Appellate decision quashed and remanded for insufficient motivation on procedural standing and annulment of 1951 art collection donation

Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

1. Judecata în primă instanţă.

1.1. Obiectul cauzei dedus judecăţii.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă sub nr. x/2012 la 13 iunie 2012, reclamanţii A., B., C., D., E., F., Q., G., prin reprezentantul convenţional H. şi Asociaţii au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, cât şi prin Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, ca, prin hotărârea ce se va pronunţa:

- să se decidă pe parcursul soluţionării cauzei care dintre cele două entităţi are calitatea de reprezentant al Statului Român în acest dosar: Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Muzeul Naţional de Artă al României şi Muzeul Colecţiilor de Artă;

- să se constate nulitatea absolută şi să se dispună anularea contractului de donaţie încheiat în luna august 1951 între B., I. şi fostul Sfat Popular al Capitalei R.P.R., având ca obiect "Colecţia de Artă Comparată R."

- să se dispună obligarea pârâţilor să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie totalitatea obiectelor de artă care alcătuiesc "Colecţia de Artă Comparată R.", astfel cum acestea sunt identificate în inventarele nr. 1, 2 şi 3 anexate contractului de donaţie.

În drept, reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 480 din vechiul C. civ., art. 563 din noul C. civ., art. 813, art. 948, art. 966-968 C. civ., dispoziţiile Legii pentru organizarea corpului de avocaţi publici din 9 noiembrie 1938, ale Legii nr. 11 din 14 ianuarie 1944 pentru controlul persoanelor juridice fără scop lucrativ şi al administraţiunii bunurilor donate sau testate Statului ori altor instituţiuni de drept public, precum şi instituţiunilor de utilitate publică, ale Decretului Marii Adunări Naţionale nr. 173 din 27 aprilie 1949 pentru reglementarea funcţionării serviciilor juridice ale ministerelor, sfaturilor populare şi instituţiilor de stat, ale Decretului Marii Adunări Naţionale nr. 79 din 30 martie 1950 pentru organizarea Notariatului de Stat, ale Deciziei Ministrului Justiţiei nr. 1827 din 12 iulie 1950 privind organizarea Notariatului de Stat, ale Legii nr. 182 din 25 octombrie 2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, precum şi orice alte prevederi legale pe care instanţa de judecată le-ar considera incidente în cauză, în exercitarea atributului său suveran de a încadra juridic cererea reclamantului.

La 22 ianuarie 2013, pârâtul Muzeul Naţional de Artă al României a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, fie ca urmare a admiterii uneia din excepţiile invocate, fie pe fond, ca neîntemeiată.

La 22 februarie 2013, reclamanţii A., B., C., D.; E., F., Q., G. au depus la dosar cerere precizatoare la cererea de chemare în judecată.

Susţinându-se că, urmare a efectelor nulităţii absolute a donaţiei şi ţinând cont că actul juridic a fost executat şi a produs efecte, s-a solicitat:

a) desfiinţarea donaţiei;

b) restituirea prestaţiilor efectuate în temeiul actului anulat şi desfiinţarea actelor subsecvente, dacă există, dându-se astfel eficienţă principiilor efectelor nulităţii, şi anume retroactivităţii nulităţii, restabilirii situaţiei anterioare (restitutio in integrum) şi anulării actului subsecvent ca urmare a actului iniţial (resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis).

Pârâtul Muzeul National de Artă al României a depus la dosar întâmpinare la cererea precizatoare, prin care a arătat că, în raport de precizările formulate, solicită respingerea cererii de chemare în judecata, fie ca urmare a admiterii uneia din excepţiile invocate, fie pe fond ca neîntemeiată.

La termenul din 31 mai 2013, tribunalul a respins excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată; a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune privind constatarea nulităţii absolute a actului de donaţie ca neîntemeiată; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor ca neîntemeiată; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Culturii şi Patrimoniului National ca neîntemeiată; a respins excepţia autorităţii de lucru judecat faţă de sentinţa civilă nr. 503 din 29 mai 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a Civilă în dosarul nr. x/2001 ca neîntemeiată; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, a Muzeului de Artă al României şi Muzeului Colecţiilor de Artă şi a dispus scoaterea din cauză a acestor părţi, pentru considerentele consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată.

La 22 noiembrie 2013, reclamanţii A., B., C., D., E., F., Q., G. au formulat o cerere precizatoare conform celor dispuse de instanţa de judecată la termenul din 18 octombrie 2013.

La 22 noiembrie 2013, Muzeul National de Arta al României (în continuare M.N.A.R.) a depus la dosar, în contradictoriu cu reclamanţii J., B., C., D., F., Q., G., cerere de intervenţie în interesul Ministerului Culturii, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată ori nefondată.

