei şi în condiţiile legii-, art. 299 C. proc. pen.- în exercitarea atribuţiei de a conduce şi supraveghea activitatea de urmărire penală, procurorul veghează ca orice infracţiune să fie descoperită şi orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie trasă la răspundere penală.

Ordonanţa de clasare nr. x/2014 din 30.10.2015 a fost infirmată de către prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede, dispunându-se redeschiderea urmăririi penale, măsură care a fost confirmată de Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Roşiori de Vede prin încheierea nr. 19 din 06.02.2015 pronunţată în dosarul nr. x/2015.

Cu privire la inculpatul B. s-a reţinut, în esenţă, că acesta era cercetat în dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede pentru săvârşirea infracţiunii de refuz de recoltare de probe biologice prevăzută de art. 337 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., şi în conivenţă cu procurorul de caz, inculpatul A., în perioada 20-30.10.2014, a determinat pe martorii D. şi C. să dea declaraţii mincinoase în favoarea inculpatului cu ocazia audierilor în dosarul penal nr. x/2014, obţinând prin ordonanţa nr. x/2014 din 30.10.2014 soluţia de netrimitere în judecată.

Contribuţia inculpatului B. la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu de către procurorul A. a constat -susţine Parchetul- în aceea că, de conivenţă cu procurorul de caz a identificat şi a pus la dispoziţia acestuia martori mincinoşi -C. şi D.- în baza cărora s-a dispus o soluţie de netrimitere în judecată, folosul ilicit fiind netrimiterea în judecată şi redobândirea dreptului de a conduce autovehicule.

Ajutorul inculpatului A. a constat inclusiv în încuviinţarea şi administrarea unui probatoriu exclusiv în favoarea inculpatului B., prin crearea premiselor necesare ca acest inculpat să propună martori mincinoşi care să declare alte aspecte decât cele declarate iniţial în faţa organelor de poliţie, relatând aspecte nereale în baza celor convenite şi stabilite cu inculpatul B.

Prin încheierea Judecătorului de cameră preliminară din data 01.09.2015 s-a dispus respingerea, ca neîntemeiate a cererilor şi excepţiilor formulate de inculpaţii A. şi B.

În temeiul art. 346 alin. (1) raportat la art. 345 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de inculpaţii A. şi B. de trimitere a cauzei către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

În temeiul art. 346 alin. (1) la art. 345 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie, de disjungere a cauzei în ce îl priveşte pe inculpatul B., având ca obiect faptele de instigare la infracţiunea de mărturie mincinoasă (art. 47, raportat la art. 273, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.- două infracţiuni) şi de declinare a competenţei în favoarea Judecătoriei Roşiori de Vede, în vederea reunirii cu dosarul nr. x/2015.

S-a constatat legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie privind pe inculpaţii:

- A., trimis în judecată, în stare de libertate, pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 C. pen. şi de art. 269 C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

- B., trimis în judecată, în stare de libertate, pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi de art. 47, raportat la art. 273 cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. (două infracţiuni), toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

S-a dispus începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii A. şi B.

Hotărârea a rămas definitivă prin încheierea nr. 1576/19.11.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2015, prin care au fost respinse, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii A. şi B.

Înalta Curte observă că în procedura de cameră preliminară, procurorul nu a invocat în mod concret, în mod expres, nerespectarea altor dispoziţii legale cuprinse în legislaţia primară (altele decât cele invocate în rechizitoriu), astfel încât concluziile scrise ale Parchetului din 17 ianuarie 2017, după finalizarea cercetării judecătoreşti, nu pot face obiectul verificărilor jurisdicţionale deoarece, astfel cum s-a arătat anterior, s-ar aduce atingere principiului separării funcţiilor judiciare, a dreptului la apărare, a dreptului inculpatului la un proces echitabil, încălcându-se în mod evident dispoziţiile art. 317 C. proc. pen., care limitează judecata exclusiv la faptele arătate în actul de sesizare, nefiind permisă modificarea circumstanţelor faptice asupra cărora Judecătorul de cameră preliminară a statuat în mod definitiv.

