Execution objection removing deportation penalty for terrorism conviction due to ECHR Article 3 ill-treatment risk and Article 8 proportionality in Syria

Deliberând asupra contestaţiei la executare formulată de contestatorii A., B., C., D. şi E., prin reprezentant legal D., constată următoarele:

La data de 02 martie 2018, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a şi alin. (2) teza a II-a C. proc. pen., contestatorii au înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie contestaţia la executare formulată împotriva deciziei penale nr. 309/A din 7 octombrie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2009, prin care se solicită înlăturarea executării pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a se afla pe teritoriul României instituită în sarcina contestatorului A.

Prin decizia anterior menţionată a fost admis apelul parchetului formulat împotriva sentinţei penale nr. 124/PI/2012 din 8 octombrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin care, printre altele, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A., pentru săvârşirea infr. prev. de art. 33 lit. c) din Legea nr. 535/2004. Totodată, a fost desfiinţată, în parte, hotărârea atacată şi rejudecând, în baza art. 33 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 187/2012, cu aplicarea art. 77 lit. a), art. 78 din C. pen. şi art. 5 din acelaşi cod, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 7 ani închisoare, i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), c) şi g) C. pen. pe o durată 5 ani, ce urma să se execute în condiţiile prev. de art. 68 C. pen., precum şi pedeapsa accesorie constând în interzicerea aceloraşi drepturi.

Cu titlu prealabil, instanţa reaminteşte că prin intermediul contestaţiei la executare se soluţionează anumite incidente, limitativ prevăzute de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive sau în cursul executării pedepsei, cu scopul de a asigura conformitatea cu legea penală a executării hotărârilor judecătoreşti.

Potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

Se mai impune precizarea că demersul contestatorilor nu are natura juridică a unei căi de atac ci o procedură jurisdicţională prin care, fără a pune în discuţie hotărârea judecătorească rămasă definitivă, se solicită rezolvarea unor situaţii relative la executarea acestei hotărâri.

Contestatorul A. a invocat ca temei al contestaţiei la executare dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din C. proc. pen., învederând că după începerea executării pedepsei de 7 ani închisoare au survenit mai multe situaţii de împiedicare a executării hotărârii, aspecte care nu au fost analizate pe parcursul soluţionării procesului penal.

Sub un prim aspect, contestatorul a arătat că expulzarea sa în Siria, în mâinile regimului autoritar actual, creează un risc serios şi efectiv cu privire la viaţa, integritatea corporală şi libertatea sa.

În al doilea rând, a susţinut că expulzarea sa ar avea consecinţe serioase asupra familiei sale, în sensul că relaţiile cu partenera sa D. şi cu copiii săi ar fi puse sub semnul întrebării, dacă nu chiar anulate, fiind obiectiv exclus ca aceştia să se deplaseze în Siria.

Prin motivele de contestaţie, a învederat că la data pronunţării deciziei de condamnare, războiul din Siria nu era generalizat, iar acţiunile implicate în conflict (forţe guvernamentale, rebelii susţinuţi de coaliţia internaţională şi forţele armate ale Statului Islamic) gestionau anumite părţi din teritoriul sirian.

Totodată, a învederat că situaţia în ţara sa de cetăţenie, Siria, s-a schimbat după ce a fost condamnat, respectiv, s-a acutizat un război civil şi religios, cu implicarea unor forţe armate interne şi internaţionale, cu consecinţe dramatice asupra vieţii, libertăţii civile şi religioase a cetăţenilor săi.

În concluzie, contestatorul a evidenţiat că după condamnarea sa conflictul izbucnit în Siria s-a extins, forţele armate au folosit arme chimice împotriva forţelor armate ale opoziţiei cu efecte devastatoare asupra populaţiei civile din zonele controlate de aceasta şi au iniţiat şi susţinut campanii de bombardare a zonelor civile gestionate de forţele de opoziţie.

Totodată, a precizat că războiul din Siria are o certă conotaţie religioasă, regimul guvernamental actual fiind de orientare şiită, în timp ce el este de orientare sunnită (religia majoritară a forţelor de opoziţie), aşa încât, expulzarea sa către regimul guvernamental, în condiţiile actuale, echivalează cu un risc serios la adresa vieţii, integrităţii corporale sau a libertăţii sale.

