Competence to hear cassation against Tribunal appeal in claims under 1,000,000 RON after constitutional unconstitutionality of legislative threshold

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 7545/2017 din 31 mai 2017 Judecătoria Iaşi, secţia Civilă, a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată din oficiu şi în consecinţă:

A respins acţiunea civilă formulată de reclamanta S.C. "C.E.T." IAŞI S.A., în contradictoriu cu pârâta A., în ceea ce priveşte suma de 42.734,44 RON - penalităţi de întârziere aferente facturilor primare scadente până în luna septembrie 2011 inclusiv, cu excepţia penalităţilor aferente facturii primare x din 31 august 2008, scadentă la 23 septembrie 2008, dreptul la acţiune fiind prescris.

A admis, în parte, acţiunea civilă formulată de către reclamanta S.C. "C.E.T." IAŞI S.A., societate aflată în faliment, prin lichidator judiciar B. S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâta A., şi în consecinţă:

A obligat pârâta să achite reclamantei suma de 129,59 RON, cu titlu de penalităţi de întârziere, aferente facturii primare x din 31 august 2008, scadentă la 23 septembrie 2008, precum şi facturilor primare scadente în perioada 06 octombrie 2011 - 12 decembrie 2011, calculate conform facturilor de penalităţi din intervalul 31 mai 2012 - 22 noiembrie 2016.

A respins cererea reclamantei referitoare la cheltuielile de judecată, ca nefondată.

Prin decizia civilă nr. 2578 din 19 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/2016, au fost respinse apelurile formulate de reclamanta S.C. C. S.A., societate în faliment, reprezentată de lichidator judiciar B. SPRL şi pârâta A. împotriva sentinţei civile nr. 7545 din 31 mai 2017 pronunţată de Judecătoria Iaşi, sentinţă care a fost păstrată.

Împotriva deciziei civile nr. 2578 din 19 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi, a promovat recurs S.C. C. S.A., reprezentat de lichidator judiciar B. SPRL, solicitând casarea deciziei.

În motivare recurenta a arătat în esenţă că excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune este neîntemeiată, deoarece sumele solicitate nu sunt prescrise, întrucât a intervenit întreruperea termenului de prescripţie, conform dispoziţiilor art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, prin "recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia" urmând ca de la data acestor recunoaşteri să curgă un nou termen de prescripţie.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 486 noul C. proc. civ.

Faţă de recursul declarat de către S.C. C. S.A. - PRIN LICHIDATOR JUDICIAR B. S.P.R.L., intimata A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca inadmisibil.

Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, prin decizia nr. 284/2018 din 24 mai 2018, a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Iaşi în soluţionarea recursului.

A declinat în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie competenţa de soluţionare a recursului privind decizia civilă nr. 2578 din 19 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi, recurs promovat de S.C. C. S.A., prin LICHIDATOR JUDICIAR B. SPRL.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Iaşi, secţia I civilă revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Iaşi, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în soluţionarea recursului declarat de recurenta-reclamantă S.C. C. S.A. - PRIN LICHIDATOR JUDICIAR B. S.P.R.L. împotriva deciziei nr. 2578/2017 din 19 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Iaşi.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19.10.2018.