Suspension of tax assessment enforcement: validity of cumulative statutory conditions and the effect of definitive resolution of the underlying administrative challenge

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 27.12.2017, sub Dosar nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare Contestaţiilor, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

- suspendarea Deciziei de impunere x/30.12.2015, emisă de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara, până la soluţionarea definitivă a acţiunii având ca obiect anularea deciziei de impunere;

- anularea în parte a Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 93/30.03.2016 privind soluţionarea contestaţiei formulate de către A. S.R.L., înregistrată la Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală sub nr. A-SLP 366/9.02.2016;

- anularea Deciziei de impunere nr. 417/30.12.2015 emisă de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara, prin valorizarea argumentelor de natură procedurală respinse prin Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 93/30.03.2016;

- obligarea Direcţiei Generale de Soluţionare a Contestaţiilor din Cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală la soluţionarea contestaţiei formulată de către A. S.R.L. împotriva Deciziei de impunere obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscali persoane juridice nr. x/30.12.2015;

- obligarea pârâtelor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin Încheierea nr. 49/2016 din data de 13 iulie 2016 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare invocată de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara, s-a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara şi, în consecinţă s-a dispus suspendarea Deciziei de impunere x/30.12.2015 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Împotriva Încheierii nr. 49/13 iulie 2016 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara, fără a încadra criticile sale în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin recursul declarat se critică hotărârea recurată sub două aspecte de nelegalitate.

Primul priveşte respingerea greşită a excepţiei inadmisibilităţii cererii de suspendare formulată de reclamanta-intimată în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004.

În opinia recurentei-pârâte prezintă cererea de suspendare formulată în baza art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 este inadmisibilă deoarece nu există o acţiune principală faţă de care să se dispună suspendarea în baza art. 15 alin. (1).

În cauză contestaţia administrativă formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x/30.12.2015 nu a fost soluţionată pe fond ci în cauză a fost suspendată până la soluţionarea unei sesizări penale, suspendarea dispusă în baza Deciziei nr. 93/30.03.2016.

În raport de această situaţie se apreciază de recurentă că prima instanţă a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cererea de suspendare fiind inadmisibilă şi în consecinţă trebui apreciată ca atare de către instanţa de recurs.

Al doilea aspect de nelegalitate priveşte în subsidiar soluţia dispusă pe fond asupra cererii de suspendare întocmită pe dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 recurenta-pârâtă criticând ca nelegală soluţia de fond prin care cererea de suspendare a Deciziei de impunere din 30.12.2015 a fost admisă dispunându-se suspendarea până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Cauza până la care s-a dispus la data de 13.07.2016 suspendarea în baza art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 formează obiectul Dosarului nr. x/2016.

Se arată că prima instanţă în mod nelegal a admis cererea de suspendare întemeiată pe dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 recurenta-pârâtă apreciind că în cauză nu erau îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 atât condiţia existenţei unor cazuri bine justificate în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. "t" din Legea nr. 554/2004 cât şi în ceea ce priveşte existenţa unei pagube iminente în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. "s" din acelaşi act normativ.

În raport de acest aspect de nelegalitate se solicită admiterea recursului casarea sentinţei atacate în sensul respingerii cererii de suspendare intimata pe dispoziţiile art. 15 (1) din Legea nr. 554/2004 ca nefondată.

La dosar intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat în principal excepţia tardivităţii formulării recursului apreciind că termenul de declarare a căii de atac 5 zile a fost 20.09.2016 pe motivul prezenţei consilierului autorităţii la acel termen, hotărârea fiind motivată la acel termen. În subsidiar se solicită respingerea recursului ca nefondat apreciindu-se că hotărârea recurată este legală atât în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii cererii de suspendare, cât şi în ceea ce priveşte soluţia de admitere a cererii de suspendare întemeiată pe dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Recurenta-pârâtă a formulat la dosar răspuns la întâmpinare şi reclamanta-intimată a depus la dosar note scrise şi precizări privind soluţionarea Dosarului nr. x/2016 şi hotărârile pronunţate în acel dosar.