În atare condiţii trimiterile instanţei de fond în hotărârea pronunţată, la alte dispoziţii legale încălcate -art. 257 alin. (1), (2), (5), (7) C. proc. pen., art. 119-122 C. proc. pen., art. 286 alin. (1) C. proc. pen., art. 123 alin. (1) raportat la art. 110 alin. (1) C. proc. pen., art. 83, art. 92 alin. (1), (2), (6) C. proc. pen., art. 381 alin. (2) C. proc. pen., art. 4 alin. (1) şi art. 9 alin. (2), art. 10 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, art. 12 din Hotărârea CSM nr. 328/24.08.2005 nu pot fi însuşite, după cum nu pot fi acceptate nici trimiterile la dispoziţiile din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Parchetelor care nu fac parte din legislaţia primară (art. 126 alin. (3) şi art. 133 alin. (1) din anexa la ordinul nr. 2632/C/30.07.2014).

Înalta Curte reţine totodată că dispoziţiile legale la care procurorul face trimitere în actul de sesizare a instanţei sunt, dispoziţii cu caracter de principiu (art. 285 C. proc. pen.- Urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea persoanelor care au săvârşit o infracţiune şi la stabilirea răspunderii penale a acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată; art. 99 C. proc. pen. - (1) În acţiunea penală sarcina probei aparţine în principal procurorului, iar în acţiunea civilă, părţii civile ori, după caz, procurorului care exercită acţiunea civilă în cazul în care persoana vătămată este lipsită de capacitate de exerciţiu sau are capacitate de exerciţiu restrânsă. (2) Suspectul sau inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, nefiind obligat să îşi dovedească nevinovăţia, şi are dreptul de a nu contribui la propria acuzare. (3) În procesul penal, persoana vătămată, suspectul şi părţile au dreptul de a propune organelor judiciare administrarea de probe.; art. 100 C. proc. pen. -(1) În cursul urmăririi penale, organul de urmărire penală strânge şi administrează probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau a inculpatului, din oficiu ori la cerere.; art. 299 C. proc. pen. -(1) Procurorul supraveghează activitatea organelor de cercetare penală, astfel ca orice infracţiune să fie descoperită şi orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie trasă la răspundere penală. (2) De asemenea, procurorul exercită supravegherea activităţii organelor de cercetare penală astfel ca niciun suspect sau inculpat să nu fie reţinut decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege.;

şi art. 62 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 - Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiilor legalităţii, imparţialităţii şi controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei, în condiţiile legii)-, care nu împiedică procurorul să administreze probe, să readministreze probe în cadrul unui dosar preluat în anchetă proprie, ci, dimpotrivă, permit administrarea de probe atât în favoarea cât şi în defavoarea inculpatului, concluzia finală, în urma evaluării întregului material probatoriu, putând coincide cu cea formulată de organele de poliţie sau, dimpotrivă, procurorul poate să aprecieze că se impune adoptarea unei alte soluţii cum ar fi aceea a clasării.

Legea procesual penală permite procurorului ierarhic superior să infirme -astfel cum s-a procedat în cauza de faţă- soluţia iniţială şi să dispună redeschiderea urmăririi penale (art. 335 C. proc. pen.) după cum şi judecătorul de cameră preliminară -în procedura reglementată de art. 340, 341 C. proc. pen.- poate să admită plângerea, să desfiinţeze soluţia de netrimitere în judecată şi să dispună completarea urmăririi penale.

A interpreta altfel -raţionament greşit, motivare superficială a ordonanţei de clasare, aspecte însuşite şi de judecătorul fondului-, ar însemna, pe lângă eludarea dispoziţiilor legale care reglementează procedura atacării actelor procurorului, respectiv căile de atac ordinare/extraordinare, şi acceptarea implicită că orice act al procurorului sau hotărâre dată de judecătorul de cameră preliminară, judecătorul de drepturi şi libertăţi, instanţa de judecată să poată fi apreciate ca "superficiale" atrăgând reţinerea infracţiunii de abuz în serviciu, ceea ce este de neacceptat.

