Preventive concordat debtor's standing and judicial conciliator's lack of representational authority in civil litigation

Societate aflată în procedura de concordat preventiv. Atribuţiile conciliatorului judiciar. Limite şi efecte

Cuprins pe materii : Drept comercial

Index alfabetic :acţiune în pretenţii

concordat preventiv

conciliator judiciar

drept de reprezentare

C. proc. civ., art. 186 alin. (1)

Legea nr. 381/2009, art. 16, art. 31 alin. (1)

Potrivit dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 381/2009 privind introducerea concordatului preventiv şi mandatului ad-hoc, conciliatorul judiciar are doar rolul de a supraveghea activitatea desfăşurată în cursul procedurii de către debitor, activitate pe care acesta o desfăşoară în limitele afacerii sale obişnuite, în condiţiile concordatului preventiv.

Spre deosebire de legea insolvenţei - Legea nr. 85/2014, unde deschiderea procedurii ridică debitorului dreptul de administrare, constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea, administratorul statutar pierzând dreptul de reprezentare, această calitate fiind transferată la administratorul judiciar, legea concordatului preventiv nu instituie o pierdere a dreptului de administrare ori de reprezentare a societăţii aflate în această procedură.

Ca atare, societatea debitoare faţă de care s-a deschis procedura de concordat preventiv îşi păstrează dreptul de administrare şi de reprezentare, astfel încât în cadrul unui litigiu conciliatorul judiciar nu are nicio atribuţiune care să presupună un mandat de reprezentare din partea societăţii aflate în vreuna dintre aceste proceduri, instanţa nefiind obligată să îl introducă în cauză.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 4553 din 29 octombrie 2018

Notă : Legea nr. 381/2009 privind introducerea concordatului preventiv şi mandatului ad-hoc a fost abrogată de Legea nr. 85/2014 la data de 28.06.2014.

Prin decizia nr. 59 din 6 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, Secția a II-a civilă a fost admis apelul declarat de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar B. IPURL, s-a dispus schimbarea în tot a sentinţei civile nr. 2604/2014 pronunţată de Tribunalul Alba, în sensul admiterii acţiunii formulate împotriva pârâtei S.C. C. S.R.L., obligând-o pe aceasta la plata către reclamantă a sumei de 979.870,44 lei cu titlu de penalităţi contractuale de întârziere pentru perioada 6 mai 2011 - 6 mai 2014, precum şi la plata sumei 6.360 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, prin administrator D., solicitând admiterea recursului în sensul casării cu trimitere spre rejudecare.

Recurenta pârâtă a formulat şi cerere de suspendare a executării deciziei atacate, cerere care a fost respinsă prin încheierea pronunţată de către Înalta Curte, în cadrul prezentului dosar, la data de 3 mai 2017.

La data de 22 mai 2017 recurenta pârâtă, prin administratorul D. şi prin conciliatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă E., pe de-o parte, iar, pe de altă parte, prin conciliatorul judiciar, formulează o cerere de suspendare provizorie a executării deciziei atacate.

Prin încheierea pronunţată în data de 7 iunie 2017, Înalta Curte a admis excepția calității procesuale active a C.C.I. E., a admis excepția lipsei calității de reprezentant a conciliatorului judiciar C.C.I. E. pentru petenta S.C. C. S.R.L., respingând ca nefondată cererea formulată de petentă, prin administrator D. privind suspendarea executării silite a deciziei nr. 59/2017 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia.

La data de 17 mai 2017 se formulează un nou recurs de către pârâtă, reprezentată pe de-o parte de către administratorul social D. şi conciliatorul judiciar E., iar pe de altă parte de către conciliatorul judiciar.

Prin acest recurs s-a formulat şi o cerere de repunere în termen.

S-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, opinia raportorului fiind în sensul că recursul formulat de pârâtă, prin administratorul social este admisibil în principiu, sub condiția ca recurenta să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru. În ceea ce privește recursul declarat prin conciliatorul judiciar se reţine că urmează a se analiza cu prioritate calitatea procesuală activă şi de reprezentant a C.C.I. E., precum şi cererea de repunere în termenul de declarare a recursului.

În şedinţa din Camera de filtru din data de 18 octombrie 2017 Înalta Curte a dispus comunicarea raportului părţilor, iar în şedinţa din data de 7 martie 2018 a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta pârâtă, prorogându-se discutarea excepțiilor lipsei calității procesuale active şi de reprezentant a recurentului - conciliatorul judiciar.

Referitor la recursul formulat de pârâta S.C. C. S.R.L., prin administratorul social D., motivele de casare invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 NCPC potrivit căruia „prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulităţii”.

Astfel, recurenta consideră că prin încuviințarea unui număr de 150 de înscrisuri noi administrate toate pentru prima dată în apel au fost încălcate prevederile art. 10, art. 12 şi art. 185 alin. 1 NCPC, sancţiunea intervenită pentru nerespectarea acestui din urmă articol fiind nulitatea actului de procedură, respectiv nulitatea probelor administrate astfel.

