Post-conviction relief upheld: incitement to abuse of office decriminalized, sentence and penalties vacated

Deliberând asupra contestaţiei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 21 din data de 23 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a dispus în baza art. 595 din C. proc. pen. raportat la art. 4 C. pen. admiterea cererii formulate de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 96 din 03 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2014 definitivă prin decizia penală nr. 89/A din 10 martie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2014.

A constatat dezincriminată fapta de instigare la abuz în serviciu în formă calificată, prev. de art. 47 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. pentru săvârşirea căreia A. a fost condamnat, la pedeapsa de 3 ani închisoare, suspendată sub supraveghere în condiţiile art. 91 şi 92 C. pen., la pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. şi la pedeapsa accesorie prevăzută de art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. prin sentinţa penală nr. 96 din 03 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2014 definitivă prin decizia penală nr. 89/A din 10 martie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2014.

A dispus încetarea executării pedepsei principale de 3 ani închisoare, suspendată sub supraveghere în condiţiile art. 91 şi 92 C. pen. a pedepsei complementare prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. şi a pedepsei accesorii prevăzută de art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., precum şi a tuturor consecinţelor penale ale sentinţei penale nr. 96 din 03 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2014 definitivă prin decizia penală nr. 89/A din 10 martie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2014.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Craiova a reţinut următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 96 din 03.06.2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 89/A/10 martie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală pronunţată în dosarul nr. x/2014, s-a reţinut în sarcina contestatorului condamnat A., că, în calitate de director general la S.C. B. S.A. - Sucursala Porţile de Fier l-a determinat pe inculpatul C. să întocmească adresa din 19.08.2010, în scopul de a crea o reprezentare greşită asupra realităţii directorului adjunct D. spre a-l determina să semneze procesul-verbal de vecinătate, ce a stat la baza emiterii încheierii de carte funciară nr. x din 22.11.2010, prin care s-a produs un prejudiciu în sumă de 1.074.620 RON, echivalentul a 238.847 euro, în dauna Ministerului Economiei, în scopul obţinerii de către inculpaţii E. şi F. a terenului în suprafaţă de 34.121 m.p., producând astfel un prejudiciu în sumă de 249.636 euro echivalentul a 1.026.015 RON.

Infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului A. s-a făcut prin raportare la faptele reţinute în sarcina persoanelor ce au fost instigate subsecvent de acesta, respectiv C. şi martorul D.

În cazul lui C. C. abuzul în serviciu a constat în faptul că, în calitate de şef serviciu patrimoniu în cadrul S.C. B. S.A. - Sucursala Porţile de Fier, la 18.08.2010, a întocmit cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, adresa înregistrată sub nr. x din 19.08.2010, din dispoziţia inculpatului A., care a urmărit prin întocmirea adresei să creeze o falsă reprezentare a realităţii directorului adjunct, D., spre a-l determina să semneze procesul-verbal de vecinătate, privind terenul în suprafaţă de 34.121 m.p., deşi ar fi trebuit să-l încunoştinţeze pe acesta că terenul a cărui vecinătate se solicita a se confirma prin procesul-verbal este de fapt, terenul proprietate publică al statului, aflat în administrarea S.C. B. S.A., producând prin acesta un prejudiciu în valoare de 1.074.620 RON, echivalentul a 238.847 euro, în dauna Ministerului Economiei, în schimbul obţinerii de către inculpaţii F. şi E. a suprafeţei de teren de 34.121 m.p.

Cu privire la martorul D., faţă de care prin rechizitoriu s-a dispus clasarea cauzei pentru infracţiunea prev. de art. 133 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. s-a reţinut că a semnat procesul-verbal de vecinătate pe ambele file ale acestuia, peste semnătura directorului fiind aplicată ştampila S.C B. S.A. - Sucursala Porţile de Fier.

