Recusal dismissed in contract dispute over uncommissioned industrial equipment installation

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 20/COM/2014, Tribunalul Alba a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, a respins acţiunea formulată şi precizată de reclamanta SC A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., a obligat reclamanta la plata în favoarea pârâtei a sumei de 19.401,62 RON şi a sumei de 2396,17 euro în echivalent RON la data plăţii, cu titlu cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut în esenţă următoarele:

În cadrul dosarului nr. x/2009 al Tribunalului Alba, reclamanta din prezentul dosar a fost obligată la plata în favoarea pârâtei a sumei de 408.291 RON, cu titlul de obligaţie contractuală neîndeplinită (preţ neachitat) şi a sumei de 1.193.706,54 RON penalităţi de întârziere contractuale până la data de 5 ianuarie 2010.

În dosarul de faţă, reclamanta pretinde obligarea pârâtei la efectuarea lucrărilor de reparaţie la instalaţia de uscare blocuri ceramice - denumită Uscătorie - respectiv de înlocuire în totalitate, demolarea structurii de rezistenţă a uscătorului şi refacerea acestuia împreună cu toate instalaţiile aferente afectate, pentru funcţionarea la parametrii necesari şi producerii de blocuri ceramice şi de asemenea, efectuarea lucrărilor de refacerea unui număr de 54 platforme vagoneţi de la cuptorul de ardere a blocurilor ceramice.

În dosarul nr. x/2009 s-a statuat irevocabil asupra faptului că reclamanta din prezentul demers judiciar nu şi-a îndeplinit în totalitate obligaţiile contractuale, iar în prezentul dosar, pârâta a invocat practic excepţia de neexecutare a contractului, însă acest aspect nu impune concluzia că suntem în prezenţa autorităţii de lucru judecat. Aşa fiind, apărările pârâtei au fost analizate doar prin prisma puterii de lucru judecat.

Relaţiile dintre părţi au ca temei contractul nr. x din 14 noiembrie 2007, pârâta obligându-se la furnizarea, coordonarea montării şi punerea în funcţiune a unei instalaţii destinată producerii de cărămizi găurite (blocuri ceramice), formată dintr-un uscător şi un cuptor tip tunel modular, prefabricat, model X, denumit în continuare "instalaţie".

Prin sentinţa nr. 199/COM/2011, s-a dispus obligarea pârâtei SC A. S.R.L., să plătească reclamantei S.C. B. S.R.L. suma de 408.291 RON, cu titlul de obligaţie contractuală neîndeplinită, penalităţi de întârziere contractuale în cuantum de 894.157,29 RON, calculate până la data de 17 noiembrie 2009 inclusiv, precum şi penalităţi de întârziere contractuale de 0,15% pe zi de întârziere, calculate începând cu data de 18 noiembrie 2009 şi până la data achitării debitului.

S-a constatat că reclamanta reconvenţională SC A. S.R.L., deţine asupra pârâtei reconvenţionale S.C. B. S.R.L., o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în cuantum de 1.475.576,81 RON, (reprezentând contravaloarea a 349.125 Euro la un curs de 4,2265 RON pentru un euro, valabil pentru data de 5 ianuarie 2010), cu titlul de penalităţi de întârziere pentru perioada 1 mai 2008 - 31 decembrie 2008.

A fost compensată creanţa de 1.302.448,29 RON invocată de reclamanta S.C. B. S.R.L., cu cea de 1.475.576,81 RON, invocată de reclamanta-reconvenţională SC A. S.R.L., până la concurenţa celei mai mici şi, în consecinţă a fost obligată pârâta-reconvenţională S.C. B. S.R.L., să plătească reclamantei-reconvenţionale SC A. S.R.L., suma de 173.128,52 RON.

