Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 222/RC/2018 AI generated

Limits of cassation review: prohibition of factual re-evaluation and evidence appraisal in driving under influence conviction

Case Number Decizia nr. 222/RC/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal as unfounded, upholding the Court of Appeal's conviction for driving under the influence of psychoactive substances and the resulting two-year suspended prison sentence. The dispute arose after the first-instance court acquitted the driver based on the *in dubio pro reo* principle due to inconclusive forensic reports, but the prosecution appealed; the appellate court reversed the acquittal, finding that the presence of THC in blood samples, combined with the accident dynamics and a delayed reaction time indicating impaired coordination, sufficiently proved the offense even without a definitive medical determination of impairment at the moment of the crash. The Supreme Court held that the appeal failed because it effectively requested a re-examination of the factual evidence and the lower court's appraisal of the forensic reports, which falls outside the scope of *cassation* review under Article 438(1) point 7 of the Code of Criminal Procedure, as the appellate court did not violate the law by relying on a holistic evaluation of admissible evidence to establish the constituent elements of the crime.

Legislator headnote

AI generated

art. 386 alin. (1) C. proc. pen, art. 5 alin. (1) C. pen, art. 336 alin. (2) C. pen, art. 87 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, art. 5 C. pen, art. 861 C. pen; Limits of cassation review: prohibition of factual re-evaluation and evidence appraisal in driving under influence conviction: The dispute arose after the first-instance court acquitted the driver based on the *in dubio pro reo* principle due to inconclusive forensic reports, but the prosecution appealed; the appellate court reversed the acquittal, finding that the presence of THC in blood samples, combined with the accident dynamics and a delayed reaction time indicating impaired coordination, sufficiently proved the offense even without a definitive medical determination of impairment at the moment of the crash. The Supreme Court held that the appeal failed because it effectively requested a re-examination of the factual evidence and the lower court's appraisal of the forensic reports, which falls outside the scope of *cassation* review under Article 438(1) point 7 of the Code of Criminal Procedure, as the appellate court did not violate the law by relying on a holistic evaluation of admissible evidence to establish the constituent elements of the crime.

Keywords

AI generated
scope of review in cassation medical evidence suspended sentence repeated driving under influence factual basis criminal prosecution

Cited Legislation

AI generated
art. 386 alin. (1) C. proc. pen
În temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen..
art. 5 alin. (1) C. pen
cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen., a fost respinsă cererea Ministerului Public de schimbare a încadrării juridice dată faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A.
art. 336 alin. (2) C. pen
din infracţiunea prevăzută de art. 336 alin. (2) C. pen.
art. 87 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002
în infracţiunea prevăzută de art. 87 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, rep.
art. 5 C. pen
195/2002 şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A.
art. 861 C. pen
În baza art. 861 C. pen.
art. 863 C. pen
S-a dispus ca, în baza art. 863 C. pen.
art. 864 C. pen
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.

Legal basis cited in the dispositive for dismissing the cassation appeal as unfounded.

art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

Provision applied to obligate the appellant to pay judicial costs to the state.

art. 275 alin. (6) C. proc. pen.

Provision applied to determine that the partial fee for the ex officio defender is paid from the Ministry of Justice funds.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 230 din data de 01.06.2016, pronunţată de Judecătoria Cornetu, s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen.. cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen., a fost respinsă cererea Ministerului Public de schimbare a încadrării juridice dată faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A. B. din infracţiunea prevăzută de art. 336 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 87 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, rep.

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prev. de art. 336 alin. (2) C. pen.

Împotriva sentinţei instanţei de fond a declarat apel Parchetul, criticând-o pentru nelegalitate, în esenţă, sub aspectul greşitei achitări a inculpatului A. B. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 336 alin. (2) C. pen. Cu ocazia dezbaterilor orale, reprezentantul Ministerului Public a arătat că nu este îndeplinită condiţia de la art. 336 alin. (2) C. pen. privind conducerea sub influenţa unor substanţe psihotrope aşa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, din expertizele medico-legale şi chiar şi din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză. Astfel, procurorul a apreciat că temeiul achitării ar fi trebuit să fie cel de la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I şi nu cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza II - fapta este săvârşită fără vinovăţie aşa cum s-a reţinut în mod greşit de către instanţa de fond.

