Criminal cassation: violation of the right to a fair trial by imposing a direct conviction on appeal following a first-instance acquittal without new evidence

Deliberând asupra recursului în casaţie formulat de inculpatul A., în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 1158 din 27 noiembrie 2015, Tribunalul Argeş, secţia penală, a dispus cu privire la inculpatul A.:

În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A., cetăţean român, pentru infracţiunea prev. de art. 367 alin. (1) şi (3) C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A., pentru infracţiunea prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.

II. Prin decizia penală nr. 956/A din 24 octombrie 2017, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a dispus în dosarul nr. x/2014 cu privire la inculpatul A.:

În baza art. 386 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor inculpatului A., după cum urmează:

- din infracţiunea prev. de art. 367 alin. (1) şi (3) C. pen., în infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 5 C. pen.

- din infracţiunea prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., în infracţiunea prev. de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen.

A condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. anterior, pe o perioadă de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen.

În baza art. 861 C. pen. anterior, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, pe perioada termenului de încercare de 8 ani stabilit conform art. 862 C. pen. anterior.

A instituit în sarcina inculpatului măsurile de supraveghere prev. de art. 863 alin. (1) lit. a) - d) C. pen. anterior, respectiv:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Argeş;

- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloace lui de existenţă.

A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. anterior, iar în temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, a suspendat executarea pedepsei accesorii pe perioada termenului de încercare.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a achitat inculpatul pentru infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 5 C. pen.

III. Prin încheierea din 23 mai 2018, s-a admis în principiu recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 956/A din 24 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi s-a dispus trimiterea cauzei la Completul 3 în vederea evaluării încălcării dreptului la un proces echitabil.

Analizând recursul în casaţie declarat de inculpatul A., Înalta Curte constată următoarele:

Inculpatul A. a înţeles să indice cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. "a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", arătând că reprezentantul parchetului a precizat că îşi fundamentează motivele de apel pe elemente juridice şi acte existente la dosarul cauzei fără a propune probe noi în apel şi a motiva nelegalitatea hotărârii instanţei de fond. În acest sens, a apreciat că soluţia instanţei de apel este nelegală şi contravine regulilor de drept aplicabile.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului A. pentru ambele infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată pentru ca instanţa de apel să dispună condamnarea acestuia pentru infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală prevăzută de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen.

În cursul judecării apelului, la termenul din data de 09 noiembrie 2016, având în vedere dispoziţiile art. 421 pct. 2 teza a II-a C. proc. pen., care impun readministrarea de probe succesiv unei soluţii de achitare, instanţa a pus în vedere reprezentantului parchetului şi parţilor posibilitatea de a formula astfel de cereri.

Reprezentantul Ministerului Public a precizat că fundamentarea motivelor de apel ale parchetului se bazează pe elemente juridice şi pe acte existente la dosarul cauzei, astfel că este evident că instanţa de control judiciar va avea în vedere înscrisurile din dosar atunci când va lua o hotărâre în cauză.

Instanţa de apel a admis proba cu înscrisuri şi în circumstanţiere solicitată de inculpaţii B. şi C. fără a dispune administrarea vreunei probe în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A.

Probele administrate au constat în efectuarea unei adrese solicitându-se relaţii de la Registrul Comerţului din Bulgaria, documentele transmise neavând legătură cu fapta reţinută în sarcina inculpatului A.

Înalta Curte aminteşte că, această modalitate de reapreciere a probelor administrate în faze anterioare ale procesului penal, cu consecinţa condamnării direct în calea de atac, conduce la încălcarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului (CEDO).

În acest sens, se are în vedere practica bogată a Curţii Europene (CEDO) şi jurisprudenţa dezvoltată în considerarea acestui aspect, inclusiv cea naţională prin care s-a constatat că stabilirea vinovăţiei pe baza probelor ce au fost suficiente pentru a-i determina pe judecătorii primei instanţe să se îndoiască de temeinicia acuzaţiei este contrară cerinţelor unui proces echitabil: a se vedea CEDO - cauza Potoroc c. României, cauza Mischie c. României, cauza Manolachi c. României, cauza Hogea c. României, cauza Hanu c. României, cauza Moinescu c. României, cauza Mircea c. României, cauza Spînu c. României, cauza Dănilă c. României, ICCJ, S.P., dec. nr. 3757 din 16 noiembrie 2012, ds. x/2011, pe site ICCJ; ICCJ, SP, dec. nr. x din 22 octombrie 2013, ds. x/2011, pe site ICCJ.

În jurisprudenţa sa, CEDO a arătat care sunt exigenţele respectării dreptului la un proces echitabil în ipoteza particulară a pronunţării condamnării succesiv achitării, faţă de acelaşi inculpat, direct în calea de atac.

