SME eligibility for EU non-repayable funding: appeal dismissed, maintaining exemption from repayment of withdrawn grant

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, Direcţia Generala Programe, anularea Deciziei nr. 1965 din data de 9 februarie 2016 şi a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programe operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă, precum şi exonerarea de la plata creanţei bugetare în sumă de 77.560,00 RON.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 205/2016-P.I. din 30 septembrie 2016 Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. şi a anulat Decizia nr. 1965 din 9 februarie 2016 şi Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programe operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă nr. x din 24 august 2015, ambele emise de instituţia pârâtă şi a exonerat reclamantă de obligaţia plăţii creanţei în sumă de 77.560,00 RON.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul Ministerul Finanţelor Publice în numele şi pentru Ministerul Fondurilor Europene, criticând hotărârea atacată pentru motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei recurate în sensul respingerii cererii de anulare a actelor administrative atacate.

În motivarea recursului, recurentul-pârât susţine că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material raportat la situaţia de fapt şi de drept din speţă, respectiv instanţa de fond a preluat şi a interpretat greşit prevederile Recomandării nr. 361/2003 a Comisiei U.E., privind definiţia micro întreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii, precum şi a prevederilor Actului constitutiv al societăţii B. S.R.L., ajungând la concluzia eronată că această societate nu este întreprindere parteneră cu C. şi se încadrează în categoria IMM-urilor.

Consideră că prevederea referitoare la influenţa dominantă este relevantă pentru întreprinderile legate, deoarece potrivit art. 3 alin. (3) lit. c) din Recomandarea nr. 361/2003 a Comisiei:

"Întreprinderile legate sunt întreprinderi care prezintă între ele una dintre următoarele relaţii: (...) (c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influenţă dominantă asupra unei alte întreprinderi în temeiul unui contract încheiat de cealaltă întreprindere sau al unei dispoziţii din statutul sau contractul de societate al celeilalte întreprinderi."

Astfel, recurentul-pârât apreciază că se acordă prezumţia inexistenţei unei influenţe dominante dacă investitorii enumeraţi la al doilea paragraf din alin. (2) nu se implică ei înşişi direct sau indirect în gestionarea întreprinderii în cauză, fără a aduce atingere drepturilor de acţionari ale acestora.

De asemenea, arată că Actul constitutiv al societăţii B. S.R.L. nu reglementează "gestionarea întreprinderii", ci doar "afectarea şi repartizarea rezultatelor", conform art. 22, procentul din valoarea totală a dividendelor care îi revine fiecărui asociat nefiind relevant pentru stabilirea statutului întreprinderii.

Potrivit art. 3 alin. (2) din Recomandarea nr. 361/2003 a Comisiei:

"întreprinderi partenere sunt toate întreprinderile care nu sunt clasificate ca întreprinderi legate în sensul alin. (3) şi între care există următoarea relaţie: o întreprindere (întreprindere în amonte) deţine fie singură, fie împreună cu mai multe întreprinderi legate în sensul alin. (3), (25)% sau mai mult din capitalul social sau drepturile de vot la o altă întreprindere (întreprindere în aval)".

Astfel, recurentul-pârât consideră că pentru stabilirea statutului de întreprindere parteneră sunt relevante prevederile din actul constitutiv care reglementează repartizarea părţilor sociale (capitalul social) şi cele privind drepturile de vot, iar conform prevederilor actului constitutiv al societăţii B. S.R.L. asociatul C. deţine 30 de părţi sociale, cu o valoare totală de 48.000 RON, ce reprezintă 30% din capitalul social al societăţii. Potrivit art. 9 pct. II din acelaşi act constitutiv, orice parte socială dă dreptul la un vot în toate votările şi deliberările.

Mai susţine că referitor la trimiterile făcute la Pactul societar privind societatea B. S.R.L., încheiat între C. (ulterior D.) şi intimata-reclamantă A. S.R.L., s-a constatat ca sunt evidenţiate doar drepturile A. S.R.L., societate legată cu B. S.R.L., care deţinea controlul majoritar asupra părţilor sociale (70 părţi sociale - 70% din capital şi din drepturile de vot).

