FEADR co-financing recovery upheld after annulment action rejected based on irregularities in accounting, conflict of interest, and unauthorized mortgage

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 23.06.214 reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi Pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a solicitat admiterea cererii şi ca urmare:

I. Anularea, în tot, a Deciziei nr. 4287 din 07.02.2014 privind soluţionarea contestaţiei formulată împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 03.12.2013 privind proiectul "Finalizare clădire pensiune turistică D+P+1E+M, împrejmuire proprietate cu gard, drum de acces, parcare auto, construire foişor, grătar şi loc de joacă pentru copii, prin Program FEADR" şi a tuturor actelor corelative anterioare şi subsecvente acesteia, cu consecinţa

II. Constatarea legalităţii şi conformităţii implementării proiectului "Finalizare clădire pensiune turistică D+P+1E+M, împrejmuire proprietate cu gard, drum de acces, parcare auto, construire foişor, grătar şi loc de joacă pentru copii, prin Program FEADR" şi cu consecinţa:

a. Exonerarea reclamantei de la plata sumei de 833.621,08 RON şi

b. Restituirea sumei de 470.317,10 RON încasat de către intimată la data de 19.03.2013 ca urmare a executării scrisorii de garanţie bancară de restituire a avansului nr. 3 din data de 08.11.2010, emisă în favoarea subscrisei de către societatea B./C. S.A.

III. Suspendarea executării actului administrativ - Decizia nr. 4287 din 07.02.2014 până la soluţionarea cererii de anulare a actului administrativ care face obiectul prezentului litigiu.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 2574 din 13 octombrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile atacate a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. prin care a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Prima critică a recurentei porneşte de la noţiunea de neregulă aşa cum a fost definită în O.U.G. nr. 66/2011, susţinându-se că "neregula" constatata de către intimata, aceea ca "din sumele primite drept avans, beneficiarul a utilizat doar o parte pentru implementarea proiectului, restul fiind utilizate în diverse scopuri (retrageri de numerar, achitare credit, plăţi către furnizori) ce nu sunt în legătură cu proiectul finanţat prin FEDAR", doar la o privire absolut superficială şi o analiză incompletă din partea intimatei AFIR a condus la o astfel de concluzie asupra situaţiei de fapt, care în realitate a fost total diferită.

Susţine recurenta că expertiza contabilă ce a fost administrată ca proba la fond, arată în concret ca răspuns la obiectivele 1 şi 2 aspecte extrem de importante ce au fost nesocotite sau poate neobservate la data controlului de către Agenţia de Plăţi, şi anume, că S.C. A. S.R.L. a utilizat mai multe conturi de disponibil pentru implementarea proiectului, pe lângă contul RO 01 în care a fost virat şi avansul şi care a şi fost verificat ulterior, au mai existat şi conturile RQ 03 şi RO 04 din care s-au făcut de asemenea plaţi pentru proiect, şi încă doua conturi de rezerva RQ 06 şi RO 07, conturi pe care însă echipa de control nu le-a analizat.

Expertiza analizând şi adiţionând toate aceste conturi, concluzionează ca din avansul primit de beneficiar, chiar dacă în anumite perioade au fost efectuate plăţii din contul RO 01 ce nu aveau legătură cu proiectul, aceste plăţi sunt acoperite/compensate prin celelalte plăţi anterioare şi din alte surse de finanţare ale beneficiarului pentru justificarea avansului nerambursabil, respectiv plăţi efectuate din conturile RO 03 şi RO 04 şi transferuri în conturile de rezervă RO 06 şi RO 07, neexistând sume din finanţarea nerambursabilă care să fi intrat în circuitul financiar al recurentei şi care să nu fie justificate în proiectul finanţat prin FEDAR.

Se arată că intimata AFIR la data controlului nu a avut aceasta viziune de ansamblu asupra tuturor operaţiunilor financiare destinate implementării proiectului, şi nu a analizat toate conturile folosite pentru implementarea proiectului cofinanţat, "găsind" că anumite plăţi absolut necesare şi justificate tocmai pentru implementarea proiectului ar constitui abateri de la rigorile cofinanţării.

Dar, chiar dacă ipotetic înlăturam celelalte conturi indicate şi viziunea de ansamblu, iar din contul RO 01 în care a fost virat avansul cofinanţării s-ar fi făcut şi alte plăţi fără legătură cu implementarea proiectului, aceste plăţi ar putea constitui cel mult o abatere - dar nu neregulă, în sensul dispoziţiunilor O.U.G. nr. 66/2011.

