Prosecution's cassation appeal granted; conviction quashed, acquittal reinstated pending retrial for suspended-license driving.

Deliberând asupra recursului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 574 din data de 24.04.2017 pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul penal nr. x/2016, în baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza II C. proc. civ. pen., achită pe inculpatul A., privind comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, constând în conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., întrucât fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. civ. pen., cheltuielile judiciare avansate stat au rămas în sarcina acestuia.

II. Prin decizia penală nr. 870/P din 3 octombrie 2017, pronunţată de către Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2016, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa împotriva sentinţei penale nr. 574/24.04.2017, pronunţată de Judecătoria Constanţa în dosarul penal nr. x/2016

A fost desfiinţată în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând;în baza art. 335 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. civ. pen.. a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul având suspendată exercitarea dreptului de a conduce.

În baza art. 91 C. pen. s-a dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

A obligat pe inculpat ca în baza art. 93 alin. (1) C. pen. să respecte măsurile de supraveghere, astfel cum au fost stabilite.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen. a impus inculpatului obligaţia de a nu părăsi teritoriul României.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare în cadrul uneia dintre cele două instituţii publice, respectiv Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava sau Primăria mun. Suceava, ce va fi stabilită de Serviciul de Probaţiune Suceava, în funcţie de posibilităţile concrete de executare existente la nivelul serviciului şi la nivelul instituţiilor din comunitate, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen. i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere.

III. Împotriva deciziei penale nr. 870/P din 3 octombrie 2017, pronunţată de către Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2016 a formulat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.

Prin încheierea din 31 ianuarie 2018 s-a admis în principiu recursul în casaţie declarat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva deciziei penale nr. 870/P din 3 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia Penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, privind pe inculpatul A. şi s-a dispus trimiterea cauzei la Completul 3 în vederea soluţionării, reţinându-se că raportat la dispoziţiile legale menţionate şi la motivele invocate se impune admiterea cererii în vederea evaluării tratamentului sancţionator în cadrul cererii de recurs în casaţie.

Analizând recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, Înalta Curte constată că motivele invocate sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:

Prin recursul în casaţie declarat, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. civ. pen.. "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

A arătat că, soluţia instanţei de apel este nelegală, întrucât în mod greşit a stabilit faţă de inculpatul A. o pedeapsă de 1 an închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, conform art. 91 C. pen., în condiţiile în care nu erau îndeplinite condiţiile impuse de dispoziţiile leagle pentru a se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, inculpatul fiind condamnat anterior la o pedeapsă mai mare de un an.

Din analiza actelor dosarului se constată că instanţa de fond a admis prin încheierea din 22 februarie 2017 cererea inculpatului A. de a se judeca potrivit dispoziţiilor procedurii simplificate, dar prin sentinţa pronunţată a dispus achitarea inculpatului apreciind că sub aspectul laturii subiective inculpatul nu a acţionat cu vinovăţia cerută de lege.

Instanţa de control judiciar a dispus prin decizia recurată admiterea apelului parchetului şi condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 1 an închisoare a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, prin reaprecierea probatorului existent, fără să administreze alte probe.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 91 C. pen., instanţa poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dacă sunt întrunite următoarele condiţii:

a) pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracţiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani;

b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;

c) infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii;

d) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

Cu privire la antecedenţa penală a inculpatului A. se constată că acesta fusese condamnat anterior, prin sentinţa penală nr. 269 din 10 septembrie 2015 pronunţată de Judecătoria Rădăuţi în dosarul nr. x/2015 rămasă definitivă prin decizia nr. 61 din 22 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare, ca urmare a revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 10 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 392 din 06 iunie 2012 a Judecătoriei Rădăuţi, definitivă prin decizia penală nr. 851 din 14 septembrie 2012 a Curţii de Apel Suceava şi cumulării acesteia cu pedeapsa de 4 luni aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) C. pen. în dosarul nr. x/2015.

Prin decizia nr. 7 din 15 martie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în dosarul nr. x/2017 s-a stabilit că în aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din C. pen., la stabilirea stării de recidivă postexecutorie se are în vedere, ca prim termen al recidivei, pedeapsa stabilită prin cumul, potrivit art. 83 din C. pen. anterior (art. 96 raportat la art. 43 din C. pen.).