Prin decizia penală nr. 925 din data de 22.06.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în majoritate, a fost admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu împotriva sentinţei penale nr. 230 din data de 01.06.2016, pronunţată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr. x/2014.

A fost desfiinţată sentinţa apelată şi în fond, rejudecând:

În baza art. 87 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. B. la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art. 861 C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 6 ani.

S-a dispus ca, în baza art. 863 C. pen. anterior, pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor masuri de supraveghere şi obligaţii:

- se va prezenta bilunar la Serviciul de Probaţiune Ilfov;

- va anunţa în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă;

- să desfăşoare o activitate timp de 120 zile, neremunerată, în folosul comunităţii, în cadrul C.;

- să nu conducă niciun vehicul;

- să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. anterior.

S-a făcut aplicarea disp. art. 71 alin. (1) şi (5) C. pen. anterior raportat la art. 64 lit. a) teza finală şi b) C. pen. anterior.

Totodată, a fost obligat inculpatul la plata a 2.000 RON cheltuieli judiciare faţă de stat în fond.

În esenţă, pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:

"În data de 8.11.2010 in jurul orei 17:30 inculpatul A. B., în timp ce circula pe raza oraşului Popeşti Leordeni cu autoturismul D., cu nr. de înmatriculare x a acroşat victima E., pieton, ce s-a angajat in traversarea prin loc nepermis a drumului public, de la dreapta spre stânga, producându-se decesul imediat al victimei în urma dilacerarii meningo cerebrale, consecutive unui traumatism cranio cerebral cu fractura multieschiloasa de bolta şi baza craniana. In urma raportului de necropsie au mai fost identificate fracturi deschise, multiple fracturi costale, lezări ale organelor interne, escoriatii, plăgi, hematoame.

Organele de politie, sosite la faţa locului, printre alte activităţi specifice, l-au supus pe inculpat imediat la locul faptei la etilotest (ora 17:44), rezultatul fiind negativ.

Ulterior, s-au deplasat cu inculpatul la spitalul Bagdasar Arseni pentru a-i fi prelevate probe biologice. Inculpatul a fost examinat clinic şi i s-au prelevat probe biologice la spital la ora 20:00.

Aşa cum rezultă din declaraţia martorului F. (poliţistul ce l-a însoţit pe inculpat la spital pentru prelevarea probelor), după prelevarea primei probe inculpatul a început sa aibă un comportament ce a atras suspiciunea poliţistului, evitând contactul vizual cu acesta şi fiind uşor evaziv.

Martorul a început sa-l întrebe despre cauza acestui comportament şi daca a fumat substanţe interzise, iar inculpatul a încercat sa se ferească sa-i dea un răspuns, dar pana la urma a recunoscut "că fumase ceva într-un bar".

Martorul arată, de asemenea ca în afara elementelor de suspiciune descrise anterior, inculpatul a fost coerent în discuţia purtata şi era orientat spatio-temporal, elemente confirmate şi de buletinul de examinare clinica întocmit de doctor. Referitor la acest buletin de examinare clinica întocmit cu prilejul recoltării de probe biologice la spital şi prin care se arata ca inculpatul prezintă un comportament în parametri normali, Curtea retine concluziile noului raport de expertiza medico legala avizat de Comisia Superioara din cadrul INML şi prin care se arata ca "Stabilirea influentei substanţelor psihoactive asupra capacitaţii de conducere auto se poate face numai prin examinarea subiectului la fata locului, toate examinările ulterioare cum este şi cel medical la momentul prelevării probelor biologice pot fi diferite fata de momentul depistării iniţiale.

După întoarcerea de la spital, dar tot în ziua faptei, inculpatul da şi o declaraţie scrisa in care nu mai recunoaşte însă consumul de substanţe halucinogene, arătând expres ca nu a consumat aşa ceva.