Arată că prin Sentinţa civilă nr. 226/2016 pronunţată în Dosarul nr. x/2016 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia a fost respinsă acţiunea reclamantei având ca obiect decizia de suspendare a soluţionării contestaţiei administrative, sentinţa rămasă definitivă în baza Deciziei civile nr. 2240/29.05.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care recursul a fost respins. Se depun hotărârile judecătoreşti dosar.

Reclamanta-intimată arată că anterior soluţionării prezentei cereri de suspendare în baza art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 societatea reclamantă a obţinut suspendarea executării deciziei de impunere în baza art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 până la pronunţarea instanţei de fond prin Sentinţa civilă nr. 30/12.02.2016, sentinţă rămasă definitivă prin respingerea recursului prin decizie pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În raport de Sentinţa civilă nr. 30/12.02.2016 reclamanta-intimată invocă în ceea ce priveşte prezenta cerere de suspendare puterea de lucru judecat în raport de dispoziţiile art. 430 C. proc. civ.

În şedinţa publică din 12.02.2019 Curtea a pus în discuţia părţilor excepţia tardivităţii formulate de recurentă şi în subsidiar fondul recursului împreună cu excepţia puterii de lucru judecat calificată ca o apărare pe fond şi nu o veritabilă excepţie de procedură.

Asupra excepţiei tardivităţii recursului, Curtea o va respinge pentru următoarele considerente.

Hotărârea recurată din 13.07.2016 având ca obiect suspendarea dispusă în baza art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a fost comunicată recurentei-pârâte la data de 23.05.2017 conform dovezii de comunicare aflată la dosar fond, fapt necontestat de reclamanta-intimată.

Conform art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 "Hotărârea prin care se pronunţă suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare".

Recursul declarat de recurenta-pârâtă a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia la data de 29.05.2017 conform înregistrării dosar recurs.

Reclamanta-intimată invocă faptul că la termenul de judecată din 20.09.2016 recurenta-pârâtă a luat la cunoştinţă de hotărârea recurată acela fiind termenul de la care începe să curgă termenul de 5 zile fiind tardiv recursul declarat la data de 29.05.2015.

Curtea nu va reţine această susţinere în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 184 alin. (2) C. proc. civ. neexistând o dovadă certă că hotărârea recurată a fost comunicată la data de 20.09.2016 în sensul primirii sub semnătură de la partea adversă sau din partea instanţei.

Neexistând o dovadă a comunicării conform art. 184 alin. (2) C. proc. civ. Curtea apreciază că în raport de dispoziţiile art. 184 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 181 pct. 2 C. proc. civ. şi art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 recursul declarat la data de 29.05.2017 este formulat în termenul legal - 5 zile de la comunicare apreciind ca dată a comunicării data de 23.05.2017.

În consecinţă, Curtea va respinge excepţia tardivităţii recursului invocată de reclamanta-intimată.

Analizând recursul declarat Curtea constată că aspectele de nelegalitate invocate atât în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii cererii de suspendare cât şi în ceea ce priveşte soluţia de admitere a cererii de suspendare întemeiate pe dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/204 se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) şi 15 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte excepţia puterii de lucru judecat invocată în raport de dispoziţiile art. 430 C. proc. civ. şi calificate de Curte ca o apărare pe fond instanţa de recurs nu o va reţine, Curtea apreciind prin considerente că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile puterii de lucru judecat a suspendării admise în baza art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi pe de altă parte că recursul este fondat, în parte, în ceea ce priveşte soluţia de admitere a suspendării dispusă în baza art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 fiind dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar la data soluţionării prezentului recurs fiind soluţionată definitiv prin respingere şi acţiunea de fond în raport de care s-a dispus suspendarea, respectiv acţiunea care a format obiectul Dosarului nr. x/2016 aflat pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia.