Prin decizia nr. 66/2012 a Curţii de Apel Alba-Iulia, sentinţa nr. 199/COM/2011 a fost schimbată în parte, în sensul că s-a stabilit că suma pe care pârâta SC A. S.R.L. trebuie să o plătească reclamantei S.C. B. S.R.L. este în cuantum de 1.601.997,54 RON, din care suma de 408.291 RON, cu titlu preţ neachitat şi suma de 1.193.706,54 RON penalităţi de întârziere contractuale până la data de 5 ianuarie 2010. Soluţia aceasta a fost menţinută în recurs.

Revenind la dosarul de faţă, s-a reţinut că raportat la clauzele contractului şi la modul cum s-au derulat relaţiile contractuale, este evident că faza montajului finalizată prin procesul-verbal încheiat la data de 4 iunie 2009, este distinctă de faza punerii în funcţiune a instalaţiei, care, în mod evident este succesivă montajului.

Litigiul de faţă a intervenit raportat la comportamentul contractual al părţilor, după încheierea procesului-verbal din data de 4 iunie 2009, care dovedeşte realizarea montajului de către vânzător.

Pentru că reclamanta SC A. S.R.L. nu şi-a executat obligaţia de plată în favoarea vânzătorului în termen de cel mult 15 zile de la finalizarea lucrărilor, a sumei de 95.000 Euro, pârâta a refuzat în mod expres îndeplinirea obligaţiei de punere în funcţiune a instalaţiei, invocând practic excepţia de neexecutare a contractului.

În cadrul dosarului nr. x/2009, s-a statuat în mod irevocabil că SC A. S.R.L. nu şi-a îndeplinit obligaţia derivând din actul adiţional. Aceasta înseamnă că, aspectele referitoare la neexecutarea contractului, nu mai pot fi repuse în discuţie sau interpretate diferit într-o altă procedură judiciară.

Este adevărat că şi în sarcina vânzătorului s-a reţinut existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile în cuantum de 1.475.576,81 RON, însă şi această obligaţie a vânzătorului priveşte tot faza de montaj.

SC A. S.R.L. nu a invocat că nu ar fi plătit suma de 95.00 Euro pentru că vânzătorul a depăşit termenul de montaj, acţiunea pentru răspunderea contractuală a vânzătorului fiind promovată, ca şi cererea reconvenţională în cadrul dosarului nr. x/2009, după ce vânzătorul a acţionat în judecată cumpărătorul pentru plata sumei de 95.000 euro, la care s-au pretins şi penalităţi de întârziere.

Raportat la această stare de fapt, s-a constatat că refuzul pârâtei vânzătoare de a-şi îndeplini obligaţia de punere în funcţiune a instalaţiei a fost perfect justificată de comportamentul contractual al reclamantei după finalizarea fazei de montaj.

Cu toate că pârâta a refuzat în mod expres să-şi îndeplinească obligaţia de punere în funcţiune a instalaţiei, prevalându-se de excepţia de neexecutare a contractului, la data de 10 noiembrie 2009 - 11 noiembrie 2009, reclamanta a procedat la pornirea acesteia (în lipsa vânzătorului), iar potrivit procesului-verbal de recepţie a punerii în funcţiune nr. x din 11 noiembrie 2009, s-a amânat recepţia întrucât existau în mod justificat dubii cu privire la calitatea lucrărilor, fiind nevoie de încercări de a le clarifica.

La momentul efectuării expertizelor tehnice în cauză, instalaţia nu se afla în stare de funcţionare, având nevoie de reparaţii majore pentru a putea fi folosită potrivit scopului pentru care a fost achiziţionată, însă se impune a se reţine că starea în care se află instalaţia îi este imputabilă reclamantei.

Aceasta a încercat punerea în funcţiune a instalaţiei prin "artificii informatice" care au fost necesare, având în vedere refuzul pârâtei de a efectua această operaţiune. Astfel, şi-a asumat riscul de a porni instalaţia, inclusiv sub aspectul posibilităţii ca aceasta să se deterioreze.