În data de 16.11.2010 a fost emis Buletinul de Analiza Toxicologica nr. x/16.11.2010, din care rezulta ca cercetările gazcromatografice efectuate pe probele de urina prelevate de la inculpat au evidenţiat prezenta THC, acelaşi compus chimic fiind evidenţiat şi în probele de sânge. Aşa cum rezulta din adresa INML nr. x, THC este principalul constituent psihoactiv al plantei cannabis sativa, varietatea Indica.

Văzând ca s-a descoperit ca a consumat cannabis, îşi schimba declaraţiile şi în data de 29.11.2010 da o alta declaraţie în care admite ca a fumat o ţigara cu marijuana în data de 3.11.2010 intr-un club.

În fata primei instanţe, in data de 24.09.2014, inculpatul arata ca recunoaşte în totalitate săvârşirea faptei reţinute in sarcina sa prin actul de sesizare, constând in aceea ca în data de 8.11.2010 a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare x pe strada x aflându-se sub influenta stupefiantelor.

După aceasta declaraţie de recunoaştere, inculpatul revine asupra sa şi precizează ca a consumat stupefiante, dar ca acestea nu i-au influenţat capacitatea de a conduce.

Într-un mod echivoc şi cu încălcarea dispoziţiilor specifice prevăzute în art. 4 din O.G. nr. 1/2000 aprobata prin Legea nr. 459/2001, privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicina legală, prima instanţa încerca să poarte o corespondenta atipica cu INML prin intermediul de "adrese" şi prin care cere - prin prisma obiectivelor - sa se întocmească un raport de expertiza medico legala din care sa rezulte daca inculpatul s-a aflat sau nu sub influenta drogurilor la momentul producerii accidentului.

Se întocmeşte de către INML un raport de expertiza medico legala în data de 11.05.2015 ce concluzionează ca inculpatul a circulat pe drumurile publice având influenţată capacitatea de conducere auto ca urmare a consumului de marijuana.

Respectând dispoziţiile Legii nr. 459/2001, apărătorul inculpatului solicita un supliment de expertiza in data de 10.06.2015 prin care propune mai multe obiective suplimentare, dar şi avizarea expertizei de către Comisia de Avizare şi Control din cadrul INML.

Prin încheierea din 2.09.2015, instanţa respinge cererea de efectuare a unui supliment de raport de expertiza, arătând ca nu a solicitat anterior un astfel de raport şi ignorând faptul ca la dosar, în urma corespondentei cu INML se depusese un astfel de raport.

De altfel prin răspunsul INML către Judecătoria Cornetu din data de 23.09.2015 se detaliază instanţei de fond textele legale aplicabile in cadrul solicitărilor de răspunsuri ştiinţifice în cadrul proceselor penale, răspunsurile INML putând surveni doar in formele: raportului de expertiza, raportului de constatare medico legal, certificatul medico legal, buletin de analiza şi aviz medico legal. În mod corect concluzionează INML ca nu exista posibilitatea de a răspunde instanţei prin adrese, referate, opinii etc. ci doar prin intermediul unei expertize medico legale, cum dealtfel în mod corect a fost intitulat primul act.

Prima instanţa a procedat in continuare cu aceeaşi lipsa de rigurozitate, arătând prin încheierea din 7.10.2015 că "nu intra in polemica cu INML" şi persista in eroarea procedurala anterioara, solicitând in mod nelegal un raport de expertiza cu aceleaşi obiective ca in precedent deşi ar fi trebuit sa solicite un ``raport de noua expertiza medico legala``.

INML întocmeşte însă mijlocul de proba corect, respectiv raportul de noua expertiza medico legala, comisia fiind alcătuita in mod judicios din trei experţi.

Comisia de Avizare şi Control de pe lângă INML s-a pronunţat şi asupra avizării celui de al doilea act.

Concluziile raportului de noua expertiza medico legala din data de 18 ian 2016 sunt din perspectiva clasificării ştiinţifice a acestora, unele de imposibilitate, arătându-se ca "nu se poate stabili daca la momentul evenimentului rutier inculpatul se afla sau nu sub influenta substanţelor psihoactive si… nu se poate afirma, nici exclude daca la momentul evenimentului rutier A. s-ar fi aflat sub influenta drogului``.