Din probele administrate în cauza pendinte rezultă că în dosarul nr. x/2014 organele de cercetare penală, au întocmit procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante (ordonanţa din 26.08.2014 dispunând începerea urmăririi penale in rem, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice prevăzută de art. 337 C. pen., dosarul fiind înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede, unde a fost înregistrat sub nr. x/2014 fiind repartizat procurorului A. în vederea supravegherii cercetărilor, în conformitate cu nota de serviciu nr. x/27.06.2014 dată de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede.

Acest aspect a fost confirmat de inculpatul A. rezultând şi din condica pentru evidenţa lucrărilor procurorilor pe anul 2014.

Aceeaşi împrejurare este menţionată şi în procesul-verbal de percheziţie informatică, rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică, procesul-verbal de listare a fişierelor identificate la percheziţia domiciliară, fişa dosarului nr. x/P/2014 de unde rezultă, în mod indubitabil, că dosarul i-a fost repartizat inculpatului A. încă din data de 26.08.2014.

La data de 17.09.2014 inculpatul A., în calitate de procuror, pe baza probelor prezentate de organele de poliţie a confirmat propunerea organelor de poliţie şi a dispus continuarea urmăririi penale faţă de suspectul B. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 337 C. pen.

Ulterior, prin ordonanţa nr. x/2014 din 23.09.2014 inculpatul A. a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul B. iar la 25.09.2014 martorul Y. -în calitate de ofiţer de poliţie judiciară- a adus la cunoştinţa numitului B. calitatea sa de inculpat.

La data de 06.10.2014 ofiţerul de poliţie judiciară a întocmit referatul de terminare a urmăririi penale, propunând emiterea rechizitoriului şi sesizarea instanţei reţinându-se în sarcina inculpatului B. săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 337 C. pen.

Inculpatul A. a procedat la întocmirea rechizitoriului, fără a-l finaliza, apreciind necesară administrarea de probe. Cu privire la acest aspect, inculpatul A. în declaraţia dată la Curtea de Apel Bucureşti în data de 09.04.2016 arată următoarele:

"…când am ajuns la datele personale, am observat că este recidivist, m-am uitat la procesul-verbal de depistare şi am văzut refuzul de semnare. Am observat că în calitate de martor era trecut L. care era folosit de poliţişti în numeroase dosare. Am observat că era vorba de o sesizare telefonică care era făcută chiar de martorul Cheran Bogdan…. Am observat că nu fusese oprit în trafic (U.I.), astfel cum se obişnuieşte în asemenea situaţii. Aceste trei împrejurări, ca şi împrejurarea că eram revoltat pe poliţistul care mi-a prezentat cazul şi care afirmase că inculpatul a recunoscut comiterea faptei, m-au determinat să-i audiez. În acel moment ştiam că inculpatul este fiul sau ginerele lui T. (angajat la Parchet în calitate de jandarm), nu ştiu dacă îmi spusese acest lucru agentul Y.… Am sunat cu scopul de a accelera ancheta pentru că aveam multe dosare în lucru. La 21.10.2014, ora 9:30 inculpatul s-a prezentat pentru audiere…nu a recunoscut fapta, a afirmat doar că a mutat maşina câţiva metri pentru că o parcase neglijent în faţa barului "S.". Inculpatul a susţinut că martorul D. a fost ameninţat de poliţişti că o să primească amendă şi că în acest context a semnat declaraţia. Tot atunci inculpatul a venit cu o cerere scrisă de mână în care cererea audierea martorilor D. şi Albu…. Am încuviinţat solicitarea şi chiar i-am solicitat inculpatului să-l aducă pe martorul D. pentru audiere, ceea ce s-a şi întâmplat….mi-a spus că ar dori să fac demersuri pentru a intra în posesia înregistrărilor la spălătorie pentru a fi vizionate şi a se stabili exact momentul, locul depistării, poziţia autoturismului. Mi s-a părut proba pertinentă şi am fost de acord cu ea…. L-am audiat pe martorul D. şi la 23.10.2014 l-am audiat pe martorul Albu….a rezultat că o altă persoană a condus autoturismul….am considerat necesar să-l audiez şi pe martorul L. care mi-a spus că nu înţelege de ce este trecut ca martor ocular, întrucât nu a fost prezent, nici la depistare şi nici la recoltare, ci doar a văzut maşina făcând driftinguri în zona Gării de Nord, fără a observa cine este la volan…".