În ceea ce priveşte norma legală sau contractuală încălcată, recurenta indică art. 12 alin. (5) din Anexa I a Contractului de finanţare, care reproduce de fapt art. 20 alin. (5) din O.U.G. nr. 74/2009 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile, potrivit cărora "avansul se justifică pe bază de documente până la expirarea duratei de execuţie a proiectului prevăzută în Contractul de finanţare". Ori, până la data finalizării execuţiei proiectului ce s-a încadrat în termenul prevăzut, sumele au fost justificate integral ca fiind investite în proiect, respectându-se astfel atât clauza contractuală cât şi norma legală, iar în atare condiţii, evident ca lipseşte "abaterea" ce a fost constatată pe baza unor aparenţe şi fără o analiză temeinică a totalizării operaţiunilor financiare destinate implementării proiectului co-finanţat.

Însă, şi mai evident este ca lipseşte prejudiciul creat sau iminent prin plata unor sume necuvenite, ca element constitutiv obligatoriu al oricărei nereguli în materie de finanţare.

Apreciază recurenta că "presupunerea" sau "temerea" pentru un prejudiciu eventual şi viitor, care evident nu mai este posibil pentru ca proiectul s-a finalizat, nu poate fi primită, încadrată şi sancţionată ca neregulă, mai ales că aici se vorbeşte despre diminuarea fondurilor private ale contestatoarei şi nicidecum despre vreun impact sau consecinţa negativa asupra fondurilor publice nerambursabile ce fac obiectul analizei.

Sigur, relevante sunt şi concluziile expertizei, care după analiza tuturor relaţiilor comerciale cu aceasta societate D. S.R.L. şi chiar a întregii activităţi comerciale a acesteia din perioada implementării proiectului, arată că toate operaţiunile au fost făcute cu respectarea întocmai a dispoziţiilor legale referitoare la emiterea şi circulaţia documentelor, nivelul de preţ practicat, termene şi modalităţi de plata, înregistrări în evidenţele contabile, raportarea deconturilor de TVA, s.a.m.d., în contextul implicării acestei societăţi în livrări de materiale destinate implementării proiectului într-un procent de doar 3% din totalul necesar, neexistând prejudiciu.

În ceea ce priveşte cea de-a treia neregulă din actul contestat, aceea a ipotecării imobilului ce a făcut obiectul investiţiei, fără notificarea Agenţiei de Plăţi, constituie un aspect pur formal, interpretat excesiv, în condiţiile în care prin art. 12 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 224/2008 se acordă expres dreptul beneficiarului cofinanţării din FEDAR de a constitui garanţii în favoarea unei instituţii de credit, sub forma gajării sau ipotecării asupra investiţiei care face obiectul contractului de finanţare, în condiţiile legii.

Deci, constituirea acestei garanţii prin ipotecare a fost un demers absolut legal, în concordanţă cu prevederile aplicabile, făcut exclusiv în vederea implementării proiectului, pentru că aşa cum arată şi expertiza, această ipotecă a garantat creditele având ca obiect exact această investiţie precum şi Scrisoarea de garanţie bancară nr. 3/08.11.2010 emisă chiar în favoarea intimatei/pârâtei APDRP, în acest fel fiind îndeplinită implicit şi condiţia notificării autorităţii prin constituirea şi depunerea acestei scrisori de garanţie la autoritate, în cadrul aceluiaşi proiect, chiar de la începutul lui, fiind exclus şi aici prejudiciul.

În ceea ce priveşte incidenţa procedurală a motivelor de recurs încadrate în prevederile art. 488 alin. (1), pct. 6 din C. proc. civ., arată că instanţa de fond prin hotărârea recurată nu a analizat deloc şi nu a motivat în niciun fel înlăturarea constatărilor expertului privind analiza tehnică completă a tuturor conturilor şi a tuturor operaţiunilor financiare destinate implementării proiectului co-finanţat, ce ar fi schimbat radical viziunea asupra utilizării fondurilor primite sau proprii, ceea ce echivalează cu lipsa motivării hotărârii raportat la toate motivele invocate în concret şi aprofundate prin expertiza tehnică administrată ca probă în cauză.

