Waste management fees: unauthorized expansion of claim object via late increase of penalty scope beyond initial invoices

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr. x/2012, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A. Brăila, solicitând obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 1.114.759,9 RON, reprezentând contravaloare facturi fiscale emise în temeiul contractelor de prestări servicii nr. x/01.06.2007 şi nr. x/05.10.2011., precum şi la plata penalităţilor de întârziere aferente debitului restant, în cuantum de 50.000 RON.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 01.06.2007, în calitate de operator, a încheiat cu pârâta S.C. B. S.A. în calitate de utilizator, contractul de prestări servicii nr. x/01.06.2007, având ca obiect primirea, depozitarea şi tratarea deşeurilor menajere şi industriale. În sarcina operatorului s-a instituit obligaţia de prestare a serviciilor de primire şi depozitare deşeuri cât şi cea de facturare lunară (până la data de 10 ale lunii următoare), iar pentru utilizator sarcina de achitare a facturilor în termen de 10 zile de la emiterea acestora.

Ca urmare a operării unor noi condiţii contractuale, respectiv modificarea preţului, a termenelor de plată, pentru aceleaşi servicii ce urmau a fi efectuate de către operator, la data de 05.10.2011 a fost încheiat un nou contract de prestări servicii nr. 101. Astfel, conform art. 10.6 termenul de plată este de maxim 30 zile de la întocmirea facturilor, preţul stabilit pentru tona de deşeuri fiind de 45,42 RON.

Reclamanta a arătat că, în temeiul contractelor încheiate şi însuşite de către părţi cât şi în virtutea serviciilor prestate, a facturat lunar către utilizator, pentru perioada aprilie 2010 - iulie 2011, facturile menţionate în cererea de chemare în judecată, din care a mai rămas de încasat suma de 1 114 759,90 RON.

Raportat prevederilor contractuale, respectiv art. 17 (contract x/01.06.2007) şi art. 11.1 (contract x/05.10.2011), pentru întârzierea la plata facturilor utilizatorul va plăti penalităţi egale cu 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, calculate la valoarea facturii neachitate, până la data plăţii integrale.

Prin întâmpinare pârâta S.C. B. S.A. Brăila a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că pretenţiile ce fac obiectul facturilor emise pentru perioada aprilie 2010 - iulie 2011 au fost solicitate în instanţă, respectiv la Tribunalul Brăila - dosar nr. x/2012 fiind respinse ca nefondate prin sentinţa civilă nr. 207/FCIV/10.07.2012, irevocabilă.

Diferenţele de plată la facturile aferente perioadei aprilie 2010 - decembrie 2010 reprezintă refuzuri parţiale de plată cauzate de aplicarea de către reclamantă a unui tarif de depozitare deşeuri menajere, nelegal, care nu a fost aprobat de Consiliul Local Municipal Brăila conform competenţei şi atribuţiilor stabilite în acest sens prin Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilităţi publice şi prin Legea NR. 101/2006, privind serviciul public de salubrizare.

A precizat pârâta că S.C. B. S.A. Brăila prestează serviciul public de colectare şi transport deşeuri menajere pe care le depozitează, pentru neutralizare, contra cost, la depozitul C., judeţ Brăila, aflat în administrarea reclamantei şi care facturează tariful aferent.

Prin Hotărârea C.L.M. Brăila nr. 399/16.12.2009, s-a aprobat tariful de 1,02 RON/persoană/lună pentru depozitarea deşeurilor menajere, respectiv 40,80 RON/t, fără TVA, pe care reclamanta nu l-a aplicat, practicând şi facturând, nelegal, un tarif în dolari USA, tarif ce se regăseşte în facturile menţionate mai sus şi refuzate parţial la plată pentru diferenţele rezultate în urma recalculării cu tarif legal.

De asemenea pârâta a susţinut că au fost achitate şi facturile pentru perioada ianuarie 2011 - iulie 2011, dar reclamanta a decontat sumele respective în contul altor facturi.

Urmare expertizei efectuate în cauză, reclamanta şi-a majorat cuantumul pretenţiilor solicitate cu titlu de penalităţi de întârziere de la suma de 50.000 RON la suma de 852.488,30 RON, pe baza concluziilor expertului.

Prin sentinţa civilă nr. 228 din 15.10.2013 a Tribunalului Brăila, secţia a II-a civilă, a fost admisă acţiunea reclamantei şi, pe cale de consecinţă, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 1.044.759,90 RON, cu titlu de contravaloare prestaţii, şi 820.158,32 RON, reprezentând penalităţi de întârziere. A fost, de asemenea obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 35.850 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere concluziile raportului de expertiză tehnică contabilă efectuat în cauză şi recunoaşterea parţială a debitului de către pârâtă, în considerarea cărora a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 969-970 C. civ., art. 1170 şi 1270 din acelaşi Cod şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.044.759,90 RON, constituind contravaloare facturi fiscale neachitate.

De asemenea, prima instanţă, dând eficienţă clauzelor penale înserate de părţi la art. 17 din contractul nr. x/01.06.2007 şi art. 11.1 din contractul nr. x/05.10.2011, prin care au convenit că utilizatorul datorează penalităţi de întârziere de 0,10% pe zi de întârziere la plata facturilor, calculate la valoarea sumei neachitate, a admis şi capătul de cerere privind plata penalităţilor şi a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei 820.158,82 RON, cu acest titlu.

Prin decizia civilă nr. 122/A/20.10.2014 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, a fost respins, ca tardiv declarat, apelul formulat de pârâta S.C. B. S.A. Brăila împotriva sentinţei sus menţionate.

Prin decizia nr. 678/27.02.2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de pârâta S.C. B. S.A. Brăila împotriva deciziei civile nr. 122/A/20.10.2014, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În rejudecarea apelului, prin decizia civilă nr. 158/A//14.10.2015 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâta S.C. B. S.A. Brăila împotriva sentinţei civile nr. 228 din 15.10.2013 a Tribunalului Brăila, secţia a II-a civilă.

În motivarea acestei hotărâri, Curtea a arătat că, faţă de dispoziţiile art. 132 alin. (2) din C. proc. civ., nu se poate reţine că instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, în cazul în care reclamanta, după efectuarea unei expertize, îşi măreşte verbal, în timpul dezbaterilor, câtimea obiectului cererii, solicitând valoarea actualizată a penalităţilor.

Aşadar, cererea de mărire a câtimii obiectului acţiunii poate fi formulată până la închiderea dezbaterilor asupra fondului şi se consemnează în încheierea de şedinţă, fără a fi necesar consimţământul pârâtei.

Tocmai de aceea, nu poate fi primită nici critica omisiunii instanţei de fond de a se pronunţa în sensul decăderii reclamantei din dreptul de a-şi majora pretenţiile.

Pe fondul cauzei, Curtea a reţinut că instanţa de fond, pe baza interpretării judicioase a tuturor probelor administrate în cauză, a reţinut corect situaţia de fapt existentă şi a aplicat corespunzător dispoziţiile legale incidente în cauză.

Prin decizia civilă nr. 1225/28.06.2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de pârâta S.C. B. S.A. Brăila împotriva deciziei civile nr. 158/A//14.10.2015 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reţinut că, prin decizia recurată, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., nu a cercetat efectiv fondul cauzei.