În cuprinsul rechizitoriului s-a reţinut că, în drept, fapta inculpatului A., care, în calitate de director general la S.C. B. S.A. - Sucursala Porţile de Fier, în data de 17.08.2010, l-a determinat pe inculpatul C. să întocmească adresa din 19.08.2010, în scopul de a crea o reprezentare greşită asupra realităţii directorului adjunct D. spre a-l determina să semneze procesul-verbal de vecinătate, ce a stat la baza emiterii încheierii de carte funciară nr. x din 22.11.2010, prin care s-a produs un prejudiciu în sumă de 249.636 Euro, echivalentul a 1.026.015 RON, în dauna Ministerului Economiei, în scopul constituirii ilegale în favoarea inculpatei F. a dreptului de proprietate asupra terenului, în suprafaţă de 34.121 m.p., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la abuz în serviciu, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 coroborat cu art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

Curtea a reţinut că procurorul nu a menţionat în rechizitoriul nr. x/2012 din 27 martie 2014, nici în starea de fapt şi nici în drept care sunt normele juridice încălcate de inculpatul A.

Instanţa de fond la fila x din sentinţa nr. 96 din 03.06.2015 pronunţată în dosarul nr. x/2014 a reţinut că, "în drept, raportat la dispoziţiile C. pen. în vigoare de la 01.02.2014, instanţa constată că fapta inculpatului A., care, în calitate de director general la S.C. B. S.A. - Sucursala Porţile de Fier, în data de 17.08.2010, l-a determinat pe inculpatul C. să întocmească adresa din 19.08.2010, în scopul de a crea o reprezentare greşită asupra realităţii directorului adjunct D. spre a-l determina să semneze procesul-verbal de vecinătate, ce a stat la baza emiterii încheierii de carte funciară nr. x din 22.11.2010, prin care s-a produs un prejudiciu în sumă de 249.636 euro, echivalentul a 1.026.015 RON, în dauna Ministerului Economiei, în scopul constituirii ilegale în favoarea inculpatei F. a dreptului de proprietate asupra terenului, în suprafaţă de 34.121 m.p., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la abuz în serviciu, prevăzute de art. 47 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 comb. cu art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.".

Nu s-au reţinut în sarcina contestatorului condamnat A. încălcări ale C. civ., fiind făcută vorbire în sentinţă la pagina 55, de încălcări ale acestor dispoziţii doar în ce priveşte activitatea de carte funciară a inculpatei G. care a invocat în apărarea ei dispoziţiile art. 557 C. civ.

Prin Decizia nr. 651/2018 a Curţii Constituţionale s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-au constatat neconstituţională soluţia legislativă cuprinsă în art. 595 alin. (1) din C. proc. pen., care nu prevede şi decizia Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare ca un caz de înlăturare sau modificare a pedepsei/măsurii educative, şi soluţia legislativă cuprinsă în art. 4 din C. pen., care nu asimilează efectele unei decizii a Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare cu efectele unei legi penale de dezincriminare, că, întrucât efectele deciziei de admitere, pronunţate de Curtea Constituţională, privind o normă de incriminare trebuie să fie imediate, aplicabile atât în cauzele pendinte, cât şi în cele definitiv judecate, şi independent de pasivitatea legiuitorului, afectează dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 23 alin. (12) referitor la stabilirea şi aplicarea pedepsei şi art. 147 alin. (1) şi alin. (4) referitor atât la încetarea efectelor juridice ale normelor de incriminare constatate ca fiind neconstituţionale, cât şi la caracterul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale, precum şi dispoziţiile art. 7 - Nicio pedeapsă fără lege din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Când printr-o decizie a Curţii Constituţionale se constată neconstituţionalitatea totală sau parţială a unei norme de incriminare, decizia echivalează, în privinţa efectelor, cu o lege de dezincriminare. Acest fapt a fost deja statuat şi de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin pronunţarea Deciziei nr. 6 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 284 din 24 aprilie 2017, cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, stabilind că "fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial pentru o persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale intră sub incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015, fiind dezincriminată, indiferent de data îndeplinirii actului ori a participării la luarea deciziei şi indiferent de data raporturilor comerciale".

