Shareholder withdrawal quashed and remanded for expert valuation of social parts, rejecting negative-liability payout.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 48/CA/2016, Tribunalul Hunedoara a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtelor S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L.; a admis cererea reconvenţională formulată de pârâta S.C. C. S.R.L. împotriva reclamantului A. şi în consecinţă a încuviinţat retragerea reclamantului din calitatea de asociat al pârâtei S.C. B. S.R.L. şi a obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 146.075,86 RON, reprezentând cota de 49% din diferenţa dintre pierderile şi veniturile societăţii la data de 31 august 2014; a respins ca rămasă fără obiect cererea reclamantului pentru obligarea pârâtei B. S.R.L. să restituie împrumutul acordat societăţii în valoare de 339.345 RON şi 245,03 euro, echivalent în RON la data plăţii efective.

Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut în esenţă următoarele:

Reclamantul A. şi pârâta S.C. C. S.R.L. sunt asociaţi ai pârâtei S.C. B. S.R.L. înfiinţată la 8 august 2006, reclamantul cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 49%, iar pârâta cu 51%, proporţional cu părţile sociale deţinute de fiecare în societate, care are ca obiect principal de activitate tăierea, fasonarea şi finisarea pietrei.

Părţile nu au convenit asupra contribuţiei reclamantului la activitatea societăţii, precum şi asupra valorii aferente cotei ce-i revine de 49% din părţile sociale. În evaluarea valorii reale a cotei părţi din patrimoniul social trebuie să aibă în vedere şi pasivele, nu doar activele, potrivit cotelor stabilite de părţi.

Prin rapoartele de expertiză efectuate în cauză s-a stabilit că valoarea totală a activelor imobilizate este de 2.029.928 RON.

În ce priveşte recuperarea acestei sume împrumutate s-a constatat însă că pe durata litigiului de faţă, reclamantul a efectuat retrageri de sume din contul bancar al societăţii pârâte, reprezentând restituire aport în valoare de 228.000 RON la data de 9 octombrie 2015, 85.443 RON la data de 2 decembrie 2015, respectiv 15.000 RON la data de 2 decembrie 2015, în total 328.443 RON. Deşi întemeiată, cererea de restituire a împrumutului a rămas fără obiect, fiind stinsă integral prin aceste retrageri din contul bancar.

În ce priveşte drepturile şi obligaţiile aferente retragerii din societate a reclamantului, formulate prin acţiune, respectiv pe cale reconvenţională, s-a constatat că referitor la aportul în muncă reclamantul a susţinut că la începutul activităţii societăţii, adică din 8 august 2006, a exercitat timp de 40 luni atribuţiile de conducere a activităţii de producţie, a supravegheat lucrările de construcţie a imobilului unde se desfăşoară activitatea societăţii, montarea utilajelor, aprovizionarea şi desfacerea produselor, fără a fi recompensat cu un salariu lunar.

Raportul de expertiză contabilă a stabilit că în perioada 2012 - 30 iunie 2014 activul net al pârâtei 1 a avut valori negative, datoriile fiind mai mari decât activele, iar la 31 august 2014 activul net era de - 298.114 RON, din care reclamantului îi revine valoarea negativă de - 146.075,86 RON. Prin urmare, la retragerea sa din societate, a fost obligat la suportarea acestui pasiv.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul A. solicitând schimbarea în parte a acesteia în sensul obligării pârâtei la restituirea împrumutului acordat societăţii în sumă de 333.316,33 RON şi 29216 euro echivalent în RON la data plăţii efective, cu dobânda legală începând cu data promovării acţiunii, plata către reclamant a cotei părţi din capitalul şi patrimoniul social pozitiv, aferente cotei sale de participare de 49% şi obligării intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr. 601 din 15 noiembrie 2016, Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia a II-a civilă a respins apelul declarat de reclamantul A..

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut în esenţă următoarele:

Acţiunea reclamantului nu este una în răspunderea asociatului pentru datoriile societăţii, astfel încât prima instanţă nu era obligată să motiveze pe larg sub acest aspect, mai ales că aşa cum s-a reţinut de către instanţă, reclamantul s-a obligat în mod expres prin actul constitutiv să participe atât la beneficii cât şi la pierderi în raport de părţile sociale deţinute, cum în mod întemeiat a reţinut prima instanţă.

