Cassation appeal challenging contract validity due to indeterminate object and illegal cumulation of specific performance with penal clause

Asupra recursului de faţă;

A.Obiectul cererii introductive.

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2016, la data de 14.04.2016, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună rezoluţiunea Contractului de antrepriză de lucrări din data de 21.05.2015, din culpa exclusivă a pârâtei B.; să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei totale de 1.946.968,4 RON din care: 133.407 RON reprezentând suma corespunzătoare lucrărilor realizate de A. în fabrică, astfel cum s-a convenit în cuprinsul art. 13 din Contractul de antrepriza încheiat de părţi; 1.813.561,4 RON (respectiv contravaloarea a 406.000 EUR), echivalentul a 20% din valoarea totală a Contractului, procent convenţional stabilit în cuprinsul art. 13 din Contractul de antrepriză, reprezentând o compensaţie pentru costurile globale şi profiturile pierdute; obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

2. Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., cu consecinţa obligării acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

3. Prin răspunsul la întâmpinare, reclamanta a solicitat să se respingă, ca neîntemeiate, apărările formulate de pârâtă.

B.Hotărârea primei instanţe.

4. Prin sentinţa nr. 1218/12.12.2016 Tribunalul Dâmboviţa a admis cererea formulată de reclamantă, a dispus rezoluţiunea contractului de antrepriză de lucrări din data de 21.05.2015 încheiat între pârâtă şi reclamantă, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.946.968,4 RON din care: 133.407 RON reprezentând lucrări realizate şi 1.813.561,4 RON, procent convenit conform art. 13 din Contract, precum şi la plata către reclamantă a sumei de 25.481 RON reprezentând taxă de timbru achitată şi 21.487 RON reprezentând onorariu avocat.

C.Calea de atac împotriva hotărârii primei instanţe.

5. Împotriva sentinţei tribunalului a declarat apel pârâta B. S.A., solicitând, în principal, admiterea apelului, anularea hotărârii apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în acord cu dispoziţiile art. 480 alin. (3) teza a III a C. proc. civ.,. cu consecinţa obligării intimatei reclamante la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa de timbru şi onorariu de avocat achitat pentru etapa procesuală a apelului.

6. În subsidiar, a solicitat admiterea apelului, schimbarea, în tot, a hotărârii pronunţate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca nefondată, cu consecinţa obligării intimatei reclamante la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa de timbru achitată în apel şi onorariu de avocat achitat pentru faza apelului şi pentru etapa judecării în primă instanţă.

7. Prin întâmpinare, intimata-reclamantă A. S.R.L. a solicitat respingerea cererii de apel ca neîntemeiata, cu consecinţa menţinerii în totalitate a sentinţei atacate, ca fiind temeinica şi legala.

8. Prin răspunsul la întâmpinare, apelanta-pârâtă B. S.A., reiterând susţinerile din cererea de apel, solicită respingerea susţinerilor intimatei-reclamante formulate prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei.

D.Hotărârea instanţei de apel.

9. Prin decizia nr. 407 din 22 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admis apelul declarat de pârâta B. S.A., cu sediul în Târgovişte, str. x nr. 16, înregistrată în Registrul Comerţului sub nr. x/2000, având Codul fiscal RO x, împotriva sentinţei civile nr. 1218 din 12 decembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în contradictoriu cu intimata-reclamanta A. S.R.L., reprezentată legal de C. - director general, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/2006, Codul fiscal RO x, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la D., în Bucureşti, şi, în consecinţă:

A fost schimbată, în parte, sentinţa apelată, în sensul că a fost admis, în parte, capătul 2 de cerere şi s-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 16.616 RON reprezentând suma corespunzătoare lucrărilor realizate şi a sumei de 1.811.496,8 RON reprezentând echivalentul a 20% din valoarea lucrărilor nefinalizate.

A fost menţinută în rest sentinţa.

A fost obligată intimata la plata către apelantă a sumei de 17.506,23 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

E.Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de apel.

10. Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-pârâtă S.C. B. S.A., aducându-i următoarele critici:

11. Instanţa de apel a încălcat regulile de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii - art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Această critică are în vedere măsura instanţei de apel de a reţine cauza spre rejudecare, în condiţiile unei incomplete cercetări a fondului de către prima instanţă, derivată din lipsa motivării soluţiei de admitere, în condiţiile în care instanţa de apel şi-a însuşit critica de nemotivare, astfel încât instanţa de apel trebuia să dispună anularea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, potrivit art. 480 alin. (3) teza III C. proc. civ.

