Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 279/A/2018 AI generated

Revision request rejected as inadmissible where grounds were legal arguments, not newly discovered facts.

Case Number Decizia nr. 279/A/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the appellant's appeal, thereby upholding the first-instance ruling that rejected as inadmissible his request for revision of a prior final criminal conviction (a RON 3,000 fine for complicity in the unlawful practice of law under Law No. 51/1995, with acquittals on other counts). The appellant, already convicted, sought revision under Article 453(1)(a) of the Criminal Procedure Code, alleging newly discovered facts/circumstances from discrepancies between the operative part and reasoning of the appellate decision, plus unexamined matters (special confiscation, penalty individualization, costs, prescription, illegal interceptions, institutional protocols), and also argued the two joined revision requests did not share identical grounds. The court held that revision under that article requires newly discovered facts unknown at trial that could prove the judgment's unjustness—not new legal arguments or issues that could have been raised via ordinary appeals or, for prescription and costs, via a contestation to execution (Article 598(1)(c)-(d)); since the appellant's grounds were essentially identical to a prior revision request already rejected as inadmissible and raised legal rather than factual matters, the statutory admissibility conditions were not met.

Legislator headnote

AI generated

art. 275 alin. (2) C. proc. civ, art. 26 C. pen, art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, art. 41 alin. (2) C. pen, art. 5 C. pen, art. 631 C. pen; Revision request rejected as inadmissible where grounds were legal arguments, not newly discovered facts: 51/1995, with acquittals on other counts). The appellant, already convicted, sought revision under Article 453(1)(a) of the Criminal Procedure Code, alleging newly discovered facts/circumstances from discrepancies between the operative part and reasoning of the appellate decision, plus unexamined matters (special confiscation, penalty individualization, costs, prescription, illegal interceptions, institutional protocols), and also argued the two joined revision requests did not share identical grounds. The court held that revision under that article requires newly discovered facts unknown at trial that could prove the judgment's unjustness—not new legal arguments or issues that could have been raised via ordinary appeals or, for prescription and costs, via a contestation to execution (Article 598(1)(c)-(d)); since the appellant's grounds were essentially identical to a prior revision request already rejected as inadmissible and raised legal rather than factual matters, the statutory admissibility conditions were not met.

Keywords

AI generated
revision in criminal matters new legal argument grounds for cassation error of fact criminal confiscation criminal penalty

Cited Legislation

AI generated
art. 275 alin. (2) C. proc. civ
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. civ.
art. 26 C. pen
x/2013, (…) în baza art. 26 C. pen.
art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995
(1), art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu aplicarea art.
art. 41 alin. (2) C. pen
51/1995, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
art. 5 C. pen
din 1969 şi art. 5 C. pen.
art. 631 C. pen
asupra prevederilor art. 631 C. pen.
art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. civ
(5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. civ.
art. 290 C. pen

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. pen..

Main ground for rejecting the appeal as unfounded.

Art. 275 alin. (2) C. proc. civ. pen..

Imposed judicial costs on the appellant due to the rejection of the appeal.

Art. 275 alin. (6) C. proc. civ. pen..

Ordered that the court-appointed counsel's fee be borne by the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 24 din data de 07.06.2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2018, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 17/2016 a Curţii de Apel Iaşi, pronunţată în dosarul nr. x/2013, definitivă prin decizia penală nr. 251/A/2017 a ICCJ, formulată de revizuentul A..

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. civ. pen.., a fost obligat revizuentul să plătească suma de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă, deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire a sentinţei penale nr. 17/2016, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi în dosar nr. x/2013, a reţinut următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 17/2016, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2013, (…) în baza art. 26 C. pen. din 1969, art. 60 alin. (6) cu referire la art. 26 alin. (1), art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. a fost condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa principală a amenzii în cuantum de 3000 RON.

S-a atras atenţia inculpatului A. asupra prevederilor art. 631 C. pen. din 1969 privind neplata cu rea credinţă a amenzii penale aplicate.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. pen.. a fost achitat inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de "complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată", prevăzută de art. 26, art. 290 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. pen.. a fost achitat inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de "complicitate la înşelăciune", prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen.. (…)

Împotriva sentinţei penale nr. 17/2016, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi în dosar nr. x/2013, a formulat revizuire condamnatul A..

La termenul din data de 30.05.2018, Curtea a pus în discuţia contradictorie a părţilor şi, ulterior, a dispus reunirea cauzei nr. x/2018 la prezentul dosar având în vedere identitatea de părţi şi de obiect a celor două cauze.

