Limited post-allocation in judicial promotion competitions as non-discriminatory distinction from asimilated staff examinations

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârile contestate

1.1. Prin Hotărârea nr. 42 din 21 ianuarie 2016, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât:

"Art. (1) - Stabileşte numărul de posturi la concursul pentru promovarea pe loc în funcţii de execuţie a judecătorilor, pentru anul 2016, respectiv 150 locuri, repartizate după cum urmează: 50 locuri la curţile de apel şi 100 locuri la tribunale.

Art. (2) - Stabileşte numărul de posturi la concursul pentru promovarea pe loc în funcţii de execuţie a procurorilor pentru anul 2016, respectiv 60 posturi, repartizate, după cum urmează: 5 posturi la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, 15 posturi la parchetele de pe lângă curţile de apel şi 40 posturi la parchetele de pe lângă tribunale".

1.2. Prin Hotărârea nr. 92 din 28 ianuarie 2016, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât: "Art. 1 - Aprobă organizarea concursului de promovare în funcţii de execuţie, efectivă şi pe loc, a judecătorilor şi procurorilor, la Bucureşti, la data de 3 aprilie 2016, conform calendarului propus de Institutul Naţional al Magistraturii, cu menţiunile din nota direcţiei de specialitate, astfel cum rezultă din anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 - Aprobă scoaterea la concurs a locurilor stabilite prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 42 din 21 ianuarie 2016 pentru promovarea pe loc, respectiv 100 locuri la tribunale, 50 locuri la curţi de apel, 5 locuri la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, 15 locuri la parchetele de pe lângă curţile de apel şi 40 locuri la parchetele de pe lângă tribunale, cu menţiunea că între acestea nu sunt incluse locuri pentru instanţele şi parchetele militare;

Art. 3 - Aprobă alocarea pe materii a locurilor aprobate, prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 42/21.01.2016, pentru promovarea pe loc, după cum urmează:

a) 100 locuri la tribunale, astfel: Drept penal - 23 locuri; Drept comercial - 20 locuri; Drept administrativ - 15 locuri; Drept financiar şi fiscal - 7 locuri; Drept civil -20 locuri; Dreptul familiei - 5 locuri; Dreptul muncii - 10 locuri;

b) 50 locuri la curţi de apel, astfel: Drept penal - 12 locuri; Drept comercial - 6 locuri; Drept administrativ - 14 locuri; Drept financiar şi fiscal- 4 locuri; Drept civil - 8 locuri; Dreptul muncii - 6 locuri;

Art. 4 - Aprobă alocarea materiei de concurs "drept penal" pentru toate cele 60 locuri aprobate pentru promovarea pe loc la parchetele de pe lângă instanţele judecătoreşti, respectiv 5 locuri la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, 15 locuri la parchetele de pe lângă curţile de apel şi 40 locuri la parchetele de pe lângă tribunale.

Art. 5 - Stabileşte posturile vacante pentru promovarea efectivă în funcţii de execuţie la tribunal şi curţi de apel, conform anexei 2, şi parchetele de pe lângă tribunale şi curţi de apel, conform anexei nr. 3, ambele anexe fiind parte integrantă din prezenta hotărâre, sub rezerva actualizării posturilor vacante de judecător şi procuror, după soluţionarea cererilor de transfer şi a cererilor de pensionare, precum şi altor cereri care determină modificarea situaţiei posturilor de la tribunale şi curţi de apel, în raport cu dispoziţiile din Regulament şi în acord cu măsurile de indisponibilizare dispuse anterior de Consiliu.

Art. 6 - Aprobă includerea posturilor pentru care există propunerea Consiliului Superior al Magistraturii de eliberare din funcţie, în categoria posturilor susceptibile a fi ocupate prin concurs.

Art. 7 - Aprobă includerea posturilor pentru care există cereri de eliberare din funcţie pe rolul Consiliului Superior al Magistraturii şi care urmează a fi analizate până cel târziu la data aprobării concursului în categoria posturilor susceptibile a fi ocupate prin concurs.

Art. 8 - Aprobă includerea în categoria posturilor susceptibile a fi ocupate prin concurs a posturilor de execuţie care se vor vacanta ulterior datei de 28 ianuarie 2016, dar în temeiul unor măsuri dispuse de Plen sau Secţii până cel târziu la data aprobării concursului, respectiv data de 28 ianuarie 2016.

Art. 9 - Aprobă tematica şi bibliografia concursului, propuse de Institutul Naţional al Magistraturii, conform anexei 4, care face parte integrantă din prezenta hotărâre"

1.3. Prin Hotărârea nr. 811 din 28 iunie 2016, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât: "Art. 1 - Constată că toate rezultatele finale obţinute la concursul de promovare pe loc în funcţii de execuţie organizat la data de 3 aprilie 2016 au fost validate.

Art. 2 - Respinge cererile de recunoaştere a gradului profesional de curte de apel formulate de doamna A. şi domnul B., judecători în cadrul Tribunalului Teleorman,,.

