Definition of "lucrător al Securității" under O.U.G. 24/2008: Necessity of effective suppression of fundamental rights to confer status

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 15 decembrie 2014 sub nr. de Dosar x/2014, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (C.N.S.A.S.) a solicitat instanţei să aprecieze asupra calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A..

Prin Sentinţa civilă nr. 2384 din 29 septembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, având ca obiect constatarea calităţii de lucrător al Securităţii, în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, a pârâtului A.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat se arată că prima instanţă a respins acţiunea reclamantului, încălcând şi aplicând greşit prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, dar şi prevederile art. 17 şi art. 19 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, precum şi prevederile art. 12, art. 19, art. 29 şi art. 30 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Interpretarea dată acestor prevederi de considerentele Sentinţei atacate este, în opinia recurentului, eronată, atrăgând incidenţa art. 488 alin. (1) punctul 8 din Noul C. proc. civ.

Recurentul critică faptul că instanţa a reţinut că în speţă nu ar fi dovedită încălcarea dreptului la viaţă privată, pe motiv că planul de măsuri redactat de intimat "a survenit în executarea şi cu respectarea atribuţiilor de serviciu prevăzute în privinţa pârâtului de legislaţia în vigoare la acea dată", precum şi faptul că s-a apreciat că "pârâtul nu a acţionat abuziv în exercitarea atribuţiilor de serviciu", iar activitatea acestuia în dosar ar fi avut caracter "pur formal".

Arată recurentul că, faţă de aceste argumente ale primei instanţe, respectarea atribuţiilor de serviciu, a ordinelor superiorilor sau a normelor specifice fostelor autorităţi represive nu poate avea relevanţă în stabilirea calităţii de lucrător al Securităţii, în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008. Această concluzie rezultă din cuprinsul jurisprudenţei ample conturate atât la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cât şi la nivelul Curţii de Apel Bucureşti.

Subliniază recurentul că interpretarea dată de prima instanţă este în sensul neaplicării, iar nu în sensul aplicării legii, ceea ce este de neconceput, astfel că sentinţa atacată este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, dar şi prevederile art. 17 şi art. 19 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, precum şi prevederile art. 12, art. 19, art. 29 şi art. 30 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

În opinia recurentului, actele pârâtului nu pot fi considerate ca pur formale, atât timp cât au dus la încălcarea unor drepturi fundamentale, astfel că sentinţa atacată este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Subliniază recurentul că ingerinţa Securităţii s-a produs în momentul în care informaţii legate de viaţa personală deveneau, în mod nepermis, obiect de lucru al Securităţii, indiferent de conţinutul acestor informaţii, neavând relevanţă, din acest motiv, aprecierile superiorilor ierarhici cu privire la informaţiile obţinute abuziv de intimat.

Şi pentru acest motiv, Sentinţa atacată este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, dar şi prevederile art. 17 şi art. 19 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, precum şi prevederile art. 12, art. 19, art. 29 şi art. 30 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Cât priveşte considerentul primei instanţe, potrivit cu care persoanei urmărite nu i-au fost aplicate "sancţiuni sau alte măsuri de intimidare sau represive", iar "acesta nu a fost trimis la muncă în afara penitenciarului, recurentul opinează în sensul că sentinţa atacată a distins acolo unde legiuitorul nu a distins, deoarece art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 nu cere existenţa unor astfel de măsuri pentru reţinerea calităţii de lucrător al Securităţii, fiind suficientă încălcarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale, cum e cazul în speţă, pentru reţinerea calităţii de lucrător al Securităţii.

Prin Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului ce formează obiectul acestei cauze, în urma verificării îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 486 şi ale art. 487 din C. proc. civ. republicat, s-a reţinut că cererea de recurs îndeplineşte atât cerinţele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. a) şi c) - e) C. proc. civ., cât şi cerinţele prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., că recursul a fost declarat şi motivat cu respectarea termenului prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, respectiv că este admisibil în principiu.

În cuprinsul raportului s-a reţinut că, prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul-pârât A. a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrare în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., solicitând, în principal, anularea recursului, iar, în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din Noul C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 11 mai 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din Noul C. proc. civ.

Părţile nu au formulat puncte de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Prin încheierea de şedinţă din data de 26 octombrie 2017 s-a reţinut, în raport de excepţia nulităţii invocată prin întâmpinare, că din analiza motivelor de recurs formulate s-a apreciat de către completul de filtru că acestea pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ., motiv invocat în mod expres de către recurentul-reclamant, sens în care recursul nu poate fi anulat.