De asemenea, a mai arătat că nu poate fi expulzat într-o ţară guvernată de un regim autoritar, caracterizat de comunitatea internaţională ca fiind responsabil de încălcări sistematice ale drepturilor şi libertăţilor omului, care foloseşte tortura şi supune opozanţii politici şi religioşi unor tratamente inumane şi degradante.

În susţinerea primului său motiv de contestaţie la executare, contestatorul a depus mai multe înscrisuri, extrase actualizate de pe pagina web a Ministerului Afacerilor Externe privind alerte de călătorie în Siria, criza umanitară din acest stat şi folosirea armelor chimice.

Astfel, din conţinutul înscrisurilor intitulate "Concluziile Consiliului privind Siria", aflate la dosar, vol. I, reprezentând comunicate de presă ale Consiliului Europei din datele de 17.10.2016 şi 12.10.2015, rezultă, în esenţă, următoarele:

"Conflictul din Siria şi suferinţele poporului sirian nu dau semne că s-ar putea atenua. Amploarea tragediei, care a adus moartea a 250.000 de bărbaţi, femei şi copii, a strămutat în interiorul ţării 7,6 milioane de persoane şi a obligat peste 4 milioane de persoane să fugă în ţări învecinate şi în alte ţări, reprezintă acum cel mai mare dezastru umanitar din lume, fără asemănare în istoria recentă.(...) Protejarea civililor din Siria trebuie să fie o prioritate pentru comunitatea internaţională. UE condamnă atacurile excesive, disproporţionate şi fără discriminare pe care regimul sirian continuă să le îndrepte împotriva propriului popor. (...) UE reaminteşte că dreptul internaţional umanitar se aplică tuturor părţilor şi că drepturile omului trebuie să fie pe deplin respectate.

Facem apel la toate părţile să pună capăt tuturor formelor de bombardament terestru şi aerian fără discriminare asupra zonelor în care se găsesc civili şi asupra unor structuri precum spitale şi şcoli şi, în special, la regimul sirian să înceteze toate bombardamentele aeriene, inclusiv utilizarea butoaielor cu exploziv, în conformitate cu rezoluţia CSONU 2139 şi utilizarea armelor chimice, în conformitate cu rezoluţia CSONU 2209.(...) UE condamnă cu fermitate atacurile, atrocităţile, uciderile, violenţele sexuale produse în contextul conflictului, încălcările drepturilor omului şi încălcările grave ale dreptului internaţional umanitar săvârşite fără discriminare de către F.

şi alte grupări teroriste împotriva tuturor civililor, inclusiv a creştinilor şi a altor grupări religioase şi etnice. UE sprijină eforturile şi iniţiativele internaţionale menite să abordeze aceste probleme. UE condamnă distrugerea intenţionată de către F. a patrimoniului cultural din Siria şi Irak, fapt care constituie o crimă de război conform dreptului internaţional.(...)Persoanele responsabile pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii în Siria trebuie să fie trase la răspundere. UE îşi exprimă profunda îngrijorare cu privire la constatările Comisiei internaţionale independente de anchetă privind Siria.

Acuzaţiile de tortură şi de execuţii fondate pe dovezile prezentate de raportul G. reprezintă, de asemenea, preocupări majore. UE îşi reiterează apelul adresat Consiliului de Securitate al ONU de a deferi Curţii Penale Internaţionale situaţia din Siria.(...)Această escaladare militară riscă prelungirea conflictului, subminarea unui proces politic, agravarea situaţiei umanitare şi creşterea gradului de radicalizare", "UE este revoltată de degradarea situaţiei din Siria. Escaladarea violenţei în Alep provoacă suferinţe inacceptabile şi de nedescris pentru mii de locuitori din acest oraş.

