Revision for Res Judicata Violation: Distinction Between Garnishment Validation and Execution Objection Objects

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 654/2017, pronunţată la data de 14 martie 2017, în dosarul nr. x/2016, a respins cererea de revizuire formulată de S.C.A. S.R.L. Bucureşti, împotriva deciziei civile nr. 708/30 septembrie 2016, dată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr. x/2015, intimaţi fiind B. S.A. Alexandria, C., D. S.R.L. Piteşti- prin administrator judiciar E. şi Biroul Executorului Judecătoresc "F.".

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, revizuenta SOCIETATEA A. S.R.L. BUCUREŞTI.

Recurenta- revizuentă Societatea "A." S.R.L. Bucureşti se raportează în motivele de nelegalitate invocate la dispoziţiile Noului C. proc. civ., solicitând a se verifica modul în care, în faza judecăţii contestaţiei la executare (în apel) s-a încălcat neîndoielnic autoritatea de lucru judecat aferentă fazei de judecată a validării popririi (soluţie din ambele faze procesuale).

În recursul său, recurenta- revizuentă a relevat, foarte pe larg, istoricul din cele două dosare, soluţiile pronunţate şi motivele reţinute de instanţe în argumentaţia acestora, istoricul hotărârilor judecătoreşti pronunţate în dosar şi considerentele pentru care, în opinia sa, sunt îndeplinite condiţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., şi a arătat că, în mod sintetic, motivul de recurs este următorul:

Hotărârea pronunţată de Tribunalul Teleorman - decizia civilă nr. 708 din 30 septembrie 2016 (apel) pronunţată în dosarul nr. x/2015 - a încălcat prin considerentele sale în mod explicit considerentele primei hotărâri - decizia civilă nr. 2428 din 9 septembrie 2015 (apel) a Tribunalului Argeş - pronunţată în dosarul nr. x/2013.

Prima hotărâre căreia trebuia să i se respecte autoritatea de lucru judecat este un compus dintre considerente şi dispozitiv, care în toate componenţele sale generează obligaţia respectării raţionamentului judiciar efectuat (pentru că, dispozitivul şi considerentele reprezintă un tot unitar).

Pentru o analiză corectă, recurenta- revizuentă subliniază faptul că nu s-a prevalat şi nu a invocat autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunţate de Tribunalul Argeş în faţa instanţei de apel - Tribunalul Teleorman - ci doar în faţa instanţei de fond - Judecătoria Alexandria - şi nici Tribunalul Teleorman nu a avut în vedere decizia nr. 2428 din 9 septembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Argeş în considerentele sale, ci doar - în preambulul hotărârii - a prezentat soluţia instanţei de fond, a Judecătoriei Alexandria, preluând/copiind motivarea instanţei de fond, care evident face trimitere la autoritatea de lucru judecat invocată de recurentă şi la faptul că nu este o veritabilă excepţie, ci o chestiune de fond.

Recurenta- revizuentă a arătat că, chestiunea juridică esenţială şi de fineţe a speţei este să se stabilească dacă o instanţă de executare (în exerciţiul învestirii sale cu soluţionarea unei acţiuni intitulate "contestaţie la executare"- însă în afara unor veritabile critici aduse procedibilităţii executării silite, ci vizând de fapt fondul raportului obligaţional) ar putea trece peste faptul statuării definitive a obligaţiei de plată de către o instanţă de validare în patrimoniul celui executat silit.

Prin raportare la dispoziţiile art. 712 alin. (1) Noul C. proc. civ., recurenta susţine că acest lucru nu este posibil, desfiinţarea hotărârii judecătoreşti definitive de plată- emisă de însăşi instanţa special îndreptăţită să facă acest lucru (instanţa de validare)- neputându-se realiza de către instanţa de executare pentru motive de fond, ţinând cont de însuşi conţinutul raportului obligaţional care fusese dedus judecăţii definitive de validare.

În continuare, recurenta- revizuentă Societatea "A." S.R.L. Bucureşti a redat, foarte pe larg, conţinutul celor două dosare în care s-au pronunţat hotărârile pretins potrivnice date de instanţe de acelaşi grad, în raport de care s-a formulat cererea de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., şi consideră relevant să menţioneze faptul că: a) atât la fondul validării, cât şi în cadrul apelului în validarea popririi, debitorul D. S.R.L. a fost parte în proces, cele două dispozitive menţionând expres acest lucru; b) cu prilejul apelului în validarea popririi - când, deci, deschiderea procedurii insolvenţei se produsese deja - nici terţul poprit B. şi nici debitorul D. S.R.L. nu au învederat/nu au promovat motivul deschiderii insolvenţei îndreptat ca pe o critică împotriva faptului datorării unei plaţi directe de către B. (în beneficiul recurentei) ori ca pe un motiv de apel împotriva validării dispuse de Judecătoria Piteşti.

