Revizuire for contradictory judgments denied: failure to establish identity of object and cause due to distinct fiscal periods

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 1111 A/2017, pronunţată la data de 16 iunie 2017, în dosarul nr. x/2017, a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. BUCUREŞTI S.A. BUCUREŞTI împotriva deciziei civile nr. 2111 A din 19.12.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimatul MUNICIPIUL BUCUREŞTI- PRIN PRIMAR, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen, revizuenta S.C. A. BUCUREŞTI S.A. BUCUREŞTI, solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, casarea deciziei atacate şi, pe fond, admiterea cererii de revizuire.

În recursul său, recurenta- revizuentă Societatea "A. Bucureşti" S.A. Bucureşti se raportează în motivele de nelegalitate invocate la dispoziţiile Noului C. proc. civ.- art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ., reproşând instanţei de revizuire, că în mod nelegal a constatat că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ. şi, cu toate că reţinut corect situaţia de fapt referitoare la cele două dosare, instanţa a respins cererea de revizuire considerând în mod nelegal că cele două hotărâri nu sunt potrivnice, în continuare, fiind redate cele dispuse prin cele două hotărâri pretins potrivnice.

Recurenta- revizuentă a criticat decizia recurată ca fiind dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 430 din noul C. proc. civ., arătând că, susţinerile instanţei în sensul că menţiunile din considerentele hotărârilor nu pot face obiectul unei cereri de revizuire în situaţia în care fac corp cu dispozitivul acestora şi sunt contrare, nu pot fi primite.

Astfel, a arătat recurenta- revizuentă că, în cauza de faţă, în cele două dosare, Municipiul Bucureşti a solicitat obligarea sa la plata dobânzii penalizatoare ca urmare a plaţii cu întârziere a dividendelor datorate de A.N.B. intimatului Municipiul Bucureşti. În ambele dosare problema de drept care s-a pus se referă la interpretarea dispoziţiilor art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

În atare condiţii, recurenta- revizuentă consideră că există autoritate de lucru judecat cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 dată prin prima hotărâre, şi anume, sentinţa civilă nr. 4247 din 11.07.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 2001 din data de 28.11.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în sensul că nu se datorează dobânda penalizatoare întrucât părţile au convenit ca dividendele să se achite la o dată ulterioară aprobării situaţiilor financiare.

A susţinut recurenta- revizuentă că dezlegarea dată de instanţă prin sentinţa civilă nr. 4246/11.07.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016, sentinţă rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 2001 din data de 28.11.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a Civila cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, se impunea şi în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2016

Astfel, în speţa de faţă, sentinţa civilă nr. 4246/11.07.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia civilă nr. 2001 din data de 28.11.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă nu poate fi ignorată, având în vedere faptul că problema de drept în litigiu a fost soluţionată definitiv.

Ca atare, recurenta consideră că modalitatea de dezlegare a problemei de drept dată prin sentinţa civilă nr. 4246/11.07.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia civilă nr. 2001 din data de 28.11.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă se impune în litigiul ulterior, din nevoia respectării principiului stabilităţii juridice şi evitării contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti (res iudicata pro veritate accipitur).

Prin Rezoluţia din 12 octombrie 2017, s-a dispus comunicarea recursului către intimatul MUNICIPIUL BUCUREŞTI- PRIN PRIMAR, care a formulat întâmpinare, la data de 30 octombrie 2017, întâmpinare prin care, în ceea ce priveşte fondul recursului, a apreciat că recursul declarat este nefondat şi a solicitat respingerea acestuia.

Faţă de dispoziţiile art. 490 alin. (2) teza I C. proc. civ., raportat la art. XVII alin. (3) şi art. XV alin. (4) din Legea nr. 2/2013, se constată că la dosar a fost depus răspuns la întâmpinare de către recurenta- revizuentă, prin care a susţinut că în mod neîntemeiat arată intimata că în cererea de recurs nu sunt indicate normele de drept încălcate de instanţa care a pronunţat decizia civilă nr. 1111 A şi, aşa cum se precizează şi în motivele de recurs, consideră că instanţa de apel a aplicat şi interpretat greşit dispoziţiile art. 430 din Noul C. proc. civ., în atare condiţii, solicitând respingerea excepţiei nulităţii recursului invocată de intimat, şi admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea deciziei atacate şi, pe fond, admiterea cererii de revizuire.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a procedat, la data de 11 ianuarie 2018, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul este admisibil, în raport de dispoziţiile 493 Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 513 alin. (6) teza I Noul C. proc. civ.

