Asset-control confiscation ruling quashed and remanded for re-assessment of expenses and evidence

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin Raportul de evaluare nr. x din 10 iunie 2014, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia pentru controlul averilor din cadrul Curţii de Apel Craiova în vederea începerii acţiunii de control şi constatării diferenţei semnificative (1.111.067,72 RON, echivalentul sumei de 252.515 Euro), potrivit art. 18 din Legea nr. 176/2010, privind averea dobândită de persoana cercetată A. şi familia acesteia.

Prin Ordonanţa nr. 1 din 27 ianuarie 2015, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Comisia pentru controlul averilor de pe lângă Curtea de Apel Craiova a constatat caracterul nejustificat al averii dobândite de persoana cercetată şi soţul acesteia pentru suma de 68.492,32 RON şi a trimis cauza spre soluţionare Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 2 martie 2015, sub nr. x/2015.

Prin Încheierea din 8 septembrie 2015, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ a respins cererea de probatorii formulată de persoanele cercetate şi a dispus amânarea pronunţării hotărârii pentru data de 15 septembrie 2015.

Prin Încheierea din 15 septembrie 2015, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ a dispus amânarea pronunţării hotărârii pentru data de 22 septembrie 2015.

2. Hotărârile primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 373 din 22 septembrie 2015, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis sesizarea formulată de petenta Agenţia Naţională de Integritate, în contradictoriu cu intimaţii A. şi B. şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Economiei, având ca obiect Legea nr. 115/1996, modificată prin Legea nr. 176/2010, a constatat că intimaţii cercetaţi au dobândit în mod nejustificat suma de 68.492,32 RON şi a confiscat de la intimaţi această sumă.

Prin Sentinţa civilă nr. 1 din 19 ianuarie 2016, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de petenţii A. şi B., de lămurire şi completare a dispozitivului Sentinţei civile nr. 373 din 22 septembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimaţii Agenţia Naţională de Integritate şi Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor.

3. Cererea de recurs formulată împotriva încheierilor din 8 septembrie 2015 şi 15 septembrie 2015, precum şi împotriva Sentinţei civile nr. 373 din 22 septembrie 2015

Împotriva încheierilor din 8 septembrie 2015 şi 15 septembrie 2015, precum şi împotriva Sentinţei civile nr. 373 din 22 septembrie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, pârâţii A. şi B. au formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 din C. proc. civ., republicat.

Recurenţii-pârâţi au solicitat, în principal, casarea sentinţei atacate, închiderea dosarului şi anularea raportului de evaluare emis de Agenţia Naţională de Integritate şi a Ordonanţei nr. 1/2015, pronunţată de Comisia pentru controlul averilor din cadrul Curţii de Apel Craiova, constatându-se că provenienţa sumei de 68.492,32 RON este justificată, iar în subsidiar, au solicitat casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, în ambele ipoteze, cu cheltuieli de judecată, conform art. 453 C. proc. civ.

Recurenţii-pârâi au susţinut că încheierea din 8 septembrie 2015 este nelegală, întrucât, prin respingerea probatoriilor solicitate, le-a fost îngrădit dreptul la apărare şi au fost nesocotite dispoziţiile art. 17 alin. (1) din Legea nr. 115/1996.

În ceea ce priveşte sentinţa civilă nr. 373 din 22 septembrie 2015, criticile încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., republicat, vizează următoarele:

Instanţa de fond a comis exces de putere deoarece nu a stăruit prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului. Astfel, prima instanţă nu a luat în considerare înscrisurile de la dosar, le-a analizat defectuos şi a respins cererea privind efectuarea unei expertize tehnice contabile.

În susţinerea motivelor de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., au fost formulate, în esenţă, următoarele critici:

Hotărârea recurată nu cuprinde motivele pentru care instanţa de fond a dispus că intimaţii cercetaţi au dobândit în mod nejustificat suma de 68.492,32 RON.

Prin sentinţă recurată se dispune confiscarea sumei de 68.492,32 RON dar nu se efectuează menţiuni în legătură cu diferenţa până la suma avută în vedere de către Agenţia Naţională de Integritate, şi anume suma de 1.111.067,72 RON echivalentul sumei de 252.515 euro, la care se adaugă suma de 850.900 RON, ridicată în urma percheziţiei domiciliare efectuate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte şi Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică (aşa cum a fost consemnată în procesul-verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare din data de 11 noiembrie 2013), sume care au o proveninţă licită.

Prin hotărârea recurată nu se efectuează menţiuni cu privire la bijuteriile recurenţilor, dobândite în anul 1982, care au fost consemnate în declaraţia de avere şi a căror provenienţă este licită.

