Ownership of privately built electric distribution network and automatic transfer to utility provider under connection regulations

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2011 pe rolul Tribunalului Buzău reclamanta S.C. A. S.R.L., reprezentată de B., a chemat în judecată pârâtele S.C. ELECTRICA S.A. - F.D.E.E. - Electrica Distribuţie Muntenia Nord S.A. - Sucursala de Distribuţie Buzău, S.C. C. S.A. (D.) şi S.C. E. Buzău, solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea acestora la plata sumei de 200.000 RON reprezentând contravaloarea folosirii, fără drept, a instalaţiei electrice situate pe raza comunei Gălbinaşi, judeţ Buzău, aflată în proprietatea exclusivă a reclamantei, precum şi la plata cheltuielilor de judecată care vor fi ocazionate de prezentul proces.

În motivarea cererii s-a arătat că în cursul anului 2001 societatea reclamantă a devenit proprietara (prin edificare) unei instalaţii electrice - linie electrică aeriană de 0,5 kv în lungime de aproximativ 600 m, situată pe raza comunei Gălbinaşi, judeţul Buzău (între fostul sediu SMA Tăbărăştii Noi şi benzinăria aflată de asemenea în proprietatea reclamantei).

La scurt timp după edificarea instalaţiei, constând în cabluri electrice, stâlpi de beton, etc., în absenţa oricărui acord scris sau accept expres al reclamantei, pârâtele au procedat la utilizarea instalaţiei sus descrise în scopul realizării de profit, în acord cu obiectele de activitate ale fiecărei pârâte în parte.

Potrivit dispoziţiilor art. 115 şi următoarele C. proc. civ. pârâta S.C. C. S.A. Bucureşti a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant a numitului B. având în vedere că la registrul comerţului nu a putut identifica nici societatea şi nici reprezentantul societăţii indicate.

S-a invocat de către pârâtă şi excepţia insuficientei timbrări conform art. 2 din Legea nr. 146/1997 şi excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei C. S.A., motivat de faptul că în acţiune s-a susţinut că S.C. A. S.R.L. a utilizat începând cu anul 2001 instalaţiile electrice situate pe raza comunei Gălbinaşi, judeţul Buzău, proprietatea S.C. A. a cărei calitate procesuală nu este cunoscută încă. Afirmaţia este total eronată, dat fiind faptul că C. S.A. nici nu exista la acea dată ca persoană juridică română de drept privat fiind înfiinţată în decursul anului 2005.

Pârâta E. S.A. Bucureşti a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului având în vedere că aşa cum rezultă din înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată, convocările la conciliere directă au fost formulate în numele societăţii comerciale A. S.R.L., iar factura fiscală nr. x/14.12.1999 are menţionat drept cumpărător pe S.C. A. S.R.L.

Cum cererea de chemare în judecată a fost formulată în nume personal de B., care raportat la petitul şi conţinutul acţiunii nu este titularul dreptului pretins, acesta nu are calitate procesual activă.

Şi pârâta S.C. Electrica Muntenia - SDFEE Buzău a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L.

Faţă de întâmpinările depuse de pârâte, în cauză s-au făcut următoarele precizări:

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârâta E. S.A. s-a arătat că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată de B. în calitate de reprezentant legal al S.C. A. S.R.L., pe cale de consecinţă, societatea are în prezenta cauză calitatea de reclamantă.

Sub aspectul stabilirii cadrului procesual, dacă S.C. E. S.A. Buzău nu are personalitate juridică s-a precizat de reclamantă că se judecă cu S.C. E. S.A. cu sediul procesual ales în Constanţa, Judeţul Constanţa.

Pretenţiile faţă de pârâta S.C. E. S.A. au fost menţinute la cuantumul indicat în notificare, respectiv la suma de 25.000 RON.

În ceea ce priveşte excepţia insuficientei timbrări invocată de pârâta S.C. C. S.A., s-a arătat de către reclamantă că s-a conformat obligaţiei de achitare a taxei de timbru şi a timbrului judiciar, solicitând a fi respinsă.

S-a mai arătat că sunt nereale susţinerile acestei pârâte, referitoare la inexistenţa înscrierii S.C. A. S.R.L. în Registrul Comerţului, aşa după cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Prin notele de şedinţă din 21.02.2012 care vizează precizările făcute de S.C. A. la termenul de judecată din 24.01.2012 pârâta S.C. C. S.A. a arătat că reclamanta a omis să se pronunţe şi cu privire la excepţia lipsei calităţii sale procesual pasive, excepţie care a fost invocată prin întâmpinare.

Pârâta E. S.A. Bucureşti a depus la data de 19.03.2012 note scrise prin care a invocat excepţia tardivităţii cererii de modificare a acţiunii motivat de faptul că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat obligarea tuturor pârâtelor la plata în solidar a sumei de 200.000 RON, sumă ce reprezintă contravaloarea unui prejudiciu ce i-ar fi cauzat de aceasta, iar la primul termen de judecată, 10.01.2011, reclamantei i-au fost comunicate întâmpinarea sa şi cea a pârâtei S.C. C. S.A.

La următorul termen de judecată, 8.12.2011, S.C. Electrica Muntenia Nord S.A. - SDEE Buzău a depus întâmpinare ce i-a fost comunicată reclamantei.

La termenul de judecată din 24.01.2012 reclamanta a depus precizări şi cereri în care şi-a modificat pretenţiile, în sensul că a solicitat ca E. S.A. să fie obligată la plata sumei de 25.000 RON.

Această cerere reprezintă o modificare a acţiunii, în sensul prevederilor art. 132 alin. (1) din C. proc. civ.

Cu privire la excepţia tardivităţii cererii de modificare a acţiunii reclamanta a arătat că este neîntemeiată motivat de faptul că memoriul intitulat precizări şi cereri depus la termenul de judecată din 24.01.2012 nu are caracterul unei cereri de întregire sau modificare a acţiunii introductive, în lumina prevederilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ.

Pârâta a avut cunoştinţă de faptul că reclamanta a solicitat obligarea sa la plata sumei de 25.000 RON încă de la data notificării sale, notificare anexată de altfel şi la cererea de chemare în judecată.

La termenul de judecată din 22.05.2013 pârâtele S.C. E. S.A. şi S.C. Electrica S.A. au invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, având în vedere că reclamantul şi-a calculat pretenţiile pentru o perioadă de 10 ani, respectiv 5 ani.

La termenul de judecată din 7.07.2012 reclamanta a solicitat respingerea acestei excepţii întrucât contravine şi dispoziţiilor exprese şi de strictă interpretare ale art. 2513 C. civ.

La acelaşi termen de judecată s-a solicitat de către reclamantă încuviinţarea probei cu expertiză contabilă pentru a stabili sumele la care trebuie să fie obligate pârâtele, probă admisă de instanţa de judecată.

Expertiza contabilă a avut ca obiectiv să stabilească dacă pârâtele datorează sume de bani reclamantei şi, în caz afirmativ, ce sume, defalcat, pe perioada solicitată.

Prin Raportul de expertiză efectuat în cauză s-a concluzionat că sumele de bani datorate reclamantei pe perioada 10.08.2008-10.08.2011 sunt de 4.335,90 RON, după cum urmează: S.C. E. S.A. - 1.416,44 RON, S.C. C. S.A. - 1.312,42 RON, S.C. Electrica S.A. -1.607,04 RON.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. şi pârâtele E. S.A., S.C. FDEE Electrica Distribuţie Muntenia Nord S.A. SD Buzău au formulat obiecţiuni la raportul de expertiză întocmit de expert F..

Acesta a răspuns obiecţiunilor la raportul de expertiză contabilă prin care a arătat că obiecţiunile formulate de către S.C. A. S.R.L. sunt nefondate şi netemeinice, deoarece a folosit la realizarea expertizei contabile tarifele de închiriere practicate de S.C. Electrica S.A.. De asemenea, S.C. A. S.R.L. nu a avut în vedere că în data de 24.06.2001 a solicitat S.C. Electrica S.A. preluarea de către aceasta a reţelei electrice pentru alimentarea definitivă. În acest sens s-a emis avizul de racordare definitivă, iar delimitarea proprietăţii instalaţiei electrice s-a făcut la bornele contuarului, respectiv la ultimul stâlp, nr. 15. De la data de 24.06.2001, S.C. Electrica S.A. a preluat instalaţia electrică a reclamantei şi a efectuat de la această dată toate lucrările de întreţinere şi mentenanţă.

În ceea ce priveşte obiecţiunile formulate de S.C. E. S.A., expertul contabil a reţinut că prin avizul de racordare provizorie nr. 21269/17.01.2001 s-a început furnizarea de energie electrică S.C. A. S.R.L., fiind proprietar al instalaţiei electrice până la clamele de racordare la reţeaua electrică principală.

În ceea ce priveşte obligaţiile de plată către reclamanta s-a arătat de către expertul contabil că au fost stabilite pe baza tarifelor de închiriere practicate de S.C. E. S.A. cu ceilalţi furnizori.

Referitor la obiecţiunile formulate de S.C. Electrica S.A., expertul contabil a arătat că potrivit metodei profitului mediu realizat pentru determinarea sumelor cuvenite reclamantei S.C. A. S.R.L. valoarea sumelor este: de la S.C. Electrica S.A. - 214,32 RON, de la S.C. E. S.A. - 1.416,44 RON, de la S.C. C. S.A. - 1.312,42 RON. Total 2.943,18 RON.

Prin sentinţa nr. 1689 din 9 aprilie 2013 Tribunalul Buzău a respins excepţia insuficientei timbrări invocată de pârâta S.C. C. S.A. (D.), a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtele S.C. Electrica S.A. - F.D.E.E.- Electrica Distribuţie Muntenia Nord S.A. - Sucursala de Distribuţie Buzău şi S.C. E. Buzău, a respins excepţia lipsei calităţii procesual active a S.C. A. S.R.L. şi a numitului B. precum şi a lipsei calităţii de reprezentant a acestuia invocată de pârâta S.C. C. S.A. şi S.C. E. S.A. Buzău.

Totodată, a respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei S.C. C. S.A., a respins excepţia tardivităţii cererii de modificare a acţiunii invocată de pârâta S.C. E. S.A. şi a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator B..

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut cu privire la excepţia insuficientei timbrări a acţiunii invocată de pârâta S.C. C. S.A. că potrivit chitanţelor seria x nr. x/10.11.2011 şi seria x nr. x/06.1.2011 reclamanta a făcut dovada achitării corespunzătoare a taxei judiciare de timbru astfel că a fost respinsă.

Referitor la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtele S.C. E. Buzău şi S.C. Electrica S.A. S.D.E.E.- Electrica Distribuţie Muntenia Nord S.A. - Sucursala de Distribuţie Buzău la termenul de judecată din 22.05.2012 s-a constatat că reclamanta, prin acţiunea dedusă judecăţii, a solicitat obligarea pârâtelor să-i achite contravaloarea folosirii fără drept a instalaţiei electrice pentru ultimii 3 ani, respectiv 11.08.2008-11.08.2011, perioadă ce a fost avută în vedere şi de expertul contabil la întocmirea raportului de expertiză contabilă, motiv pentru care a fost respinsă excepţia invocată.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesual active a S.C. A. S.R.L. şi a numitului B. precum şi lipsa calităţii de reprezentant a acestuia, invocată de pârâtele S.C. C. S.A. şi S.C. E. S.A., s-a reţinut că, potrivit certificatului de înregistrare seria x nr. x şi a statutului S.C. A. S.R.L., aceasta este înregistrată în registrul comerţului Buzău având cod unic x din 6.09.1995 şi ca asociat unic şi administrator pe B., motiv pentru care a fost respinsă excepţia invocată.

Relativ la excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei S.C. C. S.A., s-a constatat că, deşi această societate a fost înfiinţată în anul 2005, pretenţiile reclamantei au fost solicitate începând cu data de 11.08.2008, când această pârâtă exista ca persoană juridică, prima instanţă a respins această excepţie.

Cu privire la excepţia tardivităţii cererii de modificare a acţiunii invocată de pârâta S.C. E. S.A., s-a reţinut că la termenul de judecată din 24.01.2012 reclamanta a depus "precizări şi cereri" faţă de întâmpinările formulate de pârâtele S.C. E. S.A., S.C. C. S.A. şi S.C. Electrica S.A. S.D.E.E.- Electrica Distribuţie Muntenia Nord SA- Sucursala de Distribuţie Buzău, înscris care nu are caracterul unei cereri de întregire sau modificare a acţiunii introductive, în înţelesul dispoziţiilor art. 132 C. proc. civ.

