Qualification of Rasdaq as a regulated market under capital market law and applicability of contraventional sanctions for transparency violations.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 27 februarie 2015 sub nr. x/2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Deciziei nr. 916 din 31 iulie 2014, emisă de pârâtă şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La prezentul dosar s-a dispus conexarea Dosarelor nr. x/2015 şi respectiv nr. y/2/2015, având ca obiect acţiunea prin care reclamantul B. a solicitat anularea Deciziei nr. 915 din 31 iulie 2014, emisă de pârâtă, respectiv acţiunea prin care reclamantul C. a solicitat anularea Deciziei nr. 914 din 31 iulie 2014, emisă de pârâtă, precum şi a Deciziei nr. 1442 din 8 octombrie 2014 prin care a fost soluţionată plângerea prealabilă formulată de acesta împotriva deciziei anterior menţionate.

Prin Sentinţa civilă nr. 1960 din 1 iulie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunile conexate, formulate de reclamanţii A., C. şi B., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca neîntemeiate.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii A., C. şi B., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat se arată că hotărârea este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a prevederilor Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital şi ale Legii nr. 151/2014, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

1. Arată recurenţii că în mod greşit a reţinut prima instanţă că piaţa Rasdaq este o piaţă reglementată, căreia i se aplică dispoziţiile Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, în realitate piaţa Rasdaq neîncadrându-se în niciuna din cele două tipuri de piaţă definite de Legea nr. 297/2004, şi anume piaţa reglementată, respectiv sistemul alternativ de tranzacţionare.

Arată recurenţii că în acest sens s-au pronunţat şi Curtea Europeană de Justiţie în data de 22 martie 2012 şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 865 din 13 martie 2013, în Dosarul penal nr. x/2011, ambele instanţe statuând neechivoc faptul că Rasdaq nu are statut de "piaţa reglementată" în sensul Legii nr. 297/2004, întrucât nu a fost autorizată să funcţioneze ca atare printr-o decizie administrativă a C.N.V.M., singura autoritate competentă să confere unei pieţe de tranzacţionare a instrumentelor financiare statut de piaţă reglementată.

Subliniază recurenţii că faptul că piaţa Rasdaq a fuzionat cu Bursa de Valori Bucureşti, funcţionând în mod regulat ca o piaţă organizată şi reglementată de CNVM, nu trebuia să conducă la concluzia eronată a primei instanţe că suntem în prezenţa unei pieţe reglementate, căreia i se aplică dispoziţiile Legii nr. 297/2004, având în vedere faptul că piaţa Rasdaq, nefiind încadrată în niciuna din categoriile de locuri de tranzacţionare prevăzute de normele europene, nu poate fi considerată ca fiind o piaţă reglementată în sensul Directivei 2004/39/CE, ale cărei reglementari au fost preluate ca atare de Legea nr. 297/2004.

Prin urmare, împrejurarea că piaţa Rasdaq funcţionează după anumite reguli emise de CNVM, fiind supravegheată de aceasta, nu contribuie la calificarea acesteia ca piaţă reglementată, în acest sens Directiva stabilind o serie de cerinţe speciale, neîndeplinite însă de piaţa Rasdaq.

Aceste cerinţe ale Directivei 2004/39/CE au fost interpretate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, care a statuat, contrar celor reţinute de prima instanţă, că piaţa Rasdaq nu este o piaţă reglementată, în sensul Directivei.

În opinia recurenţilor, contrar celor reţinute de Curtea de Apel Bucureşti, adoptarea Legii nr. 151/2014 privind clarificarea statutului juridic al acţiunilor care se tranzacţionează pe piaţa Rasdaq, sau pe piaţa valorilor mobiliare necotate, admite statutul de societăţi nereglementate de Legea nr. 297/2004 emitenţilor de pe piaţa Rasdaq.

Astfel, arată recurenţii, în mod greşit a reţinut prima instanţă că Legea nr. 151/2014 nu conţine nicio prevedere din care să reiasă că piaţa Rasdaq nu ar fi fost o piaţă reglementată în înţelesul legii interne, întrucât din art. 1 din această lege ar rezulta că "desfiinţarea pieţei Rasdaq a fost făcută cu scopul ca legislaţia internă, respectiv Legea nr. 297/2004, să se pună de acord cu prevederile comunitare. Astfel legiuitorul a recunoscut implicit că legislaţia internă diferă de cea comunitară şi diferă tocmai în ceea ce priveşte accepţiunea de piaţă reglementată în sensul Legii nr. 297/2004".