În opinia recurentei- revizuente, acest lucru înseamnă ca debitorului D. S.R.L. aflat în insolvenţă, dar cu precădere terţului B. S.R.L., ca parte întâi interesată - pentru că deja îi revenea sarcina unei plăţi directe către recurentă, în acord cu sentinţa de validare a popririi - le incumba sarcina, aveau posibilitatea şi obligaţia să deducă acest motiv de fond judecăţii instanţelor de validare (chiar în apel).

Acest fapt face ca deducerea în premieră a judecăţii "motivului insolvenţei" în faza contestaţiei la executare să fie una făcută omisso medio, în orice caz inadmisibil, împotriva dispoziţiilor art. 712 alin. (1) C. proc. civ., atât timp cât este vorba despre contestaţia la executare împotriva punerii în executare silită a unui titlu executoriu - hotărâre judecătorească pentru un "motiv de fapt şi de drept pe care l-ar fi putut opune în cursul judecăţii în primă instanţă sau într-o cale de atac ce i-a fost deschisă".

Recurenta a mai susţinut că, într-un conflict între constatările şi dispoziţiile definitive ale instanţei de validare cu privire la fondul raportului obligaţional, la existenţa şi exigibilitatea obligaţiei validate prin judecată şi cele ale unei simple instanţe de executare, ar trebui să prevaleze cele dintâi, adică acelea aparţinând instanţei menite expres conform legii cu soluţionarea acestor aspecte, considerând că nu este bine să se permită ca într-o fază de control jurisdicţional cu alt obiect rezervat de legea procesuală (procedibilitatea executării silite subsecvente) să fie răsturnată soluţia esenţială a instanţei specific însărcinate cu fondul raportului dintre părţi.

Concluzionând, recurenta- revizuentă a susţinut că în analiza obiectului şi cauzei juridice aferente lucrului judecat, trebuie să se observe faptul esenţial că aceasta trebuie să fie pusă efectiv în postura de a "putea opune lucrul anterior judecat", ţinând cont de aspectul neîndoielnic că se află dincolo de prezenţa unei simple "legături" cu soluţionarea procesului din faţa Tribunalului Teleorman (cerută de prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ.), şi, prin raportare la considerentele clare ale celor două tribunale, i-a fost înlăturată cu totul însăşi obligaţia datorării plăţii directe de către terţul poprit, aspect de fond care fusese net judecat anterior şi definitiv la Tribunalul Argeş.

Prin Rezoluţia din 23 iunie 2017, s-a dispus comunicarea recursului către intimaţi, faţă de dispoziţiile art. 490 alin. (2) teza I C. proc. civ., cu referire la art. 471 alin. (5) din Legea nr. 134/2010- noul C. proc. civ., raportat la art. XVII alin. (3) şi art. XV alin. (3) din Legea nr. 2/2013, constatându-se că la dosar a fost depusă întâmpinare de către intimatul BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC "F.", prin care, pe cale de excepţie, a invocat lipsa calităţii sale procesuale pasive, neavând calitate de parte în sensul prevederilor art. 716 alin. (1) Noul C. proc. civ., solicitând admiterea excepţiei.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul este admisibil, în raport de dispoziţiile 493 Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 513 alin. (6) teza I Noul C. proc. civ.

Completul de filtru C3, la data de 9 noiembrie 2017, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, care nu au depus punct de vedere în scris asupra raportului în termenul de 10 zile de la comunicare, prevăzut de art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Completul de filtru C3, la data de 01 februarie 2018, constatând că recursul este admisibil în principiu şi că sunt întrunite dispoziţiile art. 493 alin. (7) din Noul C. proc. civ., faţă de faptul că părţile nu şi-au exprimat acordul ca judecata cauzei să se facă în completul de filtru, a admis în principiu recursul şi s-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 26 aprilie 2018, în temeiul art. 493 alin. (7) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., cu citarea părţilor.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept invocat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prima critică din recurs invocată de recurenta- revizuentă SOCIETATEA A. S.R.L. BUCUREŞTI, este fundamentată pe autoritatea de lucru judecat, în esenţă, subliniind recurenta că nu s-a prevalat şi nu a invocat autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunţate de Tribunalul Argeş în faţa instanţei de apel- Tribunalul Teleorman-, ci doar în faţa instanţei de fond- Judecătoria Alexandria, şi nici Tribunalul Teleorman nu a avut în vedere decizia nr. 2428/09.09.2015 pronunţată de Tribunalul Argeş, în considerentele sale, ci doar în preambulul hotărârii a prezentat soluţia instanţei de fond.