De asemenea, prin sentinţa recurată nu se efectuează menţiuni cu privire la suma de 850.900 RON ridicată ca urmare a percheziţiei efectuate la domiciliul persoanei cercetate, la data de 11 noiembrie 2013, deşi din ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa de fond a constatat că suma de 667.907,71 RON aparţine societăţilor C. S.R.L. şi D. S.R.L.

4. Cererea de recurs formulată împotriva sentinţei civile nr. 1 din 19 ianuarie 2016

Împotriva Sentinţei civile nr. 1 din 19 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, pârâţii A. şi B. au formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat.

Recurenţii-pârâţi au solicitat, în principal, admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate, în sensul că: diferenţa sumei de 68.492,32 RON până la suma avută în vedere de Agenţia Naţională de Integritate şi anume suma de 1.111.067,72 RON, (echivalentul sumei de 252.515 Euro) se cuvine persoanelor cercetate, fiind licit dobândită; bijuteriile soţilor se cuvin acestora, fiind licit dobândite; suma de 667.907,71 RON aparţine societăţilor C. S.R.L. şi D. S.R.L.; în subsidiar, au solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, în ambele ipoteze, cu cheltuieli de judecată, conform art. 453 C. proc. civ.

În esenţă, recurenţii-pârâţi au susţinut că sentinţa atacată este rezultatul încălcării şi aplicării greşite a dispoziţiilor art. 443 şi art. 444 din C. proc. civ., republicat.

5. Apărările formulate în cauză

Legal citaţi, intimata-reclamantă Agenţia Naţională de Integritate şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, nu au depus întâmpinări în cauză.

6. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 28 februarie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 9 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursurilor la data de 23 ianuarie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi hotărârile recurate, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

Cu privire la recursul declarat de pârâţi Sentinţei civile nr. 373 din 22 septembrie 2015

Potrivit celor expuse în prezentarea rezumativă a istoricului acestei cauze, prin Raportul de evaluare nr. x din 10 iunie 2014 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, act declanşator al acţiunii de control al averii deţinute de persoana cercetată A., s-a constatat că în perioada evaluată (21 mai 2007 - 12 noiembrie 2013), modificările intervenite în averea dobândită de persoana cercetată şi familia acesteia, s-au materializat într-o diferenţă semnificativă în cuantum de 1.111.067,72 RON, echivalentul sumei de 252.515 Euro.

Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Craiova, după parcurgerea procedurii reglementate de art. 102 - 103 din Legea nr. 115/1996, a constatat, prin Ordonanţa nr. 1 din 27 ianuarie 2015, pronunţată în dosarul nr. x/2014, caracterul nejustificat al averii dobândite de persoana cercetată şi soţul acesteia, pentru suma de 68.492,32 RON şi a dispus trimiterea cauzei spre soluţionare Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

În dosarul constituit pe rolul Comisiei de cercetare a averilor, au fost audiate persoanele evaluate, au fost administrate probele cu înscrisuri, declaraţii de martori şi expertiză tehnică specialitatea contabilitate.

În cauza înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, la solicitarea persoanelor cercetate, a fost încuviinţată administrarea probelor cu înscrisuri şi martori, şi a fost respinsă solicitarea de efectuare a unei noi expertize tehnice contabile.

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., republicat, este nefondat.

Instanţa de control judiciar reţine că acest motiv de nelegalitate are în vedere incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera autorităţii executive sau legislative, astfel cum acestea sunt reglementate de Constituţie sau de legile organice, instanţa judecătorească săvârşind în acest mod acte care intră în atribuţiile unor organe aparţinând unei alte autorităţi constituite în stat.

În cauză, în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., recurenţii-pârâţi au învederat că prima instanţă a comis un exces de putere deoarece, în opinia acestora, nu a stăruit prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului, nu a luat în considerare înscrisurile existente la dosar, le-a analizat defectuos şi a respins cererea privind efectuarea unei expertize tehnice contabile.

Rezultă că susţinerile formulate de recurenţi se referă exclusiv la modul în care instanţa de fond a interpretat mijloacele de probă administrate în cauză şi a aplicat prevederile legale incidente la situaţia de fapt dedusă judecăţii, motiv pentru care, instanţa de control judiciar apreciază că aceste critici se încadrează în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi analizate cu ocazia examinării acestui motiv de nelegalitate.

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, este nefondat.

Hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei cu privire la soluţia pronunţată.