Subliniază recurenţii că necorelarea prevederilor legale interne cu prevederile comunitare în ceea ce priveşte piaţa Rasdaq a determinat adoptarea Legii nr. 151/2014, care să tranşeze definitiv această problemă, ceea ce confirmă faptul că piaţa Rasdaq nu este o piaţă reglementată, întrucât, în măsura în care ar fi existat o legislaţie internă în deplină concordanţă cu cea comunitară, în mod evident nu s-ar fi impus adoptarea unei măsuri legislative drastice care să desfiinţeze piaţa Rasdaq.

În opinia recurenţilor, în mod paradoxal, deşi prima instanţă a reţinut diferenţele legislative sus menţionate, admiţând faptul că această diferenţă de reglementare vizează însăşi noţiunea de piaţă reglementată, concluzia finală, în sensul că piaţa Rasdaq este o piaţă reglementată, reprezintă atât o contradicţie faţă de propriile considerente, cât şi o greşită interpretare a legii.

Arată recurenţii că instanţa de fond a omis prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 151/2014, care prevăd expres atât lipsa cadrului legal de funcţionare al pieţei Rasdaq, cât şi obligaţia acestor emitenţi de a decide fie cu privire la cotarea societăţilor pe o piaţă reglementată sau ATS, respectiv delistare, în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a legii, aşadar legea făcând distincţia clară între piaţa reglementată sau sistemul alternativ de tranzacţionare (ATS) şi piaţa Rasdaq.

În opinia recurenţilor este vădit eronată concluzia primei instanţe, în sensul că Legea nr. 151/2014 nu conţine prevederi referitoare la statutul de piaţă (ne)reglementată a Rasdaq, deoarece tocmai acest statut de piaţă nereglementată şi lipsa cadrului legal de funcţionare au determinat, în final, desfiinţarea Rasdaq.

Recurenţii critică sentinţa recurată şi din prisma faptului că prima instanţă, concluzionând că Piaţa Rasdaq este o piaţă reglementată, în sensul că sunt îndeplinite condiţiile art. 125 din Legea nr. 297/2004, se raportează la jurisprudenţa din materia contenciosului administrativ pe care o consideră relevantă, deşi în privinţa hotărârilor invocate de reclamanţi a arătat că practica judiciară nu este izvor de drept, încălcând astfel principiul egalităţii armelor, ce presupune obligaţia instanţei de a oferi fiecărei părţi posibilitatea de a-şi prezenta cauza, inclusiv probele de care dispune, în condiţii care nu o plasează într-o situaţie de dezavantaj faţă de adversarul său.

2. În al doilea rând, recurenţii arată că în mod greşit a concluzionat prima instanţă că piaţa Rasdaq funcţionează regulat, că este organizată şi funcţionează în baza a numeroase regulamente şi măsuri adoptate de CNVM, indicând în mod generic "Regulamentul nr. 2/2002 al CNVM, dispuneri de măsuri şi decizii" şi, prin urmare, nu se poate reţine că sancţiunile aplicate reclamanţilor nu ar avea suport legal, nefiind încălcate, aşadar, prevederile art. 1 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la stabilirea contravenţiilor prin lege (încălcarea principiului legalităţii incriminării în materie contravenţională).

În opinia recurenţilor, existenţa unor regulamente sau dispoziţii de măsuri care reglementează anumite acte ale pieţei Rasdaq nu se confundă cu cerinţele prevăzute de art. 125 din Legea nr. 297/2004 şi ale Directivei 2004/39, care definesc noţiunea de "piaţă reglementată", fiind, astfel, irelevante trimiterile primei instanţe la Regulamentul 2/2002 al CNVM, dispuneri de măsuri şi alte decizii.

Apreciază recurenţii că aceste din urmă reglementări (regulament, dispuneri de măsuri şi decizii) au fost invocate generic, fără arătarea sferei lor de aplicabilitate raportat la cazul concret dedus judecăţii, ceea ce face imposibilă analiza acestui considerent, întrucât nu se cunoaşte raţionamentul primei instanţe sub aspectul legii aplicabile, respectiv care sunt acele dispuneri de măsuri/decizii care s-ar aplica în concret şi efectele lor, respectiv care este relevanţa Regulamentului 2/2002.

Apreciază recurenţii că, dacă s-ar admite o interpretare contrară, precum cea susţinută de intimata-pârâtă ASF, s-ar ajunge la situaţia în care drept temei al contravenţiei să îl constituie o reglementare a CNVM, care are o forţă juridică inferioară unei legi, ceea ce reprezintă, la rândul sau, o evidentă încălcare a principiului legalităţii incriminării faptei, reglementat de art. 1 din O.G. nr. 2/2001. Astfel, şi din această perspectivă sentinţa recurată este nelegală.