Recurenta susţine că, deşi prin întâmpinare a invocat excepţia decăderii din dreptul de a mai propune probe noi în apel întrucât aceste probe trebuiau propuse şi la fond, instanţa de apel nu a aplicat această sancțiune. Prin aceasta instanţa de apel nu numai că a încălcat normele de procedură, dar a înlăturat dublul grad de jurisdicție, încălcând dreptul la apărare al recurentei.

Cel de al doilea motiv de casare invocat este cel prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 NCPC potrivit căruia „hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii”.

Recurenta, în dezvoltarea acestui motiv de recurs, apreciază că decizia nu este motivată prin prisma abuzului de drept invocat de aceasta prin întâmpinare raportat la apelul intimatei care, atât în fond, cât şi în apel arată că nu intenţiona să solicite penalități de întârziere dacă recurenta ar fi ales să continue derularea contractului nr. 10/2011 în loc să îl denunţe.

Recurenta opinează că intimata reclamantă a introdus acţiunea, cât şi apelul în scop pur vindicativ, încălcând astfel prevederile art. 12 NCPC. Instanţa de apel nu a reţinut că între părţi a existat o înțelegere de prorogare a termenelor de scadență astfel încât penalitățile de întârziere nu mai puteau fi imputate recurentei pe simplul motiv că o prorogare a termenelor de scadenţă echivalează cu o nouă scadenţă, sens în care recurenta susţine că a achitat toate debitele la scadenţa convenită cu intimata, neexistând întârzieri. Instanţa de apel a reţinut în mod greşit că recurenta a utilizat ca singură apărare înțelegerile existente care au condus la prorogarea termenelor de scadenţă, deşi, în realitate, aceste argumente au fost invocate ca şi o cauză exoneratoare de răspundere, independent de înţelegerile intervenite între părţi.

Se invocă şi două aspecte motivate contradictoriu de către instanţa de apel, referitoare la instrumentele de plată aflate la îndemâna recurentei, precum şi la amânarea termenelor de plată.

Cel de-al treilea motiv de casare este cel prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 din NCPC potrivit căruia „hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material”.

Astfel, recurenta consideră că decizia a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material având în vedere susţinerile părţilor raportat la situaţia de fapt, dar mai ales motivarea în drept a acestor susţineri, prin prisma probatoriului administrat şi ţinând cont de calitatea de profesioniști a părţilor.

Recurenta susţine că instrumentele de plată, respectiv filele CEC identificate în cuprinsul contractelor, s-au aflat tot timpul în posesia intimatei, atât în perioada anterioară a insolvenţei, cât şi în perioada de reorganizare, iar administratorul social, devenit administrator special sau administratorul judiciar puteau oricând să îşi valorifice dreptul de creanţă, având în vedere caracterul de titlu executoriu al acestora.

În opinia recurentei, în speţă există o cauză exoneratoare pentru solicitarea de plată retroactivă a accesoriilor, întemeiată pe culpa intimatei-creditoare, care a deţinut şi deţine şi acum file CEC în alb, utilizabile ca mijloc de plată, cu acord de completare.

Normele de drept material pretins a fi încălcate ori aplicate greşit sunt dispozițiile art. 1534 alin. 2 C. civ. care reglementează soluţionarea conflictului legat de conduita nediligentă a creditorului ca o cauză de exonerare a răspunderii civile, dispozițiile art. 1170 C. civ. referitoare la buna-credinţă a părţilor contractante, precum şi dispozițiile art. 1518 alin. 2 C. civ. privitoare la limitarea răspunderii debitorului.

Analizând motivele de casare invocate, Înalta Curte a constatat că recursul declarat de către pârâta S.C. C. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Referitor la primul motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. prin care recurenta aduce critici modului în care instanţa de apel a încuviinţat probatoriul în această fază procesuală, susţinerile acesteia nu pot fi reţinute.

Art. 476 C. proc. civ. statuează asupra efectului devolutiv al apelului în baza căruia, în apel, are loc o nouă judecată asupra fondului.

În privinţa probelor, în apel, părţile nu se vor putea folosi de alte dovezi decât cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului, ori în întâmpinare, astfel cum prevede art. 478 alin. 1 C. proc. civ.

În cauză, cererea de apel respectă dispozițiile art. 470 alin. 1 lit. d) C. proc. civ., în sensul că în cuprinsul acesteia se arată probele invocate în susţinerea apelului, înscrisuri anexate cererii şi comunicate recurentei intimate.

Decăderea prevăzută de art. 470 alin. 3 C. proc. civ. intervine doar în situaţia în care probele noi nu au fost indicate în cererea de apel, intimata din prezenta cauză conformându-se rigorilor legale existente.