Aceste concluzii au fost aprobate de Comisia Superioara Medico Legala in data de 13 aprilie 2016 .

Ulterior acestui aviz, fără a mai întocmi vreun act sau a mai continua cercetarea judecătoreasca, prima instanţa a pronunţat o soluţie de achitare făcând aplicarea principiului ``in dubio pro reo``.

Procedeul este apreciat drept nejustificat de către instanţa de control, expertizele medico legale neavând o valoare prestabilita iar, în cauza de fata, aceasta proba s-a dovedit a fi şi nerelevanta prin prisma concluziilor de imposibilitate formulate, Curtea de Apel readministrând probele din fata judecătoriei şi administrând şi unele noi in vederea stabilirii adevărului judiciar in cauza.

Conducerea sub influenta substanţelor psihoactive este un element de fapt, ce urmează a fi dovedit cu orice mijloc de proba nu exclusiv printr-un raport de expertiza medico legala.

Aşa cum se arata în adresa laboratorului de toxicologie din cadrul INML din 16.03.20111 coroborate şi cu conţinutul raportului de noua expertiza medico-legala (dosar fond), efectele marijuanei consta, printre altele, într-o stare de beţie asemănătoare cu intoxicaţia alcoolica, excitaţie euforica, supra-activitate psiho-motorie, tulburări ale memoriei de scurta durata, existând o disociere intre judecata, nealterata şi controlul faptelor ce este diminuat. Canabisul produce o reducere a performantei in timpul conducerii autovehiculului cu diminuarea vitezei de reacţie la diverşi stimuli, diminuarea atenţiei distributive şi întârzierea coordonării mână - ochi.

Urmează, pe cale de consecinţa, ca instanţa sa verifice existenta acestor consecinţe, în condiţiile în care consumul de marijuana a fost dovedit prin analiza probelor biologice prelevate de la inculpat, coroborat şi cu recunoaşterea ulterioara a acestuia.

Contextul in care inculpatului i s-au prelevat probele biologice a fost implicarea acestuia intr-un accident rutier in data de 8.11.2010, acesta conducând un autoturism marca x pe raza oraşului Popeşti Leordeni şi ucigând victima E. care a traversat strada neregulamentar.

Din cuprinsul raportului de expertiza rezulta ca accidentul putea fi evitat in cazul în care inculpatul ar fi circulat cu o viteza de maxim 48km/h iar inculpatul a circulat la momentul impactului cu o viteza de 70-80 km/h aşa cum rezulta din calculele matematice aflate la fila x dup, dosar urmărire penala).

In suplimentul de expertiza se arata ca in cazul in care s-ar admite ca viteza de circulaţie a fost de 40-50 km/h aşa cum a propus inculpatul prin obiecţiuni, producerea accidentului se datorează vitezei întârziate de reacţie, mai mare decât 1,2 secunde (care este suma timpilor de reactive şi întârzieri involuntare pentru un conducător auto aflat in condiţii normale pe timp de noapte). Expertul arata in continuare ca folosirea stupefiantelor este un element de natura a fi reţinut ca a contribuit la producerea evenimentului rutier .

A doua ipoteza avuta în vedere de expert a fost cea a circulaţiei cu o viteza superioara limitei legale, de 70-80 Km/h, avariile autovehiculului şi leziunile victimei fiind compatibile cu aceasta viteza .

Din aceste concluzii procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu a dedus ca victima este vinovata de producerea accidentului şi că nu se poate stabili prin calcule matematice viteza de deplasare a autovehiculului condus de către inculpat şi se impune clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpa de către inculpat.

Curtea nu va analiza prin prezenta temeinicia sau legalitatea soluţiei de clasare pentru ucidere din culpa, acest aspect fiind de competenta Inspecţiei Judiciare din cadrul CSM sau a procurorului ierarhic superior, dar va analiza aspectele apte a fundamenta concluzia daca inculpatul a condus sau nu sub influenta stupefiantelor.

