Tax evasion instigator and money launderer loses extraordinary appeal; 7-year conviction upheld

Deliberând asupra recursului în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 682 din data de 15 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze cu minori şi familie, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 239/D din 23.06.2017 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2014 s-a dispus în temeiul art. 386 C. proc. pen.. schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpaţilor A., B., C. din infracţiunea prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a), b), c) din Legea nr. 656/2002 în infracţiunea prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 şi pentru inculpata D. din infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. a), b), c) din Legea nr. 656/2002 în infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 şi în consecinţă:

În temeiul art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. anterior pentru săvârşirea infracţiunii de "constituire a unui grup infracţional organizat-", a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare şi 5 (cinci) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen. anterior a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b), c) C. pen. anterior.

În temeiul art. 25 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 şi art. 37 lit. a) C. pen. anterior, pentru săvârşirea infracţiunii de "instigare la evaziune fiscală", a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare şi 5 (cinci) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen. anterior a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b), c) C. pen. anterior.

În temeiul art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 241/2005 şi art. 37 lit. a) C. pen. anterior, pentru săvârşirea infracţiunii de "ascunderea de acte contabile" a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 5(cinci) ani închisoare şi 2(doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, b) şi c) C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen. anterior a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b), c) C. pen. anterior.

În temeiul art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 şi art. 37 lit. a) C. pen. anterior, pentru săvârşirea infracţiunii de "spălare de bani" a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare.

În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen. anterior a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b), c) C. pen. anterior.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. anterior cu art. 34 lit. b) C. pen. anterior a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 10 (zece) ani închisoare şi 5 (cinci) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza II-a şi lit. b), c) C. pen. anterior.

În temeiul art. 864 C. pen. anterior şi art. 15 din Legea nr. 187/2012 a revocat măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei de 3 (trei) ani închisoare aplicate inculpatului A., prin sentinţa penală nr. 177/30.03.2007 a Tribunalului Galaţi, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1033/18.03.2010 a ICCJ (dosarul nr. x/2005), pedeapsă ce urmează a fi adăugată pedepsei rezultante din prezenta cauză.

Astfel, pedeapsă de executat 13(treisprezece) ani închisoare şi 5(cinci) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza II-a, lit. b), lit. c) C. pen. anterior.

În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen. anterior a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b), c) C. pen. anterior.

În temeiul art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată de la 29.01.2003-23.08.2003 în baza sentinţei penale nr. 177/30.03.2007 a Tribunalului Galaţi.

Împotriva sentinţei penale nr. 239/D din 23.06.2017 pronunţată de Tribunalul Bacău, a formulat apel inculpatul A.

Prin decizia penală nr. 682 din data de 15.05.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.. a admis apelurile declarate de DIICOT - S.T. Bacău, inculpaţii A., B., C. şi D. împotriva sentinţei penale nr. 239/D din 23.06.2017 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2014.

A desfiinţat sentinţa penală atacată în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii A., B., C. şi D., a reţinut cauza spre rejudecare şi, pe fond:

În temeiul art. 386 C. proc. pen.. a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor de spălare de bani pentru care inculpaţii A., B., C. au fost trimişi în judecată din art. 29 alin. (1) lit. a), b), c) din Legea nr. 656/2002 în art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 şi pentru inculpata D. din art. 26 C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. a), b), c) din Legea nr. 656/2002 în art. 26 C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002.

În temeiul art. 396 alin. (1), (2) din C. proc. pen.. a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 7 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la evaziune fiscală prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. anterior.

În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen. anterior a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b), c) C. pen. anterior.

În temeiul art. 396 alin. (1), (2) din C. proc. pen.. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare şi 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, b) şi c) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. anterior.

În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen. anterior a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b), c) C. pen. anterior.

În temeiul art. 396 alin. (1), (2) din C. proc. pen.. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 (şase) ani închisoare şi 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. anterior.

În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen. anterior a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b), c) C. pen. anterior.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. anterior cu art. 34 lit. b) C. pen. a contopit cele trei pedepse şi a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 7 (şapte) ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza II-a şi lit. b), c) C. pen. anterior.