Astfel, prin motivele de apel s-a criticat hotărârea primei instanţe care a interpretat greşit conţinutul "Precizărilor" depuse de pârâtă, apreciate în mod eronat ca reprezentând o recunoaştere integrală a pretenţiilor reclamantei, însă instanţa de apel nu analizează în mod corect această critică, ci reia argumentele tribunalului.

Stabilirea limitei în care a avut loc o recunoaştere a pretenţiilor reclamantei era un aspect de fond, esenţial pentru soluţionarea cauzei având în vedere că această interpretare, contestată de pârâtă a fost un argument principal pentru instanţele de fond.

Referitor la dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constând în nelegalitatea deciziei derivată din încălcarea dispoziţiilor art. 292 şi art. 295 C. proc. civ., Înalta Curte a reţinut că şi această critică este fondată.

Potrivit art. 295 C. proc. civ. şi în considerarea caracterului devolutiv al acestei căi de atac, instanţa de apel trebuia să verifice, în limitele cererii, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către tribunal, încuviinţând şi probele solicitate în conformitate cu art. 292 C. proc. civ.

Pârâta a solicitat în apel efectuarea unei noi expertize având în vedere şi faptul că prima instanţă a pornit de la premisa greşită că pretenţiile reclamantei au fost recunoscute integral, astfel că administrarea acestei probe era necesară şi utilă cauzei, în vederea stabilirii exacte a cuantumului pretenţiilor.

În cea de-a doua rejudecare a apelului, prin decizia civilă nr. 201/A//19.09.2017 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâta S.C. B. S.A. Brăila împotriva sentinţei civile nr. 228 din 15.10.2013 a Tribunalului Brăila, secţia a II-a civilă.

Instanţa de apel a constatat că, aşa cum şi Înalta Curte a arătat prin 1225/28.06.2016, aspectele privind necompetenţa materială a Tribunalului Brăila au fost tranşate irevocabil în primul ciclu procesual şi prin motivarea acestei decizii de recurs.

Cu privire la majorarea pretenţiilor, formulată de reclamantă prin cererea din data de 09.04.2013 la o valoare de 1.114.759,90 RON - debit principal şi de 852.488,30 RON - penalităţi de întârziere, Curtea a constatat că această solicitare a avut în vedere valorile stabilite prin expertiza contabilă întocmită în primă instanţă. Această expertiză a analizat potenţialele debite generate de facturile fiscale emise în perioada 30.04.2010-30.06.2012, perioadă indicată chiar de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, dar faptul că prin expertiză s-au arătat alte valori ale penalităţilor de întârziere, a determinat reclamanta să-şi majoreze câtimea obiectului cererii (obiectul cererii era dat de penalităţile de întârziere), aspect ce nu este contrar dispoziţiilor art. 132 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., indiferent de momentul la care se solicită această majorare.

Pe fondul cauzei, s-a reţinut că părţile au stabilit relaţii contractuale concretizate prin contractul de prestări servicii nr. x/1.06.2007, prin care reclamanta A. S.R.L. Brăila se obliga să primească, să depoziteze şi să trateze de la pârâta B. S.A. Brăila gunoiul menajer al populaţiei Mun. Brăila, la un preţ de 12,25 USD fără TVA, calculat la cursul BNR din data facturării.

Conform art. 15 din contract, reclamanta opera factura lunii în curs până la data de 10 a lunii următoare, obligaţia de plată trebuind a fi respectată în termen de 10 zile de la emiterea facturii; în cazul în care factura nu era plătită în termen de 30 de zile de la data emiterii facturii, pârâta se obliga să plătească reclamantei penalităţi în valoare de 0,10% pe fiecare zi de întârziere (art. 17 din contract)

Prin contractul de prestări servicii nr. x/5.10.2011 se stabileşte acelaşi gen de relaţii contractuale, singura diferenţă constând în preţ, care este de 45,42 RON/tonă, fără TVA (art. 10.1 din contract), metodologia de facturare (art. 10.4 din contract), termenul de plată - de maxim 30 de zile de la întocmirea facturilor (art. 10.6 din contract) şi penalităţile de întârziere, care se stabileau la 0,10% pe zi de întârziere, fără a arăta data de la care curg, dar care trebuie stabilită prin raportare la art. 10.6 din contract (art. 11.1 lit. a) din contract).

Neînţelegerile dintre părţi au apărut la momentul la care o serie de facturi emise în perioada 30.04.2010-30.06.2012 au fost, se susţine de către reclamantă, achitate cu întârziere sau chiar neachitate, ceea ce a determinat şi promovarea prezentului litigiu.

Chiar dacă pârâta a susţinut că tariful contractual nu putea depăşi tariful stabilit prin HCL al Mun. Brăila nr. 399/16.12.2009 sau a altor HCL adoptate în perioada derulării raporturilor contractuale dintre reclamantă şi pârâtă, această susţinere nu a fost primită de instanţa de apel, având în vedere următoarele considerente:

Este adevărat că apelanta este o persoană juridică/o entitate care practic este subordonată decizional Consiliului Local al Mun. Brăila, trebuind să transpună contractual ceea ce s-a stabilit prin HCL.

Totuşi, reclamanta-intimată este un terţ faţă de Consiliul Local al Mun. Brăila şi hotărârile acestuia nu îi sunt direct opozabile.

Cu alte cuvinte, tarifele stabilite prin HCL nu pot fi impuse direct intimatei, ci doar prin negocierea lor cu apelanta-pârâtă şi acceptarea sau neacceptarea acestor tarife.

Dacă apelanta nu a respectat dispoziţiile HCL, acest lucru generează efecte juridice doar pentru apelantă, iar nu şi pentru cocontractanţii săi civili (comerciali la momentul încheierii contractelor în discuţie).

Este adevărat că atitudinea procesuală a pârâtei în faţa primei instanţe a fost de respingere a pretenţiilor, dar soluţia primei instanţe nu este bazată exclusiv pe o potenţială recunoaştere a pretenţiilor din partea pârâtei, ci pe o analiză a raporturilor juridice şi a probatoriului, care constă în actele depuse la dosar şi expertiza contabilă instrumentată în cauză.

Instanţa de apel a solicitat experţilor contabili verificarea actelor contabile înregistrate de părţi în contabilitatea proprie, din concluziile raportului de expertiză contabilă rezultând fără nici un dubiu că pentru cele 20 de facturi fiscale indicate prin cererea de chemare în judecată debitul principal total este de 1.531.615,54 RON, din care pârâta-apelantă a achitat doar suma de 416.855,64 RON, rămânând un rest de plată neachitat de 1.114.759,90 RON, aşa cum şi prima instanţă a reţinut.

Din acelaşi raport de expertiză contabilă, în care se analizează data emiterii facturilor fiscale, dacă acestea au fost plătite sau nu, dacă au fost achitate total sau parţial şi cu sau fără întârziere, rezultă că pentru achitarea integrală a unor facturi fiscale, dar cu întârziere, penalităţile sunt în valoare de 347.884,45 RON, iar pentru neachitarea unor facturi valoarea penalităţilor de întârziere este de 502.287,17 RON, conform dispoziţiilor art. 17 şi, respectiv, art. 10.4, art. 10.6 şi art. 11.1 lit. a) din contractul nr. x/2007 şi nr. y/2011.