3. Arată recurenţii că, reţinând în mod greşit statutul de piaţă reglementată al Pieţei Rasdaq şi, pe cale de consecinţă, aplicarea Legii nr. 297/2004, prima instanţă a pronunţat o sentinţă nelegală, încălcând principiul legalităţii incriminării faptei contravenţionale pentru care au fost sancţionaţi toţi cei trei administratori ai D. SA

În opinia recurenţilor, corecta calificare a pieţei Rasdaq, şi anume calificarea sa legală de piaţă reglementată, în sensul dispoziţiilor Legii nr. 297/2004, era esenţială în soluţionarea cauzei deduse judecăţii întrucât, în măsura în care s-ar fi admis că piaţa Rasdaq nu intră sub incidenţa Legii nr. 297/2004 (din perspectiva celor două tipuri de piaţă bursieră reglementate de această lege), prima instanţă ar fi constatat că nu sunt aplicabile nici sancţiunile contravenţionale prevăzute de Legea nr. 297/2004 pentru nerespectarea obligaţiilor legale stabilite în sarcina emitenţilor tranzacţionaţi pe o piaţă reglementată.

Pe cale de consecinţă, doar acei emitenţi ale căror acţiuni sunt admise la tranzacţionare pe piaţă reglementată vor suporta rigorile legii în caz de nerespectare, mai ales în cazul în care sancţiunile stabilite de lege sunt de natură contravenţională, materie în care trebuie respectat principiul legalităţii incriminării faptei şi pedepsei.

În opinia recurenţilor, admiţând că piaţa Rasdaq nu este o piaţă reglementată - element constitutiv al contravenţiei reţinute de intimata-pârâtă ASF, prima instanţă trebuia să constate că nu există temei legal pentru sancţionarea contravenţională a reclamanţilor şi să anuleze deciziile de sancţionare.

4. Se arată în motivele de recurs că în mod greşit a reţinut prima instanţă că nu se poate face aplicarea prevederilor art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, întrucât fapta ar fi fost săvârşită cu vinovăţie, iar "o astfel de atitudine faţă de fapta comisă relevă faptul că reclamanţii nu se pot îndrepta doar prin aplicarea avertismentului".

Consideră recurenţii că toate aceste elemente în raport de care trebuie să se realizeze individualizarea sancţiunii nu au fost avute în vedere de ASF la stabilirea amenzii, împrejurare ce a determinat aplicarea unei sancţiuni excesive şi deci, nelegale, dar nici de către prima instanţă, care a ignorat cu desăvârşire toate aceste argumente invocate de reclamanţi.

Apreciază recurenţii că, având în vedere faptul că obligaţia de raportare a fost îndeplinită prin comunicarea către ASF a rapoartelor curente din data de 7 februarie 2013, nr. 192 din 11 martie 2014, că societatea D. SA sau membrii consiliului de administraţie nu au mai fost niciodată sancţionaţi pentru neîndeplinirea vreunei alte obligaţii, şi că, în final, nu există vinovăţie în săvârşirea faptei reţinute în sarcina reclamanţilor, considerând că nu le sunt aplicabile prevederile Legii nr. 297/2004 privind obligaţia de raportare, aplicarea sancţiunii amenzii în sumă de 10.000 RON este excesivă, impunându-se înlăturarea acesteia, iar, în subsidiar, înlocuirea amenzii cu avertisment.

Recurenţii solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, rejudecând litigiul în fond, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, în sensul admiterii plângerilor şi anulării deciziilor sancţionatorii, iar în subsidiar, înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale cu aceea a avertismentului.

Prin Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului ce formează obiectul acestei cauze, în urma verificării îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 486 şi ale art. 487 din C. proc. civ. republicat, s-a reţinut că cererea de recurs îndeplineşte atât cerinţele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. a) şi c) - e) C. proc. civ., cât şi cerinţele prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., că recursul a fost declarat şi motivat cu respectarea termenului prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, respectiv că este admisibil în principiu.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din Noul C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 11 mai 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din Noul C. proc. civ.

Părţile nu au formulat puncte de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte apreciază că recurenţii au invocat motivul de recurs prevăzut la pct. 8 art. 488 alin. (1) din Noul C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Înalta Curte apreciază că aceste critici ale recurenţilor, vizând pretinsa încălcare sau greşita aplicare de către instanţa de fond a normelor de drept material, astfel cum au fost formulate, nu sunt întemeiate.

Prin cererile de chemare în judecată care fac obiectul prezentului dosar reclamanţii au solicitat anularea Deciziilor nr. 914, nr. 915 şi nr. 916 din 31 iulie 2014, emise de pârâtă, prin care s-a dispus sancţionarea lor cu amendă în cuantum de 10.000 RON, iar reclamantul C. a solicitat şi anularea deciziei de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv Decizia nr. 1442 din 8 octombrie 2014.