Faţă de acest aspect, se constată că pedeapsa din antecedenţa penală ce trebuia evaluată în cadrul determinării tratamentului sancţionator era cea de 1 an şi 2 luni închisoare, stabilită şi aplicată prin sentinţa penală nr. 269 din 10 septembrie 2015 pronunţată de Judecătoria Rădăuţi în dosarul nr. x/2015 rămasă definitivă prin decizia nr. 61 din 22 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, iar nu pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) C. pen., în dosarul nr. x/2015.

Înalta Curte constată că recursul în casaţie declarat de parchet este întemeiat, pedeapsa aplicată inculpatului nefiind legală, dispoziţiile art. 91 C. pen., excluzând suspendarea sub supraveghere a unei pedepsei, în condiţiile existenţei unei condamnări anterioare la o pedeapsă mai mare de 1 an închisoare.

Instanţa de apel va trebui să reindividualizeze sancţiunea în raport cu antecedenţa penală evidenţiată anterior, cu identificarea şi ulterior reţinerea cauzelor de agravare incidente.

Mai mult decât atât, Înalta Curte reţine că prin încheierea din data de 22 februarie 2017, Judecătoria Constanţa a admis cererea inculpatului de judecare potrivit procedurii simplificate, dar, după analiza materialului probator, a pronunţat o soluţie de achitare, în temeiul art. 16 lit. b) teza a II-a C. proc. civ. pen.

Instanţa de apel, fără a adminstra noi probe în cauză, apreciind că este aplicabilă procedura simplificată, a procedat la o reinterpretare a aceloraşi probatorii administrate anterior, în cursul urmăririi penale şi judecăţii în fond, ajungând la concluzia că sunt întrunite condiţiile tragerii la răspundere penală şi pronunţând o soluţie de condamnare.

Se constată că instanţa de apel a apreciat că în cauză este incidentă procedura simplificată, motivat de faptul că instanţa de fond a admis, prin încheierea din 22.02.2017, cererea inculpatului în acest sens, ignorând faptul că, ulterior, acesta a fost achitat pentru fapta pentru care a fost trimis în judecată.

Chiar dacă s-ar accepta faptul că în cauză era incidentă procedura recunoaşterii învinuirii, în raport de soluţia dispusă de instanţa de fond de achitare şi subsecvent acesteia, se impunea administrarea unui probatoriu ce trebuia a fi apt a susţine vinovăţia inculpatului şi întrunirea condiţiilor tragerii la răspundere penală, pentru a se putea pronunţa soluţia condamnării în calea de atac.

Înalta Curte aminteşte că, această modalitate de reapreciere a probelor administrate în faze anterioare ale procesului penal, cu consecinţa condamnării direct în calea de atac, conduce la încălcarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 CEDO.

În acest sens, se are în vedere practica bogată a Curţii Europene şi jurisprudenţa dezvoltată în considerarea acestui aspect, inclusiv cea naţională prin care s-a constatat că stabilirea vinovăţiei pe baza probelor ce au fost suficiente pentru a-i determina pe judecătorii primei instanţe să se îndoiască de temeinicia acuzaţiei este contrară cerinţelor unui proces echitabil: a se vedea CEDO - cauza Potoroc c. României, cauza Mischie c. României, cauza Manolachi c. României, cauza Hogea c. României, cauza Hanu c. României, cauza Moinescu c. României, cauza Mircea c. României, cauza Spînu c. României, cauza Dănilă c. României, ICCJ, S.P., dec. nr. 3757 din 16 noiembrie 2012, ds. 2216/99/2011, pe site ICCJ; ICCJ, SP, dec. nr. 3223 din 22 octombrie 2013, ds. 9111/62/2011, pe site ICCJ.

În jurisprudenţa sa, CEDO a arătat care sunt exigenţele respectării dreptului la un proces echitabil în ipoteza particulară a pronunţării condamnării succesiv achitării, faţă de acelaşi inculpat, direct în calea de atac.

În cauza Dănilă împotriva României, (cererea nr. 53897/00), hotărârea din 8 martie 2007, CEDO a reţinut că, deşi Curtea Supremă de Justiţie s-a pronunţat în cadrul unei proceduri de recurs împotriva unei sentinţe care făcuse obiectul unui apel, trebuie să procedeze la propria sa apreciere asupra faptelor spre a cerceta dacă erau suficiente spre a permite condamnarea reclamantului. Ca urmare, în calea de atac, când se reevaluează chestiuni de fapt şi de drept, trebuie să se evalueze în ansamblu chestiunea vinovăţiei sau nevinovăţiei, prin administrare directă, nemijlocită, de probe. CEDO a conchis, şi în această cauză, în sensul că soluţia de condamnare a reclamantului, pronunţată fără ca acesta din urmă să fie audiat în persoană şi mai ales după achitarea de cele două jurisdicţii inferioare, este contrară cerinţelor unui proces echitabil, în sensul art. 6 & 1 al Convenţiei.

