Competence to hear cassation against tribunal appellate decisions in low-value civil cases following unconstitutionality of transitional appeal thresholds

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea civilă fn din 11 ianuarie 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Cluj-Napoca, instanţa a respins, ca neîntemeiată, excepţia prematurităţii cererii principale, invocată de către pârât prin întâmpinare, întrucât obligaţia notificării nu poate avea caracterul unei proceduri obligatorii în sensul dispoziţiilor art. 193 alin. (1) noul C. proc. civ., în lipsa unei prevederi legale exprese.

Instanţa a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei de interes, apreciind că, raportat la obiectul cererii principale, reclamantul are în mod evident interes în promovarea acesteia, iar susţinerile pârâtului în motivarea excepţiei analizate vizează în realitate temeinicia cererii principale, iar nu interesul în formularea acesteia.

Prin sentinţa civilă nr. 442/2017 din 25 ianuarie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Cluj-Napoca, instanţa a admis cererea principală formulată de către reclamantul-pârât A. în contradictoriu cu pârâtul-reclamant B. A respins cererea reconvenţională formulată de către pârâtul-reclamant B., în contradictoriu cu reclamantul-pârât A., ca neîntemeiată. A obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 4408 euro, reprezentând rate restante datorate în temeiul convenţiei intitulată "contract de tranzacţie" încheiat între părţi la data de 08 aprilie 2015, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă acestei sume, calculată începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată (04 mai 2016) şi până la data achitării integrale a debitului principal în litigiu. A obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei totale de 3.615 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată (din care 1.115 RON - taxă judiciară de timbru, iar 2.500 RON - onorariu avocaţial). A respins, în rest, cererea reclamantului privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva încheierii civile fn 11 ianuarie 2017 şi a sentinţei civile nr. 442/2017 din 25 ianuarie 2017 a formulat apel pârâtul-reclamant B. solicitând: admiterea apelului şi pe cale de consecinţă schimbarea în tot a sentinţei apelate şi respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A., corelativ cu admiterea cererii reconvenţionale. Cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Cluj, secţia Civilă, prin decizia nr. 708/2018 din 30 martie 2018, a respins ca nefondat apelul declarat de B. împotriva încheierii civile fn din 11 ianuarie 2017 şi a sentinţei civile nr. 442 din 25 ianuarie 2017 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr. x/2016, pe care a menţinut-o în întregime.

A obligat apelantul B. la plata în favoarea intimatului A. a sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel - onorariu avocaţial.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul-pârât B.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Cluj, secţia Civilă revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Cluj, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în soluţionarea recursului declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei nr. 708/2018 din 30 martie 2018, pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia Civilă.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Cluj.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19.10.2018.