Reclamanţii au fost sancţionaţi în calitatea lor de membri, respectiv preşedinte în cazul reclamantului C., ai Consiliului de administraţie al SC D. SA, deciziile fiind emise în temeiul art. 271, art. 272 alin. (1) lit. g) pct. 3, art. 273 alin. (1) lit. b) pct. i şi art. 275 din Legea nr. 297/2004.

S-a reţinut că SC D. SA a întocmit un Raport curent cu nr. 192 din 11 martie 2014, publicat pe pagina de internet a operatorului de piaţă E. SA la solicitarea ASF, din care rezulta că în intervalul 2012 - 2014 societatea a fost şi este implicată în mai multe litigii, că societatea în cauză nu a întocmit şi transmis spre publicare rapoarte curente cu privire la litigiile în care a fost implicată, raportul în cauză fiind singurul raport curent cu privire la litigii, astfel că societatea în cauză nu a respectat obligaţiile de transparenţă, încălcând dispoziţiile art. 226 din Legea nr. 297/2004 şi ale art. 113 pct. A lit. j) din Regulamentul ASF nr. 1/2006, coroborate cu Dispunerea de măsuri nr. 11/2010 şi Avizul nr. x/2009.

Astfel cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, apărările reclamanţilor au ca idee centrală faptul că piaţa Rasdaq nu este o piaţă reglementată şi, prin urmare, nu exista nici obligaţia de raportare a litigiilor de către S.C. D. S.A. şi astfel nu poate fi vorba despre săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 272 alin. (1) lit. g) pct. 3 din Legea nr. 297/2004.

Conform art. 125 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital: "O piaţă reglementată este un sistem pentru tranzacţionarea instrumentelor financiare, aşa cum au fost definite la art. 2 alin. (1) pct. 11 şi care:

a) funcţionează regulat;

b) este caracterizată de faptul că reglementările emise şi supuse aprobării C.N.V.M. definesc condiţiile de funcţionare, de acces pe piaţă, condiţiile de admitere la tranzacţionare a unui instrument financiar;

c) respectă cerinţele de raportare şi transparenţă în vederea asigurării protecţiei investitorilor stabilite de prezenta lege, precum şi reglementările emise de C.N.V.M., în conformitate cu legislaţia comunitară."

Încă de la înfiinţare, Piaţa Rasdaq a fost considerată drept o piaţă organizată şi supravegheată de către C.N.V.M./A.S.F., care se supunea reglementărilor emise de C.N.V.M./A.S.F.

Piaţa Rasdaq a fost înfiinţată prin Decizia CNVM nr. 1092 din 27 august 1996 ca piaţă organizată şi reglementată de CNVM pentru tranzacţii cu valori mobiliare şi, fiind o piaţă supravegheată, au fost adoptate o serie de regulamente şi măsuri prin care s-au prevăzut modalităţile prin care Piaţa Rasdaq şi emitenţii tranzacţionaţi pe această piaţă urmau să fie integraţi în sistemul pieţei de capital sub imperiul Legii nr. 297/2004.

Conform Regulamentului CNVM nr. 3/1998, Piaţa Rasdaq era o piaţă organizată, care funcţionează pe baza autorizării CNVM şi sub supravegherea CNVM.

Ulterior, acestei pieţe i s-au aplicat prevederile Legii nr. 297/2004, astfel că se poate susţine că statutul acesteia este acela de piaţă reglementată.

În condiţiile în care Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare, nu conţine dispoziţii tranzitorii exprese cu privire la prevederile aplicabile societăţilor tranzacţionate pe Piaţa Rasdaq până la momentul restructurării acestei pieţe, în considerarea competenţelor statutare ale C.N.V.M./A.S.F. de supraveghere şi reglementare a pieţelor de instrumente financiare şi de protejare a investitorilor care tranzacţionează în cadrul acestor pieţe, C.N.V.M./A.S.F. a supravegheat şi reglementat funcţionarea acesteia în baza autorizaţiei emise sub imperiul Legii nr. 52/1994.

Referitor la invocarea jurisprudenţei CJUE se impun făcute următoarele precizări:

În cauza C-248/11, CJUE a stabilit că:

1. Art. 4 alin. (1) pct. 14 din Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind pieţele instrumentelor financiare, de modificare a Directivelor 85/611/CEE şi 93/6/CEE ale Consiliului şi a Directivei 2000/12/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi de abrogare a Directivei 93/22/CEE a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2007/44/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 septembrie 2007, trebuie interpretat în sensul că o piaţă de instrumente financiare care nu îndeplineşte cerinţele prevăzute în titlul III din această directivă nu intră în noţiunea "piaţă reglementată", astfel cum este definită de dispoziţia menţionată, chiar dacă operatorul său a fuzionat cu operatorul unei astfel de pieţe reglementate.

2. Art. 47 din Directiva 2004/39, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2007/44, trebuie interpretat în sensul că înscrierea unei pieţe pe lista pieţelor reglementate prevăzută de acest articol nu constituie o condiţie necesară pentru calificarea pieţei respective ca piaţă reglementată în sensul acestei directive.

