Calculation of contractual late penalties based on individual subsystem value rather than integrated system total in complex IT implementation contract

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de arbitrare înregistrată pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, la data de 18 septembrie 2009 sub nr. dos. x/2009, reclamanta Compania Naţională "Loteria Naţională" S.A. (CNLR) a chemat în judecată pârâta S.C. A. S.A. solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 1.345.900,416 euro, în echivalent în RON la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând penalităţi de întârziere aferente perioadei 30 septembrie 2006 - 26 noiembrie 2006, datorate ca urmare a nerealizării Sistemului Informatic Integrat care face obiectul contractului nr. x/2 octombrie 2003 încheiat între părţile în litigiu, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta arată în esenţă că, între părţi s-a încheiat un contract, modificat succesiv prin acte adiţionale, prin care pârâta s-a angajat să realizeze şi să implementeze, la cheie, Sistemul Informaţii Integrat, care cuprindea hardware şi software pentru cinci sisteme informatice corespunzătoare domeniilor de activitate ale reclamantei, echipamente, documentaţie, piese de schimb şi servicii necesare implementării sistemelor. Întrucât termenul de predare -30 septembrie 2006- nu a fost respectat, reclamanta a notificat pârâta şi apoi a acţionat-o în judecată în temeiul art. 12 din contract, solicitându-i penalităţi de întârziere de 0,4% pe zi.

La 15 martie 2010 pârâta a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 1.620.007,2 euro, în echivalent în RON la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate corespunzător gradului de realizare la data de 26 noiembrie 2006, cu cheltuieli de judecată.

La data de 20 mai 2010, prin cererea formulată oral, precum şi în concluziile scrise, pârâta a declarat că nu înţelege să achite taxa arbitrală aferentă cererii reconvenţionale, întrucât înţelege să invoce caducitatea arbitrajului, potrivit art. 3531 C. proc. civ. şi art. 35 alin. (1) din Regulile de procedură arbitrală, ca urmare a nesoluţionării cauzei în termen de 5 luni de la data constituirii Tribunalului arbitral. Excepţia a fost respinsă prin încheierea din 9 iunie 2010.

La 23 iunie 2011 pârâta a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, în temeiul art. 7 alin. (1) şi art. 12 din Decretul nr. 167/1958, pe motiv că potrivit graficului general de implementare, în perioada 30 octombrie 2003 - 31 august 2006, fiecare componentă trebuia să fie executată la o anumită dată, data realizării ultimei componente fiind 31 august 2006 în timp ce acţiunea arbitrală a fost introdusă la data de 18 septembrie 2009, deci, după împlinirea termenului general de prescripţiei de 3 ani. Excepţia a fost unită cu fondul.

Prin sentinţa arbitrală nr. 176 din 14 iulie 2011, Tribunalul arbitral a respins ca nefondată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a admis în parte cererea de arbitrare, obligând pârâta la plata echivalentului în RON, la cursul BNR din ziua plăţii a sumei de 1.131.008 euro cu titlu de penalităţi de întârziere şi 472.338,26 RON cheltuieli de judecată.

În motivarea sentinţei Tribunalul arbitral a reţinut în esenţă, faptul că, în baza probelor administrate, printre care expertiza contabilă judiciară şi cea în specialitatea IT, pârâta datorează în temeiul art. 12 din contract penalităţi de întârziere calculate pentru perioada 30 septembrie 2006 - 26 noiembrie 2006, prin raportare la întregul Sistem Informatic Integrat, în ansamblul său, ori considerat întârziat în funcţie de gradul de implementare stabilit prin raportul de expertiză tehnică specialitatea IT din dosarul nr. x/2007.

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei, Tribunalul arbitral a respins-o, raportându-se la obiectul cererii de arbitrare şi anume, obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere datorate nerealizării Sistemului Informatic Integrat în ansamblul său, iar nu pe componente. Astfel, dreptul la daune interese moratorii nu se putea naşte decât în caz de întârziere a implementării întregului sistem, deci, numai în cazul depăşirii ultimului termen contractual convenit prin actul adiţional nr. x din 22 februarie 2006, respectiv data de 30 septembrie 2006, împrejurare în care, în raport cu data introducerii acţiunii - 18 septembrie 2009 - cererea s-a formulat înăuntrul termenului de prescripţiei de 3 ani.

