Statutory minimum duration for educational detention of minors convicted of attempts to aggravated offenses
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the prosecution's cassation appeal, partially set aside the Court of Appeal's decision, and ordered the internment of the minor defendant in a detention center for a minimum duration of 5 years, correcting the appellate court's illegal imposition of a 3-year measure. The dispute arose after the Court of Appeal reclassified the defendant's conduct from assault to attempted qualified homicide and applied an educational measure below the statutory minimum, challenging the legal limits of sanctions for minors. The decisive legal basis is Article 438(1)(12) of the Code of Criminal Procedure regarding penalties outside legal limits, interpreted in light of Article 125(2) and Article 187 of the Penal Code, which establishes that when the offense carries a statutory penalty of life imprisonment or 20 years or more, the educational measure of internment must range between 5 and 15 years, excluding reductions for attempt as the court did not apply the abbreviated procedure of admission of guilt.
Legislator headnote
AI generatedart. 386 din C. proc. pen, art. 113 alin. (3) din C. pen, art. 193 alin. (2) din C. pen, art. 38 alin. (1) din C. pen, art. 16 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen, art. 241 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen; Statutory minimum duration for educational detention of minors convicted of attempts to aggravated offenses: Prin sentinţa penală nr. 86 din 08 martie 2018 a Tribunalului Cluj, în baza art. 386 din C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică dată faptelor reţinute în sarcina inculpatului A. prin rechizitoriu, din tentativă la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 31 alin. (1) rap la art. 189 alin. (1) lit. f) cu aplicarea art. 113 alin. (3) din C. pen., în două infracţiuni de lovire sau alte violenţe prev. de art. 193 alin. (2) din C. pen., aflate în concurs real, potrivit art. 38 alin. (1) din C. pen., cu reţinerea art. 113 alin. (3) din C. pen.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Deliberând asupra recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj,
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 86 din 08 martie 2018 a Tribunalului Cluj, în baza art. 386 din C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică dată faptelor reţinute în sarcina inculpatului A. prin rechizitoriu, din tentativă la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 31 alin. (1) rap la art. 189 alin. (1) lit. f) cu aplicarea art. 113 alin. (3) din C. pen., în două infracţiuni de lovire sau alte violenţe prev. de art. 193 alin. (2) din C. pen., aflate în concurs real, potrivit art. 38 alin. (1) din C. pen., cu reţinerea art. 113 alin. (3) din C. pen.
În temeiul art. 16 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen.. s-a încetat, pentru lipsa plângerii prealabile, procesul penal declanşat împotriva inculpatului A., acuzat de comiterea a două infracţiuni de lovire sau alte violenţe prevăzute de art. 193 alin. (2) din C. pen.
S-a constatat că inculpatul a fost în mod legal reţinut, arestat preventiv şi arestat la domiciliu în perioada 27.12.2016 - 08.03.2018.
În temeiul art. 399 alin. (1) şi art. 241 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.. s-a constatat încetarea de drept a măsurii arestului la domiciliu dispusă prin încheierea penală nr. 72/J/6.06.2017 a Tribunalului Cluj.
În temeiul art. 19 şi art. 397 din C. proc. pen.. s-a constatat că părţile vătămate B. şi C. au renunţat la pretenţiile civile.
În temeiul art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., s-a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de Spitalul Municipal Dej cu privire la cheltuielile făcute pentru victima C..
S-a dispus restituirea către aparţinători a briceagului aflat în coletul nr. 1, a obiectelor de îmbrăcăminte aflate în coletele 1 şi 2 - toate ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare şi a obiectelor vestimentare aflate în coletele 2, 4, 6, 9 - ridicat cu ocazia cercetării la faţa locului.
Împotriva sentinţei pronunţate de către instanţa de fond a declarat apel, printre alţii, Parchetul de pe Lângă Tribunalul Cluj.
Prin decizia penală nr. 1227/A din 25 octombrie 2018, Curtea de Apel Cluj, secţia penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis, printre altele, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj împotriva sentinţei penale nr. 86 din 08 martie 2018 a Tribunalului Cluj, pe care a desfiinţat-o, în parte, cu privire la soluţionarea acţiunilor penale şi civile şi rejudecând în aceste limite:
A schimbat încadrarea juridică a infracţiunii reţinute faţă de inculpatul A. din două infracţiuni de lovire sau alte violenţe prevăzute de art. 193 alin. (2) din C. pen. (comise faţă de persoanele vătămate B. şi C.) în infracţiunea de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 32 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 189 alin. (1) lit. f) din C. pen., cu aplicarea art. 113 alin. (3) din C. pen.