Aceleaşi aspecte sunt relevate de inculpatul A. şi în declaraţia dată în apel la data de 02.04.2018.

Cu privire la proba privind înregistrările video, inculpatul A. arată că "…eu nu m-am opus la proba constând în înregistrarea de la spălătorie dar nu i-am cerut inculpatului să se ducă să o obţină… Cu toate acestea, la aproximativ o oră după ce am finalizat audierea inculpatului D., am fost sunat de pe telefonul lui T., am crezut că este jandarmul, de aceea i-am spus "B.". Am constatat că este inculpatul B. Acesta mi-a spus că nu este patronul la spălătorie pentru a obţine înregistrările. Eu i-am spus "văd eu ce fac"….".

Audiat fiind de procurorul de caz, inculpatul A., martorul D., în declaraţia dată la 21.10.2014 în dosarul nr. x/2014 arată următoarele:

"…în ziua de 26.08.2014, mă aflam cu B. zis "I." pe str. x, în apropierea barului "S.". Am văzut cum pe stradă a venit un băiat care a condus o maşină J. şi care a oprit în faţa unei spălătorii din faţa magazinului KK. Cel care a condus respectiva maşină a părăsit locul şi am înţeles că autoturismul aparţinea lui I. I. a împins maşina, spunându-mi să-l ajut…I. nu reuşea să pornească autoturismul, întrucât nu avea combustibil suficient şi nu făcea contact…Într-un final am reuşit să urcăm maşina pe trotuar, moment în care au venit lângă noi şi l-au întrebat pe I. dacă are permis de conducere…I. le-a spus că nu a avut intenţia de a conduce ci doar să-l urce pe trotuar pentru a elibera poarta de la spălătorie…" "…a refuzat să sufle în aparatul etilotest întrucât el a considerat că nu se afla în trafic cu maşina…"

În cauza dedusă judecăţii, martorul D. arată următoarele:

"…am fost trimis în judecată pentru că l-am minţit pe dl.procuror A. în dosarul în care era cercetat B.. Am avut o înţelegere cu B. în sensul că acesta mi-a spus dinainte ce să declar, că nu a condus maşina, ci doar a împins-o. Am vrut să-l ajut să nu aibă probleme" (declaraţia din 10.02.2016).

Acelaşi martor, în declaraţia din 09.03.2016 dată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, cu privire la inculpatul A. arată următoarele:

"…inculpatul B. mi-a cerut să mergem la procuratură şi să spun acolo că doar am împins maşina, că nu a pornit-o şi că eu l-am ajutat să o împing… Mi-a fost teamă de inculpat, de aceea am acceptat….când am ajuns în biroul domnului procuror, acesta ne-a adresat întrebări pe rând, mie şi lui B.…Eu voiam să spun că maşina a pornit şi că s-a oprit de trei ori, am vrut să spun adevărul, cum declarasem prima dată, dar mi-a fost teamă de B.…Procurorul mi-a spus să spun adevărul, dar eu am minţit…Când am dat declaraţia scrisă era prezent şi inculpatul B., cred că mai era cineva care a bătut la calculator."

Martorul C., în declaraţia dată la instanţa de fond în data de 09.03.2016 arată următoarele:

"…regret faptele pe care le-am comis la solicitarea inculpatului B.…acesta a venit la mine şi mi-a cerut să dau o declaraţie la procuror ca să-şi ia permisul înapoi. Mi-a cerut să spun că nu a fost el la maşină la acea cârciumă, că nu a condus el. Inculpatul B. mi-a cerut să-l ajut….Inculpatul m-a dus la Parchet şi acolo am intrat singur. Inculpatul nu mi-a spus că este cercetat pentru vreo infracţiune, mi-a spus doar că miliţia i-a luat carnetul şi ca să-l primească înapoi trebuie să dau acea declaraţie…în birou era o doamnă şi un domn. Domnul este inculpatul A.… m-a întrebat cum s-a întâmplat, eu i-am spus ce mă învăţase B.….".

