Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 804/2019 AI generated

Revocation of public authority mandate ad nutum without justification and validity of audit report as just cause

Case Number Decizia nr. 804/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the cross-appeals of both the claimant and the defendant administrative authority, thereby upholding the Court of Appeal's civil judgment which had rejected the claimant's action, confirming that the contested ministerial order remains valid and enforceable. The dispute concerned an administrative challenge to a ministerial order that revoked the claimant's mandate as a member of the provisional administrative council of a national aviation authority and appointed a new council, coupled with a subsidiary civil claim for damages based on alleged unjustified revocation of the mandate and unlawful payment practices identified in an internal audit report. The court determined that under special legislation (O.U.G. No. 109/2011) and common law principles regarding mandates (Civil Code arts. 2030–2031), the revocation was valid *ad nutum* without requiring specific justification, as it was based on the withdrawal of trust, and that the audit findings regarding unauthorized bonuses and unproven committee activity established a "just cause" for revocation that negated the entitlement to contractual damages; furthermore, the defendant authority lacked standing for the specific preliminary procedure but was correctly held liable for payment obligations arising from the mandate contract, making the action admissible against it for the damages component.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 493 din C. proc. civ, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ; Revocation of public authority mandate ad nutum without justification and validity of audit report as just cause: The dispute concerned an administrative challenge to a ministerial order that revoked the claimant's mandate as a member of the provisional administrative council of a national aviation authority and appointed a new council, coupled with a subsidiary civil claim for damages based on alleged unjustified revocation of the mandate and unlawful payment practices identified in an internal audit report. The court determined that under special legislation (O.U.G. No. 109/2011) and common law principles regarding mandates (Civil Code arts. 2030–2031), the revocation was valid *ad nutum* without requiring specific justification, as it was based on the withdrawal of trust, and that the audit findings regarding unauthorized bonuses and unproven committee activity established a "just cause" for revocation that negated the entitlement to contractual damages; furthermore, the defendant authority lacked standing for the specific preliminary procedure but was correctly held liable for payment obligations arising from the mandate contract, making the action admissible against it for the damages component.

Keywords

AI generated
civil aviation law administrative authority contract of mandate audit report "Provisional validity" civil dispute

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ
Recurentul-reclamant a formulat, în esenţă, următoarele critici în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat:
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, recurentul-reclamant a formulat, în principal, următoarele critici:
art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
430 din 9 aprilie 2014, iar reclamantul a formulat pretenţii faţă de ambii pârâţi, nefiind formulat un capăt de cerere accesoriu în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română R.A, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 alin.
art. 493 din C. proc. civ
Prin Încheierea din 25 septembrie 2018, Înalta Curte a stabilit termenul pentru judecata pe fond a recursului, constatând că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin.
art. 248 alin. (1) din C. proc. civ
În conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, analizând, cu prioritate, excepţia lipsei de interes a recursului declarat de pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română R.A., invocată de recurentul-reclamant, Înalta Curte constată următoarele:
art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ
Conform dispoziţiilor art. 32 alin.
art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ
Distinct de aspectul constatat anterior, se reţine că hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin.
art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ
În aceste condiţii, împrejurarea că recurentul-reclamant nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe, nu poate conduce la incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

Cited in the dispositive to ground the dismissal of the appeals against the administrative act challenged in the case.

art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat

Cited in the dispositive as the procedural basis for dismissing the appeals as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 10 octombrie 2014, sub nr. x/2014, astfel cum a fost precizată pe parcursul procesului, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Transporturilor şi Autoritatea Aeronautică Civilă Română R.A., solicitând anularea Ordinului nr. 430 din 9 aprilie 2014 emis de Ministerul Transporturilor, privind numirea Consiliului de administraţie provizoriu al Autorităţii Aeronautice Civile Române şi a Anexei ce face parte integrantă din acest ordin, cu solicitarea de a se reexamina actul administrativ atacat, în vederea anularii parţiale a acestuia, în ceea ce priveşte măsurile dispuse cu privire la reclamant şi, pe cale de consecinţă, repunerea în funcţia anterioară emiterii ordinului, respectiv cea de membru în Consiliul de administraţie al Regiei Autonome Autoritatea Aeronautică Civilă Română, precum şi acordarea de daune interese materiale în sumă totală de 214.500 RON, pentru intervalul cuprins între data emiterii Ordinului nr. 430 din 9 aprilie 2014 şi data expirării mandatului acordat prin Ordinul nr. 1390 din 5 septembrie 2012.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 1579 din 4 iunie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile prematurităţii şi a lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română R.A., ca nefondate, şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Transporturilor şi Autoritatea Aeronautică Civilă Română R.A., ca nefondată.