În cadrul criticilor prevăzute de art. 488 alin. (1), pct. 8 din C. proc. civ., ca încălcare sau încălcare greşită a normelor de drept material cuprinse în special în O.U.G. nr. 66/2011, recurenta susţine că se circumscrie şi dezlegarea dată de către instanţa de fond asupra verificării sancţiunii stabilite prin actul atacat în conformitate cu principiul proporţionalităţii consacrat de art. 2 alin. (1), şi din aceeaşi O.U.G. nr. 66/2001 şi prevăzut ca scop principal al acestei reglementari pentru evitarea stabilirii unor debite excesive în sarcina beneficiarilor fondurilor europene.

În cazul ipotetic în care instanţa de fond ar fi apreciat totuşi că există nereguli în sensul arătat, a solicitat ca în cadrul controlului de legalitate şi având competenţa de a proceda la modificarea sancţiunii administrative, să stabilească o sancţiune proporţională, în limitele acelor sume din avans asupra cărora s-au constatat "nereguli", înlăturând sancţiunea excesivă a rezilierii contractului de finanţare şi "ridicarea" întregii finanţări.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate ca temeinică şi legală.

În privinţa invocării prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., intimata arată că acest motiv de recurs este invocat de recurentă, doar prin prisma faptului că instanţa nu a reţinut această probă în favoarea acesteia deoarece contrar celor afirmate prin calea de atac, instanţa de fond reţine aspecte din raportul de expertiză efectuat însă în favoarea AFIR.

În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la încălcarea principiului proporţionalităţii, intimata apreciază că nici acesta nu este întemeiat, întrucât acesta se aplică ţinându-se seama de natura şi de gravitatea neregulii constatate, iar neregulile identificate, prin natura lor, afectează contractul în ansamblu său, motiv pentru care s-a impus recuperarea integrală a sumelor primite cu titlu de finanţare.

În legătură cu critica referitoare la inexistenţa unei nereguli în cauză şi la susţinerile recurentei că cele reţinute de AFIR pot constitui doar eventual o abatere, intimata porneşte de la aspectele teoretice ale noţiunii de neregulă, aşa cum a fost definită în legislaţia comunitară şi în dispoziţiile de principiu ale O.U.G. nr. 66/2011.

Intimata mai susţine că prima neregulă constatând în utilizarea sumelor primite cu titlu de avans în diverse scopuri ce nu sunt în legătură cu proiectul finanţat prin FEADR, se justifică, deoarece beneficiarul avea obligaţia contractuală de a ţine o evidenţă separată a cheltuielilor şi veniturilor înregistrate cu proiectul implementat, aspect ignorat în totalitate de societatea reclamantă şi "omis" de expertul desemnat de instanţa de fond atunci când a decis legalitatea evidenţei contabile analizate, şi obligaţia legală de a utiliza avansul numai pentru cheltuielile eligibile şi neeligibile aferente prevăzute în bugetul indicativ, din nou o normă ignorată de expertul contabil.

Aceasta este în fapt eroarea pe care o face atât expertul desemnat în cauză cât şi reclamanta, mai exact compensarea unei sume achitate de beneficiar din fonduri private pentru implementarea proiectului cu sume virate de autoritate cu titlu de avans tot pentru implementarea proiectului.

Compensarea nu este acceptată de autoritate tocmai din acest motiv, trebuie să existe un control asupra finanţării comunitare.

Mai mult decât atât, care este raţiunea acestei compensări în condiţiile în care atât suma împrumutată de beneficiar existentă în cont x cât şi avansul decontat de intimată existent în contul x trebuiau utilizate, aşa cum însăşi recurenta recunoaşte, pentru implementarea proiectului iar mutarea sumelor de bani dintr-un cont în altul nu face altceva decât să ridice suspiciuni.

Cu privire la cea de-a doua neregulă, respectiv folosirea unei societăţi intermediare (SC D. SRL), asupra căreia reprezentantul legal al proiectului avea puteri depline de reprezentare, pentru a comercializa către executantul lucrărilor, S.C. E. S.R.L., unele materiale de construcţii utilizate la construirea pensiunii finanţate prin FEADR, arată că şi aceasta este temeinic reţinută, având în vedere că preţul materialelor în cauză din oferta S.C. E. S.R.L. este superior atât preţului cu care acestea au fost achiziţionate de S.C. A. S.R.L., cât şi preţului cu care acestea au fost achiziţionate ulterior, de la S.C. A. S.R.L. de S.C. D. S.R.L.