2. Contestaţia formulată

Hotărârile nr. 42 din 21 ianuarie 2016, nr. 92 din 28 ianuarie 2016 şi nr. 811 din 28 iunie 2016 ale Plenului Consiliului Superior al Magistraturii au fost atacate de contestator, în condiţiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 4 august 2016, contestatorul B., judecător în cadrul Tribunalului Teleorman, a solicitat:

- anularea parţială a Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 42 din 21 ianuarie 2016, respectiv a dispoziţiei de la art. 1, prin care este stabilit numărul de locuri scoase la concursul pentru promovarea pe loc în funcţii de execuţie a judecătorilor pentru anul 2016, respectiv 150 locuri repartizate astfel: 50 locuri la curţile de apel şi 100 locuri la tribunale;

- anularea parţială a Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 92 din 28 ianuarie 2016, respectiv a dispoziţiilor art. 2 şi art. 3, prin care este stabilit un anumit număr de locuri scoase la concursul pentru promovarea pe loc în funcţii de execuţie a judecătorilor pentru anul 2016, şi anume 150 de locuri repartizate, pe materii: 50 de locuri la curţile de apel şi 100 de locuri la tribunale;

- anularea Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 811 din 28 iunie 2016, prin care i s-a respins cererea de validare a rezultatelor concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor pe loc, organizat la 3 aprilie 2016;

- obligarea intimatului la emiterea unei hotărâri de validare a rezultatelor obţinute la concursul de promovare din 3 aprilie 2016 şi, implicit, promovarea sa pe loc, în grad profesional de curte de apel, începând cu data de 1 iulie 2016.

Contestatorul a solicitat citarea în cauză şi a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, pentru a-şi prezenta punctul de vedere asupra situaţiei discriminatorii invocate în cerere.

În motivarea demersului său judiciar, contestatorul a susţinut că a participat la concursul pentru promovarea în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor din data de 3 aprilie 2016, organizat potrivit Hotărârilor Plenului CSM nr. 42 din 21 ianuarie 2016 şi nr. 92 din 28 ianuarie 2016, pentru a obţine gradul profesional de curte de apel, prin promovare pe loc, la disciplina drept civil, obţinând nota 8,62.

Contestatorul a arătat că, deşi îndeplinea cerinţele prevăzute de art. 27 alin. (2) din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 621/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările ulterioare, în sensul că a obţinut mai mult decât media generală 7 şi respectiv 5 la fiecare dintre cele două probe de concurs, nota obţinută la concurs nu i-a permis promovarea în gradul de judecător de curte de apel, datorită numărului de locuri limitat.

A învederat contestatorul că modul concret în care este reglementată posibilitatea de promovare în funcţii de execuţie pentru judecători, respectiv în limita unui anumit număr de locuri, lăsat la latitudinea ordonatorului de credite - Ministerul Justiţiei, condiţionat de asigurarea finanţării corespunzătoare, este discriminatoriu, întrucât această categorie profesională este dezavantajată sub acest aspect în raport de alte categorii profesionale, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă. A făcut trimitere expresă la situaţia personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din Ministerul Justiţiei, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Naţional al Magistraturii, care au posibilitatea de a promova în funcţii de execuţie în cadrul instituţiilor unde îşi desfăşoară activitatea, prin participarea la examen, fără a concura pe un număr limitat de locuri, promovarea depinzând exclusiv de atingerea notei minime la concurs.

A învederat că modul restrictiv de promovare impus magistraţilor reiese şi din faptul că promovarea pe loc nu se face în limita unui număr de locuri pentru nicio altă categorie socio-profesională - spre ex. funcţionarii publici, cadrele didactice şi cele medicale pot promova în funcţii de execuţie fără a avea locurile limitate, promovarea acestora depinzând exclusiv de atingerea notei minime la concurs.

A mai arătat, totodată, că promovarea pe loc se impune indiferent dacă nota pe care a obţinut-o se încadrează în numărul limitat de locuri alocat pe materii de concurs, astfel cum s-a stabilit prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 92 din 28 ianuarie 2016, întrucât îndeplineşte condiţiile de notare prevăzute de art. 27 alin. (2) din Regulament, respectiv medie generală peste 7 şi nu mai puţin de 5 la fiecare dintre cele două probe de concurs.

Astfel, contestatorul a înaintat către Consiliul Superior al Magistraturii o cerere de validare a rezultatului final obţinut la concurs şi de recunoaştere a gradului profesional de curte de apel (promovare pe loc), însă cererea i-a fost respinsă prin Hotărârea Plenului CSM nr. 420 din 26 aprilie 2016 (art. 4), prin care s-a reţinut că promovarea pe loc în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor este o modalitate de promovare în funcţie diferită faţă de modalitatea de promovare a personalului de specialitate juridică (asimilat magistraţilor) reglementată în mod diferit.

Contestatorul a formulat un memoriu, prin care a apreciat că dispoziţiile legale care reglementează organizarea şi desfăşurarea acestui concurs de promovare sunt discriminatorii, în raport cu promovarea altor categorii socio-profesionale, care nu sunt obligate să concureze pe un număr limitat de posturi. Acest memoriu a fost respins prin Hotărârea nr. 811 din 28 iunie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Prin contestaţia pendinte, contestatorul a reluat aspectele invocate în memoriul adresat Consiliului Superior al Magistraturii.

În opinia contestatorului, ceea ce contează, pentru validarea rezultatului său, este îndeplinirea condiţiilor de notare impuse de art. 27 alin. (2) din Regulamentul de concurs, întrucât stabilirea unui număr limitat de locuri pentru promovarea în funcţii de execuţie pe loc este o măsură discriminatorie prin raportare la condiţiile în care promovează personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiţiei, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Naţional de Expertize Criminalistice şi din Institutul Naţional al Magistraturii care este asimilat magistraţilor inclusiv sub acest aspect, făcând trimitere la prevederile art. 45 din Legea nr. 303/2004.

