Nullity of debt settlement agreement for lack of cause based on final criminal conviction proving fictitious transactions

Asupra recursului de faţă de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, reclamanta SC "A." S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele SC "B." S.R.L. şi SC "C." S.R.L. să se constate nulitatea absolută a acordului de stingere a creanţelor reciproce nr. x din 20 mai 2004 încheiat între părţi şi să fie obligată pârâta S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 7.810.161 RON, reprezentând debite neachitate. Reclamanta a arătat că la data încheierii acordului de creanţă invocată de pârâta S.C. C. S.R.L. nu exista, fiind rezultatul unei facturi emise cu 38 de zile mai târziu decât data actului tripartit şi astfel, nu a existat o obligaţie asumată care să justifice încheierea actului a cărui nulitate o solicită.

Prin sentinţa civilă nr. 1613 din 3 octombrie 2014, au fost admise excepţiile lipsei capacităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. C. S.R.L. şi a prescripţiei parţiale extinctive în ce priveşte capătul de cerere vizând pretenţiile; a fost respinsă acţiunea faţă de pârâta S.C. C. S.R.L. pentru lipsa capacităţii procesuale pasive; a fost admis primul petit al cererii şi a fost constatată nulitatea absolută a acordului nr. 88/2004; a fost admis în parte petitul doi al cererii, fiind obligată pârâta S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 5.307.611 RON, fiind respinse în rest pretenţiile ca fiind prescrise.

Prin decizia nr. 152 din 26 martie 2015, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă a respins apelul declarat împotriva acestei sentinţe.

Recursul pârâtei a fost admis prin decizia nr. 2505 din 9 decembrie 2015, fiind dispusă casarea deciziei din apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În rejudecare, instanţa de apel a anulat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la prima instanţă. S-a reţinut că hotărârea primei instanţe a fost pronunţată de un judecător recuzat, în condiţiile în care cererea de recuzare a fost anulată ca netimbrată, deşi la data soluţionării sale fusese formulată o cerere de reexaminare şi fusese plătită taxa de timbru datorată.

În rejudecare, instanţa de fond a respins cererea pârâtei de suspendare a cauzei în temeiul art. 75 din Legea nr. 85/2006, reţinând că principalul capăt de cerere vizează nulitatea actului juridic, acţiune ce nu intră sub incidenţa prevederilor legale invocate, iar capătul de cerere vizând pretenţiile este subsecvent primului, nefiind nici el supus prevederilor textului legal invocat.

Instanţa de fond a apreciat caracterul fondat al excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei S.C. C. S.R.L., motivat de faptul că prin sentinţa nr. 998/COM din 29 septembrie 2010, Tribunalul Bacău a dispus închiderea procedurii falimentului deschisă împotriva acestei pârâte şi radierea ei din Registrul Comerţului.

Excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ce priveşte petitul doi al cererii reclamantei a fost analizată odată cu fondul cauzei.

Instanţa a reţinut că prin acordul a cărui nulitate se solicită a se constata s-a hotărât asupra unei novaţii prin schimbare de debitor, fiind stinse obligaţiile S.C. B. S.R.L. faţă de S.C. A. S.R.L., precum şi obligaţiile S.C. A. S.R.L. faţă de S.C. C. S.R.L., în limitele debitului achitat. Premisele încheierii acordului au fost create ca urmare a constatării că între S.C. C. S.R.L., în calitate de creditor şi S.C. A. S.R.L., în calitate de debitor, există o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în valoare de 54.546.176.860 RON ROL, conform facturii seria x nr. x din 28 iunie 2004, precum şi că între S.C. A. S.R.L., în calitate de creditor şi S.C. B. S.R.L., în calitate de debitor, există o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în valoare de 53.076.114.628 RON ROL.

Instanţa de fond a apreciat ca fiind întemeiată susţinerea reclamantei referitoare la lipsa cauzei imediate pentru încheierea acordului a cărui nulitate se solicită, raportat la faptul că factura care ar fi stat la baza obligaţiei reclamantei faţă de propriul creditor a fost emisă ulterior încheierii acordului, astfel încât reclamanta nu avea calitate de debitor, neexistând obligaţia de achitare a sumei menţionată în acea factură. În consecinţă, a admis primul capăt din cererea reclamantei.

