Retrocession of religious property: evidentiary burden for proving abusive state occupation and administrative court jurisdiction for cults

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 21.08.2015, pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Parohia Poiana Ţapului a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România, anularea Deciziei nr. 3324/2015 şi obligarea pârâtei la restituirea terenului cu destinaţia de cimitir, în suprafaţă de 2.000 mp, situat în Buşteni, judeţul Prahova.

Prin Sentinţa nr. 2442 din 7 decembrie 2015, Tribunalul Prahova a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

2. Soluţia primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 189 din 15 septembrie 2016, Curtea de Apel Ploieşti a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta Parohia Poiana Ţapului a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 3 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, admiterea excepţiei necompetenţei materiale de soluţionare a cauzei şi trimitere cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Prahova, secţia civilă, sau, în cazul în care se va aprecia Curtea de Apel Ploieşti competentă material, casarea hotărârii recurate şi, pe fond, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

Primul motiv de casare, întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., susţine încălcarea competenţei de ordine publică a Tribunalului Prahova, secţia civilă.

Recurenta-reclamantă invocă disp. art. 2 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000 conform cărora, deciziile prevăzute la alin. (1) pot fi atacate la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie teritorială se află sediul unităţii deţinătoare, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora.

Pe fondul pricinii, recurenta-reclamantă arată că au fost încălcate disp. art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, instanţa de fond respingând în mod greşit acţiunea, pe motiv că nu s-a făcut dovada preluării abuzive a terenului situat în oraşul Buşteni, cartierul Poiana Ţapului.

Recurenta-reclamantă arată că dispoziţiile art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, permit retrocedarea către foştii proprietari a imobilelor ce au fost preluate în mod abuziv, cu titlu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Din actele dosarului, rezultă că pe terenul dobândit de parohie, conform proceselor-verbale de preluare-primire din anul 1936, încheiat cu Primăria Buşteni şi din anul 1937, încheiat cu Parohia Domneşti, se află un bloc de apartamente, o construcţie neterminată şi o parcare.

Acest lucru, susţine recurenta-reclamantă, atestă o ocupare abuzivă a terenului, în sensul disp. art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

1. Analiza motivelor de casare

1. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii.

Acţiunea de faţă are ca obiect anularea Deciziei nr. 3324/22.04.2015 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.

Conform disp. art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, deciziile Comisiei speciale de retrocedare pot fi atacate cu contestaţie la instanţa de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora. Hotărârea pronunţată de instanţa de contencios administrativ este supusă căilor de atac potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În speţă, acţiunea a fost introdusă iniţial pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, care, prin Sentinţa nr. 2442/07.12.2015, şi-a declinat competenţa de soluţionare, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, actul fiind emis de o autoritate publică centrală.

Dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi (6) din O.U.G. nr. 94/2000, invocate de recurenta-reclamantă se referă la o altă situaţie, când solicitantul nu este un cult religios din România, în acest caz, deciziile emise se pot contesta într-adevăr la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie teritorială se află sediul unităţii deţinătoare, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora.

Recurenta-reclamantă se încadrează în categoria solicitanţilor "cult religios din România", astfel încât, în mod corect, Curtea de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal a soluţionat cauza în primă instanţă.

2. Referitor la motivul de casare întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că prin decizia administrativă contestată, s-a dispus respingerea cererii de retrocedare, deoarece nu s-a făcut dovada preluării abuzive de către statul român, în perioada de referinţă a O.U.G. nr. 94/2000, a imobilului teren, în suprafaţă de 2000 m.p. din Buşteni, judeţul Prahova.

Prima instanţă a respins acţiunea formulată de reclamantă, reţinând că nu s-a făcut dovada preluării abuzive a terenului.

Dimpotrivă, în opinia recurentei-reclamante, această împrejurare a existenţei unor contravenţii pe teren, dovedeşte ocuparea abuzivă a terenului, întrucât parohia nu a încheiat niciun act valabil de cedare a acestuia către o altă persoană fizică sau juridică.

Din actele dosarului, rezultă că recurenta-reclamantă a solicitat retrocedarea în natură a imobilului-teren în suprafaţă de 2000 m.p. situat în Buşteni str. x, judeţul Ilfov.

În acest scop a depus la dosar două procese-verbale întocmite în anii 1936 şi 1937, cu Primăria Buşteni şi Parohia Domneşti, în cuprinsul cărora figurează un teren în suprafaţă de aprox. 1820/2000 m.p., denumit "locul vechiului cimitir situat în Zamora".

Prin titlul de proprietate emis de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor publice, recurentei-reclamante i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra a 3,0110 ha, reprezentând păşuni, fâneţe, curţi construcţii, în intravilanul oraşului Buşteni.

Pentru suprafaţa de 2000 m.p. solicitată în prezentul dosar, nu există dovada unei preluări de către statul român, cu titlu sau fără titlu, în conformitate cu disp. art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/200.

În concluzie, Înalta Curte va constata că motivele de recurs nu sunt întrunite, urmând ca în temeiul art. 496 C. proc. civ. coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, să se dispună respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Parohia Poiana Ţapului împotriva Sentinţei nr. 189 din 15 septembrie 2016 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 februarie 2019.

Procesat de GGC - NN