Completul de filtru C3, la data de 18 ianuarie 2018, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere în scris, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat recurentei- revizuente A. BUCUREŞTI S.A. BUCUREŞTI la sediul său social, la data de 22.01.2018 şi intimatului MUNICIPIUL BUCUREŞTI- PRIN PRIMAR (la sediul său, la 22.01.2018).

Părţile nu au depus puncte de vedere în scris asupra raportului, în termenul de 10 zile de la comunicare, prevăzut de art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Completul de filtru C3, la data de 8 martie 2018, constatând că recursul este admisibil în principiu şi că sunt întrunite dispoziţiile art. 493 alin. (7) din Noul C. proc. civ., faţă de faptul că părţile nu şi-au exprimat acordul ca judecata cauzei să se facă în completul de filtru, a admis în principiu recursul şi s-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 17 mai 2018, în temeiul art. 493 alin. (7) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., cu citarea părţilor.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prima critică din recurs invocată de recurenta- revizuentă S.C. A. BUCUREŞTI S.A. BUCUREŞTI este fundamentată pe autoritatea de lucru judecat, în esenţă, susţinând recurenta că instanţa a aplicat şi interpretat greşit dispoziţiile art. 430 Noul C. proc. civ., iar susţinerile instanţei, în sensul că menţiunile din considerentele hotărârilor nu pot face obiectul unei cereri de revizuire în situaţia în care fac corp cu dispozitivul acestora şi sunt contrare, nu pot fi primite.

În examinarea acestei critici, urmează a se verifica dacă hotărârea recurată prin care a fost soluţionată cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., a fost dată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Astfel, motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ. reglementează ipoteza existenţei unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

În sensul ipotezei menţionate, autoritatea de lucru judecat presupune în mod necesar existenţa triplei identităţi: de cauză, de obiect şi de părţi, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 431 alin. (1) Noul C. proc. civ., conform cărora "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect".

Contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte constată că instanţa de revizuire a reţinut că, pentru a fi operant motivul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., este obligatoriu să fie întrunite o serie de condiţii, în mod cumulativ, între care, ultima hotărâre să încalce autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

În speţă, este necontestat faptul că instanţa care a pronunţat hotărârea ce a format obiectul cererii de revizuire (Decizia civilă nr. 2111/A a Curţii de Apel Bucureşti) nu a fost învestită cu atare autoritate de lucru judecat în privinţa cererii formulate prin raportare la hotărârea anterioară (Decizia civilă nr. 2001 din 28.11.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă), ci doar, cu ocazia cuvântului pe fond, intimata- pârâtă S.C. A. BUCUREŞTI S.A. BUCUREŞTI- revizuenta, s.n.- a susţinut că, în situaţia amânării pronunţării pentru depunere de concluzii scrise, va depune inclusiv practică judiciară în sensul că, secţia a VI-a civilă a Curţii de Apel Bucureşti s-a pronunţat pe o speţă identică, singura diferenţă fiind legată de perioadă (pagina 2 din încheierea de amânare a pronunţării de la 12 decembrie 2016).

Astfel învestită, instanţa anterioară nu a fost învestită a face verificări de fapt şi de drept, identificând statuările învestite cu efectul autorităţii de lucru judecat care însoţise o hotărâre definitivă ce tranşează un litigiu, fără ca recurenta- revizuentă să poată pretinde o altă situaţie juridică (sub aspectul readucerii în discuţie a acestei excepţii).

Or, în analizarea condiţiilor de admisibilitate a revizuirii pentru motivul întemeiat pe art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., Înalta Curte reţine că cererea este admisibilă numai dacă partea nu a avut cunoştinţă de existenţa primei hotărâri ori dacă, în cel de-al doilea litigiu, invocându-se excepţia autorităţii de lucru judecat, instanţa a omis să soluţioneze această excepţie- ceea ce nu este cazul în speţă, o atare excepţie nefiind invocată.

Această condiţie de admisibilitate derivă din faptul că, în cadrul căii extraordinare de atac a revizuirii, instanţa de revizuire nu efectuează o analiză de legalitate şi temeinicie a hotărârii atacate cu revizuire, ca un corolar al principiului res judicata caracteristic hotărârilor judecătoreşti definitive, vizate de motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ.

Aşa fiind, în raport de toate aceste considerente reţinute de către instanţă prin hotărârea dată asupra revizuirii, susţinerile recurentei- revizuente sunt nefondate.