Cu privire la capătul de cerere vizând obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata contravalorii facturilor emise faţă de aceasta, instanţa a reţinut imposibilitatea aplicării teoriei conversiunii actului juridic, acordul de stingere al creanţelor neavând efect de recunoaştere a datoriei pârâtei faţă de reclamantă. S-a apreciat că eficientizarea actului prin intermediul conversiunii nu se poate realiza dacă din manifestarea de voinţă a părţilor sau a uneia dintre ele, exprimată în scopul încheierii actului juridic, rezultă expres sau implicit că acestea sunt potrivnice unei eventuale conversiuni a actului. Având în vedere opoziţia pârâtei la aplicarea teoriei conversiunii instanţa, a valorificat apărarea acesteia în sensul că motivul determinant la încheierea actului tripartit a fost stingerea reciprocă a creanţelor, constatând în consecinţă că actul nu poate avea valoarea unei recunoaşteri din partea pârâtei a datoriei pe care o avea faţă de reclamantă. Având în vedere aceste consideraţii, instanţa a apreciat ca fiind prescris dreptul material la acţiune al reclamantei cu privire la petitul vizând pretenţiile împotriva pârâtei S.C. L. S.R.L., raportat la data emiterii acestora, lipsa unui termen de plată şi scadenţa fiecărei facturi în parte.

Această sentinţă a fost apelată de ambele părţi, pârâta declarând apel şi împotriva încheierii de şedinţă din data de 11 octombrie 2016.

Prin decizia nr. 94 din 3 martie 2017, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L.; a admis apelul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva sentinţei de fond şi a încheierii de şedinţă, a schimbat în parte şi sentinţa de fond în sensul că a înlăturat soluţia dată capătului 2 din cerere şi excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune referitor la acest capăt de cerere: a menţinut soluţia dată pe primul capăt de cerere referitor la constatarea nulităţii absolute a acordului de stingere a creanţelor reciproce nr. x din 20 mai 2004, precum şi soluţia dată excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei S.C. C. S.R.L.

Decizia instanţei de apel a fost recurată atât de reclamanta SC "A." S.R.L. - prin lichidator judiciar D. SPRL Buzău, cât şi de pârâta SC "B." S.R.L. Vatra Dornei - prin lichidator judiciar Cabinet de Insolvenţă E., iar prin decizia nr. 1182 din 22 iunie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins ca nefondat recursul reclamantei şi, admiţând recursul declarat de pârâtă, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că instanţa de apel nu a motivat înlăturarea apărărilor formulate de aceasta atât la fond cât şi în apel, referitoare la eroarea de datare a acordului de stingere a creanţelor reciproce, deşi pârâta în mod constant a invocat-o şi nu s-a pronunţat asupra menţionării în act a numărului de ordine dat de Registrul Comerţului Bucureşti la data de 14 iunie 2004, ca urmare a mutării sediului firmei în această localitate şi nici nu a argumentat cum putea fi cunoscut de reclamantă la data încheierii acordului de stingere a creanţelor reciproce.

A apreciat instanţa de control judiciar că se impune admiterea recursului pârâtei şi casarea deciziei de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru administrarea unui probatoriu care să ateste existenţa motivului de nulitate invocat de reclamantă prin dovedirea certă a lipsei obligaţiei reclamantei faţă de S.C. C. S.R.L. şi de asemenea, a unui probatoriu necesar pentru verificarea motivului de nulitate vizând lipsa de cauză a actului juridic a cărui nulitate se solicită, prin raportare la inexistenţa datoriei reclamantei faţă de S.C. C. S.R.L., inclusiv prin solicitarea deciziei pronunţate în dosarul penal care a analizat şi raportul obligaţional dintre cele două părţi.