La 24 ianuarie 2014, pârâtul Ministerul Culturii a formulat precizare a întâmpinării faţă de cererea precizatoare formulată de reclamanţi pentru termenul de judecată din 22 noiembrie 2013, cu solicitarea de a fi respinsă această cerere ca fiind promovată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă (pârâţii Ministerul Culturii şi Statul Român prin Ministerul Culturii).

La termenul din 24 ianuarie 2014, tribunalul a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de către Muzeul National de Arta al României.

La termenul din 23 mai 2014, tribunalul a încuviinţat pentru toate părţile proba cu înscrisuri, iar pentru reclamanţi şi proba testimonială.

La 20 iunie 2014, reclamanţii au formulat cerere de renunţare la judecata capătului de cerere privind desfiinţarea actelor subsecvente actului de donaţie, constând în Decizia nr. 7/1979 a Comitetului Executiv, Biroul Permanent al Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti, prin care Colecţia este transferată din administrarea Muzeului de Istorie a Municipiului Bucureşti, instituţie care se afla sub autoritatea Sfatului Popular în administrarea Muzeului Naţional de Artă al României, având în vedere că acestea sunt acte administrative de trecere a Colecţiei din administrarea unui muzeu în administrarea altui muzeu, iar nu acte de dispoziţie, colecţia rămânând permanent în proprietatea statului, conform susţinerilor din întâmpinarea depusă de Ministerul Culturii şi Muzeul Naţional de Artă al României.

1.2. Soluţia primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 814 din 04 iulie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins cererea de chemare în judecată împotriva pârâţilor Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Muzeul de Artă al României şi Muzeul Colecţiilor de Artă ca fiind formulată în contradictoriu cu persoane fără calitate procesuală; a luat act de renunţarea reclamanţilor la capătul din cererea principală privind nulitatea absolută a deciziei nr. 7/1979 a Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti, a admis cererea de chemare în judecată precizată, formulată de reclamanţi; a constatat nulitatea absolută a contractului de donaţie încheiat în august 1951; a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul că i-a obligat pe pârâţi la restituirea în deplină proprietate şi posesie către reclamanţi a tuturor bunurilor mobile astfel cum au fost identificate în inventarele nr. 1, 2 şi 3, anexă la contractul de donaţie încheiat în august 1951; a respins, ca neîntemeiate, atât cererea de intervenţie accesorie, cât şi cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de reclamanţi.

1.3. Considerentele sentinţei tribunalului.

Prima instanţă a reţinut în fapt că în luna august 1951 a fost încheiat actul juridic intitulat "act de donaţie" între numiţii B. şi I., menţionaţi în calitate de donatori şi Sfatul Popular al municipiului Bucureşti, menţionat ca donatar, având ca obiect colecţia proprietatea donatorilor, compusă din diferite piese de artă şi artă populară, astfel cum au fost evidenţiate în inventarele nr. 1, 2, 3. S-a precizat că obiectele donate nu puteau fi scoase sau înstrăinate din localul muzeului până la decesul donatorilor, că toate cheltuielile părţii din imobil ocupată de muzeu, cât şi cele ce privesc locuinţa donatorilor urmau a fi suportate de donatar, precum şi aspectul că donatorii vor ocupa pe toată durata vieţii spaţiul ce-l folosesc în imobil, asigurându-se, totodată, şi locuinţa copiilor lor. De asemenea, s-a stabilit ca donatorul să fie numit şi retribuit în calitate de conservator de muzeu.

Succesorii lui B. au fost desemnaţi, conform certificatului de moştenitor nr. 150/1970, ca fiind: I., L., A..

Potrivit certificatului de moştenitor nr. 134/1991, succesorii lui I. sunt: A. şi L.

De pe urma lui L. au rămas ca succesori F., B., Q., M., potrivit certificatului de moştenitor nr. 952/1994.

Conform certificatului de moştenitor nr. 329/2005, succesorii lui M. sunt: D., C., E. şi G..

Conform certificatului de moştenitor nr. 1/2014, succesorii lui F. sunt: E., C., G., D., Q., B..

Prin certificatul de moştenitor nr. 12/2014 s-a stabilit că succesorul lui A. este P..

Forma autentică a contractului de donaţie încheiat între o persoană fizică şi Statul român, la acel moment reprezentat de autoritatea administrativă locală, nu a fost respectată în cauza de faţă.

Tribunalul a apreciat că forma autentică a actului juridic intitulat "donaţie" nu a fost respectată, întrucât mandatul nu a fost dat conform legii în vigoare la data încheierii acestuia, iar donaţia a fost încheiată cu nerespectarea formei impuse ad validitatem de prevederile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 11/1944, coroborat cu art. 32, alin. (5) din Legea privind organizarea corpului de avocaţi publici,

Prima instanţă a constatat că la dosarul cauzei nu a fost depusă dovada în acest sens şi nu a fost probată existenţa avizării acceptării donaţiei de către serviciul juridic al donatarului şi de către Consiliului Avocaţilor.

Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză a rezultat că autorii reclamanţilor au fost nevoiţi să transmită statului bunurile din colecţia de artă.

S-a reţinut că acceptarea donaţiei s-a făcut cu două luni înainte de încheierea contractului efectiv, ceea ce a determinat o prezumţie simplă, în sensul lipsei intenţiei de a gratifica din partea prezumtivilor donatori, neexistând la dosar probe referitoare la manifestarea lor de voinţă anterioară acceptării, prezumţie ce se coroborează cu proba testimonială. Practic, în cauză, acceptarea a intervenit înainte de ofertă, ceea ce a condus la o fractură de logică juridică în sensul arătat.

2. Judecata în apel

2.1. Motivele de apel.

2.1.1. Împotriva sentinţei tribunalului au declarat apel reclamanţii B., C., D., E., Q., G., în nume propriu şi în calitate de moştenitori ai reclamantei F. - decedată pe parcursul procesului la 22 decembrie 2013 - şi P., în calitate de moştenitor al reclamantei A. - decedată pe parcursul procesului la 25 ianuarie 2014, precum şi de apelanţii- pârâţi Statul Român prin Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi Ministerul Culturii şi Patrimoniului Cultural, precum şi apelantul intervenient Muzeul Naţional de Artă al României.

În motivarea apelului declarat de reclamanţi s-a arătat că donaţia a fost încheiată de Statul Român prin autoritatea care îi reprezenta interesele la nivelul anului 1951 şi că de-a lungul timpului Colecţia a rămas permanent în patrimoniul statului fiind evident faptul că acesta are calitate procesuală pasivă. În susţinerea celor arătate s-au invocat dispoziţiile art. 3 alin. (1). pct. 81 al Hotărârii Guvernului nr. 34 din 22 ianuarie 2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice.

S-a arătat că prin încheierea din 31 mai 2013, prima instanţa s-a pronunţat în mod eronat şi asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Muzeului Naţional de Artă, fără a o pune în prealabil în discuţia părţilor, fără a le acorda dreptul de a susţine apărări sau critici în acest sens. În plus, instanţa de fond nici nu a motivat admiterea acestei excepţii.

Apelanţii au mai arătat că Muzeul Naţional de Artă al României are calitatea de pârât în cauză, mai ales în condiţiile în care din cuprinsul întâmpinării depuse de acest pârât la dosar rezultă că prin Decizia nr. 7/1979 a Comitetului Executiv, Biroul Permanent al Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti a transferat Colecţia din administrarea Muzeului de Istorie a Municipiului Bucureşti, instituţie care se afla sub autoritatea Sfatului Popular, în administrarea Muzeului Naţional de Artă al României.

S-a precizat că, deşi în cauză a fost invocată de către pârâtul Muzeul Naţional de Artă al României excepţia lipsei capacităţii de exerciţiu a Muzeului Colecţiilor de Artă, instanţa a analizat în considerentele încheierii din 24 mai 2013 excepţia capacităţii de folosinţă şi în cele din urmă a soluţionat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, pe care a şi admis-o prin încheierea din 31 mai 2013, reţinând că, "faţă de excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a Muzeului Colecţiilor de Artă, întrucât aceasta este o premisă a calităţii procesuale, va fi tratată ca o condiţie a acesteia".

În opinia apelanţilor, măsura scoaterii din cauză a Muzeului Colecţiilor de Artă este nelegală, deoarece din actele depuse de reclamanţi la dosar în faza administrării probatoriului rezultă că întreaga Colecţie de artă este expusă în prezent în interiorul Muzeului Colecţiilor de Artă.

Apelanţii au considerat că admiterea excepţiilor privind lipsa calităţii procesuale pasive s-a realizat fără o motivare prealabilă corespunzătoare, dat fiind că instanţa de fond s-a limitat la enunţarea unor texte de lege, fără a realiza interpretarea lor aplicată pe situaţia de fapt dedusă judecăţii.

2.1.2. În motivarea apelului declarat, intervenientul Muzeul Naţional de Artă al României a criticat încheierea din şedinţa din 24 mai 2013, prin care au fost respinse excepţiile invocate de Muzeul National de Artă al României şi de celelalte părţi şi anume: excepţia netimbrării cererii şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor.

Apelantul intervenient a arătat că în mod nelegal şi netemeinic instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, dispunând scoaterea din cauză a Muzeului National de Artă al României, deşi nici una dintre părţi şi nici instanţa din oficiu nu a invocat şi nici nu a pus în discuţie respectiva excepţie.

De asemenea, acest apelant a mai criticat soluţia primei instanţe cu privire la respingerea excepţiilor autorităţii de lucru judecat şi prescripţiei dreptului la acţiune a reclamanţilor S. prin încheierea de şedinţă din 24 mai 2013.

