Sublease damages award upheld after unilateral early termination; appeal dismissed as unfounded.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal as unfounded, upholding the appellate decision that had awarded the claimant 212,447.13 RON in damages (lost rent for 19 December 2009–29 January 2010) plus 19,502.43 RON costs, and ordering the appellant to pay 5,546.11 RON in costs. The dispute arose from a sublease terminated unilaterally by the lessee within the first contractual year, prohibited under art. 12.7 of the contract as amended; the court rejected the lessee's arguments that the appellate court exceeded the scope of the counterclaim (art. 304 pt. 6 C. proc. civ.) or breached res judicata from prior decisions, since the claim sought damages under art. 12.7, not retention of the performance bond, and the appellate court properly quantified the proved loss under arts. 1073 and 1084 Civil Code (1864).
Legislator headnote
AI generatedart. 1073 C. civ, art. 1084 C. civ, art. 304 pct. 6 C. proc. civ, art. 304 pct. 4 C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ, art. 274 C. proc. civ; Sublease damages award upheld after unilateral early termination; appeal dismissed as unfounded: The dispute arose from a sublease terminated unilaterally by the lessee within the first contractual year, prohibited under art. 12.7 of the contract as amended; the court rejected the lessee's arguments that the appellate court exceeded the scope of the counterclaim (art. 304 pt. 6 C. proc. civ.) or breached res judicata from prior decisions, since the claim sought damages under art. 12.7, not retention of the performance bond, and the appellate court properly quantified the proved loss under arts. 1073 and 1084 Civil Code (1864).
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for rejecting the appeal as unfounded.
Basis for ordering the losing party to pay the opponent's litigation costs.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3973 din 27 iunie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.A.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut în esenţă următoarele.
Prin prezenta cerere, care este identică cu cererea reconvenţională care a fost disjunsă din dosarul nr. x/2010, cerere care a fost conexată la dosarul nr. x/2011, reclamanta S.C. B. S.A. a solicitat instanţei să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 214.447,13 RON, reprezentând garanţia de bună execuţie prevăzută în contractul de sublocaţiune nr. x din 18 decembrie 2008, obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere calculate conform prevederilor art. 8.3. din contractul de sublocaţiune nr. x din 18 decembrie 2008 până la data plăţii efective, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculate conform prevederilor O.G. nr. 9/2000 asupra debitului principal în sumă de 214.447.13 RON până la data plăţii efective.
Conform dispoziţiilor contractuale pârâta s-a obligat să restituie garanţia de bună execuţie în termen de 15 zile de la încetarea contractului sub sancţiunea plăţii de penalităţi de întârziere în cuantum de 0.25% pentru fiecare zi de întârziere.
Prin cererea reconvenţională formulată în dosarul nr. x/2011, S.C. A. S.R.L. a solicitat să se constate că sublocatarul B. S.A. are obligaţia să plătească pârâtei suma de 212.447,13 RON, reprezentând garanţia de bună execuţie, cu titlu de daune-interese în temeiul clauzei penale prevăzută de art. 12.7 sau art. 12.9 din contract - sublocatarul B. S.A. are obligaţia să plătească pârâtei A. S.R.L. chiria aferentă perioadei 1 decembrie 2009 - 18 decembrie 2009, calculată la valoarea de 126.981,48 RON, precum şi penalităţi de întârziere în cuantum de 0,25% din valoarea chiriei, conform art. 5.3. din contract.
În primul ciclu procesual, prin sentinţa civilă nr. 1544 din 25 februarie 2013 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta-pârâtă S.C. B. S.A. ca neîntemeiată, a respins cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă S.C. A. S.R.L. ca inadmisibilă şi a compensat în totalitate cheltuielile de judecată ale părţilor.
Împotriva acestei soluţii au declarat apel ambele părţi. Prin decizia civilă nr. 340 din 9 octombrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelurile, a anulat sentinţa atacată şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Împotriva deciziei nr. 340 din 9 octombrie 2013, a declarat recurs pârâtă-reclamantă S.C. A. S.R.L.. Prin decizia nr. 2722 din 25 septembrie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul, a casat în parte decizia recurată, a trimis cauza spre rejudecarea apelului declarat de reclamanta S.C. B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1544 din 25 februarie 2013 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi a menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.
După casare, prin decizia civilă nr. 62A din 21 ianuarie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul formulat de apelanta reclamantă-pârâtă S.C. B. S.A. în contradictoriu cu intimata-pârâtă reclamantă S.C. A. S.R.L., a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 1544 din 25 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în sensul că a admis cererea formulată de reclamanta S.C. B. S.A., a obligat pârâta S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 85.465,65 RON, diferenţa garanţie de bună execuţie şi penalităţi de întârziere în sumă de 85.465,65 RON şi a obligat intimata S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 9070,30 RON, cheltuieli de judecată fond şi apel.
Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că denunţarea contractului s-a realizat în interiorul primului an de derulare a contractului când era interzisă prin art. 12.7 din contract sub sancţiunea daunelor interese, şi nu doar condiţionată de respectarea preavizului prevăzut la art. 12.9. Prevederile art. 12.1 din contract, astfel cum au fost modificate prin actul adiţional nr. 954, au menţinut posibilitatea încetării contractului prin denunţarea unilaterală, dar în condiţiile prevăzute de art. 12.7 şi 12.9, astfel că denunţarea contractului chiar şi în primul an va produce efectul încetării contractului, de altfel recunoscut implicit de părţi.
În aceste condiţii, devin aplicabile prevederile art. 8.3 din contract ce obligă pârâta - sublocator la restituirea garanţiei, aceasta nemaiîndeplinind rolul de evaluare anticipată a daunelor interese ca în cazul art. 12.9 din contract. Pretenţiile reclamantei au fost întemeiate pe dispoziţiile art. 8.3 din contract care prevăd obligaţia pârâtei de restituire a garanţiei de bună execuţie la încetarea contractului.
Dispoziţiile art. 12.9 din contract cum au fost modificate prin dispoziţiile art. 5 din Actul adiţional nr. x din 23 decembrie 2008 nu au incidenţă în cauză, deoarece aceste dispoziţii contractuale ar fi fost aplicabile numai dacă denunţarea contractului ar fi intervenit în anii 2, 3, 4 sau 5 din contract. În cauză îşi găsesc aplicabilitatea dispoziţiile art. 12.7 din contract, aşa cum a fost modificat de art. 3 din Actul adiţional nr. x din 23 decembrie 2008, care prevăd condiţiile în care contractul poate fi denunţat în primul an de contract, respectiv că sublocatarul B. S.A. nu poate înceta contractul prin denunţare unilaterală, sub sancţiunea de daune interese.
Tribunalul a constatat că nu există o evaluare convenţională a daunelor interese, prin care părţile să stabilească întinderea despăgubirilor, respectiv nu a fost inclusă o clauză penală ca în cazul art. 12.9 din contract, unde părţile au prevăzut în mod expres că în cazul în care sublocatarul nu va respecta termenul de preaviz de 90 de zile, va pierde garanţia de bună execuţie, cu titlu de clauză penală.
Tribunalul a constatat că pârâta-reclamantă nu are dreptul de a reţine suma de 212.447,13 RON achitată de pârâta B. S.A. cu titlu de garanţie de bună execuţie şi a respins ca neîntemeiată această cerere.
Din suma datorată de către pârâta-reclamantă A. S.R.L., reclamantei-pârâte S.C. B. S.A. cu titlu de garanţie s-a scăzut suma de 126.981,48 RON solicitată de către pârâta-reclamantă A. S.R.L. cu titlu de chirie restantă, aferentă perioadei 1 decembrie 2009 - 18 decembrie 2009.
În ceea ce priveşte penalităţile de întârziere în cuantum de 0,25% din valoarea chiriei, conform art. 5.3. din contract, tribunalul l-a respins ca neîntemeiat faţă de împrejurarea că potrivit art. 8.1 din contract, garanţia de bună execuţie va rămâne la dispoziţia sublocatorului pe toată durata de valabilitate a contractului, nefiind purtătoare de dobânzi în favoarea sublocatarului.
Tribunalul a arătat că pârâta-reclamantă nu poate invoca plata cu întârziere a chiriei de către reclamanta-pârâtă deoarece în temeiul art. 8.1 din contract, putea să reţină suma solicitată cu titlu de chirie aferentă perioadei 1 decembrie 2009 - 18 decembrie 2009 din garanţia de bună execuţie, pe care o deţinea, şi care depăşea cu mult cuantumul sumei solicitate.
A. S.R.L. a declarat apel împotriva acestei sentinţe şi a încheierilor de şedinţă premergătoare, solicitând admiterea apelului şi schimbarea în parte a hotărârii atacate, cu consecinţa obligării pârâtei-reclamante B. la plata sumei de 212.447,13 RON, cu titlul de daune interese.
Prin decizia civilă nr. 2409 A din 21 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că a admis capătul 1 din cerere în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 212.447,13 RON cu titlu de daune interese şi 19.502,43 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut în esenţă următoarele:
Instanţa de fond a constatat în mod corect că părţile nu au stipulat în contract o clauză prin care să evalueze de comun acord cuantumul daunelor interese datorate în ipoteza aplicării dispoziţiilor contractuale de la art. 12.7.