A mai susţinut contestatorul că din cuprinsul Hotărârii Plenului CSM nr. 92 din 28 ianuarie 2016 se observă că organizarea concursului de promovare pe loc în funcţii de execuţie a judecătorilor este condiţionată de asigurarea finanţării corespunzătoare de către Ministerul Justiţiei, în calitatea sa de ordonator principal de credite cu privire la bugetele tuturor instanţelor judecătoreşti, altele decât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Modul concret în care este reglementată posibilitatea de promovare în funcţii de execuţie pentru judecători, în limita unui anumit număr de locuri, lăsat la latitudinea ordonatorului de credite, este discriminatoriu, întrucât această categorie profesională a judecătorilor şi procurorilor este dezavantajată sub acest aspect, în raport cu alte categorii profesionale, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă.

Deşi art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 stipulează că personalul de specialitate juridică la care se face referire este asimilat judecătorilor şi procurorilor în ceea ce priveşte drepturile şi îndatoririle, inclusiv susţinerea examenului de admitere, evaluarea activităţii profesionale, susţinerea examenului de capacitate şi de promovare, personalul asimilat magistraţilor are posibilitatea de a promova în funcţii de execuţie, în cadrul instituţiilor unde îşi desfăşoară activitatea, fără însă a concura pe un număr limitat de locuri, promovarea depinzând exclusiv de atingerea notei minime la concurs.

Prin instituirea, în cazul magistraţilor, a unui concurs pentru promovarea pe loc, care nu presupune în mod obiectiv un număr limitat de locuri, se creează o discriminare faţă de categoria asimilaţilor, adică a celor care copiază statutul magistraţilor.

Legea nr. 303/2004 foloseşte noţiunea de "examen" în cazurile care nu impun, în mod neapărat, o concurenţă pe loc şi noţiunea de "concurs" cu referire la admiterea în magistratură ori la promovarea magistraţilor în funcţii de conducere sau în funcţii de execuţie, însă, analizând comparativ definiţiile celor două noţiuni, se constată că diferenţa o face nu modalitatea de examinare, ci concurenţa, examenul nepresupunând o competiţie între participanţi.

Contestatorul a arătat că, pentru promovarea în funcţii de execuţie, toţi magistraţii, judecători şi procurori, sunt obligaţi să participe la un concurs, însă, pentru promovarea în funcţii de execuţie, personalul asimilat magistraţilor susţine doar examene.

Promovarea pe loc nu presupune a priori existenţa unor locuri vacante la instanţele/parchetele superioare, la fel ca şi în cazul asimilaţilor, magistraţilor creându-li-se un regim de promovare mai dezavantajos prin comparaţie.

A mai arătat contestatorul, invocând Hotărârea C.S.M. nr. 621/2006 privind organizarea concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor şi Hotărârea C.S.M. nr. 1260/2014 privind regulamentul de organizare şi desfăşurare a examenului de promovare în funcţii de execuţie a personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul aparatului propriu al C.S.M. şi al I.N.M., că reglementările aplicabile personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor nu impun competiţia pentru promovarea în funcţii de execuţie, în vreme ce magistraţii sunt obligaţi să concureze între ei pentru a putea promova pe un număr dat de locuri scoase la concurs.

În plus, în vreme ce judecătorii pot promova, în baza Regulamentului adoptat prin Hotărârea C.S.M. nr. 621/2006, cel mult până la gradul de curte de apel, personalul asimilat judecătorilor şi procurorilor poate promova în grad profesional echivalent celui de Parchet de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Urmare acestui fapt, tocmai pentru considerentul că Statutul profesional al magistraţilor este identic (conform legii) cu cel al personalului de specialitate juridică asimilat magistraţilor, a solicitat contestatorul aplicarea aceluiaşi regim de promovare cu cel instituit pentru acesta.

Însăşi Curtea Constituţională, în considerentele Deciziei nr. 785/2009, referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, a reţinut că "tipul de activitate desfăşurată de personalul de specialitate juridică în aparatul Parlamentului ori al Administraţiei Prezidenţiale este greu să fie asimilat cu activitatea jurisdicţională".

În cazul magistraţilor, promovarea pe loc se face în limita unui număr dat de locuri, spre deosebire de alte categorii profesionale de bugetari care pot promova în funcţii de execuţie fără a avea locurile limitate la un anumit număr, promovarea depinzând exclusiv de atingerea notei minime la concurs.

În concluzie, contestatorul a susţinut că aceasta este critica de nelegalitate a prevederii contestate din cuprinsul hotărârilor contestate: caracterul discriminatoriu al acestora prin raportare la o categorie socio-profesională asimilată în totalitate magistraţilor, respectiv personalul de specialitate juridică din cadrul Ministerul Justiţiei, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Naţional de Criminologie, Institutul Naţional de Expertize Criminalistice şi din Institutul Naţional al Magistraturii.

În cuprinsul cererii de chemare în judecată, contestatorul a invocat mai multe excepţii de neconstituţionalitate.

Astfel, a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 45 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, care face referire la stabilirea unui număr limitat de locuri ("în limita numărului de locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii") pentru concursul de promovarea pe loc în funcţii de execuţie, prin raportare la art. 16 din Constituţie şi excepţia de neconstituţionalitate a art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, apreciind că textul criticat contravine prevederilor art. 124 - 126 şi 132 din Constituţie.