Însumând aceste valori, rezultă un total de 850.171,45 RON, cu titlu de penalităţi de întârziere, sumă mai mare decât cea reţinută în primă instanţă, însă instanţa de apel a reţinut că, în lipsa unui apel al reclamantei, s-ar îngreuna situaţia pârâtei în propria cale de atac, astfel că această sumă nu a fost acordată.

Cu privire la cuantumul taxei judiciare de timbru stabilită în sarcina reclamantei şi plătită de aceasta pentru soluţionarea cauzei în primă instanţă, Curtea a constatat că împotriva cuantumului taxei judiciare de timbru nu s-a promovat nicio cale de atac (art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, aplicabile cauzei), motiv pentru care acest aspect a rămas irevocabil şi nu mai poate fi analizat în apel.

Întrucât reclamanta a plătit suma de 27.984 RON, cu titlu de taxă judiciară de timbru în primă instanţă, această sumă reprezintă o cheltuieli de judecată în accepţiunea art. 274 din C. proc. civ., care trebuie recuperată, la cerere, de către partea care a câştigat procesul.

Faţă de toate aceste aspecte, Curtea a considerat că prima instanţă a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, ce nu se impune a fi reformată, cu consecinţa respingerii apelului, ca nefondat.

Împotriva deciziei anterior menţionate, a declarat recurs pârâta SOCIETATEA B. S.A. BRĂILA, solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, iar în subsidiar, admiterea recursului şi modificarea în parte a deciziei atacate, în sensul admiterii numai în parte a cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin obligarea pârâtei la plata la sumei de 119.576,14 RON, cu titlu de tarif de depozitare, şi a sumei de 368.880,16 RON, cu titlu de penalităţi.

În motivarea recursului, recurenta arată că instanţa de apel nu a respectat limitele de casare fixate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel fiind încălcate dispoziţiile art. 315 din C. proc. civ., fapt ce atrage incidenţa motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 şi 9 din C. proc. civ.

Astfel, recurenta susţine că, în urma nerespectării limitelor de casare, instanţa de apel a comis aceeaşi eroare de judecată, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, în speţă actul de procedură formulat de pârâta S.C. B. S.A. BRĂILA şi intitulat "Precizare", a schimbat natura şi înţelesul vădit neîndoielnic al acestuia şi a pronunţat o hotărâre nelegală - motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit Deciziei nr. 1225/28.06.2016, pronunţate de Î.C.C.J. în dosarul nr. x/2012: "...prin decizia recurată s-au încălcat dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., care stabilesc obligaţia instanţei de a preciza motivele de fapt şi de drept care au format convingerea precum şi pe cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

In egală măsură, absenţa acestor elemente face imposibilă exercitarea controlului judiciar şi încalcă dreptul părţii la un proces efectiv în sensul art. 6 paragraf 1 din CEDO.

Astfel, printre motivele de apel s-a criticat hotărârea primei instanţei care a interpretat greşit conţinutul "Precizărilor" depuse de pârâtă apreciate în mod eronat ca reprezentând o recunoaştere integrală a pretenţiilor reclamantei, instanţa de apel nu analizează în mod corect această critică, ci reia argumentele tribunalului

Stabilirea limitei în care a avut loc o recunoaştere a pretenţiilor reclamantei era un aspect de fond, esenţial pentru soluţionarea cauzei având în vedere că această interpretare, contestată de pârâtă, a fost un argument principal pentru instanţele de fond."

Recurenta susţine că nici după casare instanţa de apel nu a analizat în concret această critică şi nu a stabilit înţelesul juridic al "Precizărilor" depuse, consecinţa fiind aceea că a rămas nelămurită limita în care a avut loc recunoaşterea pretenţiilor. Astfel, prin omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa asupra caracterului "Precizărilor" şi asupra limitei recunoaşterii pretenţiilor, instanţa de apel a menţinut considerentul instanţei de fond, potrivit căruia admiterea acţiunii se datorează şi recunoaşterii pretenţiilor de către pârâtă.

Or, pretinsa recunoaştere a pretenţiilor a fost, aşa cum a arătat Î.C.C.J. prin decizia de casare, "un argument principal pentru instanţa de fond', pe baza căruia s-a format convingerea judecătorului ce a admis acţiunea.

În aceste condiţii, fiind o critică esenţială în apel, instanţa trebuia să o cerceteze în mod efectiv şi, pe cale de consecinţă, să înlăture motivat considerentele primei instanţei, prin schimbarea sentinţei.

Instanţa de apel nu a procedat conform indicaţiilor date de Î.C.CJ., ci, în mod nejustificat, a menţinut soluţia primei instanţe, atribuindu-i alte considerente.

Astfel, se arată în decizia recurată că "...soluţia primei instanţei nu este bazată exclusiv pe o potenţială recunoaştere a pretenţiilor din partea pârâtei, ci pe o analiză a raporturilor juridice şi a probatoriului, care constă în actele depuse la dosar şi expertiza contabilă instrumentată în cauză", astfel că în mod evident în cauză a avut loc o cvasi-rejudecare, de fapt fiind menţinute aceleaşi argumente ale deciziei casate, care de această dată au fost exprimate în alte cuvinte.

Considerentul este profund eronat şi contravine celor statuate de Î.C.C.J., în sensul că stabilirea limitei recunoaşterilor este un aspect de fond, esenţial pentru soluţionarea cauzei, instanţa de apel, în contradicţie cu limitele de casare, a neglijat importanţa pretinsei recunoaşteri a pretenţiilor şi a concluzionat că soluţia instanţei de fond rezultă şi din alte probe.

De asemenea, recurenta - pârâtă invocă faptul că instanţa de apel a soluţionat cauza fără a proceda la judecarea în mod efectiv a fond a cauzei şi fără analiza efectivă a criticilor pârâtei, sens în care se impune casarea deciziei civile şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei competente, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 7 din C. proc. civ.

În concret, se arată că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra următoarelor critici:

- interpretarea corectă a "Precizărilor" şi lămurirea limitelor de recunoaştere a pretenţiilor (critică exprimată prin cererea de apel şi, totodată, obligaţie stabilită prin decizia de casare;

- curgerea corectă a penalităţilor, în condiţiile în care prin cererea de apel s-a arătat că plata facturilor fiscale trebuia să se facă în 30 de zile de la data depunerii la Direcţia de Direcţia de Administrare şi Gospodărie Locală Brăila, fapt ce rezultă din art. 6.7.3. alin. (2) din contractul de asociere nr. x/12.05.1998, modificat prin acte adiţionale, şi nu în termen de 30 de zile de Ia data emiterii, cum în mod greşit a reţinut prima instanţă, Tribunalul Brăila;

Instanţa a încălcat astfel formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) din C. proc. civ.. Mai mult decât atât, în cauză sunt incidente prevederile art. 304 alin. (7) din C. proc. civ., potrivit căruia modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situaţii, […] (7) când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină".

