Securitate worker status: sufficiency of non-judicial finding of rights infringement under Law 24/2008

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 30.03.2016, pe rolul Curţii de Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., să se constate calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa nr. 2544 din 9 septembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea reclamantului CNSAS şi a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., a formulat recurs pârâtul A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, reţinând cauza spre rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată şi nelegală.

În motivarea opţiunii sale procesuale recurentul reclamant a reţinut următoarele:

Instanţa de fond examinând cauza dedusă judecăţii a interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, potrivit cărora trebuie să se stabilească dacă prin activitatea depusă de către reclamant s-au încălcat drepturile şi libertăţile unei persoane, în speţă a petentului B. Instanţa de fond a enumerat texte de lege în care sunt reglementate drepturile şi libertăţile persoanei, dar fără a arăta în concret cum s-au încălcat aceste drepturi şi ce consecinţe s-au produs ca urmare a activităţii sale de ofiţer.

Instanţa a făcut o analiză superficială şi a constatat, în general, că au fost încălcate drepturile şi libertăţile unei persoane, considerând că este suficient a se constata, în baza înscrisurilor depuse la dosar că reclamantul a avut calitatea de lucrător al securităţii, calitate care naşte, în opinia instanţei, o prezumţie de încălcarea a drepturilor fundamentale ale omului.

Din hotărârea instanţei de fond rezultă că nu are relevanţă faptul că a lucrat într-un sistem organizat, guvernat de legile existente atunci şi orice abatere de la atribuţiile de serviciu, stabilite prin regulamente militare, ordine sau alte norme de drept ar fi însemnat pentru reclamant săvârşirea unei infracţiuni sau a unei abateri disciplinare sancţionate cu nulitatea absolută. Nu se poate ignora faptul că a respectat legislaţia din acel moment social.

În analiza acestei cauze instanţa de fond trebuia să aibă în vedere că:

- instrumentarea dosarelor nu se făcea din motive politice, Departamentul Securităţii Statului fiind echivalentul SRI de astăzi şi nu a fost creat în scopul protejării C. Acesta a avut acelaşi rol şi aceleaşi atribuţii ca şi serviciile secrete din prezent şi anume protecţia siguranţei statului şi a cetăţenilor săi. Se confundă în toate dosarele cu CNSAS activitatea de informaţii şi control a siguranţei statului cu organele de protecţie a C.

- drepturile şi libertăţile fundamentale ale Constituţiei şi ale Pactelor internaţionale nu au fost încălcate. Nu exista o hotărâre judecătoreasca penală sau civilă, prin care să fie sancţionat pentru încălcarea acestor drepturi. Instanţa de fond, aşa cum susţine, nu a fost învestită, potrivit O.U.G. nr. 24/2008, numai să constate calitatea sa de lucrător al securităţii, (raportată la cele două condiţii esenţiale: angajat al unui serviciu de informaţii şi încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale), ci să analizeze dacă în aceasta calitate, a încălcat drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi nu mai mult. Prin urmare, dacă nu există o hotărâre judecătorească prealabilă de stabilire a culpei mele, pentru încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale unei persoane, instanţa de fond nu poate să constate că reclamantul a încălcat drepturi şi libertăţi fundamentale ale persoanei şi pe cale de consecinţă să pot aplica dispoziţiile O.U.G. nr. 24/2008.

- reclamantul nu a desfăşurat o activitate informativă. Se confundă activitatea informativă cu avizarea legalităţii propunerii făcute de ofiţerul de informaţii.

Activitatea de informaţii este o etapă în care ofiţerul de informaţii, în limita legii, lua măsuri de verificare a persoanei semnalate că intenţionează să desfăşoare acţiuni de natură infracţională, din cele menţionate în C. pen. de la 1968 - capitolul Infracţiuni împotriva securităţii statului, în scop prevenirii săvârşirii faptelor infracţionale. Propunerea şi derularea măsurilor informative erau făcute de ofiţerul de informaţii. Ofiţerii de cercetare penală nu aveau competenţă să desfăşoare activităţi de urmărire informativă. După aceste verificări, dacă informaţia, potrivit căreia persoana verificată ar fi desfăşurat activităţi infracţionale împotriva securităţii statului, nu se confirma, se făcea propunerea de închidere a dosarului, în cazul, în care din verificări se dovedea că persoana desfăşoară activităţi infracţionale, împotriva securităţii statului, ofiţerul informaţii făcea propunerii de avertizare sau atenţionare.

De aici, începe cea de-a doua etapă când dosarul era înaintat ofiţerului de cercetare penală care avea obligaţia să verifice legalitatea măsurii propuse. Deci, reclamantul intervenea în dosar în etapa a doua, a verificării legalităţii măsurii propuse de ofiţerul de informaţii de avertizare sau de atenţionare. La momentul când ofiţerul de cercetare penală primea dosarul de la ofiţerul de informaţii, urmărirea informativă era încheiată. Instanţa de fond, fără să cunoască acest aspect şi procedura care s-a desfăşurat, a constatat că a încălcat drepturi şi libertăţi ale persoanei prin activitatea mea profesională pe care am desfăşurat-o cu respectarea legii în vigoare la acel moment. De asemenea, instanţa de fond trebuia să aibă în vedere şi dispoziţiile situaţiei României din anul 1991, revizuită care la art. 53 reglementează restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi "dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii mele, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav".