Consideră că trimiterea la Hotărârea CJUE pronunţată în cauza C-110/13, nu este relevantă, interpretarea dată prin aceasta fiind aferentă dispoziţiilor art. 3 alin. (3) paragraful 4 din Recomandarea Comisiei nr. 361/2003. Astfel, consideră că motivarea instanţei de fond, în sensul că C. nu este parteneră şi nu are o implicare financiară majoră în activitatea societăţii B. S.R.L. ulterior datei de 27 iulie 2011 şi nici a societăţi reclamante, aceasta din urmă neputând fi calificată ca întreprindere mare, este nejustificată şi nerelevantă în cauză.

Recurentul-pârât susţine că prima instanţă nu a adus argumente clare şi concludente pentru justificarea soluţiei pronunţate, respectiv nu a demonstrat că intimata-reclamantă A. S.R.L. poate fi încadrată în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii, pentru a putea beneficia de asistentă financiară nerambursabilă.

4. Apărările intimatei-reclamante

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea sentinţei recurate.

Susţine intimata-reclamantă că a solicitat şi a obţinut finanţare pentru proiectul intitulat "Adaptarea strategiei de dezvoltare şi stimulare a resurselor umane din cadrul S.C. A. S.R.L. în vederea dezvoltării afacerii", cod SM1S x, conform Contractului de finanţare nr. x din 4 iunie 2014, valoarea proiectului fiind de 77.560 RON.

Mai arată că prin procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 24 august 2015 s-a stabilit în sarcina sa o creanţă bugetară de 77.560 RON, apreciind că societatea intimată nu îndeplinea condiţiile de eligibilitate pentru acordarea finanţării, dat fiind faptul că aceasta este o societate legată cu E. S.R.L., B. S.R.L. şi F. S.R.L., respectiv societate parteneră cu G., concluzionând că a încălcat condiţia impusă prin Ghidul solicitantului, aceea de a fi întreprindere mică sau mijlocie.

În esenţă, intimata-reclamantă opinează că soluţia primei instanţe este temeinică şi legală în raport de starea cu fapt şi dispoziţiile legale aplicabile cauzei, această instanţă reţinând că este necesară, în contextul dat, şi efectuarea unei analize financiare, câtă vreme, în conformitate cu Recomandarea Comisiei U.E. nr. 361/2003, dincolo de definiţia legată de pragul de 25% din drepturile de vot, sunt întreprinderi partenere acele întreprinderi care stabilesc parteneriate financiare majore. Or, în speţă, deşi conform prevederilor actului constitutiv, G. deţine 30% din capitalul social şi respectiv din drepturile de vot, prin coroborare cu Pactul societar care modifică dispoziţiile actului constitutiv, influenţa G. în cadrul societăţii B. S.R.L. este minoră, astfel că nu pot fi considerate întreprinderi partenere, respectiv deşi este întreprindere legată cu B. S.R.L., îşi menţine statutul de IMM.

Pentru identitate de raţionament, intimata-reclamantă invocă procesul-verbal nr. x din 25 octombrie 2016 întocmit cu ocazia verificării suspiciunii de neregulă privind contractul de finanţare nr. x din 7 aprilie 2014 încheiat de Ministerul Fondurilor Europene cu K. S.R.L., întreprindere legată cu A. S.R.L. şi B. S.R.L., prin care recurenta a admis că pentru existenţa unui parteneriat între două întreprinderi este necesar ca parteneriatul financiar să fie unul major.

Se mai arată că recurenta-pârâtă prin motivele de recurs nu a adus nicio critică nouă faţă de poziţia exprimată prin actele atacate.

II. Procedura de soluţionare a recursului

1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 19 octombrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 14 decembrie 2017 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat de Ministerul Finanţelor Publice ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

2. Cu privire la fondul recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că este nefondat recursul declarat în cauză.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

În cauză, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 1965 din data de 9 februarie 2016 şi a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programe operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă, precum şi exonerarea sa de la plata creanţei bugetare în sumă de 77.560,00 RON.