Cum pretenţiile reclamantei faţă de fiecare pârâtă sunt cele arătate în notificările transmise acestora, respectiv: S.C. Electrica S.A. - S.D.E.E. - Electrica Distribuţie Muntenia Nord SA- Sucursala de Distribuţie Buzău - 150.000 RON, S.C. E. S.A. - 25.000 RON şi S.C. C. S.A. - 25.000 RON, totalul acestora fiind de 200.000 RON, sumă solicitată prin acţiunea introductivă, prima instanţă a respins această excepţie.

Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la plata de despăgubiri pe trei ani de utilizare fără drept a reţelei electrice ce alimentează punctul de consum ce îi aparţine, situat în comuna Gălbinaşi, judeţul Buzău, după cum urmează: S.C. E. S.A. - 25.000 RON, S.C. C. S.A. - 25.000 RON şi S.C. Electrica S.A. - S.D.E.E. - Electrica Distribuţie Muntenia Nord SA- Sucursala de Distribuţie Buzău - 150.000 RON.

Reclamanta a solicitat racordarea punctului său de consum la reţelele proprietatea S.C. Electrica S.A. S.D.E.E. - Electrica Distribuţie Muntenia Nord S.A. - Sucursala de Distribuţie Buzău în vederea alimentării acestuia.

La solicitarea reclamantei, pârâta S.C. Electrica S.A. - S.D.E.E. - Electrica Distribuţie Muntenia Nord S.A. - Sucursala de Distribuţie Buzău a emis avizul de racordare nr. x/17.01.2001 pentru alimentare cu energie electrică "organizare de şantier", urmând ca aceasta să se facă din LEA 20 KV Cilibia printr-o instalaţie electrică de alimentare provizorie, ce urma a se dezafecta după terminarea lucrărilor. Punctul de delimitare al instalaţiilor proprietatea consumatorului de cele ale distribuitorului s-a făcut la clemele de racord la reţea.

În această situaţie, reţeaua construită de reclamantă rămânea în proprietatea sa până la data dezafectării şi realizării soluţiei definitive de alimentare, urmând ca toate incidentele ce surveneau în respectiva reţea de natură să afecteze alimentarea cu energie în condiţii de performanţă şi siguranţă, să fie remediate de şi pe cheltuiala reclamantei şi nu de către societatea de distribuţie a energiei electrice.

Ulterior, reclamanta, prin cererea înregistrată sub nr. x/24.07.2001, a solicitat ca după finalizarea organizării de şantier, alimentarea permanentă cu energie electrică a locului de consum să se facă prin aceeaşi instalaţie ce trebuia demolată conform avizului de racordare nr. x/17.01.2001, realizată de constructorul autorizat NRE, S.C. G. Berca, ca astfel să devină consumator permanent, prin reţeaua existentă. Ca urmare a acestei solicitări s-a emis avizul de racordare nr. x/05.09.2001.

Conform avizului de racordare nr. x/05.09.2001, pârâta S.C. Electrica S.A. S.D.E.E. - Electrica Distribuţie Muntenia Nord S.A. - Sucursala de Distribuţie Buzău, la cererea reclamantei şi în interesul acesteia, care ar fi trebuit în conformitate cu prevederile H.G. nr. 2/1992 să realizeze instalaţia definitivă de alimentare cu energie electrică a punctului de consum printr-o instalaţie nouă, după demolarea celei provizorii este de acord cu predarea/preluarea în proprietate a reţelei existente (care nu s-a demolat). Ca urmare, schimbarea punctului de delimitare a instalaţiilor proprietatea consumatorului de cele ale distribuitorului la bornele contorului a determinat trecerea respectivei reţele în proprietatea pârâtei S.C. Electrica S.A. S.D.E.E. - Electrica Distribuţie Muntenia Nord S.A. - Sucursala de Distribuţie Buzău cu toate obligaţiile ce decurg din aceasta.

Astfel cum reiese din adresa nr. x/25.03.2013, emisă de H., gestionarul acestei reţele, în perioada 2001-2011, pârâta S.C. Electrica S.A. S.D.E.E. - Electrica Distribuţie Muntenia Nord S.A. - Sucursala de Distribuţie Buzău a realizat lucrări de îndreptare stâlpi, înlocuiri armături de susţinere, tăiere vegetaţie pe culoarul de trecere al liniei electrice de joasă tensiune necesare bunei funcţionări a acesteia şi pentru realizarea serviciului public de distribuţie a energiei electrice conform standardelor de performanţă. Dacă această reţea ar fi fost proprietatea reclamantei nu era obligaţia pârâtei S.C. Electrica S.A. S.D.E.E. - Electrica Distribuţie Muntenia Nord S.A. - Sucursala de Distribuţie Buzău realizarea acestor lucrări, ci erau în sarcina acesteia.

Instanţa a mai reţinut că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a arătat că a devenit proprietara instalaţiei electrice în cursul anului 2001, prin edificare.

La cererea de chemare în judecată a depus factura fiscală seria x nr. x din 14.12.1999 emisă de S.C. G. S.R.L. Buzău, apreciind că acest înscris ar reprezenta dovada dreptului său de proprietate asupra stâlpilor şi instalaţiilor electrice amplasate pe aceştia.

Această factură a fost emisă la data de 14.12.1999, cu mult înainte de data indicată de reclamantă ca fiind cea a edificării instalaţiei electrice.

De asemenea, s-a constatat că factura nu cuprinde menţiunea că bunurile ce i-au fost livrate reclamantei de către S.C. G. S.R.L., care au costat 1.500 RON sunt stâlpi şi circuite electrice.

La rubrica denumirea produselor sau a serviciilor în factură se află numai menţiunea I. S.R.L. Buzău LEA 0,4 kv, care nu este în măsură să facă dovada dreptului de proprietate asupra stâlpilor şi circuitelor electrice.

Totodată, s-a constatat că factura nu conţine menţiuni din care să rezulte că preţul cuprins în aceasta reprezintă contravaloarea stâlpilor şi a instalaţiilor electrice.

Astfel, cu această factură nu s-a probat dreptul de proprietate pe care-l deţine reclamanta asupra stâlpilor şi circuitelor electrice.

Mai mult decât atât, din avizul de racordare nr. x/05.09.2001 depus la dosar de pârâta S.C. Electrica S.A. S.D.E.E. - Electrica Distribuţie Muntenia Nord S.A. - Sucursala de Distribuţie Buzău, anexă şi parte integrantă a contractului de furnizare a energiei electrice nr. x/11.10.2001, rezultă fără niciun dubiu că punctul de delimitare a instalaţiilor, care reprezintă limita proprietăţii, este la bornele contorului.

Cum reclamanta nu a făcut dovada proprietăţii reţelei electrice pentru care a solicitat obligarea pârâtelor la plata de despăgubiri tribunalul a respins acţiunea dedusă judecăţii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea apelului formulat, apelanta a susţinut faptul că prima instanţă a ignorat sau răstălmăcit susţinerile făcute pe calea cererii de chemare în judecată, a memoriilor formulate la termenele de judecată din 24.01.2012, 24.04.2012 şi 7.06.2012, a obiecţiunilor faţă de raportul de expertiză contabilă, precum şi pe calea notelor de concluzii.

Prin decizia nr. 105 din 18 noiembrie 2013 Curtea de Apel Ploieşti a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., împotriva sentinţei nr. 1689 din data de 9 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâtele S.C. Electrica S.A. - F.D.E.E. - Electrica Distribuţie Muntenia Nord S.A. - Sucursala de Distribuţie Buzău, S.C. C. S.A. (D.) şi S.C. E. S.A. Buzău.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că în apel s-a admis proba cu înscrisuri pentru apelantă, iar în ceea ce priveşte suplimentarea probatoriului cu o nouă expertiză tehnică de specialitate, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 292 raportat la art. 295 C. proc. civ. (1865), pentru a fi admisă în apel.

Atitudinea apelantei a fost subiectivă deoarece nu i-au convenit concluziile raportului de expertiză tehnică, iar prin înscrisurile depuse la dosar aceasta nu a dovedit că ar fi proprietara reţelei electrice de alimentare.

S-a mai reţinut că prima instanţă nu a omis să verifice înscrisul la care a făcut referire apelanta prin precizările depuse la termenul de judecată din data de 23 septembrie 2013, iar invocarea acestui aspect, în apel, nu avea relevanţă deoarece culpa în apărare aparţine în exclusivitate acesteia.

Factura fiscală depusă de apelantă, respectiv x din 14.12.1999 nu făcea dovada proprietăţii asupra stâlpilor de alimentare cu energie electrică a punctului de lucru al acesteia, din conţinutul acesteia rezultă că S.C. G. S.R.L. Berca a executat o lucrare în legătură cu o linie electrică aeriană de 0,4 Kv, dar fără a prezenta întreaga documentaţie ce se elaborează la un astfel de proiect, respectiv avize, autorizaţii, acordul proprietarului terenului, proiect tehnic, necuprinzând nicio referire în această chestiune, cu atât mai puţin o identificare a stâlpilor în discuţie.

Se poate observa că preţul indicat în respectiva factură este foarte mic în raport cu valoarea a 15 stâlpi şi a lucrărilor de instalare a acestora, reprezentând altceva decât preţul reţelei electrice de distribuţie.

Factura respectivă poate face dovada cel mult că S.C. G. S.R.L. a executat o lucrare pentru apelantă în legătură cu o linie electrică aeriană de 0,4 Kv, şi deci nu probează dreptul de proprietate al acesteia asupra stâlpilor şi circuitelor electrice.

Ca atare, apelanta-reclamantă nu şi-a probat în niciun fel pretenţiile, fiind vorba de simple afirmaţii, atât la pretinsul drept de proprietate asupra reţelei de furnizare a energiei electrice, care aparţine distribuitorului de energie electrică, precum şi la pretinsul prejudiciu în folosirea acestei reţele de către pârâţii-intimaţi.

Prima instanţă a judecat cauza în baza probatoriului administrat, iar înscrisurile depuse în apel nu modifică concluzia desprinsă din sentinţa atacată, apelanta nu a dovedit că este proprietara reţelei electrice constituită din 15 stâlpi, cabluri, etc.

Din adresa din 25 martie 2013 emisă de H., gestionarul acestei reţele, în perioada 2001-2011, pârâta S.C. Electrica S.A. SDEE - Electrica Distribuţie Muntenia Nord S.A., Sucursala de Distribuţie Buzău a realizat lucrări de îndreptare stâlpi, înlocuiri de armături de susţinere, tăieri vegetaţie pe culoarul de trecere al liniei electrice de joasă tensiune necesare bunei funcţionări a acesteia şi pentru realizarea alimentării cu energie electrică a consumatorilor conform standardelor de performanţă, ceea ce denotă că această linie de distribuţie nu este proprietatea apelantei-reclamante.

Corect a reţinut prima instanţă că susţinerea apelantei, în sensul că reţeaua electrică ar fi proprietatea sa, nu corespunde realităţii, apelanta solicitând racordarea punctului său de consum la reţelele de distribuţie ale pârâtei S.C. Electrica Distribuţie Muntenia Nord S.A., aspecte ce au rezultat atât din înscrisurile depuse la dosar, cât şi din concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză.

În acest sens, s-a emis Avizul de racordare nr. x din 17 ianuarie 2001 pentru alimentarea cu energie electrică "organizare de şantier" urmând ca aceasta să se facă din LEA 20 kv Cilibia printr-o instalaţie electrică de alimentare provizorie ce urma a se dezafecta după terminarea lucrărilor, iar punctul de delimitare al instalaţiilor proprietatea consumatorului de cele ale distribuitorului, făcându-se "la clemele de racord la reţea".

În acest caz, reţeaua construită de apelantă, avea caracterul provizoriu şi era în proprietatea sa până la data dezafectării şi realizării soluţiei definitive de alimentare, ceea ce s-a întâmplat ulterior, după finalizarea organizării de şantier conform cererii nr. x din 24.07.2001.

În acest caz, tot apelanta a solicitat că alimentarea permanentă cu energie electrică a locului de consum să se facă prin aceeaşi instalaţie ce trebuia demolată, deoarece o altă instalaţie electrică de alimentare era suportată ca preţ de către consumator.

Ca urmare, după efectuarea lucrărilor respective, s-a schimbat punctul de delimitare al instalaţiilor electrice proprietatea consumatorului de cele ale distribuitorului la "bornele contorului", ceea ce a determinat trecerea respectivei reţele în proprietatea societăţii de distribuţie a energiei electrice.