Audiat fiind în dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede (23.10.2014) acelaşi martor arată că:

"…de la volanul autoturismului a coborât persoana pe care nu o cunosc după nume şi am văzut doar că acesta a condus autoturismul…B. era în maşină cu încă o persoană…cel care condusese maşina a plecat şi a rămas B. care a încercat să împingă maşina pentru a o urca pe trotuar…Eu nu l-am văzut în nici un moment pe B. să conducă autoturismul J. pe strada unde mă aflam…".

Ulterior, în data de 03.04.2015, martorul arată:

"…B. mi-a cerut să declar că l-am văzut cum împingea maşina, însă nu este adevărat ce am declarat anterior….".(declaraţie dată la urmărirea penală).

Relevantă este şi declaraţia din 30.04.2015, dată la urmărirea penală, în calitate de suspect, unde C. relevă următoarele:

"…afirmaţiile cu privire la împrejurările depistării în trafic a numitului B. sunt nereale, eu nu aveam cum să le cunosc întrucât eram de serviciu, fiind angajat la S.C. W. SRL…iar în data de 26.08.2014/27.08.2014 am fost de serviciu…am făcut aceste afirmaţii întrucât am fost determinat de B., care m-a învăţat ce să declar….am acceptat să dau declaraţii mincinoase pentru a-l ajuta să-şi redobândească permisul…procurorul m-a întrebat cum s-a întâmplat…".

Cu privire la înregistrările camerelor de supraveghere de la spălătoria auto aparţinând S.C. II. S.R.L., relevante sunt declaraţiile martorilor R., atât în dosarul nr. x/2014 instrumentat de procurorul A., cât şi declaraţiile acestuia date în prezenta cauză la instanţa de fond.

Astfel, în declaraţia dată la 27.10.2014 în dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede acesta arată că:

"…nu l-am văzut pe B. conducând maşina…", iar în declaraţiile date la instanţa de fond în prezenta cauză la 29.06.2016, acelaşi martor arată că procurorul A. nu i-a cerut să declare într-un anumit mod, nu a simţit exercitarea vreunei presiuni asupra sa, nu i-a fost sugerată declaraţia ci doar "m-a întrebat ce s-a întâmplat".

Declaraţia martorei HH. dată la Curtea de Apel Bucureşti în 29.06.2016 prezintă relevanţă în raport cu cauza dedusă judecăţii aceasta precizând următoarele:

"…îmi amintesc că un angajat al spălătoriei, JJ., a venit la mine şi mi-a spus că pe fratele meu (R.) îl cauză dl.procuror A. În acel moment domnul procuror era în curtea spălătoriei. Ştiu că fratele meu a vorbit cu domnul procuror…. Îmi amintesc că inculpatul A. m-a întrebat de înregistrare, dar nu mai ştiu în ce context…nu am perceput-o ca o presiune, doar mă întreba….B. l-a sunat procurorul de caz de pe numărul de telefon mobil….".

De asemenea, în declaraţia dată de martorul L. în dosarul nr. x/2014 în data de 30.10.2014, acesta arată următoarele:

"…nu am observat cine conducea maşina, întrucât era întuneric…ştiu că cineva a sunat la 112 ca să anunţe evenimentul respectiv…în 5-10 minute am fost solicitat de organele de poliţie pentru a da o declaraţie…Ulterior am aflat că persoana care a condus autoturismul se numeşte, după poreclă, I., însă eu nu ştiu cum îl cheamă…Nu am fost prezent la locul unde ar fi fost depistat I. conducând un X…".

Mai mult decât atât, aşa cum reţine şi instanţa de fond, din relaţiile comunicate de S.C. W. S.A., rezultă că inculpatul C., angajat în calitate de paznic la stabilimentul pentru câini din str. x, Roşiori de Vede, a fost de serviciu în data de 26.08.2014 ora 16:00 până la 27.08.2014 ora 8:00, fără a părăsi postul.

Prin urmare, în condiţiile în care martorii C., D. au revenit asupra declaraţiilor date la poliţie în cauza nr. x/2014, coroborate cu celelalte probe administrate, inclusiv declaraţia martorului L., procurorul a apreciat că nu se justifică trimiterea în judecată a inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunii de refuz recoltare probe biologice.