12. S-a mai arătat că prima instanţă a încălcat exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. pentru motivarea hotărârii, în ceea ce priveşte soluţia de obligare la plata lucrărilor realizate în fabrică şi că însăşi instanţa de apel a ajuns la concluzia unei insuficiente motivări în ce priveşte soluţia de admitere a pretenţiilor, împrejurare care a constituit motivul determinat al admiterii apelului cu reţinere spre rejudecare.

13. În sensul celor susţinute de recurenta-pârâtă, a fost invocată practica instanţei supreme.

14. Critica privind necercetarea fondului, derivată din lipsa motivării, a reprezentat un motiv principal de apel, pentru acest motiv solicitându-se anularea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Procedând la reţinerea cu rejudecare, instanţa de apel a vătămat interesele procesuale ale pârâtei, aceasta fiind pusă în situaţia ca o parte a apărărilor sale să fie analizate, pentru prima dată, în calea de atac a apelului, fără ca hotărârea din apel să mai poată fi supusă cenzurii de netemeinicie.

15. În aceste condiţii, potrivit art. 497 teza II C. proc. civ., se impune constatarea nulităţii hotărârii recurate cât şi a sentinţei primei instanţe, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.

16. A fost criticată reţinerea instanţei de apel potrivit căreia motivarea soluţiei primei instanţe asupra unora dintre pretenţii, ar fi suficientă pentru a se ajunge la concluzia cercetării fondului şi cu privire la celelalte pretenţii deduse judecăţii, deoarece exigenţele de motivare prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., au în vedere motivele pe care se sprijină soluţia asupra fiecărei pretenţii.

17. S-a mai susţinut că este lipsită de relevanţă reţinerea instanţei de apel potrivit căreia nemotivarea hotărârii asupra unui capăt de cerere accesoriu nu poate conduce la concluzia necercetării fondului, mai ales că pretenţia referitoare la plata lucrărilor realizate în fabrică are caracter principal, soarta acesteia nedepinzând de soarta celorlalte capete de cerere.

18. Hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În acest sens s-a arătat că instanţa de apel a omis să se aplece în mod concret asupra aspectelor ce reprezentau obiectul divergenţei de opinii, reţinând în motivare aspecte cu caracter general, fără ca apărările sau criticile sale să fi fost analizate.

19. Astfel, nu au fost analizate apărările referitoare la: excepţia de neexecutare; imposibilitatea cumulului dintre clauza penală şi executarea în natură a obligaţiilor cu referire la solicitarea de plată a lucrărilor realizate în fabrică; gravele inconsecvenţe în ce priveşte situaţia rezultată din înscrisurile depuse de către reclamantă; caracterul vădit disproporţionat al clauzei penale.

20. De asemenea, a fost invocată lipsa motivării concrete în ce priveşte aprecierea valabilităţii convenţiei invocate de reclamantă ca fiind contract de antrepriză.

21. Recurenta-pârâtă a arătat că esenţa criticii ei a constat în aceea că actul juridic invocat nu putea avea o existenţă valabilă în lipsa determinării unor criterii minimale pe baza cărora prestaţia completă a reclamantei să fi putut fi stabilită. Astfel, lipsa amplasamentului, a suprafeţei, a regimului tehnico juridic stabilit prin certificatul de urbanism, a elementelor constructive, a elementelor arhitectonice sau a oricăror alte elemente tehnice, imobilul ce reprezenta obiect al obligaţiei nu era determinat şi nici determinabil, aşa după cum cer dispoziţiile art. 1225 şi art. 1226 C. civ.. Aceste caracteristici urmau a fi indicate în Anexele I - IV din convenţie, însă acestea nu au mai fost încheiate ulterior semnării contractului.

22. Cu privire la aceste critici, instanţa de apel a reţinut că nu se pun probleme de legalitate sub aspectul obiectului contractului, după care a trecut la analiza obiectului obligaţiei, ajungând la concluzia îndeplinirii acestei condiţii de validitate.

Procedând astfel, instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra caracterului esenţial al criticii, şi anume lipsa obiectului obligaţiei generată de neindicarea unor caracteristici minimale a construcţiei ce urma a fi edificate.

23. Instanţa de apel nu a răspuns în niciun fel criticilor referitoare la incidenţa excepţiei de neexecutare.

În apel, pârâta a susţinut că neexecutarea obligaţiilor sale este consecinţa nerespectării obligaţiilor asumate de reclamantă. Astfel, în mod greşit, a reţinut instanţa de apel faptul că apelanta nu ar fi respectat obligaţiile de aprobare a proiectării generale, a predării amplasamentului sau de obţinere a autorizaţiei de construire, câtă vreme aceste obligaţii erau subsecvente obligaţiilor de întocmire şi predare a proiectării generale, obligaţii care aparţineau reclamantei.