În fapt, părţile în procedură au încheiat contractul de finanţare nr. x din 4 iunie 2014 privind finanţarea nerambursabilă pentru proiectul "Adaptarea strategiei de dezvoltare şi stimulare a resurselor umane din cadrul S.C. A. S.R.L. în vederea dezvoltării afacerii" cod SMIS x, cu o durată de implementare de 12 luni, iar ulterior, după finalizarea proiectului, în urma unui control efectuat, s-a reţinut săvârşirea de către societatea intimatei-reclamantă a unei nereguli în obţinerea fondurilor nerambursabile, cu consecinţa retragerii integrale a finanţării, respectiv pentru suma de 77.560,00 RON.

Programul de finanţare nerambursabilă era destinat întreprinderilor mici şi mijlocii, iar neregula reţinută în sarcina intimatei-reclamante consta în aceea că societatea nu se încadra noţiunii de "IMM", având statut de societate legată cu C., fiind neeligibilă pentru proiectul la care a aplicat.

Ca urmare, a fost întocmit Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programe operaţionale în cadrul obiectivului de convergenţă nr. x din 24 august 2015, prin care s-a stabilit în sarcina intimate-reclamante creanţa în cuantumul mai sus arătat.

Prin recursul declarat, criticile recurentului-pârât se circumscriu motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., acestea vizând în esenţă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material în ceea ce priveşte noţiunea de "societate legată" şi încadrarea societăţii reclamante în această categorie.

Având în vedere aspectele criticate prin calea de atac astfel declarată, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, prima instanţă pronunţând o soluţie temeinică şi legală, în deplin acord cu legislaţia internă şi europeană, precum şi cu probele administrate în cauză.

Înalta Curte reţine că aprecierea de către autoritatea administrativă ca neeligibilă a societăţii intimate în obţinerea finanţării solicitate s-a fundamentat pe schimbarea statutului de întreprindere autonomă, încadrată întreprinderilor mici şi mijlocii, într-o întreprindere legată cu societatea C., actualmente H., devenind incidente dispoziţiile art. 44 din Legea nr. 346/2004, care transpune în legislaţia internă Recomandarea CE nr. 361/2003 privind definirea micro-întreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii, potrivit cu care:

"(1) Întreprinderile legate sunt întreprinderile între care există oricare dintre următoarele raporturi:

a) o întreprindere deţine majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau ale asociaţilor celeilalte întreprinderi;

b) o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliului de administraţie, de conducere ori de supraveghere a celeilalte întreprinderi;

c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influenţă dominantă asupra celeilalte întreprinderi, în temeiul unui contract încheiat cu această întreprindere sau al unei clauze din statutul acesteia;

d) o întreprindere este acţionară sau asociată a celeilalte întreprinderi şi deţine singură, în baza unui acord cu alţi acţionari ori asociaţi ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau asociaţilor întreprinderii respective.

(2) Se prezumă că nu există o influenţă dominantă dacă investitorii prevăzuţi la alin. (3) al art. 42 nu sunt implicaţi direct sau indirect în conducerea întreprinderii respective, fără ca drepturile pe care le deţin în calitatea lor de acţionar sau asociat să fie prejudiciate.

(3) Sunt considerate întreprinderi legate şi întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise la alin. (1), prin intermediul uneia ori mai multor întreprinderi sau prin oricare dintre investitorii prevăzuţi la alin. (3) al art. 42.

(4) Întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise mai sus, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează de comun acord, sunt, de asemenea, considerate întreprinderi legate, dacă îşi desfăşoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeaşi piaţă relevantă ori pe pieţe adiacente.

(5) O piaţă adiacentă, în sensul prezentei legi, este acea piaţă a unui produs sau a unui serviciu situată direct în amonte ori în aval pe piaţa în cauză."

Se observă că interpretarea conferită de jurisprudenţa CJUE asupra prevederilor art. 3 alin. (3) paragraful 4 din Recomandarea nr. 2003/361/CE (reluată în dreptul intern în cuprinsul prevederilor art. 44 alin. (4) din Legea nr. 346/2004), prin hotărârea din 27 februarie 2014 pronunţată în cauza Ha Te Fo Gmbh/Finanzamt Haldensleben este în sensul că:

"Articolul 3 alin. (3) al patrulea paragraf din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea micro-întreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii trebuie interpretat în sensul că unele întreprinderi pot fi considerate "afiliate", în sensul acestui articol, atunci când rezultă din analiza unor raporturi atât juridice, cât şi economice stabilite între întreprinderi că ele constituie, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează în mod concertat, o entitate economică unică, chiar şi atunci când între acestea nu există în mod formal vreuna dintre relaţiile avute în vedere la articolul 3 alin. (3) primul paragraf din această anexă.