În ceea ce priveşte excepţia puterii de lucru judecat reglementată de art. 430 C. proc. civ. aceasta a fost invocată de reclamantă conform art. 431 C. proc. civ. care prevede:

- art. 431 alin. (1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect.

- art. 431 alin. (2) Oricare dintre părţi poate opune lucru judecat anterior într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

În cauză reclamanta-intimată a invocat puterea de lucru judecat în raport de o soluţie definitivă de admitere a unei cereri de suspendare admisă, cererea de suspendare formulată anterior şi admisă în baza art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 până la pronunţarea instanţei de fond, dispusă prin Sentinţa civilă nr. 30/12.02.2016 a Curţii de Apel Alba Iulia.

Curtea apreciază că în cauză nu poate fi reţinut efectul pozitiv al puterii de lucru judecat al Sentinţei civile nr. 30/2016 deoarece există o diferenţă de cauză, respectiv de temei juridic al cererii de suspendare. Prima cerere a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar prezenta cerere de suspendare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prima cerere de suspendare admisă a operat până la data pronunţării instanţei de fond, conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cauză până la data pronunţării Sentinţei civile nr. 226 din 5 octombrie 2016, prin care s-a respins cererea de anulare a Deciziei nr. 93/30.03.2016, iar în prezenta cauză suspendarea dispusă în baza art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 operează până la data soluţionării definitive, al Dosarului nr. x/57/2016 respectiv până la data de 29.05.2018.

Având temeiuri juridice definite în prezenta cauză în opinia Curţii nu operează autoritatea de lucru judecat provizorie invocate de reclamantă în raport de prima cerere de suspendare admisă în baza art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte soluţia de fond recurată, Curtea o apreciază în parte ca nelegală, respectiv în ceea ce priveşte soluţia de admitere a cererii de suspendare întemeiată pe dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Această soluţie este apreciată de Curte ca fiind dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Aceasta şi în condiţiile în care în raport de dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 la data soluţionării prezentului recurs 12.02.2019 acţiunea de fond în raport cu care a fost dispusă suspendarea în baza art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ce a format obiectul Dosarului nr. x/2016 a fost soluţionată definitiv prin respingerea recursului reclamantei în baza Deciziei nr. 2240/29.05.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.

În baza acestei decizii definitive pronunţate la data de 29.05.2018 a rămas definitivă soluţia de respingere a acţiunii reclamantei având ca obiect anularea Deciziei nr. 93/30.03.2016 privind soluţionarea contestaţiei administrative formulate de reclamantă împotriva deciziei de impunere suspendată în prezenta culpă în baza art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin Decizia nr. 93/30.03.2016 s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei administrative formulate de reclamantă în baza art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 până la soluţionarea sesizării penale apreciindu-se că nu se poate soluţiona contestaţia administrativă până la data soluţionării sesizării penale.

În consecinţă, pe situaţia de fapt, în raport de Decizia nr. 2240/29.05.2018, acţiunea reclamantei fiind respinsă definitiv, în cauză este soluţionată acţiunea în raport de care s-a dispus suspendarea, iar contestaţia administrativă a rămas suspendată în baza Deciziei nr. 93/30.03.2016.

Curtea apreciază că cererea de suspendare întemeiată pe dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 este neîntemeiată în principal pentru faptul că nu mai sunt îndeplinite condiţiile legale deoarece suspendarea în baza art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 durează până la data soluţionării definitive a Dosarului nr. x/2016, respectiv până la data de 29.05.2018.

Curtea apreciază că în subsidiar cererea de suspendare întemeiată pe dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea apreciind că sentinţa atacată este dată în parte cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nefiind îndeplinite condiţiile existenţei unor cazuri bine justificate.

