Former mayor's cassation appeal rejected; corruption convictions, damages, and confiscation upheld

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 42 din 15.02.2017 a Judecătoriei Şimleul Silvaniei, pronunţată în dosarul nr. x/2015, s-au hotărât următoarele:

În latură penală:

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.. s-a dispus achitarea inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice asimilat faptelor de corupţie, prev. de art. 249 C. pen. din 1969 rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, republicată, cu aplicarea art. 5 C. pen. (actul material referitor la suma de 25.484,97 RON).

În baza art. 249 C. pen. din 1969 rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, republicată, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice asimilat faptelor de corupţie (actul material referitor la suma de 65.753 RON).

În baza art. 2531 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese (vizând pe B.).

În baza art. 2531 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa închisorii de 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese (vizând pe C.).

În baza art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, republicată, rap. la art. 289 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual asimilat faptelor de corupţie.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen. din 1969 s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului A., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care a fost adiţionat un spor de 2 luni, pedeapsa rezultantă fiind de 1 an şi două luni închisoare.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 71 C. pen. din 1969 s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 861; C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 2 luni, stabilit conform art. 862 alin. (1) C. pen. din 1969.

În temeiul art. 863 alin. (1) C. pen. din 1969 s-a dispus ca, pe durata termenului de încercare, inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte trimestrial la Serviciul de Probaţiune Sălaj (D.);

b) să anunţe, în prealabil, D. orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice D. şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice D. informaţii cu privire la mijloacele sale de existenţă.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

S-a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 864 C. pen. din 1969, a căror nerespectare atrage revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

Prin aceeaşi hotărâre, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., inculpaţii E. şi F. au fost achitaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu asimilat faptelor de corupţie, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., iar în ceea ce o priveşte pe inculpata F., şi cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În latură civilă:

S-a luat act că persoanele vătămate Consiliul local Chieşd şi Comuna Chieşd nu s-au constituit părţi civile în cauză.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. raportat la art. 25 alin. (1) C. proc. pen.. şi art. 1357 alin. (1) C. civ., s-a admis acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de ANAF - Direcţia Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca şi s-a dispus obligarea inculpatului A. la plata către aceasta a sumei de 65.753 RON.

S-a menţinut măsura sechestrului asigurator luată prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj din data de 06.03.2015, asupra imobilului situat în loc. Sighetu Silvaniei, înscris în CF x Chieşd, sat Sighetu Silvaniei (CF vechi x), nr. top xa, proprietatea inculpatului A., până la concurenţa sumei de 65.753 RON.

S-a dispus ridicarea, la data rămânerii definitive a hotărârii, a sechestrului asigurator instituit asupra imobilului situat în loc. Chieşd, înscris în CF x Chieşd, nr. top xa/1/2/2, proprietatea inculpatei F., prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj din data de 06.03.2015.

În baza art. 274 C. proc. pen.. s-a dispus obligarea inculpatului A. la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat, în sumă de 1433,33 RON, restul cheltuielilor judiciare fiind lăsate în sarcina statului, iar onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu, avansate din fondurile Ministerului de Justiţie.

Prin încheierea din 30 martie 2017, Judecătoria Şimleul Sivaniei a dispus, din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei penale nr. 42 din 15 februarie 2017, în sensul că, în loc de art. 249 C. pen. din 1969, se va avea în vedere art. 248 C. pen. din 1969.

II. Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Şimleul Silvaniei şi inculpatul A.

Parchetul a criticat sentinţa apelată sub aspectul soluţiilor de achitare dispuse faţă de inculpaţii cercetaţi în cauză, solicitând condamnarea acestora pentru toate infracţiunile deduse judecăţii, cu consecinţele fireşti în latura civilă a cauzei.

Inculpatul A. a susţinut, în esenţă, că soluţia de condamnare dispusă de prima instanţă este rezultatul unei greşite interpretări a probatoriului administrat în cauză, care nu face dovada existenţei infracţiunilor care i se impută.