De asemenea, prima instanţă, în mod just, a apreciat că apelanta a realizat instalaţia definitivă de alimentare cu energie electrică a punctului său de consum în condiţiile art. 2 din H.G. nr. 2/1992 şi nu pentru alimentarea cu energie electrică a altor consumatori.

Atâta timp cât apelanta nu este proprietara reţelei electrice aeriene nici pretenţiile pentru folosirea acesteia nu au justificare legală, aspect sesizat în mod just şi corect de prima instanţă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia nr. 3578 din 13 noiembrie 2014 pronunţată în dosarul nr. x/2011 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cauza a fost reînregistrată la Curtea de Apel Ploieşti sub nr. x/2011* la data de 16.12.2014.

Prin decizia nr. 395 din 28 mai 2015, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., împotriva sentinţei nr. 1689 din data de 9 aprilie 2013, pronunţată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâtele S.C. Electrica S.A. - F.D.E.E. - Electrica Distribuţie Muntenia Nord S.A. - Sucursala de Distribuţie Buzău, S.C. C. S.A. (D.), E. S.A. şi E. S.A.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că pe linia considerentelor deciziei de casare instanţa de apel a încuviinţat administrarea probei cu înscrisuri în şedinţa publică din data de 5 februarie 2015, apelanta solicitând formularea unei adrese către S.C. Electrica S.A. (SC FDEEE - Sucursala de distribuţie Buzău) în vederea comunicării înscrisurilor din evidenţele contabile ale acestei societăţi din care rezultă date legate de edificarea reţelei electrice aflate în litigiu, respectiv studii de fundamentare, situaţii de lucrări, valoare contabilă, precum şi comunicarea de către aceeaşi intimată a numărului de abonaţi alimentaţi pentru reţeaua electrică aflată în litigiu până în anul 2011.

Intimata pârâtă, la data de 5.03.2015, a depus la dosarul cauzei precizări expunându-şi punctul de vedere cu privire la edificarea reţelei electrice în litigiu, arătând că în speţă sunt aplicabile prevederile H.G. nr. 2/1992 care stipulau expres că:

"Pentru realizarea instalaţiilor de alimentare cu energie electrică, consumatorii vor achita unităţilor furnizoare de energie electrică din cadrul "J." R.A. o taxă de racordare.

Plata taxei de racordare se va face o dată cu cererea de realizare a instalaţiei de alimentare cu energie electrică, stabilindu-se şi termenul de punere în funcţiune a lucrării.

Valoarea taxei de racordare se stabileşte pe baza unor indici specifici, revăzuţi şi aprobaţi periodic de Ministerul Industriei, ca valori medii pe unitatea de măsură (km, kVA, kW, buc. etc.).

Taxele de racordare se vor suporta de consumatori, vor întregi fondurile de investiţii ale unităţilor furnizoare de energie electrică şi se vor, utiliza exclusiv pentru realizarea instalaţiilor electrice ale acestora".

A arătat, de asemenea, că, iniţial, apelantul a solicitat alimentarea cu energie electrică printr-o instalaţie de alimentare provizorie ce urma să se dezafecteze după terminarea lucrărilor situaţie în care intimata pârâtă a emis avizul de racordare nr. x/17.01.2001, punctul de delimitare al instalaţiilor proprietatea consumatorului de cele ale distribuitorului făcându-se la "clemele de racord" la reţea.

În această situaţie, reţeaua construită de apelantă a rămas în proprietatea sa, separarea patrimonială realizându-se la racordul instalaţiei de utilizare proprietatea sa, la reţeaua de distribuţie LEA 20 kv Cilibia, proprietatea intimatei.

Ulterior, apelanta, prin cerea înregistrată sub nr. x/24.07.2001 a solicitat ca alimentarea permanentă cu energie electrică a locului de consum să se facă prin aceeaşi instalaţie.

Conform avizului de racordare nr. x/05.09.2001, societatea pârâtă S.C. Filiala de Distribuţie a Energiei Electrice, la cererea apelantei şi în interesul acesteia, cu titlu de excepţie, a fost de acord cu preluarea în proprietate a reţelei existente fără alte formalităţi, asimilând această preluare prevederilor art. 2 din H.G. nr. 2/1992 şi conform fişei de soluţie elaborată pentru racordarea consumatorului S.C. A. S.R.L., punctul de delimitare al instalaţiilor proprietatea consumatorului de cele ale distribuitorului fiind la "bornele contorului" ca urmare, schimbarea punctului de delimitare al instalaţiilor, proprietatea consumatorului de cel al distribuitorului, "la bornele contorului" a determinat trecerea respectivei reţele în proprietatea societăţii de distribuţie a energiei electrice, cu toate obligaţiile ce decurg din acestea.

Raportat la înscrisurile existente la dosarul cauzei depuse de reclamantă în susţinerea acţiunii şi în vederea argumentării dreptului de proprietate asupra instalaţiei electrice, linie electrică aeriană, anume factura fiscală depusă de apelantă nr. x/14.12.1999 şi înscrisul cuprinzând lista cantităţilor de lucrări, situaţie de plată, s-a reţinut că acestea nu sunt de natură a dovedi că respectiva instalaţie electrică este proprietatea reclamantei. O astfel de lucrare necesită o documentaţie specială, care însă nu a fost depusă de către reclamantă, doar existenţa unei facturi fiscale şi o listă de materiale nu sunt de natură a dovedi dreptul de proprietate al reclamantei asupra respectivei instalaţii.

Raportat la actul normativ incident în cauza dedusă judecăţii, respectiv H.G. nr. 2/1992, s-a constatat că în cazul în speţă a operat preluarea respectivei instalaţii de către intimata pârâtă, urmare a soluţiei tehnice aplicabile pentru alimentarea cu energie permanentă a locului de consum.

Astfel, s-a arătat expres că prin cererea înregistrată sub nr. x/2001 reclamanta a solicitat ca alimentarea permanentă cu energie electrică a locului de consum să se facă prin aceeaşi instalaţie, iar conform avizului de racordare nr. x/2001, societatea pârâtă, la cererea apelantei şi în interesul acesteia, a fost de acord cu preluarea în proprietate a reţelei existente, fără alte formalităţi, asimilând această preluare prevederilor art. 2 din H.G. nr. 2/1992 şi conform fişei de soluţie elaborată pentru racordarea consumatorului.

S-au reţinut, de asemenea, susţinerile intimatei pârâte care nu a contestat dreptul de proprietate al reclamantei asupra instalaţiei electrice, linie electrică aeriană.

În contextul cererii reclamantei de alimentare, a normelor legale aplicabile şi a soluţiei tehnice adoptate, s-a reţinut că a operat preluarea de către intimată a respectivei instalaţii, soluţie acceptată de către reclamantă, dat fiind furnizarea către acesta a energiei electrice în condiţiile propuse.

Astfel, în contextul situaţiei de fapt reţinute, a textelor de lege aplicabile, respectiv H.G. nr. 2/1992, a preluării de către intimata pârâtă a instalaţiei electrice urmare a normelor legale aplicabile, a soluţiei tehnice propuse, acceptate de către reclamantă, s-a apreciat că soluţia primei instanţe, în sensul respingerii acţiunii, este în acord cu probatoriul administrat.

Mai mult decât atât, simpla existenţă a unei facturi fiscale însoţită de lista de cantităţi de lucrări şi situaţii de plată, nu sunt de natură a dovedi dreptul de proprietate al reclamantei asupra instalaţiei electrice în discuţie, care se edifică în baza unei documentaţii, avize şi acorduri care nu au fost dovedite de către reclamantă.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. Buzău, aducându-i următoarele critici:

1. Instanţa de apel nu a respectat decizia de casare nr. 3578 din 13 noiembrie 2014, prin care s-a reţinut că instanţa de apel trebuia să argumenteze de ce nu a luat în considerare înscrisul din 11 ianuarie 2013 şi cel constând în lista cu cantităţile de lucrări şi situaţia de plată.

Acest înscris a fost ignorat de instanţa de apel în rejudecare, în condiţiile în care prin acest înscris s-a recunoscut că recurenta-reclamantă este proprietara reţelei electrice.

Procedând în acest fel, instanţa de apel a încălcat prevederile art. 315 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

În opinia recurentei-reclamante instanţa de apel trebuia să coroboreze acest înscris cu extrasul contractului de furnizare a energiei electrice actualizat la data de 24 aprilie 2013 şi cu Anexa nr. 4 la acest contract din care ar rezulta recunoaşterea explicită a dreptului de proprietate al reclamantei asupra reţelei.

2. Motivarea instanţei de apel este contradictorie.

Astfel, în rejudecare, aceasta a reiterat că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 2 din H.G. nr. 2/1992, dar fără a arăta, în mod explicit, în ce măsură aceste prevederi legale sunt apte să lămurească, în acest caz particular, cui aparţine dreptul de proprietate.

De asemenea, instanţa de apel şi-a întemeiat hotărârea pe existenţa avizului de racordare nr. x/5 septembrie 2001, deşi acest înscris nu-i poate fi opozabil recurentei, acesta nefiind asumat de reclamantă, el reprezentând un document intern al intimatei-pârâte.

În realitate, legea părţilor o constituie contractul părţilor, iar din analiza contractului nr. x/11 octombrie 2001, Anexa 4 pct. B2 şi C, rezultă că delimitarea proprietăţii se face la stâlpul terminal proprietatea SD Buzău, iar locul de montare a echipamentului de măsurare se face pe stâlpul terminal, proprietate abonat.

De asemenea, instanţa de apel nu a motivat cum printr-un aviz tehnic se poate proceda la un transfer de proprietate, deşi chiar din cererea nr. 8069/24 iulie 2011, invocată de către instanţa de apel, nu rezultă voinţa reclamantei de a trece în proprietatea furnizorului de energie electrică reţeaua respectivă.

Deşi instanţa de apel nu a luat în considerare probele depuse de către reclamantă în sprijinul afirmaţiei sale că este proprietara reţelei, dar a încuviinţat proba cu acte care ar fi trebuit depuse de către pârâta-intimată, furnizoare de energie electrică, a rămas în pronunţare fără ca aceste probe să fie administrate, lăsând nelămurită problema proprietăţii reţelei.

Recurenta-reclamantă a mai menţionat faptul că nu i-a fost comunicată încheierea din 14 mai 2015, când instanţa de apel a rămas în pronunţare, deşi ea făcea parte integrantă din decizia recurată.

Faptul că hotărârea instanţei de apel cuprinde motive contradictorii, rezultă şi din afirmaţia făcută la pag. 14 din hotărârea recurată din care rezultă că intimata S.C. Electrica S.A. nu a contestat dreptul de proprietate al reclamantei asupra instalaţiei electrice.

La data de 4 aprilie 2016, intimata FDEE Electrica Distribuţie Muntenia Nord S.A. a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

În cuprinsul întâmpinării s-a susţinut că această intimată a devenit proprietara instalaţiei edificate de reclamantă în baza art. 2 din H.G. nr. 2/1992 şi a avizului de racordare nr. x/5 septembrie 2001 emis de SD Buzău.

La data de 14 aprilie 2016, intimata-pârâtă E. S.A. (fostă E. SA) a depus la dosarul cauzei o întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin decizia nr. 1282 pronunţată în data de 30 iunie 2016, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. Buzău, împotriva deciziei nr. 395 din 28 mai 2015, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reţinut că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 315 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. (1865).

Astfel, în decizia de casare s-a reţinut că hotărârea instanţei de apel conţine considerente contradictorii atunci când s-a considerat că nu s-a dovedit edificarea reţelei electrice în litigiu, de către recurentă, ca mai apoi, să se reţină construirea acesteia, cu caracter provizoriu, de către recurentă, precum şi faptul că s-ar fi aflat în proprietatea acesteia până la data dezafectării şi realizării soluţiei definitive de alimentare.

Şi în cuprinsul deciziei recurate în prezenta cale de atac se regăsesc exact aceleaşi considerente contradictorii.

În plus, instanţa de apel, în rejudecare, a mai reţinut, pe de o parte, că prin avizul de racordare nr. x/2001 s-ar fi efectuat un transfer al dreptului de proprietate, iar la pag. 14 din hotărârea recurată s-a afirmat că intimata S.C. Electrica S.A. nu ar fi contestat dreptul de proprietate al reclamantei asupra instalaţiei electrice.

Şi în rejudecare, instanţa de apel s-a mărginit în a aduce argumente generice cu privire la înscrisul din 11 ianuarie 2013, practic, nemotivând de ce acest înscris, coroborat cu alte înscrisuri depuse de către reclamantă, nu face dovada dreptului de proprietate al acesteia asupra instalaţiei electrice.

