Partial annulment of financial recovery order upheld in board indemnity dispute

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Acţiunea judiciară

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, contencios administrativ şi fiscal, la data de 5 octombrie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta Autoritatea Aeronautică Civilă Română R.A. (AACR) a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanţelor Publice şi a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună anularea parţială a Dispoziţiei obligatorii nr. x din 17 februarie 2015 emisă de Direcţia Generală de Inspecţie Economico - Financiară din cadrul Ministerului Finanţelor Publice în urma acţiunii desfăşurate la AACR, respectiv măsurile nr. 2 şi 4, cu acordarea cheltuielilor de judecată.

La data de 24 decembrie 2015, înainte de primul termen de judecată, reclamanta Autoritatea Aeronautică Civilă Română R.A. (AACR) a formulat cerere de modificare a acţiunii introductive de instanţă, în care a arătat că renunţă la capătul de cerere privind anularea parţială a Dispoziţiei obligatorii nr. x din 17 februarie 2015 emisă de Direcţia Generală de Inspecţie Economico - Financiară în ceea ce priveşte măsura nr. 4 şi că solicită doar anularea parţială a Deciziei nr. 100/P din 26 octombrie 2015 privind soluţionarea plângerii prealabile formulate de AACR împotriva Dispoziţiei obligatorii nr. x din 17 februarie 2015 în ceea ce priveşte punctul nr. 1 prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea prealabilă împotriva măsurii nr. 2.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 910 din 18 martie 2016, a admis acţiunea reclamantei, astfel cum a fost restrânsă, a anulat, în parte, Decizia nr. 100/P din 26 octombrie 2015 de soluţionare a contestaţiei, în ceea ce priveşte art. 1 al acestei decizii, precum şi Dispoziţia obligatorie nr. x din 17 februarie 2015, în ceea ce priveşte măsura nr. 2 dispusă prin aceasta.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, care a solicitat casarea acesteia şi, în urma rejudecării cauzei, respingerea acţiunii reclamantei, ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a reluat prezentarea situaţiei de fapt şi a susţinut că sentinţa contestată a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice şi fără a se ţine seama de motivele pentru care a fost emis actul administrativ contestat în cauza de faţă. În concret, recurentul a arătat că încălcarea legii s-a produs ca urmare a stabilirii şi acordării unor drepturi salariale în altă formă decât cea prevăzută de lege (raport procentual şi nu sumă fixă) şi nu datorită faptului că sumele au fost acordate în cuantum brut sau net. Orice sumă plătită de angajator, cu titlu de drepturi salariale propriu-zise sau asimilate acestora, este acordată în forma brută, iar din acest cuantum brut urmează să fie calculate, reţinute şi, ulterior, virate la bugetul de stat contribuţiile datorate atât de angajator cât şi de angajat.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Autoritatea Aeronautică Civilă Română R.A. a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât aspectele de nelegalitate ale contractelor de mandat indicate de recurent nu sunt în fapt cele reţinute de organul de control în actele contestate.

5. Procedura derulată în recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 3 mai 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi act normativ.

Faţă de conţinutul Hotărârilor Colegiului de conducere al instanţei nr. 106/2016, nr. 109/2018 şi nr. 110/2018, dar şi de dispoziţiile art. 494 raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin prevederile XVII alin. (3) raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., Înalta Curte a fixat termen de judecată a recursului în şedinţă publică pentru data de 1 februarie 2019.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, a cadrului normativ aplicabil şi a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Controlul judiciar declanşat de intimata-reclamantă Autoritatea Aeronautică Civilă Română R.A. are ca obiect verificarea legalităţii măsurii nr. 2 dispusă prin Dispoziţia obligatorie nr. x din 17 februarie 2015 emisă de Direcţia Generală de Inspecţie Economico - Financiară din cadrul Ministerului Finanţelor Publice în urma acţiunii desfăşurate la această entitate auditată, măsură ce a fost menţinută în urma respingerii contestaţiei administrative prin Decizia nr. 100/P din 26 octombrie 2015 emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Biroul de soluţionare a plângerilor prealabile şi a contestaţiilor.

Prima instanţă a admis acţiunea reclamantei şi a anulat măsura contestată, reţinând, în esenţă, următoarele aspecte:

În cadrul Dispoziţiei obligatorii nr. x din 17 februarie 2015 emisă de Direcţia Generală de Inspecţie Economico - Financiară s-a precizat faptul că, în urma analizării contractelor de mandat încheiate între Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, în calitate de autoritate tutelară, şi membrii consiliului de administraţie ai AACR, s-a constatat că Regia a remunerat membrii Consiliului de administraţie cu o indemnizaţie lunară fixă:

- în cuantum de 50 RON - indemnizaţie lunară netă pentru perioada septembrie 2012 - aprilie 2013;

- în cuantum de 5.000 RON - indemnizaţie lunară brută (reprezentând 25% din renumeraţia directorului general), începând cu luna mai 2013, ca urmare a modificării contractelor de mandat ale membrilor Consiliului de administraţie al Regiei încheiate în data de 25 aprilie 2013, prin actele adiţionale, cuantumul indemnizaţiei lunare fixe nete fiind de 25% din renumeraţia directorului general.