In plus, trebuie observat faptul că obligaţia de motivare a hotărârilor judecătoreşti este rezultanta altor două exigenţe ce decurg din art. 6 par. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, aşa cum este aceasta interpretată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului: pe de-o parte, acest text consacră dreptul oricărei persoane de a-şi prezenta argumentele şi observaţiile în faţa instanţei; pe de altă parte, art. 6 par. 1 impune oricărei instanţe obligaţia de a proceda la un examen efectiv al motivelor, argumentelor şi propunerilor de probe prezentate de părţi, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Recurenta precizează faptul că nu se critică lipsa unui răspuns detaliat pentru fiecare argument în parte, ci lipsa unei analize efective a argumentelor şi apărărilor, considerentele CEDO din cauza Dimitrellos versus Grecia fiind pe deplin valabile şi în ipoteza repetării mecanice a susţinerilor uneia dintre părţi.

Un alt motiv de recurs invocat de recurent priveşte faptul că instanţa de apel a respins în mod nejustificat obiecţiunile la raportul de expertiză, fundamentându-şi soluţia pe un raport de expertiză întocmit cu încălcarea dispoziţiilor legale - motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 9 din C. proc. civ.

Apreciază recurenta că, pentru justa soluţionare a cauzei, se impunea admiterea obiecţiunilor formulate, având în vedere că raportul de expertiză întocmit în faţa instanţei de apel prezintă serioase inadvertenţe rezultate ca urmare a nerespectării prescripţiilor legale.

Astfel, prin decizia de casare, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat asupra necesităţii efectuării unei noi expertize în apel, "în vedere stabilirii exacte a cuantumului pretenţiilor ".

Însă, noua expertiză derulată în apel nu a făcut altceva decât să reia constatările şi concluziile efectuate la expertiza desfăşurată în prima instanţă, expertiză vehement criticată de pârâtă. Prin obiecţiunile formulate împotriva expertizei s-a invocat încălcarea normelor de procedură cu ocazia efectuării expertizei, ignorarea unor înscrisuri esenţiale pentru aflarea adevărului în cauză, însă instanţa de apel şi-a însuşit concluziile raportului de expertiză, deşi, în calitatea ei de a doua instanţa de fond, îi revenea obligaţia a stărui prin toate mijloacele pentru stabilirea fără echivoc a situaţiei de fapt.

Recurenta - pârâtă critică şi respingerea motivului de apel privind modul de stabilire a cuantumului taxei de timbru, interpretând greşit dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997. Prin cererea de apel s-a arătat că în mod greşit a fost stabilit cuantumul taxei de timbru plătit de reclamantă în faţa instanţei de fond. Astfel, reclamanta a plătit suma de 27.984 RON cu titlu de taxă judiciară de timbru, ce ulterior i-a fost imputată pârâtei, cu titlu de cheltuieli de judecată. De bună seamă, aceasta din are tot interesul în contestarea cuantumului taxei, iar calea apelului, odată cu fondul, este singura prin intermediul căreia pârâta poate critica cuantumul taxei puse în sarcina reclamantei.

Instanţa de apel a socotit că acest aspect nu mai poate fi supus controlului judiciar, din moment ce nu a fost exercitată o cerere de reexaminare, în temeiul art. 18 alin. (2) din legea nr. 146/1997, însă, instanţa de apel a interpretat greşit legea şi a omis faptul că cererea de reexaminare poate fi exercitată numai de partea în sarcina căreia a fost stabilită obligaţia de plată a taxei. Cu alte cuvinte, numai reclamantul putea critica printr-o cerere de reexaminare cuantumul, în timp ce pârâtul poate ridica această critică în apel, odată cu fondul.

În acest sens, s-a pronunţat şi Î.C.C.J., completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, prin decizia nr. 7/2014: "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, partea în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare in judecată exclusiv in cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului".

Per a contrario, partea în sarcina căreia nu s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru are dreptul de formula asemenea critici pe calea apelului sau a recursului. În caz contrar, partea riscă să suporte, cu titlu de cheltuieli de judecată, un cuantum al taxei pe care nu a avut posibilitatea reală de a-l contesta, ceea ce echivalează cu o limitare a accesului la justiţie.

Recurenta - pârâtă mai arată că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 132 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., fiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 9 din C. proc. civ., întrucât în mod greşit instanţa de apel a apreciat că cererea prin care reclamanta şi-a modificat cuantumul penalităţilor, în temeiul art. 132 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., nu a fost tardiv formulată.

Astfel, instanţa de apel a apreciat în mod eronat că prin cererea reclamantei din 09.04.2013, de majorarea a valorii pretenţiilor la 1.114.759,90 RON, debit principal, şi 852.488,30 RON, penalităţi de întârziere, nu operat decât o schimbare a câtimii cererii de chemare în judecată.

În realitate, majorarea pretenţiilor cu titlu de penalităţi se referă la facturi emise în perioada 30.06.2009-31.03.2010, facturi ce nu fac obiectul cererii de chemare în judecată. Ca atare, a avut loc o veritabilă întregire a cererii de chemare în judecată, ce putea avea loc cel târziu până la prima zi de înfăţişare, potrivit art. 132 alin. (1) din C. proc. civ.

Faptul că penalităţile rezultă şi din facturile emise în perioada 30.06.2009-31.03.2010 rezultă fără putinţă de tăgadă din cercetarea anexei la raportului de expertiză efectuat în prima instanţă şi din cercetarea cererii de chemare în judecată, din care rezultă că facturile ce fac obiectul judecăţii priveau doar perioada 30.04.2010-30.06.2012.

Ca atare, concluzia instanţei de apel, potrivit căreia "această expertiză a analizat potenţialele debite generate de facturile fiscale emise în perioada 30.04.2010-30.06.2012", este profund eronată, ceea ce înseamnă că toate concluziile ulterioare sunt inexacte.

Pe de altă parte, în condiţiile în care instanţa de casare a impus necesitatea efectuării unei noi expertize, nu se putea face în temeiul primei expertize modificarea cererii de chemare în judecată, nici prin întregirea acesteia, nici prin modificarea câtimii.

Prin ultimul motiv de recurs invocat de pârâtă se arată că instanţa de apel a interpretat greşit actul dedus judecăţii, stabilind greşit preţul prestaţiei datorat de reclamantei-intimate în baza contractului nr. x/2007, critică pe care recurenta o subsumează motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 din C. proc. civ.

În acest sens, se arată că instanţa de apel şi-a însuşit concluziile nelegale ale raportului de expertiză şi a refuzat obiecţiunile pertinente formulate de pârâtă.

În concret, instanţa de apel arată că "părţile au stabilit relaţii contractuale concretizate prin contractul de prestări servicii nr. x/1.06.2007, prin care reclamanta A. S.R.L. Brăila se obligă să primească, să depoziteze şi să trateze de la pârâta B. S.A. Brăila gunoiul menajer al populaţiei Mun. Brăila, la un preţ de 12,25 USD fără TVA, calculat la cursul BNR din data facturării".