3. Cererile de recurs declarate în cauză

Împotriva Sentinţei nr. 1579 din 4 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamantul A. şi pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română R.A.

3.1. Reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., republicat, solicitând casarea sentinţei atacate şi în rejudecarea cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată, cel puţin în privinţa cererii de acordare a despăgubirilor.

Recurentul-reclamant a formulat, în esenţă, următoarele critici în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat:

În ceea ce priveşte cererea de obligare la plata despăgubirilor, motivarea sentinţei recurate nu este corespunzătoare, ci este superficială, şi nu se întemeiază pe situaţia de fapt şi pe probele dosarului.

Astfel, în ceea ce priveşte deficienţa de la pct. 3 din Raportul Corpului de control al ministrului transporturilor nr. x din 12 februarie 2014, din înscrisurile existente la dosar rezultă că membrii consiliului de administraţie au încasat indemnizaţii aferente acestei calităţi şi a celei de membru în comitetele de specialitate, numai începând cu luna următoare semnării Actului adiţional nr. x din 25 aprilie 2013 la Contractul de mandat nr. x/2012, iar nu şi anterior.

Mai mult, în luna decembrie 2012, s-a acordat iniţial o primă de Crăciun în cuantum de 3.000 RON/membru al consiliului de administraţie, care a reprezentat un caz singular, fiind acordată pentru activitatea de bază, simultan cu atribuirea de premii anuale personalului regiei autonome, la propunerea Directorului General, după cum rezultă din cuprinsul Hotărârii Consiliului de administraţie nr. 7 din 4 martie 2013 (pct. 6 a). Această sumă a fost restituită voluntar de către toţi membrii consiliului de administraţie, fiind recuperată integral de către regia autonomă, dovadă fiind dispoziţiile Hotărârii nr. 10 din 21 mai 2013 a Consiliului de administraţie.

În mod eronat instanţa de fond a reţinut că este întemeiată şi deficienţa indicată la pct. 1 din Raportul Corpului de control nr. x din 12 februarie 2014, având în vedere că toţi membrii revocaţi din funcţie au desfăşurat activitate specifică în cadrul comitetelor de specialitate, fapt ce poate fi dovedit cu consultările din timpul şedinţelor consiliului de administraţie şi cu procesele-verbale ale şedinţelor de comitete, încheiate cu prilejul întrunirilor şi dezbateri, în cadrul fiecărui comitet.

În acest sens, înscrisurile depuse la dosarul instanţei de recurs fac dovada desfăşurării de către reclamant a unor activităţi specifice în cadrul Comitetului tehnic de siguranţă a zborului.

Comitetele de specialitate au fost înfiinţate în baza legii şi şi-au desfăşurat activitatea regulat, conform proceselor-verbale ale şedinţelor de comitet şi au fost remunerate legal în baza contractelor de mandat şi ale actelor adiţionale, nefiind încălcate prevederile legale în vigoare referitoare la acest tip de activităţi de către reclamant sau alţi membrii ai consiliului de administraţie.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, recurentul-reclamant a formulat, în principal, următoarele critici:

Instanţa de fond deşi reţine corect temeiul acordării despăgubirilor şi conţinutul sintagmei revocare "fără o justă cauză", aplică în mod eronat norma legală, în contradicţie cu situaţia de fapt existentă la dosar, din probele administrate în cauză rezultând că nu sunt întemeiate cele două deficienţe consemnate în Raportul Corpului de control nr. x din 12 februarie 2014.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind anularea Ordinului nr. 430 din 9 aprilie 2014 emis de Ministerul Transporturilor, precum şi al Raportului nr. x din 12 februarie 2014, care a stat la baza emiterii acestui ordin, actul administrativ prin care s-a dispus revocarea din funcţie trebuie motivat, pentru a se cunoaşte conţinutul care a generat revocarea, şi această analiză trebuia efectuată inclusiv prin prisma considerentelor prezentate în susţinerea cererii de acordare a despăgubirilor, deoarece era de natură să reflecte tocmai revocarea nejustificată, în baza concluziilor unui raport, de asemenea, nelegal.