Apelantul a precizat că donaţia a fost încheiată în faţa notarului cu respectarea condiţiilor de formă prevăzute de lege la data încheierii sale şi cu respectarea condiţiilor de fond: cauza donaţiei a existat şi a fost licită şi morală.

2.1.3. În motivarea apelului declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional,s-a arătat că prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din 31 mai 2013, instanţa de fond în mod greşit a respins ca neîntemeiate următoarele excepţii: excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Culturii şi a Ministerului Culturii, excepţia autorităţii de lucru judecat faţă de sentinţa civilă nr. 503/29.05.2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2001 şi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, a Muzeului de Artă al României, dispunând scoaterea din cauză a acestor părţi.

Apelantul a mai arătat că încheierea pronunţată în şedinţa publică din 31 mai 2013 de instanţa de fond este vădit nelegală şi netemeinică.

Apelantul a apreciat ca fiind netemeinică soluţia instanţei de fond de respingere a excepţiei netimbrării acţiunii, întrucât reclamanţii, deşi au invocat dispoziţiile Legii nr. 182/2000 republicată, nu au beneficiat de scutirea de taxă judiciară de timbru, nefiind proprietari de drept în raport de dispoziţiile art. 99 alin. (2) din menţionata lege.

Apelantul a susţinut, referitor la soluţia instanţei de fond de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, că aceasta este greşită.

S-a învederat că prin sentinţa civilă nr. 503 din 29 mai 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a Civilă, sentinţă definitivă şi irevocabilă prin respingerea apelului şi recursului declarat de reclamanţi, instanţa a respins primul capăt de cerere pe temeiul art. 1201 C. civ., existând autoritate de lucru judecat, iar capătul doi de cerere privind revendicarea ca fiind formulat de persoane care nu au calitate procesuală activă.

Apelantul a mai arătat că, în condiţiile în care instanţele au respins în mod constant susţinerile reclamanţilor privind nulitatea relativă/absolută a titlului statului, valabilitatea acestuia a fost confirmată explicit şi, prin urmare, aceştia nu justifică un titlu valid şi actual opozabil statului care să confirme dreptul lor de proprietate asupra bunului.

Apelantul a considerat, privitor la soluţia instanţei de fond de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestei instituţie, că este greşită şi a solicitat ca, în conformitate cu dispoziţiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel să verifice stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, care a examinat cu totul superficial, confuz şi cu aplicarea greşită a legii poziţia procesuală a instituţiei pârâte, precum şi a Muzeului Naţional de Artă al României într-un litigiu având ca obiect anularea actului de donaţie încheiat în luna august 1951 între B. şi I. în calitate de donatori şi Sfatul Popular al Capitalei R.P.R în calitate de donatar, cu obligarea pârâţilor la restituirea Colecţiei de Artă Contemporană "R.", în temeiul Legii nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, republicată; în acest sens, au fost invocate prevederilor art. 99 alin. (2) din Legea nr. 182/2000 republicată.

Apelantul a criticat soluţia instanţei de fond de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, în considerarea legii speciale, adică Legea nr. 182/2000 republicată, potrrivit căreia se stabilesc expres limitele reprezentării Statului Român de către Ministerul Culturii, în litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunurilor, Ministerul Finanţelor Publice fiind instituţia care, potrivit art. 3 pct. 81 din H.G. nr. 34/2009, "reprezintă statul, ca subiect de drepturi şi obligaţii, în faţa instanţelor, precum şi în orice alte situaţii în care acesta participă nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice, dacă legea nu stabileşte în acest scop un alt organ".

Apelantul a mai arătat că este netemeinică şi nelegală soluţia instanţei de fond de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Muzeul Naţional de Artă al României, aceasta urmând a fi schimbată prin admiterea apelului.

S-a învederat că la termenul de judecată din 24 mai 2013 niciuna dintre părţi şi nici instanţa din oficiu nu a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Muzeul Naţional de Artă al României.

S-a mai arătat că în prezent "Colecţia de Artă Comparată R." se află în administrarea Muzeului Naţional de Artă al României, instituţie publică de cultură, cu personalitate juridică proprie, putând sta singură în proces, colecţia fiind expusă la Muzeul Colecţiilor de Artă care funcţionează ca secţie a Muzeului National de Artă al României.

Apelantul a mai criticat soluţia instanţei de fond privind respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat, întrucât între părţi au mai existat alte două litigii având ca obiect constatarea nulităţii absolute/relative şi revendicarea "Colecţiei de Artă Comparată R.", ambele soluţionate definitiv şi irevocabil prin respingerea cererilor reclamanţilor, cereri care au tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, aşa încât sunt întrunite condiţiile impuse de art. 1201 C. civ., în sensul că există autoritate de lucru judecat.

