Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4526/2018 AI generated

Jurisdiction of cassation for civil appeals valued under 200,000 RON following the 2013 procedural code reform

Case Number Decizia nr. 4526/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice upheld its material incompetence and declined jurisdiction, ordering the case to be transmitted to the Iași Court of Appeal for resolution, without any further appeal. The dispute concerned a claim by a utility company against an individual and a corporate entity for approximately 7,235 RON in unpaid utility fees and penalties, which had been dismissed by lower courts due to the expiration of the statute of limitations. The legal issue centered on the lack of a specific statutory provision defining which court has jurisdiction to hear a cassation appeal against a tribunal's appellate decision in a civil matter valued under 200,000 RON. Relying on the hierarchical organization of courts and the doctrine of analogy for similar situations (Art. 5(3) of the Civil Procedure Code), the Court determined that the hierarchically superior instance to the Tribunal, i.e., the Court of Appeal, was the competent authority to review the appeal, applying the principles from Art. 483(4) of the Civil Procedure Code.

Legislator headnote

AI generated

art. 494 C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 95 pct. 1 C. proc. civ, art. 5 C. proc. civ, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 5 alin. (3) C. proc. civ; Jurisdiction of cassation for civil appeals valued under 200,000 RON following the 2013 procedural code reform: Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Keywords

AI generated
Civil Procedure Code declining of jurisdiction statute of limitations legal fees matter in dispute cassation review

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 1422/2017
Prin decizia civilă nr. 1422/2017 din 21 septembrie 2017, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a respins apelul formulat de reclamanta S.C.
decizia nr. 333/2018
Jurisdiction of Supreme Court vs. Court of Appeal for cassation appeals against tribunal decisions in civil cases valued under 200,000 RON
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea introductivă, reclamanta S.C. "C.E.T. IAŞI" S.A., prin lichidator judiciar A. Iaşi S.P.R.L., a chemat în judecată pârâtele B. şi S.C. C. S.A. solicitând obligarea acestora la plata sumei de 2.389,57 RON, reprezentând contravaloarea facturilor de utilităţi aferente perioadei martie 2007 - mai 2007, a sumei de 4.846,24 RON, reprezentând contravaloarea penalităţilor aferente perioadei aprilie 2007 - mai 2014, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 11675 din 25 octombrie 2016 pronunţată de Judecătoria Iaşi s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de instanţă din oficiu, şi a fost respinsă acţiunea exercitată de către reclamanta S.C. C.E.T. Iaşi S.A., prin administrator judiciar A. Iaşi S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâta B., ca fiind prescris dreptul material la acţiune.

S-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C. Iaşi S.A., excepţie invocată de reclamantă şi s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, având ca obiect acţiune în răspundere contractuală, formulată de reclamanta S.C. CET IAŞI S.A., prin lichidator judiciar A. Iaşi SPRL, în contradictoriu cu pârâta C. Iaşi S.A.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta S.C. "C.E.T." IAŞI S.A., prin lichidator judiciar A. Iaşi S.P.R.L.

Prin decizia civilă nr. 1422/2017 din 21 septembrie 2017, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a respins apelul formulat de reclamanta S.C. "C.E.T. IAŞI" S.A. împotriva sentinţei civile nr. 11675 din 25 octombrie 2016 pronunţată de Judecătoria Iaşi, sentinţă ce a fost păstrată.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta S.C. CET Iaşi S.A., prin lichidator judiciar A. Iaşi SPRL, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, prin decizia nr. 333/2018 din 11 iunie 2018, a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Iaşi în soluţionarea recursului.

A declinat, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, competenţa de soluţionare a recursului formulat de S.C. CET IAŞI S.A., prin lichidator judiciar A. Iaşi SPRL, împotriva deciziei civile nr. 1422/2017 din 21 septembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Iaşi, secţia I civilă revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Iaşi, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în soluţionarea recursului declarat de recurenta-reclamantă S.C. CET IAŞI S.A. - PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR A. IAŞI S.P.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1422/2017 din 21 septembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Iaşi.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19.10.2018.