Împotriva sentinţei pronunţate în arbitraj, pârâta S.C. A. S.A. a formulat acţiune în anulare, care a fost admisă prin sentinţa civilă nr. 10 din 26 ianuarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, cu consecinţa anulării sentinţei arbitrale nr. 176/14 iulie 2011, fixându-se termen pentru soluţionarea pricinii în fond.

Pentru a pronunţa această soluţie, curtea a reţinut că este întemeiată critica formulată pe dispoziţiile art. 364 lit. e) C. proc. civ.

În acest context, în care conduita procesuală a S.C. A. S.A., pretins abuzivă de Tribunalul arbitral, nu a fost contestată de reclamantă şi nici cenzurată şi sancţionată de tribunal, în condiţiile în care pârâta a arătat in terminis că are intenţia de a invoca incidentul caducităţii şi a acţionat în consecinţă, în condiţiile în care nu s-a dovedit existenţa vreunei cauze legale de suspendare, întrerupere sau prelungire a termenului arbitrajului, prevăzute de art. 3533 C. proc. civ., curtea a apreciat că hotărârea arbitrală, pronunţată la aproximativ un an şi opt luni de la constituirea tribunalului arbitral este anulabilă, potrivit art. 364 lit. e) C. proc. civ.

Analizând cererea reclamantei Compania Naţională Loteria Română S.A., după anularea hotărârii arbitrale conform celor mai sus reţinute, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a pronunţat sentinţa civilă nr. 36 din 3 iulie 2014 în dosarul nr. x/2011 prin care a respins ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâta S.C. A. S.A. şi a admis în parte cererea reclamantei, obligând pârâta la plata echivalentului în RON, la cursul BNR din ziua plăţii, a sumei de 1.131.008 euro cu titlu de penalităţi de întârziere şi 472.338,26 RON cheltuieli de judecată. S-au respins în rest atât cererea reclamantei, cât şi cererea pârâtei privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În considerentele acestei sentinţe, curtea a reţinut următoarele:

Referitor la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 3 alin. (1), art. 7 alin. (1) şi art. 12 din Decretul nr. 167/1958.

Întrucât prestaţia a cărei neexecutare a fost invocată de reclamantă o constituie neimplementarea la termen a Sistemului Informatic Integrat, care este distinctă de obligaţia de implementare a celor 5 sisteme componente, având o existenţă de sine stătătoare, dreptul de a solicita penalităţi de întârziere pentru neimplementarea sistemului în ansamblul său s-a născut la data de 1 octombrie 2006, după expirarea termenului stabilit prin contract pentru livrarea acestui sistem integrat - 30 septembrie 2006.

Cu toate acestea, termenul de prescripţiei de 3 ani care a început să curgă de la 1 octombrie 2006 nu s-a împlinit întrucât a intervenit la data de 18 septembrie 2009 o cauză de întrerupere a cursului prescripţiei extinctive, conform art. 16 alin. (1) lit. b) din Decretul nr. 167/1958, odată cu formularea cererii de arbitrare şi nu a început să curgă o nouă prescripţiei deoarece nu s-a pronunţat o hotărâre definitivă în cauză.

Cât priveşte fondul, curtea a reţinut că este întemeiată susţinerea reclamantei potrivit căreia sunt îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii contractuale a pârâtei S.C. A. S.A., în baza art. 12 pct. 1 din Contractul nr. x din 2 octombrie 2003, astfel cum a fost modificat prin actele adiţionale.

Potrivit contractului, în cazul în care furnizorul - integrator nu-şi îndeplineşte obligaţiile asumate prin contract, la termenul de livrare stabilit pentru întregul Sistem Informatic Integrat şi/sau a fiecărui sistem contractat, acesta are obligaţia de a plăti ca penalităţi, o sumă echivalentă cu o cotă procentuală de 0,4% pentru fiecare zi de întârziere, calculată din valoarea respectivului sistem întârziat, până la îndeplinirea efectivă a obligaţiilor, dar nu mai mult de valoarea sistemului întârziat, cu excepţia situaţiilor în care neîndeplinirea obligaţiilor este rezultatul acţiunii sau inacţiunii culpabile a beneficiarului.

Curtea a interpretat aceste dispoziţii contractuale în sensul că prin folosirea conjuncţiilor "şi/sau" părţile au înţeles să prevadă posibilitatea perceperii penalităţilor în orice situaţie: fie Sistemul Informatic Integrat nu este implementat la termen, fie oricare dintre sistemele componente nu este livrat la termen.