Se observă deci, aşa cum s-a arătat anterior, că în cazul în care inculpatul ar fi circulat cu viteza legală, iar accidentul s-a produs totuşi, viteza de reacţie a fost una întârziată, folosirea stupefiantelor fiind un element de natură a fi reţinut că a contribuit la producerea evenimentului rutier.

Din cuprinsul procesului-verbal de cercetare la fată locului rezultă de asemenea că nu există urme de frânare.

Aşa cum rezultă din schiţa însoţitoare a procesului-verbal de cercetare la faţa locului coroborat şi cu concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară, impactul a avut loc pe sensul de deplasare al autovehiculului inculpatului, victima parcurgând o distanţă de 2,7 m faţă de bordură în condiţiile în care banda avea o lăţime de 3,7 m. Deci inculpatul a acroşat victima în condiţiile în care aceasta era deja în mijlocul benzii de mers, nu i s-a precipitat în faţă ci pur şi simplu nu a văzut-o sau a acţionat extrem de târziu sistemele de frânare.

Acest aspect întăreşte concluzia expertului auto menţionată anterior şi potrivit căreia producerea accidentului se datorează vitezei întârziate de reacţie, mai mare decât 1,2 secunde, afectarea controlului faptelor şi scăderea coordonării motrice (aşa cum se arată în Raportul de nouă expertiză medico legală, avizat de Comisia Superioară din cadrul I.N.M.L., fila x, paragraf 4 - 5, dosar fond), fiind unul dintre efectele specific consumului de marijuana.

Dacă dintr-o perspectivă pur medicală, bazat pe analiza concentraţiilor metabolitului inactive THC-COOH în sânge, prin raportul de nouă expertiză ""nu se poate afirma, nici exclude daca la momentul evenimentului rutier inculpatul s-ar fi aflat sub influenta drogului ", Curtea trage concluzia din dinamica accidentului descrisă anterior, viteza de reacţie întârziată a făptuitorului aşa cum este precizată în cuprinsul raportului de expertiză tehnică judiciară, concluziile noului raport de expertiză medico legală prin care se arată cu valoare de certitudine că inculpatul consumase în prealabil substanţe psiho active, coroborat şi cu declaraţia iniţială de recunoaştere din data de 24.09.2014 (retractată ulterior în cuprinsul aceluiaşi act procedural) că acesta a circulat sub influenta marijuanei, producând şi un accident rutier soldat cu moartea unei persoane (pentru aceasta din urma fapta dispunându-se o soluţie de clasare)."

Împotriva deciziei din apel, a formulat recurs în casaţie inculpatul A. B., prin avocat, la data de 24.10.2017, în termenul prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casaţie, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 07.02.2018, când Înalta Curte a stabilit termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu la data de 06.04.2018, preschimbat ulterior pentru termenul din data de 20.04.2018, având în vedere dispoziţiile Legii nr. 64/2018 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226/13.03.2018.

Astfel, s-a stabilit termen la data de 20.04.2018 pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., iar la data de 29.03.2018 a fost întocmit raportul asupra recursului în casaţie de faţă.

Constatând că prezenta cerere de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. B. a fost declarată în termen legal şi îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 434 alin. (1), art. 436 alin. (1) lit. b) şi art. 437 alin. (1) lit. a) teza I, b), c) şi d) din C. proc. pen., prin încheierea din data de 20 aprilie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a fost admisă în principiu cererea, dispunându-se trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării pe fond a acesteia.

În cauză s-a stabilit termen pentru soluţionare la data de 15.06.2018, ocazie cu care, Înalta Curte a luat concluziile apărării şi acuzării asupra recursului în casaţie de faţă, acestea fiind detaliat redate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când s-a dispus amânarea pronunţării şi care face parte integrantă din prezenta decizie.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. B., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reaminteşte că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac care vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege, fiind, astfel, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat.