În esenţă, contestatorul a arătat că, prin instituirea în cazul magistraţilor a unui concurs chiar pentru promovarea pe loc, care nu presupune în mod obiectiv un număr limitat de locuri, se creează o discriminare faţă de categoria personalului de specialitate juridică asimilat magistraţilor, reluând criticile din contestaţie.

Totodată, a invocat şi excepţia de neconstituţionalitate a art. 40 din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, text de lege ce contravine art. 124 alin. (3) şi art. 126 alin. (1) din Constituţie, făcând trimitere la art. 136 din Legea nr. 304/2004.

3. Apărările intimatului

Prin întâmpinare, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea contestaţiei, în principal, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii contestaţiei, cu referire la Hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 42/2016 şi nr. 92/2016, intimatul a arătat că sunt acte premergătoare actului administrativ final, iar acest act final nu este Hotărârea nr. 811/2016, cum susţine contestatorul, ci Hotărârea de validare a rezultatului acestui concurs, conform art. 47 din Legea nr. 303/2004, respectiv Hotărârea nr. 420 din 26 aprilie 2016, prin care contestatorul a fost declarat respins, ca urmare a faptului că nu s-a încadrat în limita locurilor alocate concursului, stabilite prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 92/2016, şi anume 50 de locuri pentru curţile de apel.

În ceea ce priveşte anularea Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 811/2016, prin care s-a constatat că rezultatele finale obţinute la concursul de promovare pe loc în funcţii de execuţie organizat la 3 aprilie 2016 au fost validate prin Hotărârea Plenului CSM nr. 420 din 26 aprilie 2016 (art. 1), iar la art. 2 au fost respinse cererile de recunoaştere a gradului profesional de curte de apel, intimatul a arătat că aceasta nu poate fi analizată separat de Hotărârea de validare a rezultatului acestui concurs, nr. 420/2016, acesta fiind actul administrativ care produce consecinţe juridice.

Hotărârea nr. 811/2016 reprezintă un răspuns dat petentului în urma solicitării sale, prin care tinde, de fapt, la revocarea Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 420/2016.

Or, motivele de nelegalitate privind o pretinsă discriminare legislativă, derivată tocmai din existenţa unui număr limitat de posturi scoase la concurs în cadrul căruia trebuie să se încadreze candidaţii, nu pot fi invocate decât în raport cu Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 420/2016.

Pe fondul contestaţiei, intimatul a susţinut că nici instanţa de judecată şi nici Consiliul Superior al Magistraturii nu pot să constate o discriminare la nivel legislativ, fără a încălca principiul separaţiei puterilor în stat.

În ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate, intimatul a solicitat respingerea acesteia, în privinţa prevederilor art. 45 din Legea nr. 303/2004 teza finală, ca neîntemeiată, iar referitor la prevederile art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 şi art. 40 din O.U.G. nr. 83/2014, ca inadmisibilă, neavând legătură cu soluţionarea cauzei.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Examinând contestaţia formulată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine următoarele:

Contestatorul B. a învestit instanţa de contencios administrativ cu anularea Hotărârii nr. 42 din 21 ianuarie 2016, a Hotărârii nr. 92 din 28 ianuarie 2016 şi a Hotărârii nr. 811 din 28 iunie 2016, ale Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Contestatorul, în calitate de judecător la Tribunalul Teleorman, a participat la concursul pentru promovarea în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor din data de 3 aprilie 2016, organizat potrivit Hotărârilor Plenului CSM nr. 42 din 21 ianuarie 2016 şi nr. 92 din 28 ianuarie 2016, pentru a obţine gradul profesional de curte de apel, prin promovare pe loc, la disciplina drept civil, obţinând nota 8,62. fiind clasat, însă, peste limita locurilor scoase la concurs pe cele două grade de jurisdicţie şi pe materii.

Prin Hotărârea nr. 420 din 26 aprilie 2016, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a validat rezultatele finale ale concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Regulament.

Ulterior, contestatorul s-a adresat Consiliului Superior al Magistraturii cu o cerere de validare a rezultatului final pe care l-a obţinut la concursul de promovare, precum şi cu o cerere de promovare a sa prin recunoaşterea gradului profesional de curte de apel (promovare pe loc), conform art. 28 alin. (2) din Regulamentul de concurs. Cererea i-a fost respinsă prin Hotărârea Plenului CSM nr. 811 din 28 iunie 2016, ca urmare a faptului că nu s-a încadrat în limita locurilor alocate concursului, (50 de locuri la curţi de apel), locuri stabilite prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 92 din 28 ianuarie 2016, reţinându-se că, în ceea ce priveşte promovarea personalului de specialitate juridică asimilat magistraţilor, ordonatorii de credite sunt distincţi, iar în cazul promovării pe loc în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor, limitarea numărului de locuri pentru concursul de promovare este determinată, în plus faţă de finanţarea locurilor, şi de faptul că judecătorii şi procurorii, ulterior promovării pe loc, au posibilitatea de a se transfera la instanţa/parchetul corespunzător gradului profesional dobândit, în schimb personalul asimilat nu poate uza de o astfel de procedură.

Împotriva acestei hotărâri, contestatorul a formulat prezenta acţiune, considerând discriminatorii dispoziţiile legale care reglementează organizarea şi desfăşurarea acestui concurs.