În ce priveşte sentinţa civilă nr. 814 din 04 iulie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2012, apelantul a susţinut că este nelegală şi netemeinică.

În susţinerea apelului, acest apelant a mai arătat că "Colecţia de Artă Comparată R.", dobândită de Statul Român în temeiul unui titlu confirmat de instanţă, este, potrivit art. I, pct. 28 din Anexa la Legea nr. 213/1998, proprietate publică a statului, ceea ce înseamnă că aceasta este inalienabilă, insesizabilă şi imprescriptibilă potrivit art. 136 alin. (4) din Constituţie, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 şi potrivit art. 331 din Legea nr. 182/2000 republicată, colecţia neputând fi dobândită de terţi prin niciun mod de dobândire a dreptului de proprietate reglementat de lege, inclusiv revendicare.

Contractul de donaţie a cărui nulitate s-a cerut în cauză a fost încheiat cu respectarea formelor legale prevăzute de legiuitor, respectiv în formă autentică, în luna august 1951, între B. şi I. în calitate de donatori şi Statul Român prin Sfatul Popular al Capitalei R.P.R, în calitate de donatar, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Apelantul a afirmat că declaraţiile martorilor N. şi O. se coroborează doar la modul general, imaginea statului comunist acaparator în genere fiind descrisă în mod similar. Aceasta întrucât cei doi martori sunt martori indirecţi ai actului juridic, având în vedere că la momentul încheierii actului de donaţie nu au avut cunoştinţă de existenţa acestuia, nu au cunoscut conţinutul acestuia şi nici nu i-au cunoscut pe donatori mai înainte de perfectarea actului în referinţă.

Prin încheierea din 14 mai 2015, curtea de apel a încuviinţat părţilor proba cu înscrisuri şi cu expertiza bunurilor mobile menţionate în inventarele 1, 2 şi 3, Anexă la contractul de donaţie încheiat în august 1951, cu obiectivul de identificare a fiecărui bun mobil menţionat în aceste inventare.

2.2. Soluţia instanţei de apel.

Prin decizia civilă nr. 451 A/2017 din 18 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV -a civilă s-au admis apelurile declarate de apelanţii reclamanţi B., C., D., E., Q., G., în nume propriu şi în calitate de moştenitori ai apelantei reclamante F. - decedată pe parcursul procesului şi P. în calitate de moştenitor al apelantei reclamante A. - decedată pe parcursul procesului, pârâţii Statul Român prin Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi de apelantul intervenient Muzeul Naţional de Artă al României împotriva încheierilor de şedinţă din 24 mai 2013 şi din 31 mai 2013, precum şi împotriva sentinţei civile nr. 814 din 04 iulie 2014, toate pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2012, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi Muzeul Colecţiilor de Artă şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi în consecinţă:

S-au anulat încheierile de şedinţă din 24 mai 2013 şi din 31 mai 2013, precum şi sentinţa apelată, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.

2.3. Considerentele deciziei din apel.

Pentru a pronunţa această decizie, curtea de apel a reţinut în esenţă următoarele considerente:

Prin încheierea din 24 mai 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă - aflată la dosarul tribunalului- instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Muzeului Naţional de Artă a României, deşi această excepţie nu a fost invocată de către nici una dintre părţi şi nici nu a fost pusă în discuţie din oficiu de către instanţă, aspect confirmat de toţi apelanţii.

Acest aspect a fost constatat ca urmare a solicitării părţilor şi a verificării înregistrării audio, prin procesul-verbal din 20 februarie 2014, aflat la dosarul de fond - vol. II.

Ulterior, reclamanţii au confirmat acest aspect şi prin cererea de lămurire a dispozitivului depusă la 22 noiembrie 2013 (aflată la dosarul de fond), confirmarea venind şi din partea Ministerului Culturii.

S-a conchis că această excepţie a fost soluţionată cu încălcarea principiilor garantării dreptului la apărare şi al contradictorialităţii, instanţa de fond dispunând şi scoaterea din cauză a acestora.

Instanţa de apel a mai constatat că prima instanţă nu a analizat excepţia formulată de reclamanţi cu privire la lipsa de interes a Muzeului Naţional de Artă de a invoca prin întâmpinare excepţia lipsei capacităţii de exerciţiu a Muzeului Colecţiilor de Artă, având în vedere că admiterea sau respingerea acestei apărări nu ar fi influenţat în nici un fel soarta procesuală a autorului său şi nu era susceptibilă de a-i procura acestuia un folos practic imediat.

A admis apelurile în temeiul art. 297 alin. (1) C. proc. civ., cu consecinţa anulării încheierilor şi sentinţei apelate şi a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând că măsura a fost solicitată expres de părţi.