Această atitudine dovedeşte că, în realitate, culpa pentru starea în care se găseşte instalaţia la timpul prezent îi aparţine reclamantei, motiv pentru care nu poate pretinde pârâtei efectuarea lucrărilor de reparaţii.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta SC A. S.R.L. care a solicitat schimbarea în tot a sentinţei atacate şi admiterea acţiunii sale aşa cum a fost formulată şi precizată.

Prin decizia nr. 51 din 2 februarie 2017, Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia a II-a civilă a respins apelul declarat de reclamanta SC A. S.R.L. Sântimbru împotriva sentinţei nr. 20/COM din 1 aprilie 2014 pronunţată de Tribunalul Alba şi a obligat reclamanta să achite pârâtei S.C. B. S.R.L. suma de 33.923 RON şi 1000 Euro cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut în esenţă următoarele:

Expertizele efectuate în cauză concluzionează fără rezerve că uscătorul este deteriorat grav nemaiputând fi folosit decât după demolarea vechii structuri şi înlocuirea acesteia şi a panourilor, a uşilor, cablurilor, elementelor sensibile şi a platformelor vagoneţilor.

Reţinerea primei instanţe a cauzei exoneratoare de răspundere a pârâtei pentru efectuarea de lucrări necorespunzătoare prin aceea că reclamanta şi-a asumat riscul pornirii instalaţiei apare ca nefondată.

Curtea de Apel a constatat că reclamanta îşi îndeplinise în mare măsură obligaţiile de plată până la 5 mai 2009 achitând aproape 80% din valoarea contractului. La data de 4 iunie 2009, când s-au finalizat lucrările de montaj, pârâta datora reclamantei penalităţi de întârziere care depăşeau valoarea tranşei de 95.000 euro, astfel că refuzul pârâtei de a participa la punerea în funcţiune a instalaţiei nu se justifică. Degradarea se datorează culpei pârâtei care a utilizat soluţii tehnice şi materiale necorespunzătoare. Reclamanta este prejudiciată prin imposibilitatea folosirii instalaţiei care ar fi trebuit să fie pusă în funcţiune încă de la 30 aprilie 2008 şi care nu funcţionează nici în prezent, deşi investiţia reclamantei este una considerabilă, apelul reclamantei fiind fondat.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta prin care a solicitat casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii apelului declarat de S.C. B. S.R.L. şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii tribunalului.

Prin decizia nr. 992 din 31 martie 2015 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă împotriva deciziei nr. 349 din 30 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, a casat decizia recurată şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecare.

Înalta Curte a reţinut că soluţia instanţei de apel este nelegală în ceea ce priveşte analiza raporturilor de creanţă ce au format obiectul unei judecăţi anterioare.

Instanţa de apel, analizând imputaţia plăţii şi compensaţia legală, face un examen eronat al raporturilor de creanţe reciproce ce au format obiectul judecăţii anterioare, ignorând caracterul judiciar evident al compensării, împrejurare ce a creat premise eronate de analiză a excepţiei puterii de lucru judecat din perspectiva excepţiei de neexecutare a contractului.

Prezentul litigiu are ca obiect obligaţia de a face, el fiind determinat de refuzul intimatei-reclamante de a plăti recurentei-pârâte penultima rată de preţ.

Instanţa de apel a analizat o stare de fapt improprie obiectului cererii de chemare în judecată, din această perspectivă instanţa făcând o greşită examinare şi a răspunderii recurentei-pârâte referitoare la îndeplinirea cerinţelor legale pentru antrenarea răspunderii pentru vicii ascunse în reglementarea art. 1352 C. civ., raportarea judecăţii la dispoziţiile art. 1079 şi art. 1077 C. civ. nefiind în concordanţă cu particularităţile cauzei.

Faţă de specificul contractului şi de obiectul cererii de chemare în judecată era evidentă pertinenţa efectuării expertizei în specialitatea informatică şi calculatoare, solicitată de recurentă şi respinsă de instanţa de apel, în raport de faptul că pârâta a invocat, în apărare, că principala cauză a degradării instalaţiei ar fi fost înlocuirea hardului şi a softului. Această probă se impunea a fi administrată dat fiind faptul că instanţa de apel îşi fundamentează raţionamentul şi pe ideea că această înlocuire avea aptitudinea să contribuie la degradarea instalaţiei, reluând astfel concluziile experţilor tehnici care nu aveau aptitudinea profesională de a se pronunţa în domeniul informatic.