De la începutul ofensivei regimului şi aliaţilor săi, în special Rusia, intensitatea şi amploarea bombardamentelor aeriene asupra estului Alepului sunt clar disproporţionate; vizarea în mod deliberat a spitalelor, a personalului medical, a şcolilor şi a infrastructurii esenţiale, precum şi utilizarea butoaielor cu exploziv, a bombelor cu dispersie şi a armelor chimice constituie o escaladare catastrofică a conflictului, cauzând şi mai multe victime în rândul civililor, inclusiv în rândul femeilor şi copiilor, şi pot fi considerate crime de război.(...) UE condamnă continuarea încălcărilor şi abuzurilor sistematice, răspândite şi grave ale drepturilor omului şi toate încălcările dreptului internaţional umanitar de către toate părţile, în special de regimul sirian şi de aliaţii săi. (...) În acest context care se deteriorează, UE solicită urgent: oprirea zborurilor militare deasupra oraşului Alep;

încetarea imediată a ostilităţilor şi monitorizarea acesteia de către un mecanism solid şi transparent; încetarea asediilor; şi acordarea, de către toate părţile, a accesului umanitar durabil, neîngrădit, pe tot teritoriul ţării. Aceste măsuri sunt esenţiale pentru a salva populaţia din Alep şi din alte părţi ale ţării şi pentru a pune bazele reluării negocierilor credibile intra-siriene, în vederea asigurării securităţii pentru întreaga populaţie din Siria. În acest context, actorii regionali poartă o responsabilitate deosebită, în special ţările învecinate. (...) UE condamnă în termenii cei mai fermi utilizarea confirmată a armelor chimice (astfel cum este descrisă în raportul mecanismului comun de anchetă) şi atacurile generalizate împotriva civililor, precum şi abuzurile şi încălcările drepturilor omului de către regimul sirian şi F.".

În susţinerea agravării situaţiei din Siria, contestatorul a depus un înscris reprezentând o alertă de călătorie emisă de Ministerul Afacerilor Externe, datată 17.04.2018, aflată la fila 140 din dosar, vol. II, din conţinutul căreia rezultă următoarele:

"Având în vedere că situaţia de pe întreg teritoriul Siriei a cunoscut o deteriorare majoră în ultima perioadă, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care se mai află în această ţară să o părăsească cât mai curând posibil prin mijloacele de transport încă operaţionale. Forţele înarmate ale opoziţiei sunt concentrate în zone aglomerate şi dens populate. În acţiunea de reprimare, forţele guvernamentale utilizează inclusiv armament greu şi aviaţie militară. Pe fondul deteriorării accelerate a situaţiei, pe linie de securitate, există temeri legate de posibilitatea declanşării unor violenţe extreme, de amploare mai mare decât cele care au avut loc la Homs, Hama şi Alep.(...) Există, de asemenea, riscul de producere de atacuri teroriste în locuri publice".

A mai invocat faptul că, în aplicarea principiului nediscriminării este de semnalat faptul că pentru o faptă mult mai gravă, instanţele române au respins cererea de expulzare formulată de Ministerului Public în privinţa lui H., care nu este cetăţean român ci are dublă cetăţenie, americană şi irakiana. Or, situaţiile existente în Statele Unite ale Americii şi Irak nu sunt comparabile cu cele actuale din Siria.

De asemenea, a precizat că are o familie în România, un copil minor cetăţean român născut după data condamnării şi începerii executării pedepsei - E., domiciliat în România, care este născut dintr-o relaţie statornică cu un cetăţean român - D. - domiciliată în România, relaţie efectivă protejată similar celei de căsătorie. Mai are un copil major cetăţean sirian - B. - care beneficiază de protecţie internaţională, acordată de autorităţile romane după data condamnării şi începerii executării pedepsei în sensul recunoaşterii calităţii de refugiat, de acordare a dreptului de azil, de acordare a dreptului la muncă şi de stabilire a domiciliului pe teritoriul României. Nu în ultimul rând, a arătat că mai are un copil major cetăţean român cu domiciliul în România - Tartousi Vali - Imam şi un copil minor cetăţean britanic şi român - I. - care domiciliază în Regatul Unit . Cu privire la acest copil, nu se poate pretinde în mod rezonabil că minora I. însoţită de mama sa să se deplaseze într-o zona devastată de război civil, pentru a avea relaţii personale cu tatăl său. Sub acest aspect, a arătat că i s-a interzis accesul în Regatul Unit anterior condamnării, motivat de faptul că era judecat pentru terorism . Prin urmare, singura sa posibilitate rezonabilă de a avea relaţii cu fiica sa minoră este ca aceasta se deplaseze însoţită de mama sa în România.