Concluzia instanţei este eronată şi se datorează unei interpretări greşite a contractului. Astfel, art. 16 alin. (1) din contractul nr. x/2007 stipulează că preţul prestaţiei efectuate de operator (intimata-reclamantă A. SA) pentru activitatea de depozitare şi eliminare a deşeurilor colectate de utilizator (recurenta B. S.A. Brăila) este stabilit anual prin Hotărârea Consiliului Local Municipal.

Art. 16 alin. (2) din contractul nr. x/2007, norma ce a fost interpretată greşit de către instanţă şi expert, arată că "în anul 2007, pentru deşeurile menajere şi asimilate acestora produse de persoanele fizice şi juridice, sector public şi administrativ precum şi cele rezultate din salubrizare stradală, acesta este de 12,25 USD/t (fără TVA), calculat la cursul BNR din data facturării, conform art. 6.7. din Actul Adiţional nr. 6 la Contractul de Asociere nr. x/12.05.1998".

Astfel, instanţa de apel şi-a însuşit concluzia eronată a expertului, conform căruia tariful pentru toată durata contractuală ar fi fost de 12,25 USD/t (fără TVA), deşi, în realitate acest tarif a fost valabil numai pentru anul 2007, iar ulterior tarifele urmau să fie stabilite prin HCLM.

Faptul că tariful de 12,25 USD/t a fost valabil doar în anul 2007, rezultă şi din celelalte clauze contractuale. Astfel, potrivit art. 9.2. din contractul x/2007, "Operatorul (intimata-reclamantă A. n.n.) trebuie să aplice la facturare tarifele în vigoare, la cantităţile de deşeuri primite în depozit", iar potrivit art. 9.3 " are dreptul să propună modificarea tarifului aprobat, în situaţiile de schimbare semnificativă a echilibrului valoric contractual, aprobarea fiind de competenţa CLM Brăila pentru tariful de salubritate, conform art. 6.5 Cap. VI din Contractul de Asociere nr. x/1998." Sintagma " tarifele în vigoare " se referă la tarifele aprobate anual de HCLM Brăila, nu la cel stabilit numai pentru anul 2007. Ca atare, este bazat pe o interpretare greşită a actului dedus judecăţii considerentul instanţei de apel potrivit căruia, intimata-reclamantă ar fi un terţ faţă de Consiliul Local al Mun. Brăila şi hotărârile acestuia nu îi sunt direct opozabile, tocmai clauzele contractuale stipulând că se va aplica tariful anual stabilit de HCLM Brăila, iar în cazul în care tariful ar pune în pericol echilibrul contractual, intimata-reclamantă era în drept să propună modificarea acestuia.

Susţine recurenta că, prin însuşirea de către instanţă a pretinsului tarif de 12,25 USD/t, s-au încălcat dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 101/2006, ce reglementează serviciul public de salubrizare a localităţilor, potrivit cărora aplicarea de către operatori a unor tarife mai mari decât cele aprobate potrivit art. 26 este interzisă, iar potrivit art. 26 alin. (4) cuantumul tarifelor se stabilesc, se ajustează şi se modifică de către autorităţile administraţiei publice locale.

Expertul nu a ţinut cont de refuzurile parţiale de plată şi de documentele contabile transmise de subscrisa şi şi-a bazat concluziile exclusiv pe actele puse la dispoziţie de intimata-reclamantă A. S.R.L., din care rezultă o contabilitate diferită.

În aceste condiţii, arată recurenta, se impune, în principal, judecarea cauzei în baza raportului de expertiză efectuat de D. în prima instanţă, iar, în subsidiar, efectuarea unei noi expertize, care sa ţină cont în mod efectiv de obiecţiunile exprimate de pârâtă, diferenţele de sume între situaţia de fapt şi concluziile eronate ale expertizei şi ale instanţei fiind uriaşe. Astfel, din debitul de 1.531.615,54 RON, pârâta a achitat 1.412.039,40 RON, rămânând un debit restant recunoscut de 119.576,14 RON, fapt ce rezultă din expertiza efectuată de D., care a luat în calcul actele contabile prezentate.

Prin întâmpinare, intimata - reclamantă A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului şi menţinerea ca temeinică şi legală a soluţiei instanţei de apel, arătând că instanţa de apel a respectat limitele de casare fixate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, apelul fiind soluţionat avându-se în vedere raportul de expertiza cu obiectivele stabilite în mod exclusiv de către pârâtă, care au stabilit în mod clar întinderea debitului principal, cât şi penalităţile de întârziere datorate de aceasta din urmă.

Nu se poate susţine că instanţa, în soluţionarea apelului, a avut în vedere o "recunoaştere" a pretenţiilor, atât timp cât în faza de rejudecare a apelului a fost readministrată proba cu expertiză contabilă, fiind avute în vedere de către expert înregistrările contabile ale ambelor societăţi şi contractele nr. x/2007 şi nr. y/2011.

Intimata - pârâtă învederează faptul că instanţa de apel a soluţionat cauza în raport cu întregul material probator, iar nu în temeiul înscrisului denumit "Precizări", criticile formulate de B. S.A. BRĂILA fiind analizate în integralitate.

În ceea ce priveşte faptul că instanţa de apel a reţinut că a existat doar o majorare a câtimii pretenţiilor deduse judecăţii, intimata arată că, aşa cum se poate observa din chiar petitul cererii de chemare în judecata, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumelor datorate în temeiul contractelor de prestări servicii nr. x/01.06.2007 şi x/05.10.2011 şi, tocmai pentru stabilirea unui cuantum exact al pretenţiilor, a solicitat efectuarea unui raport de expertiza ce a trasat întinderea creanţei şi a avut in vedere toate facturile emise in baza contractelor încheiate între părţi, astfel încât nu suntem în situaţia unei întregiri a cererii de chemare în judecată.

Referitor la critica având ca obiect preţul prestaţiei, datorat de B. S.A., intimata - reclamantă arată că acesta este cel prevăzut în cuprinsul contractelor nr. x/01.06.2007 şi nr. y/05.10.2011.

Astfel, în anul 2007 se încheie contractul nr. x, contract prin care se stabileşte că "în anul 2007, pentru deşeurile menajere şi asimilate acestor produse de persoanele fizice şi juridice, sector public şi administrative precum şi cele rezultate din salubrizare stradală, acesta este de 12,25 USD/tona (fără TVA), calculat la cursul BNR din data facturării, conform art. 6.7 din actul adiţional nr. 6 la contractul de asociere nr. x/1998" (art. 16).

Art. 6.7 din actul adiţional nr. 6 la contractul de asociere nr. x/1998 menţionează -"tariful de salubrizare menajeră (colectă, transport, depozitare şi urmărire control al activităţii de salubrizare menajeră) pentru deşeuri menajere pe raza mun. Brăila începând cu 01.01.2007, se menţine la nivelul de 5,40 !ei/luna/persoana fizica, iar pentru componenta de depozitare tariful este de 12,25 USD/tonă deşeuri depozitate fără TVA, indiferent de beneficiar".

Pe baza acestor dispoziţii contractuale, intimata subliniază că asociaţii locali fac o diferenţa între tariful de salubrizare menajeră încasat/perceput de la persoanele fizice şi componenta depozitare, pentru care este prevăzut un tarif distinct.