În examinarea acestei critici, urmează a se verifica dacă hotărârea recurată, prin care a fost soluţionată cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., a fost dată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Astfel, motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ. reglementează ipoteza existenţei unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

În sensul ipotezei menţionate, autoritatea de lucru judecat presupune în mod necesar existenţa triplei identităţi: de cauză, de obiect şi de părţi, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 431 alin. (1) Noul C. proc. civ., conform cărora "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect".

Contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte constată că instanţa de revizuire a reţinut că, pentru a fi operant motivul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., este obligatoriu ca cea dintâi hotărâre pronunţată să nu fi fost cunoscută şi avută în vedere la soluţia dată prin cea de-a doua, astfel încât, dacă instanţa ar fi cunoscut despre pronunţarea ei, să fi ajuns la o altă soluţie.

Deopotrivă, prin decizia din apel (nr. 708 a Tribunalului Teleorman), cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de intimată- recurenta- revizuentă SOCIETATEA A. S.R.L. BUCUREŞTI, s.n.- se reţine că instanţa a învederat faptul că aceasta a fost recalificată ca o apărare ce ţine de fondul contestaţiei, având în vedere faptul că aceasta vizează, de fapt, puterea de lucru judecat a sentinţei civile de validare a popririi, în cauză nefiind identitate de părţi, obiect şi cauză, pentru a putea opera autoritatea de lucru judecat.

Astfel, în speţă, este necontestat faptul că instanţa care a pronunţat hotărârea care a format obiectul cererii de revizuire (Decizia civilă nr. 708/2016 a Tribunalului Teleorman) a fost învestită şi a analizat existenţa autorităţii de lucru judecat în privinţa contestaţiei la executare formulate prin raportare la hotărârea anterioară (Decizia nr. 2428/2015 a Tribunalului Argeş).

Din examinarea deciziei recurate, se constată că instanţa, în analizarea condiţiilor de admisibilitate a revizuirii pentru motivul întemeiat pe art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., a reţinut că cererea este admisibilă numai dacă partea nu a avut cunoştinţă de existenţa primei hotărâri ori dacă, în cel de-al doilea litigiu, invocându-se excepţia autorităţii de lucru judecat, instanţa a omis să soluţioneze această excepţie.

În continuare, Curtea a constatat că, dimpotrivă, în apărare, în faţa primei instanţe de fond a contestaţiei la executare, a şi fost formulată, în mod expres, excepţia autorităţii de lucru judecat, faţă de judecata pronunţată în cererea de înfiinţare şi validare a popririi, fiind respinsă de instanţă după examinarea hotărârii ce în prezent se pretinde a fi contrazisă prin hotărârea de retractat.

Astfel învestită, instanţa anterioară a făcut verificări de fapt şi de drept, identificând statuările învestite cu efectul autorităţii de lucru judecat care însoţise o hotărâre definitivă ce tranşează un litigiu, fără ca revizuenta să poată pretinde o altă situaţie juridică (sub aspectul readucerii în discuţie a acestei excepţii).

Această condiţie de admisibilitate derivă din faptul că, în cadrul căii extraordinare de atac a revizuirii, instanţa de revizuire nu efectuează o analiză de legalitate şi temeinicie a hotărârii atacate cu revizuire, ca un corolar al principiului res judicata caracteristic hotărârilor judecătoreşti definitive, vizate de motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ.

Aşa fiind, în raport de toate aceste considerente reţinute de către instanţă prin hotărârea dată asupra revizuirii, susţinerile recurentei- revizuente sunt nefondate.

Curtea de apel, analizând cu prioritate admisibilitatea cererii de revizuire prin verificarea condiţiilor prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ., care a fost temeiul de drept al cererii formulate de revizuenta Societatea A. S.R.L. Bucureşti, corect a reţinut că, în această cale extraordinară de atac, nici condiţia referitoare la necunoaşterea hotărârii mai înainte pronunţate de către instanţa a cărei retractare se cere nu este îndeplinită.