Tot ca un efect al caracterului devolutiv al apelului, instanţa de apel poate dispune refacerea sau completarea probatoriului administrat la prima instanţă în cazul în care consideră că sunt necesare pentru soluţionarea cauzei, precum şi administrarea de probe noi, context în care a fost încuviinţată proba cu expertiză financiar-contabilă.

În consecinţă, nu se poate reţine că instanţa de apel a încălcat regulile de procedură, a căror nerespectare să justifice încadrarea în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ.

Nici cel de-al doilea motiv de casare nu poate fi reţinut, hotărârea instanţei de apel fiind coerentă, logică, fără reţinerea unor motive contradictorii.

De altfel, recurenta însăşi nu prezintă o argumentare în logica căreia să identifice şi să susţină contradictorialitatea motivelor reţinute de către instanţa de apel.

Cel de-al treilea motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. este pur formal invocat de către recurentă, neindicându-se care sunt normele de drept material încălcate (norme de drept care să aibă legătură cu cauza) ori greşit aplicate.

Recurenta se limitează a face afirmaţii exclusiv cu privire la atitudinea procesuală ori extraprocesuală a părţii adverse, afirmaţii pe care încearcă să le circumscrie motivelor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. şi care nu se corelează cu texte de lege aplicabile ori cu propria sa conduită procesuală bazată pe relaţiile contractuale încheiate cu intimata.

Cel de-al doilea recurs a fost formulat pe de-o parte de către pârâtă prin conciliator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă E., precum şi de către conciliatorul judiciar, în nume propriu, invocându-se motive identice de casare cu cele invocate în primul recurs formulat de administratorul social, motive ce au fost încadrate în dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Acest recurs necesită soluţionarea prealabilă a unor excepții de procedură reţinute în cuprinsul raportului întocmit în procedura de filtrare prevăzută de art. 493 C. proc. civ.

Cu precădere se cere a fi soluţionată excepţia tardivităţii acestui recurs, şi implicit soluţionarea cererii de repunere în termen formulată de către recurenţi.

Potrivit art. 186 alin. 1 C. proc. civ., partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

În cauză, cererea de repunere în termenul de exercitare a recursului a fost justificată de faptul că, conciliatorul judiciar nu a avut cunoştinţă de cauză, nefiind citat pe parcursul derulării procesului.

Într-adevăr, verificând actele dosarului, se constată că nici măcar nu a fost parte în cauză conciliatorul judiciar astfel încât, în mod legal, nu i-a fost comunicată decizia de către instanţa de apel.

Hotărârea instanţei de apel a fost comunicată S.C. C. S.R.L. la data de 22 martie 2017, la sediul acesteia, astfel cum rezultă din dovada de înmânare aflată la fila 344 din dosarul instanţei de apel.

În raport de acest termen societatea a formulat recurs la 23 martie 2017, ulterior fiind depuse şi motivele de recurs, respectiv la 13 aprilie 2017, societatea fiind reprezentată de administratorul social D., acest recurs fiind analizat anterior şi considerat a fi nefondat.

Conciliatorul judiciar, potrivit Legii nr. 381/2009 privind introducerea concordatului preventiv şi mandatului ad-hoc, lege sub imperiul căreia îşi desfăşoară acesta activitatea, nu are vreo atribuţie care să presupună un mandat de reprezentare din partea societăţii aflate în vreuna dintre aceste proceduri.

Art. 16 din lege enumeră atribuțiunile conciliatorului, printre acestea neregăsindu-se şi cea de reprezentare, acesta are doar rolul de a supraveghea activitatea desfăşurată în cursul procedurii de către debitor, activitate pe care acesta o desfăşoară în limitele afacerii sale obişnuite, în condiţiile concordatului preventiv (art. 31 alin. 1 din Legea nr. 381/2009).

Spre deosebire de legea insolvenţei - Legea nr. 85/2014 cu modificările ulterioare, unde deschiderea procedurii ridică debitorului dreptul de administrare, constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea, administratorul statutar pierzând dreptul de reprezentare, această calitate fiind transferată la administratorul judiciar, legea concordatului preventiv - Legea nr. 381/2009 nu instituie o pierdere a dreptului de administrare ori de reprezentare a societăţii aflate în această procedură.

Ca atare, societatea debitoare faţă de care s-a deschis procedura de concordat preventiv îşi păstrează dreptul de administrare şi de reprezentare, astfel încât în cadrul unui litigiu conciliatorul nu are nicio atribuţiune, instanţa nefiind obligată să îl introducă în cauză, astfel cum a procedat în speţă şi instanţa de apel.

În concluzie, cererea de repunere în termen este nefondată, urmând a fi respinsă şi, pe cale de consecință recursul formulat de către conciliatorul judiciar, este tardiv, termenul prevăzut de art. 485 C. proc. civ. fiind depăşit.