Într-adevăr, instanţa comunitară a stabilit că art. 4 alin. (1) pct. 14 din Directiva 2004/39 CE trebuie interpretat în sensul că o piaţă de instrumente financiare care nu îndeplineşte cerinţele prevăzute în Titlul III din Directivă nu intră în noţiunea de piaţă reglementată, chiar dacă operatorul său a fuzionat cu operatorul unei pieţe reglementate.

Însă, la pct. 2 al hotărârii s-a arătat că înscrierea unei pieţe pe lista celor reglementate prevăzute de art. 47 din Directiva 2007/44 nu constituie o condiţie necesară pentru calificarea pieţei respective ca piaţă reglementată în sensul acestei directive.

În considerentele deciziei s-a precizat că faptul de a nu figura pe lista pieţelor reglementate nu este un element constitutiv al calificării unei pieţe de instrumente financiare ca piaţă reglementată în sensul Directivei 2004/39 şi că simplul fapt de a nu figura pe această listă nu poate fi suficient pentru a exclude că piaţa în cauză (Rasdaq) este o piaţă reglementată (paragraf 54 din hotărâre).

Prin urmare, prin această hotărâre CJUE nu a stabilit că piaţa Rasdaq ar fi o piaţă nereglementată şi că nu i-ar fi aplicabile prevederile Legii nr. 297/2004, Curtea nefiind competentă a se pronunţa cu privire la noţiunea de piaţă reglementată din legislaţia internă a statelor membre.

În conformitate cu prevederile art. 220 al Tratatului CEE, rolul fundamental al Curţii Europene de Justiţie este acela de a asigura "respectarea dreptului în interpretarea şi aplicarea tratatelor".

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene are competenţa de a interpreta dreptul comunitar şi nu dispune cu privire la aplicarea acestuia în cazurile individuale concrete.

Articolul 234 al Tratatului CEE permite instanţelor naţionale să pună întrebări Curţii de Justiţie a Uniunii Europene privind interpretarea sau validitatea unei norme comunitare, înainte de a emite hotărârea proprie.

În conformitate cu prevederile art. 220 al Tratatului CEE, rolul fundamental al C.J.U.E. este acela de a asigura respectarea dreptului în interpretarea şi aplicarea tratatelor.

Curtea de Justiţie interpretează legislaţia europeană pentru a se asigura că aceasta se aplică în acelaşi fel în toate ţările UE.

O hotărâre preliminară este obligatorie pentru instanţa naţională care a solicitat aceasta. Hotărârea Curţii de Justiţie este, în aceeaşi măsură, obligatorie pentru celelalte instanţe naţionale sesizate cu o problemă identică.

În urma analizei formei şi conţinutului hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 22 martie 2012, se constată că instanţa europeană şi-a exprimat opinia doar în ceea ce priveşte interpretarea noţiunii de "piaţă reglementată", coroborând legislaţia comunitară cu circumstanţele de fapt aplicabile în speţa dată.

Ceea ce trebuie remarcat este că instanţa europeană nu s-a pronunţat în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor de către Rasdaq, nu a afirmat că Rasdaq îndeplineşte sau nu condiţiile din Titlul III al MIFID. Ceea ce a stabilit Curtea este că fuziunea cu E. nu este suficientă pentru a califica Rasdaq ca piaţă reglementată în sensul MIFID.

În speţă, instanţa europeană, prin hotărârea din 22 martie 2012, şi-a exprimat opinia în ceea ce priveşte interpretarea noţiunii de "piaţă reglementată" în sensul art. 4 alin. (1) pct. 14 din Directiva 2004/39/CE şi nu s-a pronunţat cu privire la obligaţiile de raportare ale emitenţilor a căror acţiuni se tranzacţionează pe piaţa Rasdaq.

Această interpretare a fost constantă în jurisprudenţa instanţei supreme. În acest sens, Decizia nr. 2023 din 30 aprilie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2013, Decizia nr. 4207 din 7 noiembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2012, Decizia nr. 5331 din 21 martie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2011, decizii pronunţate după hotărârea CJUE în C-248/11.

Înalta Curte arată, în acord cu jurisprudenţa cristalizată în această materie la nivelul secţiei de contencios administrativ şi fiscal, că piaţa Rasdaq este şi a fost o piaţă cu reguli. În acest sens, Decizia nr. 2485 din 6 octombrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2014, Decizia nr. 1570 din 28 aprilie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2014, ş.a.