1.1. Cu privire la Hotărârea nr. 42 din 21 ianuarie 2016 şi Hotărârea nr. 92 din 28 ianuarie 2016 ale Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, a căror anulare parţială s-a solicitat, se constată că acestea au ca obiect luarea unor măsuri necesare organizării şi desfăşurării concursurilor de promovare în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor, stabilite a se realiza în cursul anului 2016.

Înalta Curte constată că este întemeiată excepţia inadmisibilităţii invocată de autoritatea intimată cu privire la contestaţia formulată împotriva acestor hotărâri, în raport cu dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004, conform cărora autorităţile publice, în activitatea lor de organizare a executării legii şi de aplicare în concret a legii, emit acte administrative producătoare de efecte juridice, dar realizează şi operaţiuni administrative şi/sau operaţiuni materiale care pregătesc, însoţesc sau desăvârşesc emiterea actelor administrative.

În ceea ce priveşte concursurile organizate de Consiliul Superior al Magistraturii privind accesul sau promovarea, actul administrativ producător de efecte juridice prin el însuşi, de natură să afecteze drepturile şi interesele contestatorului printr-o modificare a situaţiei sale juridice, îl reprezintă hotărârea de validare a concursului pe care Consiliul Superior al Magistraturii o adoptă potrivit competenţelor sale.

Or, cele două hotărâri contestate constituie unele dintre actele preparatoare necesare organizării, stabilirii condiţiilor, desfăşurării, etc. a concursurilor de promovare în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor stabilite a fi realizate în cursul anului 2016.

În privinţa verificării legalităţii Hotărârii nr. 42/2016 şi, respectiv, a Hotărârii nr. 92/2016 sunt aplicabile prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora instanţa competentă să se pronunţe asupra legalităţii actului administrativ este competentă să se pronunţe şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului administrativ supus judecăţii.

Altfel spus, legalitatea celor două hotărâri va putea fi verificată de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie doar în cazul în care va fi analizată legalitatea hotărârii prin care Consiliul Superior al Magistraturii a validat rezultatul concursului respectiv, pentru promovarea în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor desfăşurat la data de 3 aprilie 2016.

Rezultatele concursului au fost validate prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 420 din 26 aprilie 2016, în conformitate cu art. 28 alin. (1) din Regulamentul privind organizare şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 621/2006, cu modificări şi completări, contestatorul fiind declarat respins, ca urmare a faptului că, deşi a obţinut media generală peste 7, nu s-a încadrat în limita locurilor alocate concursului, stabilite prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 92 din 28 ianuarie 2016 şi anume 50 de locuri pentru curţile de apel, iar această hotărâre nu a fost atacată.

Prin urmare, cum în cauză nu a fost atacată Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 420 din 26 aprilie 2016 de validare a rezultatelor Concursului pentru promovarea în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor din data de 3 aprilie 2016, nu pot fi analizate hotărârile care au stat la baza emiterii acesteia.

1.2. În ceea ce priveşte anularea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 811 din 28 iunie 2016, prin care s-a respins cererea contestatorului de validare a rezultatului obţinut la concursul de promovare pe loc în funcţii de execuţie din 3 aprilie 2016 şi de recunoaştere a gradului profesional de curte de apel, Înalta Curte apreciază contestaţia formulată împotriva acestei hotărâri ca fiind neîntemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (5) şi (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii:

"(5) Hotărârile Plenului privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor se redactează în cel mult 20 de zile şi se comunică de îndată.

(7) Hotărârile prevăzute de alin. (5) pot fi atacate cu contestaţie de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Contestaţia se judecă în complet format din 3 judecători".

Din dispoziţiile legale menţionate mai sus, rezultă că pentru a putea fi atacată la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii trebuie să vizeze cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor. În cauza de faţă, prin Hotărârea nr. 811 din 28 iunie 2016, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii i-a respins cererea contestatorului prin care acesta solicita validarea rezultatului final obţinut la concurs şi promovarea sa pe loc prin recunoaşterea gradului profesional de curte de apel. Or, fiecare magistrat are dreptul să îşi dezvolte cariera juridică până la cel mai ridicat nivel, prin participarea la concursurile de promovare efectivă sau pe loc organizate de Consiliul Superior al Magistraturii, în condiţiile legii. Chiar dacă printr-o hotărâre anterioară, respectiv Hotărârea nr. 420 din 26 aprilie 2016, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii validase deja rezultatele finale ale concursului de promovare din 3 aprilie 2016, respingând şi memoriile formulate de magistraţi la acel moment, totuşi nu se poate reţine inadmisibilitatea contestaţiei formulate de contestator împotriva Hotărârii nr. 811 din 28 iunie 2016 în prezenta cauză.

Astfel, deşi memoriul contestatorului a fost formulat ulterior validării rezultatelor concursului, hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii vizează cariera de judecător a contestatorului şi dreptul acestuia de a participa la concurs, ce se impune a fi analizat prin prisma prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Faţă de cele reţinute, Înalta Curte va respinge excepţia inadmisibilităţii contestaţiei formulate cu privire la această hotărâre, excepţie invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii prin întâmpinare.