3. Judecata în recurs.

3.1. Motivele de recurs.

Împotriva deciziei pronunţate în apel, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a declarat recurs, întemeiat pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul menţinerii ca legale şi temeinice a încheierilor din 24 mai 2013 şi din 31 mai 2013, precum şi a sentinţei tribunalului în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

3.1.1. Prin motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul critică decizia atacată, în sensul că instanţa de apel a analizat încheierile numai în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Muzeului Naţional de Artă a României, nu şi a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

În argumentarea acestui motiv de nelegalitate, recurentul susţine, în esenţă, că instanţa de apel nu a făcut un examen efectiv al mijloacelor, considerentelor şi elementelor de probă şi nu s-a pronunţat asupra tuturor suţinerilor şi apărărilor făcute, ceea ce constituie un motiv de nulitate a hotărârii atacate.

În acelaşi sens, recurentul arată că orice convingere a instanţelor de judecată reflectată în soluţia pronunţată trebuie să fie rezultatul analizei minuţioase a probatoriului administrat în cauză, pentru a putea constata argumentat în ce măsură pretenţiile pretinse au fost sau nu dovedite. Această concluzie rezultă şi din jurisprudenţa deja consacrată a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care impune motivarea hotărârilor judecătoreşti de aşa manieră încât să se poată verifica circumstanţele concrete ale cauzei.

Motivarea hotărârii trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, motivele de fapt şi de drept care au condus la soluţia pronunţată. Or, din analiza considerentelor deciziei recurate rezultă că instanţa de apel nu s-a conformat exigenţelor impuse motivării deciziei.

Astfel, în cauza de faţă pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice a formulat apărări în combaterea criticilor celorlalte părţi din dosar cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, însă din considerentele hotărârii judecătoreşti nu rezultă o analiză concretă a chestiunilor de fapt şi de drept invocate, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii, atrăgând nulitatea acesteia.

Recurentul conchide că instanţa de apel i-a nesocotit apărările formulate şi a ignorat obligaţia de a răspunde argumentat la criticile prezentate de părţi, întrucât "numai prin pronunţarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiţiei"(hotărârea Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001).

3.1.2. Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs invocat de recurent, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acesta supune atenţiei în examinarea recursului împrejurarea că prin încheierea din 31 mai 2013, prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, dispunând scoaterea din cauză a acestui pârât.

Recurentul consideră că încheierile din 24 mai 2013 şi din 31 mai 2013, prin care a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, au fost pronunţate de instanţa de fond cu aplicarea corectă a legii, aşa încât solicită menţinerea acestora ca legale şi temeinice.

În continuare, recurentul prezintă argumente în susţinerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, pornind de la definiţia noţiunii de calitate procesuală pasivă şi punând în evidenţă obligaţia instanţei de a efectua o analiză riguroasă a conţinutului raportului juridic dedus judecăţii, a naturii obligaţiei în discuţie raportat la particularităţile concrete ale speţei, în scopul stabilirii calităţii procesuale a fiecăreia dintre părţi, regulă procedurală instituită de legiuitor prin art. 129 din C. proc. civ.

În cauză, prin încheierea din 31 mai 2013, tribunalul a analizat conţinutul raportului juridic dedus judecăţii, admiţând în mod legal excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în temeiul art. 3 pct. 81 din H.G. nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare.

Instanţa de fond a stabilit în mod corect, în temeiul art. 6 alin. (3) din Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului naţional mobil, legitimitatea procesuală a Ministerului Culturii în privinţa reprezentării Statului român în situaţiile reglementate expres de lege, adică cele ce au ca obiect patrimoniul cultural naţional mobil; reiterează dispoziţiile art. 3 pct. 81 din H.G. nr. 34/2009, care reprezintă o preluare a prevederilor art. 223 din noul C. civ., prin care se arată că, în raporturile civile în care se prezintă nemijlocit în nume propriu, ca titular de drepturi şi obligaţii, Statul participă prin Ministerul Finanţelor Publice, afară de cazul în care legea stabileşte un alt organ în acest sens.

Conchide recurentul că norma legală reglementată în hotărârea de organizare şi funcţionare a Ministerului Finanţelor Publice, prevăzută şi de noul C. civ., reprezintă norma generală în materia reprezentării Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

Prin aplicarea principiului specialia generalibus derogant, se analizează dispoziţiile art. 6 alin. (3) din Legea nr. 182/2000 vizând protejarea patrimoniului naţional mobil, care conferă legitimitate procesuală Ministerului Culturii în reprezentarea Statului Român în situaţiile reglementate expres de lege, adică cele ce au ca obiect patrimoniul cultural naţional mobil.

Un alt motiv pentru care recurentul consideră că instanţa de apel în mod greşit a trecut peste cele hotărâte de prima instanţă prin încheierile din 24 mai 2013 şi din 31 mai 2013, precum şi prin sentinţa civilă nr. 814 din 04 iulie 2014, pronunţate de prima instanţă, vizează excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în argumentarea căruia indică dispoziţiile art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii, conform cărora Ministerul Culturii îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege; recurentul opinează că o astfel de atribuţie este reglementată de Legea nr. 182/2000 în cuprinsul art. 6 alin. (3).