În temeiul art. 114 alin. (2) lit. b) din C. pen. raportat la art. 125 alin. (1) şi (2) teza I din C. pen. a dispus luarea măsurii educative a internării într-un centru de detenţie a inculpatului A. pe o durată de 3 ani, pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 31 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 189 alin. (1) lit. f) din C. pen., cu aplicarea art. 113 alin. (3) din C. pen.
În temeiul art. 72 alin. (1) din C. pen. a dedus din durata de 3 ani a măsurii educative a internării într-un centru de detenţie aplicată inculpatului A. perioada detenţiei preventive din 27.12.2016 până la 08.03.2018.
În temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen.. a admis acţiunile civile ale Spitalului Municipal Dej şi ale Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie "D." din Cluj-Napoca şi a obligat, în solidar, inculpaţii E. şi A. (acesta în solidar şi cu persoanele responsabile civilmente F. şi G.) la plata sumelor de 2.038,11 RON, plus dobânzi, către Spitalul Municipal Dej şi de 4.584,84 RON către Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie "D." din Cluj-Napoca.
În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. pen.. l-a obligat pe inculpatul A. (în solidar cu persoanele responsabile civilmente F. şi G.) la plata sumei de 1.250 RON, reprezentând cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii de fond.
A menţinut dispoziţiile sentinţei atacate în măsura în care nu contravin acestei decizii.
În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen.. cheltuielile judiciare din apel au fost reţinute în sarcina statului.
Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat prezentul recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
Procurorul a invocat cazul de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.. - "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege". În motivarea recursului în casaţie, s-a susţinut că durata măsurii educative dispusă de către instanţa de apel în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A. este nelegală, fiind mai mică decât minimul legal ce putea fi dispus pe baza textelor legale incidente.
A precizat că pedeapsa pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului minor este detenţiunea pe viaţă alternativ cu pedeapsa închisorii de la 15 la 25 ani, ceea ce face aplicabile dispoziţiile de individualizare a măsurii educative prevăzute de art. 125 alin. (2) teza a II-a din C. pen., respectiv măsura internării într-un centru de detenţie pe o perioadă cuprinsă între 5 şi 15 ani şi că tentativa constituie o cauză de reducere a pedepsei ce nu se ia în considerare la "stabilirea pedepsei prevăzute de lege", în sensul dispoziţiilor art. 114 alin. (2) lit. b) şi art. 125 alin. (2) din C. pen.
Prin încheierea din data de 5 martie 2019 a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
Examinând pe fond recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:
Conform art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., o hotărâre este supusă casării în situaţia în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".
Aprecierea legalităţii limitelor de pedeapsă în calea de atac a recursului în casaţie se face în funcţie de încadrarea juridică reţinută/menţinută prin hotărârea atacată, instanţa de recurs nefiind abilitată de lege să dispună schimbarea încadrării juridice a faptei, datorită limitării erorilor de drept ce pot fi corectate în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie.
O pedeapsă depăşeşte, de regulă, limitele prevăzute de lege dacă se situează în afara limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de C. pen. pentru o anumită infracţiune. Există însă situaţii în care limitele speciale suferă modificări, în cadrul limitelor generale, datorită reţinerii unor împrejurări care au drept consecinţă reducerea sau majorarea limitelor de pedeapsă.
Aceste împrejurări ţin de individualizarea legală a pedepsei şi pot fi legate de faptă, de calitatea făptuitorului sau a victimei (cum sunt circumstanţele atenuante sau agravante, unitatea sau pluralitatea de infracţiuni, unele cazuri speciale de atenuare sau agravare, etc.), dar pot fi şi de natură procesuală (cum ar fi judecarea cauzei în procedura recunoaşterii învinuirii).
Inculpatului A. nu i s-a aplicat o pedeapsă, ci măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o durată de 3 ani, pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 31 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 189 alin. (1) lit. f) din C. pen., cu aplicarea art. 113 alin. (3) din C. pen., în condiţiile în care C. pen. a adoptat în cazul minorilor sistemul în care sancţiunile ce pot fi aplicate acestora se cantonează doar în sfera măsurilor educative.
Însă, aşa cum Înalta Curte a stabilit în jurisprudenţa sa (decizia penală nr. 251/RC din 14 octombrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală), sintagma "pedeapsă" din cuprinsul pct. 12 al art. 438 alin. (2) din C. proc. pen.. are un sens mai larg, de sancţiune de drept penal, cuprinzând şi sfera măsurilor educative, context în care legalitatea naturii şi duratei acestora sunt supuse verificării în cadrul căii extraordinare de atac a recursului în casaţie.
Însă, în cazul infracţiunilor săvârşite în timpul minorităţii, cauzele de atenuare (circumstanţele atenuante, tentativa) şi de agravare (circumstanţele agravante, forma continuată, concursul de infracţiuni) sunt avute în vedere la alegerea măsurii educative şi produc efecte numai cu privire la individualizarea între limitele prevăzute de lege în cazul fiecărei măsuri educative, neoperând o reducere sau o majorare a acestor limite, conform art. 128 şi art. 129 din C. pen.
