Mayor's conflict of interest in approving payments to family-owned company under Law No. 161/2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub nr. x/2013, la data de 24 decembrie 2013 reclamantul A. a formulat contestaţie prin care a solicitat anularea Raportului de evaluare din data de 10.12.2013, înregistrat la Agenţia Naţională de Integritate sub nr. x/10.12.2013, fiind nelegal şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 274 pronunţată în 22.12.2014, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins contestaţia formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei civile nr. 274 pronunţată la data de 22.12.2014 a declarat recurs reclamantul A., înregistrat la instanţa de fond la data de 03.04.2015, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prima critică se referă la faptul că instanţa de fond nu a luat în considerate soluţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti dată în Dosarul nr. x/2013, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de recurent şi care ar fi condus la anularea actului administrativ atacat, conform art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010.

Cea de-a doua critică vizează încălcarea şi aplicarea greşită a disp. art. 76 din Legea nr. 161/2003, care prevăd că "primarul [...] este obligat să nu emită un act administrativ, să nu încheie un act juridic sau să emită o dispoziţie [...]", deoarece HCL nr. 1/21.01.2006 este emisă cu mult înainte de a ocupa funcţia de demnitate publică.

Prin HCL nr. 1/21.01.2006 s-a aprobat distribuirea către persoanele cu handicap grav şi accentuat, precum şi persoanelor veterane de război, bilete gratuite, în vederea asigurării transportului, conform prevederilor legale de către operatorii de transport local.

În ceea ce priveşte S.C. B. S.R.L., se arată că este unicul operator de transport persoane pe ruta Băicoi-Pauleşti-Ploieşti, din data de 01.04.2004 şi până în prezent, astfel că nu poate fi vorba de conflict de interese, actul în baza căruia sunt decontate biletele de transport, HCL nr. 1/2006 fiind emis cu mult înainte de ocuparea funcţiei de primar.

Societatea nu poate practica un regim discriminatoriu şi să refuze efectuarea serviciului de transport pentru persoanele cu handicap şi veteranii de război.

Cu privire la încheierea Contractului de închiriere nr. x/13.02.2009 cu S.C. C. S.A., emiterea Dispoziţiei nr. 51/20.03.2013 şi semnarea Contractului individual de muncă nr. x/20.03.2013 cu D., recurentul-reclamant arată că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a dispus neînceperea urmăririi penale pe motiv că faptele nu sunt prevăzute de legea penală.

Contractul de închiriere nr. x/2009 a fost încheiat în calitate de persoană fizică şi cu o societatea care nu este înfiinţată sau subordonată autorităţii publice locale, iar veniturile obţinute au fost menţionate în declaraţiile de avere anuale.

Dispoziţia nr. 51/2013 şi Contractul individual de muncă nr. x/2013 au fost emise/încheiate ca urmare a organizării unui concurs pentru ocuparea funcţiei contractuale de conducere-şef atelier gospodărie comunală, iar candidatul admis a obţinut punctajul prevăzut de comisie.

Cu referire la Contractul de închiriere nr. x/07.05.2010, nu se putea anticipa un beneficiu/dezavantaj; contractul a fost reziliat, neproducând efecte juridice.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

1. Analiza motivelor de casare

Critica privind încălcarea şi aplicarea greşită a disp. art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010

Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilităţii în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ.

Sesizarea instanţei de contencios administrativ se poate face numai în ceea ce priveşte conflictul de interese de natură administrativă.

Faptul că s-a dispus la pct. 3 din raportul de evaluare şi sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în vederea efectuării verificărilor cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2531 din C. pen. nu atrage competenţa instanţei de contencios administrativ.

Sesizarea penală nu prezintă caracteristicile actului administrativ prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată şi, în consecinţă, judecătorul din contenciosul administrativ nu are competenţă să se pronunţe asupra legalităţii actului.

Împrejurarea neînceperii urmăririi penale faţă de recurentul-reclamant pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2531 din C. pen. nu a fost adusă la cunoştinţa instanţei de fond şi, prin urmare, nu i se poate imputa acesteia împrejurarea neluării în seamă a soluţiei din dosarul penal.

De altfel, nici cu ocazia exercitării căii de atac a recursului nu s-a depus la dosar o copie a acestui act, iar intimata-pârâtă, prin întâmpinare, a arătat că nu are cunoştinţă despre cele învederate de recurentul-reclamant.