De asemenea, în documentele aferente tranşei I de plată, ca document ce atestă calitatea materialelor puse în operă, se regăsesc certificate de calitate emise de S.C. F. S.R.L. şi S.C. G. pentru aceleaşi materiale ce au făcut obiectul tranzacţiilor comerciale dintre S.C. A. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L. Un alt aspect relevant este acela că doamna H. - reprezentant legal al reclamantei, şi de asemenea împuternicit cu puteri depline la S.C. D. S.R.L., a declarat ca S.C. D. S.R.L. a avut ca şi clienţi doar pe S.C. A. S.R.L. şi S.C. E. S.R.L. Cu toate că echipa de control a solicitat beneficiarului înscrisuri doveditoare, ţinând cont de poziţia sa în cadrul celor două entităţi juridice, acesta nu a transmis echipei de control documente contabile pentru firma S.C. D. S.R.L. (din contabilitatea acestei societăţi), ci doar documente din contabilitatea S.C. A. S.R.L. privind S.C. D. S.R.L. în calitate de furnizor/client, astfel că, subscrisa a apreciat această pasivitate una de rea-credinţă sau chiar intenţie de a evita un control real.

În ceea ce priveşte cea de-a treia neregulă identificată, respectiv ipotecarea imobilului fără a notifica APDRP (actuala AFIR), contrar dispoziţiilor prevăzute în art. 10 alin. (4) din Anexa I - Prevederi Generale la contractul de finanţare, intimata susţine că o astfel de operaţiune era permisă numai cu notificarea în prealabil şi în scris a Autorităţii - art. 10 alin. (4) din Anexa l la contractul de finanţare.

Sintetizând cele de mai sus, contrar afirmaţiilor recurentei reclamante, este evident că AFIR a identificat acţiunile/inacţiunile beneficiarului ce constituie o abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Un prim aspect de nelegalitate al sentinţei recurate se referă la incidenţa prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., din perspectiva faptului că prima instanţă nu a analizat toate motivele şi aspectele invocate de recurentă şi cuprinse în administrarea întregului probatoriu, respectiv în expertiza tehnică.

Potrivit acestui text de lege, casarea hotărârii se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

În literatura de specialitate s-a precizat că deşi la punctul 6 ar fi vorba de trei motive distincte, în realitate este vorba de despre ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de casare şi anume nemotivarea hotărârii, deoarece astfel trebuie calificate şi o hotărâre care nu este deloc motivată şi una care cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Un atare motiv de casare se justifică prin prisma faptului că în lipsa oricăror considerente, a unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii, nu se poate aprecia dacă soluţia adoptată este sau nu rezultatul cercetării fondului cauzei.

Observând textul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., se desprinde necesitatea arătării motivelor de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei precum şi a celor pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Concluzionând, motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă şi concretă în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, ea constituind astfel o garanţie pentru părţile din proces în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc şi de altfel singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanţiile date de art. 6.1 din Convenţia Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, aceasta implică mai ales în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt (a se vedea hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 28.04.2005 în cauza Albina c. României şi hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 15.03.2007 în cauza Gheorghe c. României).

Pe de altă parte, tot atât de adevărat este că în jurisprudenţa sa privind încălcările aduse art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în repetate rânduri că, în general instanţelor naţionale nu le incumbă o obligaţie de a furniza în motivările hotărârilor lor răspunsuri detaliate pentru fiecare argument ridicat de către părţile implicate în litigii (hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului Van de Hurk c. Olandei, şi hot. Perez c. Franţei).

Circumstanţiind aceste aspecte teoretice la speţa dedusă judecăţii, se constată că judecătorul fondului a făcut o analiză amplă a susţinerilor ambelor părţi şi a răspuns argumentelor acestora. Mai mult, a analizat şi raportul de expertiză administrat în cauză la solicitarea recurentei reclamante, însă împrejurarea că nu a ţinut concluziile acesteia în favoarea părţii, ci le-a înlăturat, motivat, nu face ca hotărârea pronunţată să fie susceptibilă de casare, sub acest aspect.

O a doua critică de nelegalitate invocată are în vedere prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv, când hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Concret, recurenta a susţinut că cele constatate de intimată în actul administrativ atacat nu constituie nereguli, în sensul definit de prevederile art. 2 alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, ci doar eventual simple abateri, care nu au avut potenţialul de a prejudicia bugetul Uniunii Europene sau fondurile publice naţionale printr-o suma plătită necuvenit.