În rejudecare, Curtea de Apel Suceava a subliniat că limitele învestirii în această fază procesuală se circumscriu analizării criticilor formulate de către pârâta S.C. B. S.R.L. în apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 405 din 15 noiembrie 2016 a Tribunalului Suceava, cu privire la soluţia pronunţată în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la constatarea nulităţii absolute a Acordului de stingere a creanţelor reciproce nr. x din 20 mai 2004, modul de soluţionare al tuturor celorlalte aspecte ale cauzei rămânând irevocabil prin decizia nr. 1182 din 22 iunie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Procedând la administrarea unui probatoriu care să ateste existenta motivului de nulitate invocat de reclamantă, prin dovedirea certă a lipsei obligaţiei reclamantei faţă de S.C. M. S.R.L., inclusiv prin solicitarea deciziei pronunţate în cadrul dosarului penal care a analizat şi raportul obligaţional dintre cele două părţi (reclamantă şi S.C. C. SRL) şi analizarea apărărilor pârâtei referitoare la eroarea din cuprinsul acordului cu privire la data încheierii acestuia, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă prin decizia nr. 20 din 19 ianuarie 2018 a respins, apelul declarat de pârâta SC "B." S.R.L. Vatra Dornei - prin lichidator judiciar Cabinet de Insolvenţă E., împotriva sentinţei civile nr. 405 din 15 noiembrie 2016 a Tribunalului Suceava, secţia a II-a civilă, vizând soluţia cu privire la capătul de cerere referitor la constatarea nulităţii absolute a Acordului de stingere a creanţelor reciproce nr. x din 20 mai 2004 şi a constatat că modul de soluţionare a tuturor celorlalte aspecte ale cauzei a rămas irevocabil prin decizia nr. 1182 din 22 iunie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut următoarele:

Acordul a cărui nulitate se solicită a constituit obiect de analiză şi în dosarul penal nr. x/2012 privind, în principal, pe inculpaţii F. şi G., cercetaţi pentru iniţierea şi constituirea unui grup infracţional organizat- în scopul fraudării patrimoniului a două societăţi comerciale, sens în care au constituit circuite financiare şi comerciale între mai multe societăţi comerciale, printre care se numără şi părţile din dosarul de faţă, respectiv S.C. B. S.R.L., S.C. M. S.R.L. şi S.C. A. S.R.L.

Prin decizia penală nr. 1633/A din 1 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, decizie definitivă, au fost condamnaţi toţi inculpaţii trimişi în judecată, reţinându-se că pentru realizarea rezoluţiei infracţionale aceştia au încercat să dea o aparenţă de legalitate acţiunilor întreprinse în acest scop, întocmind în mod fictiv atât facturile care atestau o datorie a S.C. B. S.R.L. către S.C. A. S.R.L., cât şi cele care atestau o datorie a S.C. A. S.R.L. către S.C. M. S.R.L., precum şi Acordul de stingere a creanţelor reciproce nr. x din 20 mai 2004.

Potrivit dispoziţiilor art. 28 alin. (1) C. proc. civ. pen..:

"hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o".

Aşa fiind, caracterul nereal al înscrisului a cărui nulitate se invocă în prezentul litigiu, reţinut de către instanţa penală, nu mai poate fi pus în discuţie, ca urmare a efectului pozitiv al lucrului judecat.

În acest context, apărarea apelantei-pârâte S.C. B. S.R.L. referitoare la faptul că Acordul de stingere a creanţelor reciproce a fost datat din eroare ca fiind încheiat la data de 20 mai 2004, el fiind în realitate încheiat ulterior datei de 28 iunie 2004, este lipsit de relevanţă, nemaiputând pune în discuţie caracterul fictiv al înscrisului, statuat deja de instanţa penală.

Cum prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamanta a solicitat nulitatea acestui acord, care are caracterul unei delegaţii perfecte, motivat de faptul că delegatul S.C. C. S.R.L. nu avea calitatea de creditor al delegatului, iar prin hotărârea penală menţionată anterior s-a stipulat că nici una dintre creanţele la care se face referire în cuprinsul acestuia nu a existat, acordul aparte în mod evident lipsit de cauză, aşa cum a reţinut în mod corect şi prima instanţă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs S.C. B. S.R.L. prin lichidator judiciar Cabinet de Insolvenţă H., criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

Instanţa nu a analizat motivul privind menţionarea în Acordul nr. x a numărului de ordine la ORC Bucureşti - simpla diferenţă dintre data Acordului şi a facturii nu este suficientă pentru dovada inexistenţei obligaţiei de plată a debitului faţă de S.C. C. S.R.L.