Dispoziţiile Constituţiei României sunt în acord cu Tratatele şi Pactele internaţionale are România le-a semnat şi le-a ratificat.

Aşadar, instanţa de fond trebuia să facă analiza acestor aspecte, respectiv îndeplinire condiţiilor O.U.G. nr. 24/2008 şi din perspectiva acestor norme de drept. Instanţa a constatat că am îngrădit drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, dar nu a ţinut seama de faptul că nu exista o hotărâre judecătorească de condamnare a mea, din moment ce susţine că nu este învestită cu soluţionarea acestor aspecte şi nici de legislaţia internaţională şi internă prezentaţi mai sus. Încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale trebuie analizată în context, ţinându-se seama de domeniul în care s-a acţionat şi legile speciale în materie.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare pârâtul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat respingerea recursului exercitat de pârât ca nefondat, apreciind că hotărârea instanţei de fond prin care s-a constatat calitatea pârâtului de lucrător al securităţii este legală.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

2.1. Examinând legalitatea sentinţei atacate prin prisma motivelor invocate de recurentul-pârât şi a apărărilor formulate de intimata-reclamantă prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Criticile pârâtului aduse hotărârii instanţei de fond prin cererea de recurs se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Procedând la propria analiză, în limitele legale menţionate, instanţa de control judiciar constată că, nu este incident în cauză motivul de nelegalitate invocat, soluţia primei instanţe fiind rezultatul interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, este lucrător al Securităţii "orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului".

O analiză a textului legal în discuţie demonstrează că este irelevant pentru stabilirea calităţii de lucrător al securităţii distincţia creată de pârâtul recurent între ofiţerii de informaţii şi ofiţerii de cercetare penală în cadrul organelor de securitate. Esenţială pentru stabilirea acestei calităţi este ca persoana evaluată din acest punct de vedere, să aibă calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii, indiferent de atribuţiile concrete în cadrul acestei instituţii, iar în privinţa pârâtului este necontestat că în perioada de referinţă analizată (anul 1986) avea gradul de maior, îndeplinind funcţia de ofiţer de cercetare penală în cadrul Inspectoratului Judeţean de Securitate Dâmboviţa.

În îndeplinirea acestor atribuţii specifice, a reţinut corect instanţa de fond că, pârâtul, în calitatea reţinută, a participat direct în urmărirea informativă a subiecţilor dosarului prin avizarea pentru legalitate a "avertizării", respectiv a "atenţionării" celor două persoane urmărite.

Împrejurarea că informaţiile privind cei doi subiecţi urmăriţi au fost culese de alţi lucrători ai Securităţii, nu este de natură a diminua răspunderea pârâtului sau a-l exonera de aceasta, de vreme ce punerea în practică a acestor activităţi şi rezultatul lor au fost avizate de legalitate de pârât, confirmând astfel conformitatea acestor măsuri cu dispoziţiile legale în vigoare la epoca evenimentelor.

Pe de altă parte, sunt nefondate şi criticile pârâtului recurent referitoare la încălcarea drepturilor fundamentale ori la suprimarea libertăţilor individuale ale persoanelor vizate, instanţa de fond indicând în concret drepturile şi libertăţile suprimate prin activitatea la care în mod activ a participat pârâtul, aşa cum s-a reţinut în precedent.

Aprobarea avertizării, respectiv atenţionării celor două persoane urmărite, iar în privinţa uneia determinarea acesteia de a-şi lua un angajament de a se abţine de la comentarii legată de politica de stat, într-un cadru intim, cu prieteni sau apropiaţi ai săi, demonstrează caracterul profund abuziv al acţiunilor desfăşurate de organele de securitate, cu participarea directă a pârâtului, apte prin efectul lor de a limita şi afecta nejustificat dreptul la viaţă privată şi dreptul la libertate de exprimare.

În acest sens, instanţa de fond a făcut referire la reglementarea convenţională şi constituţională a dreptului la viaţă privată şi a dreptului la exprimare, în vigoare la momentul evenimentelor, norme pe care pârâtul în calitatea pe care o avea şi de care se prevalează în apărare, trebuia să le dea eficienţă, în sensul garantării şi respectării în concret a celor două drepturi fundamentale ale omului.

Din această perspectivă, este irelevant în cauză că, încălcarea acestor drepturi nu au fost constatate printr-o hotărârea judecătorească prealabilă, fiind suficient pentru antrenarea răspunderii pârâtului, din perspectiva normelor aplicabile, constatarea acestor încălcări, limitări sau suprimări de drepturi ori libertăţi să se facă de instanţa învestită de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii conform art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008.

Prin urmare, în mod legal a apreciat instanţa de fond că activităţile desfăşurate de reclamant în calitate de ofiţer superior de cercetare penală în cadrul Inspectoratului Judeţean de Securitate Dâmboviţa se încadrează în dispoziţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 şi în consecinţă a constatat calitatea pârâtului de lucrător al securităţii.

2.2. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva Sentinţei nr. 2544 din 9 septembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva Sentinţei nr. 2544 din 9 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 februarie 2019.

Procesat de GGC - NN