Este de principiu că dispoziţiile art. 2 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011, stipulează că termenii de "prejudiciu" au semnificaţia dată de reglementările incidente şi de ghidurile lor de aplicare, emise de Uniunea Europeană/donatorul public internaţional".

Totodată, potrivit art. 2 pct. 7. din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului U.E "neregularitate" înseamnă orice încălcare a unei dispoziţii a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general.

Prin urmare, pentru a se constata o neregulă, în sensul celor de mai sus, trebuie să existe o abatere, care constă în acţiunea/inacţiunea beneficiarului prin care s-au încălcat prevederile legale în vigoare şi ale contractului de finanţare, precum şi un prejudiciu ce constă în suma plătită necuvenit. Prejudiciul însă nu trebuie să fie efectiv, ci doar prezumat, neregula trebuie să fie în măsură să creeze un prejudiciu, aspect ce denotă din chiar exprimarea legiuitorului "care poate prejudicia bugetul" "ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general".

Aşadar, nu este necesară dovedirea unui prejudiciu concret, ci doar capacitatea abaterii constatate de a avea un efect prejudiciabil la adresa bugetului comunitar. Este de necontestat că încălcarea contractului de finanţare atrage caracterul neeligibil al sumelor solicitate ca finanţare nerambursabilă indiferent dacă a fost probată sau nu producerea vreunei pagube, obligaţia de aplicare a corecţiilor financiare există în toate cazurile de constatare a unor fraude sau nereguli, fără a fi necesară probarea existenţei vreunui prejudiciu.

În acest sens nu poate fi ignorată jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, care a statuat că, inclusiv abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta interesele financiare a Uniunii - C-465/10 pct. 47 şi C-199/03 pct. 31, statul fiind în măsură să solicite beneficiarului în cauză rambursarea finanţării C-271 pct. 48, C-465/10 pct. 32 regula generală fiind că orice abatere trebuie să ducă la retragerea avantajului obţinut în mod fraudulos C-199/03, pct. 15.

Înalta Curte reţine concret, că în ceea ce priveşte prima neregulă identificată, respectiv utilizarea sumelor primite cu titlu de avans în diverse scopuri ce nu sunt în legătură cu proiectul finanţat prin FEADR, teza finală din Anexa 1 la contractul de finanţare prevede că "Pentru fiecare proiect trebuie ţinută o evidenţă separată, cu toate veniturile şi cheltuielile pe perioada de valabilitate a contractului".

Aşadar, este evident că în cauză a fost încălcată această prevedere contractuală, de vreme ce beneficiarul avea obligaţia contractuală de a ţine o evidenţă separată a cheltuielilor şi veniturilor înregistrate cu proiectul implementat, aspect ignorat în totalitate de societatea recurentă.

Se poate observa că prima instanţă a identificat în mod legal neregula stabilită de autoritate, spre deosebire de recurentă care se află în eroare atunci când apreciază că i s-a imputat utilizarea sumelor de bani în alte scopuri şi nejustificate.

În acest context, în mod legal prima instanţă a statuat că este irelevantă împrejurarea că suma de 427.561 RON primită de la APDRP s-a întors în proiect şi a fost justificată până la finalizarea proiectului, întrucât suntem în prezenţa unei abateri, atâta vreme cât beneficiarul avea obligaţia să folosească sumele exclusiv pentru operaţiuni legate de proiect, aşa cum prevede art. 12 din H.G. nr. 224/2008.

Mai mult decât atât, contrar afirmaţiilor recurentei instanţa de fond a avut în vedere raportul de expertiză întocmit în cauză atunci când a analizat prima neregulă identificată reţinând corect că această neregulă este dovedită potrivit probatoriului şi confirmată şi de expertul contabil, care a constatat că din contul RO01 în care s-a primit avansul s-au făcut şi alte plăţi.

Referitor la cea de-a doua neregulă, respectiv folosirea unei societăţi intermediare - SC D. SRL - asupra căreia reprezentantul legal al proiectului avea puteri depline de reprezentare, pentru a comercializa către executantul lucrărilor, S.C. E. S.R.L., unele materiale de construcţii utilizate la construirea pensiunii finanţate prin FEADR, s-a constatat că preţul materialelor în cauză din oferta S.C. E. S.R.L. este superior atât preţului cu care acestea au fost achiziţionate de S.C. A. S.R.L., cât şi preţului cu care acestea au fost achiziţionate ulterior, de la S.C. A. S.R.L. de S.C. D. S.R.L.