Instanţa de apel s-a limitat doar la efectele pe care decizia penală nr. 1622 A din 1 noiembrie 2016 le produce asupra raporturilor juridice dintre reclamantă şi S.C. C. S.R.L.

Reclamanta nu a dovedit printr-un probatoriu suplimentar că la data încheierii acordului fusese deja emisă factura seria x nr. x din 28 iunie 2004, ca atare nu este dovedită în mod cert lipsa obligaţiei reclamantei faţă de S.C. C. S.R.L.

Faptul că se menţionează expres în cuprinsul acordului obligaţia reclamantei faţă de secunda pârâtei înseamnă că obligaţia S.C. A. S.R.L. exista la data semnării acordului.

Operaţiunea de înregistrare a radierii din oficiu la ORC Buzău s-a efectuat la data de 28 iunie 2004.

Acordul de stingere a creanţelor reciproce nr. x este încheiat în mod evident după data de 28 iunie 2004, data menţionată în acord - 20 mai 2004 - fiind doar o eroare materială.

Interesul urmărit de reclamantă prin anularea Acordului nr. x este obligarea S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 7.810.161 RON, în timp ce debitul reclamantei faţă de S.C. C. S.R.L. nu a fost achitat.

Decizia penală nr. 1633 A din 1 noiembrie 2016 nu are nici un efect asupra înscrisurilor prezentate în cauza civilă.

Hotărârea penală are efecte doar asupra existenţei faptei şi a persoanei care a săvârşit-o, neavând efecte asupra Acordului nr. x şi facturilor încheiate între reclamantă şi S.C. C. S.R.L., pe de o parte, şi reclamantă şi S.C. B. S.R.L. pe de altă parte.

Nici Acordul de stingere a creanţelor reciproce nr. x din 20 mai 2004 şi nici factura seria x nr. x din 28 iunie 2004 nu au fost desfiinţate de instanţa penală, neexistând deci vreo autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile.

Caracterul fictiv al înscrisurilor aşa cum acesta este apreciat în considerentele hotărârii penale, nu are nici un efect asupra valabilităţii acestora. Câtă vreme acestea nu au fost anulate de o instanţă penală ori civilă, ele se bucură în continuare de prezumţia de validitate şi produc efecte juridice. Caracterul fictiv a fost evidenţiat de rechizitoriu şi mai apoi de instanţă, doar pentru a reliefa rezoluţia infracţională, a cărei dovedire era necesară pentru atragerea răspunderii penale a inculpaţilor.

Considerarea unor operaţiuni economice drept fictive nu echivalează cu anularea lor de către instanţa penală.

Sunt invocate dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi se solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate, admiterea apelului pârâtei S.C. B. S.R.L. şi respingerea primului capăt al cererii de chemare în judecată ca nefondat.

Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat şi urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte primul motiv de recurs invocat de S.C. B. S.R.L., respectiv faptul că instanţa nu a analizat apărarea pârâtei referitoare la eroarea de datare a acordului de stingere a creanţelor reciproce, acesta este nefondat.

Chiar şi în situaţia în care s-ar reţine faptul că, din eroare acordul de stingere a creanţelor reciproce a fost datat 20 mai 2004, când în realitate acesta a fost încheiat după 28 iunie 2004, dată la care a fost emisă factura seria x nr. x din 28 iunie 2004, aceasta nu este o dovadă a valabilităţii respectivului acord şi nici a existenţei certe a creanţei.

Recurenta susţine că instanţa de apel şi-a întemeiat în mod exclusiv raţionamentul pe decizia penală nr. 1633 A din 1 noiembrie 2016 care nu are nici un efect asupra înscrisurilor prezentate în cauza civilă.

În realitate, instanţa de apel nu a făcut decât să respecte îndrumările obligatorii din decizia nr. 1182 din 22 iunie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Astfel, Înalta Curte a dispus casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru administrarea unui probatoriu care să ateste existenţa motivului de nulitate invocat de reclamantă prin dovedirea certă a lipsei obligaţiei reclamantei faţă de S.C. C. S.R.L. şi, de asemenea, a unui probatoriu necesar pentru verificarea motivului de nulitate vizând lipsa de cauză a actului juridic a cărui nulitate se solicită, prin raportare la inexistenţa datoriei reclamantei faţă de S.C. C. S.R.L., inclusiv prin solicitarea deciziei pronunţate în dosarul penal care a analizat şi raportul obligaţional dintre cele două părţi.