A constatat că suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 (trei) ani închisoare aplicată inculpatului A., prin sentinţa penală nr. 177/30.03.2007 a Tribunalului Galaţi, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1033/18.03.2010 a ICCJ (dosarul nr. x/2005) a fost anulată prin sentinţa penală nr. 120 din 23.10.2015 a Curţii de Apel Iaşi, definitivă la 28.11.2017.

Astfel, pedeapsă de executat-7 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza II-a, lit. b), lit. c) C. pen. anterior.

În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen. anterior a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b), c) C. pen. anterior.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs în casaţie inculpatul A., la data de 16 august 2018.

În motivarea recursului în casaţie, recurentul inculpat a invocat temeiul de drept pe care se întemeiază calea de atac, respectiv cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" şi a arătat, cu privire la infracţiunea de instigare la evaziune fiscală că inculpatul nu a avut niciun moment legătură cu administratorii societăţilor care au emis facturile fiscale fictive.

Astfel, în susţinerea acestui aspect a invocat jurisprudenţa CJUE în afacerea E. prin care Curtea a precizat că acordarea dreptului de deducere este un principiu fundamental al sistemului european de TVA, care nu poate fi limitat; dreptul de deducere poate fi refuzat în situaţia excepţională în care se probează dincolo de orice dubiu rezonabil că, în mod obiectiv, persoana care solicită dreptul de deducere ştia sau ar fi trebuit să ştie că participă la un mecanism fraudulos.

În opinia inculpatului, soluţia de condamnare apare ca vădit nelegală în condiţiile în care în cursul cercetării judecătoreşti a fost efectuată o expertiză financiar contabilă care a analizat întregul circuit economic şi care a concluzionat că nu s-a produs niciun prejudiciu statului.

A mai arătat că, constatarea tipicităţii, în speţă, priveşte existenţa operaţiunii comerciale, ori s-a dovedit fără dubiu că aceste operaţiuni au fost reale atât timp cât societatea a vândut bunurile în privinţa cărora a încheiat documente contabile şi a încasat preţul. Doar în situaţia în care documentele contabile evidenţiau operaţiuni care nu aveau niciun corespondent în realitate erau întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv în situaţia în care în documente erau înregistrate achiziţii care nu au avut loc.

Principiul neutralităţii TVA-ului, al proporţionalităţii şi al prevalenţei economicului asupra juridicului impun ca deducerea taxei pe valoarea adăugată să fie acordată, dacă cerinţele de fond sunt îndeplinite. În acest sens, a precizat că şi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în hotărârea pronunţată în afacerea F., a statuat că singura situaţie în care trebuie exclus caracterul real al unei operaţiuni economice este acela în care se efectuează tranzacţii fictive.

De asemenea, a invocat şi Decizia nr. 272 din 28.02.2013 a ICCJ, prin care s-a reţinut că "potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, constituie infracţiunea de evaziune fiscală evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Elementul material al laturii obiective constă în evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a unor operaţiuni fictive."

Cu privire la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în modalitatea ascunderii de acte contabile, a arătat că potrivit art. 253 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 lichidatorii sunt obligaţi să primească şi să păstreze patrimoniul societăţii, registrele ce li s-au încredinţat de către administratori, respectiv de membrii directoratului şi actele societăţii.

Referitor la condamnarea inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare de bani, a susţinut că prin decizia pronunţată instanţa de control judiciar nu face nicio analiză a criticilor invocate de apărare, respectiv că Directiva nr. 2005/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din data de 26.10.2005 nu mai era în vigoare la data pronunţării instanţei de fond; soluţia de condamnare dispusă de prima instanţă nu are la bază un material probator solid; motivarea sentinţei penale este deficitară din perspectiva satisfacerii cerinţelor de exigenţă cerute de legislaţia europeană în ceea ce priveşte arătarea motivelor de fapt care au condus la adoptarea unei soluţii de condamnare.

Prin încheierea din 25 ianuarie 2019, Înalta Curte, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 682 din data de 15 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze cu minori şi familie, dispunându-se trimiterea cauzei în vederea judecării recursului în casaţie.

Examinând recursul în casaţie declarat de recurentul inculpat A., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Preliminar examinării fondului prezentei cauze, Înalta Curte notează că potrivit C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat şi care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din acelaşi cod, pe calea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate. Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

În acelaşi sens, se constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege şi numai anumite motive expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să se poată invoca şi, corespunzător, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să poată analiza, orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a prevăzut în mod expres.

Instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Aceste consideraţii sunt aplicabile şi cazului de casare prev. de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., conform căruia hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Conceptul de faptă care nu este prevăzută de legea penală este explicitat prin coroborarea dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. cu cele ale art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., rezultând că, în concepţia legiuitorului, pentru a constitui un caz de casare, trebuie să fie vorba doar despre critici care privesc latura obiectivă a infracţiunii, pe când cele ce ţin de latura subiectivă nu pot fi examinate în recurs în casaţie.

În plus, având în vedere atât prevederile art. 15 alin. (1) C. pen. - "infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o", cât şi dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.. - "fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege", Înalta Curte reţine că în noul C. pen. şi noul C. proc. pen. nu se mai face deosebire între lipsa de prevedere în legea penală şi situaţia în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii.

Drept urmare, sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care lipsesc anumite elementele constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege".

În concordanţă cu aceste dispoziţii, acest caz de casare nu poate fi invocat, însă, pentru a obţine o reevaluare a materialului probator sau pentru stabilirea unei alte situaţii de fapt.

Astfel, acest caz de casare vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Prin urmare, instanţa de casaţie analizează doar dacă situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţa de apel, corespunde infracţiunii pentru care s-a pronunţat hotărârea de condamnare.

Raportând considerentele teoretice anterior reliefate la speţa de faţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aspectele invocate de apărare în sensul că faptele reţinute în sarcina inculpatului A. şi pentru care a fost condamnat, în mod definitiv, de către Curtea de Apel Bacău, nu sunt prevăzute de legea penală, sunt nefondate.

Inculpatul a fost condamnat în mod definitiv prin decizia recurată pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la evaziune fiscală prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. 1969 la pedeapsa de 7 ani închisoare, de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. 1969 la pedeapsa de 5 ani închisoare şi de spălare de bani prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Lega nr. 656/2002 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. 1969 la pedeapsa de 6 ani închisoare, cele trei pedepse fiind contopite, în temeiul art. 33 lit. a) C. pen. 1969 cu art. 34 lit. b) C. pen. 1969, rezultând în final pedeapsa cea mai grea de 7 (şapte) ani închisoare.

Înalta Curte constată că, prin cererea de recurs în casaţie, recurentul solicită o reapreciere a situaţiei de fapt întrucât argumentele prezentate tind spre modificarea situaţiei de fapt.

Astfel, instanţa reţine că argumentele invocate de către apărare privind principiul neutralităţii TVA-ului, faptul că nu s-a dovedit că inculpatul cunoştea caracterul fictiv al tranzacţiilor sunt argumente de drept care sunt subsecvente reţinerii sau nu a caracterului fictiv al tranzacţiilor, or, atâta timp cât instanţa de apel a reţinut, cu titlu definitiv, că tranzacţia este fictivă, argumentele prezentate nu se mai pliază pe situaţia de fapt, ci tind la modificarea acesteia cu consecinţa reexeminării în fond a cauzei.

Înalta Curte reaminteşte că instanţa de casaţie analizează doar dacă situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţa de apel, corespunde infracţiunii pentru care s-a pronunţat hotărârea de condamnare, cazul de recurs în casaţie neputând fi invocat pentru a se obţine o reevaluare a materialului probator sau pentru stabilirea unei alte situaţii de fapt.

În atare condiţii, instanţa constată că susţinerile recurentului inculpat privind condamnarea pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală sunt nefondate, susţinerile vizând fondul cauzei, respectiv modificarea situaţiei de fapt şi nu pot fi avute în vedere de către instanţă în prezentul cadru procesual.

În consecinţă, Înalta Curte constată că faptele pentru care a fost condamnat inculpatul A. prin decizia recurată întrunesc condiţiile de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, iar criticile recurentului exced cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte, constatând că în cauză nu este incident cazul de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 682 din data de 15 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze cu minori şi familie.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat A. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în cuantum de 157 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 682 din data de 15 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze cu minori şi familie.

Obligă recurentul inculpat A. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în cuantum de 157 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 aprilie 2019.