În acord cu concluziile instanţei de fond asupra acestui aspect, Înalta Curte constată că această neregulă este confirmată în cauză, având în vedere că, în ciuda celor afirmate de recurentă, expertul contabil desemnat în cauză a statuat doar că operaţiunile au respectat dispoziţiile legale privind înregistrarea operaţiunilor contabile, însă neregula nu priveşte acest aspect ci conflictul de interese în care s-a aflat reprezentantul legal al beneficiarului proiectului.

Pe cale de consecinţă, abaterea identificată în cuprinsul procesului-verbal este una care prezintă corect situaţia de fapt, beneficiarul FEADR fiind singurul responsabil pentru neprezentarea înscrisurilor justificative.

În ceea ce priveşte cea de-a treia neregulă identificată, respectiv ipotecarea imobilului fără a notifica APDRP (actuala AFIR), contrar dispoziţiilor prevăzute în art. 10 alin. (4) din Anexa I - Prevederi Generale la contractul de finanţare, se constată că nici cu privire la acest aspect nu pot fi reţinute criticile recurentei.

Astfel, potrivit art. 12, alin. (2) din H.G. nr. 224/2008 constituirea unei garanţii în favoarea unei instituţii de credit, sub forma gajării sau ipotecării asupra investiţiei, era permisă numai cu notificarea în prealabil şi în scris a Autorităţii - art. 10 alin. (4) din Anexa l la contractul de finanţare, iar beneficiarul nu a respectat aceste norme incidente.

Aşadar, în mod corect instanţa de fond a reţinut că şi ultima neregulă constatată se confirmă, nefiind contestată, fiind nerelevant că ipoteca a fost constituită pentru obţinerea unor credite bancare necesare implementării proiectului, beneficiarul nerespectându-şi obligaţia de a aduce la cunoştinţa APDRP în prealabil intenţia de încheiere a contractelor de ipotecă asupra pensiunii.

În legătură cu critica privind încălcarea principiului proporţionalităţii la stabilirea sancţiunii aplicate, Înalta Curte constată că potrivit art. 2 punctul 7 din Regulamentul nr. 1083/2006 şi art. 4 din Regulamentul nr. 2988/95, producerea însăşi a unei nereguli şi utilizarea necorespunzătoare a banilor acordaţi atrage sancţiunea restituirii acestora.

Totodată, conform art. 11 alin. (3) din Anexa I Prevederi Generale, "în cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea Contractului, inclusiv în cazul în care beneficiarul este declarat în stare de incapacitate de plată sau a fost declanşată procedura insolvenţei/falimentului, precum şi în situaţia în care Autoritatea Contractantă constată că cele declarate pe propria răspundere de beneficiar, prin reprezentanţii săi, nu corespund realităţii sau documentele/autorizaţiile/avizele depuse în vederea obţinerii finanţării nerambursabile sunt constatate ca fiind neadevărate/false/incomplete/expirate/inexacte/nu corespund realităţii. Autoritatea Contractantă poate înceta valabilitatea Contractului, de plin drept, printr-o notificare scrisă adresată beneficiarului, fără punere în întârziere, fără nicio altă formalitate şi fără intervenţia instanţelor judecătoreşti. În aceste cazuri beneficiarul va restitui integral sumele primite ca finanţare nerambursabilă, împreună cu dobânzi şi penalităţi în procentul stabilit conform dispoziţiilor legale în vigoare, în conformitate cu prevederile art. 16 din prezenta Anexă."

În raport de aceste consideraţii teoretice şi de faptul că recurentei reclamante i-au fost imputate trei nereguli, aşa cum au fost descrise mai sus, instanţa de recurs apreciază că nu a fost ignorat în cauză principiul proporţionalităţii măsurii dispuse, dată fiind situaţia de fapt reţinută în prezenta cauză.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Raportat la toate considerentele expuse mai sus, Înalta Curte apreciază că prezentul recurs este nefondat, motiv pentru care în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 544/2004 şi disp. art. 497 C. proc. civ., va dispune respingerea acestuia, cu consecinţa menţinerii sentinţei pronunţate de instanţa de fond ca legală şi temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva Sentinţei civile nr. 2574 din 13 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 februarie 2019.

Procesat de GGC - NN