Pe de altă parte, instanţa de apel, în rejudecare, deşi, iniţial, admisese proba cu înscrisuri care să fie depuse de intimată, în cele din urmă nu a mai administrat acele probe, care ar fi tins la dovedirea dreptului de proprietate al intimatei asupra instalaţiei electrice, situaţie ce echivalează cu nelămurirea situaţiei de fapt.

Din acest punct de vedere şi hotărârea instanţei de apel cuprinde motive contradictorii, fiind îndeplinite condiţiile cerute de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., cât şi condiţiile cerute de art. 312 alin. (5) C. proc. civ.

Hotărârea instanţei de apel este şi nelegală, în sensul greşitei aplicări şi interpretări a unor dispoziţii legale.

Astfel, pentru a justifica trecerea dreptului de proprietate asupra instalaţiei de la recurentă la intimată, instanţa de apel a invocat prevederile art. 2 din H.G. nr. 2/1992, dispoziţii care nu au, însă, nicio legătură cu problema în discuţie.

În acest sens, nu poate fi reţinută nici apărarea intimatei formulată prin întâmpinare, cum că acest articol de lege ar justifica trecerea respectivei instalaţii din proprietatea reclamantei-recurente în cea a intimatei-pârâte.

Acest articol precizează, în alin. (1), că pentru realizarea unei instalaţii de alimentare cu energie electrică, consumatorii trebuie să achite furnizorului o taxă de racordare, iar în alin. (2) se precizează destinaţia acestei taxe de racordare, în sensul că distribuitorii de energie electrică trebuie să utilizeze această taxă, exclusiv, pentru dezvoltarea instalaţiilor lor electrice, iar nu în alte scopuri.

Prin urmare, această prevedere legală vine chiar în sprijinul reclamantei, în sensul că era de datoria intimatei-pârâte să construiască reţeaua de furnizare a energiei electrice din fonduri proprii iar nu să oblige consumatorii să realizeze aceste instalaţii pe cheltuiala lor, pentru ca apoi să pretindă ca aceste instalaţii să treacă gratuit în proprietatea furnizorului.

De altfel, procedurile de preluare de capacităţi energetice de distribuţie a energiei electrice au fost reglementate dintotdeauna în mod separat şi numai în acest fel se poate face trecerea dreptului de proprietate de la consumator la distribuitor (furnizor).

De exemplu, în prezent este în vigoare Ordinul nr. 31/2013 al Preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, care reglementează această procedură, iar anterior a fost în vigoare Ordinul nr. 27/2007 al Preşedintelui aceleiaşi autorităţi.

În cauză nu s-a făcut niciun fel de dovadă că s-ar fi parcurs o astfel de procedură, care era singura procedură legală pentru preluarea dreptului de proprietate.

Nu se putea reţine nici apărarea intimatei-pârâte, dar nici concluzia instanţei de apel cu privire la faptul că ar fi operat un transfer al dreptului de proprietate conform avizului de racordare nr. 22x396/5 septembrie 2001 emis de SD Buzău.

Aşa după cum s-a arătat mai sus, transferul dreptului de proprietate nu se putea face decât printr-o procedură reglementată de lege, care, în cauză nu s-a dovedit a fi efectuată.

În altă ordine de idei, este total nelegală această concluzie a instanţei de apel, având în vedere caracterul pur tehnic al unui aviz de racordare, care are în vedere doar caracteristicile tehnice ale instalaţiei, iar nu dreptul de proprietate asupra acesteia.

Este total greşită concluzia instanţei de apel că prin mutarea punctului de delimitare al instalaţiilor proprietatea consumatorului, de cel al distribuitorului, de la "clemele de racord" la reţea, la "bornele contorului", s-ar fi efectuat transmiterea dreptului de proprietate, deoarece, pe de o parte, aşa după cum s-a arătat mai sus, pentru preluarea dreptului de proprietate trebuie parcursă o procedură specială, iar plasarea contorului într-o anumită zonă a instalaţiei electrice este o operaţiune pur tehnică, aceasta depinzând doar de caracteristicile tehnice ale instalaţiei şi de necesitatea unui acces cât mai bun la contor, în vederea citirii datelor de pe acesta.

Instanţa de apel trebuia, eventual, să ceară lămuriri de la un expert tehnic în legătură cu elementele ce constituie o reţea de distribuţie electrică, mai ales că în situaţia de faţă reţeaua de distribuţie a intimatei-pârâte este de medie tensiune (LEA 20 KV) iar pentru alimentarea unui consumator, cu o tensiune joasă (0,4 kv), este nevoie, pentru racordare, de separator, întreruptor şi transformator electric, iar contorul poate fi plasat, cel mai comod, pe partea de joasă tensiune, deci pe partea de reţea proprietatea consumatorului.

Ca atare, instanţa de apel şi-a întemeiat hotărârea pe acte nerelevante,actele relevante fiind doar contractul părţilor şi anexele acestuia, actele de dobândire de către reclamantă a unor elemente de reţea, precum şi eventuale acte (dacă există) în legătură cu o ipotetică procedură legală (conform unui ordin al Preşedintelui ANRE) de preluare a capacităţilor de distribuire a energiei electrice.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte a admis recursul, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel care, în rejudecare, trebuie să ţină cont de cele reţinute mai sus de Înalta Curte.

Cauza a fost înregistrată la data de 2 august 2016 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub nr. x/2011.

În rejudecarea apelului, prin precizările şi concluziile scrise formulate la data de 10 octombrie 2016, intimata-pârâtă S.C. FDEE Electrica Distribuţie Muntenia Nord S.A. - SDEE Buzău a solicitat respingerea cererii de apel formulată ca nefondată, având în vedere că, începând cu anul 2001, în proprietatea Electrica a intrat reţeaua aflată în litigiu, prin urmare în perioada pentru care s-au solicitat despăgubiri, apelantul nu era proprietar al reţelei respective.

În dovedirea celor afirmate s-au arătat următoarele:

În cauză, este vorba despre o reţea de joasă tensiune (toata reţeaua este de joasă tensiune), a cărei schiţă se află ataşată la anexa 1 (de la stâlpul 1 la 15).

În anul 1999, apelantul a solicitat un ATR (aviz de racordare) pentru organizare de şantier - construcţie PECO, aviz care a fost reînnoit prin ATR x/17.01.2001 (ataşat la anexa 2). Respectivul ATR era valabil până în luna iulie 2001, iar la punctul 1 se specifica următoarele:

"instalaţie de alimentare provizorie care se dezafectează după terminarea lucrării de construcţie staţie". Adică, la terminarea construcţiei staţiei PECO, apelantul trebuia să demoleze reţeaua electrică provizorie.

La expirarea ATR-ului în luna iulie, apelantul ar fi trebuit să urmeze etapele următoare: a. să facă o cerere tip pentru alimentare permanentă cu energie electrică; b. în urma acestei cereri, se elibera ATR, prin care i se specifica modalităţile de execuţie a reţelei de alimentare şi se calcula taxa de racordare, în conformitate cu H.G. nr. 2/1992 (ataşata la anexa 3):

"privind realizarea lucrărilor de alimentare cu energie electrică a noilor consumatori".

H.G. nr. 2/1992 prevede că:

"pentru realizarea instalaţiilor de alimentare cu energie electrică, consumatorii vor achita unităţilor furnizoare de energie electrică, o taxă de racordare. Taxele de racordare se vor suporta de consumatori, vor întregi fondurile de investiţii ale unităţilor furnizoare de energie electrică şi se vor utiliza exclusiv pentru realizarea instalaţiilor electrice ale acestora".

Conform Deciziei ANRE 1/1999 (anexa 4), definiţia taxei de racordare este următoarea:

"suma pe care o plăteşte anticipat un consumator pentru executarea instalaţiei de alimentare cu energie electrică şi pentru racordarea la reţea". Aceeaşi definiţie se găseşte şi în "Instrucţiunea privind stabilirea taxei de racordare şi realizarea lucrărilor de alimentare cu energie electrica a acestora" elaborată şi aprobată în anul 1997, pentru aplicarea unitara a H.G. nr. 2/1992 (ataşata la anexa 5).

Rezumând, pentru racordare şi alimentarea cu energie electrică, consumatorul trebuie să plătească anticipat o taxă care reîntregeşte fondurile Electrica şi cu care se realizează instalaţia de alimentare cu energie electrică (prin care va fi alimentat consumatorul) ca instalaţie proprie a Electrica.

Din textul hotărârii, rezultă clar că instalaţiile de racordare şi alimentare se fac pe cheltuiala consumatorilor (taxa de racordare), dar că acestea întregesc fondurile distribuitorului şi se execută ca investiţie proprie a distribuitorului - adică devin proprietatea distribuitorului.

Însă, la expirarea ATR-ului în luna iulie, paşii urmaţi efectiv de apelant au fost următorii: a. în luna iulie, când a expirat ATR-ul pentru organizare şantier, apelantul - în loc să dezafecteze vechea reţea provizorie şi să achite taxa de racordare pentru realizarea instalaţiei de alimentare permanentă (taxă care se ridica la aproximativ 20.000.000 - 30.000.000 RON la vremea respectivă), a solicitat prin adresa x/24,07,2001 (anexa 6), trecerea de la organizare de şantier la alimentarea definitivă prin vechea reţea deoarece era realizată de un constructor autorizat. I s-a aprobat această facilitate: adică a fost scutit de plata taxei de racordare de câteva zeci de milioane, în schimbul acelei reţele provizorii. Prin urmare vechea reţea nu a mai fost demolată şi a fost predată/primită în contul taxei de racordare pe care trebuia să o plătească.

b. în 29.08.2001 - apelanta a făcut cerere tip de racordare în soluţie permanentă - nr. x. (anexa 7).

c. urmare a acestei cereri, i s-a emis ATR nr. x/05.09.2001 (anexa 8), care prevede următoarele: 1. la punctul 1, la care se face descrierea succintă a soluţiei şi a lucrărilor necesare pentru realizarea instalaţiei de alimentare: soluţia pentru alimentare este "preluăm branşament" 2. la punctul 2: Punctul de delimitare a instalaţiilor la limita proprietarilor: la bornele contorului; 3. la punctul 11. "Prezentul aviz de racordare stă la baza contractului de furnizare a energiei electrice şi constituie parte integrantă a acestuia. " ATR-ul este anexa 2 la contract.

d. în 11.10.2001 s-a încheiat contractul de furnizare nr. x (anexa 9), însuşit, semnat şi ştampilat de ambele părţi.

Contractul prevede următoarele: 1. la cap. 3 art. 2:

"contractul de furnizare a energiei electrice …, furnizarea făcându-se în condiţiile stabilite prin avizul de racordare x/05.09.2001 - anexa 2 la contract". ATR care prevede că s-a preluat branşamentul şi că limita de proprietate este la bornele contorului; 2. la cap. 2, art. 1:

"Instalaţiile electrice aparţinând părţilor se delimitează potrivit anexelor 4 … la prezentul contract".

Anexa 3 la contract prevede că:

"furnizorului îi aparţin instalaţiile din amonte de Anexa 4 pct. B, iar consumatorului îi aparţin instalaţiile din aval de Anexa 4 pct. 8. Iar Punctul B din anexa 4 a contractului de furnizare, prevede că punctul de delimitare este la stâlpul terminal. Stâlpul terminal este ultimul din reţea, unde a fost montat contorul, respectiv stâlpul nr. 15.

De asemenea, anexa 3 a contractului prevede locul de montare a echipamentelor de măsura - Anexa 4 pct. C. Conform Anexa 4 pct. C, locul de montare a echipamentului de măsurare este: pe stâlpul terminal nr. 15".

Acest lucru este valabil şi la reînnoirea anexei 3 în 25.04.2002, care de asemenea este ştampilată şi semnată de apelant şi la care nu a avut nicio obiecţiune. Anexele 3 şi 4 la contract se găsesc la Anexa 9 ataşată, în spatele contractului de furnizare.

Prin urmare, contractul încheiat între părţi (contract care este legea părţilor conform C. civ.) şi anexele acestuia (2,3 şi 4 - ale contractului) - parte integrantă din contract, însuşite, semnate şi ştampilate de către părţi şi care reflectă voinţa părţilor, confirmă fără dubiu faptul că delimitarea proprietăţii instalaţiilor între Electrica şi apelant s-a făcut la bornele contorului - amplasat la stâlpul terminal nr. 15 - stâlp aflat pe proprietatea apelantului. Reţeaua de joasă tensiune de la stâlpul 1 la stâlpul terminal 15 era în proprietatea Electrica, deci apelantul nu deţinea o reţea pentru care să solicite despăgubiri. De altfel, Electrica a executat toate lucrările de mentenanţă, întreţinere a reţelei respective.