Mai mult decât atât, în dreptul intern există dispoziţii exprese care prevăd obligaţia Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice să răspundă patrimonial pentru prejudicii cauzate unor terţe persoane, cum ar fi art. 504 din C. proc. civ. pen..., coroborat cu art. 52 din Constituţia României, potrivit cărora acesta răspunde pentru erorile judiciare săvârşite în procesele penale.

În consecinţă, recurentul solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul menţinerii ca temeinice a încheierilor şi a sentinţei pronunţate de prima instanţă.

Intimaţii Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi Statul Român prin Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Muzeul naţional de Artă al României şi reclamanţii I., B., C., D., E., F., Q., G., prin repezentant convenţional H. şi Asociaţii au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei pronunţate de instanţa de apel ca fiind temeinică şi legală.

În privinţa motivului de recurs reprezentat de art. 304 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. intimaţii au susţinut, în esenţă, că analiza motivului de apel care a condus la admiterea apelului făcea redundantă analiza detaliată a celorlalte motive de apel, deoarece cadrul procesual era incomplet după pronunţarea soluţiei de scoatere din cauză a Muzeului Naţional de Artă a României.

Au susţinut că nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. nu este întemeiat. Prin decizia recurată instanţa de apel a anulat încheierile din 24 mai 2013 şi din 31 mai 2013 din alte considerente, iar nu ca urmare a modului de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice. Se arată că Statul Român urmăreşte să arate că încheierile din 24 mai 2013 şi din 31 mai 2013 sunt legale în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, însă instanţa de control judiciar nu a exercitat controlul asupra felului în care instanţa de fond a soluţionat excepţia, ci a dispus asupra încheierilor criticate în temeiul altor considerente.

Statul român poate fi reprezentat concomitent de Ministerul Finanţelor Publice şi de Ministerul Culturii, fără ca atribuţiile celor două ministere să se excludă sau să se suprapună.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale evocate, Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare:

Pe lângă reclamanţi, pârâţii Muzeul de Artă al României, Ministerul Culturii şi al Patrimoniului Cultural şi Statul Român prin Ministerul Culturii şi al Patrimoniului Cultural au declarat apeluri, căile de atac vizând atât sentinţa tribunalului, cât şi încheierile din 24 mai 2013 şi din 31 mai 2013, pronunţate în dosarul nr. x/2012.

Rezumând, trebuie precizat că în apelul declarat de reclamanţi s-a criticat soluţia primei instanţe numai sub aspectul greşitei soluţionări, prin încheierile atacate, a excepţiilor invocate de pârâţi în întâmpinările formulate, precum şi soluţia din sentinţa civilă nr. 814 din 04 iulie 2014, prin care completul de judecată învestit a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, a Muzeului de Artă al României şi a Muzeului Colecţiilor de Artă şi a respins acţiunea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu aceşti pârâţi ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. În concluzie, reclamanţii au precizat în apelul declarat că nu aduc critici celorlalte dispoziţii ale sentinţei tribunalului, aşa încât au solicitat rejudecarea cauzei strict în limitele apelului declarat.

De adăugat că reclamanţii au mai criticat hotărârea de primă instanţă în sensul că, deşi în cauză a fost invocată de către pârâtul Muzeul Naţional de Artă al României excepţia lipsei capacităţii de exerciţiu a Muzeului Colecţiilor de Artă, tribunalul a analizat, în considerentele încheierii din 24 mai 2013, excepţia capacităţii de folosinţă şi în cele din urmă a soluţionat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, pe care a şi admis-o prin încheierea din 31 mai 2013.

Trebuie subliniat, tot ca o premisă pentru soluţionarea recursului de faţă, că prin încheierea din 31 mai 2013, instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Muzeului Naţional de Artă a României, împrejurare ce a fost criticată de apelanţi prin apelul declarat împotriva sentinţei tribunalului, iar la cererea părţilor s-a verificat înregistrarea audio, consemnată în procesul-verbal din 20 februarie 2014, prilej cu care s-a constatat nepunerea în discuţie a evocatei excepţii asupra căreia tribunalul în mod greşit s-a pronunţat, acelaşi aspect fiind învederat de către reclamanţi prin cererea de lămurire a dispozitivului sentinţei.

Din lecturarea criticilor formulate de pârâţi în apel, rezultă că aceştia au reproşat tribunalului, pe lângă alte critici, soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Muzeului de Artă al României, neinvocată de nicio parte şi nici de instanţă din oficiu.