III. Prin decizia penală nr. 1702/A din 19.12.2017, pronunţată de Curtea de Apel Cluj - sectia penală şi de minori în dosarul nr. x/2016, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Şimleul Silvaniei, s-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală nr. 42 din 15.02.2017 a Judecătoriei Şimleul Silvaniei, iar în rejudecare, printre altele, s-au hotărât următoarele:

A fost condamnat inculpatul A. pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice asimilat faptelor de corupţie, prev. de art. 248 C. pen. din 1969 rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, republicată, cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969, totul cu aplicarea art. 5 C. pen. (actul material referitor la suma de 25.484,97 RON), la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen. din 1969 s-a contopit pedeapsa de mai sus cu pedepsele aplicate inculpatului A. prin hotărârea apelată şi s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care a fost adăugat un spor de 2 luni, rezultând astfel o pedeapsă rezultantă de 1 an şi 2 (două) luni închisoare.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 71 C. pen. din 1969 s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 861; C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 2 luni, stabilit conform art. 862 alin. (1) C. pen. din 1969.

În temeiul art. 863 alin. (1) C. pen. din 1969, s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte trimestrial la Serviciul de Probaţiune Sălaj (D.);

b) să anunţe, în prealabil, D., orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice D. schimbarea locului de muncă;

d) să comunice D. informaţii cu privire la mijloacele sale de existenţă.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

S-a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 864 C. pen. din 1969, a căror nerespectare atrage revocarea beneficiului suspendării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. rap. la art. 25 alin. (1) C. proc. pen.. şi art. 1357 alin. (1) C. civ., s-a admis acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de către partea civilă ANAF - Direcţia Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca şi s-a dispus obligarea inculpatului A., în solidar cu inculpata F., la plata către partea civilă a sumei de 65.753 RON.

S-a dispus confiscarea de la inculpaţii A. şi F. a sumei de 25.484,97, în cote egale.

S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate.

Prin încheierea din 8 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj - secţia penală şi de minori în dosarul nr. x/2016 s-a dispus înlăturarea omisiunii vădite din minuta deciziei penale nr. 1702/A din 19.12.2017, în sensul completării acesteia cu menţiunea respingerii apelului declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 42 din 15.02.2017 a Judecătoriei Şimleul Silvaniei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a notat, referitor la infracţiunea de abuz în serviciu asimilată faptelor de corupţie şi cea de fals intelectual, vizând plata sumei de 65.753 RON către S.C. G. S.R.L. Bixad, că prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, constatând în aceea că inculpatul A., în calitate de primar al Comunei Chieşd, în temeiul O.G. nr. 13/2012, a solicitat Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Sălaj alocarea sumei de 65.753 RON, deşi nu erau îndeplinite condiţiile legale pentru a solicita respectiva alocare.

Totodată, pentru a crea aparenţa de legalitate, la cererea de alocare a anexat înscrisul intitulat "Situaţia obligaţiilor de plată către operatorii economici, furnizori de bunuri servicii şi lucrări şi/sau către operatorii economici care prestează serviciul public de producere transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat", prin care a atestat în mod nereal împrejurarea că exista o creanţă a comunei Chieşd către S.C. G. S.R.L., în cuantum de 65.753 RON, pe care, pentru a da aparenţa incidenţei O.G. nr. 13/2012, a trecut-o la rubrica "arierate" mai mult, inculpatul a încheiat şi înregistrat în evidentele primăriei un înscris intitulat "acord", prin care se recunoştea o datorie către S.C. G. S.R.L. în suma de 65.753 RON, deşi la momentul respectiv nu exista o astfel de datorie.

În final, inculpatul a dispus viramentul sumei de 65.753 RON într-un cont al S.C. G. S.R.L. Bixad, în baza unui contract de cesiune încheiat între S.C. G. S.R.L. Bixad, în calitate de cedent, şi S.C. G. S.R.L. Bixad, în calitate de cesionar (cesiunea fiind acceptată de Comuna Chieşd, deşi nu exista o creanţă exigibilă pentru această sumă).

În considerarea aspectelor factuale reţinute, instanţa de apel a constatat că, procedând în modul descris, respectiv prin atestarea, în mod nereal, în documentele depuse la ANAF, a unei creanţe căreia i-a atribuit caracter de arierat şi recunoaşterea unei datorii inexistente decurgând dintr-o factură fiscală care, în realitate, fusese achitată, urmată de ordonanţarea la plată a sumei solicitate, ştiind că în acest fel efectuează o plată nedatorată, inculpatul A. a comis infracţiunile de fals intelectual şi abuz în serviciu, încălcând dispoziţiile art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 13/2013.

Totodată, prin efectuarea de plăţi nedatorate, inculpatul A. a încălcat dispoziţiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, potrivit cărora "Nicio cheltuială din fonduri publice locale nu poate fi angajată, ordonanţată şi plătită dacă nu este aprobată, potrivit legii, şi dacă nu are prevederi bugetare şi surse de finanţare.", precum şi ale art. 51 alin. (3) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale. În acelaşi timp, inculpatul a prejudiciat bugetul de stat cu suma susmenţionată şi a favorizat obţinerea necuvenită a acesteia de către S.C. G. S.R.L. Bixad.