Raportat la aceste elemente de ordin factual, în susţinerea cererii, contestatorul a arătat că, executarea expulzării dispusă de instanţă ar avea consecinţe serioase asupra familiei sale, în sensul că relaţiile cu copiii săi ar fi puse sub semnul întrebării, dacă nu chiar anulate, fiind obiectiv exclus ca aceşti copii minori şi, deopotrivă majori, să se deplaseze în Siria, indiferent dacă această deplasare s-ar face din România sau din UK. În plus, şi relaţiile cu partenera sa statornică D. s-ar afla în aceeaşi situaţie.

Totodată, a depus înscrisuri în dovedirea aspectelor anterior menţionate, inclusiv acte în circumstanţiere şi practică judiciară.

Contestatorul a învederat că din înscrisurile în circumstanţiere depuse rezultă că are bune referinţe de la persoane responsabile din cadrul societăţii în care a trăit timp de 33 de ani, atât din punct de vedere profesional, cât şi din punct de vedere religios, social şi al operelor de caritate, îndeplinite fără deosebire de religie sau apartenenţă etnică .

De asemenea, a precizat că motivele de împiedicare a executării pedepsei complementare sunt, în esenţă, următoarele:

- existenţa unor temeri justificate că expulzarea sa în Siria îi pune viaţa în pericol şi, de asemenea, există temeri justificate că va fi supus privării de libertate, unor torturi, tratamente inumane sau degradante;

- are un copil minor, E., născut după începerea executării pedepsei, copil minor care este cetăţean român şi care domiciliază legal pe teritoriul României;

- are o relaţie quasi-maritală, de parteneriat civil, cu petenta D., cetăţean român, mama minorului E., domiciliată în România, asimilată sub aspectul necesităţii respectării drepturilor sale elementare cu relaţia de căsătorie;

- este tatăl cetăţeanului sirian major B., faţă de care prin hotărârea nr. x/19.11.2015 a Inspectoratului General pentru Imigrări s-a dispus acordarea protecţiei subsidiare cu consecinţa acordării statului de refugiat cu domiciliul legal în România;

- este tatăl cetăţeanului român C., major cu domiciliul în România.

Din considerentele hotărârii vizate prin contestaţia la executare formulată, cu privire la aplicarea pedepselor complementare şi accesorii, rezultă că s-a avut în vedere necesitatea "unei corecte dozări a pedepsei, în funcţie de motivaţia săvârşirii infracţiunii şi de contribuţia adusă de către fiecare inculpat la comiterea acesteia, întrucât art. 33 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004 prevede şi interzicerea exercitării unor drepturi, inculpatului A. îi va fi aplicată, pe o durată de 5 ani, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), c) şi g) C. pen., în condiţiile prev. de art. 68 C. pen. totodată, i se va face aplicarea art. 65 - 66 alin. (1) lit. a), b), c) şi g) C. pen., ca pedeapsă accesorie".

Sintetizând, instanţa reţine că persoana condamnată A. a invocat pe calea contestaţiei la executare, ca motive de împiedicare la executare, riscul de a fi expulzată către un stat faţă de care există temeri justificate că va fi supusă la torturi, tratamente inumane sau degradante, precum şi riscul că punerea în executare a pedepsei complementare constând în interdicţia de a se mai afla pe teritoriul României ameninţă să interfereze cu dreptul său la respectarea vieţii sale private şi de familie.

În mod evident, din înscrisurile menţionate anterior rezultă că deteriorarea situaţiei din Siria, ţara de cetăţenie a persoanei condamnate a continuat după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, iar celelalte împrejurări învederate, cum ar fi existenţa conflictului din Siria anterior condamnării contestatorului ori situaţia sa familială, deşi preexistente, nu au fost analizate pe parcursul soluţionării procesului finalizat prin pronunţarea deciziei nr. 309/A/07.10.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aşa încât instanţa urmează să analizeze elementele de fapt concrete şi actuale la momentul soluţionării contestaţiei la executare, aspecte care, din această perspectivă, au caracter de noutate faţă de cele analizate prin hotărârea de condamnare, fără a aduce atingere autorităţii de lucru judecat a hotărârii prin care s-a dispus expulzarea persoanei condamnate.