Astfel, judecătorul fondului a prezentat argumentele pe care şi-a întemeiat soluţia de admitere, în parte, a sesizării formulate de Agenţia Naţională de Integritate, aceste argumente prezentate într-o manieră concisă şi clară, raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susţinerile părţilor şi la mijloacele de probă administrate în litigiu, iar pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic.

În aceste condiţii, împrejurarea că recurenţii-pârâţi nu împărtăşesc raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe, nu poate conduce la incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat.

Criticile recurenţilor-pârâţi subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, sunt întemeiate, în parte.

Susţinerile recurenţilor vizând neluarea în considerare la determinarea activului patrimoniului a intrărilor chass în gospodărie, ca urmare a plăţii directe a pensiei doamnei E. (în sumă de 161.700 RON), sunt neîntemeiate.

În acord cu judecătorul fondului, instanţa de control judiciar reţine că, în cauză, nu au fost administrate probe din care să rezulte încasarea efectivă a sumelor provenite din plata acestei pensii lunare în perioada 2007 - 2013, constatându-se că martorii audiaţi la propunerea persoanelor cercetate nu au relatat informaţii în legătură cu acest aspect.

Adresa nr. x din 22 iulie 2015, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Gorj, prin care s-a comunicat cuantumul pensiei încasate de doamna E. în perioada martie 2007 - noiembrie 2013, în lipsa coroborării cu alte probe care să confirme susţinerile recurenţilor, nu este în măsură să ateste că suma în discuţie a fost efectiv încasată de către persoanele cercetate.

De altfel, după cum a reţinut prima instanţă, în eventualitatea în care s-ar considera ca făcând parte din activul patrimonial, din această sumă trebuiau scăzute cheltuielile efectuate lunar de către recurenţi pentru întreţinerea titularului pensiei, cheltuieli în privinţa cărora nu fost administrate dovezi.

Înalta Curte împărtăşeşte opinia exprimată de instanţa de fond şi în ceea ce priveşte susţinerile recurenţilor-pârâţi vizând încasarea, în anul 2006, a dividendelor de la societatea F. S.R.L., în mod întemeiat judecătorul fondului reţinând că nu s-au dovedit cu documente contabile încasarea şi cuantumul acestor dividende, iar bilanţurile contabile pe anii 2005 şi 2006 nu au confirmat operaţiunea respectivă.

Susţinerile recurenţilor-pârâţi potrivit cărora în conturile pe care le deţineau au fost depuse sume de bani de către persoane din afara familiei, nu pot fi primite, întrucât nu s-a probat faptul că sumele în discuţie proveneau din veniturile realizate de persoanele cercetate şi totodată, nu s-a indicat titlul cu care aceste sume au fost depuse în conturile bancare şi nici calitatea deponenţilor.

De asemenea, în mod corect nu a fost avută în vedere la determinarea activului patrimonial suma de 1.000.000 RON, cu privire la care recurenţii au afirmat că au găsit-o în domiciliul părinţilor soţului în aprilie 2005, având în vedere caracterul incert al existenţei şi al cuantumului sumei în discuţie, determinat de relatările contradictorii ale martorilor audiaţi în cauză.

În ceea ce priveşte suma de 850.900 RON ridicată ca urmare a percheziţiei efectuate la domiciliul persoanelor cercetate la data de 11 noiembrie 2013, instanţa de fond şi-a însuşit punctul de vedere exprimat de Comisia de cercetare a averilor, reţinând, pe baza constatărilor expertului tehnic judiciar, că sunt întemeiate susţinerile pârâţilor referitoare la apartenenţa la patrimoniul societăţilor C. S.R.L. şi D. S.R.L. a sumei de 667.907,71 RON, în considerentele sentinţei fiind prezentate argumentele pentru care s-a avut în vedere la calculul modificărilor intervenite în patrimoniul persoanelor cercetate numai suma de 182.992,29 RON.

Afirmaţiile recurenţilor vizând suma de 10.360 RON existentă în contul "casa" x al societăţii C. S.R.L. şi suma de 14.763 RON, încasată prin casa de marcat de către societatea menţionată, nu au fost susţinute în cuprinsul obiecţiunilor formulate la raportul de expertiză de către persoanele cercetate, în faţa Comisiei de cercetare a averilor şi nu au fost probate cu înscrisuri în cauza înregistrată pe rolul instanţei de fond.

Critica recurenţilor-pârâţi potrivit căreia prima instanţă nu a luat în considerare la determinarea activului patrimonial Ordonanţa de clasare din data de 7 august 2015, dispusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2014, este nefondată, întrucât prima instanţă s-a pronunţat în limitele sesizării cu care a fost învestită prin Ordonanţa nr. 1 din 27 ianuarie 2015 a Comisiei de cercetare a averilor, iar aspectele constatate în cauzele penale nu fac obiectul prezentei analize a instanţei de contencios administrativ.