Drept urmare, deliberând asupra excepţiei nulităţii recursului pentru nemotivare, Înalta Curte a constatat că această excepţie este neîntemeiată, având în vedere faptul că recurentul-reclamant a invocat, în drept, dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., iar cererea de recurs cuprinde motivele de nelegalitate pe care este întemeiată, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte apreciază că susţinerile recurentului se circumscriu motivului de recurs prevăzut la pct. 8 art. 488 alin. (1) din Noul C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Înalta Curte apreciază că aceste critici ale recurentului, vizând pretinsa încălcare sau greşita aplicare de către instanţa de fond a normelor de drept material, astfel cum au fost formulate, nu sunt întemeiate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă faptul că, prin acţiunea formulată, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se constate calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii.

În urma analizării înscrisurilor depuse în probaţiune la dosar, prima instanţă a ajuns la concluzia că nu sunt îndeplinite în speţă condiţiile impuse de dispoziţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, pentru a se putea constata calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii.

Această concluzie este corectă şi este împărtăşită şi de instanţa de control judiciar.

Astfel, O.U.G. nr. 24/2008 este actul normativ prin care s-a instituit o modalitate de condamnare a regimului totalitar comunist, prin deconspirarea lucrătorilor de securitate şi a colaboratorilor acesteia, apreciată ca fiind una dintre componentele majore ale perpetuării regimului comunist ca societate totalitară.

Conform art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, lucrător al Securităţii este orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Faţă de cele arătate, se impune următoarea precizare: definiţia legală a noţiunii de lucrător nu presupune situaţiile în care respectivele persoane (ofiţeri, subofiţeri) încălcau întregul sistem juridic în vigoare înainte de 1989, ci doar cazurile în care aceştia suprimau sau îngrădeau drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Din punctul de vedere al legiuitorului, este irelevant dacă aceste încălcări sau limitări aveau susţinere legală sau regulamentară. Altfel spus, un angajat al Securităţii care, respectând instrucţiunile din acea vreme, ar fi instrumentat un dosar încălcând, pe motive politice, drepturi şi libertăţi fundamentale stipulate de Constituţia de la acea dată, precum şi de pactele internaţionale la care România era parte, se înscria în sfera lucrătorilor Securităţii, în sensul O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare.

Definiţia legală enunţată determină conţinutul noţiunii de lucrător al Securităţii, în sensul că nu orice persoană care a funcţionat în cadrul acestei instituţii are calitatea de lucrător, ci esenţial este ca prin activitatea respectivă să fi fost suprimate drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Această interpretare are în vedere şi scopul pentru care a fost adoptată O.U.G. nr. 24/2008, act normativ prin care se urmăreşte deconspirarea prin consemnare publică a persoanei care a participat la activităţi de poliţie politică comunistă, fără însă a crea premisele unei forme de răspundere morală şi juridică colectivă pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informaţii, în condiţiile lipsei de vinovăţie şi a vreunei încălcări a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Ca urmare a acestor exigenţe deduse din textul legal sancţionator, la analiza calităţii de lucrător trebuie să se aibă în vedere şi raportul rezonabil de proporţionalitate între interesele generale şi cele particulare.

În speţă, trebuie examinat dacă intimatul-pârât, prin activitatea sa de locotenent major în cadrul Direcţiei a IV-a, Penitenciarul Focşani, Biroul Contrainformaţii, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale.

Textul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 atribuie calitatea de lucrător numai acelor persoane care au desfăşurat activităţi prin care au fost suprimate sau îngrădite drepturi şi libertăţi fundamentale, ceea ce înseamnă că prin activităţile respective trebuia să se fi produs efectiv un rezultat.

Aceasta spre deosebire de conţinutul legal al calităţii de colaborator, în cazul căreia persoana furniza informaţii prin care se denunţau activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

În speţă nu s-au produs efectiv rezultatele prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, în sensul că nu au fost suprimate drepturi şi libertăţi fundamentale.

Astfel, Înalta Curte, în acord cu cele reţinute de instanţa de fond, consideră că în cauză nu sunt asigurate condiţiile impuse de legiuitor prin art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, pentru a se putea constata calitatea intimatului-pârât de "lucrător al Securităţii".

Norma citată impune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii pentru a se putea reţine calitatea invocată:

1. persoana să aibă calitatea de ofiţer, inclusiv acoperit, sau subofiţer al Securităţii în perioada 1945 - 1989.