În jurisprudenţa naţională au fost calificate ca situaţii de împiedicare la executare, printre altele, constatarea existenţei motivelor întemeiate de a se crede că viaţa persoanei expulzate este pusă în pericol ori că persoana condamnată va fi supusă unor tratamente inumane sau degradante în statul în care urmează să fie expulzată, motive ce nu au fost analizate pe parcursul soluţionării fondului cauzei (în acest sens, a se vedea I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 2949 din 19 iunie 2003, decizia nr. 1129 din15 februarie 2005; CA. Bucureşti, secţia I penală, decizia nr. 1754 din 17 decembrie 2009; CA. Constanţa, secţia penală, decizia nr. 58 din 28 ianuarie 2010.)

Determinarea caracterului serios al riscului de rele tratamente presupune o analiză a condiţiilor din ţara de destinaţie prin prisma standardului CEDO de protecţie împotriva tratamentelor inumane ori degradante - ceea ce înseamnă că trebuie să se stabilească dacă riscul de rele tratamente atinge un nivel minim de severitate. Sub acest aspect comunicatele de presă anterior menţionate relevă raportat la situaţia generală din statul de destinaţie existenţa unui risc că persoana condamnată va fi supusă unor rele tratamente în statul de cetăţenie. Totodată, riscul este generat şi de aspecte personale ale condamnatului, cum ar fi convingerile sale politice şi convingerile religioase astfel cum le-a detaliat în motivarea contestaţiei.

Ca atare, în soluţionarea contestaţiei la executare, motivată prin riscul că va fi supus la tratamente inumane sau degradante, se au în vedere, sub aspect probatoriu, informaţiile furnizate de înscrisurile anterior menţionate pe baza cărora se poate concluziona asupra eventualelor consecinţe pe care prezenţa condamnatului pe teritoriul statului sirian ar avea-o asupra acestuia. Cu privire la împrejurarea că aceste înscrisuri nu provin de la autorităţile siriene, în jurisprudenţa sa, CEDO a apreciat că riscul producerii unor tratamente contrare art. 3 din Convenţie nu trebuie să emane neapărat de la autorităţile statului de destinaţie, accentul fiind pus pe dovedirea riscului real de producere a unor astfel de tratamente, indiferent de cine este responsabil (CA. Bucureşti, secţia a II-a penală, decizia nr. 1004 din 2 iulie 2000).

Aşadar, în cauză s-au evidenţiat motive şi probe care să releve că, după executarea pedepsei sau o eventuală liberare condiţionată, există riscul ca persoana condamnată să fie supusă unor rele tratamente în statul de cetăţenie.

De altfel, starea de insecuritate existentă în Siria, precum şi temerea de a nu deveni victimă colaterală a conflictului sau a unor acte cu caracter infracţional, care, în ultima vreme s-au înmulţit şi cărora autorităţile nu le pot face faţă denotă împrejurarea că nu se pot lua măsuri adecvate de asigurare a unei protecţii efective împotriva acestui gen de acte.

Prin urmare, instanţa apreciază că raportat la consecinţele previzibile ale expulzării persoanei condamnate, analizate pe baza situaţiei generale din statul de destinaţie şi a situaţiei personale a contestatorului care ar urma să fie supus expulzării există un risc serios de rele tratamente, iar împrejurările invocate reprezintă o împiedicare la executare în sensul art. 598 alin. (1) lit. c) teza a doua C. proc. pen.

Cu privire la riscul ca măsura îndepărtării condamnatului de pe teritoriul României să reprezinte o ingerinţă în viaţa sa de familie, condiţiile de compatibilitate a măsurii cu jurisprudenţa CEDO în materie sunt următoarele: măsura să fie prevăzută de lege, să urmărească un scop legitim şi să fie necesară într-o societate democratică.

Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în art. 8 parag. 2 prevede că nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea dreptului la respectarea vieţii private şi de familie decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie într-o societate democratică o necesitate pentru securitatea naţională, siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.

De asemenea, riscul că punerea în executare a pedepsei complementare ameninţă să interfereze cu dreptul străinului la respectarea vieţii sale private şi de familie poate constitui un motiv de neexecutare a sancţiunii (a se vedea CEDO, supra, De Souza Ribeiro c. Franţei).

În privinţa testului de proporţionalitate CEDO (cauza Maslov c. Austriei, hotărârea din 23 iunie 2008) a dezvoltat următoarele criterii de apreciere, orientative pentru instanţele naţionale care urmează să le aplice ţinând cont de particularităţile fiecărui caz în parte: natura şi gravitatea infracţiunii comise; durata rezidenţei condamnatului în statul gazdă, de unde urmează a fi îndepărtat; timpul care a trecut de la data comiterii infracţiunii şi până la data punerii în aplicare a pedepsei complementare şi comportamentul condamnatului în acest timp; naţionalitatea persoanelor afectate de măsura extrădării; situaţia familială a condamnatului (exemplificativ: durata căsătoriei, alţi factori care dovedesc efectivitatea vieţii de familie a unui cuplu); dacă soţul/soţia avea cunoştinţă despre săvârşirea infracţiunii la data când a început o relaţie de tip familial cu condamnatul; dacă există copii din căsătorie şi dacă da, ce vârstă au; dificultăţile cu care este probabil ca soţul/soţia condamnatului să se confrunte în ţara de destinaţie a pedepsei complementare.

Aplicând criteriile enunţate, în cauză, şi fără a nega gravitatea infracţiunii comise de inculpat, instanţa urmează să ţină seama de perioada îndelungată de timp de când condamnatul se află pe teritoriul României (de peste 30 de ani), gradul de integrare în societatea românească rezultată din înscrisurile în circumstanţiere depuse la dosar, existenţa unei relaţii stabile cu D. şi a unor legături cu cei trei copii ai săi, fiind vizitat de 40 de ori de aceştia în timpul executării pedepsei, precum şi comportamentul condamnatului în perioada scursă de la comiterea faptei, astfel cum rezultă din înscrisurile în circumstanţiere şi adresele emise de Penitenciarele Slobozia şi Poarta Albă. De altfel, conduita personală a condamnatului în perioada de 12 ani care a trecut de la data comiterii faptei (vara anului 2006) diminuează temerea că pe viitor acesta ar mai putea constitui o ameninţare pentru ordinea şi siguranţa publică.

Analizând aceste elemente de ordin factual care relevă conduita bună a condamnatului în perioada de detenţie, trăinicia legăturilor sociale, culturale şi cu rudele sale apropiate în România, instanţa apreciază că expulzarea condamnatului apare ca fiind neproporţională cu scopul legitim urmărit, respectiv interesul general de apărare a ordinii şi de prevenire a infracţiunilor.

De altfel, în materie de expulzare, jurisprudenţa instanţei europene a impus interdicţia expulzării unui străin într-o ţară în care el riscă să fie supus la tratamente inumane sau degradante ori atunci când o asemenea măsură ar fi de natură să aducă atingere dreptului său la viaţă privată şi de familie.

Concluzionând, Înalta Curte a reţinut că împrejurările invocate de contestator reprezintă o împiedicare la executare în sensul art. 598 alin. (1) lit. c) teza a doua C. proc. pen.

La termenul din 20.04.2018, cu titlu prealabil, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuţia părţilor calitatea procesual activă a contestatorilor B., C., D. şi E. prin reprezentant legal D.

Pentru rezolvarea situaţiilor reglementate în materia executării hotărârilor dispoziţiile legale prevăd implicit sau explicit, persoanele care au calitatea de a formula cereri în procedurile menţionate.

În ceea ce priveşte contestaţia la executare din economia textelor legale care disciplinează această materie rezultă, implicit, că au calitate procesuală (legitimatio ad causam) acele persoane care au drepturi şi obligaţii născute direct din raportul procesual principal determinat de conflictul de drept penal care a făcut obiectul cauzei în care s-a dispus aplicarea pedepsei complementare cu privire la contestatorul A..