La data de 05.10.2011 se încheie contractul nr. x, prin care se stabileşte, la art. 10,1 -"La data încheierii contractului şi valabil pe anul 2011 preţul prestaţiei efectuate de către Operator pentru activitatea de primire, depozitare şi tratare a deşeurilor în cadrul C. este 45,42/tona fără TVA, stabilit prin HCLM 423/20.12.2010". Încă o dată se poate observa că B. S.A. şi-a însuşit tariful ce trebuie achitat către A. S.R.L., respectiv 45,42 RON/tona fără TVA, nefiind astfel posibil ca acesta să conteste propriul acord de la momentul contractării.

Intimata - reclamantă arată că este fără suport legal susţinerea recurentei - pârâte B. S.A., în sensul că se impune aplicarea tarifului prevăzut in HCLM nr. 399/2009, deşi aceasta hotărâre diferenţiază în mod clar cele doua componente, respectiv tariful pe care trebuie să-l perceapă de la populaţie B. S.A. şi tariful ce trebuie achitat de B. S.A. către A. S.R.L. pentru serviciul de primire şi depozitare deşeuri.

Analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prima critică de nelegalitate vizează pronunţarea deciziei atacate cu nerespectarea limitelor de casare fixate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 1225/28.06.2016, pronunţată în dosarul nr. x/2012, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 315 din C. proc. civ.

Concret, recurenta - pârâtă invocă nerespectarea limitelor casării în legătură cu interpretarea şi stabilirea naturii juridice a înscrisului intitulat "Precizări", depus de pârâta S.C. B. S.A. Brăila la judecata cauzei în primă instanţă, în primul ciclu procesual, precum şi ignorarea unor aspecte obligatorii asupra cărora a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin decizia civilă nr. 1225/28.06.2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de pârâta S.C. B. S.A. Brăila împotriva deciziei civile nr. 158/A//14.10.2015 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.

În conţinutul deciziei de casare se reţine că instanţa de apel nu a cercetat efectiv fondul cauzei, întrucât stabilirea limitei în care a avut loc o recunoaştere a pretenţiilor reclamantei prin înscrisul intitulat "Precizări" era un aspect de fond, esenţial pentru soluţionarea cauzei având în vedere că această interpretare, contestată de pârâtă a fost un argument principal pentru instanţele de fond.

Referitor la dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constând în nelegalitatea deciziei derivată din încălcarea dispoziţiilor art. 292 şi art. 295 C. proc. civ., Înalta Curte a reţinut că şi această critică este fondată, întrucât, în considerarea caracterului devolutiv al acestei căi de atac, instanţa de apel trebuia să verifice, în limitele cererii, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către tribunal, încuviinţând şi probele solicitate în conformitate cu art. 292 C. proc. civ.

Examinarea deciziei atacate cu recurs în prezenta cauză relevă faptul că instanţa de apel s-a conformat îndrumărilor date de Înalta Curte prin decizia nr. 1225/28.06.2016, fiind necesar a se sublinia faptul că singura limitare pentru instanţa care rejudecă procesul după casare este dată de obligativitatea problemelor de drept dezlegate prin hotărârea instanţei de control judiciar, precum şi de necesitatea administrării unor probe.

Astfel, în ceea ce priveşte înscrisul intitulat "Precizări", instanţa de apel a reţinut că atitudinea procesuală a pârâtei a fost de respingere a pretenţiilor şi că soluţia primei instanţe nu este bazată exclusiv pe o potenţială recunoaştere a pretenţiilor din partea pârâtei, ci pe o analiză a raporturilor juridice şi a probatoriului, care constă în actele depuse la dosar şi expertiza contabilă instrumentată în cauză, numai aprecierea acestora putând conduce la schimbarea sentinţei apelate.

Aşa fiind, instanţa de apel a procedat la analizarea raporturilor juridice dintre părţi şi a pretenţiilor deduse judecăţii pe baza probelor administrate, ţinând cont de efectul devolutiv al apelului, aşa cum art. 295 din C. proc. civ. prescrie, având în vedere, totodată, şi concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit de expert E., ca probă nouă administrată în apel la solicitarea apelantei - pârâte S.C. B. S.A. Brăila, conform indicaţiilor obligatorii ale deciziei de casare.

Aşadar, contrar susţinerilor recurentei - pârâte, instanţa de apel nu a menţinut considerentul instanţei de fond, potrivit căruia admiterea acţiunii se întemeiază şi pe recunoaşterea pretenţiilor de către pârâtă, înscrisului intitulat "Precizări" nefiindu-i dată o atare semnificaţie.

Trebuie precizat că litigiul dedus judecăţii a avut ca obiect pretenţii decurgând din neachitarea sau neachitarea la termen a unor facturi expres menţionate în cererea de chemare în judecată, emise de reclamată în baza contractelor de prestări servicii nr. x/2007 şi nr. x/2011, iar înscrisul intitulat "Precizări", depus de pârâta S.C. B. S.A. Brăila la judecata cauzei în primă instanţă, în primul ciclu procesual nu conţine o recunoaştere a pretenţiilor deduse judecăţii, poziţia procesuală a pârâtei, exprimată în conţinutul întâmpinării fiind, aşa cum reţine şi instanţa de apel, în sensul respingerii pretenţiilor.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la aprecierea instanţei de apel asupra acestui aspect avut în vedere la casarea hotărârii pronunţate în apel, nu poate fi asimilată unei nerespectări a îndrumărilor deciziei de casare, relevanţa probatorie dată înscrisului intitulat "Precizări", depus de pârâta S.C. B. S.A. Brăila, constituind atributul exclusiv al instanţei de rejudecare şi nefiind susceptibilă de critică din perspectiva art. 315 alin. (1) din C. proc. civ.

De asemenea, împrejurarea că prin obiecţiunile la raportul de expertiză întocmit la judecarea cauzei în primă instanţă de experţii F. şi G. şi prin cererea de apel pârâta a recunoscut o parte din pretenţiile reclamantei nu putea conduce la pronunţarea unei hotărâri parţiale, în condiţiile art. 270 din C. proc. civ., în absenţa unei cereri formulate de reclamantă, condiţie decurgând atât din interpretarea gramaticală a textului normativ evocat cât şi din aplicarea principiului disponibilităţii, astfel că nici sub acest aspect nu se poare reţine nelegalitatea deciziei recurate.

Cu privire la celelalte motive de recurs invocate de pârâta S.C. B. S.A. Brăila, referitoare la faptul că instanţa de apel a soluţionat cauza fără a proceda la judecarea în mod efectiv a fond a cauzei şi fără a analiza efectiv criticile pârâtei, Înalta Curte constată, contrar susţinerilor recurentei, că instanţa de apel a analizat criticile invocate în termenul legal de apelanta - pârâtă S.C. B. S.A. Brăila, prin cererea de apel, inclusiv în ceea ce priveşte înscrisul intitulat "Precizări" şi curgerea penalităţilor, aspecte concrete cu privire la care se pretinde de către recurentă lipsa analizei.

Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, instanţa de apel a procedat la analizarea raporturilor juridice dintre părţi şi cererii de chemare în judecată pe baza probelor administrate, fiind în acest scop încuviinţată şi cererea pârâtei privind efectuarea unei noi expertize contabile, fără a da înscrisului intitulat "Precizări", depus de pârâta S.C. B. S.A. Brăila la prima instanţă, semnificaţia unei recunoaşteri a pretenţiilor deduse judecăţii.