3.2. Pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română R.A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, solicitând casarea sentinţei atacate şi în rejudecarea cauzei, respingerii cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu această pârâtă, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

În susţinerea motivului de casare invocat, recurenta-pârâtă a formulat, în esenţă, următoarele critici:

Ordinul nr. 430 din 9 aprilie 2014, a cărui anulare se solicită, este emis de Ministerul Transporturilor, iar pretenţiile solicitate de către reclamant izvorăsc din acest ordin, astfel că, Autoritatea Aeronautică Civilă Română R.A. nu este parte a raportului juridic generator de prejudicii, neavând calitate procesuală pasivă în cauză.

Întrucât obiectul acţiunii îl constituie anularea parţială a Ordinului nr. 430 din 9 aprilie 2014, iar reclamantul a formulat pretenţii faţă de ambii pârâţi, nefiind formulat un capăt de cerere accesoriu în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română R.A, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, impunându-se îndeplinirea procedurii administrative prealabile şi în raport cu această pârâtă.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei, intimatul-pârât Ministerul Transporturilor a solicitat respingerea recursurilor declarate de reclamant şi de pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română, ca nefondate.

Recurentul-reclamant A. a formulat întâmpinare în cauză, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română, în principal, ca lipsit de interes, iar în subsidiar, ca nefondat, reiterând apărările formulate pe parcursul soluţionării litigiului în primă instanţă.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin Încheierea din 25 septembrie 2018, Înalta Curte a stabilit termenul pentru judecata pe fond a recursului, constatând că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de ambele părţi sunt nefondate.

Cu privire la recursul declarat de pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română R.A.

În conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, analizând, cu prioritate, excepţia lipsei de interes a recursului declarat de pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română R.A., invocată de recurentul-reclamant, Înalta Curte constată următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., republicat, una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune este cea privind interesul de a promova acţiunea, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării căilor de atac.

În cauză, pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română R.A. justifică un interes în promovarea recursului, din perspectiva soluţiei pronunţate de instanţa de fond asupra excepţiilor prematurităţii şi a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Aeronautică Civilă Română R.A., motiv pentru care, este îndeplinită această condiţie de exercitare a acţiunii civile şi în privinţa formulării căii de atac a recursului.

Pentru motivele arătate, urmează a fi respinsă, ca neîntemeiată, excepţia lipsei de interes a recursului declarat de pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română R.A., invocată de recurentul-reclamant.

Pe fondul cauzei, criticile recurentei-pârâte Autoritatea Aeronautică Civilă Română R.A., subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, sunt neîntemeiate.

În mod corect prima instanţă a respins, ca nefondată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Aeronautică Civilă Română R.A., analizând această excepţie exclusiv prin prisma capătului de cerere al acţiunii având ca obiect plata despăgubirilor, context în care a reţinut că, în temeiul prevederilor Ordinului Ministrului Transporturilor nr. 1390/2012 şi a contractului de mandat încheiat între Ministerul Transporturilor şi membrii numiţi potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 109/2011, plata indemnizaţiei aferente calităţii de membru al Consiliului de administraţie al Autorităţii Aeronautice Civile Române R.A., revine ca obligaţie în sarcina acestei autorităţi publice.

Înalta Curte împărtăşeşte opinia exprimată de judecătorul fondului şi în ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra excepţiei prematurităţii cererii, ce a vizat, în fapt, inadmisibilitatea acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reţinând că reclamantul a urmat această procedură în raport cu Ministerul Transporturilor, în calitate de autoritate publică emitentă a Ordinului nr. 430 din 9 aprilie 2014, care se solicită a fi anulat prin cererea principală dedusă judecăţii, iar formularea unui petit accesoriu în vederea plăţii indemnizaţiei cuvenite în caz de anulare a ordinului menţionat, nu necesită formularea plângerii prealabile şi în legătură cu pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română R.A., care, în speţă, nu are calitatea de emitent al ordinului contestat.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română R.A., ca nefondat.

Referitor la recursul declarat de reclamantul A.

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, este neîntemeiat.

Cu titlu preliminar, instanţa de control judiciar constată că, deşi în susţinerea acestui motiv de casare recurentul-reclamant a arătat că sentinţa atacată cuprinde motive contradictorii şi respectiv, motive străine de natura pricinii, criticile expuse, care vizează reţinerea în mod greşit de către prima instanţă a situaţiei de fapt, în raport de probatoriul administrat în cauză, se încadrează în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care, criticile în discuţie vor fi analizate cu ocazia examinării acestui motiv de nelegalitate.

Distinct de aspectul constatat anterior, se reţine că hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei, fiind examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi.