Curtea a constatat că prin cererea de revizuire, condamnatul a solicitat rejudecarea cauzei şi achitarea sa pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea prevăzută de art. 60 alin. (6) cu referire la art. 26 alin. (1), art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen., având în vedere temeiurile - art. 16 alin. (1) lit. a), lit. b) teza I şi teza a II-a, lit. c), lit. d) teza a II-a C. proc. civ. pen.. sau încetarea procesului penal în temeiul art. 16 alin. (1) lit. i) C. proc. civ. pen.

În motivele de revizuire formulate în scris, revizuentul condamnatul a invocat dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. pen... A susţinut faptul că a fost în mod eronat condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 C. pen. 1969, art. 60 alin. (6) cu referire la art. 26 alin. (1), art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 şi art. 5 C. pen.

Revizuentul a susţinut că în decizia penală nr. 251/A/2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referitor la încadrarea juridică există diferenţe în dispozitiv faţă de motivare. Mai exact, prin decizia penală pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost respins apelul său, ca nefondat şi, astfel, încadrarea juridică dată faptei condamnate a rămas definitivă, dar, cu toate acestea, în motivarea deciziei este menţionată o altă încadrare, fiind eliminate două texte legale, respectiv art. 26 alin. (1) şi art. 113 alin. (1), ambele din Legea nr. 51/1995, republicată.

Condamnatul a mai precizat faptul că o nouă împrejurare, rezultată din considerentele deciziei penale anterior amintite, se referă la modalitatea de analiză a cererilor şi excepţiilor invocate. Mai exact, unele cereri, excepţii şi motive de apel nu au fost analizate, cum ar fi paralelismul juridic, confiscarea specială, individualizarea pedepsei, cheltuielile judiciare stabilite de instanţa de fond, iar altele au fost analizate în motivare dar fără a fi fost puse vreodată în discuţia părţilor şi fără a se pronunţa instanţa de apel asupra lor prin încheiere sau prin dispozitivul deciziei penale.

Examinând actele şi lucrările dosarului de fond, prin prisma admisibilităţii căii de atac, Curtea, verificând cererile de revizuire reunite formulate de revizuent, a constatat că acestea se întemeiază pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. pen.

Totodată, instanţa a constatat că prin sentinţa penală nr. 12 din data de 16 martie 2018, Curtea de Apel Iaşi a soluţionat o cerere de revizuire formulată de acelaşi revizuent, împotriva aceleiaşi sentinţe, cerere întemeiată tot pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. pen... Mai mult, argumentele invocate în susţinerea cererilor sunt identice.

Curtea de apel a apreciat că nu pot fi primite susţinerile revizuentului în sensul că nu sunt aceleaşi motive câtă vreme sursa acestora este diferită, în sensul că între timp a fost motivată decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care ar confirma argumentele susţinute în cererea anterioară. Indiferent de modalitatea de argumentare, temeiul de drept şi împrejurările invocate în susţinerea acesteia sunt identice, respectiv criticile aduse de revizuent referitoare la încadrarea juridică dată faptelor, la momentul consumării infracţiunii de obicei, la interpretările date de instanţă probelor şi chestiunilor de drept, fiind incidente dispoziţiile art. 464 C. proc. civ. pen.

Împotriva sentinţei penale nr. 24 din data de 07.06.2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2018 A. a declarat apel.

Cauza a fost înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 13 august 2018, primind termen aleatoriu la data de 30 octombrie 2018.

Prin încheierea din 29 octombrie 2018, s-a respins declaraţia de abţinere formulată de doamnele judecător B., C. şi D. în dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

În motivele de apel, depuse în scris la dosar, referitor la cazul de revizuire invocat - art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. pen.. - apelantul revizuent a arătat că motivele expuse în cele două cereri de revizuire în dosarul nr. x/2018 şi dosarul nr. x/2018 nu coincid, întrucât sursa acestora este diferită, în sensul că decizia penală nr. 251/A/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie confirmă motivele susţinute în cererea de revizuire anterioară. Apelantul revizuent a arătat că în dosarul nr. x/2018 a invocat lipsa actelor materiale pentru reţinerea dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată, iar şi dosarul nr. x/2018 a invocat existenţa unor diferenţe dintre dispozitiv şi considerentele deciziei penale nr. 251/A/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în ceea ce priveşte încadrarea juridică. De asemenea, a mai arătat că instanţa a omis să analizeze şi alte aspecte, respectiv cererile şi excepţiile puse în discuţie de parte, dar şi alte neregularităţi ale deciziei penale nr. 251/A/2017.