Avându-se în vedere că recurentul-reclamant susţine inexistenţa unei infracţiuni privind conflictul de interese, iar în prezenta cauză se analizează conflictul de interese din punct de vedere administrativ, împrejurarea nefiind interzisă de lege, Înalta Curte va aprecia critica formulată ca nefondată.

2. Asupra motivului de nelegalitate subsumat aplicării greşite a disp. art. 76 din Legea nr. 161/2003

Potrivit art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti, sunt obligaţi să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei care produce un folos material pentru sine, pentru soţul ori rudele sale de gradul I.

Aceste prevederi legale se completează însă cu disp. art. 70 şi 71 din Legea nr. 161/2003, precum şi cu disp. art. 2 alin. (1) şi art. 75 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, pe care recurentul-reclamant omite să le menţioneze.

Art. 70 din Legea nr. 161/2003, arată că prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative.

Art. 71 din Legea nr. 161/2003 stabileşte principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităţilor publice şi funcţiilor publice, şi anume: imparţialitate, integritate, transparenţa deciziei, supremaţia interesului public.

Art. 2 alin. (1) din Legea nr. 393/2004 nominalizează primarii, printre aleşii locali, iar art. 75 din aceeaşi lege, stabileşte că aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care face parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru soţ, soţie, rude sau afini, până la gradul al doilea inclusiv (lit. a).

Recurentului-reclamant i s-a imputat nerespectarea regimului juridic al conflictelor de interese, întrucât în calitate de primar, a avizat un număr de 71 facturi emise de B. S.R.L., societate comercială la care mama sa, E. deţine calitatea de asociat unic şi funcţia de administrator, aprobând totodată la plată suma de 75.513,44 RON.

Din perspectiva textelor legale sus-menţionate, reiese că recurentul-reclamant, în calitatea sa de primar al oraşului Băicoi, pentru evitarea conflictului de interese, avea obligaţia să se abţină să emită acte administrative, să încheie acte juridice ori să emită o dispoziţie în executarea funcţiei care ar produce un avantaj pentru sine sau pentru o rudă până la gradul II (cazul în speţă).

Avizarea unor facturi şi plata sumei în cuantum de 75.513,44 RON către societatea unde mama sa este asociat unic şi administrator reprezintă tocmai emiterea unor dispoziţii ce au condus la naşterea conflictului de interese.

Recurentul-reclamant avea şi posibilitatea să anticipeze ca decizia să prezinte un beneficiu pentru societate, iar aceasta poate influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor ce îi revin în calitate de primar, de unde rezultă că toate ipotezele legale pentru existenţa conflictului de interese, sunt îndeplinite.

În speţă nu se discută adoptarea HCL nr. 1/2006, ci fapta recurentului-reclamant, săvârşită în perioada în care a deţinut mandatul de primar.

Nu au relevanţă nici apărările recurentului-reclamant referitoare la o eventuală discriminare a persoanelor cu handicap sau a veteranilor de război, cât timp dispoziţia de plată şi avizarea sumei de bani putea fi delegată unei alte persoane.

În ceea ce priveşte celelalte acte încheiate de către recurentul-reclamant, respectiv Contractul de închiriere nr. x/2009, Contractul individual de muncă nr. x/2013 şi emiterea Dispoziţiei nr. 51/2013, Înalta Curte reţine că acestea fac obiectul sesizării penale formulată de intimata-pârâtă pentru fapta incriminată de art. 253 C. pen., astfel că instanţa de contencios administrativ nu are competenţa de a se pronunţa asupra lor şi, prin urmare, indiferent de soluţia dată în pronunţarea asupra acestora şi, prin urmare, indiferent de soluţia dată în procesul penal, aceasta nu poate conduce la anularea raportului de evaluare.

Faţă de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.

Avându-se în vedere că notele scrise ce cuprind şi invocarea încălcării principiului neretroactivităţii legii civile au fost depuse după închiderea dezbaterilor, acestea nu au fost luate în considerare la pronunţarea soluţiei şi în cadrul analizei motivelor de casare, mai ales că, în raport de disp. art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motivele de casare care sunt de ordine publică, pot fi ridicate din oficiu de instanţa de judecată, care, în speţă, nu a găsit necesar să le invoce, existând o bogată jurisprudenţă, în sensul neîncălcării principiului invocat prin adoptarea Legii nr. 176/2010.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei nr. 274 din 22 decembrie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 februarie 2019.

Procesat de GGC - NN