De asemenea, sentinţa recurată nu cuprinde motive contradictorii, judecătorul fondului prezentând argumentele care l-au determinat să respingă cererea de chemare în judecată, aceste argumente prezentate într-o manieră concisă şi clară, raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susţinerile părţilor şi la mijloacele de probă administrate în litigiu, iar pe de altă parte, la prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

Instanţa de control judiciar nu poate reţine nici critica recurentului-reclamant potrivit căreia sentinţa atacată cuprinde motive străine de natura cauzei, aceste afirmaţii reflectând dezacordul recurentului în privinţa argumentelor care au stat la baza soluţiei pronunţate de prima instanţă, fără a susţine însă motivul de casare invocat, întrucât în considerentele sentinţei au fost expuse argumentele pe care s-au întemeiat concluziile instanţei de fond în privinţa problemelor de drept supuse analizei.

Motivarea clară şi accesibilă a judecătorului fondului răspunde şi exigenţelor impuse de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care obligă tribunalele să-şi motiveze deciziile dar nu le poate impune să dea un răspuns detaliat la fiecare argument, întinderea obligaţiei de motivare putând să varieze în funcţie de natura deciziei şi trebuind analizată în lumina circumstanţelor fiecărei speţe.

În aceste condiţii, împrejurarea că recurentul-reclamant nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe, nu poate conduce la incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat.

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este nefondat, sentinţa recurată reflectând aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Prin Ordinul nr. 1390 din 5 septembrie 2012 emis de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, a fost numit Consiliul de administraţie al Autorităţii Aeronautice Civile Române, în componenţa prevăzută în Anexa nr. 1 a respectivului ordin, reclamantul A. fiind menţionat la poz. 1 în calitate de "reprez. MTI".

Cu aceeaşi ocazie, a fost încheiat Contractul de mandat nr. x din 5 septembrie 2012 (Anexa nr. 2 la O. MTI nr. 1390/2012), între Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii în calitate de mandant şi A. în calitate de mandatar, având ca obiect împuternicirea acordată de mandant mandatarului "să administreze activitatea Autorităţii Aeronautice Civile Române, potrivit legii şi actului de înfiinţare, în vederea îndeplinirii obiectivelor şi criteriilor de performanţă specifice, prevăzute în Anexa la prezentul contract, în schimbul unei indemnizaţii lunare fixe, potrivit celor convenite prin prezentul contract", pentru o perioadă de 4 ani de la data semnării de către ambele părţi.

Prin Actul adiţional nr. x din 25 aprilie 2013, încheiat la Contractul de mandat nr. x din 5 septembrie 2012, Ministerul Transporturilor în calitate de mandant şi reclamantul A. în calitate de mandatar, au convenit, între altele, ca mandatarul să primească lunar o indemnizaţie lunară fixă netă, reprezentând 25% din remuneraţia directorului general, ce va fi revizuită prin act adiţional la contractul de mandat, în conformitate cu sumele prevăzute cu această destinaţie în bugetul de venituri şi cheltuieli al Autorităţii Aeronautice Civile Române. Plata tuturor obligaţiilor băneşti de natură legală aferente contribuabilului, precum şi a altor obligaţii băneşti de natură legală care pot fi impuse pe durata contractului, se va face de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română.

Prin Ordinul nr. 430 din 9 aprilie 2014 emis de Ministerul Transporturilor, contestat în prezenta cauză, a fost numit Consiliul de administraţie provizoriu al Autorităţii Aeronautice Civile Române în componenţa prevăzută în Anexa la ordin (art. 1), cu data acestui ordin încetându-şi aplicabilitatea Ordinul nr. 1390/2012 (art. 3), precum şi contractele de mandat prevăzute în Anexele nr. 2 - 8 la O. MTI nr. 1930/2012, inclusiv contractul de mandat nr. x din 5 septembrie 2012 (art. 4).

Conform menţiunilor cuprinse în preambulul Ordinului nr. 430 din 9 aprilie 2014, acesta a fost emis în temeiul dispoziţiilor art. 3 pct. 1 lit. a), art. 5 alin. (3) şi art. 18 alin. (1) din O.U.G. nr. 109/2011, ale art. 5 alin. (4) din H.G. nr. 24/2013 şi art. 12 lit. k) din Contractele de mandat anexe la O. MTI nr. 1390/2012, încheiate între Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii în calitate de mandant şi membrii consiliului de administraţie, în calitate de mandatari.