Prima instanţă a stabilit pasivul societăţii prin raportare la capitalul social şi la patrimoniul societăţii în vederea stabilirii drepturilor băneşti cuvenite reclamantului, în conformitate cu cota sa de participare la capitalul social.

În mod corect s-a reţinut că această cotă nu poate fi calculată decât prin raportare la o valoare reală a patrimoniului societăţii, care nu poate face abstracţie de datoriile societăţii, întreaga legislaţie în materie, indicată în acest sens de către expert în partea introductivă a expertizei, prevede o relaţie sub acest aspect între total activ şi total datorii pentru a calcula activul net contabil.

Cât priveşte activul net negativ, în mod întemeiat s-a reţinut în cauză că nu s-a făcut de către reclamant dovada că acesta ar fi fost generat de proasta administrare a societăţii de către ceilalţi administratori, după cum se susţine de către apelant. Chiar şi într-un astfel de caz, ipotetic, pretenţiile reclamantului ar fi trebuit să se îndrepte pentru un eventual prejudiciu, personal împotriva acestora iar nu sub forma cererii formulate în contextul prezentei acţiuni.

În ce priveşte calculul activului net, în primă instanţă reclamantul a beneficiat de lucrări de expertiză atât pentru evaluarea activului, respectiv de evaluare a bunurilor mobile şi imobile, precum şi o expertiză contabilă pentru evaluarea activului, expertul răspunzând inclusiv la obiecţiunile formulate.

Nu pot fi reţinute susţinerile apelantului privind o modalitate incorectă de calcul a activului net, nefiind dovedită prin lucrarea de expertiză contabilă administrată în cauză iar în ce priveşte solvabilitatea societăţii, aceasta nu este în sine un criteriu pentru calculul activului net al societăţii, ca bază de calcul a drepturilor asociatului retras dintr-o societate cu răspundere limitată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

Instanţa de apel a soluţionat cauza într-o manieră facilă, rezumându-se la motivarea acesteia într-o jumătate de pagină. Nu au fost analizate criticile invocate de reclamant cu trimitere la probele administrate în cauză. Retragerea asociatului a generat acestuia o obligaţie de plată către societate înfrângând art. 3 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale. Instanţa de apel a înfrânt astfel principiul fundamental al răspunderii limitate a asociaţilor într-o societate cu răspundere limitată.

Au fost încălcate dispoziţiile art. 226 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, iar instanţa nu a evaluat drepturile asociatului aferente părţilor sale sociale, ci activul net contabil al societăţii incluzând în pasivul societar, linii de credit pe care societatea le avea în derulare în cursul anului 2015.

Dreptul de retragere este prin definiţie un drept al asociatului minoritar. Procedura de retragere presupune dobândirea părţilor sociale de la asociatul retras de către însăşi societatea emitentă. Asociatul retras priveşte contravaloarea titlurilor sale de participare chiar de la societatea emitentă, care le dobândeşte.

Odată retras, asociatul în cauză devine titularul unui drept de creanţă faţă de societate constând în contravaloarea titlurilor sale de participare, calculată prin raportare la valoarea societăţii. Potrivit doctrinei această valoare nu poate să fie negativă. Greşeala instanţei a fost aceea că a făcut o confuzie între evaluarea părţilor sociale deţinute şi valoarea activului net contabil evaluat pe procentaje de participare.

Instanţa de apel a omis să se pronunţe pe prevederile exprese ale art. 226 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, respectiv cu privire la structura participării la capitalul social al celorlalţi asociaţi.

Sunt invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi se solicită admiterea recursului în sensul excluderii recurentului de la plata sumelor stabilite de instanţa de fond cu titlu de participare la pierderi şi, în subsidiar casarea hotărârii recurate.

În cauză, intimata S.C. C. S.R.L. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat şi urmează a fi admis pentru următoarele considerente:

Temeiul juridic al cererii de chemare în judecată formulată de recurentul-reclamant îl constituie dispoziţiile art. 226 alin. (1) lit. e) şi alin. (3) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile.

Aceste dispoziţii legale prevăd că asociatul în societatea cu răspundere limitată se poate retrage din societate în lipsa unor prevederi în actul constitutiv sau când nu se realizează acordul unanim, asociatul se poate retrage pentru motive temeinice, în baza unei hotărâri a tribunalului. În această situaţie, instanţa judecătorească va dispune, prin aceeaşi hotărâre, şi cu privire la structura participării la capitalul social a celorlalţi asociaţi. Drepturile asociatului retras, cuvenite pentru părţile sale sociale, se stabilesc prin acordul asociaţilor ori de un expert desemnat de aceştia sau, în caz de neînţelegere, de tribunal.