În apel, după casare, Curte de Apel a reţinut că, din actele depuse, nu a rezultat că instalaţia ce face obiectul prezentului dosar, respectiv instalaţia destinată producerii de cărămizi găurite formată dintr-un cuptor şi uscător tip tunel modular, ar fi fost pusă vreodată în funcţiune de reprezentanţii intimatei-pârâte, o eventuală reparare a acestei instalaţii neputându-se face câtă vreme aceasta nu a fost pusă în funcţiune.

Potrivit procesului-verbal din 4 iunie 2009, între cele două părţi SC A. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L., s-a încheiat procesul-verbal de recepţie la finalizarea lucrărilor de montaj prin care se constată montajul plăcilor pe toate platformele de vagoneţi şi efectuarea probelor tehnologice, în sensul aprinderii cuptorului şi încălzirii acestuia până la temperatura de 9500C.

Susţinerea apelantului potrivit căreia acţiunea sa este "o obligaţie de a face în ce priveşte faza de montaj a instalaţiei" nu poate fi primită, fiind contrazisă de înţelegerea părţilor concretizată în actul adiţional şi procesul-verbal sus-menţionat.

Pârâta-intimată este exonerată de obligaţia de punere în funcţiune, obligaţie care nu mai poate fi îndeplinită deoarece creditorul obligaţiei nu a plătit penultima rată din preţul contractului şi a folosit instalaţia nepusă în funcţiune de pârâta-intimată (obligaţia revenind acesteia conform contractului).

Sub aspectul cerinţei prevăzute de textul art. 1073 C. civ. de îndeplinire exactă a obligaţiei, Curtea a reţinut că pârâtul s-a obligat la punerea în funcţiune a unei instalaţii noi şi nu a uneia folosite aşa cum rezultă din raportul de expertiză dispus în cauză.

Obligaţia de reparaţie pentru punerea în funcţiune operează în anumite condiţii printre care şi aceea a punerii în funcţiune a instalaţiei de către personalul pârâtei, folosirea unor componente originale, potrivit dispoziţiilor contractului încheiat de părţi.

De altfel, nici faptic, punerea în funcţiune nu mai poate fi îndeplinită exact, deoarece instalaţia a fost deja pusă în funcţiune cu firma EG S.R.L. care a instalat calculatorul şi a deconectat computerul.

Intimata a refuzat în mod întemeiat punerea în funcţiune a instalaţiei faţă de neplata de către SC A. S.R.L. a penultimei rate de preţ, intervenţia asupra proiectului şi manipularea instalaţiei fără acordul intimatei care a asigurat montajul.

Prin intervenţia în proiect şi punerea în funcţiune de către o altă persoană, nefăcând apelanta în acest timp nici o sesizare către pârâtă sau instanţă, reclamanta a renunţat la dreptul de punere în funcţiune a instalaţiei de către pârâtă, situaţie în care nu are dreptul la despăgubiri, obligaţia nemaiputând fi îndeplinită în condiţiile contractului.

După data de 4 iunie 2009, dată la care reclamanta a devenit proprietara instalaţiei, aceasta a devenit titulara responsabilităţii păstrării în stare corespunzătoare a instalaţiei, ceea ce impunea neefectuarea de intervenţii neautorizate de către proiectant.

Curtea a apreciat că nu exista un raport de cauzalitate între neexecutarea obligaţiei de punere în funcţiune şi deteriorarea instalaţiei, situaţie în care nu poate fi atrasă culpa contractuală a pârâtei intimate.

Potrivit art. 3 "Garanţii" capitolul VIII din contract este exclusă orice responsabilitate a vânzătorului în cazul folosirii necorespunzătoare a instalaţiei după punerea în funcţiune.