De asemenea, reaminteşte că recursul în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri asupra faptelor, a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie verifică conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, analiza de legalitate nefiind însă una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate, ca atare, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În cauza de faţă, recurentul inculpat A. B., prin apărător ales, a invocat incidenţa cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., criticând decizia pronunţată, cu opinie majoritară, de instanţa de apel, pentru următoarele argumente:

În esenţă, prin cererea de recurs în casaţie, inculpatul A. B., prin apărători aleşi, a arătat că fapta pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat în apel, după ce prima instanţă dispuse achitarea sa, nu este prevăzută de legea penală.

Totodată, subsumat aceluiaşi caz de casare, a invocat omisiunea instanţei, care a pronunţat hotărârea atacată, de a face aplicarea art. 418 din C. proc. pen., respectiv nerespectarea principiul non reformatio in peius, în sensul că instanţa de apel, prin soluţia de condamnare i-a înrăutăţit situaţia, în calea de atac a parchetului formulată în favoarea sa.

Cu privire la ultima critică formulată de recurentul inculpat, Înalta Curte constată următoarele:

Din conţinutul hotărârii atacate rezultă că prin sentinţa penală nr. 230/01.06.2016 pronunţată de Judecătoria Cornetu, inculpatul A. B. a fost achitat, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii, prev. de art. 336 alin. (2) din C. pen.

Argumentele reţinute de către instanţa de fond s-au circumscris principiului in dubio pro reo, apreciind că există dubii cu privire la existenţa laturii obiective a infracţiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, iar probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti nu dovedesc în mod cert, sigur şi complet vinovăţia acestuia.

Împotriva sentinţei penale nr. 230/01.06.2016, a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu, apreciind că soluţia de achitare dispusă este netemeinică.

La termenul din data de 16.06.2017 procurorul de şedinţă din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a modificat apelul declarat iniţial, considerând că se impunea achitarea inculpatului A. B., dar pentru un alt temei - fapta nu este prevăzută de legea penală, prev. de art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi din C. proc. pen.

La termenul din data de 25.05.2017, după repunerea pe rol a cauzei şi reluarea cercetării judecătoreşti, procurorul de şedinţă din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi-a menţinut aceleaşi susţineri, în sensul că solicită achitarea inculpatului A. B., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

La data de 22.06.2017 cauza a fost reluată în complet de divergenţă, ocazie cu care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin reprezentantul său legal, a solicitat achitarea inculpatului.

Ca un element prealabil, instanţa de apel a analizat, mai întâi, limitele învestirii sale, analizând raportul dintre motivele scrise de apel cu care a fost sesizată instanţa şi concluziile procurorului de şedinţă, context în care a reţinut că, potrivit art. 67 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, procurorul este liber să prezinte în instanţă concluziile pe care le consideră întemeiate, potrivit legii, ţinând seama de probele administrate în cauză.

Cu toate acestea, a apreciat că, împrejurarea că procurorul este liber să prezinte în instanţă concluziile pe care le consideră întemeiate nu anulează actul de învestire a instanţei de apel - declaraţia de apel - şi nici motivarea acestuia, chiar dacă a modificat motivele de apel, transformându-le din unele în defavoarea inculpatului în unele în favoarea acestuia.

Ca atare, a apreciat instanţa de control judiciar, dacă procurorul de şedinţă nu are posibilitatea legală de a retrage apelul formulat de parchet (doar procurorul ierarhic superior ar fi putut în condiţiile art. 415 alin. (3) din C. proc. pen.), se impune analizarea tuturor motivelor de apel cu care a fost învestită, atât cele scrise (în defavoarea inculpatului), cât şi cele orale (în favoarea inculpatului).

Aşadar, se poate concluziona pe baza celor reţinute anterior că în opinia instanţei de apel, dacă procurorul ierarhic superior putea retrage apelul în întregime, în mod evident, tot el putea să limiteze obiectul acestuia, or, în lipsa unei asemenea manifestări de voinţă declaraţia de apel a procurorului a avut efect devolutiv integral.

Prin urmare, doar dacă limitarea obiectului apelului se realiza în condiţiile art. 415 alin. (3) din C. proc. pen., efectul devolutiv putea fi limitat, la rândul său, prin aplicarea principiului non reformatio in peius, prev. de art. 418 din C. proc. pen.