Deciziile instanţei constituţionale, prin caracterul lor general obligatoriu, creează cadrul necesar aplicării art. 4 din C. pen. privind dezincriminarea, atât pentru cauzele în curs, cât şi pentru cele definitiv soluţionate, întrucât ele au aptitudinea de a scoate din vigoare o normă de incriminare. Or, în măsura în care art. 4 din C. pen. prevede expres retroactivitatea legii de dezincriminare, toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la faptele dezincriminate încetând prin intrarea în vigoare a legii noi, rezultă că şi decizia Curţii Constituţionale, asimilată ca efecte juridice legii de dezincriminare, trebuie să producă aceleaşi consecinţe, deci să poată constitui temei pentru formularea unei cereri întemeiate pe art. 595 din C. proc. pen.

În ceea ce priveşte susţinerile Ministerului Public de încălcare de către contestatorul condamnat a dispoziţiilor art. 1429, art. 1433 şi art. 1434 din vechiul C. civ. în vigoare la data săvârşiri faptelor în 2010, textele de lege invocate, reglementează nu atribuţii de serviciu ale inculpatului A., ci conduita acestuia în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Din descrierea faptelor de instigare la abuz în serviciu reţinute în sarcina fiecăruia dintre cei doi inculpaţi, A. şi E. nu rezultă ce dispoziţie prevăzută în legislaţia primară şi care prevedea atribuţiile de serviciu a fost încălcată.

C. civ. nu reglementează atribuţii de serviciu, ci reglementează conduita fiecărei persoane care are obligaţia de a nu le încălca.

De asemenea, a mai reţinut că Curtea Constituţională a statuat prin Decizia nr. 405/2016 că "neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară" ori C. civ., în forma în vigoare la data săvârşirii faptelor (17-19.08.2010), nu reglementa atribuţiile de serviciu ale inculpatului A.

Împotriva acestei sentinţe penale a formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova.

În esenţă, a solicitat admiterea contestaţiei formulate, desfiinţarea hotărârii atacate şi respingerea, ca nefondată, a contestaţiei la executare formulate de intimatul condamnat A..

În opinia Parchetului, prima instanţă nu a analizat întregul cadru normativ care reglementa atribuţiile funcţionarilor B. S.A., societate cu capital de stat, căreia îi sunt aplicabile nu numai dispoziţiile din Hotărârea de Guvern prin care a fost înfiinţată, ci şi prevederile Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale. În acest sens, a invocat dispoziţiile art. 143 alin. (5), art. 1431 alin. (2), art. 1441 alin. (1), art. 152 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.

Examinând contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova, prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerentele:

Prealabil analizării motivelor contestaţiei formulate, Înalta Curte apreciază că se impune determinarea coordonatelor normative aplicabile în cauză, respectiv art. 595 alin. (1) C. proc. pen., când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai uşoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanţa ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispoziţiilor art. 4 şi 6 C. pen. art. 4 C. pen., legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.

Totodată, Înalta Curte aminteşte că prin Decizia nr. 405 din 15.06.2016 a Curţii Constituţionale, s-a constatat că dispoziţiile art. 246 alin. (1) din C. pen. din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii". Cele statuate prin această decizie au devenit general obligatorii de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial, respectiv de la data de 08.07.2016 (M. Of. nr. 517 din data de 8 iulie 2016), astfel că instanţele au aplicat norma astfel cum a fost interpretată de Curtea Constituţională.

Referitor la constatarea neconstituţionalităţii unei norme de incriminare, având ca efect dezincriminarea, Decizia nr. 6/2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie precizează că aceasta "poate privi norma în integralitatea sa ori numai anumite variante de incriminare (prin constatarea neconstituţionalităţii unor teze ale normei de incriminare sau a unor sintagme din norma de incriminare care determină existenţa unor variante de incriminare). În această ipoteză, constatarea neconstituţionalităţii are ca efect dezincriminarea acelei variante vizate de decizia instanţei de contencios constituţional, iar nu a tuturor variantelor prevăzute în norma de incriminare." (decizia nr. 110/A din 4 aprilie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

Totodată, în ceea ce priveşte decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016, se constată că aceasta este o decizie interpretativă. Astfel, după cum s-a arătat şi în jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, atunci când Curtea Constituţională a hotărât în dispozitivul deciziei pronunţate, în cadrul competenţei prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituţie, că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituţia, se menţine prezumţia de constituţionalitate a textului în această interpretare, dar sunt excluse din cadrul constituţional toate celelalte interpretări posibile.