Pe fondul contestaţiei formulate, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 43 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 303/2004, promovarea judecătorilor şi procurorilor se face numai prin concurs organizat la nivel naţional, în limita posturilor vacante existente la tribunale şi curţi de apel sau, după caz, la parchete, iar concursul se organizează, anual sau ori de câte ori este necesar, de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Naţional al Magistraturii. Conform art. 45 din lege, judecătorii şi procurorii care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 44 pot participa la concurs, în vederea promovării pe loc, în limita numărului de locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii. Conform art. 1 din Regulament, promovarea judecătorilor şi procurorilor în funcţii de execuţie, efectivă sau pe loc, la tribunale, tribunale specializate, curţi de apel se face numai prin concurs, organizat la nivel naţional, în limita posturilor vacante existente, respectiv a numărului de locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii pentru promovarea pe loc. Posturile vacante de conducere de la instanţe şi parchete nu se ocupă prin concursul de promovare în funcţii de execuţie, ci potrivit procedurilor speciale stabilite prin lege şi regulament.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Regulament, posturile scoase la concurs pentru promovarea efectivă, respectiv locurile scoase la concurs pentru promovarea pe loc, se stabilesc de către Consiliul Superior al Magistraturii, în mod distinct.

Art. 4 alin. (22) din acelaşi act normativ, prevede că la promovarea pe loc locurile scoase la concurs se stabilesc la nivel naţional, corespunzător gradelor instanţelor sau parchetelor ierarhic superioare pentru care se organizează concursul; în interiorul fiecărui grad, locurile se stabilesc separat, pe materii de concurs. Numărul de locuri scoase la concurs se stabileşte cu consultarea prealabilă a ordonatorilor principali de credite, iar alocarea locurilor pe materii de concurs se realizează de către Consiliul Superior al Magistraturii, ţinând cont de ponderea numărului de cauze la nivelul gradului de jurisdicţie pentru care se scot locurile la concurs şi de necesităţile sistemului. După cum se poate observa, în ceea ce priveşte modalitatea de promovare a judecătorilor şi procurorilor la instanţele şi parchetele superioare, reglementarea primară şi cea secundară în materie stabilesc două forme de promovare şi anume efectivă şi pe loc, ambele în limita unui număr de locuri, respectiv în limita posturilor vacante existente pentru promovarea efectivă şi a numărului de locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii pentru promovarea pe loc.

Principala formă de promovare a magistraţilor este cea efectivă, întrucât noţiunea de "promovare" implică o avansare într-o funcţie sau într-un rang superior şi desfăşurarea propriu zisă a atribuţiilor ce revin funcţiei în care s-a promovat, în timp ce promovarea pe loc trebuie privită ca o formă de avansare subsidiară, aceasta presupunând doar obţinerea gradului superior, cel promovat într-o asemenea modalitate desfăşurându-şi în continuare activitatea la aceeaşi instanţă sau parchet.

Potrivit dispoziţiilor legale sus-menţionate, numărul de locuri alocat pentru promovarea pe loc se stabileşte la nivel naţional, corespunzător gradelor instanţelor şi parchetelor, distinct de cele stabilite pentru promovarea efectivă, cu consultarea prealabilă a ordonatorilor principali de credite.

Stabilirea distinctă a numărului de locuri pentru promovarea efectivă şi respectiv promovarea pe loc are la bază şi raţiuni de ordin bugetar, întrucât în ceea ce priveşte promovarea efectivă, numărul de locuri scoase la concurs sunt deja finanţate, prin evidenţierea lor pe schemele instanţelor, în timp ce scoaterea la concurs a unor posturi pentru promovarea pe loc, separat de posturile vacante efectiv în sistem la nivelele superioare, implică un efort bugetar suplimentar, astfel că pentru organizarea concursului de promovare pe loc este necesară asigurarea în prealabil a finanţării necesare de către ordonatorii principali de credite, respectiv Ministerul Justiţiei.

Faţă de aceste dispoziţii legale, în mod corect Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a validat rezultatele concursului de promovare din 3 aprilie 2016 şi a respins solicitările de recunoaştere a gradului profesional pentru magistraţii clasaţi în afara numărului de locuri aprobate pentru promovarea pe loc, cum este şi cazul contestatorului B.. Principala critică a contestatorului se referă la existenţa unei discriminări în raport de statutul personalului asimilat judecătorilor şi procurorilor. Criticile contestatorului privesc, în esenţă, aplicarea unui tratament discriminatoriu în ceea ce priveşte forma de promovare pe loc a judecătorilor şi procurorilor prin raportare la modalitatea de promovare a personalului asimilat magistraţilor, acesta făcând trimitere tangenţială şi la alte categorii socio- profesionale, cum ar fi medicii, profesorii, funcţionarii publici.

Potrivit art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice. Conform alineatului trei al aceluiaşi articol, sunt discriminatorii, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare. Astfel, în lumina dispoziţiilor art. 2 din O.G. nr. 137/2000, discriminarea poate fi invocată numai în raport de anumite situaţii identice, similare sau analoage în care se află două sau mai multe persoane, faţă de care se aplică un tratament diferenţiat, fără ca acest tratament să fie justificat obiectiv de un scop legitim şi fără ca metodele de atingere a acelui scop să fie adecvate şi necesare.

Pentru a stabili dacă în cauza de faţă s-a comis o faptă discriminatorie trebuie analizat ce reprezintă o acţiune discriminatorie astfel cum această noţiune a fost cristalizată în practica instanţelor europene.

Dreptul la egalitate este dreptul tuturor fiinţelor umane de a fi egale în demnitate, de a fi tratate cu respect şi consideraţie şi de a participa în condiţii de egalitate cu ceilalţi la orice aspect al vieţii economice, sociale, politice, culturale sau civile. Toate fiinţele umane sunt egale în faţa legii şi au dreptul la protecţie şi beneficiu egale în faţa legii. Dreptul de a nu fi discriminat este un drept de sine stătător, fundamental, subsumat dreptului la egalitate.