Cu toate acestea, Înalta Curte constată că deşi incidenţa dispoziţiilor art. 418 din C. proc. pen.. ar impune o analiză de legalitate aceasta nu se poate realiza nici prin prisma cazului de casare invocat de recurentul inculpat, respectiv, art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.. şi nici a vreunuia dintre celelalte cazuri din cuprinsul art. 438 alin. (1) din acelaşi cod.

Sub acest aspect, instanţa a precizat cu titlu preliminar că analiza de legalitate în cazul recursului în casaţie nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate, ca atare, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Cât priveşte critica principală, subsumată cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., prin care recurentul inculpat a invocat că fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere cele reţinute în cauză în considerentele hotărârii din apel, aşa cum au fost menţionate anterior.

Prin motivele de recurs în casaţie, inculpatul a susţinut că situaţia premisă a infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive constă în preexistenta unor stări, situaţii, condiţii în care se află subiectul activ, or, acestea nu pot fi nici deduse, nici interpretate de către un nespecialist, deoarece concentraţia de substanţă activă din corpul subiectului activ trebuie determinată numai în urma unor analize de laborator.

Prin urmare, a subliniat în cuprinsul motivelor de recurs în casaţie că, prin concluziile Raportului de expertiză medico-legală întocmit la data de 18.01.2016 se stabileşte, fără echivoc, că "... nu se poate stabili dacă la momentul evenimentului rutier inculpatul se afla sau nu sub influenţa substanţelor psihoactive...", iar Comisia Superioară Medico-Legală a aprobat aceste concluzii la data de 13.04.2016.

Concluzionând, în opinia inculpatului A. B., prin apărător ales, apare ca nelegală şi netemeinică aprecierea instanţei de apel, în opinie majoritară, că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (2) C. pen.

S-a mai arătat în cuprinsul cererii de recurs în casaţie că, în esenţă, singurele elemente de care instanţa de apel s-a folosit pentru a-şi justifica decizia de condamnare a fost dinamica producerii accidentului şi lipsa urmelor de frânare, fără însă a avea în acest sens probe ştiinţifice pe baza cărora să aprecieze că în lipsa urmelor de frânare, se poate trage concluzia că inculpatul a avut o viteză de reacţie întârziată care se poate datora consumului de substanţe psihoactive ce i-ar fi putut altera capacitatea de concentrare.

S-a mai făcut referire şi la considerentele Deciziei nr. 138/2017 prin care Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 alin. (2) din C. pen., în considerentele căreia s-a reţinut că, pentru constatarea consumului de substanţe psihoactive - ca şi cerinţă esenţială specifică acestei infracţiuni - este necesară analiza de laborator, care trebuie să stabilească existenţa acestor substanţe în corpul conducătorului vehiculului.

În concluzie, recurentul a arătat că aprecierea instanţei de apel, in opinie majoritară, în sensul că elementele de fapt, printre care se numără şi conducerea sub influenţa substanţelor psihoactive, pot fi dovedite cu orice mijloc de probă, este de natură a duce la veritabile erori judiciare.

De asemenea, a învederat că din moment ce s-a demonstrat, cu caracter ştiinţific, că afectarea/influenţarea unei persoane care a consumat substanţe psihoactive depinde, în mod exclusiv, de concentraţia de substanţă activă depistată în corpul subiectului activ, a nesocoti concluziile unui Raport de expertiză medico-legală întocmit de specialişti apare ca nelegală.

În aceste condiţii, a conchis recurentul, singurul element de care instanţa de apel, în opinie majoritară, s-a folosit pentru a-şi justifica decizia de condamnare a fost dinamica producerii accidentului şi lipsa urmelor de frânare, iar aceste aprecieri subiective au reuşit să răstoarne concluziile unor specialişti care nu au putut detecta în sângele şi urina inculpatului concentraţii de THC-COOH care să fie de natură a-i influenţa capacitatea de conducere auto.