S-a mai reţinut că, dat fiind caracterul de clauză penală, potrivit art. 1066 C. civ., a dispoziţiilor art. 12.1 din Contractul nr. x/2 octombrie 2003, aceasta este datorată atunci când sunt întrunite toate condiţiile pentru antrenarea răspunderii contractuale, respectiv: existenţa unei fapte ilicite, a vinovăţiei, a prejudiciului patrimonial, a raportului de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, precum şi punerea în întârziere a debitorului.

Instanţa a analizat fiecare dintre aceste condiţii şi a reţinut că sunt cumulativ întrunite în speţă, constatând că sunt îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii contractuale a pârâtei.

Împotriva acestei sentinţe, atât reclamanta, cât şi pârâta au declarat recurs.

Prin decizia civilă nr. 595 din 24 februarie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul declarat de pârâta S.C. A. S.A. Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 36 din 3 iulie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe. Prin aceeaşi decizie, s-a respins recursul declarat de reclamanta Compania Naţională "Loteria Română" S.A. Bucureşti împotriva aceleiaşi sentinţe.

În motivarea acestei decizii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că statuările din considerentele sentinţei arbitrale nr. 146/18.06.2009 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional în dosarul nr. x/2007 referitoare la neîndeplinirea obligaţiilor de implementare până la data de 30.09.2006 a sistemului informaţional integrat se impun cu autoritate de lucru judecat, contrar susţinerilor S.C. A. S.A. cuprinse în memoriul de recurs, care nu au nicio bază legală.

Prin decizia de casare, instanţa supremă a mai reţinut că, în speţă, contractul în litigiu este unul cu executare succesivă, cu caracter complex, având ca obiect realizarea şi implementarea unui sistem informatic integrat, alcătuit din 5 subsisteme cu termene de finalizare diferite, conform anexei 2 la actul adiţional nr. x/22.02.2006.

Prestaţia a cărei neexecutare a fost invocată de reclamanta C.N.L.R. o constituie neimplementarea la termen a sistemului informatic integrat care trebuia efectuată până la data de 30.09.2006, aşa cum rezultă din art. 1 şi anexa 2 la actul adiţional nr. x/22.02.2006.

Această prestaţie este distinctă de obligaţia de realizare a celor 5 subsisteme componente şi are o existenţă de sine-stătătoare.

Astfel, s-a reţinut că în Graficul General de Implementare, obligaţia de a implementa sistemul informatic integrat a fost stabilită separat de obligaţiile de a livra cele 5 sisteme componente, fiind evident că este o prestaţie distinctă la care s-a obligat S.C. A. S.A.

Prin urmare, instanţa supremă a subliniat că dreptul de a solicita penalităţi de întârziere pentru neexecutarea obligaţiilor contractuale scadente la 30.09.2006 s-a născut la data de 1.10.2006 şi nu s-a împlinit întrucât a intervenit la data de 18.09.2009 o cauză de întrerupere a cursului prescripţiei extinctive, respectiv promovarea acţiunii arbitrale.

Pe fond, Înalta Curte a reţinut că neîndeplinirea obligaţiei de implementare până la 30.09.2006 a sistemului informatic integrat din culpa S.C. A. S.A. a fost reţinută prin sentinţa arbitrală nr. 146/18.06.2009 pronunţată în dosarul nr. x/2007 al Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional cu autoritate de lucru judecat, astfel că sub aspectul faptei ilicite şi a vinovăţiei, ca şi condiţii ale răspunderii civile contractuale, vor fi reţinute cele statuate prin hotărârea irevocabilă anterioară.

Criticile recurentei cu privire la cuantumul penalităţilor de întârziere au fost apreciate ca fiind întemeiate, prin reportare la interpretarea şi aplicarea greşită a art. 12 din contractul x/02.10.2003, care reprezintă temeiul acordării penalităţilor de întârziere.

În accepţiunea instanţei supreme, expresia "sistem întârziat" se referă, contrar interpretării curţii, la unul dintre cele 5 subsisteme componente ale sistemului informatic integrat, aşa încât, la calcularea penalităţilor de întârziere trebuie să se ţină seama dacă furnizorul-integrator şi-a îndeplinit obligaţiile asumate pentru vreunul dintre sistemele componente ale sistemului informatic integrat.