În concluzie, instanţa de apel a notat că fapta inculpatului A. astfel descrisă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de abuz în serviciu asimilat infracţiunilor de corupţie şi fals intelectual, prev. art. 248 C. pen. din 1969 rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, republicată, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. şi de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, republicată, rap. la art. 289 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen. (încadrare juridică reţinută de instanţa de fond, confirmată de instanţa de control judiciar).

Referitor la infracţiunea de abuz în serviciu asimilată infracţiunii de corupţie, vizând plata sumei de 25.484,97 către S.C. G. S.R.L. Bixad, reţinând, prioritar, că aceasta constă în aceea că inculpatul A., în calitate de primar al Comunei Chieşd, a dispus plata sumei de referinţă, în contul S.C. G. S.R.L. Bixad, pentru lucrări care, faptic, nu au fost realizate la baza sportivă Chieşd, instanţa de apel a constatat, contrar instanţei de fond, ca fiind îndeplinită condiţia de claritate şi predictibilitate a normei legale a cărei încălcare i se impută inculpatului - respectiv, art. 51 alin. (3) din Legea nr. 273/2006.

În acest sens, a reţinut că, potrivit prevederilor art. 51 alin. (3) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale "efectuarea cheltuielilor bugetare se face numai pe bază de documente justificative, care să confirme angajamentele contractuale, primirea bunurilor materiale, prestarea serviciilor, executarea de lucrări, plata salariilor şi a altor drepturi băneşti, plata obligaţiilor bugetare, precum şi a altor obligaţii".

Referindu-se la execuţia bugetară, art. 52 din aceeaşi lege prevede că "În procesul execuţiei bugetare, cheltuielile bugetare parcurg următoarele faze: angajament, lichidare, ordonanţare, plată. Execuţia bugetară se bazează pe principiul separării atribuţiilor persoanelor care au calitatea de ordonator de credite de atribuţiile persoanelor care au calitatea de contabil. Operaţiunile specifice angajării, lichidării şi ordonanţării cheltuielilor sunt în competenţa ordonatorilor de credite şi se efectuează pe baza avizelor compartimentelor de specialitate ale instituţiei publice. Plata cheltuielilor este asigurată de şeful compartimentului financiar-contabil în limita fondurilor disponibile. Instrumentele de plată trebuie să fie însoţite de documentele justificative. Aceste documente trebuie să certifice exactitatea sumelor de plată, recepţia bunurilor şi executarea serviciilor şi altele asemenea, conform angajamentelor legale încheiate. Instrumentele de plată se semnează de contabil şi şeful compartimentului financiar-contabil. Efectuarea plăţilor, în limita creditelor bugetare aprobate, se face numai pe bază de acte justificative, întocmite în conformitate cu dispoziţiile legale, şi numai după ce acestea au fost lichidate şi ordonanţate potrivit prevederilor art. 24 şi 25, după caz."

A mai reţinut că art. 22 lit. a) din Legea nr. 500/2002 prevede că ordonatorii de credite răspund, potrivit legii, de angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor în limita creditelor de angajament şi creditelor bugetare repartizate şi aprobate potrivit prevederilor art. 21, iar art. 24 din acelaşi act normativ statuează că "angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor din fonduri publice se aprobă de ordonatorul de credite, iar plata acestora se efectuează de către conducătorul compartimentului financiar-contabil/persoana responsabilă cu efectuarea plăţii. Angajarea şi ordonanţarea cheltuielilor se efectuează numai cu viza prealabilă de control financiar preventiv propriu şi a controlului financiar preventiv delegat, după caz, potrivit dispoziţiilor legale".

Potrivit acestor dispoziţii legale, instrumentele de plată trebuiau să fie însoţite, la ordonatorul de credite, de ordonanţarea la plată, la care se anexau în mod obligatoriu documentele privind recepţia cantitativă şi calitativă a bunurilor/serviciilor/lucrărilor, în lipsa acestora neputându-se efectua plăţile. Ca urmare, inculpatul A., în calitate de reprezentant al autorităţii publice locale, nu putea dispune plata sumei de 25.484,97 RON, în lipsa procesului-verbal de recepţie a lucrării efectuate. În plus, obligaţia de a asigura recepţia lucrării revenea tot inculpatului, ca reprezentat al investitorului - Comuna Chieşd, în considerarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 10/1995.