În analiza materialului probator aflat la dosarul cauzei instanţa de fond a omis să cerceteze înscrisurile depuse de către reclamanta A. S.R.L. în susţinerea pretenţiilor sale, apreciind în mod neîntemeiat că nu s-a probat cuantumul prejudiciului suferit de reclamantă prin denunţarea unilaterală a contractului de sublocaţiune.
Astfel, ulterior denunţării contractului de către B. la data de 19 decembrie 2009 spaţiul a fost recompartimentat şi închiriat mai multor chiriaşi iar o perioadă de timp imobilul nu a putut face obiectul nici unui contract, mai precis primul contract a fost încheiat abia la data de 29 ianuarie 2010, suferind în acest mod un prejudiciu în sumă de 43.000 euro, echivalentul chiriei lunare achitate de B..
Aşadar, apare ca fiind evident faptul că reclamanta a fost lipsită de beneficiul nerealizat reprezentat de contravaloarea chiriei lunare pe care nu a mai obţinut-o de la B., prejudiciu ce se impune a fi reparat în temeiul clauzei de la art. 12.7 din contract şi în conformitate cu prevederile art. 1073 C. civ. şi art. 1084 C. civ. de la 1864 prin obligarea intimatei-pârâte la plata sumei de 212. 447,13 RON, reprezentând contravaloarea în RON a beneficiului nerealizat constând în chiria pentru perioada 19 decembrie 2009 - 29 ianuarie 2010.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs S.C. B. S.A. Bucureşti, criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:
Instanţa de apel a acordat apelantei S.C. A. S.R.L. mai mult decât aceasta a solicitat prin cererea reconvenţională pe care a formulat-o încălcând dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Astfel, A. a solicitat prin cererea reconvenţională "să se constate că sublocatarul B. are obligaţia să plătească suma de 212.447,13 RON reprezentând garanţia de bună execuţie, cu titlu de daune interese, în temeiul clauzei penale prevăzute de art. 12.7 sau art. 12.9 din contract".
Instanţa de apel prin decizia recurată precizează faptul că:
"părţile nu au stipulat în contract o clauză prin care să evalueze de comun acord cuantumul daunelor-interese datorate în ipoteza aplicării dispoziţiilor contractuale de la art. 12.7".
Prin decizia recurată, Curtea de Apel a încălcat principiul disponibilităţii, pronunţându-se pe un alt capăt de cerere şi nu pe cel formulat de către A. prin cererea reconvenţională. În mod eronat, instanţa de apel a analizat daunele interese independent de garanţia de bună execuţie aşa cum a fost solicitat.
Curtea de Apel a încălcat, prin decizia recurată, autoritatea de lucru judecat.
Din decizia nr. 2032 din 8 octombrie 2015 reiese în mod clar că sancţiunea pentru rezilierea contractului în primul an contractual nu este reţinerea garanţiei de bună execuţie aşa cum a solicitat A. S.R.L. prin cererea reconvenţională, ci acordarea de daune interese.
Din decizia nr. 2722 din 25 septembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reiese faptul că solicitarea formulată de către A. S.R.L. în cererea reconvenţională este aceea de a reţine garanţia ca şi daune interese în temeiul art. 12.7 şi nu de a evalua cuantumul daunelor interese datorate.
Obiectul prezentului dosar apare ca fiind sub incidenţa puterii de lucru judecat raportat la cele două decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Decizia recurată analizează incorect fondul cauzei, A. S.R.L. nu a solicitat instanţei să identifice şi cuantifice cuantumul daunelor interese suferite, la valoarea beneficiului nerealizat.
Prin decizia nr. 2032 din 8 octombrie 2015 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit faptul că în temeiul art. 12.7 din contract garanţia de bună execuţie nu poate fi reţinută cu titlu de daune interese.
A. S.R.L. a avut toate oportunităţile de a închiria spaţiul şi a obţine o chirie echivalentă sau chiar mai mare, fiind evident faptul că neînchirierea acestui spaţiu pentru o perioadă de o lună nu se datorează societăţii recurente.
Deşi părţile au delimitat foarte clar în contract limitele răspunderii fiecărei dintre ele în situaţia încălcării clauzelor contractuale, nu au delimitat sub nicio formă limitele unor eventuale daune interese în situaţia rezilierii contractului în primul an contractual, neexistând o evaluare convenţională a eventualelor daune interese.
Se solicită casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.
În subsidiar, se solicită casarea deciziei, reţinerea cauzei spre rejudecare şi respingerea apelului formulat de către A. S.R.L.
În cauză, intimata S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază recursul ca fiind nefondat şi urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
În cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 6 C. proc. civ., instanţa de apel neîncălcând limitele investirii.
Astfel, prin cererea reconvenţională formulată de A. S.R.L. s-a solicitat obligarea S.C. B. S.A. Bucureşti la plata sumei de 212.447,12 RON cu titlu de daune interese, precum şi să se constate că are dreptul să reţină garanţia de bună execuţie pentru repararea prejudiciului cauzat prin denunţarea unilaterală a contractului.