24. În altă ordine de ideii, recurenta-pârâtă a mai susţinut că dovada neîndeplinirii obligaţiei de către reclamantă, respectiv a întocmirii proiectelor rezultă chiar din probele existente la dosarul cauzei cum ar fi menţiunea de la pct. 3 din Protocolul încheiat cu E..

25. S-a arătat că instanţa de apel nu a făcut nicio referire la această critică, mulţumindu-se să reia precizările generale ale primei instanţe, fără a arăta dacă susţinerile pârâtei au fost înlăturate şi nici motivul de înlăturare a acestora.

26. Instanţa de apel nu a analizat critica cu privire la imposibilitatea cumulului dintre clauza penală şi executarea în natură a obligaţiilor şi nici critica ce vizează caracterul vădit disproporţionat al clauzei penale.

27. Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu greşita aplicare a dispoziţiilor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

28. Instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 1225 şi art. 1226 C. civ., în operaţiunea de apreciere a valabilităţii contractului de antrepriză.

În opinia recurentei-pârâte, C. civ. distinge între obiectul contractului şi obiectul obligaţiei, în sensul că pentru stabilirea valabilităţii unui act juridic trebuie să ne raportăm nu atât la denumirea generică a operaţiunii, cât mai cu seamă la conduita concretă de care părţile sunt ţinute în temeiul actului juridic încheiat.

29. În speţa de faţă, deşi instanţa de apel şi-a însuşit această distincţie, a analizat valabilitatea contractului din perspectiva obligaţiei, dar nu prin raportare la prestaţia caracteristică esenţială, adică imobilul de edificat, ci prin raportare la împrejurări accesorii care nu pot avea o existenţă de sine stătătoare.

30. S-a mai arătat de către recurenta-pârâtă că obiectul obligaţiei contractate, nu este nici determinat, nici determinant.

Astfel, dincolo de prevederea generală conţinută de art. 1 din contract, "executarea lucrărilor de construcţiei a unei clădiri industriale pentru producţia de ţevi metalice" actul juridic nu conţine nicio prevedere referitoare la identificarea sau posibilitatea identificării ulterioare a unor caracteristici precum: amplasament, suprafaţă, regim de înălţime, materiale folosite, etc., pe baza cărora imobilul ce ar fi trebui realizat să fie măcar determinabil.

31. Anexele pe baza cărora urma să se facă determinarea efectivă a caracteristicilor viitoarei construcţii nu au fost redactate şi semnate.

Chiar dacă instanţa de apel a considerat că nesemnarea acestora este o împrejurare nesemnificativă, în opinia recurentei-pârâte lipsa acestora echivalează cu imposibilitatea determinării prestaţiei concrete la care ar fi fost ţinută reclamanta, aspect ce conduce la nulitatea absolută a contractului.

32. Obligaţiile contractuale la care a făcut trimitere instanţa de apel, nu pot conduce la concluzia determinării prestaţiei la care se angajează debitorul, deoarece acestea nu pot avea o existenţă de sine stătătoare şi nu pot forma prin ele însele, obiectul obligaţiei.

33. În sprijinul susţinerilor sale, sub aceste aspecte, recurenta-pârâtă a invocat practica instanţei supreme.

34. S-a mai susţinut că reclamanta a venit în sprijinul acestei teze atunci când a încercat să demonstreze că părţile ar fi stabilit, ulterior semnării înscrisului intitulat "contract de antrepriză", caracteristicile imobilului ce se dorea a fi construit, prin corespondenţa purtată între părţi.

35. Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1539 C. civ., în ce priveşte cumulul penalităţii cu executarea în natură.

Astfel, în opinia recurentei-pârâte, soluţia instanţei de apel este greşită, devreme ce cumulul dintre executarea în natură a obligaţiei şi penalitatea stabilită prin clauza penală este expres prohibită de lege.

36. Sub acest aspect s-a evidenţiat faptul că solicitarea de plată al lucrărilor realizate în fabrică are natura juridică a unei executări silite în natură a obligaţiei de plată, în timp ce clauza prevăzută în art. 13 are natura unei clauze penale compensatorii, iar cele două prestaţii nu pot fi cumulate.

