Criminal review admissible under Article 453(1)(f) CPP: appeal in cassation remanded after Constitutional Court declared plea-bargain appeal restriction unconstitutional

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Revizuirea

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- revizuire

C. proc. pen., art. 440, art. 453 alin. (1) lit. f)

1. În cazul admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate a dispoziţiilor privind hotărârile supuse recursului în casaţie, cererea de revizuire formulată în baza art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. împotriva încheierii de respingere, conform art. 440 alin. (2) C. proc. pen., a cererii de recurs în casaţie, este admisibilă, dacă excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi dispoziţii a fost ridicată în cauză anterior publicării deciziei Curţii Constituţionale.

2. Admiterea în principiu a cererii de revizuire formulată împotriva încheierii de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de recurs în casaţie se dispune prin decizie, în complet format din 3 judecători.

3. În ipoteza în care admite în principiu cererea de revizuire, instanţa dispune, în complet format din 3 judecători, scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea spre repartizare aleatorie a cererii de recurs în casaţie, întrucât admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie se examinează în complet format din un judecător, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., iar rejudecarea cauzei după admiterea în principiu a cererii de revizuire se face potrivit regulilor de procedură privind judecata în primă instanţă, conform art. 461 alin. (1) C. proc. pen., în speţă, a regulilor privind procedura de filtru a recursului în casaţie.

I.C.C.J., Secţia penală, complet format din 3 judecători, decizia nr. 195 din 2 aprilie 2019

Prin sentința nr. 1093 din 29 aprilie 2016, pronunțată de Tribunalul București, Secția I penală, cu referire la inculpatul A., s-au hotărât următoarele:

În baza art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi c), alin. (21) lit. a) şi b) şi alin. (3) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 5 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A.

În baza art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen. anterior, art. 5 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat.

În baza art. 367 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.; în baza art. 47 C. pen. raportat la art. 233 - art. 234 alin. (1) lit. a), c) şi f) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.; în baza art. 47 C. pen. raportat la art. 233 - art. 234 alin. (1) lit. a), c) şi f) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat.

S-a făcut aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 10 din Legea nr. 187/2012.

Prin decizia nr. 1632/A din 2 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală, s-au dispus următoarele:

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei nr. 1093 din 29 aprilie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia I penală.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată şi, în fond, în rejudecare:

În baza art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi c), alin. (21) lit. a) şi b) şi alin. (3) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 5 alin. (1) C. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A.

În baza art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat.

În baza art. 367 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.; în baza art. 47 C. pen. raportat la art. 233 - art. 234 alin. (1) lit. a), c) şi f) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 41 alin. (1) C. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.; în baza art. 47 C. pen. raportat la art. 32 raportat la art. 233 - art. 234 alin. (1) lit. a), c) şi f) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat.

S-a făcut aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 10 din Legea nr. 187/2012.

Împotriva hotărârii anterior menţionate, a declarat recurs în casaţie inculpatul A.

În motivarea cererii sale, inculpatul A. a invocat cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Totodată, recurentul inculpat a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 434 alin. (2) lit. f) C. proc. pen.

Prin încheierea nr. 149/RC din 3 aprilie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, a fost admisă cererea formulată de recurentul inculpat A. şi a fost sesizată Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 434 alin. (2) lit. f) C. proc. pen.

Prin aceeaşi încheiere, în temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 1632/A din 2 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I penală.

La data de 21 decembrie 2018, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, a fost înregistrată cererea de revizuire formulată de recurentul inculpat A. împotriva sentinţei penale nr. 1093 din 29 aprilie 2016 a Tribunalului Bucureşti.

În motivarea cererii sale, a susţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., întrucât încheierea nr. 149/RC din 3 aprilie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, s-a întemeiat pe o prevedere legală declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 651/2017, după ce hotărârea a devenit definitivă, iar consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

La termenul de judecată din data 19 martie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că obiectul cererii de revizuire îl formează, în realitate, încheierea nr. 149/RC din 3 aprilie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală.

Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulată de recurentul inculpat A. împotriva încheierii nr. 149/RC din 3 aprilie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, în opinie majoritară, constată următoarele:

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

Fiind o cale extraordinară de atac, aceasta se formulează în scris şi trebuie motivată, cu arătarea cazului de revizuire pe care se întemeiază şi a mijloacelor de probă în dovedirea acestuia şi este admisibilă doar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în alin. (3) al art. 459 C. proc. pen., respectiv:

a) cererea a fost formulată în termen şi de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455;

b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) şi (3);

c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale;

d) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv;

e) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea;

f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerinţelor instanţei dispuse potrivit art. 456 alin. (4).

Conform art. 459 alin. (4) C. proc. pen., în cazul în care instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile mai sus enumerate, dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de revizuire.

În cazul în care instanţa constată neîndeplinirea condiţiilor prevăzute în alin. (3), potrivit art. 459 alin. (5) C. proc. pen., dispune prin sentinţă respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

Examinând îndeplinirea condiţiilor mai sus enumerate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că cererea de revizuire a fost formulată în scris, motivată în fapt şi în drept, cu arătarea cazului de revizuire pe care se întemeiază, respectiv cel prevăzut în art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. - hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

Aceasta priveşte încheierea nr. 149/RC din 3 aprilie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, hotărâre definitivă, pronunţată în calea extraordinară a recursului în casaţie.

Cererea de revizuire a fost formulată în conformitate cu dispoziţiile art. 457 alin. (1) teza finală C. proc. pen., în mai puţin de un an de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 651 din 17 octombrie 2017 (M. Of. nr. 1000 din 18 decembrie 2017), respectiv la data de 10 decembrie 2018, de către recurentul inculpat A., persoană care a promovat recursul în casaţie.

Prin încheierea nr. 149/RC din 3 aprilie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpat A. împotriva deciziei nr. 1632/A din 2 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I penală, cu motivarea că decizia recurată nu face parte din categoria hotărârilor care pot fi atacate cu recurs în casaţie, avându-se în vedere dispoziţiile art. 434 alin. (2) lit. f) C. proc. pen.

Ulterior acestei hotărâri, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 651 din 17 octombrie 2017, publicată în M. Of. nr. 1000 din 18 decembrie 2017, a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 434 alin. (2) lit. f) C. proc. pen., care exclude atacarea cu recurs în casaţie a soluţiilor pronunţate ca urmare a aplicării procedurii privind recunoaşterea învinuirii, este neconstituţională.

În plus, se constată că recurentul inculpat A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 434 alin. (2) lit. f) C. proc. pen. în cadrul dosarului anterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 651 din 17 octombrie 2017, cerere ce i-a fost admisă de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, însă excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acesta a fost respinsă ca devenită inadmisibilă, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 513 din 17 iulie 2018, publicată în M. Of. nr. 939 din 7 noiembrie 2018.

Mai mult, consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă, revizuentul fiind în executarea unei hotărâri pe care o consideră nelegală sub aspectul legalităţii pedepsei aplicate şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că, deşi hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate într-o altă cauză, aceasta profită şi revizuentului A., care a declanşat controlul de constituționalitate a dispoziţiilor art. 434 alin. (2) lit. f) C. proc. pen. anterior momentului publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 651/2017, în condiţiile prevăzute de lege.

Sub acest aspect, Curtea Constituţională a reţinut (a se vedea în acest sens Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în M. Of. nr. 185 din 11 martie 2016, paragraful 33) că „o decizie de constatare a neconstituționalității unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justiţiabili care a ridicat excepţia de neconstituţionalitate în cauze soluţionate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei prin care se constată neconstituţionalitatea, precum şi autorilor aceleiaşi excepţii, invocate anterior publicării deciziei Curţii, în alte cauze, soluţionate definitiv.”

A raţiona altfel ar însemna împiedicarea, în continuare, a revizuentului de a beneficia de calea extraordinară de atac a recursului în casaţie şi a perpetua încălcarea dispoziţiilor art. 16, art. 21 şi art. 131 din Constituţia României, deşi acesta a declanşat, la rândul său, controlul de constituționalitate a dispoziţiilor art. 434 alin. (2) lit. f) C. proc. pen., în condiţiile în care stabilitatea hotărârii judecătoreşti nu poate să primeze în raport cu prevederile cu valoare de principiu cuprinse în Constituţie.