De aceea, susţinerea recurentei- revizuente se bazează pe confuzia şi ignorarea de către aceasta a modalităţii în care se repercutează efectul pozitiv al lucrului deja judecat asupra judecăţilor ulterioare.

Ca şi motiv nou- introdus în C. proc. civ., motivul şapte de recurs, potrivit cu care:

"Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat.", reflectă importanţa acordată autorităţii de lucru judecat, a cărei incidenţă nu poate fi înlăturată prin aplicarea principiului non reformatio in peius.

Reglementată pentru prima oară în C. civ. principal efect al hotărârii judecătoreşti, dar şi ca excepţie absolută, autoritatea de lucru judecat are la bază două reguli fundamentale: o cerere nu poate fi judecată definitiv decât o singură dată; soluţia cuprinsă în hotărâre este prezumată (din raţiuni pentru a se evita un şir nesfârşit de procese, cu pericolul de a se pronunţa hotărâri contradictorii) a exprima adevărul şi nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre.

Astfel fiind, în ipoteza în care ar fi realizat o examinare a legalităţii şi temeiniciei asupra modului în care Tribunalul Teleorman a tranşat chestiunile referitoare la executările silite derulate de-a lungul timpului între părţi, instanţa de revizuire ar fi exercitat o competenţă specifică instanţei de control judiciar.

Însă, procedând în acord cu dispoziţiile procedurale, instanţa de revizuire a concluzionat în sensul că, subsumat motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu are competenţa de a efectua o examinare a legalităţii şi temeiniciei hotărârilor potenţial potrivnice- în opinia revizuentei, pentru a decide care este cea corectă, întrucât scopul acestui motiv de revizuire nu este cel al corectării unor eventuale greşeli de judecată, ci de a asigura respectarea autorităţii de lucru judecat.

În acest sens, instanţa are în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care s-a reţinut, cu referire la cererea de revizuire, că "unul dintre aspectele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanţele au pronunţat o soluţie definitivă, soluţia lor să nu poată fi repusă în discuţie (Cauza Brumărescu împotriva României, Hotărârea din 28 octombrie 1999, § 61, publicată în M. Of. nr. 414 din 31 august 2000). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat [...]. O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanţe având un caracter substanţial şi obligatoriu (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, § 23 - 24, publicată în M. Of. nr. 855 din 21 decembrie 2010)".

Nici cealaltă critică formulată de recurenta- revizuentă, prin care se susţine, în esenţă, greşita aplicare a dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., nu este fondată.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de revizuentă ca temei al demersului judiciar, revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Dintre aceste cerinţe, pentru speţa dedusă judecăţii, prezintă interes cea privind autoritatea de lucru judecat. Raţiunea unei atare reglementări presupune ca cea de-a două instanţă, învestită cu soluţionarea aceluiaşi litigiu, să ignore faptul că acesta şi-a găsit deja dezlegare jurisdicţională şi să statueze în sens contrar primei judecăţi.