De asemenea, în ceea ce priveşte calculul penalităţilor, critica invocată de pârâtă prin cererea de apel a avut în vedere faptul că plata facturilor fiscale trebuia să se facă în 30 de zile de la data depunerii la Direcţia de Administrare şi Gospodărie Locală Brăila, fapt ce ar rezulta din art. 6.7.3. alin. (2) din contractul de asociere nr. x/12.05.1998, modificat prin acte adiţionale, şi nu în termen de 30 de zile de la data emiterii, cum în mod greşit a reţinut prima instanţă, Tribunalul Brăila.

Acest motiv de apel a fost examinat de Curtea de Apel Galaţi la rejudecarea apelului, în decizia atacată arătându-se, sub acest aspect, următoarele:

"Părţile au stabilit relaţii contractuale concretizate prin contractul de prestări servicii nr. x/1.06.2007, prin care reclamanta A. S.R.L. Brăila se obliga să primească, să depoziteze şi să trateze de la pârâta B. S.A. Brăila gunoiul menajer al populaţiei Mun. Brăila, la un preţ de 12,25 USD fără TVA, calculat la cursul BNR din data facturării.

Conform art. 15 din contract, reclamanta opera factura lunii în curs până la data de 10 a lunii următoare, obligaţia de plată trebuind a fi respectată în termen de 10 zile de la emiterea facturii; în cazul în care factura nu era plătită în termen de 30 de zile de la data emiterii facturii, pârâta se obliga să plătească reclamantei penalităţi în valoare de 0,10% pe fiecare zi de întârziere (art. 17 din contract)

Prin contractul de prestări servicii nr. x/5.10.2011 se stabileşte acelaşi gen de relaţii contractuale, singura diferenţă constând în preţ, care este de 45,42 RON/tonă, fără TVA (art. 10.1 din contract), metodologia de facturare (art. 10.4 din contract), termenul de plată - de maxim 30 de zile de la întocmirea facturilor (art. 10.6 din contract) şi penalităţile de întârziere, care se stabileau la 0,10% pe zi de întârziere, fără a arăta data de la care curg, dar care trebuie stabilită prin raportare la art. 10.6 din contract (art. 11.1 lit. a) din contract)."

Având în vedere cele de mai sus, instanţa de apel a apreciat că în prezenta cauză sunt aplicabile doar dispoziţiile contractuale prevăzute în contractul nr. x/2007 şi nr. y/2011, reţinând că "ceea ce obligă intimata şi drepturile pe care le dobândeşte sunt generate de clauzele contractuale stabilite cu intimata, iar nu de aspectele juridice stabilite de consiliul local apelantei" şi că "aceste repere au fost avute în vedere şi de prezenta instanţă de apel, care a solicitat experţilor contabili verificarea actelor contabile înregistrate de părţi în contabilitatea proprie. Din acelaşi raport de expertiză contabilă, în care se analizează data emiterii facturilor fiscale, dacă acestea au fost plătite sau nu, dacă au fost achitate total sau parţial şi cu sau fără întârziere, rezultă că pentru achitarea integrală a unor facturi fiscale, dar cu întârziere, penalităţile sunt în valoare de 347.884,45 RON, iar pentru neachitarea unor facturi valoarea penalităţilor de întârziere este de 502.287,17 RON, conform dispoziţiilor art. 17 şi, respectiv, art. 10.4, art. 10.6 şi art. 11.1 lit. a) din contractul nr. x/2007 şi nr. y/2011."

Prin urmare, critica apelantei - pârâte referitoare la calculul penalităţilor a primit un răspuns detaliat, argumentat corespunzător, în fapt şi în drept, şi întemeiat pe probatoriul administrat, care răspunde exigenţelor legii de procedură civilă şi art. 6 par. 1 din Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale, nefiind vorba despre o redare mecanică a susţinerilor reclamantului, aşa cum se pretinde de către recurentă.

Prin urmare, criticile invocate de recurenta-pârâtă sub aspectele la care s-a făcut mai sus referire, subsumate cerinţelor impuse de art. 261 pct. 5 şi motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 7 din C. proc. civ., nu pot fi primite.

Pentru aceleaşi considerente, instanţa de recurs nu poate reţine nici critica recurentei - pârâte privitoare la incidenţa motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 9 din C. proc. civ. în ceea ce priveşte expertiza contabilă efectuată în apel şi respingerea obiecţiunilor formulate. Împrejurarea că prin această nouă expertiză s-a ajuns la constatări şi concluzii similare raportului de expertiză contabilă întocmit la prima instanţă nu constituie în niciun caz un aspect de nelegalitate, iar obiecţiunile la raportul de expertiză contabilă întocmit de expert E. au fost respinse de instanţă motivat, reţinându-se că expertul s-a conformat dispoziţiilor şi obiectivelor stabilite, răspunzând acestora. De altfel, instanţa de apel a examinat această probă şi în conţinutul deciziei pronunţate, arătând care au fost actele pe baza cărora a fost efectuată, care a fost algoritmul de calcul al penalităţilor, apreciind că sumele rezultate, reprezentând debit principal şi penalităţi, au fost în mod corect stabilite, în raport cu clauzele din contractele nr. x/2007 şi nr. y/2011, încheiate între părţi.

Nefondat este şi motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 din C. proc. civ., care are ca obiect respingerea motivului de apel referitor la stabilirea greşită de către prima instanţă a cuantumului taxei de timbru datorate de reclamantă, sumă care, ulterior, a fost imputată pârâtei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Sub acest aspect, Înalta Curte apreciază că instanţele au dat în mod corect eficienţă dispoziţiilor art. 274 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., în conformitate cu care partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, iar judecătorii nu pot micşora cheltuielile de timbru, taxe de procedură şi impozit proporţional, plata experţilor, despăgubirea martorilor, precum şi orice alte cheltuieli pe care partea care a câştigat va dovedi că le-a făcut.

Prin urmare, faţă de faptul că împotriva cuantumului taxei judiciare de timbru nu s-a promovat nicio cale de atac (art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997), iar reclamanta a plătit suma de 27.984 RON cu titlu de taxă judiciară de timbru în primă instanţă, această sumă reprezintă o cheltuieli de judecată în sensul dispoziţiilor legale mai sus menţionate, care trebuie recuperată, la cerere, de către partea care a câştigat procesul, hotărârea atacată fiind legală şi sub acest aspect.

Recurenta - pârâtă a invocat şi faptul că instanţa de apel a interpretat greşit actul dedus judecăţii, stabilind eronat preţul prestaţiei datorat de S.C. B. S.A. Brăila în baza contractului nr. x/2007, critică care a fost subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, prin cererea de recurs, se arată că instanţa de apel şi-a însuşit concluziile nelegale ale raportului de expertiză, conform căruia tariful pentru primirea, depozitarea şi tratarea gunoiului menajer a fost pe toată durata contractuală de 12,25 USD/t (fără TVA), şi a respins obiecţiunile formulate de pârâtă, deşi, în realitate, acest tarif a fost valabil numai pentru anul 2007, iar ulterior tarifele urmau să fie stabilite prin HCLM. Susţine recurenta - pârâtă că această concluzie este eronată şi se întemeiază pe o interpretare greşită a art. 16 alin. (1) şi (2) din contractul nr. x/2007, faptul că tariful de 12,25 USD/t a fost valabil doar în anul 2007 rezultând şi din celelalte clauze contractuale (art. 9.2. şi art. 9.3 din contractul x/2007).