Înalta Curte reţine, de asemenea, că nicio dispoziţie legală, din cele la care face trimitere procurorul în actul de sesizare a instanţei, nu împiedică preluarea dosarului de către procurorul care supraveghează cercetările şi care poate să dispună administrarea de probe în mod direct şi nemijlocit, atât în favoarea cât şi în defavoarea persoanei cercetate.

Trimiterile la care instanţa de fond face referire şi anume invocarea dispoziţiilor art. 132 alin. (2), art. 134 alin. (5), art. 123 lit. d) din anexa OMJ nr. 2632/C/2014 nu pot fi reţinute întrucât acestea nu fac parte din legislaţia primară. Aceste dispoziţii au caracter administrativ care obligă la parcurgerea unei proceduri interne în cazurile în care se procedează la preluarea dosarelor în anchetă proprie. Acest aspect rezultă, de altfel, din relaţiile comunicate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede.

Nu pot fi reţinute nici dispoziţiile art. 126 alin. (3) şi a art. 133 alin. (1) din anexa la Ordinul nr. 2632/C/30.07.2014, care fac referire la procedura de reaudiere, respectiv audiere de martori care trebuie rezoluţionată de către prim procurorul parchetului şi ulterior de procurorul de caz după cum nici existenţa sau inexistenţa unui registru în care sunt evidenţiate astfel de cauze nu prezintă relevanţă din perspectiva acuzaţiilor reţinute în actul de sesizare a instanţei, prin raportare evident la legislaţia primară şi nu cea secundară.

În ceea ce priveşte procedura de citare a martorilor audiaţi de inculpatul A. precum şi modalitatea de audiere a acestora, Înalta Curte reţine pe de o parte, -astfel cum rezultă din declaraţiile la care s-a făcut referire anterior-, că aceştia nu au fost influenţaţi de procurorul de caz, împrejurările relatate, şi neconforme realităţii fiind rezultatul înţelegerii intervenite între martori cu inculpatul B., iar pe de altă parte, citarea acestora prin intermediul martorului T.- jandarm la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roşiori de Vede- respectiv audierea unui martor în prezenţa inculpatului, chiar defectuoase fiind, nu pot atrage răspunderea penală a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, ci eventual, o răspundere disciplinară.

Aceasta cu atât mai mult cu cât una din abaterile disciplinare constă în exercitarea funcţiei cu rea credinţă sau gravă neglijenţă astfel cum prevăd disp.art. 99 lit. f) din Legea nr. 303/2004 -Răspunderea disciplinară a judecătorilor şi procurorilor (refuzul nejustificat de a primi la dosar cererile, concluziile, memoriile sau actele depuse de părţile din proces).

Potrivit art. 991 din aceeaşi lege, există rea credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material sau procesual.

Relevante sub acest aspect sunt şi considerentele deciziei nr. 405/2017 a Curţii Constituţionale a României în care se arată că "… chiar dacă anumite acţiuni, ce însoţesc exercitarea unei atribuţii de serviciu, se pot baza pe o anumită uzanţă/cutumă, aceasta nu se poate circumscrie, fără încălcarea principiului legalităţii incriminării, standardului obiectiv ce trebuie avut în vedere în determinarea faptei penale… neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţiile de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară -legi şi Ordonanţe ale Guvernului…"

Mai mult, Înalta Curte reţine că procedura de cameră preliminară reglementată de dispoziţiile art. 342 şi următoarele C. proc. pen., obligă judecătorul investit cu verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală să sancţioneze actele efectuate cu încălcarea legii prin raportare la dispoziţiile art. 281 şi următoarele care reglementează nulităţile absolute/relative şi implicit efectele acestora.

Pe cale de consecinţă, în raport de probele administrate, Înalta Curte apreciază că fapta de abuz în serviciu reţinută în sarcina inculpatului A. respectiv complicitate la abuz în serviciu reţinută pentru inculpatul B. nu sunt prevăzute de legea penală şi ca atare se impune achitarea.

Cu privire la infracţiunea de favorizarea infractorului -reţinută în sarcina inculpatului A.- Înalta Curte apreciază că se impune achitarea, în raport cu analiza prezentată la pct. A din decizie, (respectiv a probelor analizate anterior) dar şi pentru faptul că, atât parchetul cât şi instanţa de fond reţin existenţa unei conivenţe între inculpatul A. şi inculpatul B., înţelegerea anterioară dintre autor şi făptuitor excluzând posibilitatea reţinerii acestei fapte.