Totodată, în aplicarea dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate ignora cele constatate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în M. Of. nr. 185 din 11 martie 2016, respectiv necesitatea transpunerii în cuprinsul dispoziţiilor normative mai sus menţionate, pentru garantarea atât a raporturilor de stabilitate, cât şi pentru o bună administrare a justiţiei, a jurisprudenţei instanţei de contencios constituţional cu privire la condiţiile în care se poate formula revizuire, în temeiul unei decizii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, precum şi faptul că transpunerea soluţiei jurisprudențiale din cuprinsul paragrafului 33 al Deciziei nr. 126/2016 este incompletă.

În sens contrar, ar lipsi de fundament însuşi controlul de constituţionalitate, întrucât autorul unei excepţii de neconstituționalitate ar fi pus în imposibilitatea de a beneficia de efectele deciziei Curţii Constituţionale, deci ale controlului de constituţionalitate pe care l-a declanşat, împrejurare care ar echivala cu o veritabilă sancţiune aplicabilă acestuia.

În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în opinie majoritară, apreciază că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 459 C. proc. pen., sens în care, făcând aplicarea celor statuate de Curtea Constituţională în considerentele deciziei mai sus arătate, va admite cererea de revizuire formulată de recurentul inculpat A.

Având în vedere că hotărârea atacată a fost pronunţată în etapa examinării admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie care, în conformitate cu dispoziţiile art. 440 alin. (1) C. proc. pen., se face atunci când procedura de comunicare a cererii este legal îndeplinită, de un complet format din un judecător, în cameră de consiliu şi fără citarea părţilor, iar, potrivit art. 461 alin. (1) C. proc. pen., rejudecarea cauzei după admiterea în principiu a cererii de revizuire se face potrivit regulilor de procedură privind judecata în primă instanţă (în speţă - procedura de filtru a recursului în casaţie), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va trimite la repartizare aleatorie cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A.

În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu majoritate, a admis în principiu cererea de revizuire formulată de recurentul inculpat A. împotriva încheierii nr. 149/RC din 3 aprilie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală.

A scos cauza de pe rol şi a trimis spre repartizare aleatorie cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A.

OPINIE SEPARATĂ

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

Potrivit dispozițiilor art. 452 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă.

Din conţinutul prevederilor legale menţionate, rezultă că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătorești care conțin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmărește înlăturarea erorilor de fapt pe care le conțin hotărârile judecătorești. Or, asemenea erori pot fi întâlnite numai în hotărârile care rezolvă fondul cauzei penale.

Sunt hotărâri prin care se rezolvă fondul cauzei acelea prin care instanța se pronunță asupra raportului juridic de drept substanțial și asupra raportului juridic procesual penal principal. Cu alte cuvinte, prin rezolvarea fondului cauzei, instanța rezolvă acțiunea penală și pronunță, după caz, condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal.

Sub aspectul laturii civile, sunt supuse revizuirii hotărârile în care s-a pronunţat o soluţie de admitere sau respingere (ca nefondată sau inadmisibilă) a acţiunii civile exercitată în cadrul procesului penal.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile prevăzute în art. 452 alin. (1) C. proc. pen.

Prin încheierea nr. 149/RC din 3 aprilie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, împotriva căreia recurentul inculpat A. a formulat cerere de revizuire, nu s-a rezolvat fondul cauzei, ci a fost respinsă, ca inadmisibilă, admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie împotriva unei decizii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În ceea ce priveşte incidenţa în cauză a dispoziţiilor Deciziei nr. 651 din 17 octombrie 2017, publicată în M. Of. nr. 1000 din 18 decembrie 2017, trebuie precizat că, în conformitate cu prevederile art. 147 alin. (1) din Constituţia României, „dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, (…) constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei”, iar în dispoziţiile alin. (4) teza finală ale aceluiaşi articol, se precizează în mod expres că deciziile Curţii Constituţionale „au putere numai pentru viitor.”

Pentru aceste considerente, apreciez, în opinie minoritară, că se impune respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire formulată de recurentul inculpat A.