37. S-a mai arătat că însăşi formularea clauzei penale exclude cumulul dintre plata lucrărilor realizate şi suma rezultată din aplicarea procentului de 20% la întreaga valoare a lucrărilor, din redactarea clauzei rezultând că acest procent se referă numai la valoarea lucrărilor nefinalizate, or, instanţa de apel, după ce a imputat procentul de 20% la întreaga valoare a lucrărilor, a adăugat la suma obţinută şi valoarea lucrărilor realizate.

F. Apărările formulate de către intimata-reclamantă prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei.

38. A fost invocată, în primul rând, excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea motivelor de casare în cazurile prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

39. Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea recursului, deoarece recurenta-pârâtă tinde la o rejudecare a fondului cauzei.

G. Considerentele instanţei de recurs.

40. Recursul este nefondat.

Criticile privind încălcarea dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cu referire la dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., nu pot fi reţinute.

În primul rând, pretinsa nemotivare a soluţiei pronunţate de instanţa de apel, nu poate fi încadrată în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ci în prevederile pct. 6 ale aceluiaşi articol.

41. În al doilea rând, instanţa de apel a arătat la pag. 24 şi 25 din cuprinsul deciziei recurate, de ce nu a putut fi admisă solicitarea apelantei de a se anula hotărârea pronunţată de prima instanţă, statuându-se că a fost motivat, potrivit cerinţelor legale, atât capătul de cerere având ca obiect "rezoluţiune contract", cât şi capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 133.407 RON, reprezentând suma corespunzătoare lucrărilor realizate.

42. Nu se poate reţine nici critica cu privire la vătămarea intereselor procesuale ale recurentei-pârâte pe motiv că o parte a apărărilor sale au fost analizate, pentru prima dată, în calea de atac a apelului, deoarece, nimic nu a împiedicat-o pe aceasta să-şi facă apărările pe care le-a dorit în faţa primei instanţe, neexistând critici în apel sub acest aspect, pe de o parte, iar pe de altă parte, aşa după cum a reţinut şi instanţa de apel, calea de atac a apelului are caracter devolutiv, iar instanţa de apel a analizat, sub toate aspectele, de legalitate şi temeinicie, sentinţa apelată, motiv pentru care, în mod legal, aceasta a considerat că nu se impune anularea hotărârii apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, ci doar reanalizarea cauzei sub toate aspectele.

Ca atare, nu sunt îndeplinite nici condiţiile cerute de art. 497 teza II C. proc. civ. pentru a se dispune casarea atât a deciziei recurate, cât şi a hotărârii primei instanţe.

43. Nu pot fi reţinute nici criticile privind lipsa motivelor pe care se întemeiază decizia recurată, mai ales că aceste critici sunt, în mare parte, aceleaşi ca cele invocate în legătură cu nerespectarea regulilor de procedură.

44. Nu se poate reţine lipsa motivării concrete în ce priveşte aprecierea valabilităţii convenţiei invocată de reclamantă ca fiind contract de antrepriză, având în vedere faptul că la pag. 25 din decizia recurată, instanţa de apel a reţinut că, având în vedere dispoziţiile art. 1225 C. civ., raportat la prevederile art. 2 din contract, obiectul contractului încheiat între părţi este reprezentat de edificarea de către reclamantă a unei clădiri cu destinaţie industrială, obiectul contractului fiind determinat şi licit.

45. Criticile privind imposibilitatea existenţei valabile a actului juridic încheiat între părţi, legat de lipsa existenţei unor criterii minimale pe baza cărora prestaţia completă a reclamantei să fi putut fi stabilită, prin raportare la faptul că nu există un amplasament, o suprafaţă de teren, un regim tehnico juridic, elemente arhitectonice, etc., determinate, nu pot fi reţinute, cât timp instanţa de apel a reţinut că lucrările de construcţie urmau să se realizeze în conformitate cu specificaţiile descrise în Anexele I-IV la contract, iar beneficiarul şi-a asumat obligaţia furnizării unor documente tehnice necesare edificării construcţiei, stabilindu-se şi un program strict în ce priveşte executarea lucrărilor şi serviciilor contractate, aceasta însemnând că instanţa de apel a stabilit, pe de o parte, situaţia de fapt rezultată din probele administrate, iar pe de altă parte, corectitudinea aplicării dispoziţiilor legale incidente la starea de fapt stabilită.