Când unei instanţe de control judiciar i se devoluează cauza în fapt şi în drept, aceasta trebuie să analizeze în ansamblul său chestiunea vinovăţiei şi nu poate, din motive de echitate ale procesului, să decidă asupra acestor aspecte fără aprecierea directă a mărturiilor prezentate personal. Instanţa de apel pentru o apreciere completă a problemei vinovăţiei sau nevinovăţiei, trebuie să administreze probe, urmând fie să decidă menţinerea soluţiei de achitare, fie să pronunţe o hotărâre de condamnare (pg. 49, Cauza Mircea împotriva României, cererea nr. 41250/20 hotărârea din 29 martie 2007).

Totodată, în cauza Manolachi împotriva României, (cererea nr. 36.605/04), hotărârea din 5 martie 2013, Curtea a observat că, atunci când curtea de apel şi Înalta Curte au înlocuit cu o hotărâre de condamnare hotărârea iniţială de achitare, acestea nu dispuneau de nicio probă nouă. Curtea EDO a subliniat că posibilitatea unui acuzat de a se confrunta cu un martor în faţa instanţei care se pronunţă în ultimul grad cu privire la acuzaţie constituie o garanţie a unui proces echitabil, în măsura în care observaţiile instanţei cu privire la comportamentul şi credibilitatea unui martor pot avea consecinţe pentru acuzat [a se vedea P.K. împotriva Finlandei (dec.), nr. 37.442/97, 9 iulie 2002, şi, mutatis mutandis, Pittkänen împotriva Finlandei, nr. 30.508/96, pct. 62-65, 9 martie 2004, precum şi Milan împotriva Italiei (dec.), nr. 32.219/02, 4 decembrie 2003].

Revenind la cauza dedusă judecăţii, instanţa de control judiciar s-a mărginit la a reaprecia probatoriul administrat anterior în condiţiile încuviinţării de către instanţa de fond a cererii de judecare în procedura simplificată, deşi apelul devoluase cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, urmare a soluţiei achitării pronunţate în fond.

În acest context, ICCJ susţine faptul că nelegalitea judecăţii, generată de încălcarea dreptului la un proces echitabil determină nelegalitatea soluţiei pronunţate, în cazul dat, al celei de condamnare direct în calea de atac, subsecvent şi succesiv achitării.

Fiind constatată nelegalitatea judecăţii în calea de atac, în considerarea încălcării dreptului la un proces echitabil, aceasta se răsfrânge asupra deciziei pronunţate, generând nelegalitatea pedepsei. În cauză, nelegalitatea pedepsei aplicate este consecinţa încălcarii nu numai a principiului evocat, ci şi a art. 91 lit. b) C. pen. referitor, ce reglementează condiţiile suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi nu poate fi înlăturată decât în contextul rejudecării căii de atac, de către aceeaşi instanţa de apel, cu administrare nemijlocită de probe.

În cazul recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va reforma doar soluţia de condamnare datorată nelegalităţii constatate. Casarea nu se poate extinde asupra soluţiei de achitare pronunţată de instanţa de fond întrucât viciul generat de încălcarea dreptului la un proces echitabil nu este incident în cazul acesteia din urmă.

Pentru considerentele anterior evocate, Înalta Curte va admite recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva deciziei penale nr. 870/P din 03 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia Penală şi pentru Cauze Penale cu Minori şi de Familie, privind pe inculpatul A., va desfiinţa în totalitate decizia penală recurată ce priveşte un singur inculpat şi o unică infracţiune de pericol şi va dispune rejudecarea căii de atac declarate.

Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (3) C. proc. civ. pen..., privind cheltuielile judiciare,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva deciziei penale nr. 870/P din 03 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia Penală şi pentru Cauze Penale cu Minori şi de Familie, privind pe inculpatul A..

Desfiinţează în totalitate decizia penală recurată şi rejudecând:

Trimite cauza spre rejudecare la instanţa învestită cu soluţionarea apelului, respectiv Curtea de Apel Constanţa.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, precum şi onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 260 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 aprilie 2018.