Contestatorii B., C., D. şi E. prin reprezentant legal D., rude ale contestatorului A., nu au legătură cu raportul de conflict iniţial şi, în consecinţă, nici cu cel subsecvent acestuia astfel încât să justifice vreo legitimitate procesuală în formularea, în nume propriu, a prezentei cereri de contestaţie la executare, din moment ce faţă de aceste persoane nu s-a dispus prin hotărâre vreo măsură.

În susţinerea legitimării procesuale active a contestatorilor B., C., D. şi E. prin reprezentant legal D., apărătorul ales al acestora a invocat mai multe dispoziţii legale referitoare la drepturile copilului, viaţa de familie, viaţa profesională, întinderea şi interpretarea drepturilor şi principiilor (art. 24, 33 şi 52 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene), la interzicerea abuzului de drept şi limitarea folosirilor restrângerilor drepturilor (art. 17 şi 18 din Convenţia europeană a drepturilor omului), la libertatea de circulaţie (art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale) şi la egalitatea între soţi (art. 5 din Protocolul nr. 7/1984).

De asemenea, a făcut trimitere la dispoziţiile art. 10 pct. 1 din Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului (20 noiembrie 1989), potrivit căruia "în conformitate cu obligaţia ce revine statelor părţi potrivit art. 9 paragraful 1, orice cerere depusă de un copil sau de părinţii acestuia, în vederea intrării într-un stat parte sau a părăsirii acestuia în scopul reîntregirii familiei, va fi examinată de statele părţi cu bunăvoinţă, umanism şi cu operativitate. Statele părţi vor veghea, de asemenea, ca depunerea unei astfel de cereri să nu antreneze consecinţe nefaste asupra solicitanţilor şi membrilor familiei acestora" şi la art. 9 din Regulamentul (UE) nr. 604/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2013 de stabilire a criteriilor şi mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecţie internaţională prezentate într-unul dintre statele membre de către un resortisant al unei ţări terţe sau de către un apatrid (reformare), în conformitate cu care "în cazul în care solicitantul are un membru de familie, indiferent dacă familia s-a format anterior în ţara de origine, căruia i-a fost permis să îşi aibă reşedinţa în calitate de beneficiar de protecţie internaţională într-un stat membru, acel stat membru este responsabil de examinarea cererii de protecţie internaţională, cu condiţia ca persoanele în cauză să îşi fi exprimat în scris dorinţa în acest sens".

Totodată, a invocat dispoziţiile art. 13 din Convenţia europeană a drepturilor omului privind dreptul contestatorilor B., C., D. şi E. prin reprezentant legal D. la un remediu efectiv şi dispoziţiile Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului care oferă legitimare procesuală minorilor dezavantajaţi de orice măsură luată de către stat.

La solicitarea instanţei de a indica cel puţin o decizie a Curţii Europene pentru Drepturile Omului în care rudele să aibă calitatea de victime, apărătorul ales a menţionat Hotărârea CEDO în cauza Boultif vs. Elveţia, ce consacră în jurisprudenţa Curţii aşa-numitele "criterii Boultif" (soţia a fost coparticipantă în această cauză procesuală referitoare la expulzare).

Astfel, a menţionat că situaţia doamnei D. este deosebită, întrucât a fost împiedicată să încheie căsătoria cu A., or, decizia Curţii Constituţionale echivalează drepturile partenerilor cu cele ale soţilor.

Totodată a precizat că prezenta cale de atac priveşte o împiedicare la executare, or, aceasta se referă la încălcarea, pentru ceilalţi petenţi, a dreptului la viaţă privată sau viaţă de familie, circumscrise dispoziţiilor art. 8. În opinia sa, fiind vorba de o împiedicare la executare, numiţii D., B., E. şi C. au drepturi proprii, ce nu aparţin petentului, respectiv dreptul la viaţă, în sensul că ar fi obligaţi să-şi urmeze tatăl într-o ţară în care viaţa este pusă în pericol.