În subsidiar, în situaţia în care se va considera că nu este valabil şi relevant contractul încheiat între părţi, şi că apelantul a deţinut o reţea pentru care să solicite despăgubiri, a solicitat a se avea în vedere raportul de expertiză de la fond (anexa 10), prin care expertul a stabilit că "total sume cuvenite S.C. A. S.R.L. de la Electrica S.A. - 214.32 RON". Acesta este profitul realizat de Electrica în perioada solicitată de apelant. La acest calcul nu s-a avut în vedere şi scăderea lucrărilor de întreţinere a reţelei pe care firma le-a efectuat, cheltuieli care au fost cu mult mai mari decât profitul.

Având în vedere cele expuse, a solicitat respingerea cererii de apel formulată de apelanta S.C. A. S.R.L. ca nefondată şi nelegală.

Prin încheierea din data de 2 noiembrie 2016, instanţa a pus în vedere apelantei reclamante că are obligaţia de a indica, în scris, relaţiile pe care le solicită intimatei-pârâte S.C. Electrica S.A., actele pe care această pârâtă trebuie să le depună la dosarul cauzei, precum şi obiectivele propuse de această apelantă pentru expertiza specialitatea electrotehnică, până la data de 11.11.2016 şi a pus în vedere intimatei-pârâte S.C. Electrica S.A. - F.D.E.E. - Electrica Distribuţie Muntenia Nord S.A. - Sucursala de Distribuţie Buzău să răspundă întocmai solicitărilor formulate de apelanta-reclamantă, urmând a menţiona, în plus, care sunt solicitările la care nu pot răspunde, după depunerea acesteia în scris.

Prin încheierea din data de 14 decembrie 2016, instanţa ia act că s-a depus la dosar cerere formulată de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin avocat K., prin care solicită administrarea de noi înscrisuri doveditoare din partea intimatei-pârâte S.C. Electrica S.A., după cum urmează: 1. Ordinul Preşedintelui ANRE de preluare a reţelei de distribuire a energiei Electrice (aflată în litigiu) în măsura în care acest ordin există, a se vedea considerentele deciziei civile nr. 1282/2016 a I. C. civ..J. dată în dosarul nr. x/2011 (pagina 18, respectiv alin. (1) şi (2) din pagina 19 din decizia civilă sus-citată); 2. Înscrisurile din evidenţele tehnice şi contabile ale Electrica S.A. din care rezultă date exhaustive legate de edificarea reţelei electrice aflate în litigiu (studii de fundamentare, situaţii de lucrări, valoare contabilă, etc.); 3. Numele şi numărul de abonaţi alimentaţi prin reţeaua electrică aflată în litigiu, până în anul 2011 (anul edificării de către intimată a unei reţele electrice paralele), cu precizarea numelor şi numărului de abonaţi alimentaţi, începând cu anul 2011, prin intermediul noii reţele electrice paralele; 4. Situaţia taxelor de racordare achitate de abonaţii deserviţi de intimata Electrica S.A.. Taxele de racordare urmează a fi evidenţiate distinct faţă de reţeaua în litigiu, respectiv faţă de reţeaua electrică paralelă.

De asemenea, a pus în vedere intimatei-pârâte S.C. Electrica S.A. - F.D.E.E. - Electrica Distribuţie Muntenia Nord S.A. - Sucursala de Distribuţie Buzău să răspundă punctual la fiecare solicitare formulată de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. şi să depună la dosar înscrisurile solicitate de aceasta, iar în situaţia în care nu deţine înscrisurile respective sau dacă se află în imposibilitate de a da/furniza toate informaţiile solicitate să indice motivul pentru care nu se poate conforma acestor dispoziţii date de instanţă, sub sancţiunea amendării intimatei S.C. Electrica, conform dispoziţiilor art. 1081 alin. (2), lit. e) vechiul C. proc. civ.

Cu adresa nr. x/5.01.2017 se depun la dosar de către intimata-pârâtă Societatea de Distribuţie a Energiei Electrice Muntenia Nord - Sucursala de Distribuţie a Energiei Electrice Buzău următoarele înscrisuri: H.G. nr. 2/1992 privind realizarea lucrărilor de alimentare cu energie electrică a noilor consumatori, Ordinele ANRE 27/2007 şi 31/2013, lista consumatorilor racordaţi înainte de 2011 în reţeaua aflată în litigiu, lista consumatorilor racordaţi începând cu anul 2011 în noua reţea, aviz de racordare nr. x/2001, aviz tehnic de racordare nr. x/05/02/2009, aviz de racordare nr. x/2005, aviz tehnic de racordare nr. x din 02.12.2010, aviz de racordare nr. x/2003, aviz tehnic de racordare nr. x/18/08/2008, aviz tehnic de racordare nr. x/05/08/2008, aviz tehnic de racordare nr. x/22/04/2008, aviz tehnic de racordare nr. x/04/08/2009, aviz tehnic de racordare nr. x din 28.03.2012, aviz tehnic de racordare nr. x din 27.08.2014, aviz tehnic de racordare nr. x din 05.09.2014, aviz tehnic de racordare nr. x din 26.10.2015, aviz tehnic de racordare nr. x din 17.10.2016 şi aviz tehnic de racordare nr. x din 18.08.2016.

Prin încheierea din data de 18 ianuarie 2017, instanţa încuviinţează pentru apelanta-reclamantă proba cu expertiză specialitatea contabilitate, având următoarele obiective: stabilirea contravalorii reţelei electrice aflate în litigiu; stabilirea numărului de abonaţi al celor trei intimate-pârâte care au beneficiat de servicii prin intermediul reţelei sau stâlpilor care fac obiectul prezentului litigiu în intervalul anilor 2001-2011, precum şi stabilirea numărului de abonaţi al celor trei intimate-pârâte care beneficiază de servicii specifice, prin intermediul reţelei paralele nou edificate, ulterior anului 2011, stabilirea prejudiciului suferit de apelantă în intervalul 2001-2011, prin neîncasarea sumei de 100 RON/lunar de la S.C. Electrica S.A. şi a sumei de 400 RON/lunar de la fiecare din celelalte două intimate-pârâte; stabilirea încadrării sumelor indicate mai-sus în intervalul marjelor de profitabilitate acceptate în economia naţională, în raport cu investiţia iniţială.

De asemenea, a pus în vedere apelantei-reclamante să formuleze în scris concluziile asupra necesităţii consultării punctului de vedere al unui specialist electrotehnic.

La data de 6 martie 2017, intimata-pârâtă Societatea de Distribuţie a Energiei Electrice Muntenia Nord - Sucursala de Distribuţie a Energiei Electrice Buzău a formulat următoarele precizări cu privire la expertiza contabilă:

1. Conform Ordinului ANRE 31/2013 - prin care s-a aprobat "Metodologia privind reglementarea condiţiilor pentru preluarea de capacităţi energetice de distribuţie a energiei electrice", la care a făcut trimitere Înalta Curte în decizia 1282/2016, se prevede următoarele la art. 8. - "în cazul capacităţilor, energetice de distribuţie preluate prin contract de închiriere, valoarea de închiriere anuală nu poate depăşi cu mai mult de 5% valoarea amortizării anuale a mijloacelor fixe preluate, calculată cu luarea în considerare a vechimii capacităţilor energetice de distribuţie preluate şi a duratei normale de funcţionare".

S-a precizat faptul că mijloacele fixe (Liniile electrice sunt mijloace fixe) puse în funcţiune au o valoare conformă cu Catalogul de clasificare şi amortizare prevăzut de H.G. nr. 2139/2004.

Conform acestui catalog, o LEA de 0,4 kV - construită în scopul alimentarii cu energie electrică în soluţie, cu stâlpi de beton are o durată normală de utilizare este de 40 ani (conform H.G. nr. 964/1998 abrogată prin H.G. nr. 2139/2004, ţinând cont de faptul că instalaţia respectivă a fost construită înainte de anul 2005).

La toate instalaţiile electrice - ca mijloace fixe, se calculează lunar o amortizare a valorii acestora, printr-o formulă prevăzută de H.G. nr. 2139/2004, deoarece acestea se degradează în timp şi prin urmare se reduce şi valoarea acestora.

Formula din hotărârea de guvern este următoarea: valoarea de inventar (adică 1.500 RON, atât cât este valoarea ei de construcţie conform facturii ataşate de reclamant) se împarte la durata de funcţionare (40 ani), apoi se împarte la numărul de luni dintr-un an (12 luni). Din acest calcul rezultă valoarea amortizării anuale.

Valoarea chiriei anuale (conform ANRE) nu poate depăşi cu mai mult de 5% aceasta valoare de amortizare.

Prin urmare, intimata a solicitat calcularea pretinsei chirii ţinând cont de prevederile Autorităţii de Reglementare în Domeniul Energiei.

S-a precizat că aceste costuri se iau în considerare de către ANRE la calculul tarifelor de distribuţie pe care le plătesc furnizorii şi în final consumatorii, tocmai de aceea fiind reguli stricte în ceea ce priveşte contravaloarea chiriilor sau a contractelor de vânzare-cumpărare, privind preluarea capacităţilor energetice.

2. De asemenea, acelaşi ordin instituie la art. 11 - foarte strict "condiţiile de transfer al capacităţilor energetice de distribuţie, care se face cu respectarea regulilor şi a principiilor prevăzute de prezenta metodologie, pe baza următoarele documente", sens în care se redă câteva din cele pe care persoana fizică/juridică care pretinde că este proprietar şi care doreşte să predea instalaţia spre închiriere este obligată să le deţină şi să le prezinte la încheierea contractului de închiriere: lista capacităţilor energetice de distribuţie a energiei electrice pe care operatorul de distribuţie concesionar urmează să le preia, iar persoana fizică/juridică deţinătoare să le predea, care va conţine, date tehnice relevante, ca, de exemplu, tipul transformatoarelor, liniilor electrice, cablurilor etc., precum şi capacitatea acestora; valoarea de inventar a mijlocului fix la data punerii în funcţiune; durata normală de funcţionare; valoarea amortizării anuale; data recepţiei lucrărilor la ultima reparaţie capitală sau retehnologizare şi valoarea acestora; c) schema electrica monofilară, pe care sunt marcate punctele de delimitare între reţeaua electrică a operatorului de distribuţie concesionar şi reţeaua electrică a persoanei fizice/juridice care transferă capacitatea energetica de distribuţie; d) schema electrica monofilară, pe care sunt marcate punctele de delimitare între reţeaua electrică a persoanei fizice/juridice care urmează să transfere capacităţile energetice de distribuţie şi utilizatorii acesteia; l) documentele ce fac dovada că persoana fizică/juridică este deţinătoarea capacităţilor energetice transferate operatorului de distribuţie concesionar: act de proprietate (inclusiv extras de carte funciară în cazul în care construcţia a fost intabulată) şi, după caz, alte documente doveditoare (declaraţii notariale, autorizaţie de construire, procese-verbale de recepţie, de punere în funcţiune, de predare-primire a instalaţilor, etc.); k) documente referitoare la situaţia patrimonială a terenului pe care se află amplasate capacităţile de distribuţie preluate.

Prin urmare, s-a solicitat ca expertul să constate dacă S.C. A. deţine aceste documente prevăzute de ANRE - documente obligatorii pentru încheierea unui contract de închiriere.

3. S-a mai revenit cu precizarea la solicitarea formulată anterior şi anume: calculul sumelor să se facă pe perioada 11.08.2008 - martie 2011 şi nu pe perioada pe care apelantul a solicitat-o în obiective, respectiv 2001-2011. În cererea de chemare în judecată de la fond, introdusă la Tribunalul Buzău în data de 11.08.2011, apelantul a solicitat un prejudiciu "pe ultimii 3 ani de folosire fără drept a instalaţiei electrice..." (pag 5-6 din dosarul de la fond), iar începând cu martie 2011 toţi ceilalţi consumatorii au fost preluaţi pe altă reţea, singurul consumator rămânând S.C. A..

Curtea de Apel Ploieşti, prin decizia nr. 868 din 13 decembrie 2017, a respins apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 1689 din 9 aprilie 2013 a Tribunalului Buzău, ca nefondat.

A obligat apelanta să plătească intimatei S.C. C. S.A. suma de 5000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Instanţa de apel, în cel de-al treilea ciclu procesual, a fost ţinută să lămurească aspectele tehnice legate de elementele ce constituie o reţea de distribuţie electrică (având în vedere caracteristicile oferite de reclamant în descriere), de semnificaţia plasării contorului într-o anumită zonă a instalaţiei, pentru a aprecia asupra apărărilor formulate de către S.C. Electrica S.A. - F.D.E.E. De asemenea, instanţa de apel trebuie să administreze toate probele relevante pentru a aprecia asupra existenţei unei proceduri de preluare şi asupra împrejurării respectării ei, asupra clauzelor contractului şi a anexelor acestuia, precum şi asupra probelor administrate de către reclamantă privind pretinsa construire a reţelei.