Astfel, deşi piaţa Rasdaq nu a fost încadrată în una din categoriile de locuri de tranzacţionare prevăzute de directivele europene şi de Legea nr. 297/2004, în considerarea statutului specific al acestei pieţe pe care investitorii realizează tranzacţii cu instrumente financiare, prin regulile şi măsurile dispuse, autoritatea pieţei de capital a urmărit asigurarea protecţiei investitorilor, a unei funcţionări adecvate şi coerente a pieţei, precum şi garantarea transparenţei tranzacţiilor desfăşurate în cadrul acesteia, obiective expres prevăzute şi urmărite atât în legislaţia naţională, cât şi de normele comunitare aplicabile în domeniul pieţei de capital, astfel că susţinerea potrivit căreia piaţa Rasdaq nu este reglementată nu poate fi reţinută.

O altă critică a recurenţilor a vizat intrarea în vigoare a Legii nr. 151/2014.

Legea nr. 151/2014 privind clarificarea statutului juridic al acţiunilor care se tranzacţionează pe Piaţa Rasdaq sau pe piaţa valorilor mobiliare necotate a intrat în vigoare la 27 octombrie 2014 şi a avut ca obiect clarificarea statutului juridic al acţiunilor care se tranzacţionează pe piaţa Rasdaq sau pe piaţa valorilor mobiliare necotate.

Dar, această lege nu are caracter retroactiv, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 6 alin. (1) şi (2) C. civ., iar toate actele emise în legătură cu piaţa Rasdaq până la intrarea în vigoare a acestei legi nu pot fi anulate numai ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 151/2014.

Sancţiunile în speţă au fost aplicate în temeiul prevederilor legale în vigoare la acel moment şi, de aceea, această critică va fi respinsă.

În opinia recurenţilor, contrar celor reţinute de Curtea de Apel Bucureşti, adoptarea Legii nr. 151/2014 privind clarificarea statutului juridic al acţiunilor care se tranzacţionează pe piaţa Rasdaq, sau pe piaţa valorilor mobiliare necotate, admite statutul de societăţi nereglementate de Legea nr. 297/2004 emitenţilor de pe piaţa Rasdaq.

Împrejurarea că obiectul de reglementare al Legii nr. 151/27 octombrie 2014 vizează clarificarea statutului juridic al acţiunilor care se tranzacţionează pe piaţa Rasdaq, act normativ în mod evident inaplicabil în cauză, fiind intrat în vigoare la o dată ulterioară datei emiterii actelor individuale supuse controlului de legalitate, nu este de natură a demonstra nelegalitatea acestora din urmă, mai cu seamă că societatea emitentă era neîndoios, la momentul emiterii actelor administrative, o societate tranzacţionată pe piaţa Rasdaq.

Astfel cum a reţinut instanţa de fond, nici Legea nr. 151/2014 nu conţine vreo prevedere din care să reiasă că piaţa Rasdaq nu ar fi fost o piaţă reglementată în înţelesul legii interne, iar la art. 1 din legea sus indicată se arată că "prezenta lege reglementează procedura legală de urmat pentru clarificarea situaţiei acţiunilor tranzacţionate pe Piaţa Rasdaq, precum şi a acţiunilor tranzacţionate pe piaţa acţiunilor necotate, în vederea punerii de acord cu prevederile Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Directivei 2004/39/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind pieţele instrumentelor financiare, de modificare a Directivelor 85/611/CEE şi 93/6/CEE ale Consiliului şi a Directivei 2000/12/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi de abrogare a Directivei 93/22/CEE a Consiliului" .

Prin urmare, în mod corect a apreciat instanţa de fond că desfiinţarea pieţei Rasdaq a fost făcută cu scopul ca legislaţia internă, respectiv Legea nr. 297/2004, să se pună de acord cu prevederile comunitare. Astfel legiuitorul a recunoscut implicit că legislaţia internă diferea de cea comunitară şi diferea tocmai în ceea ce priveşte accepţiunea de piaţă reglementată.

Astfel cum s-a reţinut în considerentele sentinţei recurate, atât înfiinţarea pieţei, cât şi legea sus indicată sunt mult anterioare aderării României la UE şi de aceea s-a impus desfiinţarea pieţei prin Legea nr. 151/2014, pentru că normele interne în baza cărora piaţa a funcţionat şi a fost reglementată difereau de noţiunile din dreptul comunitar şi s-a dorit armonizarea reglementărilor interne şi a situaţiei interne de pe pieţele de capital cu cele comunitare.

Înalta Curte apreciază, în acord cu instanţa de fond, că nu se poate reţine în niciun caz susţinerea reclamanţilor în sensul că piaţa Rasdaq nu era o piaţă reglementată în sensul Legii nr. 297/2004 şi, prin urmare, nu se poate reţine nici că sancţiunile aplicate reclamanţilor nu ar avea suport legal şi nici că ar fi încălcate prevederile art. 1 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la stabilirea contravenţiilor prin lege (încălcarea principiului legalităţii incriminării în materia contravenţională).