Discriminarea trebuie interzisă acolo unde aceasta are loc pe criterii de rasă, culoare, etnie, origine, sex, sarcină, maternitate, statut civil, familial sau profesional, limbă, religie sau credinţă, opinie politică sau de alt gen, origine la naştere, naţională sau socială, naţionalitate, statut economic, asociere cu o minoritate naţională, orientare sexuală, identitate de gen, vârstă, dizabilitate, stare de sănătate, predispoziţie genetică sau de altă natură spre boală sau o combinaţie a oricărora dintre aceste criterii, sau în baza unor caracteristici asociate cu oricare dintre aceste criterii.

Discriminarea directă se produce atunci când dintr-un motiv legat de unul sau mai multe dintre criteriile interzise o persoană sau un grup de persoane sunt tratate mai puţin favorabil decât o altă persoană sau grup de persoane, sunt, au fost sau ar fi tratate într-o situaţie comparabilă; sau când dintr-un motiv legat de unul sau mai multe dintre criteriile interzise o persoană sau un grup de persoane sunt supuse unui prejudiciu. Discriminarea directă poate fi permisă doar în situaţii excepţionale, când poate fi justificată în raport cu nişte criterii strict definite.

Discriminarea indirectă apare atunci când o prevedere, criteriu sau practică ar plasa persoanele ce posedă un statut sau o caracteristică asociate cu unul sau mai multe dintre criteriile interzise într-un dezavantaj specific comparativ cu alte persoane, cu excepţia situaţiei în care acea prevedere, criteriu sau practică poate fi justificată de un scop legitim, iar mijloacele de a atinge acel scop sunt adecvate şi necesare.

Hărţuirea constituie discriminare atunci când un comportament nedorit legat de orice criteriu interzis are loc cu scopul sau efectul de a viola demnitatea unei persoane sau de a crea un mediu intimidant, ostil, degradant, umilitor sau ofensiv.

Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a statuat că diferenţa de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenţie, doar atunci când autorităţile statale "introduc distincţii între situaţii analoage şi comparabile", fără ca ele să se bazeze pe "o justificare rezonabilă şi obiectivă" (Hotărârea C.E.D.O., pronunţată în cauza Fredin contra Suediei, la 18 februarie 1991, parag. 60, Hotărârea C.E.D.O., pronunţată în cauza Hoffmann contra Austriei, 23 iunie 1993, parag. 31, Hotărârea C.E.D.O., pronunţată în cauza Spadea şi Scalabrino contra Italiei, la 28 septembrie 1995). Deci, pentru a putea vorbi de discriminare, situaţiile în discuţie trebuie să fie comparabile, adică persoanele aflate în situaţii analoage sau comparabile, în materie, să beneficieze de un tratament preferenţial.

Din dispoziţiile menţionate mai sus rezultă că discriminarea trebuie să rezulte dintr-o acţiune a unei alte persoane, acţiune constând într-o deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, bazată pe unul din criteriile menţionate mai sus. În cazul de faţă nu se poate reţine o astfel de acţiune din partea intimatului Consiliul Superior al Magistraturii, din probele administrate în cauză nu a rezultat că acesta a acţionat dintr-un motiv legat de unul sau mai multe dintre criteriile interzise. Contestatorul nu a fost supus unei discriminări pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.

Contrar susţinerilor contestatorului, magistraţii şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor reprezintă categorii socio-profesionale distincte, ceea ce justifică stabilirea unor proceduri diferite de promovare în funcţii de execuţie.

Deşi personalul de specialitate juridică este asimilat magistraţilor în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile acestora, există deosebiri esenţiale prin raportare la natura activităţii efectiv desfăşurate.

În cazul judecătorilor şi procurorilor, finanţarea posturilor scoase la concursul de promovare efectivă sau pe loc în funcţii de execuţie este atributul ordonatorilor principali de credite, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Public, care pot comunica Consiliului Superior al Magistraturii un număr limitat de locuri pentru concurs, din raţiuni bugetare.

Astfel, potrivit art. 4 alin. (22) din Regulament, Consiliul Superior al Magistraturii stabileşte numărului de locuri scoase la concursul de promovare pe loc numai după consultarea prealabilă a ordonatorilor principali de credite - Ministerul Justiţiei şi Ministerul Public.

În ceea ce priveşte promovarea personalului de specialitate juridică asimilat magistraţilor, trebuie observat că ordonatorii de credite sunt distincţi, fiecare apreciind, în funcţie de bugetul propriu, oportunitatea organizării unui astfel de examen.

Totodată, dacă pentru magistraţi, art. 43 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, impune ca un concurs de promovare să fie organizat cel puţin anual, în cazul personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, art. 2 din Hotărârea Plenului nr. 1260/2014 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea examenului de promovare în funcţii de execuţie a personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii şi al Institutului Naţional al Magistraturii stabileşte că respectivul examen se organizează anual, numai dacă este cazul.

În cazul promovării pe loc în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor, limitarea numărului de locuri pentru concursul de promovare este determinată, în plus faţă de finanţarea locurilor, şi de faptul că judecătorii şi procurorii, ulterior promovării pe loc, au posibilitatea de a se transfera la instanţa/parchetul corespunzător gradului profesional dobândit, în schimb personalul asimilat nu poate uza de o astfel de procedură.

