Supreme Court lacks jurisdiction over appeals against Tribunal decisions: refusal of resumption of public auction for state-owned agricultural buildings
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the material jurisdiction of the Supreme Court for the appeal filed by the administrative unit against a civil decision, ruling that the appellate jurisdiction properly belongs to the Court of Appeal, and declined its own competence in favor of the lower appellate court, leaving the underlying civil dispute regarding the resumption of a public auction for the sale of zootechnical spaces and related eviction and unpaid rent claims to be adjudicated by the correct instance. The case originated from a primary action by four individuals to compel a local municipality to continue a suspended public auction for the sale of four concrete barns, coupled with a counterclaim by the municipality for their eviction and payment of lost use value for the period 2011–2014, where the first instance partially granted the counterclaim and the appellate tribunal later admitted the primary action to order the resumption of the auction. The decisive legal basis for the jurisdictional transfer was the interpretation of Articles 97(1) and 497 of the Code of Civil Procedure, which established that the Supreme Court lacks competence to hear appeals against decisions rendered by tribunals in a second instance, as such appeals must follow the hierarchical judicial system by being heard by the Court of Appeal, thereby requiring the correction of the erroneous declination of competence by the lower appellate court.
Legislator headnote
AI generatedart. 123 din Legea nr. 215/2001, art. 132 C. proc. civ, art. 94 pct. 1 lit. h) din C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, Art. 497 C. proc. civ, art. 95 pct. 2 C. proc. civ; Supreme Court lacks jurisdiction over appeals against Tribunal decisions: refusal of resumption of public auction for state-owned agricultural buildings: The case originated from a primary action by four individuals to compel a local municipality to continue a suspended public auction for the sale of four concrete barns, coupled with a counterclaim by the municipality for their eviction and payment of lost use value for the period 2011–2014, where the first instance partially granted the counterclaim and the appellate tribunal later admitted the primary action to order the resumption of the auction. The decisive legal basis for the jurisdictional transfer was the interpretation of Articles 97(1) and 497 of the Code of Civil Procedure, which established that the Supreme Court lacks competence to hear appeals against decisions rendered by tribunals in a second instance, as such appeals must follow the hierarchical judicial system by being heard by the Court of Appeal, thereby requiring the correction of the erroneous declination of competence by the lower appellate court.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive to admit the exception of material incompetence and declin the jurisdiction to the Court of Appeal Galați.
Full text
Din examinarea lucrărilor din dosar s-au constatat următoarele:
1. Prin cererea principală înregistrată pe rolul Judecătoriei Galaţi, la 30 septembrie 2014, sub nr. x/2014, reclamaţii A., B., C. şi D. în contradictoriu cu pârâţii Unitatea Administrativ -Teritorială a Comunei Pechea, Judeţul Galaţi şi Consiliul Local al Comunei Pechea, Judeţul Galaţi au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta la continuarea licitaţiei publice pentru vânzarea spaţiilor zootehnice (grajduri) C9, C10, C22, C24, procedură ce a fost suspendată la data de 27.06.2011 conform procesului-verbal nr. x, încheiat în şedinţa de deschidere a licitaţiei de către comisia de licitaţie organizată în cadrul UAT Comuna Pechea, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate prevederile art. 123 din Legea nr. 215/2001 actualizată.
2. Prin cererea reconvenţională, pârâta UAT Comuna Pechea a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat evacuarea reclamanţilor din spaţiile ocupate abuziv şi fără forme legale, obligarea reclamanţilor la plata chiriei în urma folosirii spaţiilor ocupate abuziv şi la plata cheltuielilor de judecată.
În ceea ce priveşte cererea reconvenţională, pârâta solicită obligarea fiecăruia dintre reclamanţi la plata de 8200 RON reprezentând contravaloarea chiriei spaţiului folosit de la ocuparea abuzivă şi până în prezent.
În drept, cererea reconvenţională a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1033-1048 din C. proc. civ.