Pentru similitudine de raţionament interdicţia operează şi înainte de punerea în funcţiune, punere în funcţiune care nu s-a realizat.

Neexistând punere în funcţiune, orice defecţiuni ivite după etapa montajului sunt astfel imputabile beneficiarului. Neexecutându-se punerea în funcţiune, nu se poate pune problema unei proaste funcţionări, care ar putea fi imputabilă S.C. B. S.R.L.

Concluzia expertizei efectuate în cauză după casare este aceea că respectivul cuptor nu este deservit de computer, deci funcţionarea acestuia nu este influenţată de programul de computer.

Faţă de aceste considerente, apelul a fost respins.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC A. S.R.L., criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate.

Instanţa de apel a pronunţat decizia recurată cu încălcarea normelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii şi de asemenea nu a motivat hotărârea atât sub aspectul motivelor de fapt şi de drept care au condus la pronunţarea hotărârii cât şi sub aspectul înlăturării probelor cu expertiză tehnică judiciară fiind astfel incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 7 C. proc. civ.

Judecătorul din faza de atac a apelului nu este legat în mod absolut de concluziile unui raport de expertiză însă în condiţiile în care nu împărtăşeşte opinia expertului tehnic judiciar este dator să arate motivele pentru care nu şi-a însuşit această opinie sau a înlăturat această opinie.

Instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, respectiv contractul nr. x/2017 şi actul adiţional, fiind astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Din analiza dispoziţiilor contractuale rezultă pe de o parte că obiectul acestuia era format dintr-o instalaţie formată din uscător şi cuptor, iar pe de altă parte că finalizarea etapei de montaj presupunea montarea atât a uscătorului cât şi a cuptorului.

Prin actul adiţional nu au fost modificate obligaţiile privind coordonarea montării uscătorului şi din această perspectivă trebuie observat că în realitate etapa montajului instalaţiei nu a fost finalizată.

Instanţa de apel a aplicat greşit legea, respectiv dispoziţiile art. 1082 C. civ. fiind astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Etapa montajului nefiind finalizată, reclamanta-recurentă nu avea obligaţia să achite suma de 95.000 euro.

În mod greşit se reţine faptul că dezlegarea s-ar fi produs din cauza punerii în funcţiune a instalaţiei fără autorizarea intimatei. Nu se poate reţine că prin semnarea actului adiţional, montajul se consideră finalizat, în condiţiile în care s-au efectuat probe şi s-a constatat nefuncţionarea corespunzătoare a acestuia fiind necesară a doua oară înlocuirea vagoneţilor.

Se solicită admiterea recursului şi, în principal, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului, schimbării sentinţei şi admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În cauză, intimata S.C. B. S.R.L. a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului, în principal ca inadmisibil, iar în subsidiar, ca nefondat.

Excepţia inadmisibilităţii se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. potrivit cărora instanţa de recurs nu poate analiza temeinicia hotărârii atacate prin reaprecierea probelor administrate în cauză şi prin reanalizarea situaţiei de fapt.

Prin motivele de recurs formulate de recurentă se tinde la o reanalizare a stării de fapt şi a dezlegărilor date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia de casare nr. 992 din 31 martie 2015.

Înalta Curte apreciază că această excepţie este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă având în vedere faptul că, pe de o parte, reclamanta are deschisă calea de atac a recursului, iar pe de altă parte, criticile aduse deciziei recurate se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază recursul ca fiind nefondat şi urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte critica privind înlăturarea probei cu expertizele judiciare, aceasta nu constituie un motiv de nelegalitate a deciziei recurate, aprecierea probelor, relevanţa şi utilitatea acestora privesc temeinicia deciziei şi, ca atare, această critică nu poate fi primită.