Concluzionând, instanţa de apel a reţinut că, în reperele factuale prezentate, fapta inculpatului A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice asimilat faptelor de corupţie prev. de art. 248 C. pen. din 1969 rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000.

Împotriva deciziei penale nr. 1702/A din 19.12.2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj - secţia penală şi de minori a declarat recurs în casaţie inculpatul A.

În motivarea căii de atac, inculpatul a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în argumentarea căruia, în esenţă, invocând aplicabilitatea Deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale şi în ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 248 C. pen. din 1969, recurentul a susţinut că fapta reţinută în sarcina sa sub încadrarea juridică de abuz în serviciu asimilată infracţiunii de corupţie, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 13 din Legea nr. 78/2000, în legătură cu plata sumei de 25.484,97 RON efectuată către S.C. G. S.R.L. Bixad, nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare.

În acest sens, reiterând situaţia de fapt vizând actul material de referinţă, astfel cum a fost reţinută de către instanţa de fond, inculpatul a susţinut că aceasta atestă, fără urmă de tăgadă, împrejurarea că acţiunile care îi sunt imputate, respectiv, faptul că a angajat cheltuieli bugetare în lipsa unor înscrisuri care să confirme realitatea serviciilor facturate, nu se circumscrie elementului material al infracţiunii, întrucât dispoziţiile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, invocate de acuzare ca fiind încălcate, nu prevăd conduita de urmat sau acţiunea/inacţiunea şi nici documentele justificative, aparţinând sferei de competenţă a inculpatului, pentru verificarea îndeplinirii defectuoase a acestora.

A mai arătat că, în condiţiile în care lipsa prejudiciului invocat de parchet cu privire la acest act material de abuz în serviciu contra intereselor publice este dovedită prin raportul final al Curţii de Conturi a Judeţului Sălaj, raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză şi Hotărârea Consiliului Local al comunei Chieşd nr. 42/02.10.2015 şi confirmată prin poziţia procesuală adoptată în speţă de către instituţia semnatară, fapta reţinută în sarcina sa nu îndeplineşte nici condiţia urmării imediate a infracţiunii de referinţă, care este o infracţiune de rezultat.

Ca urmare, a susţinut că nici soluţia instanţei de apel de confiscare, în cote egale, de la el şi coinculpata F., a sumei de 25.484,97, nu satisface exigenţa legalităţii.

Deopotrivă, a susţinut că nici sub aspect subiectiv, conduita care i se impută nu se circumscrie normei de incriminare, întrucât orice plată ar fi fost făcută de Primăria Chieşd către constructorul S.C. G. S.R.L. Bixad, în baza autorizării date de el, poate fi reţinută în sarcina sa cel mult sub forma culpei, întrucât realitatea executării lucrărilor ce se plăteau se verifica exclusiv pe baza situaţiilor de lucrări întocmite de dirigintele de şantier angajat de primărie.

În ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice asimilat faptelor de corupţie vizând plata sumei de 65.753 RON către S.C. G. S.R.L. Bixad, recurentul a arătat că fapta reţinută în sarcina sa sub această încadrare juridică nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de referinţă întrucât, astfel cum rezultă din actele dosarului, pe de o parte, aceasta nu a produs nicio pagubă, suma obţinută în baza cererii formulate conform O.G. nr. 13/2012 fiind folosită pentru a achita contravaloarea unor lucrări realizate de constructorul susmenţionat.

Pe de altă parte, fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia cerută de lege întrucât, astfel cum rezultă din actele dosarului, la momentul depunerii, la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj, a cererii întemeiate pe dispoziţiile O.G. nr. 13/2012, avea reprezentarea faptică a executării şi finalizării lucrărilor la obiectivul "Extindere bază sportivă în Comuna Chieşd", la sfârşitul anului 2011, de către S.C. G. S.R.L. Bixad, dar şi a vechimii mai mari de 90 de zile a obligaţiilor de plată către această societate. Or, reprezentarea sa eronată asupra situaţiei emiterii facturilor fiscale aferente lucrărilor de referinţă denotă, eventual, culpa sa în formularea cererii întemeiată pe dispoziţiile O.G. nr. 13/2002, neputând, prin urmare, antrena răspunderea sa penală pentru infracţiunea de referinţă.