Pe linia acestor îndrumări, la termenul de judecată din data de 18.01.2017, Curtea a pus în discuţie necesitatea consultării unui expert specialitatea electrotehnică pentru a lămuri eventualele aspecte tehnice evidenţiate anterior.

Apelanta-reclamantă a învederat faptul că o astfel de expertiză nu ar fi utilă, întrucât faptul construirii reţelei şi cel al preluării ar reieşi în mod indubitabil din decizia de casare, dar şi din actele ulterior administrate, iar intimata-pârâtă S.C. Electrica S.A. - F.D.E.E. a învederat faptul că o astfel de expertiză nu s-ar impune, câtă vreme ea s-ar putea efectua doar dacă ar fi vorba de o reţea de medie tensiune şi nu de o reţea de mică tensiune cum e cea în litigiu. Deşi Curtea ar fi considerat necesară efectuarea unei astfel de lucrări de specialitate, inclusiv pentru lămurirea aspectelor legate de elementele componente ale reţelei pretins a fi fost preluată de către S.C. Electrica S.A. - F.D.E.E. şi de folosirea acesteia de fiecare dintre intimatele-pârâte, în virtutea principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, a luat act de faptul că părţile nu doresc administrarea unei astfel de expertize.

În acest al treilea ciclu procesual, faţă de evoluţia dosarului, de probele administrate, de susţinerile părţilor şi de îndrumările deciziilor de casare şi în raport cu poziţia părţilor faţă de necesitatea efectuării unei expertize electrotehnice, Curtea a considerat că este în interesul aflării adevărului şi asigurării dreptului la un proces echitabil, să administreze o nouă expertiză contabilă, ale cărei obiective au fost stabilite la acelaşi termen de judecată; apelanta-reclamantă a învederat că nu solicită desemnarea unui expert consilier, deşi i s-a pus în vedere în mod expres că are acest drept.

Tot pe linia deciziei de casare, la termenul de judecată din data de 14.12.2017, Curte a admis cererea apelantei-reclamante de încuviinţare a probei cu înscrisuri noi şi a pus în vedere pârâtei-intimate S.C. Electrica S.A. - F.D.E.E. să depună la dosar actele solicitate şi să răspundă aspectelor invocate de către aplanata-reclamantă.

Ca răspuns la respectiva solicitare, această intimată-pârâtă a depus la dosar precizările solicitate de către apelanta-reclamantă şi o serie de înscrisuri (Hotărârea nr. 2/7.01.1992, Ordinul nr. 27/30.08.2007, Ordinul nr. 31/22.05.2013, aviz de racordare nr. x/5.09.2001, aviz tehnic de racordare nr. x/5.02.2009, aviz de racordare nr. x/7.12.2005, aviz tehnic de racordare nr. x/2.12.2010,aviz de racordare nr. x/29.10.2003, aviz tehnic de racordare nr. x/18.08.2008, aviz tehnic de racordare nr. x/5.08.2008, aviz tehnic de racordare nr. x/22.04.2008, aviz tehnic de racordare nr. x/4.08.2009, aviz tehnic de racordare nr. x/28.03.2012, aviz tehnic de racordare nr. x/15.10.2013, aviz tehnic de racordare nr. x/27.08.2014, aviz tehnic de racordare nr. x/5.09.2014, aviz tehnic de racordare nr. x/26.10.2015, aviz tehnic de racordare nr. x/17.10.2016, aviz tehnic de racordare nr. x/18.08.2016).

Raportul de expertiză a fost depus la dosar la data de 11.04.2017 şi suspus dezbaterii părţilor, Curtea încuviinţând obiecţiunile apelantei-reclamante la raportul de expertiză; obiecţiuni la care expertul a răspuns la data de 19.09.2017.

Nemulţumită şi de răspunsul la aceste obiecţiuni, apelanta-reclamantă a adoptat aceeaşi poziţie procesuală ca şi în faţa primei instanţe, cu ocazia realizării primei expertize, solicitând efectuarea unei noi expertize cu înlocuirea expertului şi ridicarea onorariului de la expertul iniţial învestit; ca şi în situaţia anterioară, apelanta-reclamantă face, în mod deliberat, o confuzie între expertiza contabilă prevăzută de art. 212 alin. (2) C. proc. civ. şi retragerea onorariului achitat expertului, care nu ar fi respectat anumite reguli privind imparţialitatea, afirmaţii nedovedite, de altfel. Instanţa de apel a respins cererea şi a încuviinţat obiecţiunile apelantei-reclamante, cu atât mai mult cu cât cererea respinsă fusese formulată chiar înainte de a se da posibilitatea expertului de a formula un răspuns la aceste obiecţiuni.

Abia la termenul de judecată din data de 14.10.2017, reclamanta-apelantă a solicitat o altă expertiză (după 12 termene de judecată parcurse în al treilea ciclu procesual), invocând, de această dată, împrejurarea că ar trebui desemnat un expert afiliat ANEVAR, aspect învederat pentru prima dată în prezentul dosar; cererea a fost respinsă de către instanţa de apel ca fiind nejustificată faţă de probele administrate şi în raport cu evoluţia probelor, iar atitudinea procesuală a apelantei a fost apreciată ca abuzivă, drepturile procesuale neputând fi exercitate în aşa fel încât să conducă la înfrângerea flagrantă a principiului celerităţii şi a necesităţii soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil şi nici la încălcarea dreptului celorlalte părţi angajate în litigiu, la asigurarea unui proces echitabil. Este lesne de presupus că, în situaţia în care nici concluziile celei de-a doua expertize nu i-ar fi convenit, apelanta ar fi solicitat administrarea unei a treia expertize în prezenta etapă procesuală, ceea ce nu poate fi acceptat. Apelanta a avut, însă, posibilitatea pe care nu a valorificat-o de a-şi desemna un expert consilier.

Instanţa de apel a reţinut că, pe tot parcursul procesului, cu ocazia dezbaterii unui raport de expertiză (atât în legătură cu prima lucrare, cât şi cu cea de-a doua), apelanta nu a făcut altceva decât să acuze lipsa de imparţialitate şi subiectivismul experţilor desemnaţi, fără a proba în vreun fel pretinsa situaţie de incompatibilitate în care s-ar afla experţii sau vreun alt motiv de bănuială legitimă asupra imparţialităţii acestora.

Pentru a da, însă, părţii, posibilitatea administrării tuturor probelor pe care aceasta le consideră necesare, Curtea a încuviinţat apelantei depunerea la dosar a unei expertize extrajudiciare, care a fost ataşată cauzei la termenul de judecată din 29.11.2017, părţile adverse beneficiind de posibilitatea de a exprima un punct de vedere asupra acestui înscris.

Din analiza tuturor acestor probe nou administrate dar şi a probelor şi chestiunilor de fapt şi de drept câştigate cauzei în cele două cicluri procesuale anterioare, s-a reţinut faptul că, iniţial, apelanta a solicitat avizarea unei instalaţii de alimentare provizorie pentru organizare de şantier, ce trebuia ulterior demolată în vederea adoptării soluţiei definitive de racordare; după un timp, apelanta a solicitat (prin cererea nr. x/24.07.2001) ca alimentarea permanentă a locului de consum edificat, să se facă prin această instalaţie provizorie, ce trebuia demolată, conform avizului de racordare nr. x/17.01.2001.

A susţinut intimata-pârâtă S.C. Electrica S.A. - F.D.E.E. că, la cererea şi în interesul apelantei, şi-a dat acordul ca S.C. A. S.R.L. să nu mai plătească taxa de racordare (contravaloarea unei instalaţii noi definitive), pretinzând această pârâtă că societatea reclamantă a fost de acord ca, în contul acestei taxe (la care s-a mai adăugat o diferenţă), să predea vechea instalaţie. În acest context, S.C. Electrica S.A. - F.D.E.E. ar fi eliberat avizul de racordare (ATR) nr. x/5.09.2001. Diferenţa plătită, susţine societatea pârâtă, ar fi fost necesară efectuării unor lucrări de întărire la vechea reţea; avizul de racordare menţionat a fost emis la cererea apelantei. Aşa cum reiese din adresa nr. x/24.07.2001, S.C. A. S.R.L. a solicitat ca alimentarea permanentă cu energie electrică a locului de consum edificat să se facă prin respectiva reţea şi societatea să devină consumator permanent, emiţându-se respectivul aviz de racordarea pentru soluţie definitivă, care a dat posibilitatea consumatorului să fie alimentat prin propria reţea. Ipoteza acestei înţelegeri ce ar fi intervenit între părţi cu privire la preluarea vechii reţele şi plata taxei de racordare a fost susţinută de către S.C. Electrica S.A. - F.D.E.E. şi în faţa Curţii în această etapă procesuală, inclusiv la termenul la care s-a intrat în dezbateri, fără a fi combătută de către apelantă.

În ultima decizie de casare, instanţa supremă a reţinut faptul că în apel ar fi trebuit verificată împrejurarea dacă la momentul preluării (anul 2001) în forma arătată a reţelei, era stabilită o procedură legală (conform unui Ordin al Preşedintelui ANRE, ca în cazul Ordinului nr. 31/2013 şi Ordinului nr. 27/2007 al acestei instituţii), această împrejurare fiind "ipotetică" în legătură cu anul 2001. A mai reţinut instanţa supremă că avizul de racordare invocat de către intimata-pârâtă nu putea opera transferul dreptului de proprietate, iar scopul taxei de racordare nu putea fi decât exclusiv acela de a se dezvolta instalaţia electrică, ceea ce ar face ca art. 2 din H.G. nr. 2/1992 să nu aibă legătură cu situaţia în discuţie din prezenta cauză. Prin această apreciere, instanţa de reformare nu a stabilit cu caracter irevocabil faptul existenţei de necontestat (la nivelul anului 2001) a unei proceduri ce ar fi fost încălcată, atribuind caracter abuziv al acestei preluări de către pârâtă, ci a însărcinat instanţa de apel să verifice existenţa unei astfel de proceduri la nivelul anului 2001 şi să identifice eventualele acte în legătură cu această procedură, prin prisma contractului părţilor şi a anexelor acestuia.

În acelaşi timp, instanţa de casare a apreciat în sensul că H.G. nr. 2/1992 nu ar avea legătură cu speţa în discuţie, întrucât instanţa de apel ar fi trebuit să verifice dacă, la nivelul anului 2001 ar fi existat o procedură specifică prevăzută într-un Ordin al Preşedintelui ANRE, procedură vizând modul de preluare a reţelei de către S.C. Electrica S.A. - F.D.E.E., pe care acesta ar fi încălcat-o. Este evident faptul că Ordinele invocate de către instanţa de recurs nu pot fi reţinute ca fiind aplicabile în prezenta speţă, ci invocarea lor a fost exemplificativă, fiind acte normative ulterioare momentului emiterii avizului de racordare nr. x/5.09.2001 şi care nu pot fi reţinute ca având efect retroactiv, fiind emise pentru anul în curs faţă de momentul adoptării. La termenul de judecată la care a încuviinţat proba cu înscrisuri noi în apel, respectiv la data de 14.12.2016, Curtea a pus în vedere intimatei-pârâte S.C. Electrica S.A. - F.D.E.E. să identifice şi să depună la dosar respectivul Ordin (existenţa sa fiind ipotetică, aşa cum a reţinut şi instanţa de casare).