Întrucât cererea reconvenţională a fost respinsă, A. S.R.L. a declarat apel şi a solicitat schimbarea sentinţei apelate în sensul obligării S.C. B. S.A. la plata sumei de 212.447,13 RON cu titlu de daune interese.
Instanţa de apel a dispus schimbarea sentinţei, constatând existenţa prejudiciului limitat la suma de 212.447,13 RON şi a dispus acordarea de daune interese pentru acoperirea prejudiciului.
Aşa fiind, instanţa de apel s-a pronunţat în limitele investirii şi nu a acordat mai mult decât s-a cerut, procedând la o nouă judecată asupra fondului în limitele criticilor formulate prin apel şi prin prisma caracterului devolutiv al acestei căi de atac.
Este de menţionat că prin decizia nr. 2032/2015, Înalta Curte a reţinut că intimata A. S.R.L. are dreptul la daune interese în temeiul art. 12.7 din contract având în vedere că denunţarea contractului de către B. a fost făcută cu încălcarea dispoziţiilor contractuale.
În cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 4 C. proc. civ.. Recurenta invocă dispoziţiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ. potrivit cărora, casarea unei decizii se poate dispune "când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti" însă, în realitate, susţine că instanţa de apel ar fi încălcat puterea de lucru judecat a deciziei nr. 2032/2015 şi respectiv nr. 2722/2014.
În speţă nu este vorba despre o încălcare a atribuţiilor autorităţii judecătoreşti.
Criticile privind încălcarea autorităţii de lucru judecat sunt neîntemeiate.
Astfel, în ceea ce priveşte decizia nr. 2722/2014, instanţa de recurs nu a făcut nicio menţiune cu privire la obiectul cererii reconvenţionale formulate de A. S.R.L. cu excepţia celei potrivit căreia hotărârea instanţei de apel de trimitere spre rejudecare a cererii reconvenţionale a dobândit autoritate de lucru judecat.
Prin hotărârea instanţei de apel s-a stabilit că prima instanţă a respins în mod greşit acţiunea ca inadmisibilă, dispunând trimiterea spre rejudecare. Nici această instanţă nu a făcut nicio menţiune cu privire la obiectul cererii reconvenţionale sau cu privire la vreo limitare a obiectului acestuia, urmând a fi analizată acţiunea în răspundere contractuală formulată de A. S.R.L.
Pe de altă parte, prin decizia nr. 2032/2015 se reţin următoarele:
"Din dispoziţiile contractuale menţionate rezultă că părţile au interzis denunţarea unilaterală a contractului de către sublocatar în primul an de contract, sub sancţiunea daunelor-interese. Într-o altă exprimare, denunţarea unilaterală a contractului în primul an atrăgea ca sancţiune plata de daune interese şi nu pierderea garanţiei de bună execuţie cu titlu de clauză penală. Această sancţiune este specifică doar în cauza denunţării unilaterale a contractului în anii 2-5 din contract".
Aşa fiind, instanţa de apel nu a acordat S.C. A. S.R.L. dreptul de a reţine garanţia de bună execuţie, ci a acordat daune interese aşa cum s-a statuat de Înalta Curte prin decizia nr. 2032/2015. Ca atare, nu s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a deciziilor anterior pronunţate.
Criticile privind incorecta analizare a fondului cauzei nu se subscriu motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. şi astfel nu pot face obiectul analizei recursului, fiind critici privind netemeinicia deciziei recurate.
Prin hotărârea instanţei de apel s-a reţinut în mod corect că S.C. A. S.R.L. a demonstrat existenţa unui prejudiciu efectiv suferit sub forma beneficiului nerealizat.
Prin decizia nr. 2032/2015 Înalta Curte a reţinut în mod irevocabil că, în raport de denunţarea unilaterală a contractului în primul an de către recurenta S.C. B., cu încălcarea dispoziţiilor contractuale care nu permiteau acest lucru, intimata S.C. A. S.R.L. are dreptul la daune interese în temeiul art. 12.7 din contract.
În această situaţie, instanţa de apel a reţinut în mod corect faptul că se impunea stabilirea prejudiciului suferit, acesta constând în chiria pe care recurenta ar fi plătit-o dacă nu ar fi denunţat contractul de sublocaţiune cu încălcarea dispoziţiilor contractuale.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 4 şi 6 C. proc. civ., criticile aduse deciziei recurate fiind neîntemeiate.
Pe cale de consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat, iar potrivit dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. B. S.A. BUCUREŞTI împotriva deciziei civile nr. 2409 A din 21 decembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Obligă recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. BUCUREŞTI la plata sumei de 5.546,11 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. BUCUREŞTI.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 aprilie 2018.