Clauzele stipulate în cuprinsul art. 12.1 pot fi puse la îndoială, potrivit celor constatate de Înalta Curte, fiind deci, aplicabile prevederile art. 983 C. civ., tocmai pentru că sintagma "valoarea respectivului sistem întârziat" poate primi interpretări diferite.

Aşadar, faţă de statuarea potrivit căreia furnizorul-integrator nu şi-a îndeplinit obligaţia de a livra la termenul scadent - 30.09.2006 - întreg sistemul informatic integrat, acesta are obligaţia de a plăti ca penalităţi, o sumă echivalentă cu o cotă procentuală de 0,4% pentru fiecare zi de întârziere, calculată la valoare pentru componenta/componentele neefectuată şi neachitată.

Din această perspectivă, hotărârea Curţii de Apel Bucureşti a fost casată cu trimitere, pentru a fi administrate şi analizate motivat toate probele care se impun pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

Prin decizia de casare, Înalta Curte a mai reţinut că revenirea asupra probei cu expertiza contabilă nu încalcă dispoziţiile art. 268 alin. (3) C. proc. civ., care vizează doar încheierile interlocutorii, nu şi pe cele preparatorii, de care instanţa nu este legată şi că această chestiune ţine de oportunitatea măsurii, de temeinicia ei şi nu de nelegalitate.

După casare dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de apel Bucureşti sub nr. x/2011*.

Prin sentinţa nr. 219 din 1 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâta S.C. A. S.A.

A fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta Compania Naţională "Loteria Română" S.A., în sensul obligării pârâtei S.C. A. S.A. la plata către reclamantă a sumei de 190.059,02 euro în echivalentul în RON la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând penalităţi de întârziere.

A fost obligată pârâta S.C. A. S.A. să plătească reclamantei Compania Naţională "Loteria Română" S.A. suma de 137.985,65 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

A fost obligată reclamanta Compania Naţională "Loteria Română" S.A. să plătească pârâtei S.C. A. S.A. suma de 140802,79 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Au fost compensare în tot cheltuielile de judecată.

În rejudecare s-a administrat proba cu expertiză contabilă, conform celor dispuse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Curtea de apel nu a mai analizat susţinerile care privesc aspectele tranşate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia de casare, respectiv cele referitoare la excepţia prescripţiei extinctive, aspectele reţinute pe fondul pretenţiilor cu privire la fapta ilicită şi vinovăţie, ca şi condiţii ale răspunderii civile delictuale.

În ceea ce priveşte prejudiciul, Curtea a reţinut că potrivit art. 12 din convenţia părţilor, astfel cum a fost interpretat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, S.C. A. S.A. "are obligaţia de a plăti ca penalităţi, o sumă echivalentă cu o cotă procentuală de 0,4% pentru fiecare zi de întârziere, calculată la valoare pentru componenta/componentele neefectuată şi neachitată".

Potrivit raportului de expertiză administrat în rejudecarea fondului, probă administrată ţinând cont de dispoziţiile instanţei superioare şi de raportul de expertiză tehnică efectuat în dosarul arbitral nr. 184/2007, rezultă suma de 190.059,02 euro fără tva.

Cât priveşte modalitatea de realizare a raportului de expertiză, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că, în cuprinsul acestuia s-a indicat că nu a fost luată în considerare poziţia nr. 104, care nu apare în expertiza tehnică iniţială. Nu s-a solicitat refacerea raportului, cât timp, în considerentele sentinţei arbitrale nr. 146/18.06.2009 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional în dosarul nr. x/2007, referitor la neîndeplinirea obligaţiilor de implementare până la data de 30.09.2006 a sistemului informaţional integrat, s-a reţinut că gradul de realizare din punct de vedere tehnic era de 82,63%, iar stadiul de implementare al componentelor de 78,20% din totalul contractului. A aprecia în sens contrar ar fi însemna încălcarea puterii de lucru judecat a acestei hotărâri.

În aceste condiţii, Curtea de Apel Bucureşti a admis în parte cererea formulată şi a obligat pârâtă să achite reclamantei suma de 190.059,02 euro, în echivalent RON la cursul BNR din ziua plăţii.