Decizia recurată cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, astfel că în cauză au fost respectate cerinţele art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Instanţa de apel a reţinut în mod corect situaţia de fapt, respectiv intervenţia asupra instalaţiei şi manipularea acesteia de către recurenta-reclamantă fără autorizarea proiectantului. De altfel, chiar recurenta a recunoscut intervenţia şi manipularea instalaţiei, precum şi că aceasta nu a fost finalizată şi pusă în funcţiune de către intimata-pârâtă.

Aşa fiind, criticile subsumate dispoziţiilor art. 304 pct. 5 şi pct. 7 C. proc. civ. sunt nefondate.

Prin decizia de casare nr. 992 din 31 martie 2015 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că s-a stabilit cu putere de lucru judecat că obligaţia de montare a instalaţiei a fost îndeplinită de S.C. B. S.R.L. la data de 4 iunie 2009 şi că prin acţiunea ce formează obiectul judecăţii în prezentul dosar reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la punerea în funcţiune a instalaţiei.

Aşa fiind, instanţa de apel a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi a interpretat în mod corect actul juridic dedus judecăţii în sensul că etapa montajului instalaţiei a fost finalizată.

În recurs nu se poate reanaliza situaţia de fapt şi nici nu se pot reaprecia probele cu expertizele în domeniul informatic efectuate, acestea nefiind motive de nelegalitate a deciziei recurate.

Prin actul adiţional din data de 5 mai 2009 încheiat cu privire la contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 14 noiembrie 2007 părţile consideră că montajul a fost pe deplin efectuat în condiţiile prevăzute de pct. 1 şi pct. 3, sens în care a fost încheiat între părţi Procesul-verbal din data de 4 iunie 2009 de constatare a îndeplinirii acestor condiţii.

Pe cale de consecinţă, critica privind motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este nefondată.

Recurenta invocă neîndeplinirea obligaţiei de montaj, faptul că pârâta-intimată datorează anumite sume de bani precum şi faptul că deteriorarea instalaţiei nu s-a produs din cauza punerii în funcţiune fără autorizare.

Toate acestea nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.. Prin decizia de casare s-a statuat cu privire la existenţa puterii de lucru judecat în ceea ce priveşte creanţele care au existat între părţi, creanţe cu privire la care a operat compensarea judiciară, operaţiune în urma căreia creanţa recurentei a fost stinsă.

Recurenta avea obligaţia de plată a preţului aferent etapei montajului, prezentul litigiu având ca obiect obligaţia de a face, fiind determinat de refuzul reclamantei de a plăti pârâtei penultima rată din preţ.

Recurenta solicită reanalizarea situaţiei de fapt cu privire la gradul de finalizare a etapei montajului, la obligaţia de plată a penultimei rate din preţ şi la intervenţia şi manipularea instalaţiei, precum şi a probelor cu expertize în domeniul informatic şi cu înscrisuri, toate acestea raportându-se la netemeinicia deciziei recurate şi, nicidecum la nelegalitatea acesteia.

Potrivit dispoziţiilor art. 1073 C. civ. creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei, şi în caz contrar, are dreptul, la dezdăunare, iar potrivit dispoziţiilor art. 1082 C. civ. debitorul este osândit de se cuvine, la plata de daune-interese sau neexecutarea obligaţiei, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credinţă din parte-i, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din o cauză străină, care nu-i poate fi imputată.

Obligaţia de punere în funcţiune a instalaţiei nu mai poate fi îndeplinită exact şi pe de altă parte, recurenta-reclamantă nu a achitat penultima rată din preţ şi prin manipularea neautorizată a instalaţiei s-a ajuns la distrugerea acesteia.

Prin contract, pârâta-intimată s-a obligat la punerea în funcţiune a unei instalaţii noi şi nu a unei instalaţii folosite şi deteriorate.

Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea deciziei recurate şi, pe cale de consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., recurenta-reclamantă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimata-pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de către intimata S.C. B. S.R.L.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. SÂNTIMBRU împotriva deciziei nr. 51/2017 din 02 februarie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia a II-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. Sântimbru să plătească intimatei S.C. B. S.R.L. suma de 41.763,25 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 19 octombrie 2017.