Raportat la aceleaşi argumente de fapt, inculpatul a susţinut că nici fapta reţinută în sarcina sa în temeiul art. 321 alin. (1) C. pen., constând în aceea că a anexat cererii formulate în temeiul O.G. nr. 13/2012 înscrisul intitulat "Situaţia obligaţiilor de plată către operatorii economici, furnizori de bunuri servicii şi lucrări şi/sau către operatorii economici care prestează serviciul public de producere transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat", prin care a atestat, în mod nereal, împrejurarea că, la momentul de referinţă, exista o creanţă a comunei Chieşd către S.C. G. S.R.L. în cuantum de 65.753 RON, nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, cu precădere, sub aspectul laturii subiective.

Pentru argumentele prezentate, apărarea a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea, în parte, a deciziei atacate şi dispunerea unei soluţii de achitare a inculpatului pentru infracţiunile de abuz în serviciu şi fals intelectual reţinute în sarcina acestuia.

În interiorul termenului de 10 zile prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului în casaţie, ca nefondat, cu argumentarea că aspectele invocate de recurent în susţinerea căii de atac vizează, în concret, greşita interpretare, de către instanţa de apel, a stării de fapt deduse judecăţii, critică care nu se încadrează în cazul de recurs în casaţie invocat ca temei de drept al prezentului demers judiciar.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 21 martie 2018, sub nr. x/2015, fixându-se termen pentru verificarea admisibilităţii în principiu a cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la data de 18 mai 2018.

Constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. a fost introdusă în termenul prevăzut de lege şi respectă condiţiile prevăzute de art. 434, art. 436, art. 437 şi art. 438 C. proc. pen., prin încheierea din 18 mai 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de filtru, a admis-o în principiu, dispunând trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării ei pe fond.

La termenul acordat pentru dezbaterea recursului în casaţie, 7 septembrie 2018, Înalta Curte a luat concluziile acuzării şi apărării asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.

Dispoziţiile art. 433 C. proc. pen.. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor ori a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare.

Prin urmare, starea de fapt reţinută în cauză cu titlu definitiv de către instanţa de apel şi concordanţa acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în actuala procedură a recursului în casaţie.

În cauza de faţă, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Jurisprudenţa subsecventă intrării în vigoare a actualului C. proc. pen.. a statuat că acest caz de casare se circumscrie situaţiilor în care fie fapta concretă, pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare, nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă ele vizează norma de incriminare, în ansamblul său, ori numai modificarea unora din elementele constitutive ale infracţiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

În consecinţă, acest caz de recurs în casaţie permite instanţei de casaţie să analizeze doar dacă situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de către curtea de apel, corespunde tiparului obiectiv al infracţiunii pentru care s-a pronunţat hotărârea de condamnare.

În aceste coordonate de principiu, în limitele criticilor formulate în recurs în casaţie, Înalta Curte notează că starea de fapt reţinută prin decizia recurată, raportat la infracţiunea de abuz în serviciu vizând plata sumei de 65.753 RON către S.C. G. S.R.L. Bixad, constă, în esenţă, în aceea că, la data de 08.10.2012, inculpatul A., în calitate de primar al Comunei Chieşd, în temeiul O.G. nr. 13/2012, a solicitat Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Sălaj alocarea sumei de 65.753 RON cu titlu de "arierate", deşi nu erau îndeplinite condiţiile legale pentru a solicita respectiva alocare. Pentru a crea aparenţa de legalitate, la cererea de alocare, inculpatul a anexat înscrisul intitulat "Situaţia obligaţiilor de plată către operatorii economici, furnizori de bunuri servicii şi lucrări şi/sau către operatorii economici care prestează serviciul public de producere transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat", prin care a atestat, în mod nereal, împrejurarea că, în temeiul contractului încheiat la 23.04.2010 de unitatea administrativ teritorială (în calitate de autoritate contractantă), există o creanţă a comunei Chieşd către S.C. G. S.R.L., în cuantum de 65.753 RON, pe care, pentru a da aparenţa incidenţei O.G. nr. 13/2012, a menţionat-o la rubrica "arierate" mai mult, inculpatul a încheiat şi înregistrat în evidentele primăriei un înscris intitulat "acord", prin care se recunoştea o datorie către S.C. G. S.R.L. în suma de 65.753 RON, deşi nu exista o astfel de datorie, facturile emise până la acel moment şi ajunse la scadenţă fiind achitate în integralitate. În final, a dispus viramentul sumei de 65.753 RON într-un cont al S.C. G. S.R.L. Bixad, în baza unui contract de cesiune încheiat între S.C. G. S.R.L. Bixad, în calitate de cedent, şi S.C. G. S.R.L. Bixad, în calitate de cesionar (cesiunea fiind acceptată de Comuna Chieşd, deşi nu exista o creanţă exigibilă pentru această sumă).