Înalta Curte constată că sunt nefondate susţinerile recurenţilor cu privire la sancţiunile aplicate, cu privire la faptul că nu există temei legal pentru sancţionarea contravenţională a reclamanţilor, respectiv cu privire la aplicarea excesivă a amenzii în sarcina acestora.

În raport cu actele şi lucrările dosarului, în mod corect a reţinut instanţa de fond, referitor la sancţiunile aplicate, că acestea au fost stabilite la minimul prevăzut de lege, astfel încât nu se poate reţine nici că sancţiunea ar fi excesivă şi nici că nu s-a ţinut seama de circumstanţele personale şi reale ale săvârşirii faptei, ori de conduita reclamanţilor, deoarece în caz contrar pârâta ar fi aplicat sancţiuni mai mari decât minimul prevăzut de lege.

Astfel, recurenţii au fost sancţionaţi pentru nerespectarea obligaţiilor de transparenţă prevăzute de art. 226 din Legea nr. 297/2004 şi art. 113 pct. A, lit. j) din Regulamentul A.S.F. nr. 1/2006, coroborate cu prevederile Dispunerii de măsuri nr. 11/2010 şi ale Avizului nr. x/2009, întrucât nu au adus la cunoştinţa publicului informaţii cu privire la litigiile care vizau emitentul şi/sau acţiunile emise de acesta.

Potrivit dispoziţiilor art. 226 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, orice societate comercială trebuie să informeze publicul şi C.N.V.M./A.S.F., fără întârziere, în legătură cu informaţiile privilegiate ce îl privesc în mod direct.

Dispoziţiile art. 113 A din Regulamentul nr. 1/2006, emis în aplicarea Legii nr. 297/2004, prevăd că societăţile ale căror acţiuni sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată întocmesc, transmit şi aduc la cunoştinţa publicului rapoarte privind informaţiile privilegiate, prevăzute la art. 226 alin. (1) din Legea nr. 297/2004.

La alin. (1) lit. j) al articolului sus-menţionat se arată că, aceste rapoarte se întocmesc după modelul prezentat la anexa nr. 29, se transmit C.N.V.M./A.S.F. şi operatorului pieţei pe care se tranzacţionează acţiunile emise de respectiva societate comercială, fără întârziere, dar fără a se depăşi 24 de ore de la producerea respectivului eveniment sau de la data la care respectiva informaţie este adusă la cunoştinţa emitentului şi se publică în Buletinul electronic al C.N.V.M. Din categoria acestor informaţii fac parte şi litigiile în care este implicată societatea.

Potrivit prevederilor art. 2 pct. II. şi III. din Dispunerea de măsuri nr. 11 din 21 aprilie 2010, emitenţii ale căror acţiuni sunt listate pe piaţa Rasdaq au obligaţiile de raportare prevăzute la art. 113 A. lit. a) - c), j), k) şi lit. E din Regulamentul C.N.V.M. nr. 1/2006.

Informaţiile privilegiate prevăzute de art. 113 A. lit. j) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 1/2006 vizează, aşa cum s-a arătat anterior, litigiile în care este implicată societatea emitentă.

În speţă, în urma analizării situaţiei existente la societatea D. S.A. Neptun şi a situaţiei litigiilor în care era implicată societatea de către direcţia de specialitate din cadrul A.S.F., s-a constatat faptul că, până la data de 11 martie 2014, data raportului curent nr. 192, nu au fost întocmite rapoarte curente cu privire la litigiile în care era implicată societatea, astfel cum prevăd dispoziţiile legale mai sus prezentate, cu toate că, după cum reiese din informaţiile cuprinse în acest raport, existau litigii pe rolul instanţelor judecătoreşti ce trebuiau să facă obiectul unor rapoarte curente.

Astfel, societatea D. SA Neptun, prin persoanele care asigurau conducerea, nu a respectat obligaţiile de transparenţă prevăzute de legislaţia în vigoare, această inacţiune fiind săvârşită în condiţiile în care, potrivit dispoziţiilor legale prezentate, informaţiile cu privire la litigiile care vizau emitentul şi/sau acţiunile emise de acesta trebuiau să facă obiectul unor rapoarte curente fără întârziere, dar fără a se depăşi termenul de 24 de ore de la data înregistrării respectivelor evenimente.

Astfel, s-a constatat încălcarea prevederilor art. 226 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 113 pct. A, lit. j) din Regulamentul nr. 1/2006 privind emitenţii şi operaţiunile cu valori mobiliare, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile Dispunerii de măsuri nr. 11/2010.