Pentru aceleaşi argumente, urmează a fi înlăturate şi susţinerile recurenţilor referitoare la bijuteriile acestora, dobândite în anul 1982, şi la suma de 850.900 RON ridicată de organele de urmărire penală, cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 11 noiembrie 2013.

Instanţa de control judiciar apreciază întemeiată critica recurenţilor-pârâţi privind greşita includere în categoria cheltuielilor a sumei de 5.377,48 RON, reprezentând retrageri în afara perioadei de evaluare, din contul G. deţinut de titularul B..

Reţinând că perioada supusă controlului este 21 mai 2007 - 12 noiembrie 2013, se observă că în anexa nr. 3 a raportului de expertiză, s-a consemnat retragerea din contul de card a sumei de 4.367,94 RON în data de 27 noiembrie 2013 şi a sumei de 906,21 RON în data de 28 noiembrie 2013, reprezentând comisioane plătite în perioada 26 noiembrie 2013 - 29 noiembrie 2013, fără a se motiva, în raport de perioada de analiză a veniturilor şi cheltuielilor, includerea acestor sume în categoria cheltuielilor.

În ceea ce priveşte susţinerilor recurenţilor vizând existenţa unităţilor de fond H., se reţine că prima instanţă nu a analizat înscrisurile depuse la dosar de către pârâţi, privind istoricul operaţiunilor cont unităţilor de fond până la data de 30 iulie 20005 şi extrasele de cont pentru perioada supusă controlului.

Sub aspectul criticat, se constată că în cuprinsul raportului de expertiză nu au fost efectuate menţiuni în privinţa datelor la care au fost cumpărate şi respectiv, lichidate, unităţile de fond, precum şi cu privire la valoarea plasamentelor la datele respective, elemente ce se impun a fi stabilite cu certitudine în vederea realizării unei balanţe de venituri şi cheltuieli care să permită o concluzie corectă în legătură cu caracterul licit sau ilicit al dobândirii averii.

În raport cu dezlegarea dată acestor aspecte, care în mod evident influenţează balanţa de venituri şi cheltuieli întocmită în cauză, se impune suplimentarea materialului probator administrat în primă instanţă, în scopul dovedirii realităţii operaţiunilor efectuate de persoanele cercetate, conform celor reţinute în cuprinsul prezentei decizii.

În rejudecarea cauzei, urmează a se pune în discuţia părţilor necesitatea administrării unei noi expertize tehnice de specialitate, în vederea identificării şi cuantificării veniturilor certe şi concrete realizate de persoanele evaluate în perioada 21 mai 2007 - 12 noiembrie 2013, precum şi a cheltuielilor efectuate de către acestea în acelaşi interval, pentru a se concluziona asupra disponibilităţilor de investire în bunurile ce constituie averea părţilor, prin raportare la sursele prezente aferente perioadei controlate, excluzând de la capitolul venituri şi respectiv, incluzând la capitolul cheltuieli, sumele anterior indicate.

Cum potrivit dispoziţiilor art. 492 alin. (1) C. proc. civ., republicat, o atare probă nu poate fi administrată în această etapă procesuală, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 din C. proc. civ., republicat, va admite recursul declarat de pârâţi împotriva Sentinţei civile nr. 373 din 22 septembrie 2015, dispunând casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cu privire la recursurile declarate de pârâţi împotriva încheierilor din 8 septembrie 2015, 15 septembrie 2015 şi a Sentinţei civile nr. 1 din 19 ianuarie 2016

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este nefondat, soluţia primei instanţe reflectând aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale speţei.

Din cuprinsul încheierii de şedinţă din 8 septembrie 2015, recurată prin prezenta cale de atac, rezultă că după audierea martorilor propuşi de către persoanele cercetate, avocatul acestora a depus la dosar înscrisuri şi a formulat o nouă cerere de probatorii, constând în reaudierea persoanelor cercetate în raport de aceste înscrisuri şi de celelalte probe administrate în cauză.

Instanţa de fond a respins, ca neutilă, cererea de probatorii formulată la acest termen de judecată, reţinând că persoanele cercetate aveau posibilitatea depunerii unor note scrise prin care să îşi exprime punctul de vedere cu privire la aspectele reţinute în cauză.

Faţă de prevederile art. 17 alin. (1) din Legea nr. 115/1996, şi constatând că declaraţiile martorilor audiaţi în primă instanţă nu au adus niciun element de noutate în raport cu declaraţiile date în faţa Comisiei de cercetare, se reţine că, în mod întemeiat judecătorul fondului a respins cererea de probatorii formulată de persoanele cercetate la termenul din 8 septembrie 2015.