3. Prin sentinţa civilă nr. 8385 din 25 noiembrie 2016 pronunţată de Judecătoria Galaţi s-a respins ca neîntemeiată acţiunea civilă principală.
A fost admisă în parte cererea reconvenţională, în sensul că:
S-a dispus evacuarea reclamantului-pârât A., precum şi a bunurilor aparţinând acestuia din imobilul -spaţiul zootehnic C24-grajd beton cu Sc de 1279 mp, teren aferent St de 1979 mp, an de construire 1975, NC 101220, CF x UAT Pechea, ce aparţine reclamantei-pârâte Unitatea Administrativ -Teritorială a Comunei Pechea, Judeţul Galaţi, identificat conform raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert ing. E.
S-a dispus evacuarea reclamantei-pârâte B., precum şi a bunurilor aparţinând acestuia din imobilul -spaţiul zootehnic C10-grajd beton cu Sc de 1292 mp, teren aferent St de 1992 mp, an de construire 1975, NC 101209, CF x UAT Pechea, ce aparţine reclamantei-pârâte Unitatea Administrativ -Teritorială a Comunei Pechea, Judeţul Galaţi, identificat conform raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert ing. E.
S-a dispus evacuarea reclamantului-pârât C., precum şi a bunurilor aparţinând acestuia din imobilul - spaţiul zootehnic C9-grajd beton cu Sc de 1365 mp, teren aferent St de 2065 mp, an de construire 1975, NC 101207, CF x UAT Pechea, ce aparţine reclamantei-pârâte Unitatea Administrativ -Teritorială a Comunei Pechea, Judeţul Galaţi, identificat conform raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert ing. E.
S-a respins ca nefondată cererea de evacuare a reclamantei-pârâte D. din imobilul - spaţiul zootehnic C22-grajd beton cu Sc de 1279 mp, teren aferent St de 1979 mp, an de construire 1975, NC 101222, CF x UAT Pechea, ce aparţine reclamantei-pârâte Unitatea Administrativ -Teritorială a Comunei Pechea, Judeţul Galaţi, identificat conform raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert ing. E.
A fost obligat reclamantul-pârât A. la plata către pârâta-reclamantă Unitatea Administrativ - Teritorială a Comunei Pechea, Judeţul Galaţi, a sumei de 14.000 de RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului - spaţiul zootehnic C24- (situat în incinta fostului F. S.R.L. Pechea), pentru perioada iulie 2011- decembrie 2014, conform raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert ing. E.
A fost obligată reclamanta-pârâtă B. la plata către pârâta-reclamantă Unitatea Administrativ - Teritorială a Comunei Pechea, Judeţul Galaţi, a sumei de 14.143 de RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului -spaţiul zootehnic C10 - (situat în incinta fostului F. S.R.L. Pechea), pentru perioada iulie 2011- decembrie 2014, conform raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert ing. E.
A fost obligat reclamantul-pârât C. la plata către pârâta-reclamantă Unitatea Administrativ - Teritorială a Comunei Pechea, Judeţul Galaţi, a sumei de 14.942 de RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului -spaţiul zootehnic C9 - (situat în incinta fostului F. S.R.L. Pechea), pentru perioada iulie 2011- decembrie 2014, conform raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert ing. E.
A fost obligată reclamanta-pârâtă D. la plata către pârâta-reclamantă Unitatea Administrativ - Teritorială a Comunei Pechea, Judeţul Galaţi, a sumei de 14.000 de RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului - spaţiul zootehnic C22 - (situat în incinta fostului F. S.R.L. Pechea), pentru perioada iulie 2011- decembrie 2014, conform raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert ing. E.
Au fost obligaţi reclamanţii-pârâţi A., B. şi C., fiecare, la plata către pârâta-reclamantă Unitatea Administrativ - Teritorială a Comunei Pechea, Judeţul Galaţi a sumei de 1345 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
A fost obligată reclamanta-pârâtă D. la plata către pârâta-reclamantă Unitatea Administrativ - Teritorială a Comunei Pechea, Judeţul Galaţi a sumei de 1325 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
4. Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamaţii A., B., C. şi D.