În cauza Dănilă împotriva României (cererea nr. x), hotărârea din 8 martie 2007, CEDO a reţinut că, deşi Curtea Supremă de Justiţie s-a pronunţat în cadrul unei proceduri de recurs împotriva unei sentinţe care făcuse obiectul unui apel, trebuia să procedeze la propria apreciere asupra faptelor spre a cerceta dacă erau suficiente spre a permite condamnarea reclamantului. Ca urmare, în calea de atac, când se statueaza asupra unor aspecte de fapt şi de drept, trebuie să se evalueze în ansamblu chestiunea vinovăţiei sau nevinovăţiei, prin administrare directă, nemijlocită, de probe. CEDO a conchis, şi în această cauză, în sensul că soluţia de condamnare a reclamantului, pronunţată fără ca acesta din urmă să fie audiat în persoană şi mai ales după achitarea de cele două jurisdicţii inferioare, este contrară cerinţelor unui proces echitabil, în sensul art. 6 & 1 al Convenţiei.

Când unei instanţe de control judiciar i se devoluează cauza în fapt şi în drept, aceasta trebuie să analizeze în ansamblul său chestiunea vinovăţiei şi nu poate, din motive de echitate ale procesului, să decidă asupra acestor aspecte fără aprecierea directă a mărturiilor prezentate personal. Instanţa de apel pentru o apreciere completă a problemei vinovăţiei sau nevinovăţiei, trebuie să administreze probe, urmând fie să decidă menţinerea soluţiei de achitare, fie să pronunţe o hotărâre de condamnare (pg. 49, Cauza Mircea împotriva României, cererea nr. x/20 hotărârea din 29 martie 2007).

Totodată, în cauza Manolachi împotriva României, (cererea nr. 36.605/04), hotărârea din 5 martie 2013, Curtea a observat că, atunci când curtea de apel şi Înalta Curte au înlocuit cu o hotărâre de condamnare hotărârea iniţială de achitare, acestea nu dispuneau de nicio probă nouă. CEDO a subliniat că posibilitatea unui acuzat de a se confrunta cu un martor în faţa instanţei care se pronunţă în ultimul grad cu privire la acuzaţie constituie o garanţie a unui proces echitabil, în măsura în care observaţiile instanţei cu privire la comportamentul şi credibilitatea unui martor pot avea consecinţe pentru acuzat [a se vedea P.K. împotriva Finlandei (dec.), nr. 37.442/97, 9 iulie 2002, şi, mutatis mutandis, Pittkänen împotriva Finlandei, nr. 30.508/96, pct. 62-65, 9 martie 2004, precum şi Milan împotriva Italiei (dec.), nr. 32.219/02, 4 decembrie 2003].

Revenind la cauza dedusă judecăţii, instanţa de control judiciar s-a mărginit la a reaprecia probatoriul administrat în faze anterioare ale procesului penal, deşi apelul devoluase cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, urmare a soluţiei achitării pronunţate în fond şi a motivelor formulate în calea de atac.

Nu omitem că instanţa de apel a pus în vedere procurorului şi parţilor posibilitatea de a formula cereri de probatorii, reprezentantul Ministerului Public precizând că fundamentarea motivelor de apel ale parchetului se bazează pe elemente sau argumente juridice şi pe actele existente la dosar. Cu toate acestea, pentru a se putea pronunţa soluţia condamnării direct în calea de atac, după o soluţie de achitare, se impunea administrarea unui probatoriu ce trebuia a fi apt a susţine vinovăţia inculpatului şi întrunirea condiţiilor tragerii la răspundere penală (recurentul fusese trimis în judecată pentru infracţiuni de complicitate la evaziune fiscală şi grup infracţional organizat-).

În acest context, Înalta Curte susţine faptul că nelegalitatea judecăţii, generată de încălcarea dreptului la un proces echitabil, determină nelegalitatea soluţiei pronunţate, în cazul dat al celei de condamnare direct în calea de atac, subsecvent şi succesiv achitării. Nelegalitatea soluţiei de condamnare pentru motivul expus anterior generează nu numai nelegalitatea pedepsei, ci implicit şi lipsa evaluării prevederii faptei în legea penală.

În cazul recursului în casaţie, se va reforma doar soluţia de condamnare datorată nelegalităţii constatate. Casarea nu se poate extinde asupra soluţiei de achitare pronunţate de instanţa de fond întrucât viciul generat de încălcarea dreptului la un proces echitabil nu este incident în cazul acesteia din urmă.

Pentru cele ce preced, Înalta Curte va admite recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 956/A din 24 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (3) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 956/A din 24 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează, în parte, decizia penală recurată numai cu privire la inculpatul A. şi trimite cauza spre rejudecare la instanţa învestită cu soluţionarea apelului, respectiv Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie declarat de inculpatul A., precum şi onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 65 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 06 iunie 2018.