Apelantul a criticat decizia penală atacată, întrucât instanţa a omis să analizeze motivele cererii de revizuire ce formează obiectul dosarului nr. x/2018, care se refereau la protocoalele încheiate între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii, dar şi între Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii. Revizuentul a susţinut că reunirea cauzelor s-a înfăptuit de prima instanţă cu scopul de a respinge fără motivare ambele cereri de revizuire.

În susţinerea cererii de revizuire, apelantul a depus mai multe memorii, precizări şi decizii ale Curţii Constituţionale, motive referitoare la intervenirea termenului de prescripţie a răspunderii penale în privinţa infracţiunii pentru care a fost condamnat, memoriu privind apelul declarat împotriva sentinţei penale nr. 24/07.06.2018, memoriu privind unele aspecte relative la utilizarea interceptărilor ilegale în cadrul procesului penal în dosarul nr. x/2013, precizări referitoare la petitul revizuirii care formează obiectul dosarului nr. x/2018 reunit cu dosarul nr. x/2018 . Revizuentul a mai depus plângeri penale înaintate Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 10.07.2018, memoriu privind completarea plângerilor penale reunite din data de 22.10.2018, tabloul avocaţilor definitivi din Baroul tradiţional Bacău.

În dezbateri, la termenul de judecată din data de 30 octombrie 2018, apărătorul desemnat din oficiu pentru apelantul revizuentul A. a solicitat admiterea apelului formulat împotriva sentinţei penale nr. 24/2018 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, întrucât, conform susţinerilor revizuentului, cererile şi excepţiile referitoare la confiscarea specială, individualizarea pedepsei şi cheltuielile judiciare nu au fost analizate de instanţă şi apreciază că acestea sunt împrejurări neavute în vedere la soluţionarea cauzei şi care ar fi în măsură să ducă la aprecierea că hotărârea a fost pronunţată în mod netemeinic.

Examinând actele dosarului şi hotărârea atacată, conform dispoziţiilor art. 417 C. proc. civ. pen.., Înalta Curte constată că apelul declarat de A. împotriva sentinţei penale nr. 24 din data de 07.06.2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori este nefondat, pentru următoarele considerente:

Revizuirea este un mijloc procesual prin folosirea căruia pot fi înlăturate erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, erori determinate de necunoaşterea de către instanţele care au soluţionat cauza a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu adevărul.

Potrivit art. 453 C. proc. civ. pen.., revizuirea poate fi cerută în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege.

Examinând cererea formulată de condamnatul revizuent, se constată că acesta a invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. pen.. (când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză). Motivele revizuentului se referă la încadrarea juridică dată faptei pentru care a fost condamnat, susţinând, în acelaşi timp, şi că anumite cereri şi excepţii nu au fost analizate de instanţă, respectiv cele referitoare la confiscarea specială, individualizarea pedepsei şi cheltuielile judiciare. Revizuentul a considerat că aceste împrejurări nu au fost avute în vedere la soluţionarea cauzei şi ar fi în măsură să ducă la concluzia că hotărârea a fost pronunţată în mod netemeinic. De asemenea, a solicitat să fie avut în vedere întreg probatoriul administrat în această fază procesuală şi toate motivele care ar putea surveni în susţinerea apelului promovat.

Referitor la cazul de revizuire invocat, cel prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. pen.. (când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză), Înalta Curte constată că revizuirea întemeiată pe descoperirea de fapte sau împrejurări noi este dublu condiţionată, în sensul că trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, iar faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal.

Astfel, se constată că prin sentinţa penală nr. 17/2016, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, în dosarul nr. x/2013 (rămasă definitivă prin decizia penală nr. 251/30.06.2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală), revizuentul A. a fost condamnat, în baza art. 26 C. pen. din 1969, art. 60 alin. (6) cu referire la art. 26 alin. (1), art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. la pedeapsa principală a amenzii în cuantum de 3000 RON. S-a atras atenţia inculpatului A. asupra prevederilor art. 63 C. pen. din 1969 privind neplata cu rea credinţă a amenzii penale aplicate.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. pen.. a fost achitat sub aspectul săvârşirii complicităţii la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 26, art. 290 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. pen.. a fost achita sub aspectul săvârşirii complicităţii la infracţiunii înşelăciune, prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen.