În speţa dată, această condiţie este asigurată, deoarece pârâtul a avut calitatea de locotenent major în cadrul Direcţiei a IV-a, Penitenciarul Focşani, Biroul Contrainformaţii, calitate în care a participat la supravegherea activă a unui deţinut semnalat că "nu a renunţat la manifestări ostile, fiind nemulţumit de pedeapsa aplicată, continuând să aibă atitudine duşmănoasă la adresa organelor de partid şi de stat".

2. în calitatea menţionată la punctul 1 să fi desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Această condiţie nu este asigurată prin acţiunile pârâtului, deoarece din actele depuse la dosar de către reclamant nu rezultă că măsurile întreprinse sau încuviinţate de pârât au încălcat drepturi şi libertăţi fundamentale, garantate de legislaţia din acea vreme, şi anume dreptul la viaţă privată, prevăzut de art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice.

Astfel cum în mod corect a reţinut Curtea de apel, în speţă nu sunt îndeplinite cumulativ în privinţa pârâtului A. condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv nu este îndeplinită cea de-a doua condiţie anterior menţionată.

În raport de actele şi lucrările dosarului, astfel cum acestea au fost evidenţiate în considerentele sentinţei recurate, în mod corect a apreciat instanţa de fond că, prin prisma activităţilor pe care le-a desfăşurat, persoana chemată în judecată în prezenta cauză nu "a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului", în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Astfel, în mod corect a reţinut Curtea de apel că din analiza documentelor depuse de reclamant în susţinerea acţiunii, şi care se referă la numitul B., care a formulat cererea de verificare, din perspectiva interpretării instanţei de contencios constituţional, respectiv existenţa vinovăţiei şi a încălcării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, rezultă că acestea nu susţin îndeplinirea condiţiilor legale pentru ca pârâtul A. să fie declarat lucrător al Securităţii.

În opinia instanţei de fond, însuşită şi de instanţa de control judiciar, consemnările expuse în înscrisurile analizate nu conţin elemente care să se circumscrie suprimării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, atâta vreme cât nu s-a făcut dovada vreunui abuz în exercitarea atribuţiilor de serviciu, iar niciun element din probatoriile administrate nu atestă că, prin activitatea pârâtului de ofiţer de Securitate, s-au suprimat ori îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale numitului B..

Înalta Curte apreciază că în mod corect a reţinut Curtea de apel că din menţiunile olografe ale ofiţerului superior al pârâtului rezultă fără dubiu caracterul pur formal al activităţii acestuia în dosarul cu cota I 195856, precum şi faptul că nu pot fi luate în considerare cele menţionate în raportul informativ din data de 18.04.1985, întrucât acest act, deşi pare să fi fost dactilografiat de pârât, nu este semnat olograf de acesta.

În mod corect s-a reţinut în considerentele sentinţei recurate că reclamantul nu a administrat dovezi din care să rezulte că deţinutului B., pe perioada în care s-au desfăşurat activităţile incriminate de către pârât (ianuarie- aprilie 1985), i-au fost aplicate vreun fel de sancţiuni sau alte măsuri de intimidare sau represive.

Astfel, analizând cererea în raport de ansamblul probator administrat în cauză, instanţa de fond a apreciat în mod judicios că nu pot fi primite alegaţiile reclamantului referitoare la încălcarea dreptului la viaţă privată şi a dreptului la libera exprimare şi nici cele privind nesocotirea dreptului la secretul corespondenţei, în raport de momentul invocării acestora, reclamantul nefăcând dovada susţinerilor sale.

În concluzie, Înalta Curte constată, în acord cu opinia exprimată de curtea de apel, că nici un element din probatoriile aflate la dosar nu atestă că prin activitatea pârâtului au fost suprimate sau îngrădite drepturi şi libertăţi fundamentale ale numitului B.

Nefiind îndeplinită cea de-a doua condiţie cerută de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, soluţia instanţei de fond a fost dată cu aplicarea corectă a legii.

În raport cu dispoziţiile legale anterior menţionate şi prin prisma actelor dosarului, Înalta Curte constată că în mod corect a soluţionat instanţa de fond cererea formulată de reclamant, astfel că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar şi susţinerile părţilor, apreciind că soluţia instanţei de fond nu a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de reclamant ca nefondat, decizia urmând a fi comunicată părţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva Sentinţei civile nr. 2384 din 29 septembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 februarie 2018.

Procesat de GGC - LM