Prin precizarea depusă la data de 5.01.2017, intimata-pârâtă S.C. Electrica S.A. - F.D.E.E. a susţinut şi de această dată că un astfel de ordin nu ar fi existat la nivelul anului 2001 şi că, la data edificării reţelei electrice în litigiu, erau aplicabile prevederile H.G. nr. 2/1992 care dispuneau obligativitatea plăţii de către consumator a taxei de racordare, pentru realizarea instalaţiilor de alimentare, taxă ce urmează a se folosi exclusiv pentru realizarea instalaţiilor; a precizat intimata-pârâtă că acest act normativ este prevăzut şi în conţinutul avizului de racordare de care se prevalează şi că respectiva hotărâre de guvern ar fi fost aplicată în acest mod pe întreg teritoriul ţării. Nici apelanta nu a fost în măsură să indice instanţei care ar fi actul normativ aplicabil momentului edificării reţelei în litigiu şi care ar fi prevăzut acea procedură legală încălcată de către S.C. Electrica S.A. - F.D.E.E. În baza H.G. nr. 2/1992, aceasta din urmă invocă faptul că taxa de racordare plătită de către consumatori se va utiliza exclusiv pentru realizarea instalaţiilor electrice ale "acestora", sintagmă care nu s-ar putea referi decât la unităţile furnizoare; pe de altă parte, în opinia intimatei-pârâte, schimbarea punctului de delimitare al instalaţiilor proprietatea consumatorului de cele ale distribuitorului la "bornele contorului" ar determina trecerea reţelei în proprietatea S.C. Electrica S.A. - F.D.E.E. La rândul său, pe tot parcursul procesului, apelanta a susţinut faptul că şi după semnarea contractului între părţi, reţeaua ar fi rămas în proprietatea sa exclusivă care, la punctul B.2 din anexa 4 prevede că delimitarea proprietăţii s-ar face "la stâlpul terminal proprietatea S.C. Electrica S.A. - F.D.E.E. - Electrica Distribuţie Muntenia Nord S.A. - Sucursala de Distribuţie Buzău" iar, potrivit punctului C, "locul de montare a echipamentului de măsurare s-ar face pe stâlpul terminal, proprietatea abonatului".

Intimata-pârâtă a combătut această susţinere prin aceea că din "anexele" la contractul de care se prevalează reclamanta-apelantă şi menţionate de instanţa de casare ca fiind "acte relevante" ar face parte şi avizul de racordare nr. x/5.09.2001, el fiind anexa 2 la contractul semnat şi ştampilat de către părţi, ceea ce lipseşte de eficienţă susţinerea apelantei în sensul că acest aviz nu o priveşte şi nu a fost însuşit de parte şi faptul emiterii sale cu puţin înainte de semnarea contractului, nefiind relevant; de asemenea, aferente aceluiaşi contract ar fi şi anexele 3 şi 4, potrivit cărora, contorul ar fi fost montat pe stâlpul terminal 15 (ultimul), iar delimitarea patrimonială a instalaţiilor s-ar fi făcut la acest punct, anexa 3 prevăzând "furnizorului instalaţiile din amonte de locul unde a fost montat contorul".

A constatat instanţa de apel că este fără putere de tăgadă că, pentru interpretarea acestor clauze cu caracter pur tehnic, raportat la situaţia concretă din teren a instalaţiei în cauză, ar fi fost imperios necesară consultarea unui specialist, lucru surprins de către instanţa de recurs în decizia de casare. În plus, părerea acestui specialist ar fi fost utilă şi pentru identificarea în concret a elementelor componente ale instalaţiei şi pentru lămurirea aspectelor invocate cu privire la starea reţelei şi la presupuşii abonaţi care ar utiliza reţeaua construită de către apelanta-reclamantă, cu atât mai mult cu cât, între obiectivele propuse de către aceasta din urmă pentru expertiza contabilă, s-au numărat şi stabilirea contravalorii reţelei aflată în litigiu, dar şi stabilirea numărului de abonaţi la serviciile celor trei intimate-pârâte care ar fi conectaţi la această reţea; nu este lipsit de semnificaţie nici faptul că expertul contabil a evaluat instalaţia numai pe baza facturii nr. x/14.12.1999 şi a răspuns că nu poate stabili prejudiciul presupus suferit de către apelantă întrucât "nu este în măsură să stabilească în proprietatea cui se află la acest moment reţeaua". Acest aspect a fost interpretat de reclamantă ca un abuz al expertului şi o dovadă de parţialitate, considerând că problema proprietăţii, ar fi fost elucidată de instanţa de casare, deşi tocmai nelămurirea acestui aspect a condus la retrimiterea dosarului în apel.

Cu toate că instanţa de apel, la termenul de judecată din 18.01.2017 a pus în discuţie necesitatea administrării unei expertize specialitatea electrotehnică, apelanta a învederat că această expertiză nu ar mai fi necesară întrucât problema preluării fără un ordin a reţelei ar fi fost elucidată prin chiar recunoaşterea de către intimata-pârâtă S.C. Electrica S.A. - F.D.E.E. a acestui fapt. Dimpotrivă, o asemenea expertiză ar fi fost cu atât mai necesară atât pentru considerentele expuse anterior, cât şi faţă de susţinerea de către intimata-pârâtă că ar fi vorba de o reţea de joasă tensiune, iar instanţa de casare a reţinut că ar fi vorba de o reţea de medie tensiune, în cazul căreia contorul "ar putea fi plasat, cel mai comod, pe partea de joasă tensiune, deci pe proprietatea consumatorului".

Mai mult decât atât, în faţa instanţei de apel, S.C. Electrica S.A. - F.D.E.E. a susţinut faptul că delimitarea patrimonială a instalaţiilor s-a făcut pe ultimul stâlp al reţelei, anexa 3 precizând că furnizorului i-ar aparţine instalaţiile din amonte de locul unde a fost montat contorul. Toate aceste aspecte nu ar fi putut fi lămurite decât în urma consultării unui specialist.

De altfel, S.C. Electrica S.A. - F.D.E.E. nu a negat faptul că a preluat reţeaua şi că nu există un Ordin al Preşedintelui ANRE prevăzând o procedură de preluare; intimata-pârâtă s-a apărat tot timpul prin aceea că, tocmai în absenţa unui asemenea ordin, a aplicat prevederile H.G. nr. 2/1992 şi a dat eficienţă unei înţelegeri a părţilor în sensul că apelanta să plătească doar o parte a taxei de racordare, dar să predea vechea instalaţie în contul restului de taxă.

Cât priveşte regimul acestei taxe de racordare, instanţa de casare a reţinut că S.C. Electrica S.A. - F.D.E.E. invocă tocmai art. 2 din H.G. nr. 2/1992 pentru a justifica trecerea reţelei în proprietatea sa, articol ce prevede obligativitatea acestei taxe. Prin decizia nr. 849/10.12.2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. (7) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, Curtea Constituţională a reţinut faptul că, în cazul Legii energiei electrice, solicitantul s-a obligat prin contract să suporte cheltuielile pentru modificarea instalaţiilor de transport al energiei electrice, achitând în mod concret un tarif de racordare pentru executarea unei lucrări tehnice, fără a se realiza un transfer al dreptului de proprietate. Conform textelor legale criticate, tariful de racordare la reţeaua de transport este suportat de cel ce a generat modificarea instalaţiei de transport, respectiv utilizatorul, instalaţia de racordare fiind în proprietatea societăţii de transport a energiei electrice, iar instalaţia de utilizare rămânând în proprietatea utilizatorului. Aşadar, solicitantul plăteşte un tarif pentru această operaţiune de racordare la reţeaua de transport, nefiind niciun moment proprietarul acesteia.

Pe tot parcursul derulării procesului în anterioarele etape procesuale, apelanta s-a prevalat de faptul că prima instanţă de apel nu a argumentat de ce nu a luat în considerare înscrisul din data de 11.01.2013, lista cu cantităţile de lucrări şi situaţia de plată invocată în faţa instanţei de fond şi care susţin afirmaţiile sale privind edificarea reţelei. Acest aspect a fost reţinut şi de către instanţa de recurs în prima decizia de casare.

Este vorba despre o adresă trimisă de S.C. Electrica S.A. - F.D.E.E. - Electrica Distribuţie Muntenia Nord S.A. - Sucursala de Distribuţie Buzău către Centrul de Măsură prin care se solicita mutarea contorului electric din curtea S.C. A. S.R.L. pe stâlpul de racord al branşamentului, precizând faptul că pe reţeaua societăţii erau racordaţi mai mulţi consumatori; trecuţi pe un circuit separat, la solicitarea S.C. A. S.R.L.

În viziunea apelante, intimata-pârâtă S.C. Electrica S.A. - F.D.E.E. ar recunoaşte implicit că S.C. A. S.R.L. este proprietara reţelei şi că de la reţeaua proprietatea apelantei ar fi fost alimentaţi mai mulţi consumatori. Din analiza acestui înscris, nu rezultă faptul că intimata-pârâtă ar recunoaşte (la nivelul anului 2013) existenţa dreptului de proprietate al apelantei asupra reţelei, într-un moment în care prezentul dosar se afla în derulare, un astfel de aspect fiind greu de crezut. Este vorba despre o măsură internă a pârâtei-intimate prin care se dispune mutarea contorului din curtea societăţii-reclamante în exteriorul acesteia; potrivit contractului de furnizare a energiei electrice invocat chiar de către apelantă, delimitarea proprietăţii se făcea la bornele contorului, iar adresa în cauză confirmă că, până la data emiterii ei, traseul de stâlpi era în proprietatea intimatei-pârâte.

În acest context, analiza actelor depuse de către apelantă în dovedirea faptului că a edificat acea reţea (respectiv factura fiscală nr. x/14.12.1999, lista de materiale şi situaţia de plată) nu au relevanţă, câtă vreme pârâta-intimată S.C. Electrica S.A. - F.D.E.E. nu a contestat edificarea reţelei de către S.C. A. S.R.L. ci dobândirea şi păstrarea dreptului de proprietate asupra acestei reţele de către societatea în cauză.

Şi în cazul în care apelanta ar fi dovedit dobândirea şi păstrarea dreptului de proprietatea asupra reţelei pe toată perioada pentru care se solicită contravaloarea lipsei de folosinţă, aceasta nu a putut face în niciun fel dovada cuantumului acestui prejudiciu, a naturii lui şi a modului în care efectiv ar fi fost produs.

Astfel, în privinţa numărului de consumatori despre care se pretinde că ar fi fost racordaţi la reţeaua în litigiu, pe tot parcursul procesului, apelanta a pretins existenţa unui anumit număr de abonaţi, diferit de numărul pe care cei doi experţi desemnaţi în cauză l-au identificat, ca rezultând din documentele examinate. Pe de altă parte, în prima expertiză s-a reţinut faptul că, luând în calcul cantitatea de energie distribuită pe reţea, în perioada pentru care se solicită prejudiciul, profitul realizat de către S.C. Electrica S.A. - F.D.E.E. a fost doar de 214,32 RON, în timp ce apelanta şi-a cuantificat pretenţiile la sume mult mai mari.

Expertiza extrajudiciară depusă în cauză de către apelantă nu a fost reţinută având în vedere caracterul profund subiectiv şi părtinitor al opiniei expertului care nu a justificat modalitatea efectivă de apreciere a numărului de abonaţi şi criteriile efective avute în vedere în calculul prejudiciului indicat. Pe de altă parte, această expertiză conţine şi inexactităţi (de exemplu, expertiza extrajudiciară se referă în mod nejustificat şi nedovedit la un număr de stâlpi şi cantităţi de materiale mult mai mari decât cele ce reies din actele depusă de reclamanta-apelantă). Pe de altă parte, nici această expertiză nu a lămurit problema legată de afirmaţiile apelantei privitoare la un anumit număr de abonaţi care ar fi folosit reţeaua, dacă au făcut acest lucru pe toată perioada solicitată ca fiind perioada în care s-ar fi produs prejudiciul, în ce a constat lipsa de folosinţă faţă de fiecare din pârâtele chemate în judecată, cu atât mai mult cu cât intimata-pârâtă S.C. C. S.A. (D.) s-a apărat în sensul că este o societate înfiinţată ulterior perioadei solicitate de către apelantă, iar intimata S.C. E. S.A. a susţinut faptul că circuitele de comunicaţii electronice nu au utilizat energie electrică din reţeaua aflată pe stâlpii în cauză şi nu au cauzat niciun prejudiciu prin existenţa lor.

Nu este lipsit de semnificaţie nici faptul că expertiza încuviinţată în această fază procesuală nu a putut stabili existenţa prejudiciului şi nici întinderea lui, iar apelanta a solicitat angajarea răspunderii delictuale a celor trei intimate-pârâte fără a identifica şi proba, în cazul fiecăreia dintre ele, care este faptul cauzator de prejudiciu, forma şi concretizarea vinovăţiei, prejudiciul efectiv şi legătura lor de cauzalitate.

Potrivit considerentelor expuse, Curtea, în baza art. 296 C. proc. civ., a respins ca nefondat apelul, menţinând ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond.

Totodată, având în vedere faptul că apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. se află în culpă procesuală civilă, în conformitate cu dispoziţiile art. 274 şi următoarele C. proc. civ. a fost obligată să plătească intimatei S.C. C. S.A. cheltuieli de judecată în cuantum de 5.000 RON reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., înregistrat la data de 12 martie 2018, sub nr. x/2011 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalităţii, pentru următoarele motive:

Hotărârea atacată cuprinde doar în parte motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază, iar considerentele acesteia sunt contradictorii.