De asemenea, la baza emiterii acestui ordin a stat şi Nota nr. x din 6 martie 2014 a Direcţiei Generale Juridice şi Resurse Umane, cu privire la starea de incompatibilitate a unor membri din Consiliul de administraţie, precum şi Raportul Corpului de control al ministrului nr. x din 12 februarie 2014, pentru punerea în aplicare a măsurilor dispuse de acesta.

În conformitate cu dispoziţiile art. 12 din O.U.G. nr. 109/2011, prin emiterea Ordinului nr. 430 din 9 aprilie 2014, recurentului-reclamant i-a fost revocat practic mandatul acordat prin Ordinul nr. 1390 din 5 septembrie 2012, cu respectarea condiţiilor prevăzute de art. 2030 şi art. 2031 alin. (1) din C. civ. referitoare la mandat, norme de drept comun care, în condiţiile arătate, completează reglementările cuprinse în legislaţia specială.

Potrivit dispoziţiilor C. civ., citate anterior, mandatul este esenţialmente revocabil, fiind valabil atât timp cât există încrederea mandantului, care a stat la baza încheierii contractului de mandat.

Această manifestare de voinţă a mandantului concretizată, în cauză, în Ordinul nr. 430 din 9 aprilie 2014, nu este necesar să conţină o motivare care să justifice conduita de retragere a încrederii acordate la momentul emiterii ordinului de numire în funcţie, având în vedere tocmai cauza revocării constând în retragerea încrederii, care decurge din caracterul intuitu personae al mandatului şi din derogarea de la principiul forţei obligatorii a contractului.

Prin urmare, întrucât mandatul acordat recurentului-reclamant prin Ordinul nr. 1390 din 5 februarie 2012 a avut la bază încrederea autorităţii publice pârâte în mandatar, în condiţiile în care nu mai subzistă această încredere, mandatul acordat reclamantului poate fi revocat, fără ca mandantul să invoce sau să justifice cauza luării acestei măsuri.

În contextul arătat, în acord cu judecătorul fondului, instanţa de control judiciar reţine că motivele invocate de reclamant în susţinerea cererii de anulare a Ordinului nr. 430 din 9 aprilie 2014, subsumate aspectelor legate de nemotivare sau revocare nejustificată, sunt lipsite de temei şi încalcă atât reglementarea specială, cât şi dreptul comun, deoarece, câtă vreme revocarea mandatarului se face ad nutum, pretinsele motive de anulare invocate nu constituie cauze de validitate sau legalitate pentru emiterea ordinului contestat.

Mai mult, în speţă, potrivit art. 12 lit. k) din Contractul din mandat nr. x/2012, părţile au convenit în sensul că acesta poate înceta prin revocarea de către mandant, respectiv al dreptului administratorului - mandatar la plata unor daune interese în cuantum echivalent valorii însumate a drepturilor mandatarului pentru perioada de mandat rămasă de executat, în cazul revocării mandatului fără justă cauză, cu excepţia situaţiei în care planul de administrare revizuit nu este aprobat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, conform art. 4 lit. B) pct. 5 din contract.

Procedând în continuare, la analiza Raportului Corpului de control al ministrului transporturilor nr. x din 12 februarie 2014 privind verificările efectuate la Regia Autonomă Autoritatea Aeronautică Civilă Română, numai din perspectiva judecării capătului de cerere privind acordarea de daune interese sub motiv de revocare nejustificată a reclamantului, în mod judicios prima instanţă a reţinut, în raport de dispoziţiile art. 12 alin. (3) din O.U.G. nr. 109/2011 şi de prevederile art. 4 lit. B) pct. 5 din contractul de mandat, că în cauză, se justifică măsura de revocare a reclamantului din funcţia în care a fost numit.

Această concluzie a instanţei de fond s-a fundamentat pe analiza unor deficienţe identificate în Raportul Corpului de control nr. x din 12 februarie 2014, a cărui verificare s-a impus, după cum s-a arătat anterior, numai pentru a se constata dacă a intervenit revocarea cu justă cauză a mandatarului.

Analiza Raportului Corpului de control, în condiţiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, ca operaţiune administrativă care a stat la baza emiterii Ordinului nr. 430 din 9 aprilie 2014, nu prezintă relevanţă raportat la validitatea acestui ordin, care constituie expresia dreptului de denunţare unilaterală a mandatului de către mandant.

Astfel, în primul rând, prima instanţă a avut în vedere deficienţa consemnată la pct. 3 din Raportul Corpului de control, constând în acordarea unor indemnizaţii majorate nelegal, neprevăzute de legislaţia în vigoare şi de contractele de mandat, în sumă de 47.518 RON brut (30.076 RON net).