46. În altă ordine de ideii, instanţa de apel nu numai că nu a omis să se pronunţe asupra criticii privind lipsa obiectului obligaţiei generată de neindicarea unor caracteristici minimale privind construcţia ce urma a fi edificată, deoarece a motivat de ce există obiectul obligaţiei, dar această critică vizează, în realitate netemeinicia deciziei recurate, iar nu nelegalitatea acesteia, or, din acest punct de vedere, hotărârea instanţei de apel nu mai poate fi analizată în calea de atac, extraordinară, a recursului, pct. 10 şi 11 ale art. 304 C. proc. civ. - 1865, fiind abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000.

47. Criticile privind nerespectarea obligaţiilor asumate de reclamantă cu privire la proiectarea generală, motiv pentru care nici recurenta-pârâtă nu şi-ar fi putut îndeplini propriile obligaţii, au fost analizate de instanţa de apel, aceasta reţinând că pârâta este cea care nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, astfel încât critica privind nemotivarea deciziei recurate, sub acest aspect, nu pot fi reţinute, mai ales că referirile la probatoriul existent în dosarul cauzei vizează netemeinicia, iar nu nelegalitatea deciziei recurate, însă, sub acest aspect, aşa după cum s-a arătat mai sus, decizia recurată nu mai poare fi analizată.

48. Nu pot fi reţinute nici criticile cu privire la neanalizarea imposibilităţii cumulului dintre cauza penală şi executarea în natură a obligaţiilor, precum şi la caracterul disproporţionat al clauzei penale.

Din analiza considerentelor deciziei recurate (pg. 25 şi 27), rezultă că instanţa de apel nu a cumulat suma datorată potrivit clauzei penale cu suma datorată pentru partea de lucrări deja executată, aceasta acordând doar 20% din valoarea lucrărilor nefinalizate, respectiv din valoarea de 9.057.484 RON, această valoarea reprezentând diferenţa dintre suma de 9.074.100 RON, ce reprezenta valoarea totală a lucrării conform art. 6 din contract, şi suma de 16.616 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor recunoscute ca efectuate.

49. De asemenea, instanţa de apel a explicat de ce trebuie aplicată clauza penală, aşa după cum a fost stabilită de părţi, făcând trimitere la dispoziţiile art. 13 din contract şi la dispoziţiile art. 1538 alin. (1) C. civ.

50. Nu pot fi reţinute nici criticile ce vizează greşita aplicare a unor dispoziţii legale.

Astfel, după cum s-a arătat mai sus, la analiza criticilor ce vizau nemotivarea deciziei recurate, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 1225 şi art. 1226 C. civ., arătând de ce obiectul contractului este determinat.

51. În realitate, criticile concrete ale recurentei-pârâte, nu vizează greşita aplicare a acestor dispoziţii legale, ci netemeinicia deciziei recurate, prin aceea că se invocă greşita interpretare a probelor administrate în cauză, cu referire la inexistenţa vreunei prevederi care să se refere la identificarea sau posibilitatea identificării ulterioare a unor caracteristici precum amplasament, suprafaţă, regim de înălţime, materiale folosite, et., pe baza cărora imobilul ce ar trebui realizat să fie măcar determinabil, or, aşa după cum s-a arătat mai sus, sub acest aspect, hotărârea instanţei de apel nu mai poate fi analizată.

52. Criticile ce vizează nesemnarea anexelor pe baza cărora urma să se facă determinarea efectivă a caracteristicilor viitoarei construcţii, vizează tot temeinicia decizie recurate, iar nu legalitatea acestora, la fel fiind şi situaţia în ce priveşte invocarea dovedirii obligaţiilor contractuale la care a făcut trimitere instanţa de apel pentru a ajunge la concluzia existenţei unui obiect determinat al prestaţiei la care s-a angajat pârâta.

53. Nu poate fi reţinută critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 1539 C. civ., deoarece, aşa după cum s-a arătat mai sus, instanţa de apel nu a cumulat despăgubirile cuvenite în baza clauzei penale cu despăgubirile cuvenite conform unei executări în natură a obligaţiei, ci a acordat despăgubiri doar potrivit clauzei penale, respectiv 20% din valoarea lucrărilor nefinalizate, chiar dacă, în mod aparent, din dispozitivul deciziei recurate s-ar putea înţelege acest lucru, deoarece, aşa după cum rezultă din considerente, (pg. 27) contravaloarea despăgubirilor potrivit clauzei penale a fost acordată doar la valoarea lucrărilor nefinalizate, suma de 16.616 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor realizate, fiind scăzută din valoarea totală a lucrărilor, ceea ce înseamnă că, în realitate, a fost pusă în practică doar clauza penală.

54. Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 407 din 22 mai 2017, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 7 iunie 2018.