Jurisdictional gap for appellate review of civil claims under 1 million RON: Supreme Court incompetence and remand to Court of Appeal via analogy

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 7138 din 24 mai 2017, Judecătoria Iaşi a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţie invocată din oficiu.

A respins acţiunea formulată de reclamanta SC "CET" S.A., societate aflată în faliment, reprezentată de lichidator judiciar A. Iaşi SPRL, formulată în contradictoriu cu pârâta B., ca fiind prescrisă.

A respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta S.C. "CET Iaşi" S.A., prin lichidator judiciar A. Iaşi SPRL, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Prin decizia nr. 2321/2017 din 04 decembrie 2017, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a admis apelul formulat de reclamanta S.C. "CET" Iaşi S.A., prin lichidator judiciar A. Iaşi SPRL, împotriva sentinţei civile nr. 7138 din 24 mai 2017 pronunţată de Judecătoria Iaşi, sentinţă pe care a schimbat-o în parte.

A fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de instanţă de fond din oficiu, în ceea ce priveşte penalităţile de întârziere aferente facturilor fiscale nr. x din 31 mai 2011, x din 30 iunie 2011, x din 31 iulie 2011, x din 31 august 2011, x din 30 septembrie 2011, x din 31 octombrie 2011.

A fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. "C.E.T. Iaşi" S.A., prin lichidator judiciar A. Iaşi S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâta B.

A fost obligată pârâtă să plătească reclamantei suma de 41,89 RON, cu titlu de penalităţi de întârziere aferente facturilor de energie termică din perioada mai - octombrie 2011 (facturi nr. x din 31 mai 2011, x din 30 iunie 2011, x din 31 iulie 2011, x din 31 august 2011, x din 30 septembrie 2011, x din 31 octombrie 2011), penalităţi calculate pentru perioada februarie 2014 - octombrie 2016.

Au fost păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu contravin deciziei, referitoare la respingerea, ca prescrisă, a cererii vizând penalităţile aferente facturilor de energie termică din perioada februarie 2011 - aprilie 2011 şi la respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs S.C. "CET" Iaşi S.A., prin lichidator judiciar A. Iaşi SPRL, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, prin decizia nr. 321/2018 din 05 iunie 2018, a declinat în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, competenţa de soluţionare a recursului formulat de SC "CET" Iaşi S.A. - prin lichidator judiciar A. Iaşi S.P.R.L. - împotriva deciziei nr. 2321/2017 din 04 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Iaşi, secţia I civilă revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Iaşi, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în soluţionarea recursului declarat de recurenta-reclamantă S.C. CET IAŞI S.A. - PRIN LICHIDATOR JUDICIAR A. IAŞI S.P.R.L. împotriva deciziei civile nr. 2321/2017 din 04 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Iaşi.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19.10.2018.