Eligibility for forced labor veteran benefits under Law no. 309/2002: evidentiary insufficiency to distinguish military units of the Ministry of Armed Forces from General Directorate of Labor detachments.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the District Pension House, cancelled the lower court’s judgment, and remanded the case for retrial, resulting in a procedural reversal of the decision that had previously granted the plaintiff's benefits. The dispute concerned the administrative refusal to award specific pension rights under Law no. 309/2002, with the plaintiff claiming eligibility based on performing military service in labor detachments under the General Directorate of Labor between 1952 and 1955. The appellate court had previously ruled in the plaintiff's favor based on an unsubstantiated table from another case file, but the High Court found the evidentiary material insufficient to definitively determine whether the specific military units involved were part of the General Directorate of Labor or the Ministry of Armed Forces. The decisive legal basis for the remand included Articles 312 and 313 of the Code of Civil Procedure for the insufficiency of evidence preventing a just conclusion, and Article 6 paragraph (5) of Law no. 309/2002 regarding the scope of the legislation.
Legislator headnote
AI generatedart. 1 din Legea nr. 309/2002, art. 6 alin. (5) din Legea nr. 309/2002, art. 312 și 313 C. proc. civ; Eligibility for forced labor veteran benefits under Law no. 309/2002: evidentiary insufficiency to distinguish military units of the Ministry of Armed Forces from General Directorate of Labor detachments: The dispute concerned the administrative refusal to award specific pension rights under Law no. 309/2002, with the plaintiff claiming eligibility based on performing military service in labor detachments under the General Directorate of Labor between 1952 and 1955. The appellate court had previously ruled in the plaintiff's favor based on an unsubstantiated table from another case file, but the High Court found the evidentiary material insufficient to definitively determine whether the specific military units involved were part of the General Directorate of Labor or the Ministry of Armed Forces. The decisive legal basis for the remand included Articles 312 and 313 of the Code of Civil Procedure for the insufficiency of evidence preventing a just conclusion, and Article 6 paragraph (5) of Law no. 309/2002 regarding the scope of the legislation.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited as a basis for admitting the appeal and ordering the cancellation of the prior judgment.
Procedural rules applied in the dispositive to justify the cancellation of the appealed sentence and the remittal of the case for retrial.
Full text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 11 iulie 2003, reclamantul K.M. a solicitat anularea hotărârii nr. 659 din 19 decembrie 2002, emisă de Casa Județeană de Pensii Mureș, prin care i s-a respins cererea privitoare la acordarea drepturilor stabilite prin Legea nr. 309/2002.
În motivarea acțiunii, reclamantul arată că a efectuat stagiul militar la muncă forțată, în perioada 8 mai 1952 - 7 mai 1955, ceea ce îi conferă dreptul de a beneficia de prevederile Legii nr. 309/2002.
Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 245 din 2 septembrie 2003, a admis acțiunea, în sensul că a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta, să stabilească în favoarea reclamantului, drepturile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 309/2002, pentru perioada 8 mai 1952 - 7 mai 1955.
Instanța reține că hotărârea contestată nu este motivată, ceea ce face imposibil de realizat controlul judiciar în procedura contenciosului administrativ și că din copia livretului militar al reclamantului rezultă că acesta a efectuat stagiul militar, numai în unități din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.
Pârâta Casa Județeană de Pensii Mureș a declarat recurs împotriva sentinței, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Susține că reclamantul a efectuat stagiul militar la o unitate militară din cadrul Ministerului Forțelor Armate, și nu la un detașament de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, astfel că nu se încadrează între persoanele prevăzute de Legea nr. 309/2002.
Recursul va fi admis în sensul și pentru considerentele care se vor arăta în continuare.
Din copia de pe livretul militar al intimatului rezultă că acesta a fost încorporat la 8 mai 1952, de Comisariatul Militar al raionului Târgu Mureș și repartizat la U.M. 03048 Câlnic, unde a stat până la 1 mai 1953, când a fost trimis la U.M. 04702 Vatra Dornei, apoi la U.M. 03950 Tiget și la U.M. 04725 Areuș, de unde a fost lăsat la vatră la 7 mai 1955.
La poziția 27 „Funcția” apare consemnat „Mână de lucru”, care este însă tăiată cu o linie.
La dosar nu există nici o altă dovadă din care să rezulte dacă unitățile militare la care a efectuat stagiul militar, erau din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii ori din cadrul Ministerului Forțelor Armate.
Conform prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, „beneficiază de prevederile prezentei legi, persoana, cetățean român, care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961”.
În motivarea sentinței se face referire la existența unui tabel cu evidența unităților de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, tabel aflat într-un alt dosar al aceleiași instanțe, dar din tabelul aflat la această Curte, nu rezultă că cele 4 unități militare ar fi fost în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.
Pentru că probele dosarului sunt insuficiente, spre a se putea ajunge la o concluzie justă în ce privește încadrarea unităților militare, la care intimatul a efectuat stagiul militar, între unitățile care au făcut parte din Direcția Generală a Serviciului Muncii sau din sistemul Ministerului Forțelor Armate și în acest fel să se stabilească dacă poate beneficia de prevederile Legii nr. 309/2002, se impune suplimentarea materialului probator, eventual prin obținerea de relații suplimentare de la Centrul militar județean sau de la U.M. 02405 Pitești, ori alte probe pe care instanța le va considera necesare, în vederea soluționării legale și temeinice a cauzei.
Ca atare, se va admite recursul, în baza prevederilor art. 6 alin. (5) din Legea nr. 309/2002 și ale art. 312 și 313 C. proc. civ., urmând ca sentința recurată să fie casată, iar cauza trimisă, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Mureș împotriva sentinței civile nr. 245 din 2 septembrie 2003 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2004.