Cât privesc celelalte critici invocate de inculpatul A., Înalta Curte apreciază că nu se mai impune o analiză a acestora, soluţia de achitare fiind singura care decurge, fără dubiu, din probele administrate în cauză.

În ceea ce privesc celelalte infracţiuni pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului B. -instigare la mărturie mincinoasă prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 273 C. pen. respectiv refuzul de prelevare de mostre biologice prevăzută de art. 337 C. pen., Înalta Curte îşi însuşeşte argumentele primei instanţe, probele demonstrând, dincolo de orice dubiu, vinovăţia acestuia.

Rezultă cu evidenţă, faptul că inculpatul B. i-a instigat pe inculpaţii D. şi C. să relateze procurorului de caz aspecte nereale, dar şi refuzul acestuia de la prelevarea de mostre biologice.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, în raport de gravitatea faptelor, de antecedentele penale ale acestuia, cuantumul sancţiunii a fost corespunzător stabilit, în limitele dispoziţiilor legale.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. va admite apelurile declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva sentinţei penale nr. 66 din 7 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2015.

Va desfiinţa în parte sentinţa penală atacată şi în rejudecare:

I.În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. va achita pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. va achita acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) C. pen.

II. Va descontopi pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 2 luni închisoare aplicată inculpatului B. şi va repune pedepsele în individualitatea lor după cum urmează:

- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

- câte 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă prev. de art. 47 C. pen. raportat la art. 273 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. (2 fapte);

- 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice prev. de art. 337 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

- 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prev. de art. 336 alin. (1) C. pen., aplicată prin sentinţa penală nr. 72 din 19.04.2016 pronunţată de Judecătoria Roşiorii de Vede în dosarul nr. x/2015;

- 1 an şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 216 din data de 04.11.2011 a Judecătoriei Roşiorii de Vede în dosarul nr. x/2011.

1. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I va achita pe inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

2. În baza art. 47 C. pen. raportat la art. 273 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. va condamna pe inculpatul B. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate.

În baza art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 83 alin. (1) C. pen. anterior va revoca beneficiul suspendării condiţionate a pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 216 din data de 04.11.2011 pronunţată de Judecătoria Roşiorii de Vede în dosarul nr. x/2011, definitivă prin nerecurare la 16.11.2011.

3. În baza art. 47 C. pen. raportat la art. 273 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. va condamna pe inculpatul B. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate.

În baza art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 raportat la at. 83 alin. (1) C. pen. anterior va revoca beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 216 din data de 04.11.2011 pronunţată de Judecătoria Roşiorii de Vede în dosarul nr. x/2011 definitivă prin nerecurare la 16.11.2011.

4. În baza art. 337 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. va condamna pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) (dreptul de a conduce autovehicule) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate.

În baza art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 raportat la at. 83 alin. (1) C. pen. anterior va revoca beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 216 din data de 04.11.2011 pronunţată de Judecătoria Roşiorii de Vede în dosarul nr. x/2011, definitivă prin nerecurare la 16.11.2011.

În baza art. 97 alin. (1) C. pen. va anula beneficiul suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 72 din data de 19.04.2016 pronunţată de Judecătoria Roşiorii de Vede în dosarul nr. x/2015, definitivă prin decizia penală nr. 1428/A din data de 06.10.2016 a Curţi de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală.

În baza art. 97 alin. (1) C. pen. şi art. 43 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. va contopi pedepsele aplicate prin prezenta decizie - 1 an şi 6 luni închisoare, 1 an şi 6 luni închisoare, 1 an şi 6 luni închisoare, 1 an închisoare (aplicată prin sentinţa penală nr. 72 din data de 19.04.2016 a Judecătoriei Roşiorii de Vede) şi va dispune aplicarea pedepsei celei mai grele de 1 an şi 6 luni închisoare, la care se va adăuga o treime din celelalte pedepse, aplicând în final pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 10 luni închisoare.