Potrivit art. 4 lit. B) pct. 1 din Contractul de mandat nr. x din 5 septembrie 2012, mandatarul are dreptul să primească lunar o indemnizaţie fixă netă. Cuantumul indemnizaţiei este de 50 RON net şi va fi revizuit, prin act adiţional la contract.

Prin Hotărârea Consiliului de administraţie nr. 12 din 17 decembrie 2012, membrii acestuia au fost de acord cu acordarea, în luna decembrie 2012, a unei indemnizaţii în sumă de 3.000 RON pentru fiecare membru, fapt ce a condus la producerea unui prejudiciu total de 47.518 RON.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant potrivit cărora în luna decembrie 2012, s-a acordat fiecărui membru al consiliului de administraţie o sumă de 3.000 RON sub forma unei prime de Crăciun, măsură dispusă de Directorul General al Autorităţii Aeronautice Civile Române, din cuprinsul Hotărârii nr. 12 din 17 decembrie 2012 a Consiliului de administraţie (pct. 1 lit. d) rezultă că suma de 3.000 RON a fost acordată cu titlu de indemnizaţie iar informarea din partea Directorului General a privit aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2012, nefiind o dispoziţie a Directorului General.

În consecinţă, în mod judicios prima instanţă a reţinut că acordarea în luna decembrie 2012, a unor sume de bani către membrii consiliului de administraţie, cu titlu de indemnizaţie, în condiţiile în care aceste sume nu erau prevăzute în contractele de mandat şi nu au fost încheiate actele adiţionate menţionate în Hotărârea nr. 12 din 17 decembrie 2012 a Consiliului de administraţie, s-a realizat în lipsa unui temei legal şi a unei clauze contractuale care să le permită membrilor consiliului de administraţie să dispună cu privire la propria remuneraţie.

Înalta Curte împărtăşeşte opinia exprimată de judecătorul fondului şi în ceea ce priveşte deficienţa consemnată la pct. 1 din Raportul Corpului de control nr. x din 12 februarie 2014, constând în acordarea şi încasarea nejustificată de către reclamant a sumei de 12.000 RON, aferentă indemnizaţiei de membru în comitetele consultative create la nivelul Autorităţii Aeronautice Civile Române.

Potrivit art. 7 din Actul adiţional nr. x din 25 aprilie 2013, încheiat la Contractul de mandat nr. x/2012, pentru activitatea desfăşurată în cadrul Comitetului de audit sau a Comitetului tehnic de siguranţă a zborului, după caz, mandatarul beneficiază de o indemnizaţie în cuantum de 30% din indemnizaţia lunară aprobată pentru membrii Consiliului de administraţie, acordată în temeiul art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 109/2011.

În speţă, nu s-a probat de către recurentul-reclamant faptul că ar fi desfăşurat în mod efectiv activitate în cadrul celor două comitete menţionate, nefiind prezentate rapoartele asupra activităţii comitetelor, care se întocmesc şi se înaintează Consiliului de administraţie în mod regulat, conform dispoziţiilor art. 1402 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, cu modificările şi completările ulterioare.

Susţinerile recurentului vizând consultarea membrilor acestor comitete de specialitate în timpul şedinţelor consiliului de administraţie, cu privire la unele aspecte din activitatea Autorităţii Aeronautice Civile Române, nu fac dovada desfăşurării unei activităţi specifice respectivelor comitete, care să le acorde membrilor consiliului de administraţie dreptul la plata indemnizaţiei, în sensul celor prevăzute de clauza contractuală anterior enunţată.

În ceea ce priveşte înscrisurile noi depuse de reclamant la dosar în calea de atac a recursului, constând în procesele-verbale încheiate cu ocazia şedinţelor ordinare ale Comitetului tehnic de siguranţă a zborului, se reţine că, deşi aceste înscrisuri denotă desfăşurarea unor şedinţe de către comitetul menţionat, nu sunt de natură a suplini cerinţa legală a prezentării rapoartelor asupra activităţii desfăşurate de acest comitet, documente în măsură să justifice plata corespunzătoare a indemnizaţiei aferente calităţii de membru.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei atacate, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei de interes a recursului declarat de Autoritatea Aeronautică Civilă Română R.A., invocată de recurentul-reclamant.

Respinge recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română R.A., împotriva Sentinţei civile nr. 1579 din 4 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2019.

Procesat de GGC - MM