Prin măsura nr. 2, s-a dispus efectuarea demersurilor privind identificarea şi recuperarea tuturor cheltuielilor cu diferenţa între indemnizaţia acordată şi cea reglementată, conform prevederilor art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 109/2011, membrilor Consiliului de administraţie, pentru perioada septembrie 2012 - aprilie 2013, precum şi a accesoriilor aferente calculate prin aplicarea dobânzii de referinţă a BNR.

Prin urmare, reclamantei i s-a reproşat neconcordanţa între termenul de indemnizaţie lunară fixă, folosit la art. 2 din contractele de mandat analizate şi termenul de indemnizaţie fixă netă, utilizat la art. 4 din aceste contracte, ceea ce ar determina încălcarea dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 109/2011.

Or, aşa cum a invocat reclamanta, în contractele de mandat încheiate între Ministerul Transporturilor în calitate de autoritate tutelară şi membrii Consiliului de administraţie al RA AACR a fost prevăzută o indemnizaţie lunară netă în cuantum de 50 RON pentru perioada ce face obiectul cauzei (septembrie 2012 - aprilie 2013); contractul de mandat al membrilor Consiliului face referire la o indemnizaţie netă, fără a preciza dacă aceasta este din remuneraţia netă sau din remuneraţia brută; astfel, nu se poate reţine că neconcordanţa de termeni a dus la o încălcare a legii, câtă vreme indemnizaţia lunară (brută sau netă) acordată membrilor CA a fost fixă.

Curtea de Apel a precizat faptul că nici Curtea de Conturi nu a reţinut existenţa unei încălcări a legii, ci, prin adresa x din 1 aprilie 2013 menţionată la fila x a raportului de inspecţie economică-financiară al Ministerului Finanţelor Publice, a cerut acestei din urmă autorităţi publice centrale doar să iniţieze verificarea contractelor.

Astfel, măsura nr. 1 din Dispoziţia atacată, măsură ce nu a fost contestată, este corectă şi presupune modificarea contractelor de mandat sub aspectul termenilor folosiţi, în vederea existenţei unei unităţi de reglementare în cadrul contractului. Cu toate acestea, Curtea de Apel nu a constatat existenţa unei încălcări a legii câtă vreme ambele noţiuni folosite în cadrul contractelor, la art. 2 şi 4, se încadrează în noţiunea prevăzută de legiuitor la art. 8 alin. (2) aflat în discuţie.

Înalta Curte împărtăşeşte soluţia primei instanţe pentru argumentele ce vor fi redate în continuare.

Într-adevăr, aşa cum a evidenţiat autoritatea intimată în cadrul întâmpinării depuse la dosar, la măsura nr. 2 din Dispoziţia contestată s-a dispus "identificarea şi recuperarea tuturor cheltuielilor cu diferenţa între indemnizaţia acordată şi cea reglementată, conform prevederilor art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 109/2011, membrilor Consiliului de administraţie, pentru perioada septembrie 2012 - aprilie 2013, precum şi a accesoriilor aferente calculate prin aplicarea dobânzii de referinţă a BNR. "

Cu alte cuvinte, s-a avut în vedere doar indemnizaţia lunară netă în sumă de 50 RON, încasată de membrii Consiliului de administraţie în perioada septembrie 2012 - aprilie 2013, iar nu sumele reprezentând 25% din remuneraţia directorului general, încasate în perioada ulterioară încheierii actelor adiţionale la contractele de mandat aflate în discuţie (mai precis, începând cu luna mai 2013).

Judecătorul fondului cauzei s-a pronunţat în mod corect doar pe conţinutul măsurii nr. 2 din Dispoziţia atacată, adică nu a analizat perioada în care indemnizaţiile încasate de membrii Consiliului de administraţie au fost stabilite procentual, după cum s-a arătat mai sus.

Or, este de observat că, în cadrul memoriului de recurs, autorul precizează faptul că nu critică stabilirea şi acordarea indemnizaţiilor în cuantum brut sau net (adică exact conţinutul măsurii nr. 2), ci doar stabilirea procentuală a indemnizaţiilor, chestiune care nu formează obiectul acestei măsuri.

În consecinţă, motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondat.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice împotriva Sentinţei civile nr. 910 din 18 martie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 februarie 2019.

Procesat de GGC - MM