Înalta Curte reţine că interpretarea greşită a contractului dedus judecăţii constituie o critică de nelegalitate, potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., doar în situaţia în care, deşi actul juridic dedus judecăţii este cât se poate de clar, "vădit neîndoielnic", instanţa îi schimbă "natura" ori "înţelesul".

Or, motivul de nelegalitate sus - menţionat este susţinut de argumente ce vizează exclusiv interpretarea de către instanţă a unei clauze contractuale şi situaţia de fapt stabilită de instanţa de apel pe baza probelor administrate, motiv pentru care acestea nu pot forma obiectul examenului de legalitate realizat în cadrul recursului, în raport de cerinţele impuse de art. 304 C. proc. civ.

Stabilirea de către judecător a preţului prestaţiei efectuate de reclamanta A. S.R.L. Brăila (primirea, depozitarea şi tratarea deşeurilor menajere şi a celor industriale asimilabile celor menajere), prin interpretarea probelor administrate, respectiv contractele de prestări servicii nr. x/2007 şi nr. x/2011, rapoartele de expertiză contabilă, stabilirea faptului că drepturile dobândite/obligaţiile de care sunt ţinute părţile decurg exclusiv din clauzele contractuale asupra cărora acestea au convenit, fără ca intimatei - reclamante să-i fie opozabile, sub acest aspect, tarifele de salubrizare stabilite pe persoană/lună prin hotărârile Consiliului Local al Municipiului Brăila, constituie statuări în fapt, care nu pot fi reapreciate în recurs.

De asemenea, aşa cum s-a arătat în cele ce preced, nu se poate reţine o a schimbare a naturii şi înţelesului vădit neîndoielnic al înscrisului intitulat "Precizări", depus de pârâtă la prima instanţă, instanţa de apel neatribuindu-i semnificaţia unei recunoaşteri a pretenţiilor reclamantei.

Cât priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 101/2006 - Legea serviciului de salubrizare a localităţilor, critică care s-ar subsuma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că prima instanţă nu a fost învestită, pe calea unei cereri reconvenţionale sau pe cale incidentală, cu verificarea valabilităţii contractului de prestări servicii prin care se stabileşte un tarif în valută şi, totodată, că această critică nu se regăseşte în conţinutul motivelor de apel formulate în termenul legal, fiind în aceste condiţii invocată omisso medio.

Trecând la examinarea motivului de recurs prin care recurenta - pârâtă arată că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 132 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., în privinţa cererii prin care reclamanta şi-a modificat cuantumul pretenţiilor, apreciată eronat de instanţa de apel ca reprezentând doar o modificare a câtimii pretenţiilor deduse judecăţii, Înalta Curte constată că această critică este fondată.

Astfel, litigiul dedus judecăţii a avut ca obiect pretenţii decurgând din neachitarea sau neachitarea la termen a 20 de facturi precis individualizate prin număr şi dată în cererea de chemare în judecată, emise de reclamată în perioada 30.04.2010 - 30.06.2012, în baza celor două contracte de prestări servicii încheiate între părţi, în timp ce majorarea cuantumului pretenţiilor a avut a obiect sume calculate cu titlu de penalităţi de întârziere pentru alte facturi decât cele indicate în cererea de chemare în judecată.

Nu va fi reţinută apărarea intimatei - reclamant A. S.R.L., care a arătat în întâmpinarea la recurs că prin cererea iniţială instanţa a fost învestită cu soluţionarea pretenţiilor privind toate sumele datorate de pârâtă în temeiul contractelor de prestări servicii nr. x/01.06.2007 şi x/05.10.2011, această susţinere fiind în contradicţie cu chiar conţinutul cererii de chemare în judecată, la care s-a făcut anterior referire.

În aceste condiţii, cererea reclamantei, formulată după depunerea raportului de expertiză contabilă la prima instanţă, nu poate fi calificată ca reprezentând o majorare a câtimii pretenţiilor deduse judecăţii, fiind în realitate o cerere modificatoare a însuşi obiectului cererii, o întregire a cererii de chemare în judecată, depusă cu nerespectarea termenului prescris de art. 132 alin. (1) din C. proc. civ., în condiţiile în care pârâta S.C. B. S.A. Brăila s-a opus la prima instanţă acestei modificări, invocând şi prin apelul formulat nelegalitatea hotărârii tribunalului sub acest aspect.

Pentru considerentele mai sus arătate, reţinând în ceea ce priveşte această ultimă critică incidenţa motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., în baza art. 312 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. Brăila şi va modifica decizia recurată în sensul că va admite apelul formulat împotriva sentinţei civile nr. 228 din 15 octombrie 2014, pronunţată de Tribunalul Brăila, secţia a II-a civilă şi va schimba în parte sentinţa apelată, urmând ca pârâta S.C. B. S.A. Brăila să fie obligată să-i plătească reclamantei S.C. A. S.R.L Brăila, cu titlu de penalităţi de întârziere aferente facturilor expres menţionate în cererea de chemare în judecată, emise în perioada 30.04.2010 - 30.06.2012, suma de 486.629,07 RON, rezultată din adiţionarea sumelor evidenţiate pentru fiecare factură în parte prin raportul de expertiză refăcut depus la prima instanţă . Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

În temeiul art. 274 din C. proc. civ., intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L Brăila va fi obligată să plătească apelantei-pârâte S.C. B. S.A. BRĂILA suma de 3.723,15 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel (parte din taxa judiciară de timbru, determinată prin raportare la pretenţiile admise).

De asemenea, va fi obligată intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L BRĂILA să plătească recurentei-pârâte S.C. B. S.A. BRĂILA suma de 25.860,48 RON cheltuieli de judecată în recurs (onorariul pentru plata avocatului - 22.137,33 RON - şi 3.723,15 RON - parte din taxa judiciară de timbru, determinată prin raportare la pretenţiile admise).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. BRĂILA împotriva deciziei civile nr. 201/A din 19 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Modifică decizia recurată în sensul că:

Admite apelul declarat de pârâta S.C. B. S.A. BRĂILA împotriva sentinţei civile nr. 228 din 15 octombrie 2014 pronunţată de Tribunalul Brăila, secţia a II-a civilă.

Schimbă în parte sentinţa apelată în sensul că:

Obligă pârâta S.C. B. S.A. BRĂILA să plătească reclamantei S.C. A. S.R.L BRĂILA cu titlu de penalităţi de întârziere suma de 486.629,07 RON.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Obligă intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L BRĂILA să plătească apelantei-pârâte S.C. B. S.A. BRĂILA suma de 3.723,15 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Obligă intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L BRĂILA să plătească recurentei-pârâte S.C. B. S.A. BRĂILA suma de 25.860,48 RON cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2018.