În acelaşi timp, numărul de locuri scoase la concursul de promovare pe loc este influenţat şi de schemele de personal de la instanţe şi parchete, deoarece în situaţia în care magistraţii care au promovat concursul formulează cereri de transfer, este necesar ca la instanţele şi parchetele la care li se acordă transferul să existe posturi vacante şi susceptibile de a fi ocupate în această modalitate.

Prin urmare, numărul de locuri stabilit pentru concursul de promovare pe loc este determinat, pe lângă obligativitatea finanţării corespunzătoare, şi de eventuala posibilitate a magistratului de a-şi desfăşura activitatea la instanţa/parchetul corespunzător gradului profesional dobândit.

Este nefondată susţinerea contestatorului potrivit căreia în timp ce judecătorii pot promova cel mult până la gradul de curte de apel, personalul asimilat judecătorilor şi procurorilor poate promova în grad profesional echivalent celui de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Trebuie observat că în cazul personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor promovarea presupune doar dobândirea unei salarizări corespunzătoare gradului profesional obţinut prin examen, nu însă şi dobândirea gradului profesional respectiv.

Astfel, acest personal nu are posibilitatea de a desfăşura activitatea specifică celei de judecător sau procuror în cadrul instanţelor şi parchetelor, spre deosebire de magistraţi, care după dobândirea prin concurs a unui grad profesional pot lucra la instanţa sau parchetul corespunzător.

Nu poate fi reţinută ca formă de discriminare directă sau indirectă stabilirea unor condiţii de promovare diferite pentru magistraţi şi pentru alte categorii socio-profesionale (medici, profesori, militari, funcţionari publici), deoarece stabilirea de către legiuitor a unor cerinţe distincte de promovare pentru diverse categorii socio-profesionale este determinată în primul rând de statutul diferit al acestor categorii şi atribuţiile specifice fiecăreia dintre acestea.

În timp ce pentru judecători şi procurori principala formă de promovare are loc pe linie verticală, prin ocuparea efectivă a unui loc vacant la instanţele şi parchetele superioare, în cadrul categoriilor socio-profesionale la care face trimitere tangenţial contestatorul, promovarea în grad are doar o componentă orizontală.

Prin urmare, pretinsa discriminare care ar fi săvârşită cu ocazia organizării concursului de promovare în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor, raportat la examenul de promovare al altor categorii socio-profesionale, nu are niciun fundament juridic, Consiliul Superior al Magistraturii nefăcând altceva decât să pună în executare legea în materia concursurilor de promovare în funcţii de execuţie.

Pe de altă parte, pronunţarea unor hotărâri de către instanţa de judecată prin care s-ar constata existenţa unor situaţii discriminatorii ce îşi au izvorul direct în conţinutul unor norme legale, ar pune în discuţie legitimitatea puterii judecătoreşti de a interfera în competenţele legislativului, prin înlăturarea aplicabilităţii unor acte normative şi instituirea aplicării altora, fiind deci încălcat principiul separaţiei puterilor în stat.

Analizând în integralitate prevederile O.G. nr. 137/2000, Curtea Constituţională a statuat, prin Decizia nr. 1325/2008, că dispoziţiile ordonanţei sunt neconstituţionale în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, întrucât aceasta încalcă principiul separaţiei puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituţie, precum şi prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unică autoritate legiuitoare a ţării.

Or, admiterea prezentei contestaţii ar însemna ca instanţa judecătorească să refuze aplicarea dispoziţiilor art. 43 - 47 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările ulterioare, considerând că acestea sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu prevederi cuprinse în alte acte normative, referitoare la promovarea altor categorii socio-profesionale, ceea ce ar contraveni principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat.

Cu privire la referirea contestatorului la O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările ulterioare, care transpune normele cuprinse în Directivele nr. 2000/43/CE şi 2000/78/CE, trebuie a fi avută în vedere şi Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, pronunţată în cauza C-310/10 - Agafiţei şi alţii, prin care s-a arătat că discriminarea operată în funcţie de categoria socio-profesională excedează cadrelor generale stabilite de directivele anterior menţionate.

În respectiva hotărâre s-a mai reţinut că directivele nu cuprind printre motivele de discriminare enumerate şi pe cea referitoare la categoria socio-profesională şi, chiar dacă protecţia oferită de dreptul intern poate fi mai mare decât cea acordată de normele comunitare, pentru motivele mai sus expuse nu se poate reţine existenţa unei discriminări prin raportare la categoria socio-profesională.

5. Soluţia Înaltei Curţi şi temeiul juridic al acesteia

Pentru toate considerentele expuse anterior şi în temeiul dispoziţiilor legale suscitate, Înalta Curte va respinge contestaţia formulată de contestatorul B. împotriva Hotărârii nr. 42 din 21 ianuarie 2016 şi a Hotărârii nr. 92 din 28 ianuarie 2016 ale Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca inadmisibilă, iar împotriva Hotărârii nr. 811 din 28 iunie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii contestaţiei, invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii.

Respinge contestaţia formulată de contestatorul B. împotriva Hotărârii nr. 42 din 21 ianuarie 2016 şi Hotărârii nr. 92 din 28 ianuarie 2016 ale Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca inadmisibilă.

Respinge contestaţia formulată de contestatorul B. împotriva Hotărârii nr. 811 din 28 iunie 2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 martie 2017.

Procesat de GGC - MM