Raportându-se la această situaţie de fapt, inculpatul A. a susţinut, prioritar, că fapta astfel descrisă nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice asimilat faptelor de corupţie, întrucât, în condiţiile în care suma obţinută în baza cererii formulate conform O.G. nr. 13/2012 a fost folosită pentru a stinge, prin compensare, creanţa în acelaşi cuantum a S.C. G. S.R.L. Bixad faţă de debitorul Comuna Chieşd, constând în contravaloarea unor lucrări realizate de constructorul susmenţionat în beneficiul comunei, în cauză nu se poate vorbi despre existenţa vreunui prejudiciu.

Similar instanţei de apel, Înalta Curte constată caracterul neîntemeiat al susţinerilor recurentului inculpat, notând că prejudiciul - ca element al laturii obiective a infracţiunii abuz în serviciu - constă în suma de bani alocată în mod ilicit de la bugetul de stat şi compensată cu datoria S.C. G. S.R.L. Bixad către acelaşi buget, fiind neîndoielnic că, în absenţa conduitei ilicite a recurentului-inculpat, bugetul statului nu ar fi suferit o diminuare echivalentă sumei precizate.

Notează, totodată, că sub aspectul consumării infracţiunii de abuz în serviciu, este irelevant faptul că suma ce constituie prejudiciu cauzat părţii civile, urmare a încălcării sau îndeplinirii contrar legii a atribuţiilor de serviciu de către inculpat, a revenit sau nu, ulterior, în patrimoniul acestei părţi.

Prejudiciul, ca element tipic al conţinutului infracţiunilor de rezultat, cum este şi cea de abuz în serviciu, se raportează la momentul consumării infracţiunii, moment care, în speţă, este reprezentat de data virării sumei de bani de la ANAF în contul Comunei Chieşd, fără ca unitatea administrativ teritorială să fie îndreptăţită să primească această sumă de bani.

În principiu, orice acţiune ulterioară momentului virării, având ca efect diminuarea pagubei produse prin îndeplinirea nelegală a atribuţiilor de serviciu, nu produce efecte în planul raportului de drept penal dedus judecăţii, sub aspectul existenţei urmării imediate a infracţiunii, putând constitui, eventual, un element de circumstanţiere a gravităţii faptei comise. O atare observaţie are doar caracter teoretic în speţă, de vreme ce s-a reţinut, în mod definitiv, că prejudiciul cauzat părţii civile A.N.A.F - D.R.F.P Cluj Napoca prin virarea sumei de 65753 RON nu a fost recuperat, neavând relevanţă, sub acest aspect, raporturile derulate în mod subsecvent între Comuna Chieşd şi S.C G. S.R.L. Bixad.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentului-inculpat, referitoare la comiterea faptei anterior descrise fără intenţie, ceea ce ar atrage, ca urmare, absenţa laturii subiective a infracţiunii de abuz în serviciu (întrucât, la momentul depunerii la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj a cererii întemeiată pe dispoziţiile O.G. nr. 13/2012, inculpatul ar fi avut reprezentarea faptică a executării şi finalizării lucrărilor la obiectivul "Extindere bază sportivă în Comuna Chieşd", la sfârşitul anului 2011, de către S.C. G. S.R.L. Bixad, dar şi a vechimii mai mari de 90 de zile a obligaţiilor de plată către această societate), Înalta Curte constată că ea aduce în discuţie, în mod esenţial, absenţa elementului subiectiv propriu infracţiunii analizate.

Această critică antamează împrejurări cu un pronunţat caracter factual, ce ar contura atitudinea psihică a inculpatului faţă de faptă şi urmările sale şi care sunt circumscrise temeiniciei hotărârii recurate, iar nu legalităţii acesteia.

În acest context, reiterând scopul recursului în casaţie, Înalta Curte constată că vinovăţia, ca element subiectiv al unei infracţiuni şi, implicit, elementele factuale care au stat la baza reţinerii sale prin decizia recurată nu pot fi cenzurate în recurs în casaţie în baza cazului de casare invocat în speţă ori al vreunui alt caz de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Reevaluarea situaţiei de fapt şi a interpretării date acesteia prin hotărârea definitivă nu pot fi supuse cenzurii Înaltei Curţi în calea extraordinară de atac analizată, deoarece sfera controlului judiciar în această procedură este limitată la anumite chestiuni de drept pe care legiuitorul le-a apreciat esenţiale pentru legalitatea hotărârii definitive şi le-a reglementat ca atare, expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen., printre acestea neregăsindu-se şi cerinţele de tipicitate subiectivă ale infracţiunii.