Potrivit dispoziţiilor art. 272 alin. (1) lit. g), pct. 3 din Legea nr. 297/2004, constituie contravenţii faptele săvârşite de către membrii consiliului de administraţie sau ai consiliului de supraveghere ai emitenţilor de valori mobiliare, în legătură cu încălcarea obligaţiilor de raportare, prevăzute la art. 226 alin. (1) din actul normativ susmenţionat.

În acest sens, instanţa de fond în mod corect a reţinut în sentinţa recurată faptul că societatea nu a respectat obligaţiile de transparenţă, încălcând dispoziţiile art. 226 din Legea nr. 297/2004 şi ale art. 113 pct. A lit. j) din Regulamentul ASF nr. 1/2006, coroborate cu Dispunerea de măsuri nr. 11/2010 şi a Avizului nr. x/2009.

Cu privire la motivul de recurs dezvoltat de recurenţi referitor la sancţiunile aplicate, respectiv în ceea ce priveşte susţinerea acestora vizând dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, întrucât procedura de constatare şi sancţionare a contravenţiilor în domeniul pieţei de capital face obiectul unei reglementări speciale, conform O.U.G. nr. 93/2012 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, cu modificările şi completările ulterioare.

Acest act normativ instituie un regim distinct, derogatoriu de la prevederile generale ale O.G. nr. 2/2001, în ceea ce priveşte competenţa de constatare şi aplicare a sancţiunilor, etapele acestei proceduri, formularistica aferentă, competenţa materială şi teritorială de soluţionare a contestaţiilor îndreptate împotriva actelor de sancţionare şi cadrul legal incident, modalitatea de comunicare a procesului-verbal de control, precum şi termenul de prescriere a contravenţiilor.

Astfel cum s-a reţinut anterior, în speţă ne aflăm în prezenţa unei sancţiuni aplicate ca urmare a nerespectării obligaţiei de transparenţă prevăzută de legislaţia în vigoare în sarcina societăţilor ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe piaţa de capital.

Pentru înlăturarea oricărui dubiu în ceea ce priveşte regimul derogatoriu de la aplicabilitatea prevederilor O.G. nr. 2/2001 în ceea ce priveşte stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor săvârşite pe piaţa de capital, precizăm că la data de 15 ianuarie 2015 a intrat în vigoare Legea nr. 10/2015, care a modificat şi completat Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital.

Astfel, la art. 278 sunt prevăzute în mod expres următoarele:

- alin. (1) - În ceea ce priveşte procedura de stabilire şi constatare a contravenţiilor, precum şi de aplicare a sancţiunilor, prevederile prezentei legi derogă de la dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001.

- alin. (2) - Prin derogare de la prevederile art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, termenul de prescripţie a constatării, aplicării şi executării sancţiunii contravenţionale este de 3 ani de la data săvârşirii faptei.

Decizia A.S.F. nr. 914/2014, Decizia nr. 915/2014 şi Decizia A.S.F. nr. 916/2014, a căror anulare se solicită, reprezintă acte administrative individuale, emise în baza art. 2 alin. (1) lit. a) şi d), art. 3 alin. (1) lit. c) şi d), art. 6 alin. (1), şi alin. (3), art. 7 alin. (2), art. 14 din O.U.G. nr. 93/2012 privind înfiinţarea organizarea şi funcţionarea A.S.F., aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

Înalta Curte apreciază că este neîntemeiată şi susţinerea recurenţilor privind aplicarea excesivă a amenzii în sarcina acestora, în cuantum de 10.000 RON, având în vedere că, potrivit prevederilor art. 273 alin. (1) lit. b) pct. i) din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, limitele amenzii pentru fapta constatată sunt cuprinse între 10.000 - 100.000 RON în cazul persoanelor fizice.

Este evident, astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, că recurenţilor le-a fost aplicată sancţiunea cu amendă la minimul stabilit de lege, cu luarea în considerare a circumstanţelor reale şi personale ale săvârşirii faptei şi a conduitei persoanei în cauză, sancţiunea aplicată fiind legală şi temeinic dispusă, raportat la fapta reţinută.

Pentru considerentele expuse anterior, Înalta Curte constată, în acord cu instanţa de fond, că actele administrative individuale supuse controlului de legalitate au fost emise de pârâtă în conformitate cu dispoziţiile legale speciale în vigoare şi în baza prerogativelor cu care această autoritate a fost învestită prin lege, fapt pentru care sunt temeinice şi legale.

În raport cu dispoziţiile legale anterior menţionate şi prin prisma actelor dosarului, Înalta Curte constată că în mod corect a soluţionat instanţa de fond cererile formulate de reclamanţi, astfel că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar şi susţinerile părţilor, apreciind că soluţia instanţei de fond nu a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de reclamanţi ca nefondat, decizia urmând a fi comunicată părţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanţii A., C. şi B. împotriva Sentinţei civile nr. 1960 din 1 iulie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 februarie 2018.

Procesat de GGC - LM