Curtea de apel, analizând cu prioritate admisibilitatea cererii de revizuire prin verificarea condiţiilor prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ., care a fost temeiul de drept al cererii formulate de revizuenta S.C. A. BUCUREŞTI S.A. BUCUREŞTI, corect a reţinut că, în această cale extraordinară de atac, nici condiţia referitoare la necunoaşterea hotărârii mai înainte pronunţate de către instanţa a cărei retractare se cere nu este îndeplinită.

De aceea, susţinerea recurentei- revizuente se bazează pe confuzia şi ignorarea de către aceasta a modalităţii în care se repercutează efectul pozitiv al lucrului deja judecat asupra judecăţilor ulterioare.

Ca şi motiv nou- introdus în C. proc. civ., motivul şapte de recurs, potrivit cu care:

"Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat.", reflectă importanţa acordată autorităţii de lucru judecat, a cărei incidenţă nu poate fi înlăturată prin aplicarea principiului non reformatio in peius.

Reglementată pentru prima oară în C. civ. principal efect al hotărârii judecătoreşti, dar şi ca excepţie absolută, autoritatea de lucru judecat are la bază două reguli fundamentale: o cerere nu poate fi judecată definitiv decât o singură dată; soluţia cuprinsă în hotărâre este prezumată (din raţiuni pentru a se evita un şir nesfârşit de procese, cu pericolul de a se pronunţa hotărâri contradictorii) a exprima adevărul şi nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre.

Astfel fiind, în ipoteza în care ar fi realizat o examinare a legalităţii şi temeiniciei asupra modului în care Tribunalul Teleorman a tranşat chestiunile referitoare la executările silite derulate de-a lungul timpului între părţi, instanţa de revizuire ar fi exercitat o competenţă specifică instanţei de control judiciar.

Însă, procedând în acord cu dispoziţiile procedurale, instanţa de revizuire a concluzionat în sensul că, subsumat motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu are competenţa de a efectua o examinare a legalităţii şi temeiniciei hotărârilor potenţial potrivnice- în opinia revizuentei, pentru a decide care este cea corectă, întrucât scopul acestui motiv de revizuire nu este cel al corectării unor eventuale greşeli de judecată, ci de a asigura respectarea autorităţii de lucru judecat.

În acest sens, instanţa are în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care s-a reţinut, cu referire la cererea de revizuire, că "unul dintre aspectele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanţele au pronunţat o soluţie definitivă, soluţia lor să nu poată fi repusă în discuţie (Cauza Brumărescu împotriva României, Hotărârea din 28 octombrie 1999, § 61, publicată în M. Of. nr. 414 din 31 august 2000). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat [...]. O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanţe având un caracter substanţial şi obligatoriu (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, § 23 - 24, publicată în M. Of. nr. 855 din 21 decembrie 2010)".

Nici cealaltă critică formulată de recurenta- revizuentă, prin care se susţine, în esenţă, greşita aplicare a dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., nu este fondată.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de revizuentă ca temei al demersului judiciar, revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Dintre aceste cerinţe, pentru speţa dedusă judecăţii, prezintă interes cea privind autoritatea de lucru judecat. Raţiunea unei atare reglementări presupune ca cea de-a două instanţă, învestită cu soluţionarea aceluiaşi litigiu, să ignore faptul că acesta şi-a găsit deja dezlegare jurisdicţională şi să statueze în sens contrar primei judecăţi.

Se observă că recurenta- revizuentă pretinde că aceasta este şi situaţia regăsită în cauza dedusă judecăţii, deoarece afirmă că după pronunţarea sentinţei civile nr. 4247/2016 din 11 iulie 2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, definitivă prin decizia civilă nr. 2001 A din 28 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ar fi fost soluţionată în sens contrar, o cauză având acelaşi obiect şi privind aceeaşi problemă de drept în litigiu, hotărârea pronunţată încălcând autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că decizia civilă nr. 2111/A din 19 decembrie 2016 a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2015, iar decizia civilă nr. 2001 A din 28 noiembrie 2016 a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016.

Astfel, hotărârile judecătoreşti pretins contradictorii au fost pronunţate în dosare diferite.