Cât priveşte hotărârea Boultif versus Elveţia, din 2 august 2001, aceasta nu consacră calitatea de victimă a încălcării dreptului prev. de art. 8 din Convenţia europeană a drepturilor omului cu privire la soţia reclamantului, ci dimpotrivă, a considerat că reclamantul a suferit o atingere serioasă a dreptului său de a-şi trăi viaţa de familie, întrucât actualmente îi este imposibil să trăiască alături de familia sa în Elveţia. Curtea a considerat că, la data la care autorităţile au decis să nu îi mai prelungească permisul de şedere, reclamantul prezenta un pericol limitat pentru ordinea publică, în considerarea gravităţii reduse a infracţiunii pentru a suferit condamnarea penală. În consecinţă, s-a constatat că art. 8 a fost violat, întrucât ingerinţa în viaţa de familie a reclamantului nu a fost proporţională cu scopul vizat.

Având în vedere obiectul contestaţiei la executare şi hotărârea definitivă la care aceasta se raportează numai contestatorul A. poate pretinde că este victimă a unei încălcări a drepturilor recunoscute prin Convenţia europeană a drepturilor omului.

Cu referire la art. 13 din Convenţia europeană a drepturilor omului, instanţa notează că prin consacrarea dreptului la un recurs efectiv, Convenţia creează o garanţie suplimentară de punere în valoare efectivă a drepturilor convenţionale, asigurându-se că punerea în mişcare a mecanismului internaţional de protecţie se face doar în situaţia în care sistemele naţionale ale statelor europene nu răspund în mod corespunzător la încălcările drepturilor omului, or, în cauză subiectul principal al raportului juridic a uzat de mijlocul procesual cu caracter jurisdicţional pus la dispoziţie în legislaţia naţională, cadru judiciar adecvat pentru invocarea drepturilor sale.

Pentru considerentele expuse anterior, Înalta Curte apreciază ca inadmisibile contestaţiile formulate de contestatorii E., prin reprezentant legal D., C., B. şi D., întrucât nu au calitate procesuală activă în prezenta cauză.

Faţă de cele arătate, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite contestaţia formulată de contestatorul condamnat A. împotriva deciziei penale nr. 309/A din 7 octombrie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2009.

Având în vedere că potrivit art. 68 alin. (2) din C. pen., în cazul în care s-a dispus liberarea condiţionată, interzicerea dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României se execută la data liberării, instanţa apreciază necesar să înlăture şi din conţinutul pedepsei accesorii aplicate contestatorului condamnat interzicerea dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. c) C. pen.

Totodată, va înlătura interzicerea dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. c) C. pen. din conţinutul pedepsei complementare aplicate contestatorului condamnat.

Va anula mandatul de executare a pedepsei emis în baza deciziei penale anterior menţionate şi va dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei, potrivit dispoziţiilor prezentei.

Va respinge, ca inadmisibile, contestaţiile la executare formulate de contestatorii E., prin reprezentant legal D., C., B. şi D. împotriva aceleiaşi decizii penale.

Conform art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei formulate de contestatorul condamnat A. vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (5) C. proc. pen., va obliga contestatorii E., prin reprezentant legal D., C., B. şi D. la plata sumei de câte 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu, în cuantum de câte 35 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul cuvenit interpretului de limbă arabă se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia la executare formulată de contestatorul condamnat A. împotriva deciziei penale nr. 309/A din 7 octombrie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2009.

Înlătură din conţinutul pedepselor accesorii şi complementare aplicate contestatorului condamnat interzicerea dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. c) C. pen.

Anulează mandatul de executare a pedepsei emis în baza deciziei penale anterior menţionate şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei, potrivit dispoziţiilor prezentei.

Respinge, ca inadmisibile, contestaţiile la executare formulate de contestatorii E., prin reprezentant legal D., C., B. şi D. împotriva aceleiaşi decizii penale.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei formulate de contestatorul condamnat A. rămân în sarcina statului.

Obligă contestatorii E., prin reprezentant legal D., C., B. şi D. la plata sumei de câte 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu, în cuantum de câte 35 RON, se plătesc din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul cuvenit interpretului de limbă arabă se plăteşte din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 iunie 2018.