Aşadar, în urma examinării situaţiei de fapt şi administrării probatoriului, s-a apreciat că probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale şi cele administrate în cursul cercetării judecătoreşti, au dovedit că inculpatul a desfăşurat activităţile ilicite reţinute în sarcina sa. Prin urmare, instanţele de fond şi apel au apreciat că fapta inculpatului A., săvârşită în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, de a semna înscrisurile întocmite de inc. E. în care a folosit fără drept denumirile de "Barou", "Uniunea Naţională a Barourilor din România", "UNBR", denumiri specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi a însemnelor specifice profesiei, respectiv ştampile, cunoscând că nu sunt respectate prevederile Legii nr. 51/1995 republicată, pentru admiterea în profesia de avocat, întruneşte elementele constitutive ale complicităţii, prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969, la infracţiunea prevăzută de art. 60 alin. (6) cu referire la art. 26 alin. (1), art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

Înalta Curte constată că pentru a fi declarată admisibilă revizuirea bazată pe cazul invocat de condamnat, elementele noi care sprijină cererea trebuie să conducă la o soluţie diametral opusă celei a cărei revizuire se solicită. Expresia "fapte sau împrejurări", stipulată în cuprinsul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. pen.., se referă la probe efective, respectiv orice întâmplare, situaţie sau stare care poate să ducă la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut, în mod constant, că revizuirea unei hotărâri irevocabile poate interveni numai pentru un defect fundamental, care a devenit cunoscut numai după terminarea procesului, iar atunci când este/devine cunoscut în cursul procesului, părţile au la îndemână căile ordinare de atac (Cauza Popescu Stanca contra României). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că reprezintă defect fundamental, care justifică revizuirea unei hotărâri intrată în puterea lucrului judecat, numai circumstanţele nou descoperite, iar nu circumstanţele noi. Circumstanţele care au legătură cu cazul şi care au existat anterior în cursul procesului şi nu fuseseră dezvăluite judecătorului, devenind cunoscute numai după terminarea procesului, sunt nou descoperite, în timp ce circumstanţele care privesc cazul, dar au luat naştere după proces, sunt circumstanţe noi (ICCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, decizia nr. 10/2017, dosar nr. x/2017, în materie penală, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 392 din 25/05/2017).

În cauză motivele revizuentului vizează situaţia de fapt şi se referă la chestiuni de drept care, în opinia acestuia, nu au fost avute în vedere de instanţele de fond şi apel (interpretări ale unor dispoziţii legale, analizarea aplicării protocoalelor de colaborare între anumite instituţii, interceptările ilegale efectuate în faza de urmărire penală sau chestiuni legate de prescripţia răspunderii penale, individualizarea pedepsei şi cheltuielile judiciare).

Având în vedere toate criticile formulate de condamnatul revizuent, Înalta Curte notează că în calea de atac extraordinară revizuirii se examinează temeinicia răspunderii penale stabilite anterior printr-o hotărâre definitivă, neputându-se proceda la o reindividualizare a pedepsei prin pronunţarea unei alte soluţii, întrucât s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat, stabilităţii raporturilor juridice. De asemenea, nu se pot analiza aspecte legate de prescripţia răspunderii penale sau de cuantumul cheltuielilor judiciare, chestiuni de drept care ar fi putut fi invocate pe calea contestaţiei la executare (art. 598 alin. (1) lit. c)-d C. proc. civ. pen..), în termenul prevăzut de lege.

Subsecvent, Înalta Curte constată că revizuentul A. a mai formulat o cerere de revizuire împotriva sentinţei penale nr. 17/01.03.2016, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, motivele apelantului referindu-se la diverse interpretări ale unor dispoziţii legale. Se constată că prin cererea de revizuire ce face obiectul prezentei cauze, condamnatul A. a invocat, în esenţă, aceleaşi motive de fapt şi de drept, menţionate în cererea anterioară, respinsă ca inadmisibilă, prin sentinţa nr. 12/2018 a Curţii de Apel Iaşi.

Drept urmare, Înalta Curte, constatând că nu sunt îndeplinite cerinţele impuse cumulativ de art. 459 alin. (3) C. proc. civ. pen.., apreciază că în mod corect instanţa de fond a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 17/2016, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosar nr. x/2013.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. pen.., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de A. împotriva sentinţei penale nr. 24 din data de 07.06.2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. civ. pen.., va obliga apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. civ. pen.., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 130 RON, va rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de A. împotriva sentinţei penale nr. 24 din data de 07.06.2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2018.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 130 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30 octombrie 2018.