Hotărârea a fost dată cu nerespectarea prevederilor art. 315 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., în sensul că instanţa de apel a nesocotit problemele de drept deja dezlegate precum şi necesitatea şi relevanţa unor mijloace de probă.

În dezvoltarea acestei critici, a arătat că instanţa de prim control judiciar a ignorat relevanţa înscrisului înregistrat sub nr. x din 11 februarie 2013, deşi din cuprinsul acestuia rezultă calitatea de proprietar a reclamantei asupra reţelei electrice de aproximativ 400 metri lungime.

Totodată, acest înscris trebuia coroborat cu contractul perfectat de părţi şi actualizat la 24 aprilie 2013, îndeosebi cu Anexa 4, din care rezultă aceleaşi împrejurări. Faptul că întreaga reţea electrică edificată de reclamantă a rămas în proprietatea acesteia rezultă, totodată, din Anexele 3 şi 4 la contractul nr. x din 11 octombrie 2001, potrivit cărora delimitarea proprietăţii se realiza la "stâlpul terminal proprietate SD Buzău" (pt. B2 din Anexa 4) iar potrivit pct. c din aceeaşi anexă, locul de măsurare se face "pe stâlpul terminal (nr. 15) proprietate abonat)".

Aşadar, în mod eronat s-a acordat relevanţă probatorie avizului de racordare nr. x din 5 septembrie 2001, deşi acest înscris nu poate fi opus recurentei, nefiind semnat şi însuşit de aceasta.

În fine, nici din cuprinsul cererii înregistrate sub nr. x din 24 iulie 2001, prin care s-a solicitat alimentarea cu energie electrică a locului de consum, nu putea rezulta, aşa cum a reţinut instanţa de apel, că este vorba de un act translativ de proprietate.

În sfârşit, recurenta a criticat şi considerentul instanţei de apel, potrivit căruia dispoziţiile art. 2 din H.G. nr. 2/1992, ar fi incidente raportului juridic dedus judecăţii.

Recurenta a mai susţinut că, în mod nelegal, instanţa de apel i-a respins cererea de efectuare a unei alte expertize contabile, pentru ca, ulterior, să aprecieze că raportul de expertiză contabilă extrajudiciară depus de parte este subiectiv şi, prin urmare, nu poate fi reţinut.

În fine, a relevat că nu se poate imputa părţilor neefectuarea unei expertize cu specialitatea electrotehnică, de vreme ce instanţa avea posibilitatea să o dispună şi din oficiu, conform art. 201 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, la o altă curte de apel, conform art. 313 teza a II-a C. proc. civ.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., art. 274 C. proc. civ.

Prin întâmpinările formulate, intimatele Societatea de Distribuţie a Energiei Electrice Muntenia Nord, prin Sucursala de Distribuţie a Energiei Electrice Buzău, E. S.A. Bucureşti şi C. S.A. Bucureşti au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, întrucât hotărârea atacată este legală. Au reiterat susţinerile şi apărările formulate în fazele procesuale anterioare.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În primul rând, se cuvine a preciza că, prin cererea de recurs, criticile formulate de reclamantă nu sunt grupate potrivit motivelor de recurs prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., deşi recursul este o cale extraordinară de atac, calificată ca atare de lege.

În al doilea rând, prin cererea de recurs sunt relevate aspecte referitoare la aprecierea probelor de către instanţa de apel, în vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei faptelor pentru a căror dovedire au fost încuviinţate. Or, în materia aprecierii probelor, libertatea şi intima convingere a judecătorului sunt limitate doar în cazul în care legea stabileşte forţa probantă a unor mijloace de probă şi, ca atare, criticile formulate în acest sens, referitoare la modul în care instanţa de apel a stabilit situaţia de fapt în baza probelor administrate sunt aspecte de netemeinicie, ce nu pot face obiectul prezentei căi de atac extraordinare, în reformare.

Aşadar, urmează a grupa şi analiza doar acele critici care pot fi subscrise vreunuia dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Ca atare, constată că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. a fost invocat de parte doar în mod formal, întrucât nu se indică, în concret, care din motivele invocate prin cererea de apel nu au fost analizate sau ce considerente din decizia atacată au caracter contradictoriu. Reţine că hotărârea pronunţată de instanţa de prim control judiciar răspunde exigenţelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în sensul că cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, corespunzător stadiului procesual în care se afla cauza (în calea devolutivă de atac a apelului, în rejudecare pentru a treia oară).

Cât priveşte criticile referitoare la decizia instanţei de apel, de a nu încuviinţa cererea de efectuare a unei noi expertize contabile, în scopul cuantificării prejudiciului a cărui reparare o solicită reclamanta prin prezenta acţiune în răspundere civilă delictuală sau de a nu dispune, din oficiu, efectuarea unei expertize în specialitatea electrotehnică, constată că nu pot fi primite.

În primul rând pe calea recursului pot fi invocate doar neregularităţi procedurale referitoare la încuviinţarea şi administrarea probelor, anume nesocotirea acelor forme de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. şi care pot fi subscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Or, nu se poate reţine încălcarea vreunei norme de procedură, în condiţiile în care instanţa de apel, potrivit art. 295 alin. (2) C. proc. civ., va putea încuviinţa refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, precum şi administrarea probelor noi propuse în condiţiile art. 292, dacă consideră că sunt necesare pentru soluţionarea cauzei.

Sub un prim aspect, se impune a observa că instanţa de apel este îndreptăţită să examineze necesitatea administrării acelei probe, ea nefiind obligată să dispună încuviinţarea ei. O atare apreciere se face în considerarea tuturor cerinţelor generale de admisibilitate a probelor.

Sub un al doilea aspect, aşa cum pe larg a motivat instanţa de apel, în cauză s-au efectuat două expertize contabile (una în faza judecării fondului şi cea de a doua a fost administrată chiar în rejudecarea apelului). Aşadar, pentru a putea încuviinţa o contraexpertiză (a treia lucrare de această natură), nu era suficientă simpla nemulţumire a părţii în raport cu pretinsa lipsă de obiectivitate a expertului (nedovedită, de altfel), ci era necesar ca instanţa însăşi să se considere nelămurită prin expertizele deja efectuate, astfel cum rezultă din prevederile art. 212 alin. (1) C. proc. civ.

Referitor la împrejurarea că instanţa de apel ar fi putut dispune, din oficiu, efectuarea unei expertize în specialitatea electrotehnică, se impun a fi făcute mai multe precizări.

Sub un prim aspect, constată că o atare probă nu a fost solicitată de apelanta reclamantă, prin cererea de apel, în condiţiile art. 292 C. proc. civ., ci necesitatea administrării acestei probe a fost relevată prin ultima decizie de casare cu trimitere spre rejudecare pronunţată de instanţa de recurs.

Conformându-se prevederilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel a pus în discuţia părţilor încuviinţarea şi administrarea respectivului mijloc de probă, însă toate părţile, inclusiv recurenta din prezenta cauză, s-au opus în mod explicit.

Este adevărat că principiul rolului activ al judecătorului, astfel cum este el reglementat de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., îndrituiesc instanţele de judecată, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului, de a ordona, din oficiu, dovezile pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc. Însă, rolul activ al judecătorului nu poate să conducă la diminuarea iniţiativei părţilor în procesul civil sau la răsturnarea obligaţiei celui care face o afirmaţie în faţa instanţei (în speţă, a reclamantei), de a o dovedi, în condiţiile art. 1169 C. civ. de la 1864, aplicabil în cauză.

Or, reclamanta-apelantă s-a opus în mod explicit administrării probei cu expertiză electrotehnică, iar o atare probă presupunea, în condiţiile art. 170 C. proc. civ., ca partea interesată să avanseze cheltuielile necesare efectuării ei. Aşadar, recurenta-reclamantă, invocând nerespectarea, de către instanţa de apel, a prevederilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., sub aspectul necesităţii administrării unor probe, nu face decât să îşi exhibe propria culpă.

În ce priveşte criticile subscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că hotărârea atacată este lipsită de temei legal, întrucât dispoziţiile art. 2 din H.G. nr. 2/1992 nu au incidenţă asupra raportului juridic dedus judecăţii, pe de o parte, iar, pe de altă parte, au fost nesocotite problemele de drept deja dezlegate de instanţa de recurs, obligatorii în rejudecare, conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ., constată că sunt nefondate.

Astfel, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel, prin decizia de casare cu trimitere spre rejudecare nu a fost dezlegată vreo problemă de drept, în sensul de a stabili modul cum se interpretează un anumit text de lege ori aplicarea unui anumit principiu de drept, după cum nici nu se poate considera că a fost identificat actul normativ, care guvernează, la nivelul anului 2001, transferul dreptului de proprietate asupra unei reţele electrice. Ceea ce s-a arătat a fost doar faptul că există proceduri specifice, referitoare la modul de preluare a unor astfel de bunuri de către furnizorul sau distribuitorul de energie electrică, cuprinse în ordine ale Preşedintelui ANRE, enumerându-se, cu titlu exemplificativ, Ordinul nr. 31/2013 sau Ordinul nr. 27/2007 şi s-a arătat necesitatea identificării existenţei unui atare act la nivelul anului 2001 (data edificării reţelei şi a pretinsului transfer de proprietate intervenit între societatea reclamantă şi furnizorul de energie electrică).

În adevăr, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, la nivelul anului 2001 (data edificării şi dării în exploatare a reţelei de distribuţie a energiei electrice în dispută) nu exista vreo dispoziţie normativă care să reglementeze în mod specific transferul de proprietate a unui astfel de bun de la reclamantă la furnizorul de energie electrică. Primul act, în acest sens, al reglementării procedurii de preluare de către un titular de licenţă a unor capacităţi energetice de distribuţie a energiei electrice aflate în patrimoniul altui agent economic, a fost Ordinul Preşedintelui ANRDE nr. 2/2006, deci fără relevanţă pentru perioada ce interesează speţa.

H.G. nr. 2/1992 a fost de asemenea, actul normativ care reglementa, la acea dată, condiţiile racordării unui nou consumator la reţeaua de distribuţie a energiei electrice, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de apel. Actul normativ în discuţie a fost abrogat prin H.G. nr. 867/2003, prin care s-a aprobat noul Regulament privind racordarea utilizatorilor la reţele electrice de interes public.

Ceea ce este important de reţinut este însă faptul că legislaţia secundară, reţinută de judecătorii din apel ca având incidenţă asupra raportului juridic dedus judecăţii, era în acord cu legislaţia primară în vigoare la acea dată.

Astfel, potrivit art. 25 alin. (4) din O.U.G. nr. 63/1998 (act normativ respins prin Legea nr. 383/2003, dar aplicabil raportului juridic în litigiu, născut în anul 2001) cheltuielile pentru modificări ale instalaţiilor pentru distribuţia publică a energiei electrice sunt suportate integral de cel care a solicitat şi a provocat modificarea, respectiv consumatorul care se racordează. Conform tezei a II-a a aceluiaşi articol, după modificare, instalaţia pentru distribuţia publică modificată rămâne în proprietatea furnizorului, dacă părţile nu convin altfel.

În concret, în dosar nu s-a dovedit că "părţile au convenit altfel, "astfel că, în adevăr, corect a reţinut instanţa de apel că, la nivelul anului 2001, a intervenit un transfer de proprietate asupra reţelei de distribuţie a energiei electrice de la reclamantă către furnizorul de energie, pârât în cauză. Cert este faptul că, din anul 2001 şi până la data promovării acţiunii de faţă, în anul 2011, nu se poate considera că societatea reclamantă a avut în proprietate o reţea de distribuţie a energiei electrice, şi, prin urmare, calitatea de distribuitor, întrucât, conform art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 63/1998, distribuitorii erau agenţi economici autorizaţi în acest scop pentru o zonă determinată, cu obligaţii specifice reglementate de legea specială.

Faptul că transferul de proprietate intervenit în anul 2001 a fost sau nu precedat de o justă şi prealabilă despăgubire, că dispoziţia legală incidentă era sau nu în acord cu prevederile constituţionale, nu sunt aspecte care fac obiectul litigiului de faţă. Astfel, în concret, societatea reclamantă, pornind de la premisa că este proprietara unei reţele de distribuţie a energiei electrice, a promovat o acţiune în răspundere civilă delictuală, prin care să fie obligate pârâtele să o despăgubească pentru folosirea fără drept a bunului proprietatea sa, fără însă a supune cenzurii instanţei legalitatea transferului de proprietate intervenit cu 10 ani anterior introducerii acţiunii.

Faţă de cele ce preced potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. BUZĂU împotriva deciziei nr. 868 din 13 decembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2011.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 10 mai 2018.