În fine, pentru considerentele de fapt şi de drept expuse prin motivele de recurs în casaţie, inculpatul a solicitat, în conformitate cu dispoziţiile art. 448 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea recursului şi achitarea sa, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală (art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi C. proc. pen.).

Potrivit dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală",

Înalta Curte constată că, în concret, din motivarea recursului în casaţie formulat în cauză rezultă că susţinerile inculpatului A. B. subsumate noţiunii de neprevedere a faptei de către legea penală se raportează la elemente ale situaţiei de fapt reţinute de instanţa de apel care au condus la condamnarea inculpatului şi la maniera în care instanţa de apel a apreciat asupra probatoriului administrat.

Totodată, constată că în susţinerea argumentelor pe care îşi întemeiază prezenta cale extraordinară de atac, recurentul inculpat face trimitere la conţinutul unor probe administrate în cauză (Raportului de expertiză medico-legal, Avizele Comisiilor, declaraţia martorului F.) şi, printr-o proprie evaluare a acestora, descrie o situaţie de fapt diferită de cea reţinută de instanţa de apel.

Cu privire la aprecierea probelor se impune a fi reamintite dispoziţiile art. 103 alin. (1) din C. proc. pen., care consacră principiul liberei aprecieri a probelor, potrivit căruia organele judiciare au dreptul să aprecieze în mod liber valoarea fiecărei probe administrate în raport cu celelalte.

De asemenea, argumente invocate de către inculpat în susţinerea recursului în casaţie de faţă, presupun reanalizarea situaţiei de fapt şi reevaluarea materialului probator, astfel încât ele nu pot fi valorificate în contextul vreunuia dintre cazurile de casare expres şi limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen.

Aspectele invocate, atât prin motivele scrise ale recursului în casaţie, cât şi prin concluziile orale formulate în cauză, evocă situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel ori interpretarea dată de aceasta probatoriului administrat în cauză, ceea ce constituie, în realitate, o solicitare de rejudecare a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută de instanţa de apel şi dispunerii unei soluţii favorabile aşa cum a solicitat inculpatul - de achitare.

În realitate, prin invocarea unor elemente de fapt cu referire la dinamica producerii accidentului, lipsa urmelor de frânare, lipsa probelor care să stabilească dacă la momentul evenimentului rutier inculpatul se afla sau nu sub influenţa substanţelor psihoactive ori dacă prin lipsa urmelor de frânare se poate trage concluzia că inculpatul a avut o viteză de reacţie întârziată ce se poate datora consumului de substanţe psihoactive şi care i-ar fi putut altera capacitatea de concentrare, inculpatul solicită pe calea recursului în casaţie de faţă analizarea circumstanţelor comiterii faptei, o reinterpretare a probelor administrate, ceea ce nu este posibil, întrucât aceste aspecte privind netemeinicia hotărârii atacate nu pot fi analizate în această cale de atac.

Înalta Curte reaminteşte că scopul recursului în casaţie este de a îndrepta erorile de drept comise de instanţele de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, fiind exclusă rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel.

Aşadar, starea de fapt reţinută în cauză cu titlu definitiv şi concordanţa acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casare, după cum nu se poate realiza nici reindividualizarea pedepselor.

Prin urmare, critici privind modul de apreciere al probatoriului, nu mai pot fi analizate de către instanţa de recurs în casaţie, acesta fiind, aşa cum s-a arătat, scopul recursului în casaţie reglementat ca şi o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept şi nu faptic.

Concluzionând, a solicita Înaltei Curţi, pe calea recursului în casaţie, să cenzureze fundamentul faptic al concluziilor instanţei de apel echivalează cu a supune unei noi judecăţi nu legalitatea hotărârii prin raportare la particularităţile speţei, ci înseşi particularităţile în discuţie, ceea ce excedează scopului şi obiectului recursului în casaţie, astfel cum sunt reglementate de art. 433 şi art. 447 C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. B. împotriva deciziei penale nr. 925/A din data de 22 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. B. împotriva deciziei penale nr. 925/A din data de 22 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 70 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 iunie 2018.