Înalta Curte reaminteşte că, prin decizia anterior menţionată, instanţa de control constituţional a statuat că în respectarea principiului legalităţii incriminării doar legiuitorul primar poate stabili conduita, pe care destinatarul legii este obligat să o respecte, în caz contrar supunându-se sancţiunii penale, deci, comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege (înţeleasă ca act formal adoptat de Parlament, precum şi ca act material, cu putere de lege, emis de Guvern, în temeiul delegării legislative, respectiv, prin ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă).

În esenţă, instanţa de control constituţional a reţinut că orice acuzaţie având ca obiect o faptă, despre care se pretinde că a încălcat îndatoririle de serviciu, va putea angaja răspunderea penală a subiectului activ numai dacă nerespectarea acestor îndatoriri a avut loc prin încălcarea legii, în accepţiunea stabilită prin decizia invocată, respectiv legislaţia primară, legi şi ordonanţe simple sau de urgenţă.

Raportând considerentele teoretice anterior reliefate la speţa de faţă, Înalta Curte constată că în fapt, în sarcina intimatului condamnat A. s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., acesta în calitate de director general la S.C. B. S.A. - Sucursala Porţile de Fier, în data de 17.08.2010, l-a determinat pe inculpatul C. să întocmească adresa din 19.08.2010, în scopul de a crea o reprezentare greşită asupra realităţii directorului adjunct D. spre a-l determina să semneze procesul-verbal de vecinătate, ce a stat la baza emiterii încheierii de carte funciară nr. x din 22.11.2010, prin care s-a produs un prejudiciu în sumă de 249.636 Euro, echivalentul a 1.026.015 RON, în dauna Ministerului Economiei, în scopul constituirii ilegale în favoarea inculpatei F. a dreptului de proprietate asupra terenului, în suprafaţă de 34.121 m.p.

Din examinarea actelor de la dosarul cauzei, se constată că nici în cuprinsul actului de sesizare a instanţei (rechizitoriul nr. x/2012 din 27 martie 2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A.), nici în cuprinsul sentinţei penale nr. 96 din 03.06.2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 89/A/10 martie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală pronunţată în dosarul nr. x/2014, nu se indică normele juridice încălcate de inculpatul A. în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ci a unor acte cu o forţă juridică inferioară legilor şi ordonanţelor de guvern, astfel că ipoteza dedusă judecăţii se încadrează în modalitatea de comitere a infracţiunii în privinţa căreia a intervenit dezincriminarea.

Înalta Curte apreciază, în acord cu instanţa de fond, că textele de lege indicate de Parchet, la momentul soluţionării pe fond a contestaţiei la executare, respectiv dispoziţiile art. 1429, art. 1433 şi art. 1434 din vechiul C. civ. în vigoare la data săvârşirii faptelor în 2010, nu reglementează atribuţii de serviciu ale intimatului condamnat, ci conduita acestuia în exercitarea atribuţiilor de serviciu, astfel că nu rezultă în mod expres care este dispoziţia încălcată, prevăzută în legislaţia primară şi care prevede atribuţiile de serviciu.

În acest context argumentativ, Înalta Curte reţine că instanţa de control constituţional "a statuat că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară - legi şi ordonanţe ale Guvernului. Aceasta deoarece adoptarea unor acte de reglementare secundară care vin să detalieze legislaţia primară se realizează doar în limitele şi potrivit normelor care le ordonă.

Comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege (înţeleasă ca act formal adoptat de Parlament, în temeiul art. 73 alin. (1) din Constituţie, precum şi ca act material, cu putere de lege, emis de Guvern, în temeiul delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituţie, respectiv ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă ale Guvernului) neputând fi dedus, eventual, din raţionamente ale judecătorului de natură să substituie normele juridice." (ICCJ, decizia penală nr. 868 din data de 31 octombrie 2018 pronunţată în ds. nr. x/2018).

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova împotriva sentinţei penale nr. 21 din data de 23 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Cheltuielile judiciare, ocazionate de calea de atac formulată de parchet, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova împotriva sentinţei penale nr. 21 din data de 23 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Cheltuielile judiciare, ocazionate de calea de atac formulată de parchet, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 martie 2019.