La data de 23 noiembrie 2017, reclamanta CN Loteria Română S.A. Bucureşti a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 219 din 1 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, cu consecinţa modificării în parte a sentinţei atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată şi a obligării pârâtului şi la plata sumei de 940.948.98 euro, calculată ca fiind diferenţa dintre suma de 1.131.008 euro pretinsă de către CNLR S.A. şi suma de 190.059.02 euro, echivalentul în RON la cursul BNR din data plăţii, acordată de către instanţa de fond, reprezentând penalităţi de întârziere aferente perioadei 30.09.2006-26.11.2006 datorate urmare a nerealizării Sistemului Informatic Integrat ce face obiectul contractului nr. x/02.10.2003.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a susţinut că se consideră îndreptaţită la achitarea de către A. a sumei de 1.131.008 euro, calculata la valoarea integrală a contractului nr. x/2003, raportat la scopul pentru care acesta a fost încheiat.

În acest sens, s-a învederat că Sistemul Informatic Integrat nu a fost implementat şi pus în funcţiune şi că niciuna din componentele individuale nu poate fi utilizată în scopul pentru care a fost încheiat contractul.

În cadrul contractului au fost livrate şi plătite mai multe servicii, echipamente şi licenţe, însă, întrucât Sistemul Informatic Integrat nu a fost finalizat, aceste livrabile nu au putut fi folosite în condiţiile prevăzute în contract. Mai mult decât atât, s-a susţinut că o parte din livrabile nu au putut fi utilizate.

Recurenta-reclamantă a precizat că suma solicitată de la pârâta A. S.A., cu titlu de penalităţi de întârziere, este conformă cu cea calculată de către expertul contabil desemnat de către Tribunalul Arbitral în cauza ce a format obiectul dosarului arbitral nr. 349/2009.

Astfel, s-a susţinut că reclamanta CNLR S.A. este îndreptăţită la primirea sumei de 1.131.008 euro, conform variantei 2 din raportul de expertiză contabilă depus în dosarul arbitral nr. 349/2009 instrumentat de Curtea de Arbitraj Comercial, întrucât Contractul nr. x/2003 nu a fost finalizat de către A., nefiind dat în exploatare Sistemul Informatic Integrat contractat.

Recurenta-reclamantă subliniază că raportul de expertiză contabilă întocmit de expertul contabil judiciar B., reprezintă doar un calcul matematic, pornind de la obiectivele stabilite de instanţa de judecată şi de la raportul de expertiză tehnică IT, dar fără să fie realizat prin aplicarea coroborată a prevederilor art. 2.1 şi 12.1 din contractul nr. x/2003.

Prin urmare, în accepţiunea recurentei, concluziile raportului nu reflectă realitatea, conform căreia contractul reprezintă înţelegerea părţilor într-o relaţie de afaceri, astfel încat raportul de expertiza nu poate fi luat în considerare de către instanţa de judecată.

Din această perspectivă, reclamanta a arătat că înţelege să susţină în continuare concluziile formulate de către expertul contabil judiciar C. în raportul de expertiză contabilă judiciară, care a concluzionat că, raportat la stadiul de implementare al componentelor de 78.20% din totalul contractului, valoarea penalităţilor de întârziere este egală cu 1.131.009.39 euro.

La data de 25 ianuarie 2018, intimata-pârâtă S.C. A. S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii recurate, ca fiind legală şi temeinică.

Intimata a susţinut, în esenţă, că instanţa care a rejudecat fondul cauzei după casarea cu trimitere a procedat în mod corect, procurându-şi toate instrumentele necesare pentru justa şi completa soluţionare a cauzei, respectând în mod corespunzător limitele şi instrucţiunile impuse de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia de casare.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, constată că recursul declarat de reclamanta CN Loteria Română S.A. Bucureşti este nefondat pentru următoarele considerente:

Prealabil analizării criticilor formulate, se impune a fi făcută precizarea că, potrivit dispoziţiilor legale ce reglementează calea de atac extraordinară a recursului, nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală, criticile referitoare la stabilirea situaţiei de fapt şi interpretarea probatoriului, acestea reprezentând aspecte legate de temeinicia hotărârii, iar nu de nelegalitatea acesteia.

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care vizează cazurile când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Criticile recurentei-reclamnate, astfel cum rezultă din memoriul de recurs, vizează cuantumul penalităţilor de întârziere datorate de către pârâta A. S.A. pentru neexecutarea obligaţiei de implementare a Sistemului Informatic Integrat. Astfel, în accepţiunea recurentei, penalităţile de întârziere trebuie calculate la valoarea întregului Sistem Informatic Integrat, având în vedere scopul pentru care a fost încheiat contractul nr. x/2003.