Cu privire la cerinţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, instanţa supremă constată că dosarul nr. x/2016 a avut ca obiect obligarea pârâtei S.C. A. BUCUREŞTI S.A. BUCUREŞTI- revizuenta, s.n.- la plata sumei de 304.934,44 RON, reprezentând dobânda penalizatoare pentru plata cu întârziere a dividendelor pentru anul fiscal 2012, dobânzi calculate pentru perioada cuprinsă între 23.11.2013 - 17.12.2014.

Pe de altă parte, dosarul nr. x/2015 a avut ca obiect obligarea pârâtei S.C. A. BUCUREŞTI S.A. BUCUREŞTI- revizuenta, s.n.- la plata sumei de 274.755,63 RON, reprezentând dobânzi penalizatoare pentru plata cu întârziere a dividendelor pentru anul fiscal 2010 şi anul fiscal 2011, dobânzi calculate pentru perioada cuprinsă între 11.11.2011 - 11.01.2012, şi, respectiv, 23.11.2012 - 16.01.2014.

Pornind de la premisa că obiectul acţiunii constă în pretenţia dedusă judecăţii, instanţa supremă constată că nu este îndeplinită cerinţa identităţii de obiect, întrucât pretenţiile din cele două dosare vizează dobânzi penalizatoare cu privire la dividendele aferente unor perioade diferite, care nu se suprapun în timp.

Astfel, în timp ce cererea din dosarul nr. x/2016 vizează dobânzile penalizatoare pentru plata cu întârziere a dividendelor pentru anul fiscal 2012, cererea din dosarul nr. x/2015 vizează dobânzile penalizatoare pentru plata cu întârziere a dividendelor pentru anul fiscal 2010 şi anul fiscal 2011.

Faţă de acestea, Înalta Curte constată că recurenta- revizuentă circumscrie noţiunii de contrarietate, aşa cum este reglementată de art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., modalitatea procedurală diferită de soluţionare a unor cauze diferite din perspectiva obiectului acestora, deci, în dosare având obiect şi cauză diferite.

Astfel, prima hotărâre, respectiv, decizia civilă nr. 2001 A din 28 noiembrie 2016, adică, cea care creează în ipoteza cauzei, autoritatea de lucru judecat pretins a fi fost încălcată prin hotărârea ulterioară menţionată, a privit cererea de obligare a pârâtei S.C. A. BUCUREŞTI S.A. BUCUREŞTI la plata sumei de 304.934,44 RON, reprezentând dobânzi penalizatoare pentru plata cu întârziere a dividendelor aferente anului fiscal 2012, dobânzi calculate pentru perioada 23.11.2013- 17.12.2014, în timp ce, acţiunea soluţionată prin decizia civilă nr. 2111/A din 19 decembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2015 (definitivă), a cărei revizuire s-a solicitat, a privit cererea de obligare a pârâtei S.C. A. BUCUREŞTI S.A. BUCUREŞTI la plata sumei de 274.755,63 RON, este adevărat, reprezentând dobânzi penalizatoare pentru plata cu întârziere a dividendelor, dar aferente anilor fiscali 2010 şi 2011.

Faţă de acestea, obiectul şi cauza analizate succesiv de către instanţe prin hotărârile ce se invocă a fi potrivnice, nu sunt identice, iar fundamentul legal este implicit diferit. Soluţiile astfel pronunţate nu sunt contrare unele altora întrucât nu se contrazic, nu se exclud una pe alta, ci au privit cauze cu totul diferite, cu obiect diferit.

Nefiind îndeplinită cerinţa identităţii de obiect, corect s-a apreciat că devine inutilă verificarea celorlalte cerinţe, dat fiind că motivul de revizuire privind contrarietatea de hotărâri presupune întrunirea cumulativă a acestor cerinţe pentru a se dispune anularea ultimei hotărâri.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reţine că instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conţine soluţia corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre şi, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Concluzionând, se constată că aspectele care au fost invocate prin cererea de revizuire, îmbracă în realitate caracterul unor critici de nelegalitate, prin care se urmăreşte reformarea unei hotărâri judecătoreşti intrată în puterea lucrului judecat, nu pe motiv că ar fi fost pronunţată cu încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat, ci, dimpotrivă, prin înfrângerea acestui principiu, anume sub motiv că judecata ar fi fost greşită, ceea ce nu este permis pe calea revizuirii.

Or, scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este cel al respectării principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate prin nesocotirea acestuia.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) Noul C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a Noul C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta S.C. A. BUCUREŞTI S.A. BUCUREŞTI împotriva deciziei civile nr. 1111 A/2017 din 16 iunie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2018.