5. Prin decizia civilă nr. 1644 din 22 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia I civilă s-a admis apelul declarat de apelanţii-reclamanţi A., B., C. şi D. împotriva sentinţei civile nr. 8385 din 25 noiembrie 2016 a Judecătoriei Galaţi, pe care a schimbat-o în parte, şi în rejudecare:
S-a admis acţiunea şi s-a dispus obligarea UAT Comuna Pechea să reia licitaţia pentru vânzarea spaţiilor zootehnice (grajduri) ce a fost suspendată la data de 27.06.2011, cu reevaluarea preţului de vânzare potrivit O.G. nr. 81/2003.
S-a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 4.400 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
S-a dispus compensarea cheltuielilor de judecată şi ca efect al compensării a fost obligată pârâta să plătească reclamanţilor suma de 3.075 RON.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii din sentinţa civilă apelată şi s-au înlăturat menţiunile contrare prezentei decizii.
A fost obligată intimata să plătească apelanţilor suma de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
6. Împotriva deciziei civile pronunţate în apel a declarat recurs pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comnuna Pechea solicitând, în esenţă, admiterea recursului şi casarea hotărârii recurate, cu consecinţa trimiterii dosarului pentru rejudecare. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi.
7. Prin decizia nr. 147/R din 18 aprilie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a fost declinată competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comnuna Pechea, Judeţul Galaţi împotriva deciziei civile nr. 1644 din 22 decembrie 2017 a Tribunalului Galaţi, secţia I civilă, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
8. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la 18 mai 2018.
Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 494 din acelaşi cod, reţine următoarele:
Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate într-un proces în care competenţa în primă instanţă aparţine judecătoriei, conform art. 94 pct. 1 lit. h) din C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".
Aşadar, prima teză a acestui text de lege a atribuit instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel.
Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului.
Dimpotrivă, legea a limitat competenţa instanţei supreme în soluţionarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curţilor de apel la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Printre acestea din urmă nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca şi recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.
A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secţiilor Înaltei Curţi (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale sau de soluţionare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri), în care Înaltei Curţi îi revine competenţa de a soluţiona recursuri, constituită fie în complet al unei Secţii, fie în Completul de 5 Judecători.
Art. 497 C. proc. civ. reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa supremă în recurs, "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată".
Acest text de lege trebuie înţeles însă prin corelare cu dispoziţiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.
Aşa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanţei supreme competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, iar art. 497 din acelaşi act normativ impune soluţia, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanţa de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.
Or, în materia litigiilor având ca obiect obligaţia de a face, instanţa de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, potrivit art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competenţa de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă.
Aceste considerente relevă că Înaltei Curţi nu îi poate reveni competenţa de a soluţiona recursuri împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel.
Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înţelesul acestor dispoziţii trebuie să reiasă din decelarea intenţiei legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de tribunale sau de curţi de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conţine norma de trimitere adecvată.
În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competenţă, prin adăugare la lege.
Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".
Având în vedere că, în speţă, nu există o prevedere legală care să atragă competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunţată de un tribunal, ca instanţă de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competenţă, urmează ca excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi să fie admisă.
În ceea ce priveşte instanţa în favoarea căreia competenţa urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:
Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.
Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.
În speţă, necompetenţa materială a instanţei supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus şi, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, în condiţiile reglementării actuale, competenţa trebuie atribuită prin aplicarea principiului organizării judecătoreşti în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanţe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispoziţiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.
Pentru aceste motive, în condiţiile pronunţării deciziei recurate de către Tribunalul Galaţi, competenţa de soluţionare a recursului aparţine Curţii de Apel Galaţi, instanţă în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:
Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Pechea, Judeţul Galaţi împotriva deciziei civile nr. 1644 din 22 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Galaţi.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2018.