Se observă că recurenta- revizuentă pretinde că aceasta este şi situaţia regăsită în cauza dedusă judecăţii, deoarece afirmă că după pronunţarea deciziei nr. 2428/2015 din 09 septembrie 2015 a Tribunalului Argeş, ar fi fost soluţionată în sens contrar, o contestaţie la executare având acelaşi obiect, hotărârea pronunţată încălcând autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Astfel, recurenta- revizuentă SOCIETATEA A. S.R.L. BUCUREŞTI a susţinut faptul că, decizia nr. 2428/2015 din 09 septembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Argeş, în dosarul nr. x/2013- având ca obiect: validare poprire- (definitivă), prin care s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de terţul poprit B. S.A. Alexandria, împotriva sentinţei civile nr. 11880/09.12.2014 pronunţată de Judecătoria Piteşti, în dosarul nr. x/2013, intimaţi fiind creditoarea S.C. A. S.R.L. Bucureşti, debitoarea D. S.R.L. şi intervenienta C. (prin respectiva sentinţă fiind admisă cererea de validare a popririi formulată de creditoarea S.C. A. S.R.L. Bucureşti, în contradictoriu cu debitoarea D. S.R.L. şi terţul poprit B. S.A. Alexandria, sens în care, s-a validat poprirea înfiinţată prin adresa nr. x/2013 în dosarul de executare nr. 261/2013 al B.E.J. "G." asupra sumelor datorate debitorului de terţul poprit, până la concurenţa sumei de 543.755,53 RON (531.964,58 RON debit şi a sumei de 11.780,95 RON cheltuieli de executare), se află în contradicţie cu soluţia pronunţată prin decizia civilă nr. 708 din data de 30 septembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2015 având ca obiect: contestaţie la executare (definitivă), prin care au fost admise apelurile declarate de apelanta- contestatoare S.C. B. S.A. Alexandria şi apelanta - intervenientă S.C. D. SRL- prin administrator judiciar E. SPRL Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 795 din 16.03.2016 pronunţată de Judecătoria Alexandria, în contradictoriu cu intimaţii Biroul Executorului Judecătoresc "F." şi S.C. A. S.R.L. Bucureşti; s-a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că au fost admise în parte contestaţia la executare şi cererea de intervenţie accesorie; a fost anulată întreaga executare silită şi toate actele de executare ce fac obiectul dosarului de executare silită nr. 821/2015 al B.E.J. "F." cu privire la contestatoarea S.C. B. S.A.; s-a dispus restituirea către contestatoare a sumei totale de 1575 RON achitate cu titlu taxă judiciară de timbru, fond şi apel şi a fost obligată intimata S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 339,6 RON către B.E.J. "F." cu titlu de cheltuieli fotocopiere dosar executare silită. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Faţă de acestea, Înalta Curte constată că recurenta- revizuentă circumscrie noţiunii de contrarietate, aşa cum este reglementată de art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., modalitatea procedurală diferită de soluţionare a unor cauze diferite din perspectiva diferitelor forme şi acte de executare silită întocmite în cadrul unor dosare execuţionale diferite, deci, în dosare având obiect şi cauză diferite.

Astfel, prima hotărâre, respectiv, decizia nr. 2428/2015 din 09 septembrie 2015, adică, cea care creează în ipoteza cauzei, autoritatea de lucru judecat pretins a fi fost încălcată prin hotărârea ulterioară menţionată, a privit cererea formulată de creditoarea S.C. A. S.R.L. BUCUREŞTI de validare a popririi asupra veniturilor pe care debitoarea D. S.R.L. le are de primit de la terţul poprit B. S.A. pentru suma de 543.755,53 RON, reprezentând contravaloarea titlurilor executorii pentru care s-a dispus înfiinţarea popririi executorii în dosarul de executare nr. 261/2013 al B.E.J. "G.", în timp ce, contestaţia la executare soluţionată prin decizia civilă nr. 708 din 30 septembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia Civilă în dosarul nr. x/2015 (definitivă), a cărei revizuire s-a solicitat, a privit formele de executare silită ce fac obiectul dosarului execuţional nr. 821/2015 al B.E.J. "F.", este adevărat, pentru recuperarea sumei de 543.755,53 RON, la care s-au adăugat cheltuielile de executare în cuantum de 14.037,78 RON.

Faţă de acestea, obiectul şi cauza analizate succesiv de către instanţe prin hotărârile ce se invocă a fi potrivnice, nu sunt identice, iar fundamentul legal este implicit diferit. Soluţiile astfel pronunţate nu sunt contrare unele altora întrucât nu se contrazic, nu se exclud una pe alta, ci au privit cauze cu totul diferite, cu obiect diferit.

În timp ce validarea popririi reprezintă mijlocul procedural prin care, creanţa pe care debitorul poprit o deţine asupra terţului poprit, se transferă creditorului urmăritor, şi, astfel, în cadrul procesului de validare a popririi, se stabileşte un raport juridic nou, direct între creditor şi terţul poprit, contestaţia la executare este mijlocul procedural prin intermediul căruia, cei nemulţumiţi de modul de derulare a executării silite pot obţine desfiinţarea măsurilor de urmărire silită.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reţine că instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conţine soluţia corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre şi, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Concluzionând, se constată că aspectele invocate prin cererea de revizuire, îmbracă în realitate caracterul unor critici de nelegalitate, prin care se urmăreşte reformarea unei hotărâri judecătoreşti intrată în puterea lucrului judecat, nu pe motiv că ar fi fost pronunţată cu încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat, ci, dimpotrivă, prin înfrângerea acestui principiu, anume sub motiv că judecata ar fi fost greşită, ceea ce nu este permis pe calea revizuirii.

Or, scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este cel al respectării principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate prin nesocotirea acestuia.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) Noul C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a Noul C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta SOCIETATEA A. S.R.L. BUCUREŞTI împotriva deciziei civile nr. 654/2017 din 14 martie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2016.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 aprilie 2018.