În aceleaşi coordonate argumentative, recurentul inculpat a invocat, totodată, un unic motiv de recurs privitor la infracţiunea de fals intelectual, respectiv neîndeplinirea cerinţei intenţiei, ca element subiectiv al infracţiunii menţionate. Având în vedere argumentele anterior expuse, o atare împrejurare nu poate face, eo ipso, obiectul analizei instanţei de casaţie, deoarece excedează problematicii tipicităţii obiective a infracţiunii incriminate de art. 289 C. pen. din 1969.

Din punct de vedere al concordanţei între fapta de fals intelectual concret reţinută în inculpatului A. (respectiv, atestarea, în mod nereal, în înscrisul intitulat "Situaţia obligaţiilor de plată către operatorii economici, furnizori de bunuri servicii şi lucrări şi/sau către operatorii economici care prestează serviciul public de producere transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat", a împrejurării că ar exista o creanţă a comunei Chieşd către S.C. G. S.R.L., în cuantum de 65.753 RON, înscris anexat la cererea prin care s-a solicitat alocarea sumei de 65.753 RON, în temeiul O.G. nr. 13/2012) şi conţinutul legal obiectiv al infracţiunii prevăzute de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, republicată, rap. la art. 289 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., există o corespondenţă deplină, fapta astfel reţinută în mod definitiv fiind incriminată de legea penală.

În ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu vizând plata sumei de 25.484,97 RON efectuată către S.C. G. S.R.L. Bixad, Înalta Curte notează, prioritar, că starea de fapt reţinută prin decizia recurată, raportat la această acuzaţie, constă în aceea că inculpatul A., în calitate de primar al Comunei Chieşd, în perioada aprilie - septembrie 2013, a dispus plata sumei de 25.484,97 RON, în contul S.C. G. S.R.L. Bixad, pentru lucrări care, faptic, nu au fost realizate la baza sportivă Chieşd, încălcând astfel dispoziţiile art. 51 alin. (3), art. 52 din Legea nr. 273/2006 şi art. 22 lit. a) şi art. 24 din Legea nr. 500/2002.

Plecând de la această situaţie de fapt stabilită, cu titlu definitiv, în cauză, recurentul inculpat a susţinut că activitatea imputată nu se circumscrie elementului material al infracţiunii de abuz în serviciu, astfel cum a fost reconfigurat ca efect al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016 (publicată în M. Of. nr. 517 din 8 iulie 2016), întrucât dispoziţiile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale nu prevăd conduita de urmat şi nici documentele justificative aparţinând sferei de competenţă a primarului, pentru a se putea verifica îndeplinirea, contrar legii, a acestora.

Similar instanţei de apel, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 273/2006 (în varianta în vigoare la momentul săvârşirii faptelor deduse judecăţii în speţă), care se completează cu cele ale art. 52 din acelaşi act normativ, statuează în mod clar şi precis asupra atribuţiilor primarului în domeniul cheltuielilor bugetare, stabilind că ordonatorii de credite nu pot efectua plăţi în lipsa unor documente justificative, care să certifice exactitatea sumelor de plată, recepţia bunurilor şi executarea serviciilor, conform angajamentelor legale încheiate.

Ca urmare, notează că, în considerarea atribuţiilor ce îi reveneau în materia execuţiei bugetare, inculpatul A., în calitate de reprezentant al autorităţii publice locale, nu putea dispune plata sumei de 25.484,97 RON, în condiţiile în care, aşa cum s-a reţinut cu caracter definitiv în speţă, pe de o parte, lipseau documente justificative - procesul-verbal de recepţie a lucrărilor efectuate (obligaţia de a asigura recepţia lucrării revenindu-i inculpatului, în calitate de reprezentant al investitorului - Comuna Chieşd, în temeiul art. 21 din Legea nr. 10/1995), iar, pe de altă parte, procesul-verbal de constatare din 30.09.2013, coroborat cu cercetarea la faţa locului, valorificate probator de instanţa de apel, au evidenţiat neexecutarea integrală a lucrărilor constând în instalaţii electrice vestiare, arhitectură vestiare, instalaţii termice vestiar, conform devizelor detaliate în decizia definitivă.