Revenind la recursul declarat în prezenta cauză, Înalta Curte reţine că prin decizia pronunţată de instanţa de apel s-au anulat încheierile de şedinţă din 24 mai 2013 şi din 31 mai 2013, precum şi sentinţa apelată, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, cu motivarea că instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Muzeului Naţional de Artă a României, deşi această excepţie nu a fost invocată de către nici una dintre părţi şi nici nu a fost pusă în discuţie din oficiu de către instanţă.

Prin recursul declarat, recurentul a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 alin. (1) pct. 7 şi 9 C. proc. civ.

Cu privire la primul motiv de recurs prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. recurentul a reliefat că, prin considerentele deciziei adoptate, instanţa de apel a analizat doar încheierile din 24 mai 2013 şi din 31 mai 2013 numai sub aspectul modalităţii de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Muzeului Naţional de Artă a României, fără a efectua o analiză asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, mai exact asupra apărărilor prezentate în apel prin întâmpinarea formulată.

Acest motiv de recurs este întemeiat deoarece decizia adoptată în soluţionarea apelurilor, astfel cum se reflectă în dispozitiv, nu este motivată.

Instanţa supremă constată că prin încheierile anulate de instanţa de apel prin decizia atacată s-au soluţionat excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune privind constatarea nulităţii absolute a actului de donaţie, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Culturii şi Patrimoniului National, excepţia autorităţii de lucru judecat faţă de sentinţa civilă nr. 503 din 29 mai 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2001, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a Muzeului de Artă al României şi Muzeului Colecţiilor de Artă. Prin sentinţa pronunţată de prima instanţă, anulată prin decizia instanţei de apel, s-a soluţionat cauza pe fond, în sensul admiterii acţiunii formulate de reclamanţi în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Culturii şi Patrimoniului şi Patrimoniului Naţional şi Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi cu intervenientul în interesul pârâtului Muzeul Naţional de Artă al României.

Raportat la soluţia adoptată prin dispozitiv, se constată că în singurul considerent reţinut (referitor la pronunţarea instanţei de fond asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Muzeului Naţional de Artă a României), instanţa de apel nu a motivat, prin prisma normelor de drept material şi procesual incidente, soluţia de desfiinţare în tot a încheierilor care conţin statuarea primei instanţe asupra mai multor excepţii, printre care şi excepţia lipsei calităţii procesuale a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, dar şi a sentinţei care evocă fondul cauzei.

În absenţa unei motivări, care să justifice soluţia cuprinsă în dispozitiv, nu este posibilă exercitarea unui control de legalitate asupra deciziei atacate cu recurs, hotărârea instanţei de apel fiind pronunţată cu nerespectarea exigenţelor prevăzute de art. 261 pct. 5 C. proc. civ. şi a garanţiilor procesuale pe care le implică respectarea dreptului la un proces echitabil consacrat prin art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului, iar sancţiunea atrasă este aceea a nulităţii hotărârii astfel pronunţate, în cauză fiind incident deopotrivă şi motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Vătămarea produsă părţii rezultă cu evidenţă din lipsa posibilităţii de a-şi susţine apărările şi cererile în coordonatele deduse judecăţii, iar această vătămare nu poate fi înlăturată decât prin reluarea judecăţii în etapa procesuală în care s-a produs încălcarea menţionatelor drepturi, spre a exista astfel posibilitatea de a avea beneficiul unei judecăţi care parcurge toate gradele de jurisdicţie permise de lege.

Nemotivarea soluţiei de desfiinţare în tot a încheierii prin care s-a soluţionat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin ministerul Finanţelor Publice şi a hotărârii de respingere a acţiunii în contradictoriu cu acest pârât, pentru lipsa calităţii procesuale active, face imposibilă cenzurarea deciziei atacate prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.

Aceasta deoarece prin argumentele subsumate acestui motiv de recurs recurentul aduce în susţinere dispoziţii legale, care, în opinia sa, constituie temei pentru admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive în cadrul raportului juridic dedus judecăţii. În contextul în care instanţa de apel nu a analizat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a recurentului-pârât, cu toate că a desfiinţat încheierea prin care instanţa de fond a soluţionat această excepţie, nu se poate consolida sau infirma soluţia astfel adoptată, pentru că decizia nu conţine considerentele care o fundamentează.

Faţă de considerentele ce preced, reţinând că hotărârea care constituie obiectul recursului nu conţine în mod suficient considerentele care au condus spre soluţia adoptată, în temeiul art. 312 alin. (1), (2), (3) şi 5 C. proc. civ. va admite recursul cu consecinţa casării deciziei atacate şi a trimiterii cauzei spre rejudecare.

În rejudecare, instanţa de apel va proceda la soluţionarea apelurilor prin raportare la motivele de apel formulate de părţi şi la apărările invocate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, împotriva deciziei civile nr. 451A/2017 din 18 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 octombrie 2017.