Singura excepţie este cea prevăzută de dispoziţiile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., care prevede reducerea limitelor speciale ale măsurilor educative privative de libertate în cazul în care judecata se desfăşoară potrivit procedurii abreviate a recunoaşterii învinuirii.
În speţă, instanţa de apel s-a orientat spre aplicarea măsurii educative privative de libertate a internării într-un centru de detenţie, reglementată de dispoziţiile art. 125 din C. pen.
Conform art. 125 alin. (2) din C. pen., "internarea se dispune pe o perioadă cuprinsă între 2 şi 5 ani, afară de cazul în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de 20 de ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă, când internarea se ia pe o perioadă cuprinsă între 5 şi 15 ani."
Potrivit art. 187 din C. pen., "prin pedeapsă prevăzută de lege se înţelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârşită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei."
Prin decizia nr. 701/2016, Curtea Constituţională (paragrafele 64 şi 65) a statuat că ori de câte ori legea penală (de exemplu, în caz de renunţare la aplicarea pedepsei, amânare a aplicării pedepsei, amnistie, graţiere, prescripţie a răspunderii penale, reabilitare etc.) ori legea procesual penală (de exemplu, în cazul arestării preventive sau al acordului de recunoaştere a vinovăţiei) condiţionează anumite efecte de pedeapsa prevăzută de lege, referirea se va face la limitele speciale de pedeapsă (închisoare sau amendă) prevăzute de lege pentru infracţiunea consumată (în varianta-tip sau calificată, agravată sau atenuată) fără a se lua în considerare eventualele cauze generale de agravare (stări de agravare: concursul de infracţiuni, recidiva, infracţiunea continuată, circumstanţe agravante) sau de atenuare (stări de atenuare: tentativa, circumstanţe atenuante) şi nici cauzele speciale de agravare sau de atenuare (de pildă, art. 411 din C. pen. - Cauze de reducere a pedepsei).
Totodată, Curtea Constituţională a subliniat că aceste cauze de atenuare/agravare nu trebuie confundate cu variantele calificate (atenuate sau agravate) ale unor infracţiuni, prevăzute ca variaţiuni ale acestora în texte de sine stătătoare (din considerente de politică penală sau de tehnică legislativă) faţă de varianta-tip şi care prevăd, după caz, majorarea sau reducerea limitelor speciale de pedeapsă prevăzute pentru fapta ilicită. În aceste cazuri, prin expresia "pedeapsă prevăzută de lege" se înţelege pedeapsa fixată de legiuitor pentru aceste variante calificate, şi nu cea stipulată în varianta-tip a acelei infracţiuni.
Făcând aplicarea acestor considerente teoretice, Înalta Curte constată că infracţiunea de omor calificat, reţinută ca fiind săvârşită de intimatul-inculpat minor A., se pedepseşte, în conformitate cu dispoziţiile art. 189 alin. (1) lit. f) din C. pen., cu detenţiune pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani.
Astfel, prin raportare la dispoziţiile art. 125 alin. (2) din C. pen., limitele speciale ale perioadei măsurii educative privative de libertate a internării într-un centru de detenţie sunt cuprinse între 5 şi 15 ani.
Cum instanţa de apel nu a judecat cauza potrivit procedurii abreviate a recunoaşterii învinuirii, singura cauză ce ar fi permis reducerea limitelor duratei măsurii educative cu o treime, perioada pentru care s-a dispus măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru de detenţie pentru intimatul-inculpat A., de 3 ani, este nelegală, întrucât se situează sub limita minimă prevăzută de lege, de 5 ani.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., va admite recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 1227/A din 25 octombrie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2017, privind pe inculpatul A.
Va casa, în parte, decizia penală recurată şi rejudecând:
Va înlătura nelegalitatea deciziei atacate şi va aplica inculpatului A. măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o durată de 5 ani.
Va anula formele de executare şi va dispune emiterea acestora în conformitate cu dispoziţiile prezentei decizii.
Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale recurate.
Va deduce din durata măsurii educative perioada deja executată de la momentul efectivei încarcerări, la zi.
Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (3) şi (6) din C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 1227/A din 25 octombrie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2017, privind pe inculpatul A.
Casează, în parte, decizia penală recurată şi rejudecând:
Înlătură nelegalitatea deciziei atacate şi aplică inculpatului A. măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o durată de 5 ani.
Anulează formele de executare şi dispune emiterea acestora în conformitate cu dispoziţiile prezentei decizii.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale recurate.
Deduce din durata măsurii educative perioada deja executată de la momentul efectivei încarcerări, la zi.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 2 aprilie 2019.