Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4542/2018 AI generated

Jurisdictional competence for appeal against a first-instance appellate decision in a property delivery dispute

Case Number Decizia nr. 4542/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the exception of material incompetence and declined to hear the case, transferring jurisdiction to the Pitești Court of Appeal; consequently, the prior appellate decision dismissing the appeal remains the operative status quo pending further review by the competent superior instance. The dispute involved a contestation of a notification regarding the delivery in payment ("dare în plată") of a residential property, originally filed against debtors by a claimant who had lost both at the first instance and the appellate level, where the lower courts had upheld the validity of the notification and ordered the claimant to pay litigation costs. The decisive legal basis was Article 483(4) of the Code of Civil Procedure, interpreted alongside Article 97, which establishes that appeals are heard by the hierarchically superior instance of the court that issued the appealed decision; since the appealed decision was rendered by a Tribunal (Court of First Instance acting in appeal) in a case originally within the jurisdiction of the court of first instance, the ICCJ lacked jurisdiction, and the matter fell to the intermediate superior court, the Pitești Court of Appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 7 din Legea nr. 77/2016, art. 494 C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 96 pct. 3 C. proc. civ, art. 483 alin. (4) C. proc. civ; Jurisdictional competence for appeal against a first-instance appellate decision in a property delivery dispute: Potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, fiind evident şi în această situaţie că sintagma "cazurile prevăzute de lege" se referă pe de o parte la principiul legalităţii căii de atac şi, pe de altă parte, la posibilitatea criticării la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor hotărâri pronunţate de curţile de apel.

Keywords

AI generated
jurisdictional matters notification of the decision article of civil procedure legal status payment order cassation review

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 03 aprilie 2017 şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea sub nr. x/2017, reclamanta A. S.A. a formulat, în contradictoriu cu intimaţii B. şi C., în temeiul art. 7 din Legea nr. 77/2016, contestaţie împotriva Notificării înregistrate sub nr. X din 22 martie 2017 la A. formulată de Debitori cu privire la darea în plată a imobilului situat în judeţul Vâlcea, compus din 2 camere de locuit şi dependinţe, cu suprafaţă utilă de 49,63 mp, precum şi cota indiviză aferentă spaţiilor comune ale imobilului bloc, împreună cu dreptul de folosinţă asupra terenului aferent locuinţei, imobil înscris în CF. nr. x a localităţii Râmnicu Vâlcea, cu nr. Cadastral x.

Prin sentinţa civilă nr. 5965 pronunţată la data de 24 noiembrie 2017 de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în dosar nr. x/2017 a fost respinsă contestaţia formulată de contestatoarea D., în contradictoriu cu intimaţii B. şi C., ca neîntemeiată şi obligată pe contestatoarea la plata sumei de 1000 RON către intimaţi, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei civile nr. 5965 pronunţată la data de 24 noiembrie 2017 în dosar nr. x/2017, de Judecătoria Râmnicu Vâlcea la data de 22 decembrie 2018 a declarat apel contestatoarea A., solicitând admiterea prezentului apel şi schimbarea în tot a sentinţei civile apelate în sensul admiterii contestaţiei împotriva notificării de dare în plată cu consecinţa anulării notificării şi repunerea părţilor în situaţia anterioară precum şi obligarea debitorilor la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentei cauze.

Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 457/A din 19 aprilie 2018, a respins apelul formulată de către apelanta-contestatoare A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 5965 pronunţată la data de 24 noiembrie 2017 în dosar nr. x/2017 de Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

A obligat apelanta la plata către intimaţii pârâţi a sumei de 1000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-contestatoare A. S.A.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, în apel, într-o cerere de competenţa judecătoriei în primă instanţă.

Potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, fiind evident şi în această situaţie că sintagma "cazurile prevăzute de lege" se referă pe de o parte la principiul legalităţii căii de atac şi, pe de altă parte, la posibilitatea criticării la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor hotărâri pronunţate de curţile de apel.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curtea de apel judecă, ca instanţă de recurs în cazurile anume prevăzute de lege, însă din această perspectivă nu se poate reţine faptul că toate recursurile, indiferent de instanţa care le-a pronunţat, vor fi soluţionate de instanţa supremă.

Din ansamblul prevederilor C. proc. civ. se poate deduce că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanţelor de judecată într-un sistem piramidal ce are la bază judecătoriile şi în vârful cărora se găseşte Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă, fără a se trece peste o instanţă de la un nivel intermediar.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Astfel, competenţa de soluţionare a recursurilor aparţine şi altor instanţe decât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aspect ce reiese şi din interpretarea sintagmei "instanţa ierarhic superioară" din cadrul art. 483 alin. (4) C. proc. civ., al cărui rol nu este de a conferi instanţei supreme competenţa de a soluţiona orice recurs, rolul acestei sintagme fiind cel de a crea o dihotomie între recursurile de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pe de o parte, şi recursurile de competenţa celorlalte instanţe de control judiciar - tribunale şi curţi de apel, pe de altă parte.

În aplicarea dispoziţiilor legale enunţate, competentă a soluţiona calea extraordinară de atac a recursului este Curtea de Apel Piteşti, aceasta fiind instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a pronunţat decizia în apel.

Având în vedere cele de mai sus şi dispoziţiile art. 132 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Piteşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în soluţionarea recursului declarat de recurenta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 457/A din 19 aprilie 2018, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Piteşti.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19.10.2018.