Motivele invocate de reclamantă şi reţinute de prima instanţă vizând suspendarea soluţionării contestaţiei şi încălcarea dreptului la apărare nu reprezintă cazuri bine justificate de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalităţii deciziei de impunere în sensul art. 2 alin. (1) lit. "t" din Legea nr. 554/2004. Ambele aspecte analizate şi reţinute greşit de instanţa de fond nu reprezintă cazuri bine justificate şi nu sunt de natură a înlătura prezumţia de legalitate al deciziei de impunere şi caracterul executoriu al acestui act administrativ. Aceasta deoarece suspendarea soluţionării contestaţiei prin Decizia nr. 93/30.03.2016 este definitiv contestată a fi legală prin Sentinţa civilă nr. 226/5 octombrie 2016 rămasă definitivă iar pretinsa încălcare a dreptului la apărare nu reprezintă un aspect vădit de nelegalitate al deciziei de impunere de natură a justifica suspendarea în baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendare care a operat până la data soluţionării definitivă a Dosarului nr. x/2016 - 29.05.2018.

Nefiind îndeplinită condiţia existenţei unor cazuri bine justificate şi cerinţa fiind îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii Curtea nu va mai analiza condiţia existenţei unui prejudiciu iminent pentru reclamantă.

În opinia Curţii ca instanţă de recurs cererea de suspendare întemeiată pe dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 este nefondată în principal în raport de soluţia de respingere dată acţiunii principale, fiind respinsă definitiv solicitarea reclamantei având ca obiect obligarea autorităţii la soluţionarea pe fond a contestaţiei administrative formulate împotriva deciziei de impunere.

Fiind menţinută definitiv ca legală decizia de suspendare a soluţiei contestaţiei până la soluţionarea dosarului penal, respectiv Decizia nr. 93/30.03.2016, în cauză nu mai poate opera suspendarea în afara termenului prevăzut de lege şi în afara dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii cererii de suspendare, Curtea o va menţine apreciind că în cauză poate fi formulată o cerere de suspendare în baza art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 până la soluţionarea definitivă a unei cauze, chiar dacă nu a fost emisă o decizie de soluţionare pe fond a contestaţiei administrative.

În cauză inadmisibilitatea operată numai în raport de dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în sensul că "Nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleaşi motive". Iar prezenta cerere de suspendare formulată în baza art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cuprinde motive în parte diferite de cele analizate în cadrul primei cereri de suspendare întemeiată pe dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fiind admisibilă, dar nefondată în raport de dispoziţiile art. 15 alin. (1), 14(1) din Legea nr. 554/2004 şi faţă de soluţionarea acţiunii principale.

Lipsa soluţionării pe fond a contestaţiei administrative nu determină inadmisibilitatea prezentei cereri de suspendare, reclamanta-intimată având posibilitatea ca pentru alte motive după emiterea deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative să poată apela la dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 după caz.

În dosarul de fond în raport de care a fost admisă suspendarea deciziei de impunere, respectiv în Dosarul nr. x/2016, reclamanta-intimată a solicitat şi anularea deciziei de impunere din 30.12.2015 alături de Decizia nr. 93/2016, obiect în raport de care în mod corect s-a apreciat de prima instanţă admisibilitatea cererii de suspendare. Iar acel Dosar nr. x/57/2016 a fost soluţionat definitiv prin Decizia nr. 2240/29.05.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496 - 497 C. proc. civ. va admite recursul şi va casa în parte încheierea recurată şi rejudecând va respinge ca nefondată cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x/30.12.2015 în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Va menţine celelalte dispoziţii ale încheierii recurate privind soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii cererii de suspendare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia tardivităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă.

Admite recursul formulat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara împotriva Încheierii nr. 49/2016 din 13 iulie 2016 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte Încheierea recurată şi, rejudecând, respinge cererea de suspendare, ca nefondată.

Menţine celelalte dispoziţii ale Încheierii recurate.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2019.

Procesat de GGC - NN