Analizând decizia de casare nr. 595 din 24 februarie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, se constată că în cuprinsul acesteia s-a reţinut că modul în care trebuie interpretat articolul 12.1 din Contract este prin coroborarea sa cu articolul 12.2, în sensul în care expresia "sistem întârziat" se referă la unul dintre cele 5 subsisteme componente ale sistemului informatic integrat şi deci, este necesar ca la calcularea penalităţilor de întârziere să se ţină seama dacă pârâta A. şi-a îndeplinit obligaţiile asumate pentru vreunul dintre sistemele componenete ale Sistemului Informatic Integrat.

În plus, instanţa de casare a reţinut că, faţă de statuarea potrivit căreia furnizorul-integrator nu şi-a îndeplinit obligaţia de a livra la termenul scadent, respectiv 30.09.2006, întregul sistem informatic integrat, acesta are obligaţia de a plăti ca penalităţi o suma echivalentă cu o cotă procentuală de 0.4% pentru fiecare zi de întârziere, calculată la valoare pentru componenta/componentele neefectuată/e şi neachitată/e.

Prin urmare, această critică a recurentei-reclamante este nefondată, având în vedere că Înalta Curte a reţinut în decizia de casare că noţiunea de "sistem întârziat" se referă la unul dintre cele 5 subsisteme componente ale Sistemului Informatic Integrat, Curtea de apel stabilind penalităţile de întârziere prin raportare la aceste dezlegări date de instanţa de casare.

O altă critică invocată de recurenta-reclamantă vizează faptul că raportul de expertiză contabilă întocmit de expertul contabil judiciar B. nu reflectă realitatea, întrucât cuprinde doar un calcul matematic, pornind de la obiectivele stabilite de instanţa de judecata şi de la raportul de expertiză tehnică IT, dar fără să fie realizat prin aplicarea coroborata a prevederilor art. 2.1 şi 12.1 din contractul nr. x/2003.

Analizând decizia recurată, Înalta Curte constată că instanţa a argumentat care a fost modalitatea de realizare a raportului de expertiză, reţinându-se în acest sens că nu a fost luată în considerare poziţia nr. 104, care nu apare în expertiza tehnică iniţială.

În plus, instanţa de rejudecare a constatat că, în speţă, nu s-a solicitat refacerea raportului, cât timp, în considerentele sentinţei arbitrale nr. 146/18.06.2009 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional în dosarul nr. x/2007, referitor la neîndeplinirea obligaţiilor de implementare până la data de 30.09.2006 a Sistemului Informaţional Integrat, s-a reţinut că gradul de realizare din punct de vedere tehnic era de 82,63%, iar stadiul de implementare al componentelor de 78,20% din totalul contractului.

Prin urmare, şi această critică va fi respinsă, având în vedere că, prin decizia pronunţată, Curtea de apel a rejudecat litigiul prin raportare la dezlegările instanţei supreme din decizia de casare.

Astfel, în rejudecare, Curtea de apel a administrat proba cu expertiză, din cuprinsul acesteia rezultând că penalităţile de întârziere datorate de către pârâtă reclamantei sunt în cuantum de 190.059,02 euro, echivalentul în RON din ziua plăţii.

Acest prejudiciu a fost stabilit avându-se în vedere toate elementele care îl puteau caracteriza, prin raportare la limitele stabilite de Înalta Curte prin decizia de casare.

În consecinţă, se constată că, în speţă, curtea de apel a făcut o corectă aplicare a normelor legale incidente cauzei în raport cu probatoriul administrat şi situaţia de fapt stabilită, stabilind cuantumului penalităţilor de întârziere prin raportare la toate elementele de fapt şi de drept.

Aşa fiind, faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat declarat de reclamanta CN Loteria Română S.A. Bucureşti.

Conform dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-reclamantă CN Loteria Română S.A. Bucureşti să achite intimatei-pârâte S.C. A. S.A. Bucureşti suma de 5538,26 RON cheltuieli de judecată, potrivit înscrisurilor justificative depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta CN Loteria Română S.A. Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 219 din 1 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă CN Loteria Română S.A. Bucureşti să achite intimatei-pârâte S.C. A. S.A. Bucureşti suma de 5538,26 RON cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2018.