Este adevărat că, potrivit dispoziţiilor art. 28 alin. (1) C. proc. civ. pen.. "hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o".

De asemenea, este adevărat astfel cum susţine recurenta că printre înscrisurile anulate prin decizia penală nu se află şi acordul de stingere a creanţelor reciproce nr. x din 20 mai 2004 şi nici factura seria x nr. x din 28 iunie 2004.

Cu toate acestea, nu se poate reţine valabilitatea respectivelor înscrisuri.

În primul rând, o decizie penală definitivă se prezumă în mod absolut că exprimă adevărul.

Prin decizia penală nr. 1633 A din 1 noiembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală a reţinut că pentru realizarea rezoluţiei infracţionale inculpaţii au încercat să dea o aparenţă de legalitate acţiunilor întreprinse în acest scop, întocmind în mod fictiv atât facturile care atestau o datorie a S.C. B. S.R.L. către S.C. A. S.R.L., cât şi cele care atestau o datorie a S.C. A. S.R.L. către S.C. C. S.R.L., precum şi Acordul de stingere a creanţelor reciproce nr. x din 20 mai 2004.

În aceste condiţii, aserţiunile recurentei în ce priveşte necesitatea ca reclamanta să dovedească inexistenţa obligaţiei S.C. A. S.R.L. faţă de S.C. C. S.R.L., la momentul încheierii Acordului de stingere a creanţelor reciproce deoarece dovada incontestabilă a existenţei acestei obligaţii este chiar menţionarea facturii nr. x din 28 iunie 2004 în cuprinsul Acordului, nu pot fi primite.

Prin decizia penală nr. 1633 A din 1 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, decizie definitivă şi care se prezumă în mod absolut că exprimă adevărul se reţin următoarele:

"acordul de stingere a datoriilor reciproce nr. x din 20 mai 2004 încheiat între S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L. Vatra Dornei şi S.C. C. S.R.L. Bacău, face referire la o datorie care nu exista la data încheierii acordului 20 mai 2004 (data facturii care este înscrisă în acest acord fiind 28 iunie 2004 - factura seria x nr. x din 28 iunie 2004) factura seria x nr. x din 28 iunie 2004 emisă de S.C. C. S.R.L. Bacău reprezentând "linie tehnologică de îmbuteliere a laptelui" nu are suport având în vedere că S.C. I. S.R.L. Bucureşti, firma care a facturat această "linie tehnologică de îmbuteliere a laptelui", iniţial către S.C. J. S.R.L. Bucureşti, iar aceasta a facturat către S.C. C. S.R.L. Bacău, nu are acte de provenienţă pentru utilaj şi nu este producător; în evidenţa mijloacelor fixe ale S.C. A. S.R.L. nu apare acest utilaj".

În aceste condiţii, printr-o decizie penală definitivă se reţine că "acordul de stingere a datoriilor reciproce nr. x din 20 mai 2004 […] face referire la o datorie care nu exista la data încheierii acordului 20 mai 2004", chiar şi în situaţia în care data încheierii acestui acord este din eroare trecută ca fiind 20 mai 2004, data fiind în realitate 28 iunie 2004, data facturii seria x nr. x din 28 iunie 2004, este de necontestat că această datorie nu exista, reţinându-se că respectiva factură "nu are suport".

În mod corect s-a reţinut de instanţa de apel faptul că odată ce s-a statuat printr-o decizie penală definitivă caracterul fictiv al acordului de stingere a creanţelor nu mai are relevanţă faptul că a fost datat din eroare ca fiind încheiat la 20 mai 2004.

Este de necontestat că nici una din creanţele la care se face referire în cuprinsul acestuia nu a existat, astfel că, în mod evident acest acord este lipsit de cauză, deci nul.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. VATRA DORNEI - prin lichidator judiciar, CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENŢĂ "K." împotriva deciziei nr. 20 din 19 ianuarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 20 septembrie 2018.