În baza art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 83 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 43 alin. (2) C. pen. şi art. 10 din Legea nr. 187/2012 va adăuga la pedeapsa aplicată de 2 ani şi 10 luni închisoare pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală ne. 216 din data de 04.11.2011 a Judecătoriei Roşiorii de Vede, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa de 4 ani şi 2 luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (2) Cod va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) (dreptul de a conduce autovehicule), C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 45 alin. (2) C. pen., raportat la art. 65 alin. (1) C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) (dreptul de a conduce autovehicule), C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate.

Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.

În temeiul art. 275 C. proc. pen. cheltuielile ocazionate cu soluţionarea apelului vor rămâne rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. admite apelurile declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva sentinţei penale nr. 66 din 7 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2015.

Desfiinţează în parte sentinţa penală atacată şi în rejudecare:

I.În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. achită pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. achită acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) C. pen.

II. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 2 luni închisoare aplicată inculpatului B. şi repune pedepsele în individualitatea lor după cum urmează:

- 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

- câte 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă prev. de art. 47 C. pen. raportat la art. 273 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. (2 fapte);

- 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice prev. de art. 337 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

- 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prev. de art. 336 alin. (1) C. pen., aplicată prin sentinţa penală nr. 72 din 19.04.2016 pronunţată de Judecătoria Roşiorii de Vede în dosarul nr. x/2015;

- 1 an şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 216 din data de 04.11.2011 a Judecătoriei Roşiorii de Vede în dosarul nr. x/2011.

1. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I achită pe inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

2. În baza art. 47 C. pen. raportat la art. 273 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. condamnă pe inculpatul B. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate.

În baza art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 83 alin. (1) C. pen. anterior revocă beneficiul suspendării condiţionate a pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 216 din data de 04.11.2011 pronunţată de Judecătoria Roşiorii de Vede în dosarul nr. x/2011, definitivă prin nerecurare la 16.11.2011.

3. În baza art. 47 C. pen. raportat la art. 273 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. condamnă pe inculpatul B. la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate.

În baza art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 raportat la at. 83 alin. (1) C. pen. anterior revocă beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 216 din data de 04.11.2011 pronunţată de Judecătoria Roşiorii de Vede în dosarul nr. x/2011 definitivă prin nerecurare la 16.11.2011.

4. În baza art. 337 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) (dreptul de a conduce autovehicule) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate.

În baza art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 83 alin. (1) C. pen. anterior revocă beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 216 din data de 04.11.2011 pronunţată de Judecătoria Roşiorii de Vede în dosarul nr. x/2011. definitivă prin nerecurare la 16.11.2011.

În baza art. 97 alin. (1) C. pen. anulează beneficiul suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 72 din data de 19.04.2016 pronunţată de Judecătoria Roşiorii de Vede în dosarul nr. x/2015, definitivă prin decizia penală nr. 1428/A din data de 06.10.2016 a Curţi de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală.

În baza art. 97 alin. (1) C. pen. şi art. 43 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta decizie - 1 an şi 6 luni închisoare, 1 an şi 6 luni închisoare, 1 an şi 6 luni închisoare, 1 an închisoare (aplicată prin sentinţa penală nr. 72 din data de 19.04.2016 a Judecătoriei Roşiorii de Vede) şi dispune aplicarea pedepsei celei mai grele de 1 an şi 6 luni închisoare, la care se adaugă o treime din celelalte pedepse, aplicând în final pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 10 luni închisoare.

În baza art. 15 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 83 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 43 alin. (2) C. pen. şi art. 10 din Legea nr. 187/2012 adaugă la pedeapsa aplicată de 2 ani şi 10 luni închisoare pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală ne. 216 din data de 04.11.2011 a Judecătoriei Roşiorii de Vede, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa de 4 ani şi 2 luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (2) Cod aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) (dreptul de a conduce autovehicule), C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 45 alin. (2) C. pen., raportat la art. 65 alin. (1) C. pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), i) (dreptul de a conduce autovehicule), C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.

Cheltuielile judiciare efectuate în cursul urmăririi penale, la judecarea cauzei pe fond şi în apel pentru inculpatul A., rămân în sarcina statului.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelului declarat de inculpatul B. rămân în sarcina statului.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii inculpaţi, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 180 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 12 noiembrie 2018.