Se consideră că acţionează în mod concertat în sensul articolului 3 alin. (3) al patrulea paragraf din această anexă, persoanele fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în cauză o influenţă care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic. Îndeplinirea acestei condiţii depinde de împrejurările cauzei şi nu poate în mod necesar să fie subordonată existenţei unor relaţii contractuale între aceste persoane şi nici chiar constatării intenţiei lor de a eluda definiţia micro-întreprinderilor şi a întreprinderilor mici sau mijlocii în sensul acestei recomandări ".

La o analiză factuală a hotărârii recurate, se observă că prima instanţă a reţinut în mod corect că aspectele imputate societăţii intimate sunt generice şi că pârâta nu a analizat în concret în ce constă neregula imputată, precum şi faptul că, raportat la împrejurările cauzei, în speţă nu poate fi reţinută crearea de către societatea intimată a unor condiţii artificiale, în scopul obţinerii finanţării din partea organismului european, prin existenţa unei structuri de tip întreprinderi legate între societatea reclamantă şi societăţile E. S.R.L., B. S.R.L. şi F. S.R.L., respectiv societate parteneră cu G..

În speţă, la data semnării contractului de finanţare dl. I. era acţionar majoritar şi administrator cu drepturi depline la societăţile E. S.R.L., F. S.R.L. şi B. S.R.L., iar H. deţinea pachetul majoritar la firmele din grupul J. şi, respectiv, 30% din B. S.R.L. la care A. S.R.L. deţine 70%, aspecte ce au condus recurenta-pârâtă la concluzia că, datorită legăturii dintre A. S.R.L. şi B. S.R.L. şi a parteneriatului existent între aceasta din urmă şi J., beneficiarul finanţării se încadrează în categoria întreprinderilor mari.

Înalta Curte constată că aceste aspecte nu prezintă criterii suficiente pentru a aprecia că suntem în prezenţa unor societăţi de tip întreprinderi legate, dat fiind faptul că nu se poate reţine că intimata-reclamantă ar fi acţionat într-o manieră dependentă de societatea G. în cadrul proiectului aprobat spre finanţare.

Totodată, se constată că recurenta-reclamantă nu a omis a aduce la cunoştinţa autorităţii cu atribuţii în gestionarea fondurilor europene relaţiile sale cu întreprinderile vizate şi că, în susţinerea cererii de finanţare, a depus documentaţia din care rezultă că se încadrează în categoria întreprinderilor mijlocii, fiind întreprindere legată mijlocie cu E. S.R.L., B. S.R.L. şi F. S.R.L., iar ulterior, prin Scrisoarea nr. x din 11 decembrie 2013, respectiv nr. x/DIPOSCCE din 11 decembrie 2013, fiindu-i solicitate clarificări cu privire la cererea de finanţare depusă, societatea reclamantă a transmis cu adresa de înaintare nr. x din 16 decembrie 2013 bilanţul consolidat sau bilanţul şi contul de profit şi pierdere, aferente anului financiar 2011, pentru societăţile cu care firma solicitantă s-a declarat a fi societatea legată.

În acelaşi context, se impune a fi subliniat şi faptul că Pactul societar din 27 aprilie 2011, încheiat între C. (ulterior D.) şi A. S.R.L., prevede că C. nu va fi ţinută să participe în vreun fel la finanţarea societăţii şi a activităţilor acesteia, reducându-şi participarea la dividende la 1% la fiecare distribuţie.

În considerarea acestor aspecte şi a completării documentaţiei necesare şi după verificarea beneficiarului, s-a stabilit că societatea este eligibilă în cadrul proiectului.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, fiind corect justificate observaţiile şi aprecierile primei instanţe, pe care instanţa de control judiciar şi le însuşeşte în totalitate.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, în numele şi pentru Ministerul Fondurilor Europene, împotriva Sentinţei nr. 205/2016-P.I. din 30 septembrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, în numele şi pentru Ministerul Fondurilor Europene, împotriva Sentinţei nr. 205/2016-P.I. din 30 septembrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 01 martie 2018.

Procesat de GGC - MM