În consecinţă, în coordonatele situaţiei de fapt astfel reţinute şi care nu mai poate fi cenzurată, instanţa de casaţie constată că inculpatul A. a dispus plata sumei de 25.484,97 RON, în contul S.C. G. S.R.L. Bixad, în lipsa documentelor justificative prevăzute de lege, cu nerespectarea cerinţelor stabilite prin dispoziţiile anterior menţionate.

Susţinerile recurentului inculpat, referitoare la inexistenţa prejudiciului, ce ar rezulta din raportul final al Curţii de Conturi a Judeţului Sălaj, raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză şi Hotărârea Consiliului Local al Comunei Chieşd nr. 42/02.10.2015, confirmată prin poziţia procesuală adoptată în speţă de Comuna Chieşd, tind, în mod esenţial, la cenzurarea elementelor factuale valorificate, în acest sens, de către instanţa de apel, în scopul reevaluării, în recurs în casaţie, a măsurii în care lucrările reţinute ca neexecutate prin hotărârea definitivă ar fi existat în realitate.

Or, aşa cum s-a subliniat în precedent, calea extraordinară de atac analizată nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor ori a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare, iar concordanţa stării de fapt cu probele administrate nu mai poate fi cenzurată de instanţa supremă în actuala procedură.

În plus, opţiunea unei persoane vătămate de a se constitui sau nu parte civilă în procesul penal reflectă exclusiv maniera în care aceasta a înţeles să îşi exercite un drept procesual, eventuala sa pasivitate neavând însă, în sine, nici semnificaţia inexistenţei unui prejudiciu şi nici a eventualei sale reparări, aceste ultime împrejurări impunându-se a fi demonstrate probator şi reţinute ca atare de către instanţele de fond şi de apel. Exerciţiul acţiunii civile în procesul penal constituie un beneficiu procesual acordat victimei infracţiunii, de a valorifica toate elementele strânse de procuror în acuzare, precum şi cadrul procesual penal specific, pentru a-şi satisface interesele de ordin civil afectate de comiterea infracţiunii, respectiv, pentru a recupera prejudiciul suferit, iar nu un mijloc probator menit să clarifice raportul penal dedus judecăţii, sub aspectul existenţei urmării imediate a infracţiunii.

Ca urmare, opţiunea exprimată prin Hotărârea Consiliului Local al Comunei Chieşd nr. 42 din 02.10.2015, prin care autoritatea locală a precizat că nu se constituie parte civilă întrucât "nu există prejudiciu şi persoane prejudiciate", este irelevantă în privinţa caracterul complet al conţinutului obiectiv al infracţiunii de abuz în serviciu, urmând a fi valorificată exclusiv sub aspect procesual, pe latura civilă a cauzei.

În legătură cu susţinerea recurentului inculpat A. privitoare la inexistenţa elementului subiectiv al intenţiei (dată fiind posibilitatea de verificare a lucrărilor exclusiv pe baza situaţiilor de lucrări întocmite de dirigintele de şantier angajat de primărie), Înalta Curte constată, şi în acest caz, că poziţia recurentului se grefează, în mod esenţial, pe negarea bazei factuale care a condus la reţinerea vinovăţiei sale şi tinde la reevaluarea materialului probator sub acest aspect.

Or, tipicitatea subiectivă a infracţiunii implică examinarea unor circumstanţe de fapt şi, dat fiind scopul recursului în casaţie, nu poate fi cenzurată în acest cadru nici în baza cazului de casare invocat de inculpat şi nici a altui caz de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Aceeaşi este şi situaţia criticilor vizând lipsa de temei legal a măsurii de siguranţă a confiscării; reglementând recursul în casaţie ca o cale extraordinară de atac, legiuitorul a înţeles să permită instanţei de casaţie evaluarea unui număr limitat de aspecte de legalitate a hotărârii definitive, vizând, în principal, legalitatea incriminării şi a pedepsei, iar nu orice alte chestiuni tranşate prin hotărârea definitivă. Din această perspectivă, condiţiile de aplicare a măsurii de siguranţă nu pot fi cenzurate, în sine, prin raportare la vreun caz de casare prevăzut de lege şi, în contextul caracterului nefondat al criticilor aduse prin raportare la art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., nici ca o consecinţă a cenzurării soluţiei de condamnare dispuse în speţă.

Pentru aceste considerente, constatând neîntemeiate criticile invocate de recurentul inculpat A., Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de acesta împotriva deciziei penale nr. 1702/A din 19 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 65 RON, să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1702/A din 19 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat A., în cuantum de 65 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 septembrie 2018.