Hotărârea pronunţată de instanţa de apel care a menţinut soluţia instanţei de fond este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 226 din Legea nr. 31/1990. Aceasta deoarece, instanţa trebuia să dispună efectuarea unei expertize care să stabilească valoarea părţilor sociale deţinute de asociatul care se retrage din societate, respectiv de recurentul-reclamant. Apoi avea obligaţia să dispună prin aceeaşi hotărâre şi cu privire la structura participării la capitalul social a celorlalţi asociaţi.

Chiar dacă recurentul-reclamant a solicitat prin acţiunea introductivă plata cotei părţi din capitalul şi patrimoniul societăţii, aferente cotei sale de participare de 49%, retragerea unui asociat din societatea cu răspundere limitată nu are ca efect împărţirea capitalului şi patrimoniul societăţii. Legea nr. 31/1990 nu prevede dispoziţii în acest sens, în situaţia retragerii unui asociat acesta având numai drepturi cuvenite pentru părţile sale sociale. Aşa fiind, în mod greşit şi contrar dispoziţiilor legale în materie, instanţa de apel a menţinut obligaţia recurentului-reclamant de a plăti suma de 146.075,86 RON, reprezentând pasivul societăţii în cotă de 49% la 31 august 2014.

Înalta Curte apreciază că sunt necesare anumite clarificări ale noţiunilor de capital social şi patrimoniu social.

Capitalul social constituie expresia valorică a totalităţii aportului în numerar şi în natură ale asociaţilor care participă la constituirea societăţii comerciale. Pe toată durata societăţii, capitalul social poate fi mărit sau micşorat în condiţiile prevăzute de lege, fiind obligatorie modificarea actului constitutiv.

În cadrul societăţii cu răspundere limitată, corespunzător valorii aportului adus, fiecare asociat dobândeşte un număr de părţi sociale. La retragerea din societate, asociatul are dreptul la contravaloarea acestor părţi sociale.

Asociatul nu are nici un drept asupra bunurilor din patrimoniul societăţii, chiar dacă acestea au fost aduse ca aport propriu.

Noţiunea de patrimoniu social nu trebuie confundată cu cea de capital social. În timp ce capitalul social este expresia valorică a aportului asociaţilor, patrimoniul este o universalitate juridică în care sunt cuprinse toate drepturile, obligaţiile, precum şi bunurile societăţii.

Asociaţii din societatea cu răspundere limitată răspund pentru obligaţiile sociale numai până la concurenţa aportului de capital.

Instanţa de apel nu a făcut nicio referire cu privire la sumele pe care reclamantul le solicită de la societate ca fiind împrumut nerestituit, cu toate că prin cererea de apel se solicită schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul obligării pârâtei la restituirea împrumutului acordat societăţii în valoare de 333.316,13 RON şi 29216 euro echivalent în RON la data plăţii efective cu dobânda legală începând cu data promovării acţiunii, iar prin încheierea de la 8 noiembrie 2016 s-a consemnat că apărătoarea apelantului solicită admiterea apelului aşa cum a fost formulat.

Aceeaşi solicitare există şi în cadrul recursului, respectiv de obligare a societăţii la restituirea împrumutului acordat. Întrucât instanţa de apel nu s-a pronunţat în niciun fel asupra acestei solicitări, nu se poate realiza controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă modificarea hotărârii nu este posibilă astfel că, potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmează a fi admis şi decizia va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În rejudecare, instanţa de apel urmează să administreze probe pentru a stabili drepturile asociatului retras, cuvenite pentru părţile sale sociale, în conformitate cu dispoziţiile art. 226 din Legea nr. 31/1990. De asemenea, instanţa potrivit dispoziţiilor art. 226 alin. (2) urmează să dispună cu privire la structura participării la capitalul social a celorlalţi asociaţi.

Instanţa de apel urmează să se pronunţe şi cu privire la restituirea împrumutului acordat, respectiv să stabilească situaţia de fapt, care este suma împrumutată, dacă există sau nu sume restituite şi dacă mai sunt anumite sume de restituit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 601/2016 din 15 noiembrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 9 noiembrie 2017.