Referitor la încheierea din 15 septembrie 2015, atacată, de asemenea, de către recurenţi, se constată că la termenul respectiv s-a dispus amânarea pronunţării hotărârii la data de 22 septembrie 2015, iar prin cererea de recurs nu au fost formulate critici concrete în privinţa acestei dispoziţii a instanţei de fond.

În ceea ce priveşte soluţia pronunţată de prima instanţă asupra cererii de lămurire a dispozitivului Sentinţei civile nr. 373 din 22 septembrie 2015, criticile recurenţilor-pârâţi sunt nefondate.

Înalta Curte reţine că procedura specială instituită de dispoziţiile art. 443 din C. proc. civ., republicat, poate fi folosită de părţi atunci când, din culpa instanţei, dispozitivul hotărârii nu este suficient de clar, ceea ce poate genera dificultăţi în executare, prin această procedură neputând însă a fi modificat dispozitivul, ci doar se explicitează dispoziţiile acestuia, dând uneia sau unora dintre ele un înţeles clar şi fără echivoc, în situaţia în care sunt posibile mai multe interpretări ale aceleiaşi dispoziţii.

În cauză, în mod corect prima instanţă a reţinut că prin cererea de lămurire, pârâţii au urmărit să obţină modificarea dispozitivului sentinţei, în sensul de a însera menţiuni cu privire la bijuteriile dobândite de aceştia şi la sumele de bani ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare, fapt ce ar conduce, în realitate, la schimbarea soluţiei pronunţate.

Referitor la solicitările ce au vizat restituirea către pârâţi a diferenţei sumei de la 68.492,32 RON până la suma totală de 1.111.067,72 RON, precum şi restituirea sumei de 667.907,71 RON către societăţile C. S.R.L. şi D. S.R.L., se reţine, în acord cu judecătorul fondului, că în raport de dispoziţiile cuprinse în dispozitivul sentinţei, în sensul că persoanele cercetate au dobândit în mod nejustificat suma de 68.492,32 RON, fiind confiscată de la pârâţi numai această sumă, nu se mai impun menţiuni exprese în sensul celor solicitate de pârâţi.

Prin urmare, Sentinţa civilă nr. 373 din 22 septembrie 2015, conţine toate datele care să permită executarea acesteia, nefiind incidente dispoziţiile art. 443 din C. proc. civ., republicat.

Înalta Curte împărtăşeşte opinia exprimată de prima instanţă şi în ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra cererii de completare a aceleiaşi sentinţe civile.

Dispoziţiile art. 444 din C. proc. civ., republicat, au în vedere ipoteza în care instanţa a omis să soluţioneze un capăt de cerere principal sau accesoriu ori o cerere conexă sau incidentală, totalitatea cererilor constituind cadrul obiectiv al judecăţii şi limitele învestirii instanţei, pe care judecătorul este ţinut să le respecte întocmai, potrivit art. 22 alin. (6) din C. proc. civ.

În speţă, cererile formulate de pârâţi pe calea acestei proceduri, nu au legătură cu obiectul cauzei, curtea de apel fiind învestită prin Ordonanţa Comisiei pentru controlul averilor în legătură cu caracterul nejustificat al sumei de 68.492,32 RON, acestea fiind limitele în care instanţa trebuia să se pronunţe, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 115/1996.

În contextul arătat, întrucât sesizarea instanţei de către Comisie, s-a realizat cu confirmarea, în parte, a raportului de evaluare, iar Agenţia Naţională de Integritate nu a contestat ordonanţa Comisiei, în mod judicios judecata în primă instanţă s-a limitat numai la aspectele care au făcut obiectul sesizării.

Pentru aceleaşi motive, se reţine că solicitările recurenţilor-pârâţi care au vizat bijuteriile acestora, dobândite în anul 1982, şi sumele ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în data de 11 noiembrie 2013, exced controlului instanţei de contencios administrativ în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâţi împotriva încheierilor din 8 septembrie 2015, 15 septembrie 2015 şi a Sentinţei civile nr. 1 din 19 ianuarie 2016.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâţii A. şi B. împotriva Sentinţei civile nr. 373 din 22 septembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa civilă atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâţii A. şi B. împotriva încheierilor din 8 septembrie 2015, 15 septembrie 2015 şi a Sentinţei civile nr. 1 din 19 ianuarie 2016, pronunţate de aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 februarie 2019.

Procesat de GGC - MM